Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

Rugăciunea

·         Diavolii ori de câte ori ne văd că stăm la rugăciune, ne stau şi ei cu sârguinţă împotrivă, sădind în mintea noastră cele ce nu trebuie, ca să ni le aducem aminte sau să le gândim în vremea rugăciunii. Aşa vor ei să ducă mintea în robie, iar rugăciunea noastră să o facă nelucrătoare, deşartă şi nefolositoare. Căci deşartă cu adevărat şi nefolositoare este rugăciunea făcută fără frică, fără trezvie şi priveghere. (Evagrie Ponticul)40

·         Când te văd dracii râvnind cu adevărat la rugăciune, îţi strecoară gândurile unor lucruri aşa zise trebuincioase; şi după puţină vreme îţi fură amintirea lor, ca mişcându-se mintea spre căutarea lor şi neaflându-se, să se descurajeze şi să se întristeze foarte. Apoi, când revine iarăşi în rugăciune, îi aduce aminte cele căutate şi cele amintite mai-nainte, ca mintea căutând să le ia la cunoştinţă, să piardă rugăciunea, care aduce roade. (Evagrie Ponticul)40

·         Când te va întâmpina o ispită, sau te va aţâţa o împotrivire, ca să-ţi mişti mânia spre cel ce-ţi stă împotrivă, sau să spui vreo vorbă goală, adu-ţi aminte de rugăciune şi de porunca dumnezeiască cu privire la ea, şi îndată se va linişti mişcarea fără rânduială din tine.40

·         Toate câte le vei face pentru a te răzbuna pe fratele care te-a nedreptăţit îţi vor fi spre sminteală în vremea rugăciunii. (Evagrie Ponticul)40

·         Necazul pe care îl rabzi cu bună înţelegere te va face să-i afli rodul în vremea rugăciunii. (Evagrie Ponticul)40

·         Dorind să te rogi cum trebuie, să nu întristezi vreun suflet; iar de nu, în deşert alergi. (Evagrie Ponticul)40

·         Lasă-ţi darul tău, zice, înaintea altarului şi plecând împacă-te mai întâi cu fratele tău, şi apoi venind te vei ruga netulburat. Căci amintirea răului înnegreşte cugetul celui ce se roagă şi întunecă rugăciunile lui. (Evagrie Ponticul)40

·         Rugându-te tu cum trebuie, ţi se vor întâmpla astfel de lucruri încât să ţi se pară că ai dreptate să te foloseşti de mânie. Dar nu este nici o mânie dreaptă împotriva aproapelui. Căci de vei căuta vei afla că este cu putinţă să rânduieşti lucrul bine şi fără mânie. Deci foloseşte-te de tot meşteşugul ca să nu izbucneşti în mânie. (Evagrie Ponticul)40

·         Uneori stând la rugăciune te vei ruga dintr-odată bine; alteori, chiar ostenindu-te foarte, nu vei ajunge la ţintă, ca să ceri şi mai mult, şi primind, să ai un câştig care nu-ţi mai poate fi răpit. (Evagrie Ponticul)40

·         Apropiindu-se îngerul, se depărtează grămadă toţi cei ce ne tulbură, şi mintea se află în multă odihnă, rugându-se curat. Alteori, ameninţându-se obişnuitul război, mintea se luptă şi nu poate să se liniştească, deoarece s-a amestecat mai-nainte cu felurite patimi. Totuşi cerând şi mai mult va afla. Căci “celui ce bate i se va deschide”. (Evagrie Ponticul)40

·         De multe ori, rugându-mă, am cerut să mi se împlinească ceea ce am socotit eu că e bine, şi am stăruit în cerere, silind fără judecată voia lui Dumnezeu; nu i-am lăsat Lui ca să rânduiască mai bine aceea ce ştiu că este de folos. Iar primind, m-am scârbit pe urmă foarte, că n-am cerut mai bine să se facă voia lui Dumnezeu. Căci lucrul nu mi-a folosit aşa cum credeam. (Evagrie Ponticul)40

