Credinţă

ˇ        Să alergăm cu bucurie şi cu luare aminte către lupta cea bună neînfricoşîndu-ne de potrivnici noştri care, şi dacă nu-i vedem privesc la faţa sufletului nostru şi de o vor vedea schimbată din pricina fricii, atunci ne vor ataca şi mai puternic cunoscând viclenii că ne-am slăbănogit. Deci să ne înarmăm împotriva lor cu curaj căci nimeni nu porneşte război împotriva celor ce luptă cu ardoare.

ˇ        Pe cât înfloreşte credinţa în inimă, tot pe atât se sârguieşte şi trupul în slujire; iar când se împiedică în necredinţ㠖 cade, căci “Tot ce nu este din credinţă este păcat” (Romani 14,23).

ˇ        Cel ce s-a hotărât în adâncul sufletului şi din toată inima să nu părăsească lupta până la cea din urmă suflare şi să nu se retragă nici în faţa a mii de morţi şi primejdii, unul ca acesta nu va cădea cu uşurinţă.

ˇ        Îndoiala inimii şi nestatornicia sunt o necontenită pricină de poticnire şi primejdii. Cei ce se mută cu uşurinţă dintr-un loc în altul sunt cu totul lipsiţi de pricepere căci nimic nu determină o mai cumplită nerodire ca nerăbdarea. Mănăstirea în care ai intrat să-ţi fie ţie mormânt înainte de mormânt. Nimeni în atare situaţie nu iese din mormânt decât la învierea obştească. Iar dacă unii au ieşit şi altfel, nu uita că au murit din nou. Să ne rugăm Domnului să nu ni se întâmple şi nouă acelaşi lucru.

ˇ        Dacă te-ai legat împreună cu alţii să trăieşti în comunitate şi observi că nu sporeşti, părăseşte-i fără nici o remuşcare, deşi cel cercat este cercat oriunde şi tot aşa şi cel dimpotrivă.

ˇ        Multe sunt lucrările minţii omului lucrător: meditarea la dragostea lui Dumnezeu, amintirea de moarte, pomenirea lui Dumnezeu, a Împărăţia Cerurilor, a râvnei sfinţilor mucenici, amintirea sfintelor puteri – îngerii, amintirea de momentul ieşirii sufletului, a judecăţii, pronunţarea sentinţei, al pedepsei. Toate aceste gânduri sunt mari, iar cele pe care le-am enumerat i-au făcut pe mulţi neputincioşi a mai păcătui. Să începem deci cu cele mari şi să sfârşim cu cele care nu trebuie uitate.

ˇ        Precum ploaia intrând în pământ aduce plantelor o calitate potrivită lor: dulce celor dulci, amară celor amare, aşa şi harul dăruieşte inimilor credincioşilor în care pătrunde neschimbat lucrările potrivit nevoilor lor: celui ce flămânzeşte i se face hrană, celui ce însetează, băutură preadulce, cel căruia îi este frig – haină, celui ostenit – odihnă, celui ce se roag㠖 nădejdea inimii şi celui ce plânge – mângâiere.

ˇ        Când primim cu sufletul deschis toate cele neaşteptate întru zdrobirea inimii, atunci cu adevărat ne-am eliberat de frică.

ˇ        Nu întunericul şi aspectul dezolant al locurilor îi întăreşte pe draci împotriva noastră, ci împuţinarea şi slăbiciunea sufletului nostru, dar uneori şi pedepsirea noastră din iconomie.

ˇ        Cel ce s-a făcut rob Domnului nu se teme decât de Stăpânul său, cel ce nu este aşa, se teme până şi de umbra sa.

ˇ        Cel ce a biruit frica laşă este vădit că şi-a predat viaţa şi sufletul lui Dumnezeu.

ˇ        Moise, sau mai bine zis Dumnezeu porunceşte ca cel fricos să nu iasă la război ca nu cumva rătăcirea cea din urmă a sufletului să fie mai mare decât cea dintâi cădere a trupului, şi pe drept cuvânt.

ˇ        Hotărârea neîndoielnică pricinuieşte stăruinţa în necazuri şi în locuri, iar îndoiala lucrează necredinţa, căderea şi strămutările dese.

ˇ        Bărbăţia inimii este un alt ajutor al sufletului după Dumnezeu, precum şi lenea este un ajutor al păcatului.

ˇ        Să nu te tulburi de cazi în fiecare zi, nici să renunţi cumva la luptă, ci stai bărbăteşte şi cu siguranţă; îngerul care te păzeşte va preţui răbdarea ta. Rana ta este uşor de tămăduit cât este proaspătă, dar cele vechi neîngrijite şi învârtoşate sunt greu de vindecat şi au nevoie de multă osteneală, fier, de brici şi de focul ce le însoţeşte pentru vindecare. Multe se fac cu vremea de nevindecat, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinţă.