|
|
·
În cuvântări orice asprime
să lipsească. Pentru că sfiala şi neprihănirea
ştiu să înfrumuseţeze pe oamenii cu judecată mai mult decât
pe fecioare, căci mintea iubitoare de Dumnezeu este o lumină care
învăluie sufletul, cum învăluie soarele trupul. (Antonie cel Mare)3
·
Nu trebuie să ne mâniem pe cei
ce păcătuiesc, chiar de-ar fi făcut crime vrednice de
osândă. Ci pentru dreptatea însăşi, pe cei ce greşesc
să-i întoarcem şi să-i certăm dacă se nimereşte,
fie prin ei înşişi, fie prin alţii. Dar să ne mâniem sau
să ne înfuriem nu se cade, pentru că mânia lucrează dusă de
patimă şi nu de dreptate şi de judecată. De aceea nu primi
să te sfătuiască nici oamenii prea miloşi, căci pentru
binele însuşi şi pentru dreptate trebuie să cerţi pe cei
răi, însă nu pentru patima mâniei. (Antonie cel Mare)3
·
Scopul dracilor e ajutat mult de
mânia noastră, când se mişcă împotriva firii, făcându-se al
lor. De aceea toţi zoresc să o întărâte zi şi noapte. Când
o văd însă legată de blândeţe, atunci caută pricini
îndreptăţite ca să o dezlege îndată, ca făcându-se
foarte aprinsă, să o folosească pentru gândurile lor furioase.
De aceea nu trebuie să o întărâtăm nici pentru lucruri drepte,
nici pentru nedrepte, ca să nu dăm chiar noi sabie primejdioasă
în mâna vrăjmaşului, ceea ce ştiu că fac mulţi şi
.mai mult decât trebuie, aprinzându-se pentru motive neînsemnate. Căci
spune-mi de ce te prinzi grăbit la harţă dacă
dispreţuieşti bucatele, banii şi slava? De ce hrăneşti
câinele când te lauzi că nu ai nimica? Iar dacă acesta latră
şi se ia după oameni, trebuie că ai niscai lucruri şi vrei
să le păzeşti. Dar eu despre unul ca acesta cred că e
departe de rugăciunea curată, ştiind că mânia este
ciumă pentru o astfel de rugăciune. Şi mă mir că unul
ca aceasta şi pe Sfinţi i-a uitat: pe David, care strigă:
“Opreşte mânia şi părăseşte turbarea”; pe Ecclesiastul
care porunceşte: “Alungă mânia de la inima ta şi scoate
vicleşugul din trupul tău»; pe Apostolul care rânduieşte: “
Să ridicăm în toată vremea şi în tot locul mâini cuvioase
spre Domnul, fără mânie şi gânduri”. De ce oare nu
învăţăm şi noi de la obiceiul tainic şi vechi al
oamenilor, care alungă câinii din casă în vremea rugăciunii?
Obiceiul acesta ne dă să înţelegem că mânia nu trebuie
să fie cu cei ce se roagă. “ Mânia este vinul şerpilor”. De
aceea nazireii se înfrânează de la vin. (Evagrie Ponticul)3
·
Cine şi-a stăpânit mânia a
supus pe draci; iar cine s-a robit de dânsa nu se mai ţine de viaţa
monahală şi e străin de căile Mântuitorului, dacă se
zice că însuşi Domnul învaţă pe cei blânzi căile Sale.
De aceea cu anevoie poate fi vânată mintea monahului, care aleargă pe
câmpia blândeţii. Căci de nici o altă virtute nu se tem dracii
ca de blândeţe. Aceasta a dobândit-o acel mare Moise, care a fost
numit «blând, mai mult decât toţi oamenii”. Iar proorocul David a
arătat-o că este vrednică să fie pomenită de Dumnezeu,
zicând: “Adu-ţi aminte, Doamne, de David şi de toată
blândeţea lui”. Însuşi Mântuitorul nostru ne-a poruncit să ne
facem următori ai blândeţii Lui, zicând: “Învăţaţi de
la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă
sufletelor voastre”. Iar dacă cineva s-ar înfrâna de la mâncări
şi băuturi, dar prin gândurile rele ar întărâta mânia, acela se
aseamănă cu o corabie ce călătoreşte pe mare, având pe
dracul cârmaci. De aceea trebuie să fim cu luare aminte din toată puterea
la câinele nostru, învăţându-l să rupă numai lupii şi
să nu mănânce oile, arătând toată blândeţea
faţă de toţi oamenii. (Evagrie Ponticul)3
·
A descrie toate lucrările cele
rele ale dracilor mi-e cu neputinţă, iar a înşira cu
de-amănutul meşteşugirile lor mi-e ruşine, sfiindu-mă
de cititorii mai simpli. Totuşi ascultă unele viclenii ale duhului
curviei. Când cineva a dobândit nepătimirea părţii poftitoare
şi gândurile de ruşine s-au răcit, atunci arată
bărbaţi şi femei jucând împreună şi-l face pe pustnic
să privească lucruri şi forme de ruşine. Ispita aceasta
însă nu e printre cele ce ţin multă vreme, deoarece
rugăciunea neîncetată şi mâncarea foarte împuţinată,
privegherea şi îndeletnicirea cu contemplaţiile duhovniceşti o
alungă ca pe un nor fără ploiie. Uneori se atinge însă
şi de trupuri, stârnind într-însele fierbinţeala dobitocească.