·         Rugăciunea neîmprăştiată este o înţelegere supremă a minţii. (Evagrie Ponticul)40

·         Roagă-te mai întâi să te curăţeşti de patimi; al doilea, să te izbăveşti de neştiinţă şi de uitare; al treilea, de toată ispita şi părăsirea. (Evagrie Ponticul)40

·         Cere în rugăciune numai dreptatea şi împărăţia, adică virtutea şi cunoştinţa şi toate celelalte se vor adăuga ţie. (Evagrie Ponticul)40

·         Rugându-te, păzeşte-ţi cu putere memoria, ca să nu-ţi pună înainte ale sale, ci mişcă-te pe tine spre gândul înfăţişării tale la judecată. Căci de obicei mintea e foarte răpită de memorie în vremea rugăciunii. (Evagrie Ponticul)40

·         Când diavolul cel preaviclean, făcând multe, nu poate împiedica rugăciunea dreptului, o lasă pentru puţină vreme mai domol şi pe urmă îl războieşte iarăşi pe cel ce se roagă. Căci fie că-l aprinde pe acesta spre mânie şi aşa strică starea lui cea bună dobândită prin rugăciune, fie că-l aţâţă la plăcere pătimaşă şi aşa îi pângăreşte mintea. (Evagrie Ponticul)40

·         După ce te-ai rugat cum trebuie, aşteaptă cele ce nu trebuie şi stai bărbăteşte păzind rodul tău. Căci spre aceasta ai fost rânduit dintru început, ca să lucrezi şi să păstrezi. Aşadar, după ce-ai lucrat, nu cumva să laşi nepăzit ceea ce ai făcut. Iar de nu, n-ai folosit nimic rugându-te. (Evagrie Ponticul)40

·         Tot războiul ce se aprinde între noi şi dracii necuraţi nu se poartă pentru altceva decât pentru rugăciunea duhovnicească. Căci lor le este foarte potrivnică şi urâtă, iar nouă foarte mântuitoare şi plăcută. (Evagrie Ponticul)40

·         Cultivăm virtuţile pentru raţiunile făpturilor şi pe acestea le căutăm pentru Raţiunea care le-a dat fiinţă. Iar aceasta obişnuieşte să se descopere în starea de rugăciune. (Evagrie Ponticul)40

·         Starea de rugăciune este o dispoziţie nepătimaşă, câştigată prin deprindere, care răpeşte mintea înţeleaptă spre înălţimea spirituală, prin dragoste desăvârşită. (Evagrie Ponticul)40

·         Cel ce a atins nepătimirea, încă nu se roagă cu adevărat. Căci poate să urmărească niscai cugetări simple şi să fie răpit de istoriile lor şi să fie departe de Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)40

·         Când mintea zăboveşte în ideile simple ale lucrurilor, încă nu a ajuns la locul rugăciunii. Căci poate să se afle necontenit în contemplaţia lucrurilor şi să flecărească despre înţelesurile lor, care, deşi sunt idei simple, dar exprimând vederi de-ale lucrurilor, dau minţii forma şi chipul lor şi o duc departe de Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)40

·         Dacă vrei să te rogi, ai trebuinţă de Dumnezeu, care dă rugăciune celui ce se roagă. Prin urmare cheamă-l pe El, zicând: “Sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta”, adică Duhul Sfânt şi Fiul Tău, Cel Unul născut. Căci aşa ne-a învăţat, zicând: “În Duh şi în Adevăr se cade să ne închinăm Tatălui”. (Evagrie Ponticul)40

·         Cel ce se roagă în Duh şi Adevăr, nu-L mai preamăreşte pe Ziditor din făpturi, ci-L preamăreşte din El însuşi. (Evagrie Ponticul)40

·         Dacă eşti teolog (dacă te ocupi cu contemplarea lui Dumnezeu), roagă-te cu adevărat; şi dacă te rogi cu adevărat, eşti teolog. (Evagrie Ponticul)40

