·
Se recunoaşte aici o putere a
numelui Lui însuşi, puterea de-a ne ajuta să părăsim
păcatele şi să ne bucurăm de mila Lui, de comuniunea cu El
potrivit sărăciei noastre. Când rostim numele lui Hristos cu
credinţă, El Însuşi vine la noi. Numele cuiva este o punte între
el şi cei ce-l rostesc cu respect. Când cineva rosteşte numele meu,
eu sunt atras în legătura cu cel ce mi-l rosteşte. (Filocalia XII)
·
De te scoli la slujba ta să nu
fii nepăsător sau cu negrijă şi în loc să-L
cinsteşti pe Dumnezeu, mai vârtos să-L dispreţuieşti, ci
rămâi cu toată frica cu mintea ta la rugăciune. Nu te rezuma de
pereţi şi nu-ţi muia picioarele sprijinindu-te într-unul şi
uşurându-l pe celălalt. Trezeşte inima ta ca să nu caute
hoinărind cu gândurile şi astfel Dumnezeu să primească
jertfa ta. (Fil. XII)
·
De cântaţi împreună,
fiecare din voi să-şi facă rugăciunea lui, iar de este cu
voi un străin, rugaţi-l cu dragoste ca să-şi facă
rugăciunile lui. Spuneţi-i aceasta până la a doua sau a treia
oară, fără ceartă. În ceasul aducerii darului tău
spune gândurilor şi simţurilor tale să stăruie în frica lui
Dumnezeu ca să te învredniceşti de Taine şi să te vindece
Domnul. (Fil. XII)
·
Omul să-şi predea
toată inima sa ascultării lui Dumnezeu rugându-se cu adevărat
astfel: ''Doamne, sunt înaintea Ta pentru că eu nu cunosc ce-mi este de
folos. Luptă-te Tu, căci eu nu cunosc răutatea lor.'' Şi
dacă lucrezi conform învăţăturii Mântuitorului, El nu te va
lăsa să rătăceşti în ceva, dar de nu împlineşti
decât o poruncă sau două, nu te-ai predat pe tine ascultării de
El şi în acest caz nici El nu se îngrijeşte de tine. Căci precum
un locşor nu poate ajuta celui ce-l lucrează să-l
curăţească de neghină şi de aceea dacă se
seamănă în el sămânţa, nu poate face să
odrăslească cele după fire cu cele contrare firii, ci acestea le
îneacă pe primele pentru că sunt mai adânci în rădăcini,
aşa dacă nu te cureţi pe tine de voile trupeşti, nu te
poţi păzi de păcat dacă nu te fereşti de cele ce-l
nasc. (Omul nu poate face cele ale omului pentru că nu se poate elibera
de puterile vrăjmaşului fără ajutorul lui Dumnezeu. El nu
ştie de fapt ce-i este de folos fără lumina lui Dumnezeu de
aceea voia omului în ea însăşi nu ştie ce are de făcut spre
folosul lui; este deci nevoit să se roage lui Dumnezeu pentru a-i
descoperi voia Lui ca să ştie ce să facă în interesul
său. Omul nu cunoaşte prin el însuşi nici răutatea, că
e de la diavol şi că e răutate; el crede în mândria lui că
tot ce voieşte el supunându-se patimilor egoiste este bun.) (Fil. XII)
·
''Domnul nostru este foc mistuitor'' (Evrei
12,29) căci precum focul topeşte ceara şi usucă
noroiul, aşa şi meditaţia ascunsă topeşte gândurile
urâte şi depărtează patimile sufleteşti, luminează
mintea, dă strălucire înţelegerii şi bucură inima.
Fiindcă meditaţia ascunsă loveşte demonii şi
alungă gândurile urâte. (Meditaţia este reflecţia la tainele
dumnezeieşti nemărginite care se află mai presus de gândurile
referitoare la plăcerile trupeşti. Cugetarea la acele taine dă
omului adevăratul sens al existenţei, îl luminează şi-l
umple de putere de la Dumnezeu.) Căci ceea ce luminează omul
lăuntric şi-l înarmează prin reflecţia (meditaţia)
ascunsă se întăreşte de către Dumnezeu, se
împuterniceşte de îngeri, se slăveşte de către oameni.
Meditaţia şi citirea ascunsă este casa de nedefăimat a
sufletului, turnul neclătinat şi ţărmul cel liniştit
care păstrează sufletul netulburat. Căci demonii sunt greu
loviţi când monahul se întrarmează cu meditaţia şi cititul.
Meditaţia este făclia minţii şi deşteptarea
conştiinţei, ea topeşte desfrâul, slăbeşte
iuţimea, alungă mânia, depărtează răutatea şi
scoate afară nedreptatea. Meditaţia dă strălucire conducerii
minţii, alungă lenevia, naşte străpungerea inimii, aduce
frica de Dumnezeu, pricinuieşte lacrimile, naşte smerita cugetare,
privegherea bucuroasă de noapte şi rugăciunea netulburată.
Reflecţia alungă gândurile murdare, biciuieşte demonii,
curăţeşte trupul. Aceasta îl învaţă pe om îndelunga
răbdare, aduce înfrânarea şi pregăteşte înţelegerea
morţii. (Fil. XII)
·
Şezând la masă cu
fraţii, de eşti mai tânăr nu spune minţii ''nu mânca'', ci
adu-ţi aminte de păcatele tale ca să nu mănânci cu
plăcere şi întinde mâna numai la cele dinaintea ta. De este ceva
înaintea altuia, să nu întinzi mâna ta la aceea. Hainele tale
să-ţi acopere picioarele iar genunchii să fie uniţi între
ei. Nu întinde mâna ta spre cele ce ţi se pun înainte spre mâncare. (Fil.
XII)
