|
|
versiune cu diacritice - aici
A cuviosului si de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru
MARCU ASCETUL
Despre
legea duhovnicească, in 200 de capete ,
Fiindcă de multe ori ati dorit să stiti
ce este legea duhovnicească de care vorbeste dumnezeiescul Apostol (Rom.7,14),
care este cunostinta si lucrarea celor ce vor să o păzească, vom: vorbi despre
acestea, pe cat ne va fi cu putintă.
2. Intai stim că Dumnezeu este inceputul,
mijlocul si sfarsitul oricărui bine; iar binele este cu neputintă să fie crezut
si săvarsit altfel decat in Hristos Iisus si Duhul Sfant.
3. Tot binele e dăruit
de Dumnezeu cu un rost oarecare si cel ce-1 primeste cu această credintă, nu-1
va pierde.
4. Credinta neclintită este turn intărit. Iar Hristos se face toate
celui ce crede.
5. Orice plănuire a ta să o incepi cu Cel ce este inceputul
a tot binele, ca să fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gand să faci.
6.
Cel ce e smerit in cugetul său si implineste o lucrare duhovnicească, cand ceteste
dumnezeiestile Scripturi pe toate le aduce in legătură cu sine si nu cu altul.
7.
Roagă pe Dumnezeu să deschidă ochii inimii tale, si vei vedea folosul rugăciunii
si al cetirii.
8. Cel ce are vreun dar duhovnicesc si sufere impreună cu cel
ce nu-1 are, isi păstrează darul prin impreuna pătimire; iar cel mandru si-1 va
pierde, scufundandu-se in gandurile trufiei.
9. Gura celui smerit in cugetare
grăieste adevărul; iar cel ce i se impotriveste se aseamănă cu sluga aceea care
a pălmuit peste obraz pe Domnul.
10. Nu te face ucenic al celui ce se laudă
pe sine, ca nu cumva, in loc de smerita cugetare, să inveti mandria.
11. Să
nu te inalti intru inima ta pentru că intelegi Cele zise in Scripturi, ca să nu
cazi cu mintea in duhul hulirii.
12. Să nu incerci a dezlega prin galceava
un lucru incurcat, ci prin cele arătate de legea duhului, adică prin răbdare,
rugăciune si nădejdea care numai la un lucru se gandeste.
13. Cel ce se roagă
trupeste si incă nu are cunostintă duhovnicească, este ca orbul care strigă si
zice: "Fiul lui David, miluieste-mă".
14. Orbul de odinioară, după
ce i s-au deschis ochii si a văzut pe Domnul, inchinandu-se Lui, nu L-a mai mărturisit
fiu a lui David, ci Fiu al lui Dumnezeu. .
15. Să nu te inalti cand versi lacrimi
in vremea rugăciunii, căci Hristos este Cel ce s-a atins de ochii tăi de ai putut
vedea cu mintea.
16. Cel ce, asemenea orbului, si-a lepădat haina si s-a apropiat
de Domnul, se face ucenicul Lui si propovăduitorul invătăturilor celor mai inalte.
17.
De va zăbovi păcatul in gandurile noastre, ne va umplea inima de semetie; iar.
de il vom izgoni prin infranare si nădejde, vom dobandi zdrobirea inimii.
18.
Este o zdrobire de inimă lină si folositoare, spre inmuierea ei; si este alta
ascutită si vătămătoare, spre pedepsirea ei.
19. Privegherea, rugăciunea si
răbdarea năcazurilor ce vin asupra noastră aduc inimii zdrobirea neprimejdioasă
si folositoare, dacă nu imprăstiem tovărăsia lor prin lăcomia
după ceva. Căci
cel ce rabdă in aceasta, si celelalte va fi ajutat; iar cel nepăsător si imprăstiat,
la iesirea din trup cumplit se va chinui.
20. Inima iubitoare de plăceri, in
vremea iesirii i se face sufletului inchisoare si lant; iar cea iubitoare de osteneli
ii este poartă deschisă.
21. Inima invartosată este poartă de fier zăvorată
inaintea cetătii; iar celui ce pătimeste raul si este stramtorat, i se deschide
de la sine, ca si lui Petru (Fapte 12,10).
22. Multe sunt felurile rugăciunii,
care de care mai deosebit. Totusi niciuna nu este vătămătoare, decat aceea care
nu mai este rugăciune, ci lucrare diavolească.
23. Un om voind să facă rău,
s-a rugat, după obicei, mai intai in cuget, si prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu
fiind impiedecat, mai pe urmă mult 1-a multumit.
24. Iar David vrand să ucidă
pe Nabal din Carmei, după ce a,luat instiintare despre dumnezeiasca răsplătire,
tăindu-si gandul acesta mult a multumit. Stim iarăsi ce a făcut
cand a uitat
de Dumnezeu, neoprindu-se pană ce Natan proorocul nu i-a adus aminte de Dumnezeu.
25.
Cand dumnezeiestile Scripturi, cugetă la cele ascunse intr-insele; "căci
cate mai-nainte s-au scris, toate - zice - spre a noastră invătătură s-au scris".
27: Scriptura numeste credinta "temelie a celor nădăjduite" (Evr.11,1);
iar pe cei ce nu cunosc sălăsluirea lui Hristos, i-a numit necercati.
28. După
cum din cuvinte si lucruri se vede cugetul, tot asa se vede din faptele bune ale
inimii răsplata viitoare.
29. Inima milostivă e vădit că va primi milostivire;
iar cea care nu este asa, pe cele dimpotrivă.
30. Legea libertătii invată
tot adevărul. Multi o stiu aceasta prin cunostintă; insă putini o inteleg. pentru
că intelegerea e totdeauna in proportie cu implinirea poruncilor
ei.
31.
Nu căuta desăvarsirea ei prin virtuti omenesti, căci nu se va implini desăvarsit
printr-insele. Desăvarsirea ei e ascunsă in crucea lui Hristos.
32. Legea slobozeniei
se cunoaste prin cunostinta adevărată; se intelege prin lucrarea poruncilor; si
se implineste desăvarsit prin mila lui Hristos.
33. Cand ne vom sili să implinim
in constiintă toate poruncile lui Dumnezeu, vom intelege că legea Domnului este
fără prihană; că se cultivă prin faptele noastre cele bune, dar
fără mila lui
Dumnezeu nu este cu putintă să se desăvarsească intre oameni.
34. Cei ce nu
se socotesc pe ei datornici intregii legi a lui Hristos, cunosc .trupeste legea
lui Dumnezeu, "neantelegand nici cele ce zic si nici cele despre care se
rostesc
cu tărie". De aceea ei socotesc că implinesc legea desăvarsit prin fapte.
35.
Un lucru poate fi săvarsit bine la arătare, dar scopul celui ce 1-a săvarsit nu
e bun. De asemenea poate fi rău la infătisare, dar tinta făcătorului poate fi
bună. Dar nu numai fapte săvarsesc unii, ci si vorbe grăiesc in chipul in care
zis. Căci unii schimbă calitatea unui lucru prin neiscusinta si nestiinta lor,
altii prin intentia cea rea, si iarăsi altii prin scopul evlavios.
36. Pe cel
ce isi ascunde defăimarea si ocara punand inainte laude, cir greu il pot descoperi
cei mai simpli. Asemenea acestuia este si cel ce sub chipul smereniei, e plin
de slava desartă. Acestia acoperind multă vreme adevărul cu minciuna, in cele
din urmă sunt dati totusi pe fată prin fapte.
37. Unul făcand un lucru la arătare
bun, vatămă pe aproapele său; iar altul nefăcand un asemenea lucru, il ajută cu
gandul.
38. Este o mustrare din răutate sau din răzbunare, si este alta intru
frica de Dumnezeu si pentru adevăr.
39. Pe cel ce a incetat de-a mai păcătui
si s-a pocăit, nu-1 mai mustra; iar de zici că pentru Dumnezeu il mustri, mai
intai descopere-ti păcatele tale.
40. incepătorul oricărei virtuti este Dumnezeu,
precum soarele, al luminii de toate zilele.
41. Cand săvarsesti fapte virtuase,
adu-ti aminte de Cei ce a zis: "Fără de mine, nu puteti face, nimic"(Ioan
15,5).
42. Prin necazuri si-au gătit oamenii cele bune, după cum prin slava
desartă si prin plăcere cele rele.
43. Cel nedreptătit de oameni scapă de păcat,
si măsura mahnirii sale, află sprijin impotriva lui.
44. Cel ce crede in răsplata
lui Hristos, pe măsura credintii sale rabdă bucuros toată nedreptatea.
45.
Cel ce se roagă pentru oamenii ce-1 nedreptătesc, ii inspăimantă pe draci; iar
cei ce se luptă cu cei dintai, e rănit de cei de al doilea.
46. E mai bine
să fim batjocoriti de oameni decat de draci; dar cel plăcut lui Dumnezeu pe amandoi
i-a biruit.
47. Tot binele vine de la Domnul, după o anumită oranduire si pleacă
pe ascuns de la cei nemultămitori, nerecunoscători si lenesi.
48. Tot păcatul
sfarseste in plăcerea oprită, precum orice virtute intr-o mangaiere duhovnicească.
Dacă stăpaneste cel dintai, starneste pe cele proprii lui; iar dacă stăpaneste
cea de a doua, de asemenea pe cele inrudite cu ea.
49. Ocara de la oameni aduce
intristare inimii, dar se face pricină de curătie celui ce o rabdă.
50. Nestiinta
indeamnă la impotrivire fată de cele ce sunt de folos si nerusinandu-se sporeste
numărul păcatelor.
51. Primeste năcazurile, că intru nimic nu te păgubeste
in cele ce le ai de mai inainte; dar leapădă lăcomia, căci ai să dai socoteală.
52.
După ce ai păcătuit in ascuns, nu incerca să uiti. "Căci toate sunt goale
si descoperite pentru ochii Domnului, inaintea Căruia avem să dăm socoteală"(Evr.4,13).
53.
Arată-te Stăpanului cu cugetul tău. "Căci omul caută la fată, pe cand Dumnezeu
priveste in inimă"(1Sam.15,7)
54. Nu cugeta si nu face nimic, fără un
scop plăcut lui Dumnezeu. Căci cel ce călătoreste fără scop, va osteni in zadar.
55.
Cel ce păcătuieste fără să fie silit, cu greu se pocăieste, pentru că dreptatea
lui Dumnezeu este fără de greseală.
56. Intamplarea dureroasă face pe intelept
să-si. Aducă aminte de Dumnezeu, si intristează pe măsura ei pe cel ce a uitat
de Dumnezeu.
57. Orice suferintă fără voie, să te invete să-ti aduci aminte
de Dumnezeu; in acest caz nu-ti va lipsi prilejul spre pocăintă.
58. Uitarea
in sine n-are nici o putere, dar se intăreste din pricina negrijii noastre si
pe măsura acesteia.
59. Nu zice: ce să fac, căci ceea ce nu voiesc aceea mi
se intamplă să fac. Ci, aducandu-ti aminte, cugetă la ceea ce esti dator să faci.
