Talasie Libianul şi Africanul

ˇ         Dragoste adevărată a dobândit acela care nu suferă bănuieli şi vorbe împotriva aproapelui.

ˇ         Lucrarea proprie a minţii e să se ocupe neîncetat cu cuvintele lui Dumnezeu.

ˇ         Plăcerea se stinge prin reaua pătimire şi prin întristare, fie prin cele de bună voie, fie prin cele aduse de Providenţă.

ˇ         Iubirea de argint este o materie a patimilor, întrucât face să crească plăcerea generală.

ˇ         Lipsa plăcerii naşte întristarea: iar plăcerea e împreunată cu toată patima.

ˇ         Trei sunt căile prin cari primeşti gânduri: simţirea (lucrarea simţurilor), amintirea şi starea mustului (amestecarea) din trup. Dar cele mai stăruitoare sunt cele din amintire.

ˇ         Cel căruia i s-a dat înţelepciune cunoaşte scopurile celor netrupeşti şi care este începutul şi sfârşitul lumii.

ˇ         Lumina sufletului este sfânta cunoştinţă, de care fiind lipsit cel fără de minte, umblă în întuneric.

ˇ         Cel ce petrece în întuneric este lipsit de minte. Pe el îl ia în primire întunericul neştiinţei.

ˇ         Raţiunile lui Dumnezeu le cercetează acela care-L cinsteşte pe El. dar le află cel îndrăgostit de adevăr.

ˇ         Numai întâlnirea duhovnicească foloseşte. Iar decât toate celelalte, mai de preţ este liniştea (isihia).

ˇ         Conştiinţa numai pe aceia nu-l judecă ce au ajuns la culmea virtuţii, sau a păcatului.

ˇ         Întristarea cea de ocară e pricinuită de lipsa plăcerilor. Cel ce le dispreţuieşte pe acestea petrece neîntristat.

ˇ         Auzind un cuvânt folositor, nu judeca pe cel ce-l spune, ca să nu te lipseşti de sfatul folositor.

ˇ         Socotinţa vicleană gândeşte rele şi preface vredniciile aproapelui în scăderi.

ˇ         Nu crede gândului care judecă pe aproapele. Căci numai cine are vistierie rea gândeşte cele rele.

ˇ         Păzeşte-ţi gândurile şi fugi de păcat, ca nu cumva, întunecându-se mintea, să vezi unele în locul altora.

ˇ         Întăreşte-te gândindu-te la Iudeii care, orbiţi de pizmă, L-au socotit pe Domnul şi Dumnezeu nostru drept Belzebut.

ˇ         Bănuiala rea întunecă cugetarea şi te face să vezi, în loc de cale, cele alături de cale.

ˇ         Păcatele stau alături de virtuţi, şi de aceea cei răi iau virtuţile drept păcate.

ˇ         Mintea zăbovind în plăcere sau în întristare cade repede mintea în patima trândăviei.

ˇ         Conştiinţa curată ridică sufletul. Iar gândul murdar îl doboară la pământ.

ˇ         Răscolindu-se, patimile alungă slava deşartă; iar de sunt înlăturate, aceea iarăşi se întoarce.

ˇ         Dumnezeu dând fiinţă făpturilor, a legat totodată toate prin purtarea Sa de grijă (prin Providenţă).

ˇ         Iar fiind Stăpân şi făcându-Se rob, a arătat zidirii culmea purtării Sale de grijă (culmea Providenţei Sale).

ˇ         Căci Dumnezeu şi Cuvântul întrupându-Se neschimbat s-a unit cu toată zidirea prin trup.

ˇ         Minune străină se întâmplă în cer şi pe pământ, că Dumnezeu este pe pământ şi omul în ceruri.

ˇ         Ca unind pe oameni cu Îngerii, să dăruiască totodată întregii zidiri dumnezeirea.

ˇ         Cunoştinţa Sfintei şi celei de o fiinţă Treimi este sfinţire şi îndumnezeire pentru Îngeri şi pentru oameni.

ˇ         Iertarea păcatelor este slobozire de patimi. Cine n-a fost încă slobozit prin har, n-a dobândit încă iertarea.

ˇ         De vrei să te izbăveşti dintr-o dată de păcate, leapădă-te de iubirea de sine, maica tuturor relelor.

ˇ         Sănătatea sufletului este nepătimirea şi cunoştinţa. La ea nu poate ajunge cel ce slujeşte plăcerilor.