Şi alte nenumărate meşteşugiri unelteşte vicleanul
acesta, pe care nu e nevoie să le mai răspândim şi să le
mai încredinţăm scrisului. Faţă de astfel de gânduri foloseşte
şi aprinderea mâniei, pornită împotriva dracului. De această
mânie se teme el mai mult, când se aprinde împotriva acestor gânduri şi îi
strică planurile despre ea e vorba când se zice: “Mâniaţi-vă
şi nu păcătuiţi”. Ea dă sufletului în ispite o folositoare
doctorie. Dar uneori şi mânia aceasta e imitată de dracul mâniei.
Aceasta plăsmuieşte chipurile părinţilor, sau ale unor
prieteni şi rudenii, ocărâţi de oameni nevrednici şi prin
aceasta mişcă mânia pustnicului şi-l îndeamnă să
zică sau să facă vreun rău celor ce i s-au arătat în
minte. La acestea trebuie să fie monahul cu luare aminte şi
îndată să-şi smulgă mintea de la astfel de chipuri, ca nu
cumva, zăbovind pe lângă ele, să se pomenească în vremea
rugăciunii tăciune ce se mistuie de foc. În ispite de acestea cad mai
ales cei iuţi la mânie şi cei ce uşor se prind la
harţă, care sunt departe de rugăciunea cea curată şi
de cunoştinţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (Evagrie
Ponticul)3
·
Dracii nu cunosc inimile noastre, cum
socot unii dintre oameni. Căci singurul cunoscător al inimii este Cel
ce ştie mintea oamenilor şi a zidit inimile lor pe fiecare deosebit.
Dar ei cunosc multe din mişcările inimii, pe baza cuvântului rostit
şi a mişcărilor văzute ale trupului. Vrând eu să le
arăt acestea lămurit, m-a oprit Sfântul Preot, spunând că e
nevrednic lucru să se răspândească acestea şi să le
aduc la urechile celor întinaţi. Căci, zice, şi cel ce
ajută pe uneltitor este vinovat după lege. Dar că din astfel de
simboluri cunosc cele ascunse în inima noastră, şi din acestea iau
prilejuri împotriva noastră, am arătat-o adeseori, respingând pe unii
care grăiau cele ce nu trebuie, nepurtându-ne cu dragoste faţă
de ei. De aceea am şi căzut în puterea dracului ţinerii de minte
a răului şi îndată am primit gânduri rele împotriva lor, pe care
le cunoscusem mai înainte că au venit asupra noastră. Pentru aceea pe
drept ne mustră Duhul Sfânt: “Şezând ai vorbit împotriva fratelui,
şi împotriva fiului maicii tale ai adus sminteală”; şi ai
deschis uşa gândurilor care ţin minte răul şi ţi-ai
tulburat mintea în vremea rugăciunii, nălucindu-ţi pururea
faţa vrăjmaşului tău şi având-o pe ea drept Dumnezeu.
Căci ceea ce vede mintea rugându-se aceea e şi potrivit de a spune
că îi este Dumnezeu. Deci să fugim, iubiţilor, de boala defăimării,
neamintindu-ne de nimeni cu gând rău; şi să nu ne întunecăm
privirea la amintirea aproapelui, căci toate
înfăţişările pe care le luăm le iscodesc dracii
şi nimic nu lasă necercetat din ale noastre, nici culcarea, nici
şederea, nici starea în picioare, nici cuvântul, nici mersul, nici
privirea. Toate le iscodesc, toate le mişcă, toată ziua uneltesc
vicleşuguri împotriva noastră, ca să înşele ćn vremea
rugăciunii mintea smerită şi să stingă lumina ei
fericită. Vezi ce zice şi Sfântul Pavel către Tit:
“Dovedeşte în învăţătură cuvânt sănătos,
nestricat şi fără vină, pentru ca împotrivitorul să se
ruşineze, neavând de zis nimic rău despre noi”. Iar(fericitul David
se roagă zicând: “Mântuieşte-mă pe mine de clevetirea
oamenilor”, numind şi pe draci “oameni” pentru firea lor
raţională. Dar şi Mântuitorul în Evanghelii a numit pe cel ce
seamănă în noi neghina păcatului “om vrăjmaş”. Fie ca
să ne izbăvim de el, cu harul lui Hristos şi al Dumnezeului nostru,
Căruia I se cuvine cinstea şi slava în vecii vecilor. Amin.