60.
Deci fă binele de care-ti aduci aminte; si cel de care nu-ti aduci aminte, se
va descoperi tie. Si să nu-ti dai cugetul fără judecată uitării.
61. Scriptura
zice că "iadul si pierzarea sunt arătate inaintea Domnului"(Prov.15,11).
Acestea le zic despre nestiinta si uitarea inimii.
62. Căci iad este nestiinta,
fiindcă amandouă sunt intunecate. Si pierzare este uitarea, pentru că prin ea
am pierdut din cele ce le aveam.
63. Ia seama la relele tale, nu la ale altuia;
si nu se va jefui de talhari casa de lucru a mintii tale.
64. Cel ce nu poartă
grijă după puterea lui de toate virtutile, săvarseste un păcat anevoie de iertat;
dar rugăciunea si milostenia intorc pe cei ce nu poartă de grijă.
65. Orice
intristare după Dumnezeu face parte din fiinta evlaviei. Căci adevărata dragoste
se probează prin cele ce-i stau impotrivă.
66. Nu zice că se poate castiga
virtute fără necazuri; căci virtutea neprobată in necazuri, nu este intărită.
67.
Gandeste-te la sfarsitul oricărui năcaz fără voie si vei afla in el pieirea păcatului.
68.
Multe sunt sfaturile aproapelui spre ceea ce este de folos; dar nimănui nu i se
potriveste asa de mult ca judecata constiintei sale.
69. Cand cauti tămăduire,
ia seama la constiintă si tot ce-tj va spune ea, fă, si vei avea folos.
70.
Dumnezeu si constiinta stiu cele ascunse ale fiecăruia, deci prin acestea să primim
indreptarea.
70 b. Cel ce se osteneste fără sfat, e sărac in toate. Iar cel
ce aleargă cu nădejde e de două ori bogat.
71. Omul incearcă cate poate după
voia sa; iar Dumnezeu le sfarseste după dreptate.
72. De vrei să primesti laudă
de la oameni, iubeste mai intai mustrarea pentru păcate.
73. Oricată batjocură
va răbda cineva pentru adevărul lui Hristos, va primi insutită slavă de la multime.
Dar mai bine este a face binele pentru cele viitoare.
74. Cand un om foloseste
pe altul prin cuvinte sau fapte, să stie amandoi că e de fată harul lui Dumnezeu.
Iar cel ce nu intelege aceasta, va fi stăpanit de cel ce intelege.
75. Cel
ce laudă pe aproapele in chip fătarnic, il va osandi după o vreme si va fi el
insusi rusinat.
76. Cel ce nu cunoaste cursele vrăjmasului, va fi ucis cu usurinta;
si cel ce nu stie pricinile patimilor, usor va cădea.
77. Din iubirea de plăcere
vine negrija si din negrijă uitare; căci Dumnezeu a dăruit tuturor cunostinta
celor de folos.
78. Omul sfătuieste pe aproapele precum stie; iar Dumnezeu
lucrează in cel ce aude, precum acela a crezut.
79. Am văzut oameni simpli
smerindu-se cu fapta si s-au făcut mai intelepti decat inteleptii.
80. Alt
om simplu, auzindu-i pe aceia că sunt lăudati, nu le-a urmat smerenia, ci, umplandu-se
de slavă desartă pentru simplitatea sa, a căzut in mandrie.
81. Cel ce dispretuieste
cunostinta si se laudă cu lipsa de invătătură, nu e simplu numai in cuvant, ci
si in cunostintă.
82. Precum altceva e măiestria cuvantului si altceva priceperea,
tot asa altceva este simplitatea in cuvant si altceva priceperea.
83. Simplitatea
cuvintelor nu vatămă pe cel preacuvios, precum nici măiestria cuvintelor pe cel
smerit la cuget.
84. Nu zice: nu stiu ce se cuvine si deci sunt nevinovat,
dacă nu fac aceea. Dacă le-ai face pe toate cate le stii că sunt bune, ti s-ar
descoperi pe urmă si celelalte, cunoscandu-se una din cealaltă. De aceea nu-ti
foloseste să cunosti cele de al doilea, inainte de implinirea celor dintai. Căci
"cunostinta ingamfă"(1Cor.8,1), indemnand la nelucrare, iar "dragostea
zideste", indemnand la răbdarea tuturor.
85. Cuvintele dumnezeiestii Scripturi
citeste-le prin fapte si nu le intinde in vorbe multe, ingamfandu-te in desert
cu simpla lor intelegere.
86 Cel ce a lăsat fapta si se reazămă pe cunostinta
simplă, tine in loc de sabie cu două tăisuri, băt de trestie, care in vreme de
războiul, cum zice Scriptura (Is.36,6), găureste mana si strecoară in ea otrava
firii inainte de cea a vrăjmasilor.
87. Tot gandul e măsurat si cantărit la
Dumnezeu. Căci poate fi cugetat sau cu patimă, sau cumpătat.
88. Cel ce a implinit
o poruncă, să astepte ispita pentru ea. Căci dragostea fată de Hristos se probează
prin cele potrivnice.
89. Să nu dispretuiesti a avea grijă de ganduri. Căci
lui Dumnezeu nu i se ascunde nici un gand.
90. Cand vezi vreun gand că-ti făgăduieste
slava omenească, să stii sigur că-ti pregăteste rusine.
91. Vrăjmasul cunoaste
dreptatea legii duhovnicesti si de aceea caută numai să castige consimtirea cugetului.
Căci asa fie că-1 va face pe cel căzut in puterea lui să se supună ostenelilor
pocăintei, fie că, nepocăindu-se, il va impovăra cu
năcazuri fără voie. Ba
se intamplă uneori că il face să lupte si impotriva năcazurilor, ca in viata aceasta
să-i inmultească durerile, iar la iesirea sufletului să-1 dovedească necredincios
din pricina lipsei de răbdare.
92. Fată de incercările care vin, multi s-au
impotrivit in multe chipuri. Dar fără rugăciune si pocăintă, nimenea n-a scăpat
de asuprire.
93. Cele rele isi primesc puterea una de la alta; de asemenea
si cele bune cresc"una prin alta si pe cel părtas de ele il mană si mai mult
inainte.
94. Diavolul dispretuieste păcatele cele mici, căci altfel nu poate
conduce spre cele mai mari.
95. Rădăcina poftei rusinoase e lauda omenească,
precum a neprihănirii e mustrarea pentru păcat, si anume nu numai cand o auzim,
ci cand o si primim.
96. Nimic n-a folosit cel ce s-a lepădat de toate si se
indulceste cu patima. Căci ceea ce făcea prin avutie, face si acum neavand nimic.
97.
De asemenea cel ce se infranează, dacă agoniseste avere, e frate la cuget cu cel
de mai inainte; căci mama lor este aceeasi pentru plăcerea din cuget, iar tatăl
este, altul pentru deosebirea patimei.
98. Este cate unul care-si taie o patimă
pentru o plăcere mai mare si e slăvit de cei ce nu-i cunosc intentia. Si poate
că unul ca acesta nu-si dă seama el insusi de sine, ostenindu-se prosteste.
99. Pricina a tot păcatul este slava desartă si plăcerea. Cel ce nu le urăste
pe acestea, nu va desrădăcina patima.
100. "Rădăcina tuturor relelor s-a
zis că este iubirea de argint"(Tim.6,10). Dar si aceasta e vădit că se sustine
prin acelea.
101. Mintea devine oarbă prin aceste trei patimi: prin iubirea
de argint, prin slava desartă si prin plăcere.
102. Catesitrele sunt, după
Scriptură, fiicele lipitoarei(2Prov.30,15) fiind iubite de necumpătare cu iubire
de maică.
103. Cunostinta si credinta, tovarăsele firii noastre, nu sunt tocite
prin nimic altceva ca prin acelea.
104. Mania, furia, războaiele, uciderile
si tot pomelnicul relelor, din pricina lor au prins atata putere intre oameni.
105. Iubirea de argint, slava desartă si plăcerea trebuiesc urate ca niste
mame ale relelor si ca niste mame vitrege ale virtutilor.
106. Din pricina
lor ni s-a poruncit, "să nu iubim lumea si cele din lume"(1Io.2,15).
Iar aceasta s-a zis, nu ca să uram fără judecată făpturile lui Dumnezeu, ci ca
să tăiem prilejurile celor trei patimi.
107. "Nimenea, zice Apostolul,
slujind in oaste, nu se incurcă cu treburile vietii"(2Tim.2,4).Căci cel ce
vrea să biruiască patimile, incurcandu-se in acele treburi, e asemenea celui ce
vrea să stingă focul cu paie. :
108. Cel ce se manie pe aproapele pentru avutie,
pentru slavă, sau plăcere, incă n-a cunoscut că Dumnezeu chiverniseste lucrurile
intru dreptate.
109. Cand auzi pe Domnul zicand: "De nu se va lepăda cineva
de toate averile lui, nu este vrednic de Mine"(Luc.14,33), nu intelege cuvantul
acesta numai despre averi ci si despre toate lucrurile păcatului.
110. Cel
ce nu cunoaste adevărul, nu poate nici crede cu adevărat. Căci cunostinta naturală
premerge credintii.
111. Precum Dumnezeu a impărtit fiecăreia dintre cele văzute
ceea ce e potrivit cu firea ei, asa a impărtit si gandurile omenesti, fie că vrem,
fie că nu vrem.
112. Dacă cineva, păcătuind in chip vădit si nepocăindu-se,
n-a pătimit nimic pană la moarte, socoteste că judecata lui va fi fără milă acolo.
113.
Cel ce se roagă intru cumintenie rabdă cele ce-i vin asupra-i. Iar cel ce tine
minte răul, incă nu s-a rugat curat.
114. De ai fost păgubit, sau ocărat, sau
prigonit de cineva, nu lua in seamă cele de fată, ci asteaptă cele viitoare; si
vei afla că acela ti-a fost pricină de multe bunătăti, nu numai in vremea de aici,
ci si in veacul viitor.
115. Precum celor ce s-au hrănit fără socoteală le
foloseste absintul amar, asa celor cu purtări păcătoase le e de folos să pătimească
rele. Căci leacurile acestea pe cei dintai ii face sănătosi, iar pe ceilalti ii
pregăteste spre pocăinta.
116. De nu vrei să pătimesti răul, să nu vrei nici
să-1 faci, pentru că lucrul dintai urmează neapărat celui de al doilea. "Căci
ce seamănă fiecare, aceea va si secera"(Gal.6,8).
117. Semănand de bună
voie cele rele si secerandu-le fără de voie, trebuie să ne minunăm de dreptatea
lui Dumnezeu.
118. Dar fiindcă s-a randuit o vreme oarecare intre semănat si
seceris, nu credem in răsplată.
119. Păcătuind, să nu invinovătesti fapta,
ci gandul. Căci dacă mintea nu o lua inainte, nu i-ar fi urmat trupul.
120.