ˇ         Începutul relelor din suflet este iubirea de sine. Iar iubirea de sine este iubirea de trup.

ˇ         E propriu celui raţional să se supună raţiunii şi să-şi strunească şi robească trupul.

ˇ         Cele mai bune arme ale celui ce se linişteşte cu răbdare sunt înfrânarea, dragostea, rugăciunea, atenţia şi citirea.

ˇ         Să luptăm pentru porunci ca să ne izbăvim de patimi; şi pentru dumnezeieştile dogme ca să ne învrednicim de cunoştinţă.

ˇ         Dracii leagă mintea de cele supuse simţurilor, prin întristări şi plăceri, pofte şi temeri.

ˇ         Pofta după înţelepciune dispreţuieşte frica şi plăcerea cunoştinţei izgoneşte întristarea.

ˇ         Să nu înţepi pe fratele cu vorbe de ghicituri; căci nu vei răbda când vei primi cele asemenea.

ˇ         Mânia e oprită de îndelunga răbdare şi de nepomenirea răului; şi e micşorată de dragoste şi de împreuna pătimire (compătimire).

ˇ         Cui i s-a dat cunoştinţă i s-a dat lumina înţelegerii. Iar cel ce primind-o o necinsteşte va vedea întuneric.

ˇ         Cercetarea cuvintelor lui Dumnezeu îi aduce cunoştinţa de Dumnezeu celui ce o caută întru adevăr, cu evlavie şi cu dor.

ˇ         Nu uita de făptuire. Căci uitând de ea se împuţinează cunoştinţa, şi făcându-se foamete, te vei coborî în Egipt.

ˇ         Egiptul spiritual este întunecimea patimilor. La el nimeni nu coboară dacă nu cade la foamete.

ˇ         Obişnuieşte-ţi urechea să asculte des cuvinte duhovniceşti şi mintea ta se va depărta de gândurile necurate.

ˇ         Este cu neputinţă minţii să se îndeletnicească cu cele inteligibile, de nu va tăia afecţiunea faţă de simţire şi faţă de cele supuse simţurilor.

ˇ         Semnul că mintea se îndeletniceşte cu cele inteligibile îl avem în aceea că dispreţuieşte toate cele ce desfătează simţirea.

ˇ         Când mintea se deschisă spre vederea celor inteligibile, are faţă de ele o plăcere cu anevoie de pierdut.

ˇ         Când mintea se îmbogăţeşte de cunoştinţa Unităţii, a pus cu totul stăpânire şi pe simţire.

ˇ         Împiedică-ţi mintea să se învârtească în jurul celor supuse simţurilor ca să nu-şi rodească prin ele plăceri şi întristări.

ˇ         De firea părţii raţionale a sufletului ţine să se îndeletnicească cu cunoştinţa lui Dumnezeu; iar de a celei pasionale să îmbrăţişeze dragostea şi înfrânarea.

ˇ         Minte desăvârşită este aceea care s-a îmbibat de cunoştinţă; iar suflet desăvârşit este acela care s-a ţesut cu virtuţile.

ˇ         Sufletul întinat de patimi s-a împietrit şi nu primeşte să creadă fără tăieri şi arsuri.

ˇ         Pe cei învârtoşaţi îi iau în primire probe înfricoşate. Căci fără dureri nu primesc să se înmoaie.

ˇ         Bărbatul chibzuit se îngrijeşte de sine şi prin dureri de bună voie ocoleşte pe cele fără voie.

ˇ         Grija de suflet se arată în reaua pătimire şi în smerenie, prin care iartă Dumnezeu toate păcatele.

ˇ         Răbdarea este iubirea de osteneală a sufletului. Iar unde este iubire de osteneală, s-a scos afară iubirea de plăcere.

ˇ         Cetirea şi rugăciunea curăţesc mintea; iar dragostea şi înfrânarea partea pasională (afectivă) a sufletului.

ˇ         Păzeşte aceeaşi înfrânare totdeauna, ca să nu cazi, prin neegalitate, în cele contrare.

ˇ         Cel ce-şi pune legi sie-şi să nu se facă neascultător sie-şi. Căci cel ce se nesocoteşte pe sine, pe sine se amăgeşte.

ˇ         Deprinderea păcatului este boala sufletului. Iar păcatul cu lucrul este moartea lui.

ˇ         Păcatul învechit cere nevoinţă (asceză) îndelungată. Căci obişnuinţa învârtoşată nu poate fi clintită din loc dintr-o dată.

ˇ         Mişcă-ţi mintea necontenit la rugăciune şi vei împrăştia gândurile care stăruiesc în inimă.

ˇ         Nevoinţa are trebuinţă de răbdare şi de îndelungă răbdare. Căci numai prin osteneală îndelungată se izgoneşte iubirea de plăcere.

ˇ         Te vei deda uşor cu ostenelile nevoinţei, de vei face toate cu măsură şi cu rânduială.

ˇ         Păzeşte aceeaşi măsură în nevoinţă şi să nu dezlegi canonul fără trebuinţă.

ˇ         Precum dragostea şi înfrânarea curăţesc gândurile, aşa contemplaţia şi rugăciunea toată înălţarea trufaşă.

ˇ         Cel ce rabdă loviturile încercărilor fără voie se face smerit la buget, bine nădăjduitor şi cercat.

ˇ         Păcatul e vestejit de stăruinţa în suferinţe şi e ars deplin de răbdarea până la capăt.

ˇ         Venirea ostenelilor îndurerează simţirea, iar venirea întristării înlătură plăcerea.

ˇ         Mintea chibzuită îşi întăreşte sufletul şi-şi deprinde trupul la toată nevoinţa.

ˇ         Cel ce înaintează filosofează în acestea trei: în porunci, în dogme şi în credinţa Sfintei Treimi.

ˇ         Mintea izbăvită de patimi se află în acestea: în gânduri simple, în contemplarea făpturilor şi în lumina veşnică.

ˇ         Patimile sunt stârnite de acestea trei: de amintire, de starea mustului din trup şi de simţire, precum s-a zis.

ˇ         Mintea care a închis simţirea şi şi-a făcut egală starea mustului din trup nu mai are război decât cu amintirea.

ˇ         Postul cumpătat, privegherea şi cântarea de psalmi fac egală starea trupului.

ˇ         Acestea trei schimbă în rău starea trupului: lipsa de regulă în hrană, schimbarea aerului şi atingerea dracilor.

ˇ         Amintirile pătimaşe sunt făcute simple prin rugăciune, citire, înfrânare şi dragoste.

ˇ         Închide întâi simţirea prin linişte şi apoi luptă cu armele virtuţilor împotriva amintirilor.

ˇ         Păcatul cu cugetul este reaua întrebuinţare a gândurilor; iar păcatul cu fapta este reaua întrebuinţare a lucrurilor.

ˇ         Nepătimire desăvârşită are acela care nu e împătimit nici de lucruri, nici de amintirile lor.

ˇ         Amintirea răului este o lepră a sufletului; şi i se întâmplă aceasta din necinstiri, din pagubă, sau din bănuiala gândurilor.

ˇ         Domnul orbeşte mintea pătimaşă; căci se întristează pe nedrept pentru cele bune ale aproapelui.

ˇ         Ura faţă de aproapele este moartea sufletului. Iar acesta o are şi o face sufletul bârfitorului.

ˇ         Trândăvia vine din neglijenţa sufletului; şi e neglijent sufletul care boleşte de iubirea plăcerii.

ˇ         Săturarea naşte pofta după feluri multe de mâncări; iar lipsa îndulceşte şi pâinea simplă.

ˇ         Cel ce se bucură în chip ascuns împreună cu cel pizmuit se izbăveşte de pizmă; iar cel ce ascunde pe cel pizmuit izbăveşte (şi pe alţii) de pizmă.

ˇ         Îndepărtează-te de cel ce vieţuieşte cu nepăsare, chiar dacă a dobândit nume mare la mulţi.

ˇ         Câştigă-ţi prieten pe bărbatul iubitor de osteneală şi îl vei afla acoperământ greşelilor tale.

ˇ         Nepăsătorul s-a vândut multor stăpâni; şi cum îl poartă, aşa umblă.

ˇ         În vreme de pace îţi este binevoitor ca un prieten; iar în vreme de încercare te războieşte ca un duşman.

ˇ         Îşi pune sufletul său pentru tine înainte de stârnirea patimilor; iar când se stârnesc, îţi ia sufletul tău.

ˇ         Mintea luminată scoate cuvinte înţelepte şi sufletul cultivă gânduri dumnezeieşti.

