Index > Scriitori filocalici

 
   Akedia 
   Ascultarea 
   Credinta 
   Cunoastere - Ignoranta 
   Curaj - Frica 
   Curvia - Curatia 
   Deznadejde 
   Discernamant - Trezvia 
   Dragoste - Bunatate - Mila 
   Frica de Dumnezeu - Evlavia 
   Iadul 
   Imbuibarea - Infranarea 
   Imparatia Cerurilor 
   Infricosata Judecata 
   Mania - Blandetea 
   Meditatia 
   Moartea 
   Naluciri 
   Osteneala - Lenevia 
   Parintele spiritual 
   Patimi - Ispite 
   Paza Simturilor 
   Pilde 
   Plansul 
   Pocainta 
   Rabdare - Suferinta 
   Rasul 
   Retragerea 
   Rugaciune 
   Saracia - Avaritia 
   Slava desarta 
   Smerenia - Mandria 
   Spovedania 
   Suferinta - Rabdare 
   Trandavia - Osteneala 
   Trezvia - Imprastierea 
   Vorba desarta - Tacerea 

 

Credinţă

·        Frica de Dumnezeu este o mărturie lăuntrică a sufletului despre prezenţa şi puterea lui Dumnezeu. (Fil. XII)

·        Să nu te tulburi niciodată, ci mai degrabă să ne străduim să privim spre şarpele de aramă pe care l-a făcut Moise, după cuvântul Domnului. Căci l-a pus pe el în vârful muntelui, ca tot cel muşcat de vreun şarpe, privind la el să se vindece (Numeri 21,8-9) Domnul nostru Iisus Hristos s-a asemănat cu şarpele de aramă – Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om , care prin Adam a devenit şarpe sau duşman al lui Dumnezeu. Dar Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om fără păcat, ceea ce s-a arătat în faptul că s-a făcut un şarpe de aramă fără venin sau fără vreo suflare păcătoasă. De aceea la porunca lui Dumnezeu, Moise l-a închipuit pe Hristos prin şarpele de aramă. Ba într-un fel Hristos Însuşi lucra prin acel şarpe de aramă, privirea la el vindecând pe cei pe care veninul şerpilor ce-i muşcau pe oameni, le pricinuia acestora moartea. Dar Hristos, omul adevărat, plin de puterea dumnezeiască, va scăpa pe oameni şi de moartea veşnică. (Fil. XII)

·        De caută cineva pe Domnul cu durerea inimii, Domnul îl aude, dacă cere întru cunoştinţă şi se îngrijeşte cu frică, nu este legat de ceva din ale lumii, ca să-l ducă pe el neîmpiedicat înaintea scaunului de judecată a lui Dumnezeu, după puterea lui. (Fil. XII)

·        Ia aminte la tine cu amănunţime, ca unul ce eşti totdeauna înaintea lui Dumnezeu, ca să nu nădăjduieşti nimic de la nimeni decât de la El singur, cu credinţă. Iar de ai trebuinţă de ceva, roagă-te lui Dumnezeu ca să ţi se împlinească trebuinţa după voia Lui. Şi mulţumeşte lui Dumnezeu totdeauna ca Celui ce ţi-a împlinit-o, iar de-ţi lipseşte ceva să nu-ţi pui nicidecum nădejdea în om, nici să te întristezi ori să cârteşti, ci suportă cu hotărâre fără tulburare zicând: “Sunt vrednic de multe necazuri pentru păcatele mele, dar de voieşte Dumnezeu, mă poate milui.” Astfel cugetând, ţi se va împlini toată trebuinţa. Ia aminte apoi să nu voieşti să primeşti ceva de nu eşti asigurat că Dumnezeu ţi-a trimis aceea din roade drepte şi astfel să o primeşti cu pace şi cu conştiinţa împăcată. Iar cele ce le vezi venindu-ţi din nedreptate, luptă sau viclenie, respinge-le şi le aruncă gândind că “mai bună este o părticică mică cu frica lui Dumnezeu, decât multe vistierii cu nedreptate.” (Să nu primeşti nici o scăpare de vreun necaz, sau vreo uşurare a vieţii prin vreo faptă nedreaptă a ta sau a altuia căci e de preferat un lucru mai mic ce-ţi vine dintr-o faptă după Dumnezeu, decât un bine mai mare venit pe cale necinstită.) (Fil XII)