·
Nestatornicii şi
nepricepuţii să nu ispitească pe cei înţelepţi. Iar
cel înţelept este bărbatul ce place lui Dumnezeu, care vorbeşte
puţine şi pe cele de trebuinţă şi plăcute lui
Dumnezeu. (Antonie cel Mare)47
·
Când afli pe unul gâlcevindu-se
şi luptându-se împotriva adevărului şi a lucrului vădit,
pune capăt gâlcevii, părăsind pe unul ca acela, fiindcă
şi-a împietrit cu totul mintea. Căci precum apa cea rea strică
vinul, cu vrajbă strică pe cei virtuoşi cu viaţa şi cu
socotinţa. (Antonie cel Mare)47
·
Nu spune mulţimii cuvinte despre
evlavie şi bună vieţuire. Nu pentru pizmă zic, dar socotesc
că vei fi luat în râs de cei smintiţi. Căci cel asemenea se
bucură de cele asemenea. Iar astfel de cuvinte puţini auzitori
găsesc. Mai bine este dar a nu grăi, decât ceea ce voieşte
Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. (Antonie cel Mare)47
·
Cuvântul este sluga minţii.
Căci ce voieşte mintea, aceea tâlcuieşte cuvântul. (Antonie
cel Mare)47
·
Prin trup omul este muritor. Dar prin
minte şi cuvânt nemuritor. Tăcând înţelegi şi după ce
ai înţeles grăieşti. Căci în tăcere naşte mintea
cuvântul. Şi rostind cuvânt de mulţumită lui Dumnezeu, îţi
lucrezi mântuirea. (Antonie cel Mare)47
·
Cel ce vorbeşte fără
socoteală nu are minte, căci grăieşte fără
să înţeleagă nimic. Cercetează dar ce-ţi este de folos
să faci pentru mântuirea sufletului. (Antonie cel Mare)47
·
Nu vorbi cu două limbi, într-un
fel arătându-te cu cuvântul şi într-alt fel aflându-te cu conştiinţa.
Căci pe unul ca acesta Scriptura îl pune sub osândă. (Marcu
Ascetul)47
·
Precum uşile băilor,
deschizându-se necontenit, împing căldura dinăuntru afară,
aşa şi sufletul când vrea să vorbească multe, chiar
dacă le-ar spune toate bune, împrăştie şi slăbeşte
puterea ţinerii de minte prin poarta grăitoare. Prin aceasta mintea
uită să spună lucrurile care se cuvin la vreme potrivită
şi împărtăşeşte de-a-valma oricui se nimereşte o
amestecătură de gânduri, nemaiavând nici pe Duhul Sfânt, care
să-i păzească cugetarea ferită de năluciri. Căci
lucrul bun scapă totdeauna vorbăriei, fiind străin de orice
vălmăşag şi imaginaţie. Bună este deci
tăcerea la vreme, ea nefiind decât mama gândurilor prea înţelese.
(Diadoh al Foticeii)47