E mai rău cel ce săvarseste răul intr-ascuns, decat cei ce săvarsesc nedreptate
pe fată. Pentru aceasta, acela se va si munci mai rău.
121. Cel ce impleteste
viclenii si face răul intr-ascuns este, după Scriptură, "sarpe ce sade in
cale si muscă copita calului"(Gen.49,17).
122. Cel ce, in acelasi timp,
laudă pentru unele pe aproapele, iar pentru altele il vorbeste de rău, e stăpanit
de slava desartă si de pismă. Prin laude incearcă să-si ascundă pisma, iar prin
vorbele rele se infătisează pe sine mai bun decat acela.
123. Precum nu pot
paste la un loc oile si lupii, asa nu poate avea milă cel ce il lucrează cu viclenie
pe aproapele.
124. Cel care amestecă pe ascuns in poruncă voia sa, e un desfranat,
cum s-a arătat in intelepciune, si pentru neputinta de-a se infrana sufere durere
si rusine.
125. Precum nu se ingăduie apa si focul laolaltă, asa nu se ingăduie
intreolaltă apărarea si smerenia.
126. Cel care cere iertare de păcate iubeste
smerenia cugetului. Iar cel ce osandeste pe altul, isi pecetlueste relele sale.
127.
Nu lăsa păcatul nesters, chiar dacă ar fi cat de mic, ca să nu te tragă pe urmă
la rele mai mari.
128. De vrei să te mantuesti, iubeste Cuvantul adevărat si
nu lepăda niciodată, fără judecată, mustrarea. .
129. Un cuvant adevărat a
schimbat puii de năparci si le-a arătat să fugă de mania ce va să vie (Mt.3,7).
130.
Cel ce primeste cuvintele adevărului, primeste pe Dumnezeu Cuvantul. Căci zice:
"Cel ce vă primeste pe voi, pe Mine mă primeste"(Mt.10,40).
131.
Slăbănogul pogorat prin acoperis (Luc.5,19) este păcătosul mustrat de credinciosi
pentru Dumnezeu, si care primeste iertarea pentru credinta acelora.
132. Mai
bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele, decat a-1 mustra pentru lot lucrul.
133.
Cel ce se pocăieste asa cum se cuvine, e luat in ras de nebuni. Dar aceasta să-i
fie semn de bună plăcere la Dumnezeu.
134. "Cel ce se luptă, se infranează
de la toate"(1Cor.9,25) si nu se odihneste pană nu va pierde Domnul sămanta
din Babilon.
135. Gandeste-te că patimile de ocară sunt douăsprezece. Dacă
iubesti cu voia pe una din ele, aceea va umplea locul celor unsprezece.
136.
Păcatul este foc ce arde. Cu cat inlături materia, cu atat se stinge, si cu cat
adaugi, va arde mai mult.
137. De ai fost inăltat prin laude, asteaptă ocara.
Căci zice: "Cel ce se inaltă pe sine, umili-se-va"(Luc.14.2).
138.
Cand vom lepăda din cuget tot păcatul de bună voie, vom lua lupta si cu patimile
din obisnuintă.
139. Obisnuinta, care o ia inaintea voii si a constiintei,
este amintirea fără de voie a păcatelor de mai-nainte. La cel ce se nevoieste,
ea e impiedecată să inainteze pană la patimă; iar la cel biruitor e răpusă pană
la momeală
140. Atacul (momeala) este o miscare fără imagini a inimii, care
e prinsă indată de cei incercati, ca intr-o strungă.
141. Acolo unde se ivesc
chipuri in gand, s-a produs consimtirea. Căci miscarea fără chipuri este un atac
nevinovat. Cate unul fuge si de acestea ca busteanul din foc; dar cate unul nu
se intoarce pană nu arde cu flacără.
142. Nu zi: nu vreau si vine; căci cu
sigurantă dacă nu iubesti lucrul insusi, iubesti pricinile lui.
143. Cel ce
caută lauda, e supus patimii si cel ce se plange de necaz, iubeste plăcerea.
144.
Gandul celui impătimit de plăcere oscilează ca o cumpănă. Aci plange si se tanguieste
pentru păcate, aci se luptă cu aproapele si i se impotriveste apărandu-si plăcerile.
145.
Cel ce cearcă toate si retine binele, va fugi pe urmă de tot răul.
146. Bărbatul
indelung răbdător are multă cumintenie; asemenea si cel ce-si apropie urechea
de cuvintele intelepciunii.
147. Fără aducerea aminte de Dumnezeu nu poate
fi cunostintă adevărată. Căci fără cea dintai, cea de a doua e mincinoasă.
148.
Celui invartosat la inimă nu-i foloseste cuvantul unei cunostinte mai subtiri,
pentru că dacă nu e infricat, nu primeste durerile pocăintei.
149. Omului bland
ii foloseste credinciosia, căci il face să nu ispitească indelunga răbdare a lui
Dumnezeu si să nu se rănească prin neascultare deasă.
150. Pe omul puternic
să nu-1 mustri pentru slavă desartă, ci arată-i viitoarea necinste. Căci in acest
chip cel cuminte poate fi mustrat fără greutate.
151. Cel ce urăste mustrarea,
se supune" patimii cu voia; iar cel ce o iubeste, va lupta si cu obisnuinta.
152.
Nu voi să auzi răutătile străine; căci printr-o asemenea vointă de-a auzi se sapă
si in tine trăsăturile răutătilor.
153. Dacă iti intră in urechi cuvinte urate,
manie-te pe tine insuti si nu pe cel ce le grăieste. Căci dacă urechea e rea,
rău e si cel care o poartă.
154. Dacă cineva se nimereste intre oamenii care
grăiesc desertăciuni, să se socotească pe sine insusi vinovat de asemenea cuvinte;
chiar dacă nu are vreo vină proaspătă, are vreuna mai veche.
155. De vezi pe
cineva că te laudă cu fătărnicie, asteaptă la vremea sa ocară de la el.
156.
Necazurile de acum pune-le alăturea cu bunătătile viitoare, si nicicand descurajarea
nu-ti va molesi nevointa.
157. Cand, pentru vreo binefacere trupească, lauzi
pe vreun om ca bun, uitand de Dumnezeu, acelasi om pe urmă ti se va arăta că e
rău.
158. Tot binele vine de la Dumnezeu după oranduirea Lui; si cei care fac
un lucru bun sunt slujitorii Lui.
159. Primeste impletirea celor bune si a
celor rele, cu gand egal; si Dumnezeu va netezi neegalitătile dintre lucruri.
160.
Neegalitatea gandurilor aduce schimbările stărilor proprii. Căci Dumnezeu a randuit
in chip potrivit ca să vie după cele de voie, cele fără de voie.
161 intamplările
sensibile sunt puii celor inteligibile, implinind cele cuvenite după voia lui
Dumnezeu.
162. Din inima impătimită de plăcere, răsar ganduri si cuvinte spurcate.
Iar din fum cunoastem materia, care mocneste inăuntru.
163. Zăboveste in cuget
si nu vei osteni in incercări. Iar plecand de acolo, rabdă necazurile ce vin asupra-ti.
164.
Roagă-te să nu-ti vie incercare; iar cand vine, primeste-o ca pe a ta, nu ca pe
una străină.
165. Ia-ti gandul de la orice lăcomie si atunci vei putea să vezi
uneltirile diavolului.
166. Cel ce zice că cunoaste toate mestesugurile diavolului,
se dă pe sine ca desăvarsit, fără să stie.
167. Cand mintea iese din grijile
trupesti, vede, in măsura in care iese, lucrăturile vrăjmasilor.
168. Cel purtat
de ganduri, e orbit de ele. El vede lucrările păcatului, dar pricinile lor nu
le poate vedea.
169. Se poate intampla ca unul, implinind pe fată o poruncă,
să slujească in ascuns patimei si prin ganduri păcătoase să strice fapta bună.
170.
Prinzandu-te inceputul vreunui păcat, nu zice: "nu mă va birui pe mine".
Căci intrucat ai fost prins, ai si fost biruit.
171. Tot Ce se naste incepe
de la ceva mic, si pe măsură ce e hrănit creste.
172.Mestesugirea păcatului
e ca o mreajă bine impletită; si cel ce s-a incurcat dintr-o parte, de va fi cu
nepăsare, va fi prins intreg.
173. Nu voi să auzi de nenorocirea dusmanilor,
căci cei ce ascultă cu plăcere asemenea cuvinte, mănancă, roadele plănuirii lor.
174.
Nu socoti că orice necaz vine peste oameni din pricina păcatelor. pentru că sunt
unii bine plăcuti si totusi incercati. E drept că s-a scris: "Necuviosii
si nelegiuitii vor fi prigoniti". Dar tot asa s-a scris: "Cei ce voiesc
să trăiască cucernic in Hristos, prigoniti vor fi"(Tim.3,12).
175. in
vreme de. necaz, ia seama la momeala plăcerii. Căci intru cat alină năcazul e
bine primită.
176. Unii numesc intelepti pe cei ce deosebesc lucrurile sensibile.
Dar intelepti sunt cei ce stăpanesc voile lor.
177. inainte de desrădăcinarea
relelor, să nu asculti de inima ta; căci cele ce le are puse inăuntru, pe acelea
caută să le si sporească.
178. Precum sunt serpi ce se intalnesc in păduri
si altii care umblă prin case, asa sunt patimi ce se inchipuesc de către cuget,
si altele care se lucrează cu fapta, măcar că se preschimbă unele intr-altele.
179.
Cand vezi poftele ce zac inăuntru că se miscă cu putere si cheamă mintea ce vietuieste
in liniste, la vreo patimă, cunoaste că mintea s-a ocupat mai inainte cu acestea
si le-a adus la faptă si le-a asezat in inimă.
180. Nu se infiripă nor fără
adiere de vant, si nu se naste patimă fără gand.
181. De nu vom mai face voile
trupului, cum zice Scriptura, usor vor sfarsi in Domnul cele ce zăceau inainte
in noi.
182. Idolii consistenti (chipurile) din fata mintii sunt mai răi si
mai puternici. Dar cei ganditi sunt pricinuitorii si premergătorii celorlalti.
183.
Este un păcat care stăpaneste inima din pricina obisnuintei indelungate; si este
un alt păcat care ne războieste cugetare prin lucrurile de fiecare zi.
184.
Dumnezeu judecă faptele după intentiile lor. Căci, zice: "Să-ti dea tie Domnul
după inima ta"(Ps.20,5).
185. Cel ce nu stărueste in cercetarea constiintei,
nu vrea să primească nici ostenelile trupesti pentru credintă.
186. Constiinta
e o carte naturală. Cel ce o ceteste cu fapta, face experienta ajutorului dumnezeiesc.
187.
Cel ce nu ia asupra sa de bună voie ostenelile, pentru adevăr, e certat mai aspru
de cele fără de voie.
188. Cel ce a cunoscut voia lui Dumnezeu si o implineste
după putere, prin osteneli mici scapă de cele mari.
