Curvia – curăţia

ˇ        Să n-ai prietenie prea mare cu careva de aceeaşi vârstă căci această stare de suflet nu te lasă să ajungi la plâns. Înfrânează-ţi ochii să nu ia aminte la cineva şi nu vei umple inima ta de cumplita îndrăzneală care duce la pierzanie sigură.

ˇ        Tinereţea trebuie să se păzească în toate cu mare grijă căci diavolul îi doboară repede pe tineri. Mai întâi încep să vorbească când se întâlnesc ca pentru folosul sufletului, ba de multe ori chiar şi fără acest motiv. După aceea trec la altele cum ar fi pofta, îndrăzneala, clevetirea şi alte multe rele. Aşa se împlineşte cu ei spusa: “Începând de la duh, acum sfârşiţi în trup? Toate acestea le-aţi pătimit în zadar.” Aşa ajung tinerii la cădere: de la a începe să vorbească unii cu alţii fără judecată şi de a şedea împreună. Măsura iubirii lor întreolaltă aceasta să fie: să nu se clevetească unii pe alţii, să nu se urască, să nu se iubească pentru frumuseţea trupului, nici pentru vreo lucrare trupească oarecare; să nu şadă unii cu alţii fără de mare trebuinţă ca să nu cadă în îndrăzneala care nimiceşte roadele monahului şi-l lasă ca pe un pom uscat căci spune Apostolul că vorbirile rele strică obiceiurile bune. (I Cor. 15,33)

ˇ        Ce să fac părinte căci sunt tulburat de gândul desfrânării? – Chinuieşte-te cât poţi că aceasta îţi stă în putere, dar nu te încrede în aceasta, ci în iubirea şi acoperământul lui Dumnezeu. Şi nu lâncezi căci lâncezeala este începutul tuturor relelor şi pe lângă aceasta păzeşte-ţi ochii cu desăvârşire.

ˇ        De e nevoie să vorbeşti cu unii, cheamă numele Domnului în ajutor zicând: “Doamne Iisuse, acoperă-mă şi ajută slăbiciunii mele!” şi îndrăzneşte căci va sfărâma săgeata vrăjmaşilor căci numele Lui pricinuieşte nelucrarea răului.

ˇ        Ce înseamnă cuvântul: “Ia seama să nu te răpească gândul curviei”? – Acest cuvânt se potriveşte nu numai curviei, ci şi altor păcate; aceasta o pătimeşte mintea din pricina împrăştierii, deci omul trebuie să se adune în sine zicând: “Doamne, iartă-mă pentru numele Tău cel sfânt că din negrija mea mi s-a întâmplat acestea şi izbăveşte-mă de împrăştiere şi de toată cursa vrăjmaşului că a Ta este slava în veci. Amin.

ˇ        Când vrăjmaşul a uscat izvorul lacrimilor din inima ta, l-a umplut pe cel de sub pântecele tăi.

ˇ        De unde vine pornirea trupului? – pornirea trupului vine din negrijă căci negrija mână fără să-ţi dai seama să judeci şi să osândeşti pe aproapele şi aşa te trădează. Când Israil slujea cu adevărat lui Dumnezeu, Acesta îl păzea de duşmani, dar când nu se mai îngrijea să-I slujească cu adevărat, Dumnezeu îi lăsa pe duşmanii lui să-l asuprească.

ˇ        Supărarea ta din pricina curviei vine de la gândurile tale împotriva aproapelui şi de la judecarea lui, dar şi de la familiaritatea îndrăzneaţă cu cei cu care ţi-am spus să nu mai ai această îndrăzneală.

ˇ        De multe ori am fost ispitit şi eu în tinereţea mea de către dracul curviei dar m-am ostenit luptând cu gândurile, împotrivindu-mă şi neînvoindu-mă cu ele căci puneam înaintea ochilor chinurile cele veşnice şi făcând astfel în fiecare zi vreme de şapte ani, m-a uşurat Dumnezeu de ele. Acestei ispite îi pune capăt rugăciunea neîncetată însoţită de plâns. Deci nu te lăsa slăbit de demoni ca să priveşti la acea faţă de care eşti ispitit ori să intri în vorbă cu acela şi chiar de-ai ajunge fără voia ta să te întâlneşti cu el, trage-ţi privirea de la el cu iscusinţă, cu frică şi cu hotărâre şi să nu-ţi predai auzul glasului său. Iar dacă acel frate ar intra în vorbă cu tine de la sine sau s-ar aşeza lângă tine fără să ştie că te ispiteşte depărtează-te de el cu iscusinţă în chip cuviincios şi fără grabă. Spune gândului tău: “Adu-ţi aminte de judecata cea înfricoşătoare a lui Dumnezeu şi de ruşinea ce o vor suferi cei ce fac cele spurcate.” Luptă deci cu putere împotriva gândurilor tale şi vei afla prin rugăciunea sfinţilor ajutorul lui Dumnezeu.

ˇ        Din negrijă, uitare şi nepăsare mintea se orbeşte treptat şi ajunge să ia aminte la cel pe care-l pofteşti, apoi grăieşte omul cu el născocind motive ca să-i grăiască şi să şadă împreună cu el venind astfel pe toate căile la împlinirea poftei sale. A lăsa gândul să zăbovească în acestea înseamnă a mări războiul care duce în cele din urmă la cădere sigură, dacă nu cu trupul, măcar cu duhul prin îndulciri. Şi aşa ajunge omul să-şi aprindă singur foc în sine. Însă inima celui ce voieşte cu adevărat să se mântuiască se teme să primească sămânţa.

ˇ        Cel trimis la Judecata de apoi în iad e descoperit cu toate faptele lui de ruşine în faţa tuturor, fapte pe care nici cel mai sofisticat raţionament nu le mai poate acoperi pentru vreunii mai naivi. Iadul va locul celor cinici care-şi recunosc fără ruşine caracterul urât al faptelor lor – este o resemnare într-o stare de scârbă pe care şi-o recunosc toţi în mod reciproc.