|
|
·
Trebuie să cercetăm cum
întipăresc dracii nălucirile cele din somn în mintea noastră
şi-i dau o anumită formă. Una ca aceasta obişnuiesc să
se întâmple minţii, fie privind prin ochi, fie auzind prin auz, fie
printr-o simţire oarecare, sau fie prin amintire, care
întipăreşte în minte, mişcându-le, cele ce le-a agonisit prin
majlocirea trupului. Deci dracii, mi se pare, răscolind amintirea o
întipăresc în cuget. Căci organele trupului stau în nelucrare,
ţinute de somn. Dar iarăşi, trebuie să cercetăm cum
răscolesc amintirea? Sau poate prin patimi? Aşa trebuie să fie,
deoarece cei curaţi şi nepătimaşi nu mai păţesc
una ca aceasta. Este însă şi o mişcare simplă a amintirii,
stârnită de noi sau de sfintele Puteri. Prin ea vorbim şi petrecem cu
Sfinţii. Să fim însă cu atenţie. Căci chipurile pe
care sufletul împreună cu trupul le primeşte întru sine, amintirea le
mişcă fără să se mai ajute de trup. Aceasta se vede
din faptul că adesea pătimim una ca aceasta şi în somn, când
trupul se odihneşte. Trebuie să ştim că precum ne putem
aduce aminte de apă, şi cu sete şi fără sete, tot
aşa ne putem aduce aminte de aur şi cu lăcomie şi fără
lăcomie; şi aşa şi cu celelalte. Iar faptul că mintea
află aceste sau acele deosebiri între nălucirile sale, se
datoreşte vicleniei vrăjmaşilor. Dar trebuie să ştim
şi aceasta: că pentru năluciri se folosesc dracii şi de
lucrurile de dinafară, ca de pildă de vuietul apelor, la cei ce
călătoresc pe mare. (Evagrie Ponticul)25
·
Visurile, care sunt trimise
sufletului de iubirea lui Dumnezeu, sunt mărturiile
neînşelătoare ale unui suflet sănătos. De aceea nu trec de
la o înfăţişare la alta, nici nu îngrozesc simţirea, nici
nu aduc râsul sau plânsul aşa deodată. Ci se apropie de suflet cu
toată blândeţea, umplându-l de bucurie duhovnicească. De aceea
şi după ce s-a trezit trupul din somn, sufletul caută cu mult
dor să prelungească bucuria visului. Dar în nălucirile aduse de
draci totul se întâmplă dimpotrivă. Ele nici nu rămân la
aceeaşi înfăţişare, nici nu arată multă vreme o
formă netulburată. Căci ceea ce nu au dracii din voie
liberă, ci împrumută numai din dorinţa de a amăgi, nu poate
să-i îndestuleze pentru multă vreme. De aceea spun lucruri mari
şi ameninţă cumplit, luându-şi adeseori chip de
ostaşi; iar uneori şi cântă în suflet cu strigăt. Dar
mintea recunoscându-i din aceste semne, când e curată, trezeşte
trupul, iar uneori se şi bucură fiindcă a putut cunoaşte
viclenia lor. De aceea, vădindu-i adeseori chiar în vis, îi înfurie grozav.
Dar se întâmplă uneori că nici visele bune nu aduc bucurie
sufletului, ci aşează în el o întristare dulce şi lacrimi
fără durere. Iar aceasta se întâmplă celor ce au înaintat mult
în smerenia cugetării. (Diadoh al Foticeii)25
|