189. Cel ce vrea să biruiască
ispitele fără rugăciune si răbdare, nu le va depărta de la sine, ci mai tare se
va incalci in ele.
190. Domnul e ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-L caută
pe El, il găsesc pe măsura implinirii lor.
191. Nu zice: Am implinit poruncile
si n-am aflat pe Domnul. Căci ai aflat adeseori cunostinta impreunată cu dreptate,
cum zice Scriptura. Iar cei ce-L caută pe El cum se cuvine, vor afla pace.
192.
Pacea este izbăvirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflată fără lucrarea Duhului
Sfant.
193. Altceva e implinirea poruncii si altceva e virtutea, chiar dacă
acestea se prilejuiesc una pe alta.
194. Implinirea poruncii stă in a implini
ceea ce s-a poruncit; iar virtutea, in a plăcea adevărului ceea ce s-a făcut.
195.
Precum bogătia văzută este una, dar de multe feluri după chipul agonisirii, asa
si virtutea este una, dar are multe moduri de activitate.
196. Cel ce inseală
pe altii si grăieste cuvinte fără fapte, se imbogăteste din nedreptate si ostenelile
lui vor trece in case străine, cum scrie Scriptura(Prov.5,10).
197. Toate se
vor supune aurului, zice; iar gandurile vor fi carmuite de harul lui Dumnezeu.
198.
Constiinta bună se află prin rugăciune, iar rugăciunea curată prin constiintă.
Căci una are trebuintă de alta, prin fire.
199. Iacob a făcut lui Iosif haină
pestrită. Iar Domnul dăruieste celui bland cunostinta adevărului, precum s-a scris:
"Domnul va invăta pe cei blanzi căile Sale"(ps.25,9).
200. Fă totdeauna
binele după putere. Iar in vremea lucrului mai mare, nu te intoarce spre cel mai
mic. "Căci cel ce se intoarce inapoi, zice, nu este vrednic de impărătia
Cerurilor"(Luc.9,62).A aceluiasi Despre cei ce-si inchipuie că se
indreptează din fapte, in 226 de capete in cele scrise mai jos se va respinge
de către cei ce cred tare si cunosc adevărul, credinta gresită in faptele din
afară.
2. Domnul, vrand să arate că orice poruncă e o datorie, iar pe de altă
parte că infierarea se dă oamenilor in dar pentru sangele Său, zice: "Cand
veti fi făcut toate cele poruncite vouă, ziceti: slugi netrebnice suntem si ceea
ce am fost datori să facem, aceea am făcut"(Luc.17,10). Deci Impărătia Cerurilor
nu este plata faptelor, ci harul Stăpanului, gătit slugilor credincioase.
3
Robul nu cere slobozirea ca plată, ci multumeste pentru ea, ca un indatorat, si
o primeste in dar.
4. Hristos a murit, după Scripturi, pentru păcatele noastre
si celor ce ii slujesc bine, le dăruieste slobozirea. Căci zice: "Bine, slugă
bună si credincioasă, peste putine ai fost credincioasă, peste multe te voiau
pune; intră intru bucuria Domnului tău"(Mt.25,21-23).
5. Incă nu e slugă
credincioasă cel ce se razimă pe simpla cunostintă; ci cel ce crede prin ascultare
lui Hristos, care a poruncit.
6. Cel ce cinsteste pe Stăpanul, implineste cele
poruncite. Iar gresind sau neascultand, rabdă urmările care i se cuvin.
7.
Dacă esti iubitor de invătătură, fă-te iubitor si de osteneală. Căci simpla cunostintă
ingamfă pe om.
8. Incercările, care ne vin pe neasteptate, ne invată cu bun
rost, să fim iubitori de osteneală si ne atrag, chiar dacă nu vrem, la pocăintă.
9.
Necazurile, care vin asupra oamenilor, sunt roadele păcatelor proprii. Iar dacă
le răbdăm prin rugăciune, ne vom bucura iarăsi de venirea lucrurilor bune.
10.
Unii oameni, fiind lăudati pentru virtute, s-au lăsat cuceriti de plăcere, iar
plăcerea aceasta nutrită de slava desartă au socotit-o mangaiere. Altii, mustrati
pentru păcat, s-au umplut de durere, si durerea cea spre folos au socotit-o lucrare
a păcatului.
11. Toti aceia cari, pentru faptul că se nevoiesc, dispretuiesc
pe cei mai nebăgători de samă, socotesc că se indreaptă din fapte, trupesti. Si
toti cei cari, rezemandu-se pe simpla cunostintă, nesocotesc pe cei lipsiti de
cunostintă, se,
găsesc.cu mult mai neintelepti decat aceia.
12. Cunostinta
fără faptele, care urmează din ea, nu e sigură, chiar dacă e adevărată. Căci fapta
este intărirea oricărui lucru.
13. Adeseori, din negrija pentru fapte; se
intunecă si cunostinta. Căci lucrurile, a căror implinire a fost nesocotită, s-au
sters in parte si din amintire.
14. Scriptura de aceea ne indeamnă să dobandim
cunostinta lui Dumnezeu, ca să-I slujim Lui cum se cuvine prin fapte.
15. Cand
implinim poruncile la arătare, luăm cele cuvenite de la Domnul, pe măsura acestei
impliniri; dar ne folosim după scopul ce-1 urmărim,
16. Cel ce vrea să facă
ceva si nu poate, e socotit de către cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, ca si cand
ar fi făcut. Iar aceasta trebuie să o intelegem atat cu privire la cele bune,
cat si la cele rele.
17. Mintea fără trap face multe lucruri bune si rele.
Dar trupul fără minte nu poate face nici una din acestea, deoarece legea slobozeniei
se cunoaste inainte de faptă.
18. Unii, neimplinind poruncile, socotesc că
cred drept. Altii, implinindu-le, asteaptă impărătia ca o plată datorată. Si unii
si altii gresesc fată de adevăr.
19. Stăpanul nu datorează plată robilor; dar
iarăsi nici cei ce nu slujesc drept nu dobandesc slobozenia.
20. Dacă Hristos
a murit pentru noi, după scripturi si nu mai trăim nouă insine, "ci Aceluia
care a murit si a inviat pentru noi")2Cor.5,15), vădit este că suntem datori
să-I slujim pană la moarte. Cum vom socoti asa dar infierea ca ceva ce ni se datorează?
21.
Hristos e Stăpan prin fiintă si Stăpan prin opera de mantuire, deoarece, neexistand
noi, ne-a făcut, iar murind din pricina păcatului, ne-a răscumpărat prin sangele
Său si celor ce cred le-a dăruit harul.
22. Cand auzi Scriptura zicand că Dumnezeu
"va răsplăti fiecăruia după faptele sale"(Ps.62,13), să nu intelegi
că e vorba de fapte de o vrednicie egală cu Gheena sau cu Impărătia, ci că Hristos
va răsplăti faptele necredintei in El sau ale credintii, nu ca un schimbător care
cantăreste pretul lucrurilor de schimb, ci ca Dumnezeu, Ziditorul si Răscumpărătorul
nostru.
23. Cei ce ne-am invrednicit de baia nasterii de a doua,săvarsim faptele
bune nu pentru răsplată, ci pentru păzirea curăteniei dată nouă.
24. Tot lucrul
bun, pe care-1 săvarsim prin firea noastră, ne face să ne retinem de la răul contrar,
dar nu ne 'poate adăuga un spor de sfintenie, fără har.
25. Cel ce se infranează,
se retine de la lăcomia H pantecelui; cel ce dispretuieste avutia, de la zgarcenie;
cel linistit, de la vorbărie; cel curat, de la iubirea de plăceri; cel cuviincios,
de la desfranare; cel ce se ajunge cu ce are, de la iubirea de argint; cel bland,
de la turburare; cel cu cuget smerit, de la slavă desartă; cel supus, de la iubirea
de vrajbă; c el ce mustra, de la fătărie. De asemenea cel ce se roagă, e străin
de deznădejde; săracul, de multă avutie; mărturisitorul, de tăgăduire; mucenicul,
de slujirea la idoli. Vezi cum toată virtutea săvarsită pană la moarte, nu e altceva
decat retinerea de la păcat. Iar retinerea de la păcat e un lucru al firii, nu
ceea ce aduce răsplata impărătiei.
26. Omul de abia păzeste cele ale firii
lui. Hristos insă, prin cruce, dăruieste infierea.
27. Este o poruncă restransă
si este alta cuprinzătoare. Prin cea dintai, se porunceste să dăm o parte din
ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua, se porunceste lepădarea de toate avutiile.
28.
Este o lucrare a harului, necunoscută celui slab la minte; si este o altă lucrare
a păcatului, care semăna cu adevărul. Dar e bine să nu cercetăm prea stăruitor
aceste lucruri, ca să nu rătăcim. Ci toate să le aducem, prin nădejde, lui Dumnezeu,
căci el stie folosul amandurora.
29. Cel ce vrea să străbată marea spirituală,
rabdă indelung, cugetă smerit, veghează si se infranează. De se va sili să treacă
fără acestea patru, se va tulbura cu inima, dar de trecut nu va putea.
30.
Linistirea e retinerea de la rele. Iar de-si va lua "cineva cu sine si cele
patru virtuti, pe langă rugăciune, nu va avea. alt ajutor mai sigur spre starea
de nepătimire.
31. Nu se poate linisti mintea fără trup, precum nu poate fi
surpat zidul dintre ele, fără linistire si rugăciune.
32. "Trupul pofteste
impotriva duhului si duhul impotriva trupului"(Gal.5,17). Iar cei ce umblă
in duh nu vor implini pofta trupului.
33. Nu există rugăciune desăvarsită fără
o chemare a mintii. Iar cugetul care strigă neimprăstiat, va fi auzit de Domnul.
34.
Mintea care se roagă neimprăstiat, stramtorează si frange inima; iar "inima
infrantă si smerită Dumnezeu nu o va urgisi"(Ps.50,19).
35. Rugăciunea
incă se numeste virtute, desi e maica virtutilor. Căci le naste pe acelea prin
impreunarea cu Hristos.
36. Tot ce am săvarsi fără rugăciune si nădejde bună,
ne este pe urmă vătămător si fără pret.
37. Cand auzi că "cei de pe urmă
vor fi intai si cei dintai vor fi pe urmă", intelege pe cei părtasi de virtuti
si pe cei părtasi de dragoste. Căci iubirea e cea din urmă dintre virtuti, după
rand, dar e cea dintai dintre toate, după cinste,
vădindu-le pe cele care s-au
născut inaintea ei, ca fiind cele de pe urmă.
38. Dacă, in vreme ce te rogi,
te copleseste trandăvia, sau esti supărat in diferite chipuri de păcat, adu-ti
aminte de moarte si de muncile infricosate. Dar e mai bine să te lipesti de Dumnezeu
prin rugăciune si nădejde, decat să te gandesti la lucruri dinafară, chiar dacă
sunt de folos.
39. Niciuna din virtuti nu deschide singură, prin sine, usa
firii noastre, dacă nu sunt impletite toate intreolaltă.
40. Nu e infranat
cel ce se nutreste cu ganduri. Căci chiar de sunt folositoare, nu-s mai folositoare
ca nădejdea.
41. Păcat spre moarte este tot păcatul nepocăit. Chiar, de s-ar
ruga un Sfant pentru un asemenea păcat al altuia, nu e auzit.
42. Cel ce se
pocăieste cum se cuvine nu va respinge osteneala pentru păcatele vechi, ci isi
va castiga printr-insa indurarea lui Dumnezeu.
43. Dacă, suntem datori să facem
in fiecare zi toate cate le are firea noastră bune, ce vom da lui Dumnezeu in
schimb, pentru relele pe care le-am făcut mai inainte?
44. Orice prisos de
virtute am adăuga astăzi, el e o dovadă a ne grijii trecute, nu un drept la răsplată.
45.
Cel ce se turbură cu mintea si e linistit cu trupul, este asemenea celui turburat
trupeste si imprăstiat cu mintea.
46. Turburarea de bună voie fie a mintii,
fie a trupului, o sporeste pe cealaltă, cea a mintii pe cea trupească si cea a
trupului pe cea a mintii. Căci impreunarea lor dă nastere unui rău si mai mare.
47.
Mare virtute e a răbda cele ce vin asupra noastră si a iubi pe cei ce ne urăsc,
după cuvantul Domnului(Mt.5,44).
48. Dovada iubirii nefătarnice e iertarea
nedreptătilor.
49. Nu pot fi iertate din inimă greselile cuiva, fără cunostintă
adevărată. Căci aceasta ii arată fiecăruia toate greselile cate le face.
50.
Nu vei pierde nimic din tot ce vei ierta pentru Domnul, căci la timpul cuvenit
iti vor veni inmultite.
51. Cand mintea uită de scopul cinstirii de Dumnezeu,
fapta văzută a virtutii isi pierde valoarea.
52. Dacă fapta rău. plănuită ii
este stricăcioasă oricui, cu mult mai mult celor ce nu au grijă de amănuntele
ei.
53. Filosofează cu fapta despre voia omului si despre răsplata lui Dumnezeu.
Căci stiinta nu e mai inteleaptă sau mai folositoare decat fapta.
54. Ostenelilor
pentru evlavie le urmează mangaierea. Iar aceasta o cunoastem prin legea lui Dumnezeu
si prin constiintă.
55. Unul a primit un gand si 1-a tinut fără multă socoteală.
Altul 1-a primit si 1-a confruntat cu adevărul. E de intrebat care dintre ei a
lucrat cu mai multă evlavie?
56. Răbdarea năcazurilor e semnul cunostintei
adevărate; la fel neinvinovătirea oamenilor pentru nenorocirile tale proprii.
57.
Cel ce face binele si caută răsplata, nu slujeste lui Dumnezeu, ci voii sale.
58.
Cel ce a păcătuit, nu va putea scăpa de răsplată, decat printr-o pocăintă corespunzătoare
cu greseala.
59. Unii spun: "Nu putem face binele, dacă nu primim in chip
simtit harul Duhului".
60. Aceasta o spun pentru că, zăcand pururea in
plăceri, prin libera lor hotărare, renuntă ca niste neajutorati la ceea ce le
este dat cu putere
61. Căci celor botezati in Hristos li s-a dăruit harul
in chip tainic; dar el lucrează in ei pe măsura implinirii poruncilor. Harul nu
incetează de a ne ajuta in chip ascuns; dar ia de noi să facem sau să nu facem
binele pentru care i puterea.
62. Mai intai harul trezeste in chip dumnezeesc
constiinta. Aceasta ii face si pe cei făcători de rele să se căiască si să placă
lui Dumnezeu.
63. El e ascuns de asemenea in invătătura ce ne-o dă aproapele.
Iar uneori se iveste in cuget si prin cetire; sau invată mintea prin cugetarea
naturală despre adevărul lui. Dacă deci vom ascunde talantul acestei cugetări,
vom intra in chip itit intru bucuria Domnului.
64. Cel ce cere lucrările Duhului
inainte de implinirea poruncilor e asemenea robului cumpărat cu bani, care, indată
a fost comparat, cere deodată cu pretul si scrisoarea de slobozire.
65. Cel
ce socoteste necazurile venite dinafară ca aduse de dreptatea lui Dumnezeu, acela
căutand pe Domnul, a aflat deodată cu dreptatea Lui si cunostinta.
66. Dacă
vei intelege ce zice Scriptura, că "in tot pămantul stăpanesc judecătile
lui Dumnezeu"(Ps.105,7), orice intamplare ti se va face invătător spre cunostinta
de Dumnezeu.
67. Fiecare intampină ceea ce ii vine, după ideea sa. Dar numai
Dumnezeu stie cum i se potriveste fiecăruia ceea ce vine.
68. Cand suferi vreo
ocară de la oameni, cugetă indată la slava ce-ti va veni de la Dumnezeu. Si ocara
te va lăsa neintristat si netulburat; iar slava credincios si nesupus osandei,
cand va veni.
69. Cand esti lăudat de multime, după bunăvointa lui Dumnezeu,
să nu amesteci nimic semet in ceea ce ti-a hărăzit Domnul, ca nu cumva schimbandu-te,
să cazi in starea dimpotrivă.
70. Sămanta nu va creste fără pămant si apă;
iar omul nu se va folosi fără osteneli de bună voie si fără ajutor dumnezeiesc.
71.
Fără nor nu vine ploaie, iar fără constiintă bună nu poti plăcea lui Dumnezeu.
72.
Nu respinge invătătura, chiar dacă esti foarte cuminte. Căci iconomia lui Dumnezeu
e mai folositoare ca intelepciunea noastră.
73. Cand inima e miscată de vreo
plăcere de la locul ostenelilor de bună voie, devine anevoie de retinut, asemenea
unui bolovan foarte greu, ce se rostogoleste la vale.
74. Precum un vitel nedeprins,
alergand după iarbă, ajunge la loc mărginit de prăpăstii din amandouă părtile,
la fel se află sufletul pe care gandurile l-au desfăcut pe-ncetul de locul său.
75.
Cand mintea, dobandind bărbătie in Domnul, desface sufletul de obisnuinte invechite,
atunci inima e chinuită de minte si de patimă, ca de niste călăi, care o trag
incoace si incolo.
76. Precum cei ce plutesc pe mare rabdă cu plăcere arsura
soarelui, la fel cei ce urăsc păcatul, iubesc mustrarea. Pentru că cea dintai
se impotriveste vantului, cea de-a doua patimilor.
77. Precum fuga in timpul
iernii sau Sambăta (Mt.24,20) aduce durere trupului si intinare sufletului, la
fel răscoala patimilor in trupul imbătranit si in sufletul sfintit.
78. Nimenea
nu e atat de bun si de milos ca Domnul; dar nici El nu iartă pe cel ce nu se pocăieste.
79.
Multi ne intristăm pentru păcate; dar primim cu plăcere cauzele lor.
80. Sobolanul,
care se taraie sub pămant, fiind orb nu poate vedea stelele; la fel cel ce nu
crede lui Dumnezeu in privinta celor vremelnice, nu poate crede nici in privinta
celor vesnice.
81. Cunostinta adevărată s-a dăruit oamenilor de către Dumnezeu,
ca har inainte de har; si ea invată pe cei te se impărtăsesc de ea, să creadă
inainte de toate in Cel ce le-a dăruit-o.
82. Cand sufletul care a păcătuit
nu primeste necazurile ce vin asupra-i, atunci ingerii zic despre el: "Am
doftorit Babilonul si nu s-a vindecat"(Ieremia 51,9).
83. Mintea, care
a uitat de cunostinta adevărată se luptă pentru cele protivnice, ca pentru unele
ce-i sunt de folos.
84. Precum focul nu poate zăbovi in apă, tot asa nici gandul
urat in inima iubitoare de Dumnezeu. Căci tot-cel ce iubeste pe Dumnezeu, iubeste
si osteneala. Iar osteneala de, bună voie e vrăjmasă plăcerii prin fire.
85.
Patima ajungand stăpană peste fapte cu ajutorul vointei, se impune pe urmă silnic
si dacă nu vrea cel părtas de ea.
86. De vin asupra noastră ganduri fără voie,
să fim siguri că iubim cauzele lor, iar de vin ganduri cu voia, iubim si lucrurile
spre care se indreaptă.
87. Părerea de sine si ingamfarea sunt pricini ale
hulirii; iar iubirea de argint si slava desartă sunt pricini ale neindurării si
ale fătărniciei.
88. Cand diavolul vede că mintea s-a rugat din inimă, aduce
ispite mari si răutăcios uneltite. Căci nu vrea să stingă virtuti mici prin ispite
mari.
89. Un gand care zăboveste arată impătimirea omului. Iar dacă e alungat
repede, arată războiul si impotrivire.
90. Trei sunt locurile spirituale, la
care vine mintea cand se schimbă: cel după fire, cel mai presus de fire si cel
impotriva firii. Cand vine la locul după fire, se descopere pe sine ca pricina
gandurilor rele si-si mărturiseste lui Dumnezeu păcatele, recunoscand pricinile
patimilor. Cand vine la locul cel impotriva firii, uită de dreptatea lui Dumnezeu
si se războieste cu oamenii pe motiv că o nedreptătesc. Iar cand e ridicată la
locul mai presus de fire, află roadele Duhului Sfant, pe care le-a arătat Apostolul:
iubire, bucurie, pace (Gal.5,22) si cele următoare; si stie că Bacă alege grijile
trupesti, nu poate rămane acolo. Dar dacă se desparte de locul acela, cade in
păcat,si in necazurile care urmează păcatului, chiar dacă nu indată, dar desigur
la vremea sa, cand stie dreptatea lui Dumnezeu.
91. Atata adevăr se cuprinde
in cunostinta fiecăruia, cată sigurantă ii dau blandetea, smerenia si dragostea.
92.
Tot cel ce s-a botezat după dreapta credintă a primit tainic tot harul. Dar se
umple de cunostinta sigură a acestui fapt, după aceea, prin lucrarea poruncilor
93.
Porunca lui Hristos, implinită cu constiintă, dăruieste mangaiere după multimea
durerilor inimii. Dar fiecare din acestea vine la timpul său.
94. Roagă-te
stăruitor la orice lucru, ca unul ce nu poti : nimic fără ajutorul lui Dumnezeu.
95.
Nimic nu ajută mai mult lucrării ca rugăciunea; si pentru a castiga bunăvointa
lui Dumnezeu, nimic nu e mai de folos ca ea.
96. Toată lucrarea poruncilor
se cuprinde in ea. Căci nimic nu stă mai sus ca dragostea de Dumnezeu.
97.
Rugăciunea neimprăstiată e semn de iubire fată de Dumnezeu la cel ce stăruie in
ea. Negrija de ea si imprăstierea ei, e dovada iubirii de plăceri.
