FILOCALIA 4

CUVIOSUL TALASIE LIBIANUL SI AFRICANUL

Despre dragoste, înfrânare şi petrecerea cea după minte

Către Pavel Prezbiterul

1. Dorul întins întreg spre Dumnezeu leagă pe cei ce-l au cu Dumnezeu şi întreolaltă.(1)

2. Mintea care a dobândit dragostea duhovnicească nu cugetă despre aproapele cele ce nu se potrivesc cu dragostea.(2)

3. Cel ce binecuvintează cu gura, dar dispreţuieşte cu inima ascunde făţărnicia sub chipul evlaviei.(3)

4. Cel ce a dobândit dragoste rabdă fără să se tulbure supărările şi suferinţele ce-i vin de la duşmani.(4)

5. Dragostea adevărată a dobândit acela care nu suferă bănuieli şi vorbe împotriva aproapelui.()

6. Cel ce aduce fratelui la cunoştinţă ocările altuia ascunde pizma sub înfăţişarea bunăvoinţei.(9)

7.+ Slava deşartă o stingi făptuind în ascuns; iar mândria o izgoneşti nedispreţuind pe nimeni.(18)

8. De slavă deşartă ţine făţărnicia şi minciuna, iar de mândrie părerea de sine şi pizma.(19)

9. Povăţuitor este acela care se stăpâneşte pe sine şi-şi supune sufletul şi trupul raţiunii.(20)

10. Sinceritatea prietenului se arată la vreme de încercare, dacă ia parte la necaz.(21)

11. Topeşte-ţi trupul cu foamea şi privegherea şi vei alunga gândul josnic al plăcerii.(25)

12. Precum în fiinţă Dumnezeu este necunoscut, aşa în măreţie este fără margini.(59)

13. Conştiinţa este un învăţător sincer. Cine ascultă de ea, petrece fără greşeală.(71)

14. Nu crede gândului care judecă pe aproapele. Căci numai cine are visterie rea gândeşte cele rele.(84)

15. Bănuiala rea întunecă cugetarea şi te face să vezi în loc de cale cele alăturea de cale.(88)

16. De vrei să te izbăveşti de toate patimile, apucă-te de înfrânare, de dragoste şi de rugăciune.(93)

SUTA A DOUA

1. Cele mai bune arme ale celui ce se linişteşte cu răbdare sunt: înfrânarea, dragostea, rugăciunea, atenţia şi citirea.()

2. Scripturile cuprind acestea patru: poruncile, dogmele, ameninţările şi făgăduinţele.(20)

3. Să nu înţepi pe fratele tău cu vorbe de ghicitură, căci nu vei răbda când vei primi cele asemenea.(22)

4. Cui i s-a dat cunoştinţă i s-a dat lumina înţelegerii. Iar cel ce primindu-o o necinsteşte va vedea întuneric.(24)

5. Nu uita de făptuire. Căci uitând de ea se împuţinează cunoştinţa şi făcându-se foamete, te vei pogorî în Egipt.()

6. Obişnuieşte-ţi urechea să asculte des cuvinte duhovniceşti şi mintea se va depărta de gândurile necurate.(36)

7.+ Stăpâneşte-ti stomacul, somnul , mânia şi limba şi nu vei lovi de piatră piciorul tău.(38)

8.+ Nevoieşte-te să iubeşti pe tot omul deopotrivă şi vei alunga de-a valma toate patimile.(39)

9. Foloseşte-te de trup ca de un slujitor al poruncilor, păzindu-l cu toată puterea nesupus plăcerilor şi fără boală.(81)

10. Răscoala trupului vine din neglijarea rugăciunii, a dietei şi a liniştii celei bune.(82)

11. Citirea şi rugăciunea curăţesc mintea, iar dragostea şi înfrânarea, partea pasională a sufletului.(84)

12. Păzeşte aceeaşi înfrânare totdeauna, ca să nu cazi prin neegalitate în cele contrare.()

13. Cel ce-şi pune legi sie-şi, să nu se facă neascultător sie-şi....

14. Mărturisim un singur ipostas al lui Hristos în două firi neîmpărţit.(96)

15. Slăvim neîmpărţit ipostasul lui Hristos şi mărturisim neamestecată unirea firilor.(97)

16. Ne închinăm unei Fiinţe a dumnezeirii în trei ipostasuri şi mărturisim neamestecată unirea firilor.(97)

17. Proprietăţile deosebite ale celor trei ipostasuri sunt: cea de Tată, cea de Fiu şi purcederea. Iar comun au fiinţa, firea, dumnezeirea şi bunătatea.(99)

SUTA A TREIA

1. Despre Cel bun din fire, cugetă cele bune. Şi despre tot omul gândeşte numai bine.(1)

2.+ Căci numai prin osteneală îndelungată se izgoneşte iubirea de plăcere.(10)

3. Te vei deda uşor cu ostenelile nevoinţei, de vei face toate cu măsură şi cu rânduială.

4. Cel ce rabdă loviturile încercărilor fără voie se face smerit la cuget, bine nădăjduind.(11)

5. Păcatul este veştejit de stăruinţa în suferinţe şi este ars deplin de răbdarea până la capăt.(17)

6. Acestea trei schimbă în rău starea trupului: lipsa de regulă în hrană, schimbarea aerului şi atingerea dracilor.(38)

7. Sufletul bun face bine aproapelui. Iar de i se răspunde cu nerecunoştinţă se poartă cu îndelungă răbdare şi rabdă pătimind cele ce-i vin de la acela.(43)

8. Sufletul bârfitor are în loc de limbă spin: căci se vatămă pe sine, pe ascultător şi uneori şi pe cel grăit de rău.(48)

9. Uită răul cel ce se roagă pentru cel ce l-a întristat: şi se izbăveşte de pomenirea răului, cel ce nu cruţă darurile.(49)

10. Îndepărtează-te de cel ce vieţuieşte cu nepăsare, chiar dacă a dobândit nume mare la mulţi.(58)