ˇ         În cei ce înaintează, dispoziţiile spre cele potrivnice se schimbă uşor; în cei desăvârşiţi, deprinderile în amândouă părţile sunt greu de clintit.

ˇ         Tăria sufletului este o deprindere a virtuţii anevoie de clintit, la care cel ce a ajuns zice: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos”, şi celelalte.

ˇ         Ţine de firea minţii să petreacă în Dumnezeu, să cugete despre purtarea Lui de grijă şi despre judecăţile Lui înfricoşate.

ˇ         Stăpânindu-ţi simţirea, te asiguri din partea aducerii aminte. Căci amintirile, trezite prin simţire, mişcă patimile.

ˇ         Asupreşte-ţi trupul şi roagă-te mereu; şi te vei izbăvi repede de gândurile aduse de amintire (de prejudecată).

ˇ         Îndeletniceşte-te neîncetat cu cuvinte dumnezeieşti. Căci osteneala cu ele mistuie patimile.

ˇ         Cetirea, privegherea, rugăciunea şi psalmodia opresc mintea de la rătăcirea în jurul patimilor.

ˇ         În osteneală, în robotire şi în sudoarea feţei ai fost osândit să mănânci pâinea cunoştinţei.

ˇ         Precum sufletul face viu trupul după fire, aşa şi virtute şi cunoştinţa sufletul.

ˇ         Stăpânindu-ţi iubirea de slavă deşartă, ia aminte dinspre curvie, ca nu cumva, fugind de cinstiri, să cazi în necinste.

ˇ         Fugind de slava deşartă, caută spre Dumnezeu; iar de nu, vei cădea desigur în părerea de sine, sau în curvie.

ˇ         E propriu slavei deşarte să-şi arate destoinicia; şi e propriu mândrie să dispreţuiască şi să se oţărască.

ˇ         Fugind de lăcomia pântecelui, păzeşte-te de dorinţa de-a plăcea oamenilor, care vrea să arate un obraz palid la vedere.

ˇ         Când nu bei vin, să nu te saturi de apă; iar de nu, îi dai curviei aceeaşi materie.

ˇ         Mândria ne face să ne depărtăm de ajutorul dumnezeiesc, să ne încredem în noi înşine şi să ne înălţăm împotriva oamenilor.

ˇ         Împotriva mândriei sunt două leacuri; cine le primeşte pe acestea va avea un al treilea foarte aspru.

ˇ         Ca să înlături mândria, trebuie să te rogi cu lacrimi, să nu dispreţuieşti pe nimeni şi să primeşti necazurile cele fără voie.

ˇ         Povăţuirea prin încercări este un toiag duhovnicesc. Ea învaţă pe cel ce se înalţă fără minte să cugete cu smerenie.

ˇ         Precum grădinarul, dacă nu pliveşte buruienile, îneacă legumele, aşa şi mintea, dacă nu curăţeşte, pierde ostenelile.

ˇ         Bărbat chibzuit este acela care suferă sfatul şi mai ales pe Părintele duhovnicesc, care-l sfătuieşte.

ˇ         Cel omorât de patimi nu ascultă sfatul şi nu suferă câtuşi de puţin mustrarea şi povăţuirea duhovnicească.

ˇ         Cel ce nu primeşte sfatul nu îşi îndreaptă căile sale, ci e dus pururi spre prăpăstii şi râpe.

ˇ         Mintea care s-a tămăduit pe sine însăşi şi tămăduieşte şi pe alţii cu cele ce s-a vindecat pe sine este doctor.

ˇ         Caută virtutea şi păstreaz-o nevătămată, ca să nu trăieşti urât şi să mori jalnic.

ˇ         Omoară păcatul, ca să nu învii mort şi ca să nu treci de la o moarte mică la una mare.

ˇ         Din viaţă la viaţă trece acela care şi-a omorât patimile şi s-a despărţit de neştiinţă.

ˇ         Cercetează Scripturile şi vei afla poruncile; şi fă cele zise şi te vei izbăvi de patimi.

ˇ         Cunoştinţa de Dumnezeu este pomul vieţii, de care împărtăşindu-se cel curat rămâne nemuritor.

ˇ         Semnul răbdării este dragostea de osteneli. Mintea îndrăznind spre ele nădăjduieşte să dobândească cele făgăduite şi să scape de ameninţări.