98. Cel
ce priveghează, rabdă si se roagă nestramtorat, impărtăseste in chip vădit de
Duhul Sfant. Iar cel ce e strimtorat in acestea, dar rabdă totusi cu voia, primeste
si el indată ajutor.
99. O poruncă se vădeste mai aleasă ca alta. De aceea
există si o credintă mai sigură că altă credintă.
100. Este o credintă din
auz, după Apostol (Rom.10,17), si este o credintă, care e adeverirea lucrurilor
nădăjduite (Evr.11,1).
101. Bine este să folosim prin cuvinte pe cei care intreabă;
dar mai bine e să conlucrăm cu ei prin rugăciune si virtute. Căci cel ce, prin
acestea, se aduce pe sine la Dumnezeu, ajută si aproapelui.
102. Dacă vrei
să-1 folosesti fără vorbă multă pe iubitorul de invătătură, indeamnă-1 la rugăciune,
la credintă dreaptă si la răbdarea năcazurilor. Căci prin acestea se dobandesc
toate celelalte virtuti.
103. Pentru lucrurile, pentru care si-a pus cineva
nădejdea in Dumnezeu, nu se mai războieste cu aproapele.
104. Dacă, potrivit
Scripturii, tot ce ni se intamplă fără voie isi are pricina in cele săvarsite
cu voia, nimeni nu e atat de dusman omului, ca el insusi.
105. Tuturor relelor
le premerge nestiinta; iar a doua după nestiintă e necredinta.
106. Fugi de
ispită prin răbdare si prin rugăciune. Căci dacă i te impotrivesti fără acestea,
vine asupra-ti si mai năvalnic. '
107. Cel bland pentru Dumnezeu e mai intelept
decat cei intelepti si cel smerit cu inima e mai puternic decat cei puternici.
Căci ei poartă jugul lui Hristos intru cunostintă (Mt.11,29).
108. Toate cate
le grăim sau le săvarsim fără rugăciune, ni se arată pe urmă sau gresite sau vătămătoare,
si ne dovedesc lipsiti de cunostintă, prin lucrurile care urmează.
109. Unul
singur e drept din fapte, din cuvinte si din ganduri. Din credintă insă, din har
si din pocăintă, sunt multi
110. Precum celui ce se pocăieste ii e străină
cugetarea semeată, asa celui ce păcătuieste de bună voie ii e cu neputintă cugetarea
smerită.
111. Cugetarea smerită nu e o osandire a noastră din partea constiintei,
ci cunostinta harului lui Dumnezeu si a compătimirii Lui.
112. Ceea ce e casa
văzută pentru aerul obisnuit, aceea este mintea ratională pentru harul dumnezeiesc.
Cu cat scoti mai mult materia afară, cu atat mai mult năvăleste acela inăuntru;
si cu cat o mani pe aceasta mai mult inăuntru, cu atat mai mult se retrage acela.
113.
Materia casei sunt vasele si mancărurile; iar materia mintii, slava desartă si
plăcerea.
114. Nădejdea in Dumnezeu face inima largă; iar grija trupească o
ingustează.
115. Harul Duhului e unul si neschimbat; dar lucrează care precum
voieste.
116. Precum ploaia, curgand in pămant, dă plantelor calitatea lor
proprie, celor dulci dulceata si celor acre acreala, harul, intrand in inimile
credinciosilor, le dăruieste lucrările care se potrivesc ca diferitele virtuti.
:
117. Celui ce flămanzeste pentru Hristos, harul i se face hrană; celui ce
insetează, băutură preadulce; celui ce tremură de frig, haină; celui ostenit,
odihnă; celui ce se roagă, deplină incredintare; celui ce plange, mangaiere.
118.
Deci cand auzi Scriptura spunand, despre Duhul Sfant că s-a coborat peste fiecare
dintre Apostoli, sau că a năvălit asupra unui prooroc, sau că lucrează, sau se
intristează, sau se stinge, sau se manie; si iarăsi că unii au parga Duhului,
altii sunt plini de Duh Sfant, să nu cugeti la vreo tăiere, sau la vreo prefacere
sau la vreo schimbare a Duhului, ci crede, după cum am spus mai inainte, că el
e neschimbat si atotputernic. De aceea, el rămane in lucrări ceea ce este, dar
in acelasi timp salvează in fiecare, in chip dumnezeiesc, ceea ce trebuie salvat.
Căci el se revarsă peste cei botezati in chip desăvarsit, asemenea soarelui, dar
fiecare dintre noi se luminează in măsura in care, urandu-si patimile care-1 intunecă,
le smulge din sine; precum de asemenea se intunecă in măsura in care, iubindu-le,
cugetă la ele.
119. Cel ce urăste patimile smulge pricinile lor. Iar cel ce
se supune pricinilor e războit de patimi, chiar dacă nu vrea.
120. Cand suntem
stăpaniti de ganduri rele, să ne invinovătim pe noi insine, si nu păcatul strămosesc
(Ps.62,10).
121. Rădăcinile gandurilor sunt păcatele văzute, pe care le săvarsim
cu miinile, cu picioarele si cu gura.
122. Nu poate sta de vorbă cu patima
in minte, cel ce nu iubeste pricinile ei.
123. Căci cine stă la targuiala cu
slava desartă, dacă dispretuieste rusinea? Sau cine se tulbură pentru ocară, dacă
iubeste umilinta? Cine primeste plăcerea trupească, avand inimă zdrobită si smerită?
Sau cine se ingrijeste si se luptă pentru cele vremelnice, dacă crede in Hristos?
124.
Cel care, dispretuit fiind de cineva, nu se galceveste cu cel ce-l dispretuieste,
nici cu cuvantul, nici cu gandul, a dobandit cunostintă adevărată si arată credintă
tare Stăpanului.
125. Mincinosi sunt fiii oamenilor, care stau in cumpănă de-a
face nedreptate. Dar Dumnezeu păstrează pe seama fiecăruia ceea ce este drept.
126.
Dacă nici cel ce nedreptăteste nu ajunge la vreun prisos, nici cel nedreptătit
nu e lipsit de ceva, omul trece ca o umbră, si deci in desert se tulbură (Ps.39,7)
127.
Cand vezi pe cineva indurerat de multe ocări, cunoaste că, după ce s-a umplut
de ganduri de-ale slavei desarte, seceră acum cu scarbă spicele semintelor din
inimă.
128. Cel ce s"a bucurat de plăcerile trupesti mai mult decat trebuie,
va plăti prisosul cu osteneli insutite.
129. Mai marele e dator să spună supusului
ceea ce e dator să facă; iar dacă nu e ascultat, să-i vestească venirea relelor.
130. Cel ce este nedreptătit de cineva si nu cere de la cel ce 1-a nedreptătit
ceea ce i se datorează, crede, cu privire la partea aceea, lui Hristos, si va
lua insutit in veacul acesta si va mosteni viata vesnică.
131. Aducerea aminte
de Dumnezeu face să se nască in inimă osteneala si durerea pentru cinstirea lui;
si tot cel ce uită de Dumnezeu caută plăcerea si fuge de durere.
132. Nu zice
că cel izbăvit de patimi nu mai poate avea necazuri. Căci chiar dacă nu pentru
el, e dator totusi să aibă necazuri pentru aproapele.
133. Cand vrăjmasul
are in stăpanire multe zapisuri de ale păcatelor uitate, il sileste pe datornic
să le săvarsească si prin aducerea aminte, folosindu-se cu viclean mestesug de
legea păcatului.
134. Dacă vrei să-ti amintesti neincetat de Dumnezeu, .nu
respinge necazurile ca nedrepte, ci rabdă-le ca pe unele ce vin după dreptate.
Căci răbdarea lor trezeste si inviorează amintirea prin fiecare intamplare. Iar
respingerea lor micsorează durerea si osteneala spirituală a inimii si prin aceasta
produce uitarea.
135. Dacă vrei ca Domnul să-ti acopere păcatele, să nu-ti
arăti oamenilor virtutile. Căci ceea ce facem noi cu acestea, aceea face Dumnezeu
cu acelea.
136. Ascunzandu-ti virtutea, nu te mandri, ca si cand ai implini
dreptatea. Căci dreptatea nu stă numai in a ascunde cele frumoase, ci si in a
nu gandi nimic din cele oprite.
137. Nu te bucura cand faci bine cuiva, ci
cand rabzi dusmănia care urmează, fără a pune la inimă răul. Căci precum urmează
noptile zilelor, asa urmează răutătile binefacerilor.
138 Slava desartă, iubirea
de argint si plăcerea nu lasă facerea de bine nepătată, dacă nu s-au topit mai
inainte prin frica lui Dumnezeu.
139" in durerile fără voie se ascunde
mila lui Dumnezeu, care atrage la pocăintă pe cel ce le rabdă si izbăveste de
muncile vesnice.
140 Unii, implinind poruncile, gandesc să le pună in cumpănă
cu păcatele. Iar altii isi castigă bunăvointă lui Dumnezeu prin jertfa Celui ce
a murit pentru păcatele noastre. E de intrebat care dintre acestia cugetă drept?
141.
Frica Gheenei si dragostea Impărătiei dau puterea de a răbda necazurile. Iar aceasta
nu vine de la noi insine, ci de la Cel ce cunoaste gandurile noastre.
142.
Cel ce crede in cele-viitoare se infranează de la plăcerile de aici fără a face
pe invătătorul. Iar cel care nu crede, caută plăcerea si fuge de durere.
143.
Să nu zici: cum se va deda săracul plăcerii, neavand cele ce o pricinuiesc? Căci
cineva poate să se dedea plăcerii prin ganduri, in chip si mai ticălos.
144.
Altceva e cunostinta lucrurilor si altceva cunoasterea adevărului. Pe cat se deosebeste
soarele de lună, pe atat e mai de folos cea de a doua decat cea dintai.
145.
Cunostinta lucrurilor creste in proportie cu implinirea poruncilor; iar cunoasterea
adevărului, pe măsura nădejdii in Hristos.
146. De vrei asadar să te mantuiesti
si să vii la cunostinta adevărului, incearcă totdeauna să te ridici peste lucrurile
ce cad sub simturi si să te lipesti de Dumnezeu numai prin nădejde. Căci in felul
acesta, privind uneori pe alături fără să vrei, vei afla Domnii si Stăpanii răsboindu-te
prin atacurile ce le vor da asupra ta. Dar biruindu-le prin rugăciune si rămanand
cu bună nădejde, vei stărui in harul lui Dumnezeu, care te izbăveste de urgia
viitoare.
147. Cine intelege ceea ce a spus in chip tainic sfantul avei, că
lupta noastră e impotriva duhurilor răutătii(Ef.6,12), va intelege si parabola
Domnului, prin care a arătat că trebuie să ne rugăm neincetat si să nu ne lenevim
(Lc.18,1).
148. Legea porunceste figurat să lucrăm sase zile, iar a saptea
să ne odihnim. Lucrarea sufletului stă in facerea de bine prin bani si lucruri.
Iar odihna lui, in a vinde toate si a le da săracilor, după cuvantul Domnului.