11. Câştigă-ţi prieten pe bărbatul iubitor de osteneală şi-l vei afla acoperământ greşelilor tale.(59)

12. Mintea mişcată de dragostea către aproapele gândeşte neîncetat cele bune despre el; dar dimpotrivă, bănuieşte cele rele.(80)

13. Tuturor patimilor le premerge iubirea trupească de sine, iar la urmă vine mândria.(86)

SUTA A PATRA

1. Citirea, privegherea şi psalmodia opresc mintea de la rătăcirea în jurul patimilor.(19)

2. Stăpânindu-ţi iubirea de slavă deşartă, ia aminte dinspre curvie, ca nu cumva, fugind de cinstiri, să cazi în necinste.(27)

3. Postind până seara, să nu mănânci atunci până te saturi, ca să nu zideşti iar cele ce ai dărâmat odată.(32)

4. Când nu bei vin, să nu te saturi de apă; iar dacă nu, îi dai curviei aceeaşi materie.(33)

5. Ca să înlături mândria trebuie să te rogi cu lacrimi, să nu dispreţuieşti pe nimeni şi să primeşti necazurile cele fără de voie.(36)

6. Bărbat chibzuit este acela care suferă sfatul şi mai ales pe Părintele duhovnicesc, care-l sfătuieşte.(40)

7. Sufletul primeşte cunoştinţa celor dumnezeieşti pe măsura curăţiei minţii.(76)

8. Iar ipostasul hotărăsc că este o fiinţă cu proprietăţi deosebite.(88)

9. Iar începutul Fiului şi al Duhului nu-l zic temporar.(96)

SFÂNTUL ISICHIE SINAITUL

(EXTRASE)

SUTA ÎNTÂIA

1. Cel ce nu are rugăciunea curată de gânduri nu are armă pentru luptă.(21)

2. Dar mintea nu poate să biruiască nălucirea drăcească numai prin sine. Să nu cumva să îndrăznească aceasta. Căci fiind vicleni, se prefac că sunt biruiţi, dar pe de altă parte o fac să cadă prin slavă deşartă. Prin chemarea lui Iisus Hristos însă, ei nu rabdă să stea şi să te înşele nici măcar o clipă.(24)

3. Vezi să nu-ţi faci păreri înalte despre tine.(25)

4. Cât împotriva duhurilor răutăţii...?(26)

5. Căci petrecând în chinovie, trebuie să tăiem toată voia noastră din proprie hotărâre şi cu dragă inimă, Însuşi Dumnezeu fiind cu proestosul nostru.(31)

6. Căci voia noastră netăiată de noi de bună voie, obişnuieşte să se mânie pe cei ce încearcă să o taie fără să vrem.(31)

7. Astfel trebuie să fugim de semeţie ca de veninul de aspidă şi să ocolim multele întâlniri ca pe nişte şerpi şi pui de vipere.(32)

8. Stăruie înăuntru minţii şi nu vei obosi în ispite, dar dacă pleci de acolo, rabdă cele ce-ţi vin asupra ta.(54)

9. După cum celor ce s-au hrănit fără socoteală le foloseşte absintul amar, aşa celor ce cu purtări păcătoase le e de folos să pătimească rele.(55)

10. Mintea se orbeşte de aceste trei patimi: prin iubire de argint, prin slavă deşartă şi prin plăcere.()

11. Bunul smereniei este greu de găsit.(63)

12. Văzând mintea puţinătatea proprie şi cât e de departe de desăvârşirea fraţilor, omul se va socoti pe sine pământ şi cenuşă şi nu om, ci un câine oarecare, ca unul ce este mai prejos şi mai puţin decât toţi oamenii raţionali de pe pământ()

13. Calea spre cunoştinţă este nepătimirea şi smerenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.(67)

14. Cel ce se ocupă neîncetat cu cele dinlăuntru e cumpătat.(68)

15. Multe patimi sunt ascunse în sufletele noastre, ele se dau pe faţă abia atunci când apar pricinile.(72)

16. Fiind deci iubitor de învăţătura, fă-te şi iubitor de osteneală, căci cunoştinţa simplă îngâmfă pe om.()

17. Încercările ce ne vin pe neaşteptate, ne învaţă cu bun rost să ne facem iubitori de osteneală.(81)

18. E propriu cinstitorului şi temătorului de Dumnezeu simplitatea şi smerenia.(82)

19. Nimeni nu e mai înalt decât cel smerit.(83)

20. Cu cât eşti atent la cugetare, cu atât te vei ruga mai cu dor la Iisus.(84)

21. Aşadar cum am spus şi rugăciunea lui Iisus se susţin una pe alta.()

22. Nu trebuie, fraţilor, să îmbrăţişeze somnul cel ce vrea să rămână mereu nerănit.()

SUTA A DOUA

1. Uitarea obişnuieşte să stingă paza minţii, cum stinge apa focul.(1)

2. Vechiul Testament este chipul nevoinţei trupeşti, exterioare şi sensibile, iar Sfânta Evanghelie care este Noul Testament este chipul atenţiei, adică al curăţiei inimii.(10)

3. Dracii ne duc pururea spre păcătuire şi minciună.(16)

4. Mânia pornită spre oameni este împotriva firii şi întristarea care nu este după Dumnezeu şi trândăvia strică de asemenea gândurile bune şi cunoscătoare. Pe acestea Domnul le împrăştie prin mărturisire, sădind înăuntru bucurie.(34)

5. Iar gândurile înfipte şi fixate în inimă, fără voia noastră, se şterg prin rugăciunea lui Iisus făcută cu trezvie din adâncurile de înţelegere ale inimii.(35)

6. Fără chemarea lui Iisus Hristos nu este cu putinţă a izgoni momeala gândului rău.(40)

7. Cele dinăuntru ale inimii, se prelungesc afară în chip.()

8. Evlavia este cea care smulge din rădăcină seminţele celui rău.(45)

9. Monah cu adevărat este acela care a dobândit trezvie.(57)

10. Sufletul este întunecat deopotrivă de aceste două: de vorbirile gândurilor în cugetare şi de vorbele deşarte de afară.(83)

11. Nu este păcat mai mare ca păcatul iubirii trupeşti de sine.(100)

SFÂNTUL FILOTEI SINAITUL

1. Nimic nu aduce tulburare ca vorba cea multă şi nimic nu e mai rău ca vorba neînfrânată, care poate să strice starea sufletului. (5)

2. Aşa se cuvine să umblăm în fiecare zi, ca şi cum ar trebui să ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu.(9)

3. Vorbele fără rost ne pricinuiesc ură celor ce ne ascultă, alteori batjocori şi râs, defăimând aceia prostia cuvintelor. Altele întinarea cunoştinţei şi iarăşi altele osândă de la Dumnezeu şi întristarea Sfântului Duh, ceea ce este mai înfricoşat decât celelalte.(10)

4. Iar cel ce cugetă cu zăbovire la moarte, văzând năvălirile dracilor, mai ager decât cel ce face altfel, le aruncă izgonindu-le. (21)

5. Să nu lepădăm nici ostenelile nevoinţei trupeşti, căci din pământ răsare grâul, iar din acesta odrăsleşte bucuria duhovnicească şi experienţa celor bune. (28)

6. Cunoştinţa obişnuieşte să îngâmfe, făcând pe om să-şi închipuie că e mai presus de multe, dacă e lipsit de învinovăţirea de sine şi de smerenie. (32)

7. Despre treptele păcătuirii. (34-35)

SFÂNTUL IOAN CARPATINUL

O sută de capete de mângâiere

1. De se va răscula în cugetul tău roiul gândurilor urâte şi slăbind vei fi biruit să şti că pentru o vreme te-ai despărţit de harul dumnezeiesc.(5)

2. Monahul este dator să aleagă postul cel mai frumos, să nu se lase robit de patimi şi să porte grijă pururea de cea mai deplină linişte (isihie).(9)

3. Dracii care urăsc sufletele noastre, dă unora în gând să ne aducă laude reci, apoi ne îndeamnă să le îmbrăţişăm plini de bucurie. (10)

4. Primeşte mai bine pe cel ce te batjocoreşte decât pe cel ce te laudă, de care s-a scris că nu se deosebeşte de cel ce blestemă. (11)

5. Când, sârguindu-te pentru virtutea postirii nu o poţi dobândi din pricina neputinţei şi cu inima zdrobită te întorci cu mulţumire către Purtătorul de grijă şi Judecătorul tuturor, însuşi faptul de a mulţumi milostivirii lui Dumnezeu ţi se va pune în socoteală, numai să te arăţi pururea umilit înaintea Domnului şi să nu te înalţi faţă de nici un om. (12)

6. Ştiind vrăjmaşul că rugăciunea ne stă nouă apărătoare iar lui vătămătoare, se sileşte să ne desfacă de ea, ne împinge la pofta ştiinţelor elineşti.(15)

7. Iar a cânta nu este propriu celor ce se roagă, cerând ceva celor ce se veselesc; dar veselia să o amestecăm cu frică Dumnezeiască.(14)

8. Drept aceea siliţi-vă să vă arătaţi credinţă şi cunoştinţă mai mult prin fapte.()

9. În stările triste ale sufletului obişnuieşte să înflorească harul lui Dumnezeu.(10)

10. Nimic nu obişnuieşte să piardă aşa mult virtutea ca luarea în ras, batjocora şi vorbirea deşartă. Dar iar, nimic nu înnoieşte sufletul învechit şi nu-l face să se apropie de Dumnezeu cu frică de Dumnezeu, atenţia cea bună, cugetarea neîncetată la cuvintele lui Dumnezeu, înarmarea cu rugăciunea şi urmărirea câştigului din privegheri. (20)

11. Multă destoinicie şi mult folos câştigă sufletul dacă rabdă cu tărie orice necaz, fie că vine de la diavoli, fie că de la oameni şi dacă ştie că suntem datori să purtăm ostenelile şi să nu învinuim pe nimeni decât pe noi înşine. Cel ce învinuieşte pe altul pentru necazurile sale a alunecat din dreapta judecată a ceea ce se cuvenea. (21)

12. Nu numai aproape de sfârşitul lumii va grăi diavolul cuvinte împotriva Celui Prea Înalt, cum zice Domnul, ci şi acum se întâmplă uneori că trimite prin gândurile noastre hule grele către cer şi grăieşte ocări împotriva Celui Prea Înalt, a făpturilor Lui şi a Sfintelor Lui Hristos Taine.(24)

13. Chiar şi o ispită dacă este îngăduită împiedică pe cel ce se sârguieşte în înaintare. Chindia peştişorul cel mic care opreşte o încărcătura mare. (26)

14. Mila lui Hristos nu va înceta niciodată. (33)

15. minţile monahilor adevăraţi se vor umplea de cunoştinţă. (34)

16. Se întâmplă uneori că învăţătorul e dat spre necinstire, suferind încercările pentru oile ce s-au folosit duhovniceşte. (35)

17.+ Socoteşte că-ţi porunceşti să nu mănânci peşte şi vei vedea după aceasta că vrăşmaşul te împinge neîncetat spre poftirea peştelui (39)

18. Pe unul mântuieşte Dumnezeu prin cunoştinţă, iar pe altul prin curăţie şi nerăutate. Căci eşti dator să şti că nu va lepăda Dumnezeu pe cel fără de răutate. (40)

19. Cei ce se roagă mai stăruitor, aceia sunt mai tulburaţi de ispite înfricoşate şi sălbatice. (41)

20. Deci urmând cu râvnă Stăpânului tău mult iubit, de ţi se va împiedica în calea vieţii piciorul tău de vreo piatră pătimaşă şi vei cădea chiar de mai multe ori, fără să vrei, trecând prin locuri noroioase, ori de câte ori ţi s-ar întâmpla să cazi şi să te chinuiască trupul, tot de-atâtea ori ridicându-te ia-te după Domnul tău cu aceiaşi râvnă până-L vei ajunge. (44)

21. Nu îngădui celor ce slujesc beţiei şi robesc meselor fără rânduială să fie cu îndrăzneală faţă de tine, nici celor ce vor să-ţi grăiască cu neruşinare, chiar dacă ar fi cu parul alb sau chiar dacă ar avea ani mulţi in viaţa monahală, ca nu cumva să te acopere putreziciunea. (61)

22. Ispitele sunt un frâu care poate să înfrâneze mândria omului, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu.(62)

23. Dar e propriu sufletului mare şi viteaz să nu deznădăjduiască în nenorocire. (65)

24. Smerita cugetare, dăruită din cer prin harul lui Dumnezeu la vremea sa, după multe lupte, întristare şi lacrimi celor ce o cer, e neînsemnat mai puternică şi mai mare decât smerenia care vine în cei ce au căzut din virtute. (72)

25. Dumnezeu nu dezamăgeşte de mântuirea noastră.(81)

26. Mai ales împotriva acestor trei e dator monahul să poarte un război neîndurat: împotriva nebuniei pântecelui, a slavei nefolositoare şi a iubirii de bani care este închinare la idoli. (86)

27. Precum voieşte Domnul ca om prin om să se mântuiască, aşa se sârguieşte satana ca om prin om să se piardă. (88)

28. Nu te alipi de bărbatul dispreţuitor, viclean şi limbut ca să nu mergi cu el la munci. Căci de abia dobândeşte cineva mântuirea stând în preajma celui drept. Dar dacă locuieşte cu cel viclean, va cădea în valuri, cum se umple cineva de lepră şi nu-şi dă seama. Şi cine va avea milă de cel ce s-a apropiat voios de balaur? Fugi deci de cei neînfrânaţi la limbă, de cei porniţi spre sfadă şi de cei ce tulbură mădularele dinlăuntru şi din afară. (89)

29. Bărbatul limbut, chiar dacă merge drept în unele privinţe, dar în aceea nu merge drept şi mai degrabă strâmb şi-l vor vâna relele ca să-l piardă. (90)

30. Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el, căruia i se cuvine slavă şi puterea în veci. AMIN.

SFÂNTUL FILIMON

Cuvânt foarte folositor

1. Liniştea naşte nevoinţă, iar nevoinţa naşte plânsul, iar plânsul frică, iar frica smerenia, iar smerenia trecerea cu vederea, iar trecerea cu vederea dragostea, iar dragostea face sufletul fără boală şi fără patimă şi atunci cunoaşte omul că nu este departe de Dumnezeu.()

2. Dacă vrei să ajungi la aceste toate virtuţi, fii fără grijă dinspre orice om, fugi de lume şi umblă cu râvnă pe calea Sfinţilor, tine-ţi înfăţişarea neîngrijită, haina pătată şi smerită, purtare simplă, cuvânt fără meşteşug, mersul fără slavă deşartă, glasul netocmit, vieţuieşte în sărăcie, lasă-te dispreţuit de toţi, iar mai presus de toate păzeşte-ti mintea, grijeşte-te de trezvie.()

3. Cuvantul fara rost poate desparti mintea de pomenirea lui Dumnezeu, dracii silindu-o la aceasta, iar simtirile ascultand de ei. ( )

4. Numai lupta si frica mare pot pazi sufletul.

5. Trebuie sa te desparti de toata lumea ??? si sa te faci fra de oras, fara casa, fara lucruri de-ale tale, neiubitor de argint, lipsit de avere, neumblator dupa castig si dupa schimburi, nepriceput in lucrurui omenesti, smerit la cugetare, impreuna patimitor, bun, bland, linistit, gata sa primesti in inima intipariturile venite din cunostinta Dumnezeiasca. (pag. 165; )

6. Iar cand dobandesti o virtute, sa nu ti se inalte gandul impotriva fratelui, fiindaca tu ai dobandit-o, iar acela nu i-a avut grija. Caci aceta este inceputul mandriei. (pag. 171)

7. Pazeste-te cu toata puterea sa nu faci nimic pentru placerea oamenilor. (pag. 171)

8. Iar cand mergi cu cineva pe cale, nu primii convorbire desarta, ci da-i mintii lucrarea duhovniceasaca pe care o avea, ca sa i se faca obicei bun si uitare a placerilor vietii si sa ajungi la limanul nepatimirii.

9. Cand te afli in biserica si vrei sa te impartasesti cu Dumnezeiestile lui Hristos Taine, sa nu iesi pana nu primesti pacea desavarsita. (pag. 172

10. Caci stiu ca pe cat se intind cele neplacute, pe atat se gatesc cununile celui ce rabda. (pag. 173)

SFANTUL IOAN DAMASCHIN

Cuvant minunat si de suflet folositor:

1)Virtutile sufletesti zicem ca sunt aceste patru cele mai generale: barbatia, prudenta, cumpatarea si dreptatea. Din acestea se nasc virtutile sufletesti: credinta, nadejdea, dragostea, rugaciunea, smerenia, blandetea, nemanierea, cunostinta dumnezeiasca, neiutimea, simplitatea, nerautatea, nefatarnicia, neinfrumusetarea, nemandria, nepizmuirea, neviclenia, neiubirea de argint, compatimirea, milostenia, generozitatea, neintristarea, strapungerea inimii, sfiala, evlavia, dorinta bunurilor viitoare, doru; dupa Imparatia lui Dumnezeu, poftirea infierii.