·         Când mintea ta, cuprinsă de mult dor către Dumnezeu, pleacă oarecum câte puţin din trup şi se depărtează de toate gândurile, care vin din simţire, din amintire, sau din starea umorală, umplându-se de evlavie şi de bucurie, atunci socoteşte că te-ai apropiat de hotarele rugăciunii. (Evagrie Ponticul)4nticul)40

·         Duhul Sfânt, pătimind împreună cu noi de slăbiciunea noastră, ne cercetează şi când suntem necuraţi. Şi dacă află numai că mintea noastră i se roagă cu dragoste de adevăr, se sălăşluieşte în ea şi alungă toată ceata de gânduri şi de înţelesuri care o împrejmuiesc, îndemnând-o spre dragostea rugăciunii duhovniceşti. (Evagrie Ponticul)40

·         Rugându-te, să nu dai vreun chip lui Dumnezeu în tine, nici să nu îngădui minţii tale să se modelează după vreo formă, ci apropie-te în chip nematerial de Cel nematerial şi vei înţelege. (Evagrie Ponticul)40

·         Nu vei putea să te rogi cu curăţie până ce vei fi împletit cu lucruri materiale şi tulburat de griji necontenite. Căci rugăciunea este legătura gândurilor. (Evagrie Ponticul)40

·         Nu poate cel legat să alerge, nici mintea ce slujeşte patimilor nu poate vedea locul rugăciunii duhovniceşti. Căci este trasă şi purtată de gândul pătimaş şi nu va avea o stare neclintită. (Evagrie Ponticul)40

·         De te rogi cu adevărat vei afla multă întărire şi încredinţare şi îngerii vor veni la tine ca şi la Daniil şi-ţi vor lumina înţelesurile celor ce ţi se întâmplă. (Evagrie Ponticul)40

·         Cunoaşte că sfinţii îngeri ne îndeamnă la rugăciune şi stau de faţă împreună cu noi, bucurându-se şi rugându-se pentru noi. Dacă suntem prin urmare cu nepăsare şi primim gânduri potrivnice, îi amărâm foarte tare, dat fiind că ei se luptă atâta pentru noi, iar noi nu avem să ne rugăm lui Dumnezeu nici pentru noi înşine, ci dispreţuind slujba noastră şi, părăsind pe Stăpânul şi Dumnezeul acestora, petrecem cu necuraţii draci. (Evagrie Ponticul)40

·         Psalmodierea potoleşte patimile şi face să se liniştească neînfrânarea trupului. Iar rugăciunea face mintea să-şi împlinească propria lucrare. (Evagrie Ponticul)40

·         Rugăciunea este lucrarea demnă de vrednicia minţii, sau întrebuinţarea cea mai bună şi mai curată a ei. (Evagrie Ponticul)40

·         Psalmodierea este un lucru al înţelepciunii variate; iar rugăciunea este începutul cunoştinţei nemateriale şi simple. (Evagrie Ponticul)40

·         Dacă te îngrijeşti de rugăciune, pregăteşte-te împotriva năvălirii dracilor şi rabdă cu bărbăţie biciuirile lor. Căci vor veni asupra ta ca fiarele sălbatice şi tot trupul ţi-l vor chinui. (Evagrie Ponticul)40

·         Cel ce are grijă de rugăciune curată, va pătimi de la draci: ocări, loviri, strigăte şi vătămări. Dar nu va cădea, nici nu-şi va părăsi gândul, zicând către Dumnezeu: “Nu mă voi teme de rele, căci Tu cu mine eşti” şi cele asemenea. În vremea unor astfel de ispite, foloseşte-te de rugăciunea scurtă şi stăruitoare. (Evagrie Ponticul) 40

