|
|
·
Uneori trupul e bolnav şi de
trebuie să mănânci şi de două, de trei şi de mai multe
ori, să nu fie întristat cugetul tău căci ostenelile
trupeşti nu trebuie să fie ţinute şi în timpuri de
boală şi de slăbiciune, ci trebuie lăsate atunci mai slobod
în anumite privinţe, ca să se întărească trupul din nou
spre aceleaşi osteneli ale vieţuirii. Iar în privinţa înfrânării
de la anumite bucate, nu ne-a oprit dumnezeiescul cuvânt ca să nu
mâncăm ceva, ci a zis: “Iată am dat vouă toate, ca pe legumele
ierburilor”, “mâncaţi-le nimic cercetând”, şi: “Nu cele ce intră
în gură spurcă pe om”. Deci înfrânarea de la anumite bucate e lucru ce
rămâne la alegerea ta, ca o osteneală a sufletului. (Evagrie
Ponticul)34
·
Când dracul pântecelui, luptând mult
şi adeseori nu izbuteşte să strice înfrânarea
întipărită, atunci împinge mintea la pofta nevoinţei celei mai
de pe urmă, aducându-i înainte şi cele privitoare la Daniil, viaţa
lui săracă şi seminţele, şi aminteşte şi de
viaţa altor oarecari pustnici care au trăit totdeauna aşa,
şi sileşte pe ascet să se facă următorul acelora.
Astfel, urmărind înfrânarea fără măsură, va pierde
şi pe cea măsurată, de la o vreme trupul nemaiputând-o
păstra din pricina slăbiciunii. Şi aşa va ajunge să
binecuvinteze trupul şi să blesteme inima. Socot deci că e drept
să nu asculte aceştia de acela şi să nu se reţină
de la pâine, untdelemn şi apă. Căci această rânduială
au cercat-o fraţii, găsind-o foarte bună. Desigur aceasta
să nu o facă spre săturare şi să o facă numai o
dată pe zi. M-aş mira dacă vreunul, săturându-se cu pâine
şi cu apă, ar mai putea lua cununa nepătimirii. Iar
nepătimire numesc nu simpla oprire a păcatului cu fapta, căci
aceasta se zice înfrânare, ci aceea care taie din cugetare gândurile
pătimaşe, pe care Sfântul Pavel a numit-o şi “tăiere
duhovnicească împrejur a iudeului ascuns”. Iar dacă se
descurajează cineva auzind acestea, să-şi aducă aminte de
vasul alegerii, de Apostol, care a împlinit alergarea în foame şi sete.
Dar imită şi vrăjmaşul adevărului, dracul
descurajării, pe acest drac, punând în minte celui ce se înfrânează,
retragerea cea mai de pe urmă, îndemnându-l la râvna lui Ioan Botezătorul
şi a începătorului pustnicilor, Antonie, ca neputând răbda
acesta retragerea îndelungată şi neomenească, să fugă
cu ruşine, părăsind locul, iar dracul să se laude zicând:
“L-am biruit!”. (Evagrie Ponticul)34
·
Foarte potrivit s-a adăugat apoi
la cuvintele: „pe piept şi pe pântece”, cuvântul „vei umbla”. Căci plăcerea
nu stăpâneşte asupra celor ce stau pe loc şi sunt
liniştiţi, ci asupra celor ce sunt mereu în mişcare şi
plini de tulburare. Dar mai mult decât din acestea, pornirea spre desfrâu
vine din lăcomia pântecelui. Din acest motiv şi firea, voind să
arate apropierea acestor patimi, a numit organele de împreunare „cele de sub
pântece”, arătând înrudirea lor prin vecinătate. Căci dacă
slăbeşte această patimă, slăbeşte din
sărăcirea celei de deasupra, iar dacă se aprinde şi se
întărâtă, de acolo îşi primeşte puterea. Dar lăcomia
pântecelui nu numai că o hrăneşte şi o alăptează
pe aceasta, ci şi alungă toate virtuţile. Căci
stăpânind şi ţinând ea puterea, cad şi se nimicesc toate
virtuţile: înfrânarea, cumpătarea, bărbăţia,
răbdarea şi toate celelalte. Aceasta a arătat-o Ieremia
acoperit, zicând că mai marele bucătarilor din Babilon a dărâmat
de jur împrejur zidurile Ierusalimului, numind prin mai marele bucătarilor
patima lăcomiei. Căci precum mai marele bucătarilor îşi
dă toată silinţa să slujească pântecele şi
născoceşte nenumărate meşteşuguri ca să
producă plăceri, tot aşa lăcomia pântecelui pune în
mişcare tot meşteşugul ca să servească plăcerii
în vremea foamei; iar felurimea mâncărilor dărâmă şi
surpă la pământ întăritura virtuţilor. De fapt mâncările
gustoase şi meşteşugit drese se fac unelte de dărâmare ale
virtuţii bine întărite, clătinând şi dărâmând
statornicia şi tăria ei. Pe de altă parte, precum belşugul
alungă virtuţile, tot aşa puţinătatea surpă
întăriturile păcatului. Căci aşa cum mai marele
bucătarilor din Babilon a dărâmat zidurile Ierusalimului, adică
ale sufletului paşnic, trăgându-l cu meşteşugul
bucătăriei spre plăcerile trupului, tot aşa pâinea de orz a
israeliţilor, rostogolindu-se, a răsturnat corturile
madianiţilor. Fiindcă hrana sărăcăcioasă,
rostogolindu-se şi înaintând mult, risipeşte patimile curvie.