(Evagrie Ponticul)3
·
Când te va întâmpina o ispită,
sau te va aţâţa o împotrivire, ca să-ţi mişti mânia
spre cel ce-ţi stă împotrivă, sau să spui vreo vorbă
goală, adu-ţi aminte de rugăciune şi de porunca
dumnezeiască cu privire la ea, şi îndată se va linişti
mişcarea fără rânduială din tine. (Evagrie Ponticul)3
·
Toate câte le vei face pentru a te
răzbuna pe fratele care te-a nedreptăţit îţi vor fi spre
sminteală în vremea rugăciunii. (Evagrie Ponticul)3
·
Rugându-te tu cum trebuie, ţi se
vor întâmpla astfel de lucruri încât să ţi se pară că ai
dreptate să te foloseşti de mânie. Dar nu este nici o mânie
dreaptă împotriva aproapelui. Căci de vei căuta vei afla că
este cu putinţă să rânduieşti lucrul bine şi
fără mânie. Deci foloseşte-te de tot meşteşugul ca
să nu izbucneşti în mânie. (Evagrie Ponticul)3
·
Cel ce datorează zece mii de
talanţi să te înveţe pe tine, că de nu vei ierta celui
ce-ţi este dator, nu vei dobândi nici tu iertare. “Căci l-a predat pe
el, zice, chinuitorilor”. (Evagrie Ponticul)3
·
Să nu încerci a dezlega prin
gâlceavă un lucru încurcat, ci prin cele arătate de legea duhului,
adică prin răbdare, rugăciune şi nădejdea care
numai la un lucru se gândeşte. (Marcu Ascetul)3
·
Nu voi să auzi de nenorocirea
duşmanilor; căci cei ce ascultă cu plăcere asemenea cuvinte
mănâncă roadele plănuirii lor. (Marcu Ascetul)3
·
Iacob a făcut lui Iosif
haină pestriţă. Iar Domnul dăruieşte celui blând
cunoştinţa adevărului, precum s-a scris: „Domnul va
învăţa pe cei blânzi căile Sale” (Marcu Ascetul)3
·
Cel care, dispreţuit fiind de
cineva, nu se gâlceveşte cu cel ce-l dispreţuieşte, nici cu
cuvântul, nici cu gândul, a dobândit cunoştinţă
adevărată şi arată credinţă tare Stăpânului.
Deci nici cel ce nedreptăţeşte nu ajunge la vreun prisos, nici
cel nedreptăţit nu e lipsit de ceva, omul trece ca o umbră,
şi deci în deşert se tulbură. (Marcu Ascetul)3
·
Prin urmare, de vei păstra în
inima ta fără uitare, cu dragoste şi cu simţire, aceste
amintiri, nu te va stăpâni patima amărăciunii, a mâniei şi
a supărării. Căci temeliile patimii mândriei, fiind săpate
prin smerenia lui Hristos, la care te vei gândi, se va surpa uşor şi
de la sine toată clădirea fărădelegii, adică a mâniei
şi a supărării. Căci ce inimă aspră
şi împietrită nu se va frânge de va avea necontenit în minte marea
smerenie a dumnezeirii Unuia născut pentru noi şi amintirea tuturor
patimilor mai înainte spuse? Cine nu se va face de bunăvoie pământ,
cenuşă şi pulbere de călcat de către toţi
oamenii? Iar dacă se va smeri şi se va frânge sufletul astfel,
privind la smerenia Domnului, ce mânie va mai putea să
stăpânească asupra lui? Dar tot aşa de vădit e că uitarea
acestor gânduri folositoare şi de viaţă făcătoare,
şi sora ei lenea, şi ajutătoarea şi
tovarăşa lor neştiinţa, care sunt patimile cele mai
adânci şi mai lăuntrice, mai greu de surprins şi de îndreptat,
care acoperă şi întunecă sufletul cu multă grijă, fac
să se încuibeze şi să lucreze în el şi celelalte patimi,
întrucât sădesc nepăsarea şi alungă frica de păcate,
căci odată ce sufletul e acoperit de uitarea atotpăcătoasă,
de lenea stricăcioasă şi de neştiinţă,
maica şi doica tuturor relelor, nenorocita de minte se lipeşte cu
