Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

Curaj-frică

·        Frica este o însuşire copilărească pe care o manifestă sufletul îmbătrânit întru slava deşartă. Frica este lipsa credinţei arătată în aşteptare plină de spaimă a unor lucruri neprevăzute. Este o presimţire a unei primejdii închipuite, o cutremurare a inimii care se înspăimântă şi se împuţinează pentru unele nenorociri îndoielnice. Teama este lipsirea de orice certitudine chiar şi în lucrurile cele mai sigure. (Scara – Sfântul Ioan Scărarul)

·        Sufletul mândru care se bizuie numai pe sine este sclavul fricii, el se teme şi fuge la cel mai mic zgomot sau umbre. (Scara – Sfântul Ioan Scărarul)

·        Cei ce plâng şi nu se mai feresc de durere, nu se mai tem de nimic, dar cei predispuşi la frică, chiar şi dintr-un lucru mic se înspăimântă şi de multe ori îşi ies şi din minţi. (Sunt cei ce nu-şi mai cruţă trupul şi aşteaptă cu hotărâre orice li s-ar întâmpla, căutând ei de bunăvoie suferinţa.)

·        Omul fricos suferă de două boli: de puţinătatea credinţei şi de iubirea de trup. (Scara – Sfântul Ioan Scărarul)

·        Când cineva cade din măsura chibzuielii, devine atât fricos cât şi îndrăzneţ, căci sufletul său este slăbit. Omul când pierde echilibrul interior nu se mai cunoaşte pe sine şi cade astfel în extreme. (Scara – Sfântul Ioan Scărarul)

·        Precum mormolocii îi înfricoşează pe prunci, aşa şi umbrele pe cei mândri. Nu este cu putinţă ca cel ce se teme de Dumnezeu să aibă frică, dacă va zice că afară de Dumnezeu nu se teme de altul. Frica de Dumnezeu dă curaj de a birui orice frică laşă de ceva de pe pământ. Omul care crede ştie că Dumnezeu îl va apăra, sau că dacă va pierde în cele pământeşti, chiar viaţa sa, o va avea pe aceasta plină de toate bunătăţile în cer. Cel ce are frică de cele pământeşti şi nu se bizuie decât pe sine, se teme în chip real totdeauna de ele. Nici eu-l propriu, nici cele ale lumii nu-l asigură împotriva necazurilor şi nenorocirilor. (Scara – Sfântul Ioan Scărarul)

·        Precum apa strâmtorată ţâşneşte spre înălţime, aşa de multe ori şi sufletul strâmtorat de primejdii urcă spre Dumnezeu prin pocăinţă şi se mântuieşte. (Scara – Sfântul Ioan Scărarul)

·        De la Hristos încoace nu mai poate spune nimeni: “Doamne, om nu am” căci toţi îl avem pe Hristos, dar Hristos lucrează prin cei ce cred în El. (Scara – Sfântul Ioan Scărarul)