Iar virtutile trupesti, mai bine zis uneltele virtutilor care se nasc intru cunostinta si dupa Dumnezeu si duc peom afara de orice fatarie si dorinta de a placea oamenilor, la inaintarea in smerenie si la nepatimire sunt acestea: infranarea, postul, setea, privegherea, starea de toata noaptea, plecarea deasa a genunchilor, neimbaierea, multumirea numai cu o singura haina, mancarea uscata, tarzie, putina, austeritate, bautura de apa, culcare pe pamant, saracie, neavere, neimpodobirea, neiubirea de sine, singuratatea, linistea, neiesirea din casa, toata reaua patimire si nevointa trupeasca si altele asemenea.(pag. 187)

2)Iar radacinile tuturor patimilor acestea este iubirea de sine, si cum ar zice cineva,cele dintai pricini ale lor sunt: iubirea de placere, iubirea de slava si iubirea de argint din care se naste tot raul. Dar nu savarseste omul nici un pacat daca nu-l biruie si nu-l ia in stapanire acesti uriasi puternici, cum zice prea inteleptul intre acestia, Marcu, adica: uitarea, nepasarea si nestiinta. Iar pe acestea le naste placerea, odihna, iubirea slavei de la oameni si imprastierea. Dar pricina cea dintai a tuturor acestora, si maica cea mai mare a lor este, cum am zis iubirea de sine, sau alipirea nerationala de trup si alipirea patimasa de el. Iar imprastierea si moleseala mintii, impreuna cu alunecarea la glune si la vorbe de rusine pricinuiesc multe rele si caderi, ca si indrazneala si rasul.

3)Iar dac impreuna cu impatimirea mai stapaneste pe om si o mica obisnuinta, il face pe cel stapanit de ea sa fie dus pe nesimtite, pana la capatul acestei impatimiri nerationale pentru placerea ascunsa in ea. (pag188)

4)Sufletul se imparte in trei: in ratiune, iutime si pofta.

5)Caci mai mare decat toate virtutile este dreapta socoteala care e imparateasa si virtutea virtutilor. (pag. 195)

SFANTUL TEODOR AL EDESEI

1)Trei sunt patimile cele mai grele, din care se nasc toate: iubirea de placeri, iubirea de argint si iubirea de slava. (10)

2)Caci pana ce sufletul se misca cu patima, se arata si stapanirea pacatului in el. (11)

3)Patimile trupesti si materiale si se vestejesc prin suferintele trupului. Iar cele sufletesti si nevazute se sting prin smerita cugetare, prin blandete si dragoste. (12)

4)Dracii, care ne razboiesc pururea, au obiceiul sa ne impiedice de la virtutile care ne sunt noua cu putinta si folositoare, dar sa ne indemne cu putere spre cele ce sunt cu neputinta si nefolositoare. (15)

5)Precum apa multa stinge flaacara, asa foamea, sau infranarea, impreuna cu smerenia sufletului, stinge fierbinteala trupului si nalucirile urate.(25)

6)Patima pomenirii raului sa fie deoarte de la tine, iubitorule de Hristos. (26)

7)In orice ispita si in orice razboi foloseste rugaciunea ca arma nebiruita; si vei invinge prin harul lui Hristos. (26)

8)Caci e mai bine sa dormi decat sa priveghezi in jurul vorbelor si al gandurilor desarte. (34)

9)Gandurile rele se nasc in suflet din frumusetea hainelor, din saturarea stomacului si din intalniri vatamatoare. (37)

10)De locuiesti cu un parinte duhovnicesc, si ai simtit folosul de la el, nimeni sa nu te desparta de dragostea lui si de impreuna locuire cu el. Sa nu-l judeci in ceva, sa nu-l vorbesti de rau daca esti mustrat sau lovit, sa nu dai ascultare unuia care-l defaima, sa nu te insotesti cu cel ce-l batjocoreste, ca sa nu se manie Domnul asupra ta si sa te stearga din cartea celor vii. (40)

11)Sa nu fi judecatorul faptelor parintelui tau, ci implinitorul poruncilor lui. Caci dracii au narav sa-ti arate lipsurile lui, ca sa-ti astupe urechile de la cuvintele lui si asa sa te scoata din lupta ca pe un ostas slab si fricos. (42)

12)Cel ce nu asculta de poruncile parintilor, calca cele mai insemnate datorii ale fagaduintei. (43)

13)Taie legaturile cu cei multi ca sa nu se imprastie mintea si sa nu-ti tulburi putinta linstirii. (56)

14)Mai usor este a curatii un suflet necurat decat a readuce la sanatate un suflet curatit si iarasi ranit. (67)

15)Nici sa nu dormiti aruncand totul asupra lui Dumnezeu, nici sarguindu-va sa nu socotiti ca dobanditi totul din ostenelile voastre. (68)

16)Cel cxe a impreunat faptuirea cu cunostinta, este un plugar vrednic de lauda, care isi uda locusorul sufletului din doua izvoare foarte limpezi. (74)

17)Ostenelile nevointei sfarsesc in odihna nepatimirii; iar modurile desfatari ajung la patimile de necinste. (77)

18)Alunga departe de la tine duhul vorbariei. Caci in el zac patimi foarte cumplite. Asadar tacerea e foarte trbuincioasa si foarte folositoare. (79)

19)Fereste-te de a vatama pe aproapele cu o limba vicleana, ca sa nu fi vatamat de ucigasul. (81)

20)Deasemenea fereste-te de a osandi greseala fratelui tau, ca sa nu cazi din bunatate si dragoste. (81)

AL ACELUIASI CUVIOS PARINTE AL NOSTRU TEODOR

CUVANT DESPRE CONTEMPLATIE

1)Caci cel ce s-a abatut de la rau, trebuie sa faca binele. (pag. 33)

2)Dupa masura cunostintei este si masura dorintei. (pag. 239)

3)Caci cercetarea firii lucrurilor ajuta foarte mult la curatire. Ea izbaveste da afectiunea patimasa fata de ele si inalta la pricipiul tuturor, ingaduind sa se vada din cele frumoase si minunate si mari, Cel mai frumos, Cel mai minunat si Cel mai mare, mai bine zis Cel mai presus de frumusete, de minunatie si de marime. (pag. 240)