uşurinţă de tot ce se vede, se cugetă sau ce aude. De
pildă de va vedea frumuseţe de femeie, îndată se va răni de
pofta trupească. Şi aşa succedându-se amintirile lucrurilor
privite cu patimă şi cu plăcere, zugrăvesc din nou
înăuntrul sufletului icoanele lor, prin întipărirea
înţelesurilor şi a gândului păcătos. Iar urmarea este
că întinează mintea pătimaşă şi nenorocită
prin lucrarea duhurilor rele. (Marcu Ascetul)3
·
Pe cel ce nu ascultă de un
cuvânt nu-l sili cu ceartă; ci câştigul pe care el l-a lepădat,
adună-ţi-l ţie. Căci hotărârea de a nu pune răul
la inimă îţi va folosi mai mult decât îndreptarea lui. (Marcu
Ascetul)3
·
Mânia obişnuieşte mai mult
decât celelalte patimi să tulbure şi să
zăpăcească sufletul. Dar uneori îi şi foloseşte cât se
poate de mult. Căci când ne folosim de ea fără tulburare
împotriva celor necuvioşi, sau într-un fel sau altul neînfrânaţi, ca,
sau să se mântuiască, sau să se ruşineze, prilejuim
sufletului un spor de blândeţe: fiindcă lucrăm potrivit cu
scopul dreptăţii şi al bunătăţii lui Dumnezeu. Pe
lângă aceasta, adeseori, mâniindu-ne tare împotriva păcatului,
dăm sufletului vigoare, scăpându-l de moleşeală. De asemenea
nu încape nici o îndoială că, mâniindu-ne împotriva duhului
stricăciunii, când suntem în mare întristare şi descurajare, ne
aflăm cu cugetul mai presus de lauda cea spre moarte. Ca să ne
înveţe aceasta, Domnul s-a mâniat şi s-a tulburat de două ori împotriva
duhului iadului, deşi făcea toate câte voia cu o voinţă
netulburată. Aşa a întors sufletul lui Lazăr în trup. Încât mie
îmi pare că mânia neprihănită a fost dăruită firii
noastre de Dumnezeu, care ne-a zidit, mai degrabă ca o armă a
dreptăţii. Dacă s-ar fi folosit Eva de ea împotriva
şarpelui, nu ar fi fost robită de plăcerea acea
pătimaşă. Astfel mie mi se pare că cel ce se foloseşte
cu neprihănire de mânie, din râvna cuvioşiei, se va afla mai cercat
în cumpăna răsplătirilor, decât cel ce nu se mişcă
nicidecum la mânie, pentru greutatea de a se mişca a minţii.
Fiindcă cel din urmă se dovedeşte a nu-şi fi deprins
vizitiul să stăpânească frânele simţurilor omeneşti.
Iar celălalt luptă strunind caii virtuţii şi e purtat în
mijlocul bătăliilor cu dracii, conducând neîntrerupt cu frica lui
Dumnezeu carul cel cu patru cai ai înfrânării. Pe acesta îl aflăm
numit în Scriptură, la înălţarea dumnezeiscului Ilie, „carul lui
Israel”, pentru motivul că Dumnezeu a vorbit întâia oară Iudeilor
despre cele patru virtuţi în chip deosebit. Iar cel ce s-a hrănit
aşa de mult cu neprihănirea a fost înălţat la cer pe un car
cu foc, pentru că s-a folosit, socotesc, de(virtuţile sale ca de
nişte cai, vieţuind întru Duhul care l-a răpit pe el într-un
vârtej de foc. (Diadoh al Foticeii)3
·
Este în firea minţii mânia
împotriva patimilor. Căci dacă nu se mânie omul împotriva tuturor
celor semănate de vrăjmaşul într-însul, nu va vedea nici
curăţie întru sine. Când a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe
vrăjmaşii săi zicând: „Necinstiţilor şi
defăimaţilor, lipsiţi de tot binele, nu v-am socotit vrednici
nici de câinii turmelor mele!” Iar cel ce vrea să ajungă la mânia cea
firească taie toate voile sale, până când întăreşte în sine
voia cea după fire a minţii.(Isaia Pustnicul)3
|