·         Dacă stai în rugăciune înaintea lui Dumnezeu Atotştiutorul, Făcătorul şi Proniatorul tuturor, de ce I te înfăţişezi atât de lipsit de judecată, încât îţi uiţi de frica Lui cea neîntrecută şi tremuri de nişte ţânţari şi gândaci? Sau n-ai auzit pe cel ce zice: “De Domnul Dumnezeul tău să te temi”, şi iarăşi: “De El se înfricoşează şi tremură toate, de faţa puterii Lui” şi cele următoare. (Evagrie Ponticul) 40

·         Să ai în rugăciunea ta ochi neîmprăştiat şi, lepădându-te de trupul şi sufletul tău, trăieşte prin mintrie Ponticul) 40

·         Altui iubitor de Dumnezeu, care-şi ocupa mintea cu rugăciunea, umblând prin pustie, i s-au arătat doi îngeri, călătorind împreună; dar el nu i-a băgat în seamă, ca să nu se păgubească de ceea ce-i mai bun. Căci îşi amintea de cuvântul Apostolului, care zice: “Nici Începătoriile, nici Puterile nu ne vor putea despărţi de dragostea lui Hristos”. (Evagrie Ponticul)40

·         Rugăciune săvârşeşte acela care totdeauna primul gând al său ca rod al lui Dumnezeu.40

·         Ca monah ce doreşti să te rogi, fugi de orice minciună şi orice jurământ. Iar de nu, în zadar îţi iei o înfăţişare care nu ţi se potriveşte. (Evagrie Ponticul)40

·         De vrei să te rogi în duh, nimic să nu iei de la trup şi nu vei avea nour care să-ţi facă umbră în vremea rugăciunii. (Evagrie Ponticul)40

·         Nu căuta să alungi de la tine sărăcia şi strâmtoarea, materiile rugăciunii neîmpovărate. (Evagrie Ponticul)40

·         Dacă te rogi împotriva patimii, sau a dracului care te supără, adu-ţi aminte de Cel ce zice: “Voi alunga pe vrăjmaşii mei şi-i voi prinde şi nu mă voi întoarce până ce nu-i voi nimeri. Asupri-i-voi pe ei şi nu vor putea să stea; cădea-vor sub picioarele mele”, şi cele următoare. Iar acestea le vei spune cu uşurinţă, dacă te vei înarma cu smerită cugetare împotriva vrăjmaşilor. (Evagrie Ponticul)40

·         Precum vederea neacoperită şi tare a soarelui din miezul zilei, când luminează mai viu, nu foloseşte ochiului bolnav, aşa nu foloseşte nici întipărirea rugăciunii suprafireşti şi cu adevărat înfricoşate, care se face în duh, minţii pătimaşe şi necurate. (Evagrie Ponticul)40

·         Atenţia minţii căutând rugăciune va afla rugăciune; căci rugăciunea îi urmează atenţiei mai mult decât orice altceva. De aceea trebuie să ne sârguim spre ea. (Evagrie Ponticul) 40

·         Lauda rugăciunii nu stă simplu în cantitatea, ci în calitatea ei. Aceasta o arată cei ce s-au suit la templu precum şi cuvântul: “Iar voi, rugându-vă, nu bolborosiţi” şi următoarele. (Evagrie Ponticul)40

·         Multe sunt felurile rugăciunii, care de care mai deosebit. Totuşi nici una nu este vătămătoare, decât aceea care nu mai este rugăciune, ci lucrare diavolească. (Marcu Ascetul)40

·         Când îţi aduci aminte de Dumnezeu înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita Domnul să-şi aducă aminte de tine. (Marcu Ascetul)40

·         Nu există rugăciune desăvârşită fără o chemare a minţii. Iar cugetul care strigă neîmprăştiat va fi auzit de Domnul. (Marcu Ascetul)40

·         Mintea care se roagă neîmprăştiat strâmtorează şi frânge inima; iar „inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi”. (Marcu Ascetul)40

