|
|
·
De fapt Iacob, spunându-le lor
că a cucerit Sichemul cu sabie şi arc, arată că i-a trebuit
luptă şi osteneală ca să pună stăpânire pe patimi
şi să le ascundă în pământul Sichemului. S-ar părea
însă că este o oarecare contrazicere între a ascunde zeii în Sichem
şi a ţine un idol în ascunziş. Căci a ascunde zeii în
Sichem e lucru de laudă; iar a ţine un idol în ascunziş e lucru
de ocară. De aceea a pecetluit lucrul din urmă cu blestem, zicând:
„Blestemat cel ce ţine idol în ascunziş!” Şi de fapt nu este
acelaşi lucru a ascunde ceva în pământ pentru totdeauna şi a-l
ţine în ascunziş. Căci ceea ce a fost ascuns în pământ
şi nu se mai arată vederii se şterge cu vremea şi din
amintire. Dar ceea ce e ţinut în ascunziş nu e cunoscut de cei din
afară, însă e văzut necontenit de cel ce l-a pus acolo. Acesta
îl arm mereu în amintire ca pe un chip cioplit pe care îl poartă în
ascuns. Căci tot gândul urât, care ia formă în cugetare, este o
sculptură ascunsă. De aceea este ruşine a scoate la arătare
asemenea gânduri, dar e primejdios şi de a ţine în ascuns un chip
cioplit, precum şi mai primejdios este de a căuta formele
dispărute, cugetarea înclinând cu uşurinţă spre patima
izgonită şi împlântând în pământ bronzul idolului. Căci
deprinderea virtuţii este de aşa fel că se cumpăneşte
cu uşurinţă şi într-o parte şi într-alta,
aplecându-se, dacă nu se poartă de grijă, spre cele potrivnice.
(Nil Ascetul) 46
·
A iscodi plin de curiozitate
planurile învăţătorului şi a vrea să pui la încercare
cele poruncite de el, însemnează a pune piedică înaintării tale
proprii. Cu siguranţă nu ceea ce se pare celui neîncercat întemeiat
şi potrivit este într-adevăr întemeiat. Astfel judecă
meşterul şi altfel cel fără meşteşug lucrurile
meşteşugului. Cel dintâi are ca regulă ştiinţa;
celălalt că aşa s-ar cuveni. Dar socotinţa aceasta foarte
rar se acoperă cu adevărul; de cele mai multe ori se abate de la
linia dreaptă, fiind înrudită cu rătăcirea. Aşadar cei
ce au predat altora grija mântuirii lor, lăsându-şi toate
socotinţele, să-şi supună gândurile meşteşugului
celui priceput, judecând ştiinţa lui mai vrednică de crezare.
Mai întâi, lepădându-se de toate, să nu-şi lase nimic
afară, nici cel mai mic lucru, temându-se de pilda lui Anania, care
crezând că înşeală pe oameni, a primit de la Dumnezeu osânda
pentru furt. (Nil Ascetul)46
·
Ci, cum se predau pe ei
înşişi, aşa să predea şi toate ale lor, bine
ştiind că ceea ce rămâne afară, trăgând necontenit
cugetul într-acolo, îl va desface adeseori de la cele mai bune, iar pe
urmă îl va rupe din frăţietate. De aceea a poruncit Duhul Sfânt
să se scrie Vieţile Sfinţilor, ca fiecare dintre cei ce se
apucă de unul din felurile acestea de vieţuire, să fie dus
printr-o pildă asemănătoare spre adevăr. Cum s-a
lepădat Elisei de lume, ca să urmeze învăţătorului
său? „Ara, zice, cu boii, şi douăsprezece perechi de boi
înaintea lui; şi a tăiat boii şi i-a fript în vasele boilor”.
Aceasta îi arată căldura râvnei. Căci n-a zis: voi vinde
perechile de boi şi voi economisi preţul după
cuviinţă, nici n-a socotit cum ar putea avea mai mult folos din
vânzarea lor. Ci, cuprins cu totul de dorinţa care îl trăgea să
fie lângă învăţător, a dispreţuit cele văzute
şi s-a silit să se izbăvească mai repede de ele, ca de
unele ce-l puteau împiedica adeseori se face pricină a răzgândirii.
De ce apoi şi Domnul, îmbiind bogatului desăvârşirea vieţii
după Dumnezeu, i-a poruncit să-şi vândă averile şi
să le dea săracilor şi să nu-şi lase sieşi nimic?
Fiindcă ştia că ceea ce rămâne se face, ca şi
întregul, pricină de împrăştiere. Dar socotesc că şi
Moise, rânduind celor ce vreau să se curăţească în
rugăciunea cea mare, să-şi radă tot trupul, le-a poruncit
prin aceasta să se lepede cu desăvârşire de averi, iar în al
doilea rând să uite de familie şi de toţi cei apropiaţi în
aşa măsură, încât să nu mai fie câtuşi de puţin
tulburaţi de amintirile lor. (Nil Ascetul) 46
·
Multe sunt sfaturile aproapelui spre
ceea ce este de folos; dar nimănui nu i se potriveşte aşa de
mult ca judecata conştiinţei sale. (Marcu Ascetul)46
·
Cel ce se osteneşte
fără sfat e sărac în toate. Iar cel ce aleargă cu
nădejde e de două ori bogat. (Marcu Ascetul)46
·
Omul sfătuieşte pe
aproapele precum ştie; iar Dumnezeu lucrează în cel ce aude, precum
acela a crezut. (Marcu Ascetul)46
·
E primejdios lucru a fi cineva
singur, fără martori, a se călăuzi după voia sa
şi a convieţui cu cei neîncercaţi în războiul duhovnicesc.
Unii ca aceştia sunt meşteşugirile păcatului şi se
ţin bine ascunse; şi felurite curse şi-a întins
vrăjmaşul pretutindeni. De aceea, dacă e cu putinţă, e
bine să te sileşti şi să te străduieşti a fi sau
a te întâlni neîncetat cu bărbaţi cunoscători. În felul acesta,
deşi nu ai tu însuţi făclia adevăratei
cunoştinţe, fiind încă nedesăvârşit cu vârsta duhovnicească
şi prunc, dar însoţindu-te cu cel ce o are, nu vei umbla în
întuneric, nu te vei primejdui de lanţuri şi de curse şi nu vei
cădea între fiarele lumii spirituale, care pândesc în întuneric şi
răpesc şi ucid pe cei ce umblă în el fără făclia
spirituală a cuvântului dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)46
|
