·
Cât despre poame, să nu le ceri
din propria voinţă, dar de ţi le vor da, ia şi
mănâncă suspinând pentru osânda ce ţi-o va aduce plăcerea
aceasta.
·
Ce să fac părinte când
patima nu se iveşte înainte dar se strecoară în vremea mâncării? Să mă opresc de la mâncare? – Nu te opri ci luptă
împotriva gândului aducându-ţi aminte că mâncarea se va preface în ceva
urât mirositor şi că vom fi judecaţi ca unii ce ne-am săturat
în vreme ce alţii flămânzesc sau se înfrânează cu
desăvârşire. De încetează pofta, mănâncă dar
osândeşte-te tu însuţi, iar de stăruie – cheamă numele lui
Dumnezeu în ajutor şi te va odihni de acest război. De pune însă
stăpânire pe tine încât nu mai poţi mânca cu bună
rânduială, încetează să mai mănânci, iar de sunt unii care
şed cu tine la masă, ca să nu bage ei de seamă, ia câte
puţin. Dacă-ţi este foame, împlineşte-ţi
trebuinţa cu pâine sau altă mâncare de la care nu ai război.
·
Care este semnul lăcomiei
pântecelui? – Când vezi cugetul îndulcindu-se la gândul
unei mâncări şi urmăreşti să o ai neapărat sau
înaintea tuturor, să ştii că te stăpâneşte
lăcomia pântecelui. Ia aminte deci la tine însuţi şi la tot
ce-ţi stă în putinţă ca să te sileşti să nu
iei cu grabă din ea, ci cu bună rânduială şi împinge mai
vârtos acea mâncare înaintea altora. Dar după cum am spus, nu trebuie
să încetezi îndată a mânca, ci păzeşte-te să nu te
repezi la mâncare fără de rânduială. Vorbind de lăcomia
pântecelui Părinţii cer să nu întinzi mâna la masă înaintea
altuia căci acesta este un lucru necuviincios şi străin de buna
rânduială. Un alt semn al lăcomiei pântecelui este a voi să
mănânci înainte de ora rânduită, lucru care nu trebuie nicidecum
făcut decât doar din vreo pricină binecuvântată. Dar în toate
trebuie cerut ajutorul lui Dumnezeu şi El ne va ajuta.
·
Ce hrană să-mi rânduiesc
zilnic? – A-ţi stabili hrana pentru fiecare zi în
chilie înseamnă a te lăsa prins de grijă şi de o nevoie
fără rost. Lasă-te călăuzit de îndrumarea lui
Dumnezeu, căci zice: “Cel ce umblă drept, umblă cu încredere.” (Proverbe
10,10)
·
Cât priveşte mâncărurile,
să nu ne îngrijim prea mult de trup căci se întâmplă ca aceasta
să fie uneori un război din partea dracilor ca să ne arunce în
griji şi astfel, stăruind noi în ele, să părăsim
bunătăţile ce ne sunt puse înainte.
·
Şi pentru că ai spus
că suferi de slăbiciunea trupului şi că nu poţi face
nimic, fă după puterea ta ca să tai din pâine şi din
băutură căci Dumnezeu a primit cei doi bănuţi ai
văduvei şi s-a bucurat mai mult decât toate darurile. Deprinde mai
întâi de toate neîndrăznirea şi te vei mântui.
·
Când nu mănânci şi nu bei
cu risipă nici din plăcere, acestea nu-ţi aduc osândă nici
nu sunt spre sminteală. Despre ele a spus Domnul că nu-l spurcă
pe om.
·
Mănâncă tăind cât
poţi plăcerea de la fapta aceasta, sau aşteptând osânda pentru
ea.
·
Cât despre mâncare, să-ţi
fie dieta cuviincioasă şi cu frica lui Dumnezeu şi fi-i încredinţat
că nu vei fi osândit. Aceasta constă în a nu lua nimic cu poftă,
ci orice ai afla, să primeşti cu stăpânire de sine şi
rămâi flămând şi nu sătul după ce ai mâncat.
·
Omul să ia seama ca folosind la
nevoie vreo mâncare plăcută să nu se lase biruit de plăcere
şi chiar de se va întâmpla şi aceasta, după ce a trecut să
se ocărască pe sine.
·
Actul mâncării nu trebuie
nicidecum să rămână o faptă pur trupească, ci trebuie
să fie un prilej de mulţumire a lui Dumnezeu şi de alte gânduri
sau convorbiri folositoare. Mâncarea este şi un dar al lui Dumnezeu,
componentele ei fiind în fapt raţiuni plasticizate ca să nu mai
vorbim de trup care e susţinut în viaţa lui de suflet şi este la
rândul lui o raţiune plasticizată împletită cu multe
raţiuni plasticizate şi unită cu raţiunea sufletului.
Trupul nu este despărţit de suflet, mâncărurile nu sunt
pregătite fără raţiune omenească şi nepotrivite
cu raţiunea plasticizată a trupului, de aceea ele au rostul să
întreţină trupul şi prin el, omul întreg.