4)Iar trupul este omorat prin post, priveghere, culcare pe pamant, prin haina aspra si strict necesara, prin osteneli si dureri. (240)

5)Eu insa afirm ca e cu neputinta sa zboare sufletul pironit de bogatie si de slava. (pag. 241)

6)Aceasta sete mancarea fiintelor intelegatoare, plinirea nedeplinatatii prin acea revarsare dumnezeiasca. (pag. 242)

7)Deci cauza ei (a slavei desarte) si scurt vorbind radacina tuturor relelor este nestiinta. (pag. 246)

A CUVIOSULUI PARINTELUI NOSTRU TEOGNOST

DESPRE FAPTUIRE, CONTEMPLATIE SI PREOTIE

1)Iar daca vrei sa fi cunoscut de Dumnezeu, fa-te necunoscut de oameni, pe cat e cu putita. (1)

2)Ia seama la mangaierile de prisos ale trupului si fereste-te de ele, ca nu cumva sa-ti scaza din ostenelile tale, intrucat aceste mangaieri aduc o slabire a ostenelilor anterioare, dinainte de nepatimire, sau a celor de aici inainte. Socoteste paguba nu lipsirea de cele dulci ci caderea din cele mai inalte, prin impartasirea de ele. (2)

3)Si cand vei crede ca nu ai si nu sti nimic, atunci te vei imbogatii si in faptuire si in cunostinta de lauda intru Domnul. (3)

4)Retrage-te de la contemplatiile cele mai inalte, daca n-ai ajuns pana la nepatimirea cea mai de sus, si nu alerga fara oprire, poftind cele mai presus de tine. (6)

DESPRE PREOTIE

5)Cel preotit trebuie sa se curateasca de toate patimile; dar mai ales de curvie si de pomenirea raului si sa nu aiba nici macar o inchipuire simpla. (17)

6)Dar multi din cei ce savarsesc aici cele sfinte cu nevrednicie, find rapiti fara veste de moarte, au fost trimisi la judecata de acolo. (20)

7)Departeaza-te cu intelepciune de pricinile patimilor. (29)

8)Nu pofti nepatimirea inainte de vreme, ca sa nu patesti ce a patit cel dintai zidit, impartasindu-se fara de vreme de pomul cunostintei. (30)

9)Nu te vei invrednicii de dragostea dumnezeiasca fara cunostinta, nici de aceasta fara credinta. (39)

10)Cacvi cum va crede cu usurinta cineva in cele ce nu se vad, fara har ? (41)

11)Tine-te pe tine de nimic, chiar daca te-ar convinge inselatorul sa-ti pari ca esti ceva. (43)

12)Dobandind faptuirea, inca nu te vei putea apropia prin ea de nepatimire, ca sa te rogi curat si neimprastiat, de nu vor veni in minte si vederile (contemplatiile duhovnicesti) ale cunostintii luminatoare si ale intelegerii lucrurilor. (46)

13)Nu vom fi pedepsiti si osanditi in veacul ce va sa vie pentru ce am pacatuit, odata ce amorimit o fire nestatornica si schimbacioasa. Ci fiindca pacatuind nu ne-am pocait, nici nu ne-am intors de la calea cea rea spre Domnul, dupa ce am primit putere si vreme de pocainta, ca sa aratama si mai mult ca dumnezeirea este buna, si nu dimpotriva patimasa, ca una ce pedepseste si se manie. Dar el pedepseste pacatul si nu pe noi. (47)

14)Clintindu-te dintr-o stare mai buna nu te speria, ci indrepteaza-te, alergand mai degraba la strea dinainte, cu intristare si mahnire si cu multa invinovatire de sine, ba si cu multa varsare de lacrimi intru frangerea duhului. Iesind prin acestea din caderea ce ti s-a intamplat, vei veni in valea bucuriei mantuitoare, intarindu-te de aici inainte cu toata puterea, ca nu cumva, maniind iarasi pe Judecator, sa fie trbuinta de lacrimi si necaz pentru impacarea Lui, sau, de nu se va intampla aceasta aici, sa fi pedepsit cu siguranta in veacul ce va sa vie. (48)

DESPRE PREOTIE

15)Mantuirea se castiga prin umilinta si virtute, nu prin slavita preotie, care cere o vietuire intocmai cua ingerilor. (57)

16)Chiar daca nu ai dobandit nepatimirea, pentru obisnuinta care poate te stapaneste, daca te afli in vremea iesirii in adancul smereniei, te vei inalta, nu mai putin ca cel fara patima, mai presus de nouri. (62)

17)Fiind purtator de trup, nu incerca sa iscodesti cum sunt cele inteligibile, chiar daca partea mintala a sufletului tinde spre acelea prin curatie. (65)

18)Tremura (diavolii) pana la iesire, necunoscandu-ti viitorul si neavandu-l sigur, ca unul ce seti zidit schimbacios, din pricina voii slobode. (65)

19)Cand vrasmasul simte ca sufletul nostru a ajuns la mari masuri ale virtutii, na intampina cu ispite salbatice si infricosate. (66)

20)Trupul umplut de must prin multa bautura si prin mult somn, e mare piedica spre neprihanire. Iar neprihanirea adevarata ramane nemiscata in fata nalucirilor din somn. (68)

DESPRE PREOTIE

21)Umileste-te pe tine ca oaia de junghiere, socotind pe toti ca fiind intradevar mai presus de tine, si sileste-te sa nu ranesti constiinta cuiva, cu nesocotinta. Iar fra de sfintenie sa nu indraznesti a te atinge de cele sfinte, ca sa nu fi ars ca iarba de focul dumnezeiesc, sau sa te topesti ca ciara si sa fi pierdut. (70)

