·
Văzându-l pe unul dintre
fraţi că stătea mai atent decât toţi ceilalţi în
timpul cântării psalmilor şi mai ales când se recitau antifoanele
dinaintea psalmilor şi că făcea gesturi ori îşi schimba
trăsăturile feţei de parcă ar fi vorbit cu cineva, l-am
rugat să-mi spună ce noimă avea acea purtare. Acesta socotind
că nu trebuie să-mi ascundă un lucru ce-mi putea fi de folos,
zise: ''M-am obişnuit de la început a-mi aduna gândurile şi mintea
împreună cu sufletul strigându-le: Veniţi să ne închinăm
şi să cădem la Însuşi Hristos împăratul şi Dumnezeul
nostru! (Psalmi 94,6)
·
Cel ce petrece în viaţa de
obşte nu poate profita cu bun câştig de pe urma cântării
psalmilor cât poate trage folos din rugăciune, căci zgomotul produs
de împreunarea glasurilor şi melodicitate risipeşte atenţia
minţii de la textul psalmului.
·
Să păzim liniştea
şi pacea sufletului în toate dar mai vârtos însă în timpul
cântării psalmilor căci dracii au ca scop să distrugă
rugăciunea prin tulburări.
·
Nu trebuie să aşteptăm
să ne rugăm numai când avem mintea adunată, ci să luptăm
să adunăm mintea prin rugăciune.
·
Să ne luptăm mai înainte de
toate cu dracul întristării căci venind acesta lângă noi în
vremea rugăciunii şi aducându-ne aminte de îndrăznirea
noastră de mai înainte, voieşte să ne oprim din rugăciune.
·
Dracul întristării ne
şopteşte în vremea rugăciunii, dacă întrerupem firul ei
prin goluri, că nu simţim în ea îndrăznirea către Dumnezeu,
sau legătura vie cu El pe care am avut-o altădată. Şi
aceasta ne face să ne întristăm şi să încetăm a ne
ruga ca unii ce n-am fi acum în starea cuvenită ei. Dar trebuie să
stăruim în rugăciune chiar dacă ea nu este totdeauna fierbinte
şi adunată în întregime în gândul la Dumnezeu.
·
Fii cu luare aminte frate la dracul
întristării căci multe sunt cursele lui până ce te face
neputincios, căci întristarea cea după Dumnezeu este bucurie prin
aceea că te vezi pe tine stăruind în voia lui Dumnezeu. Dar acela
îţi zice: ''Unde vei scăpa căci nu ai pocăinţă?''
Acesta lucrează cu duşmănie până ce-l face pe om
să-şi piardă înfrânarea. Dar întristarea după Dumnezeu nu-l
apasă pe om ci îi zice: ''Nu te teme, vino iarăşi!''
·
Celui ce a câştigat lacrima
sufletului tot locul îi este potrivit pentru rugăciune.
·
Precum comoara ascunsă este mai
greu de jefuit decât cea la arătare, aşa să înţelegem
şi cele spuse înainte.
·
Când porneşti să te
înfăţişezi înaintea Domnului să-ţi fie haina
sufletului ţesută întreagă din firele sau mai bine spus, din
zalele nepomenirii răului căci de nu, cu nimic nu te vei folosi.
Să-ţi fie ţesătura cererii tale simplă,
neîmpestriţată în chip felurit căci un singur cuvânt
vameşul şi fiul risipitor l-au pe Dumnezeu cu ei.
·
Înainte de toate să punem pe
hârtia rugăciunii noastre o mulţumire sinceră, în al doilea rând
mărturisirea şi zdrobirea sufletului întru multă simţire.
Apoi să facem Împăratului cererea noastră. Chipul de mai înainte
arătat rugăciunii noastre este cel mai bun, precum s-a spus unui
frate oarecare de către Îngerul Domnului.
·
Nu face pe deşteptul în
cuvintele rugăciunii tale căci gânguritul simplu şi
nemeşteşugit al pruncilor a înduioşat pe Tatăl cel din
ceruri.