·         Dacă, în vreme ce te rogi, te copleşeşte trândăvia, sau eşti supărat în diferite chipuri de păcat, adu-ţi aminte de moarte şi de muncile înfricoşate. Dar e mai bine să te lipeşti de Dumnezeu prin rugăciune şi nădejde, decât să te gândeşti la lucruri dinafară, chiar dacă sunt de folos. (Marcu Ascetul)40

·         Roagă-te stăruitor la orice lucru, ca unul ce nu poţi face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. (Marcu Ascetul)40

·         Rugăciunea neîmprăştiată e semn de iubire faţă de Dumnezeu la cel ce stăruie în ea. Negrija de ea şi împrăştierea ei e dovada iubirii de plăceri. (Marcu Ascetul)40

·         Toate câte le grăim sau le săvârşim fără rugăciune ni se arată pe urmă sau greşite sau vătămătoare, şi ne dovedesc lipsiţi de cunoştinţă prin lucrurile care urmează. (Marcu Ascetul)40

·         Bine este să ţinem porunca cea mai cuprinzătoare şi să nu ne îngrijim de nimic în parte, ca astfel să nu trebuiască nici să ne rugăm pentru ceva aparte, ci să cerem numai împărăţia lui Dumnezeu, după cuvântul Domnului. Iar dacă ne îngrijim de fiecare trebuinţă, suntem datori să ne şi rugăm pentru fiecare. Căci cel ce face sau se îngrijeşte de ceva fără rugăciune nu se află pe drumul cel bun care duce spre sfârşitul lucrului. Aceasta e ceea ce a spus Domnul: „Fără mine nu puteţi face nimic”. (Marcu Ascetul)40

·         Dacă ocupi vreodată poziţia întărită a rugăciunii curate, nu primi în acea vreme cunoştinţa lucrurilor, ridicată în faţa ta de vrăjmaşul, ca să nu pierzi ceea ce e mai de preţ. Căci mai bine este să-l săgetăm cu săgeţile rugăciunii, stând închişi în cetăţuia noastră, decât să stăm de vorbă cu el, care ne aduce daruri, uneltind să ne desfacă de rugăciunea împotriva lui. (Marcu Ascetul)40

·         Când îi închidem minţii toate ieşirile cu pomenirea lui Dumnezeu, ea cere o ocupaţie care să dea de lucru hărniciei ei. Trebuie să-i dăm deci pe: Doamne Iisuse, prin care îşi poate ajunge deplin scopul. „Căci nimeni nu numeşte Domn pe Iisus, fără numai în Duhul Sfânt”. Dar aşa de strâns şi de neîncetat să privească la acest cuvânt în cămările sale, încât să nu se abată nicidecum spre niscai năluciri. Căci toţi aceia care cugetă neîncetat la acest nume sfânt şi slăvit în adâncul inimii, vor putea vedea odată şi lumina minţii. Pentru că dacă e ţinut strâns în amintire, el arde toată pata de pe faţa sufletului, printr-o simţire puternică. „Căci Dumnezeul nostru este foc mistuitor” ce arde toată răutatea. Ca urmare Domnul atrage sufletul la iubirea puternică a slavei Sale. Căci zăbovind numele acela slăvit şi mult dorit prin pomenirea minţii în căldura inimii, sădeşte în noi numaidecât deprinderea de-a iubi bunătatea Lui, nemaifiind nimic care să ne împiedice. Acesta este mărgăritarul cel de mult preţ, pe care-l poate agonisi cineva vânzând toată averea sa, ca să aibă o bucurie negrăită de aflarea lui. (Diadoh al Foticeii)40