22)De vei savarsi cum trebuie slujba dumnezeizsca, cinstita si infricosata, si nu te va mustra constiinta pentru nimic, sa-ti nadajduiesti mantuirea din aceasta. Caci folosul de aici iti va fi mai presus de toata lucrarea si vederea (contemplarea). Si mai bine este fara indoiala, sa te departezi, prin recunoasterea neputintei tale, de inaltimea preotiei, decat sa te ti cu nedesavarsire si cu necuratie de ea, si parand multora ca te afli la inaltime sa zaci ca un starv vrednic de plans si de nevrednicie. (71)

23)Slujba cinstitei preotii si puterea ei de impacare si induplecare a lui Dumnezeu, atat de mult intrece orice psalmodie si orice rugaciune, cat soarele stelele. (72)

24)Nu se jertfeste trupul cel inaltat al lui Dumnezeu Cuvantul coborandu-se din cer, ci cum a zis oarecare dintre sfinti, insasi painea si vinul se prefac in trupul si sangele lui Hristos. (73)

25)Deaceea stau Sfintele descoperite inaintea noastra, dupa Simbolul Credintei, pe Sfanta Masa, avand sa fie sfintite, ca si cum s-ar ruga in oarecare chip pentru cei ce le aduc si ar striga cu graiuri negraite catre Cel ce locuieste in ceruri. (74)

CUVIOSUL SI PREZBITERUL ILIE EDICTUL

1)Deaceea nici fapta fara ratiune nu este buna, nici ratiunea care se deapana fara fapta. (3)

2)Nici trupul nu se poate curatii fara post si priveghere, nici sufletul fara mila si adevar. Dar nici mintea, fara vorbirea cu Dumnezeu si fara vederea Lui. Acestea sunt perechile cele mai insemnate in aceste lucruri. (21)

3)Milostiv cu adevarat nu e cel ce da de buna voie cele de prisos, ci cel ce lasa cele de trebuinta neaparata celor ce le rapesc. (27)

4)Nu te intarata impotriva celui ce te opreaza fara voie ca cautand la izbavirea durere, plange-te pe tine si fericeste-l pe cel ti s-a facut pricina acestui folos, prin iconomia lui Dumnezeu. (31)

5)Nu te feri dinaintea celui ce te loveste cand trebuie, ci apropiete de el si-ti va arata cat de mare este raulce se ascunde de simtirea ta, si vei manca mancarea dulce a sanatatii, dupa ce ai mistuit pe cea neplacuta a amaraciunii. (33)

6)Cel mustrat trebuie sau sa taca, sau sa se apere cu blandete in fata celui ce-l invinuieste; nu ca sa-si sustina cel mustrat ale sale; ci ca sa ridice, poate pe cel ce s-a poticnit, mustrand din nestiinta. (35)

7)Cel ce se pocaieste in fata celui ce l-a suparat pe dreptate, inainte de a fi chemat de acela, nu se pagubeste cu nimic de ceea ce i se cuvine in urma pocaintei. Iar cel ce se pocaieste dupa ce e chemat, pierde jumatate din castig. Castiga tot ce s-a randuit, cel ce niciodata nu iese din tovarasie pentru intristarea ce i se face. Dar i se adauga si plata pe deasupra, cel ce-si ia in toate, greseala asupra sa. (36)

8)Nici cel trufas la cugetare nu-si cunoaste scaderile sale, nici cel smerit la cugetare nu-si cunoaste scaderile sale. Pe cel dintai il inseala o nestiinta rea; pe cel de-al doilea, una placuta lui Dumnezeu. (37)

9)Mustrarea face sufletul tare, iar lauda il face molesit si lenes spre cele bune.(39)

10)Bine este nevoitorului sa cugeteca e mai mic decat lucrarea lui, dar sa faca lucruri mai mari decat frica lui. Caci astfel se va afla cinstit la oameni si lucrator nerusinat lui Dumnezeu.(42)

11)Fara smerita cugetare adevarul este orb. (46)

12)Primul bine este a nu gresi in nimic; iar al doilea a nu ascunde de rusine 0greseala ta, nici a te fali cu ea. Ci mai bine sa te smeresti si sa te invino vatesti tu tu insuti impreuna cu cel ce te invinovateste si sa primesti cu bucurie certarea. Neintamplandu-se aceasta, tot ce aduci lui Dumnezeu e fara valoare.(48)

13)Cel ce spala haina rupta a aproapelui cu cuvinte dumnezeiesti sau o coase prin daruri, arata ca unul care, stapan fiind, imbraca infatisare de sluga. Dar sa ia seama cel ce face aceasta ca nu cumva, nefacandu-o ca o sluga,sa-si piarda deodata cu plata sa si cinstea puterii de stapan, care i se cuvine pentru slava desarta.(50)

14)Celui ce se largeste i s-au oprit lacrimile. Dar ii izvorasc celui ce iubeste calea cea stramta.(59)

15)Nici pacatosul, nici dreptul nu e in afara de intristare. Dar cel dintai, fiindca n-a parasit cu totul raul, iar cel de-al doilea, fiindca n-a atins inca desavarsirea [binele adevarat.(60)

16)Nu te lasa legat de ceea ce e mic, si nu vei robi la ceea ce e mare. Caci raul mai mare nu ia fiinta inaintea celui mai mic.(64)

17)Unind infranarea cu simplitatea, te vei face partas de fericirea de acolo.(68)

18)Libidinozitatea(puterea pacatului e mai mare ca ratiunea, chiar daca nu pacatuieste, se pierde din suflet prin post si rugaciune; voluptatea(lucrarea pacatului e mai slaba ca ratiunea, chiar daca patimeste inauntru), prin priveghere si tacere; aplecarea spre patima, prin linistire si atentie. Iar nepatimirea se naste din pomenirea lui Dumnezeu.(74)

19)Toti se vor face din vii morti. Dar pacatului vor muri numai cei ce l-au urat pe acesta din tot sufletul.(78)