Si cel ce ajuns astfel la odihnă prin lepădarea de averi, petrece in nădejdea
mintală. La această odihnă ne indeamnă si Pavel să intrăm cu sarguintă, zicand:
"Să ne silim să intrăm la această odihnă"(Mt.19,21).
149. Acestea
le-am spus, nu nesocotind cele viitoare, nici hotărand că aici este răsplata obstească,
ci fiindcă trebuie să avem intai harul Duhului Sfant lucrand in inimă si apoi
să intrăm, pe măsura vredniciei noastre, in impărătia Cerurilor. Aceasta descoperind-o
si Domnul a zis: "Impărătia Cerurilor este inăuntru vostru!(Evr.4,11). Dar
a spus-o si Apostolul: "Credinta e adeverirea celor nădăjduite"(Lc.17,21)
si iarăsi: "Alergati asa ca să o luati"(1Cor.13,5) si iarăsi: "Cercetati-vă
pe voi insivă de sunteti in credintă. Sau nu cunoasteti că Iisus Hristos locuieste
in voi? Afară numai dacă nu sunteti crestini netrebnici".
150. Cel ce
cunoaste adevărul nu se impotriveste necazurilor, care vin asupra lui. Căci stie
că-1 conduc pe om spre frica de Dumnezeu.
151. Păcatele de odinioară, pomenite
special după chipul lor, vatămă pe cel cu bună nădejde. Căci dacă ii apar in cuget
insotite de intristare, il desfac de nădejde, iar dacă i se zugrăvesc fără intristare,
isi intipăresc din nou vechea intinăciune.
152. Cand mintea, prin lepădarea
de sine, se tine strans numai de gandul nădejdii,2 vrăjmasul, sub motiv de mărturisire,
ii zugrăveste păcatele de mai inainte, ca să starnească din nou patimile uitate
prin harul lui Dumnezeu si, pe nebăgate de seamă, să facă pe om nedrept. Căci
făcand vrăjmasul acesta, de va fi omul luminat si urator de patimi, se va intuneca,
turburandu-se pentru cele făcute. Iar de va fi incă incetosat si iubitor de plăceri,
va zăbovi desigur in convorbirea pătimase cu momelile, incat amintirea aceasta
nu-i va fi o mărturisire, ci inceput de păcătuire.
153. Dacă vrei să aduci
lui Dumnezeu mărturisire fără osandă, nu pomeni special, după chipul lor, greselile,
ci rabdă cu bărbătie urmările lor.
154. intamplările dureroase vin asupra noastră
pentru păcatele făcute mai-nainte, fiecare greseală aducand după sine ceea ce
se leagă de firea ei.
155. Cel ce cunoaste si stie adevărul, nu se mărturiseste
lui Dumnezeu prin amintirea celor săvarsite, ci prin răbdarea celor ce vin pe
urmă asupra lui.
156. Cand respingi durerea si ocara, nu făgădui că te vei
pocăi prin alte virtuti. Căci slava desartă si fuga de dureri obisnuiesc să slujească
păcatului chiar si prin cele de-a dreapta (prin virtuti).
157. Precum virtutile
obisnuesc să se nască din dureri si din ocări, asa păcatele se nasc din plăceri
si laude.
158. Orice plăcere trupească vine dintr-o lenevire de mai-nainte.
Iar lenevia se naste din necredintă.
159. Cel ce zace sub păcat nu poate birui
singur cugetul trupesc. Căci atatarea se miscă fără odihnă in mădularele sale.
160.
De suntem pătimasi, trebuie să ne rugăm si să ne supunem. Căci de abia cu ajutor
ne putem război cu obisnuintele păcatului.
161. Cel ce-si loveste voia cu supunerea
si cu rugăciunea, este luptător cu bun mestesug, vădind lupta mintală pe care
o poartă, prin retinerea de la cele supuse simturilor.
162. Cel ce nu-si uneste
voia sa cu Dumnezeu se poticneste in faptele sale si cade in mainile vrăjmasilor.
163.
Cand vezi doi răi, avand dragoste unul fată de altul, cunoaste că fiecare ajută
să se implinească voia celuilalt.
164. Cel ce cugetă semet si cel ce iubeste
slava desartă se insotesc cu plăcere unul cu altul. Căci cel dintai laudă pe iubitorul
de slavă desartă, care-i cade inainte slugarnic; iar celalalt măreste pe cel cu
cuget semet, care-1 laudă intr-una.
165. Cel ce ascultă cu dragoste de adevăr
scoate folos din amandouă părtile: pentru cele bune primind mărturie, se face
si mai grabnic la ele; pentru cele rele fiind mustrat, e silit să se pocăiască.
După sporirea noastră trebuie să ne fie si viata; si după viată suntem datori
să inăltăm lui Dumnezeu rugăciunile noastre.
166. Bine este să tinem porunca
cea mai cuprinzătoare si să nu ne ingrijim de nimic in parte, ca astfel să nu
trebuiască nici să ne rugăm pentru ceva aparte, ci să cerem numai impărătia lui
Dumnezeu, după cuvantul Domnului(Mt.6,33). Iar dacă ne ingrijim de fiecare trebuintă,
suntem datori să ne si rugăm pentru fiecare. Căci cel ce face sau se ingrijeste
de ceva fără rugăciune, nu se află pe drumul cel bun care duce spre sfarsitul
lucrului. Aceasta e ceea ce a spus Domnul:"Fără mine nu puteti face nimic"(Io.15,5).
167.
Cel ce nesocoteste poruncă rugăciunii, cade in neascultări si mai rele, una predandu-1
alteia, ca legat in lanturi.
168. Cel ce primeste necazurile de acuma, in nădejdea
bunătătilor de mai tarziu, a aflat cunostinta adevărului si se va izbăvi repede
de manie si intristare.
169. Cel ce primeste reaua pătimire si necinstea pentru
adevăr umblă pe calea apostolilor, luand crucea si incingandu-se cu lanturi. Iar
cel ce incearcă să aibă grijă de inima sa fără acestea, rătăceste cu mintea si
cade in ispitele si cursele diavolului.
170. Nu poate birui cel ce se războieste
nici gandurile rele, fără să biruiască pricinile lor, nici pricinile fără ganduri.
Căci cand răpunem pe una in parte, nu peste mult suntem prinsi prin cealaltă de
către amandouă.
171. Cel ce se luptă cu oamenii, de frica relei pătimiri si
a ocărilor, sau va pătimi aici necazuri si mai multe, sau va fi muncit fără milă
in veacul viitor.
172. Cel ce vrea să fie ferit de orice intamplare rea e dator
să-si incredinteze toate trebile lui Dumnezeu prin rugăciune; apoi mintea lui
să se tină strans de nădejdea in El, iar grija pentru lucrurile supuse simturilor
să o nesocotească cu toată puterea.
173. Cand află diavolul pe un om, prins
fără trebuintă de cele trupesti, mai intai ii răpeste trofeele cunostintei, pe
urmă ii taie nădejdea in Dumnezeu cum i-ar tăia capul.
174. Dacă ocupi vreodată
pozitia intărită a rugăciunii curate, nu primi in acea vreme cunostinta lucrurilor,
ridicată in fata ta de vrăjmasul, ca să nu pierzi ceea ce e mai de pret. Căci
mai bine este să-1 săgetăm eu săgetile rugăciunii, stand inchisi in cetătuia noastră,
decat să stăm de vorbă cu el, care ne aduce daruri, uneltind să ne desfacă de
rugăciunea impotriva lui.
175. Cunostinta lucrurilor foloseste omului in vreme
de ispită si de trandăvie. Dar in vreme de rugăciune il păgubeste.
176. Dacă
ti s-a randuit să inveti intru Domnul si nu esti ascultat, intristează-te cu mintea,
dar nu te turbura la arătare. Căci intristandu-te nu vei fi osandit cu-cel neascultător.
Dar turburandu-te, vei fi ispitit prin acelasi lucru.
177. in vremea talcuirii,
să nu ascunzi cele ce privesc pe cei de fată povestindu-le lucrurile cuviincioase
si vrednice de laudă mai lămurit, iar pe cele greu de auzit, mai acoperit.
178.
Celui ce nu se află in ascultarea ta să nu-i aduci greseala in fată. Căci aceasta
tine mai mult de stăpanire, decat de sfătuire.
179. Cele spuse la plural se
fac tuturor de folos, arătand fiecăruia in constiintă cele ale sale.
180. Cel
ce vorbeste drept e dator si el să fie plin de multumire, ca unul ce primeste
cuvintele de la Dumnezeu. Căci adevărul nu este al celui ce grăieste, ci al lui
Dumnezeu, care i-1 dăruieste.
181. Nu te galcevi cu cei care nu ti-au făcut
mărturisire de supunere, cand se impotrivesc adevărului, ca să nu-ti starnesti
ura, cum zice Scriptura.
182. Acela care cedează ucenicului cand se impotriveste
unde nu trebuie, il rătăceste in privinta acelui lucru si-1 pregăteste să nesocotească
randuielile supunerii.
183; Cel ce sfătuieste sau mustră intru frica lui Dumnezeu
pe acela care păcătuieste, isi castigă sie-si virtutea opusă greselii. Iar cel
ce tine minte răul si osandeste cu răutate cade in aceeasi patimă, după legea
duhovnicească.
184. Cel ce a invătat bine legea se teme de legiuitor; iar temandu-se
de El, se fereste de tot răul.
185. Nu vorbi cu două limbi, intr-un fel arătandu-te
cu cuvantul, si intr-alt fel aflandu-te cu constiinta. Căci pe unul ca acesta
Scriptura il pune sub osandă (Sir.28,15).
186. Adeseori cel ce spune adevărul
e urat de cei fără de minte, după Apostol (Io.8,40). Iar cel fătarnic este iubit.
Dar nici una dintre aceste răsplăti nu tine multă vreme. Căci domnul va răsplăti
fiecăruia, la vremea sa, ceea ce trebuie.
187. Cel ce voieste să inlăture relele
viitoare e dator să poarte cu plăcere pe Cele de acuma. Căci astfel impăcandu-se
intelepteste cu lucrurile, va ocoli prin dureri mici, pedepse mari.
188. imprejmuieste-ti
cuvantul cu intărituri dinspre partea laudei de sine si cugetul dinspre partea
inaltei păreri despre tine, ca nu cumva cedand să faci cele dimpotrivă. Căci jele
nu se săvarseste numai de către om, ci si de către Dumnezeu, atotvăzătorul.
189.
Atotvăzătorul Dumnezeu precum dă răsplătiri faptelor noastre, asa si cugetelor
si gandurilor noastre de bună voie.
190. Gandurile fără de voie răsar din păcatul
de mai inainte; iar cele cu voia, din vointa liberă. De aceea, cele din urmă,
sunt pricinile celor dintai.
191. Gandurile rele neintentionate le urmează
intristarea. De aceea si dispar degrabă. Iar celor intentionate le urmează bucurie.