·         Mintea noastră adeseori se simte îngreunată la rugăciune, din pricina marii îngustimi şi concentrări a acestei virtuţi. Dar îmbrăţişează cu bucurie contemplarea şi cuvântarea de Dumnezeu, dată fiind lărgimea şi libertatea de mişcare ce i-o procură vederile dumnezeieşti. Ca să nu-i dăm aşadar minţii putinţa să spună multe, sau chiar să zboare peste măsură, să ne îndeletnicim cel mai mult cu rugăciunea, cu cântarea Psalmilor şi cu cetirea Scripturilor, netrecând cu vederea nici tâlcurile bărbaţilor învăţaţi, a căror credinţă se cunoaşte din cuvinte. Pentru că, făcând aceasta, nu lăsăm mintea să amestece cuvintele sale în cuvintele harului, precum nu-i îngăduim să fie furată e slava deşartă şi să fie împrăştiată de multa plăcere a vorbăriei, ci o păzim în vremea contemplaţiei în afară de orice lucrare a închipuirii i facem prin aceasta ca aproape toate cugetările ei să fie întovărăşite de lacrimi. Căci odihnindu-se în ceasurile de liniştire (isihie) şi îndulcindu-se mai ales cu dulceaţa rugăciunii, nu numai că se va elibera de neajunsurile mai sus pomenite, ci va prinde şi mai multă putere spre a se da cu agerime şi fără osteneală contemplaţiilor dumnezeieşti, sporind totodată cu multă smerenie în darul deosebirii. Dar trebuie să ştim că este şi o rugăciune mai presus de orice lărgime. Aceasta însă e proprie numai acelora care sunt plini în toată simţirea şi încredinţarea lor de darul Duhului Sfânt. (Diadoh al Foticeii)40

·         Când sufletul e plin de belşugul rodurilor sale fireşti, îşi face cu glas mai mare şi cântarea de psalmi şi vrea să se roage mai mult cu vocea. Dar când se află sub lucrarea Duhului Sfânt, cântă şi se roagă întru toată destinderea şi dulceaţa, numai cu inima. Stării de suflet celei dintâi îi urmează o bucurie amestecată cu închipuiri, iar celei din urmă, lacrimi duhovniceşti şi după aceea o mulţumire iubitoare de linişte. Căci pomenirea, rămânând fierbinte din pricina glasului domol, face inima să izvorască anumite cugetări înlăcrimate şi blânde. Atunci se pot vedea cum se seamănă seminţele rugăciunii cu lacrimi în pământul inimii, în nădejdea bucuriei secerişului ce va urma. Totuşi, când suntem apăsaţi de multă tristeţe, trebuie să facem cântarea rugăciunii cu un glas puţin mai mare, lovind sufletul cu sunete, în nădejdea bucuriei, până ce nourul acela greu va fi împrăştiat de valurile melodiei. (Diadoh al Foticeii)40

·         Când inima primeşte cu o oarecare durere fierbinte săgetăturile dracilor – încât îi pare celui războit că primeşte chiar săgeţile înseşi,- sufletul urăşte cu amar patimile, ca unul ce se află la începutul curăţirii. Căci dacă nu s-ar îndurera mult de neruşinarea păcatului, nu ar putea să se bucure îmbelşugat de bunătatea dreptăţii. Cel ce vrea prin urmare să-şi curăţească inima să o încălzească necontenit cu pomenirea Domnului Iisus, neavând decât acest cuget şi acest lucru, fără încetare. Căci cei ce vreau să se lepede de putreziciunea lor nu se cade ca uneori să se roage, iar alteori nu, ci pururi să petreacă cu rugăciune în păzirea minţii, chiar dacă s-ar afla undeva afară de casa de rugăciune. Căci precum cel ce vrea să curăţească aurul, dacă lasă să înceteze oricât de scurtă vreme focul din cuptor, face să se aşeze iarăşi zgura pe aurul curăţit, aşa şi cel ce uneori pomeneşte pe Dumnezeu, alteori nu, pierde prin întrerupere ceea ce se socoteşte să câştige prin rugăciune. E propriu bărbatului iubitor de virtute să ţină pururi pământul inimii în focul pomenirii lui Dumnezeu, ca aşa, curăţindu-se răul puţin câte puţin sub dogoarea bunei pomeniri, sufletul să se întoarcă cu desăvârşire la strălucirea sa firească, spre şi mai multă slavă. (Diadoh al Foticeii)40