CAPETE DESPRE RUGACIUNE

1)Puterea rugaciunii este foamea de buna voie de mancaruri. Iar puterea foamei sta in a nu asculta si a nu vedea nimic din cele lumesti, daca nu e trebuinta neaparata. Cel ce nu poarta grija de acestea, nu a intarit zidirea postului; iar pe a rugaciunii a facut-o sa se surpe.(83)

2)... cel ce se poarta cu semetie in cele din afara, nu se roaga intru smere

nie.(97)

3)Iar monahului ii vor izvori lacrimile, daca patrunde cuvintele rugaciunii.(101)

4)... pacatul se naste din trandavie, ale somnului mult,si ale lacomiei de mancare.(103)

III

CAPETE DESPRE CUNOSTINTA

1)Nimic nu e mai infricosat ca gandul mortii si nimic mai minunat ca pomenirea lui Dumnezeu. Caci cea dintai aduce intristarea mantuitoare; iar cealalta daruieste veselie.(121)

2)Virtutile mai cuprinzatoare ale sufletului fiind trei: postul rugaciunea si tacerea, cel ce vrea sa se desfaca [putin] de rugaciune, trebuie sa se odihneasca intru oarecare contemplatie naturala; cel ce vrea sa se desfaca de tacere, intr-o convorbire morala; iar cel ce posteste, intr-a doua mancare daruita.(126)

3)Gnostic (cunoscator) este cel ce-si face pogorarile cu maretie, iar urcusurile sufletului cu smerenie.(130)

DESPRE FAPTUIRE SI CONTEMPLATIE

1)Nici faptuirea nu e ferma fara contemplatie, nici contemplatia nu e adevarata fara faptuire.(146)

2)Tinta celor ce se indeletnicesc cu faptuire, este omorarea patimilor; iara celor ce se indeletnicesc cu cunostinta, este contemplatia virtutilor.(147)

3)Cel ce se indeletniceste cu faptuirea, bea in rugaciune bautura strapungerii, dar contemplativul se inbata din paharul cel mai tare. Cel dintai filozofeaza in cele ale firii. Celalalt se suie si pe sine in rugaciune.(150)

4)La cei mai invatati, contemplatia predomina faptuirea; iar in cei mai grosi la minte,faptuirea predomina contemplatia. Dar amandoua ajung la acelasi sfarsit bun. Mai repede se va vedea insa aceasta in cei care contemplatia predomina faptuirea.(166)

5)Precum manzul nu sufera primavara sa stea la iesle si sa manance cele de acolo, asa nici mintea tanara nu poate rabda mult ingustimea rugaciunii, ci se bucura mai bine,ca si acela, sa iasa la largul contemplatiei naturale, care se afla in psalmodie si citire.(170)

6)Nimenea nu se poate ruga curat pana e stapanit de patima iubirii de frumusete si a iubirii de cinste.(225)

7)Este cu neputinta mintii sa aiba pace in cremea rugaciunii, daca nu si-a facut prietene infranarea si dragostea.(226)

8)Nici cel ce e in lipsa cu virtutea, din negrija, nici cel ce prisoseste, din pricina pareri de sine, nu se vor afla inlauntru limanului nepatimirii.(228)

9)Nu toti cei ce nu-l iubesc pe aproapele, il pot si ura, nici cei ce nu-l urasc, il pot si iubi. Si altceva este a pizmui sporul aceluia, si altceva este ai impiedica sporirea. Dar cea mai de pe urma treapta a pacatului sta in a nu fi numai muscat de darurile aceluia, ci in a si cleveti insusirile lui bune,ca n-ar fi asa.(230)

10)Cei ce s-au apropiat de nepatimire, sunt clintiti numai de naluciri, cei cu patimile domolite, de pofte; cei stapaniti de voluptate, de afectiuni.(233)

11)... Nici nu poate intra in limanul domolirii patimilor cel ce implineste poruncile de sila.(336)

12)Cei ce vorbesc dulce cu patimile prin ganduri, dar nu vin la incuviintare, se aseamana cu cei ce lasa sa intre fiara inauntru tarinii si a ingraditurii,dar nu-i ingaduie sa se sature din strugurii viei. Dar mai pe urma o gasesc mai tare decat puterea lor, ajungand adeseori la incuviintarea patimilor.(237)

13)Multi urca pe crucea relei patimiri, dar putini primesc piroanele ei. Caci multi se supun ostenelilor celor de buna voie, dar celor ce vin fara voe nu se supun decat cei ce au murit cu desavarsire lumii acesteia si odihnei din ea.(239)

14)Cel ce respinge si nu primeste lauda oamenilor si odihna trupului, s-a dezbracat si de ultima haina a slavei desarte. Acesta s-a invrednicit sa se imbrace inca de aici in stralucire locuintei din cer, cautate cu multe suspine.(241)

15)Zicem ca e neprihanit acela care nu patimeste inauntru si nu se rostogoleste din pricina vederii.(243)

16)Frica e fiica credintei si pazitoarea poruncilor.(246)

17)Cei ce ne indeamna sa ne invoim cu placerile gatlejului, pana ce suntem nedesavarsiti, fac ceva asemanator cu cei ce ne poruncesc sa zgariem ranile aproape de vindecare, sau sa scarpinam bubele pentru placerea ce ne-o fac, sausa mancam bucate care sporesc caldurile, sau sa surpam ingraditura viei si alasam sa intre, ca o fiara, cugetul trupului, care sa strice gandurile cele bune ca pe niste struguri. Acestora nu trebuie sa le dam ascultare, nici sa nu ne plecam la lingusirile fara rost ale oamenilor si ale patimilor. Ci mai degraba sa intarim ingraditura infranarii pana vor inceta fiarele, adica patimile trupesti, sa urle, sau gandurile desarte sa coboare ca niste pasarisi sa vateme via, adica sufletul calauzit de vederile cele intru Hristos Iisus Domnul nostru, Caruia i se cuvine salva in vecii vecilor. AMIN.

SFARSIT SI LUI DUMNEZEU LAUDA.AMIM.