·
Nu fi îndrăzneţ chiar
dacă ai dobândit curăţia; mai degrabă apropie-te întru
smerită cugetare şi multă îndrăznire vei avea.
·
Îndulcesc bucatele untdelemnul
şi sarea; înaripează rugăciunea smerenia şi lacrima.
·
Luptă să ridici, mai bine
zis să închizi cugetarea în cuvintele rugăciunii iar dacă
slăbind pentru pruncia ei cade, ridic-o iarăşi căci este
proprie minţii nestatornicia, dar este propriu lui Dumnezeu s-o poată
statornici.
·
Nu poate fi legat Duhul, dar unde
este Ziditorul duhului, toate se supun Lui.
·
Alta este bucuria ce se naşte
din rugăciune în cei ce petrec în obşte şi alta cea care se
iveşte în cei ce se roagă îndeletnicindu-se cu liniştea. Cea
dintâi este amestecată poate cu închipuiri; cea de-a doua se umple întreagă
de smerita cugetare.
·
Dacă deprinzi mintea să nu
se depărteze niciodată îţi va fi aproape chiar şi când te
vei afla la masă, iar de rătăceşte neîmpiedicată nu va
putea să rămână niciodată lângă tine.
·
Credinţa înaripează
rugăciunea căci fără ea nu se poate zbura la cer.
·
Starea ta lăuntrică
ţi-o arată rugăciunea căci cuvântătorii de Dumnezeu au
socotit-o pe aceasta oglinda călugărului.
·
Nu te înălţa dacă
te-ai rugat pentru altul şi ai fost ascultat căci credinţa lui a
lucrat şi a izbutit
·
Când te rogi cu trezvie eşti mai
repede împins spre mânie căci aceasta este scopul vrăjmaşilor (râvna
noastră la rugăciune o întoarce vrăjmaşul spre mânie
împotriva vreunor fraţi sau împrejurări care ne întrerup).
Să împlinim toată virtutea dar mai mult rugăciunea cu multă
simţire. Dar sufletul se roagă întru simţire când se ridică
mai sus de mânie.
·
Încredinţarea împlinirii
oricărei cereri se iveşte chiar în rugăciune, iar încredinţarea
este izbăvirea de îndoială. Încredinţarea este vădirea
neclintită a ceea ce nu este vădit.
·
Precum împăratul pământesc
priveşte cu scârbă la cel ce stă înaintea lui dar îşi întoarce
faţa de la el şi vorbeşte cu duşmanii stăpânului,
aşa priveşte cu dezgust şi Domnul la cel ce stă înaintea
Lui în rugăciune şi primeşte gânduri necurate.
·
Alungă cu bâta câinele ce se
apropie de tine şi de câte ori se obrăzniceşte din nou ia-o de
la capăt. (Câinele este dracul care printr-un pretext oarecare fură
mintea de la rugăciune; acesta trebuie alungat cerându-se ajutorul lui
Dumnezeu.)
·
Cere prin plâns, caută prin
ascultare, bate prin îndelungă răbdare! ''Că cel ce cere astfel
va lua şi cel ce caută va afla….'' Păzeşte-te să nu te
rogi cumva pentru vreo femeie ca să nu fii jefuit din partea dreaptă.
(Să nu fii jefuit de curăţie prin fapta bună a
rugăciunii, căci rugându-te pentru o femeie ai toate şansele
să te gândeşti cu poftă la ea.)
·
Să nu ţi se facă
vremea rugăciunii vreme sau ceas al unor cugetări trebuincioase, sau
al unor lucruri duhovniceşti, iar de nu, vei fi jefuit de ceea ce e bun.
(Nu te lăsa ispitit să rezolvi probleme necesare, sau chiar să
cugeţi la lucruri duhovniceşti în vremea rugăciunii. Aceasta înseamnă
să te laşi furat de la ceva important.)
·
Mi-a spus unul dintre iubitorii lui
Dumnezeu că totdeauna, dar mai ales în sărbătorile anuale
şi împărăteşti, Dumnezeu răsplăteşte pe
slujitorii Lui cu daruri.