De aceea cu anevoie ne izbăvim de ele,
192. Iubitorul de plăcere se intristează
de dojeniri si de stramtorări; iar iubitorul de Dumnezeu, de laude si de prisositi,
193.
Cel ce nu cunoaste judecătile lui Dumnezeu merge cu mintea pe un drum inconjurat
de amandouă părtile de prăpăstii si usor e răsturnat de orice vant. Cand e lăudat,
se umflă de mandrie; cand e dojenit, se otăreste; cand ii merge bine, isi pierde
cuviinta; cand ajunge in suferinte, se tanguieste; intelege ceva caută numaidecat
să arate; cand nu intelege, face că intelege; dacă e bogat, se ingamfă; dacă e
sărac, se face că nu e; cand se satură, e plin de indrăzneală; cand posteste,
se umple de slavă desartă; cu cei ce-1 mustră, se ia la ceartă; iar cei ce-1 iartă,
ii socoteste prosti.
194. Dacă, prin urmare, cineva n-a dobandit, prin harul
lui Hristos, cunostinta adevărului si frica de Dumnezeu, se răneste cumplit nu
numai de patimi, ci si de alte intamplări.
195. Cand vrei să descurci un lucru
incurcat, caută in privinta lui ce place lui Dumnezeu, si vei afla dezlegarea
folositoare.
196. Cand Dumnezeu binevoieste să se facă un lucru, toată zidirea
ajută să se implinească. Dar cand El nu binevoieste, se impotriveste si zidirea.
197.
Cel ce se impotriveste necazurilor, se războieste fără să stie cu porunca lui
Dumnezeu. Iar cel ce le primeste intru cunostintă adevărată, acela rabdă pe Domnul,
cum zice Scriptura.
198. După ce a venit incercarea, nu intreba de ce, sau
prin cine a venit, ci cum să o porti cu multumire, fără intristare si fără pomenirea
răului.
199. Răul de la altul nu ne sporeste păcatul, dacă nu il primim cu
ganduri rele.
200. Dacă nu e usor să afli pe cineva să placă lui Dumnezeu fără
să fie incercat, trebuie să multumim lui Dumnezeu pentru toată intamplarea.
201.
Dacă Petru n-ar fi rămas fără izbandă in pescuitul de noapte (Lc.5,5), nu ar fi
izbandit in cel de zi. Si dacă Pavel nu si-ar fi pierdut vederea ochilor (Fapte
9,8), nu ar fi castigat-o pe cea a mintii. Iar dacă Stefan nu ar fi fost batjocorit
ca hulitor, nu ar fi văzut pe Dumnezeu, cand i s-au deschis cerurile (Fapte 7,55).
202. Precum lucrarea după Dumnezeu e virtute, asa necazul impotriva asteptării
se numeste incercare.
203. Dumnezeu a incercat pe Avraam, adică i-a adus necaz
cu folos, nu ca să afle cum este, căci Cel ce cunoaste toate inainte de nasterea
lor il cunostea si pe el, ci ca să-i dea prilejuri pentru o credintă desăvarsită.
204.
Tot necazul vădeste aplecarea vointei, dandu-i acesteia prilej să incline fie
la dreapta, fie la stanga. De aceea necazul ce se intamplă să vină se numeste
incercare, dand celui ce se impărtăseste de el cunostinta voilor sale ascunse.
205.
Frica de Dumnezeu ne sileste să luptăm cu Iscatul. Dar luptand noi, insusi harul
lui Dumnezeu il surpă.
206. intelepciunea nu stă numai in a cunoaste adevărul
inăltimea naturală, ci si in a răbda răutatea celor ce ne fac nedreptate, ca pe
a noastră proprie. Căci cei ce răman la cea dintai se umflă de mandrie; iar cei
ce au ajuns la a doua au dobandit smerenie in cugetare.
207. De vrei să nu
fii muncit de ganduri rele, primeste silirea sufletului si necazul trupului. Iar
aceasta nu numai in parte, ci in toată vremea si locul si lucrul.
208. Cel
ce se lasă povătuit de bună voie prin necazuri, va fi stăpanit de gandurile fără
de voie. Iar cel ce nu primeste pe cele dintai, va deveni, chiar dacă nu vrea,
robul de al doilea.
209. Dacă esti nedreptătit si ti se inăspreste inima, nu
intrista, căci cu bun rost a fost pus in miscare ceea ce ti s-a intamplat. Ci
bucurandu-te, alungă gandurile care răsar, stiind că, biruindu-le de la primul
atac, va fi biruit impreună cu ele si după ce a fost pus in miscare; dar dacă
gandurile continuă să se miste, si răul sporeste.
210. Fără zdrobirea inimii,
e cu neputintă să ne izbăvim cu totul de păcat. Iar inima se zdrobeste prin infranarea
de la trei lucruri: de la somn, de la hrană si de la lenevirea trupească. Căci
prisosinta acestora sădeste iubirea de plăcere; iar iubirea de plăcere primeste
gandurile rele. Pe de altă parte, ea se impotriveste atat rugăciunii, cat si slujirii
cuvenite.
211. Dacă ai fost randuit să poruncesti fratilor, păzeste randuiala
ta si să nu treci sub tăcere cele cuvenite de frica celor ce se impotrivesc. Cand
vor asculta, vei avea plată pentru virtutea lor, cand nu vor asculta, desigur
ii vei ierta si vei lua de asemenea iertare de la Cel ce a zis: "Iertati
si se va ierta vouă".
212. Toată incercarea se aseamănă cu un targ. Cel
ce stie să facă negustorie, castigă mult; iar cel ce nu stie, sufere pagubă.
213.Pe
cel ce nu ascultă de un cuvant nu-1 sili cu ceartă; ci castigul, pe care el 1-a
lepădat, adunăti-1 tie. Căci hotărarea de a nu pune răul la inimă iti va folosi
mai mult decat indreptarea lui.
214. Cand vătămarea ce izvorăste de la unul
se intinde la multi, nu trebuie să ai indelungă răbdare, nici să cauti folosul
tău, ci al celor multi, ca să se mantuiască. Căci e mai folositoare virtutea multora,
decat cea a unuia.
215. De va cădea cineva in orice fel de păcat si nu se va
intrista pe măsura greselii, cu usurintă va cădea iarăsi in aceeasi cursă.
216.
Precum leoaica nu se apropie cu prietenie de junincă, la fel nerusinarea nu primeste
de bunăvoie intristarea după Dumnezeu.
217. Precum oaia nu se impreună cu lupul,
pentru nasterea de pui, asa nici durerea inimii cu nerusinarea, pentru zămislirea
virtutilor.
218. Nimenea nu poate avea durere si intristare după Dumnezeu,
de nu va iubi mai-nainte pricinile lor.
219. Frica de Dumnezeu si mustrarea
primesc intre ele intristarea. Iar infranarea si privegherea se insotesc cu durerea.
220.
Cel ce nu se lasă povătuit de poruncile si de indemnurile Scripturii, va fi manat
inainte de biciul calului si de boldul asinului. Iar de se va impotrivi si acestora,
i se vor strange fălcile in zăbale si frau.
221. Cel biruit cu usurintă de
cele mici e robit neapărat de cele mari. Iar cel ce le dispretuieste pe acelea,
le va sta impotrivă si celor mari, intru Domnul.
222. Nu incerca să folosesti
prin mustrări pe cel ce se cu virtutile, fiindcă acela nu poate fi si iubitor
de fală si iubitor de adevăr.
223. Tot cuvantul lui Hristos descopere mila
si dreptatea si intelepciunea lui Dumnezeu, si toarnă prin auz puterea lor in
cei ce ascultă cu plăcere. Dar cei nemilostivi si nedrepti, ascultand fără plăcere,
nu au putut cunoaste intelepciunea lui Dumnezeu, ba L-au si răstignit pe Cel ce
o grăia. Deci să băgăm si noi de seamă de ascultăm cu plăcere : El. Căci chiar
El a zis: "Cel ce mă iubeste pe Mine va păzi poruncile Mele si va fi iubit
de Tatăl Meu si Eu il voi iubi pe si Mă voi arăta lui"(Io.14,21). Vezi cum
a ascuns arătarea Sa in porunci? Dar dintre toate poruncile, cea mai cuprinzătoare
este dragostea către Dumnezeu si către aproapele. Iar aceasta ia tintă din infranarea
de la cele materiale si din linistirea gandurilor.
224. Domnul, stiind aceasta,
ne porunceste zicand: "Să nu vă ingrijiti de ziua de maine"(Mt.6,37).
Si cu dreptate. Pentru că cel ce nu s-a izbăvit de cele materiale si de grija
lor, cum se va izbăvi de gandurile rele? Iar cel invăluit de ganduri, cum va vedea
păcatul, care este acoperit de ele? Căci păcatul e un intunerec si o ceată a sufletului,
ce se lasă din ganduri, din cuvinte si din fapte rele. Si păcatul se naste asa
că diavolul ispiteste pe om printr-o momeală care nu-1 fortează si ii arată inceputul
păcatului, iar omul intră in vorbă cu el din pricina iubirii de plăcere si a slavei
desarte. Căci desi prin judecată nu voieste, dar cu lucrarea se indulceste si
il primeste. Iar cel ce nu-si vede acest păcat cuprinzător, cum se va ruga pentru
el ca să se curătească? Si cel ce nu s-a curătit, cum va afla locul fiintei curate?
Iar de nu-1 va afla, cum va vedea casa cea mai dinlăuntru a lui Hristos, dacă
suntem casa lui Dumnezeu, după cuvantul prorocesc, evanghelicele si apostolesc?
225.
Trebuie, asadar, ca urmare a celor spuse mai-nainte, să căutăm casa aceasta si
să stăruim a bate la usa ei prin rugăciune, ca, fie acum, fie in ceasul mortii,
să ne deschidă stăpanul si să nu ne spună ca unora, care n-am avut grijă: "Nu
vă stiu pe voi de unde sunteti"(Lc.13,25). Ba suntem datori nu numai să cerem
si să luăm, ci să si păstrăm ceea ce ni s-a dat. Căci sunt unii care si după ce
au primit, au pierdut. De aceea, poate, cunostinta simplă, sau chiar si o experientă
intamplătoare a lucrurilor spuse mai-nainte a au si cei mai tineri si mai tarzii
la invătătură. Dar trăirea stăruitoare, cu răbdare, n-o au decat cei evlaviosi
si mult incercati dintre bătrani, cari, pierzand-o adeseori din neatentie, au
căutat-o iarăsi cu osteneli de bună voie si au aflat-o. Să nu incetăm să facem
si noi la fe1, pană cand o vom dobandi intr-o astfel de măsura, incat să nu o
mai putem pierde, intocmai ca aceia.
226. Aceste putine invătături ale legii
duhovnicesti le-am cunoscut din cele multe. Asupra lor stăruie neincetat si marele
Psalmist, vrand să le invete si să le implinească cei ce cantă neintrerupt in
Domnul Iisus: Lui I se cuvine slava, stăpanirea si inchinarea, acum si in veci.
Amin.
|