·
Moartea, de o va avea omul în minte,
nemurire este; iar neavând-o în minte, moarte îi este. Dar nu de moarte trebuie
să ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunoştinţa
de Dumnezeu. Aceasta este primejdioasă sufletului. (Antonie cel Mare)24
·
Dintre cei ce se află într-o
ospătărie, unii închiriază paturi; alţii neputând avea pat
şi dormind pe jos, sforăie nu mai puţin decât cei ce dorm în
pat. Şi aşteptând măsura nopţii, dimineaţa toţi
se duc, lăsând paturile ospătăriei şi luând numai lucrurile
lor. Asemenea este şi cu toţi cei ce vin în viaţă: şi
cei ce au trăit cu puţine şi cei ce au vieţuit în
slavă şi bogăţie, ies din viaţă ca dintr-o
ospătărie, neluând nimic din desfătarea şi
bogăţia vieţii, fără numai faptele lor, bune sau rele,
săvârşite de ei în viaţa lor. (Antonie cel Mare)24
·
A scăpa de moarte este cu
neputinţă. Cunoscând aceasta, oamenii înţelepţi şi
deprinşi în virtute şi în cuget iubitori de Dumnezeu primesc moartea
fără suspine, fără frică şi fără plâns,
aducându-şi aminte de neînlăturarea ei şi de izbăvirea din
relele vieţii. (Antonie cel Mare)24
·
Precum trupul, după ce s-a
desăvârşit în pântece trebuie să se nască, aşa şi
sufletul după ce şi-a plinit în trup măsura hotărâtă
lui de Dumnezeu, trebuie să iasă din trup. (Antonie cel Mare)24
·
Definiţia desăvârşitei
desfătări în Dumnezeu: a socoti bucurie tristeţea morţii.
(Diadoh al Foticeii)24