Căci madianiţii poartă simbolul patimilor curviei, fiindcă
ei sunt cei ce au dus desfrânările în Israil şi au amăgit mare
mulţime dintre tineri. Şi foarte potrivit zice Scriptura că
Madianiţii aveau corturi, iar Ierusalimul zid, căci toate cele ce
înconjoară virtutea sunt întărite şi sigure, iar cele ce
susţin păcatul sunt formă şi cort, nedosebindu-se întru
nimic de nălucire. (Nil Ascetul)34
·
Căci vieţuirea potrivit cu
firea ne-a fost rânduită aceeaşi nouă şi dobitoacelor, de
către Făcător. „Iată v-am dat vouă, zice Dumnezeu
către oameni, toată iarba câmpului, ca să fie vouă şi
dobitoacelor spre mâncare”. Primind deci împreună cu necuvântătoarele
o hrană de obşte, dar stricând-o prin născocirile noastre
într-una mai desfătătoare, cum nu vom fi socotiţi, cu drept
cuvânt, mai necuvântători decât acelea, dacă dobitoacele rămân
între hotarele firii, neclintind nimic din cele rânduite de Dumnezeu, iar noi,
oamenii cinstiţi, cu raţiune, am ieşit cu totul din vechea
rânduială? Căci care sunt fripturile dobitoacelor, care sunt
nenumăratele meşteşuguri ale plăcintarilor şi
bucătarilor, care stârnesc plăcerile ticălosului de pântece? Oare
nu iubesc acelea vechea simplitate, mâncând iarbă şi îndestulându-se
cu ce se nimereşte şi folosindu-se de apa râurilor, dar şi de
aceasta destul de rar? De aceea le sunt puţine şi plăcerile de
sub pântece, pentru că nu-şi aprind dorinţele cu nici o mâncare
grasă, încât nici nu ştiu totdeauna de deosebirea între
bărbătuş şi femeiuşcă. Căci un singur timp
al anului le stârneşte această simţire, când legea firii le-a
rânduit împreunarea pentru însămânţarea aceleiaşi specii, spre
păstrarea neamului; în cealaltă vreme aşa de mult se
înstrăinează, încât uită cu totul de o astfel de
dorinţă. Dar oamenilor, pofta nesăturată după
plăcerile desfrânate, odrăslită din belşugul şi
felurimea mâncărilor, le-a semănat dorinţe furioase,
neîngăduindu-le patima să se liniştească în nici o vreme.
(Nil Ascetul)34
·
Subţiază-ţi deci trupul
tânăr, o fiule, şi îngraşă-ţi sufletul nemuritor cu
cele spuse înainte, iar mintea înnoieşte-ţi-o cu virtuţile mai
înainte înşirate, prin conlucrarea Duhului. Căci trupul tânăr,
îngrăşat cu felurite mâncări şi cu băutură de
vin, e ca un porc gata de junghiere. Sufletul lui e junghiat de aprinderea
plăcerilor trupeşti, iar mintea lui e robită de fierberea
poftelor rele, neputând să se împotrivească plăcerilor trupului.
Căci îngrămădirea sângelui pricinuieşte
împrăştierea duhului. Mai ales băutura de vin nici să n-o
miroasă tinereţea, ca nu cumva prin focul îndoit, născut din
lucrarea patimii dinăuntru şi din băutura de vin, turnată
din afară, să i se înfierbânte peste măsură plăcerea
trupului şi să alunge de la sine plăcerea duhovnicească a
durerii născută din străpungerile inimii şi să
aducă în ea întunecare şi împietrire. Ba de dragul poftei
duhovniceşti, tinereţea nici la săturarea de apă să nu
se gândească. Căci puţinătatea apei ajută foarte mult
la sporirea cumpătării. După ce vei proba aceasta cu lucrul, vei
lua singur încredinţarea prin experienţă. Căci acestea nu
ţi le rânduim şi hotărâm fiindcă vrem să-ţi punem
asupra un jug silnic, ci, îndemnându-te şi sfătuindu-te cu dragoste,
ţi le dăm ca pe o socotinţă şi cale bună de urmat
spre sporirea în fecioria adevărată şi în cumpătarea
deplină, lăsând la sloboda ta alegere să faci ce vrei. (Marcu
Ascetul)34
·
Precum trupul îngreunat de
mulţimea mâncărilor face mintea molâie şi greoaie, tot aşa
când e slăbit de prea multă înfrânare face partea contemplativă
a sufletului, posomorâtă şi neiubitoare de cunoştinţă.
Deci mâncările trebuie să se potrivească cu starea trupului.
Când trupul e sănătos, trebuie să fie chinuit atât cât trebuie,
iar când e slăbit, să fie îngrijit, dar cu măsură.
Căci cel ce se nevoieşte nu trebuie să-şi
slăbească trupul decât atâta cât trebuie ca să-i
înlesnească lupta, ca prin ostenelile trupului şi sufletul să se
curăţească după cuviinţă. (Diadoh al Foticeii)34
·
Precum pământul udat cu
măsură face să răsară cu cel mai mare spor
sămânţa curată semănată în el, dar înecat de multe
ploi aduce numai spini şi mărăcini, aşa şi
pământul inimii, de vom folosi vinul cu măsură, va scoate la
iveală, curate, seminţele ei fireşti, iar pe cele semănate
de Duhul Sfânt în ea le va face să răsară foarte înfloritoare
şi cu mult rod; dar de o vom scălda în multă băutură,
va preface în spini şi mărăcini toate gândurile ei. (Diadoh
al Foticeii) 34
·
Când mintea noastră înoată
în valurile băuturii, nu numai că vede în somn cu patimă
chipurile zugrăvite de draci, ci îşi plăsmuieşte şi în
sine anumite vederi frumoase, îmbrăţişând cu foc nălucirile
sale, ca pe nişte amante. Căci înfierbântându-se mădularele ce
servesc la împreunarea trupească de căldura vinului, mintea e
silită să-şi înfăţişeze vreo umbră
plăcută a patimii. Se cuvine deci ca, folosindu-ne de dreapta
măsură, să ne ferim de vătămarea ce vine din
lăcomie. Căci dacă nu s-a născut în minte plăcerea,
care să o împingă spre zugrăvirea păcatului, ea rămâne
întreagă lipsită de năluciri şi, ceea ce-i mai mult,
neafemeiată. (Diadoh al Foticeii)34
·
Cei ce vor să-şi înfrâneze
părţile trupului care se umflă, nu trebuie să umble
după băuturile drese, pe care meşterii acestei născociri le
numesc aperitive, fiindcă deschid drumul spre pântece belşugului de
mâncări. Căci nu numai calitatea lor e vătămătoare
pentru trupurile celor ce se nevoiesc, ci şi însăşi amestecarea
lor prostească răneşte foarte tare conştiinţa
temătoare de Dumnezeu. Ce-i lipseşte doar vinului, ca să fie
muiată asprimea lui prin amestecarea cu felurite dulcegării?
(Diadoh al Foticeii)34
·
Domnul nostru Iisus Hristos,
învăţătorul acestei sfinţite vieţuiri, a fost
adăpat cu oţet în vremea patimilor de către cei ce slujeau
poruncii diavoleşti, ca să ne lase (îmi pare mie) o pildă
învederată despre dispoziţia ce trebuie să o avem în timpul
sfinţitelor nevoinţe. Căci nu trebuie să se
folosească, zice, de mâncări şi băuturi dulci cei ce se
luptă împotriva păcatului, ci să rabde mai degrabă, fără
şovăire, acreala şi amărăciunea luptei. Dar s-a mai
adăugat şi isop în buretele ocării ca să ni se arate deplin
modul în care ne putem curăţa. Căci acreala este proprie
nevoinţelor, iar curăţirea e proprie desăvârşirii.
(Diadoh al Foticeii)34
|
