versiune cu diacritice - aici
A cuviosului si de Dumnezeu purtătorului Părintelui nostru

MARCU ASCETUL

Despre legea duhovnicească, in 200 de capete ,

Fiindcă de multe ori ati dorit să stiti ce este legea duhovnicească de care vorbeste dumnezeiescul Apostol (Rom.7,14), care este cunostinta si lucrarea celor ce vor să o păzească, vom: vorbi despre acestea, pe cat ne va fi cu putintă.

2. Intai stim că Dumnezeu este inceputul, mijlocul si sfarsitul oricărui bine; iar binele este cu neputintă să fie crezut si săvarsit altfel decat in Hristos Iisus si Duhul Sfant.

3. Tot binele e dăruit de Dumnezeu cu un rost oarecare si cel ce-1 primeste cu această credintă, nu-1 va pierde.

4. Credinta neclintită este turn intărit. Iar Hristos se face toate celui ce crede.

5. Orice plănuire a ta să o incepi cu Cel ce este inceputul a tot binele, ca să fie după voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gand să faci.

6. Cel ce e smerit in cugetul său si implineste o lucrare duhovnicească, cand ceteste dumnezeiestile Scripturi pe toate le aduce in legătură cu sine si nu cu altul.

7. Roagă pe Dumnezeu să deschidă ochii inimii tale, si vei vedea folosul rugăciunii si al cetirii.

8. Cel ce are vreun dar duhovnicesc si sufere impreună cu cel ce nu-1 are, isi păstrează darul prin impreuna pătimire; iar cel mandru si-1 va pierde, scufundandu-se in gandurile trufiei.

9. Gura celui smerit in cugetare grăieste adevărul; iar cel ce i se impotriveste se aseamănă cu sluga aceea care a pălmuit peste obraz pe Domnul.

10. Nu te face ucenic al celui ce se laudă pe sine, ca nu cumva, in loc de smerita cugetare, să inveti mandria.

11. Să nu te inalti intru inima ta pentru că intelegi Cele zise in Scripturi, ca să nu cazi cu mintea in duhul hulirii.

12. Să nu incerci a dezlega prin galceava un lucru incurcat, ci prin cele arătate de legea duhului, adică prin răbdare, rugăciune si nădejdea care numai la un lucru se gandeste.

13. Cel ce se roagă trupeste si incă nu are cunostintă duhovnicească, este ca orbul care strigă si zice: "Fiul lui David, miluieste-mă".

14. Orbul de odinioară, după ce i s-au deschis ochii si a văzut pe Domnul, inchinandu-se Lui, nu L-a mai mărturisit fiu a lui David, ci Fiu al lui Dumnezeu. .

15. Să nu te inalti cand versi lacrimi in vremea rugăciunii, căci Hristos este Cel ce s-a atins de ochii tăi de ai putut vedea cu mintea.

16. Cel ce, asemenea orbului, si-a lepădat haina si s-a apropiat de Domnul, se face ucenicul Lui si propovăduitorul invătăturilor celor mai inalte.

17. De va zăbovi păcatul in gandurile noastre, ne va umplea inima de semetie; iar. de il vom izgoni prin infranare si nădejde, vom dobandi zdrobirea inimii.

18. Este o zdrobire de inimă lină si folositoare, spre inmuierea ei; si este alta ascutită si vătămătoare, spre pedepsirea ei.

19. Privegherea, rugăciunea si răbdarea năcazurilor ce vin asupra noastră aduc inimii zdrobirea neprimejdioasă si folositoare, dacă nu imprăstiem tovărăsia lor prin lăcomia

după ceva. Căci cel ce rabdă in aceasta, si celelalte va fi ajutat; iar cel nepăsător si imprăstiat, la iesirea din trup cumplit se va chinui.

20. Inima iubitoare de plăceri, in vremea iesirii i se face sufletului inchisoare si lant; iar cea iubitoare de osteneli ii este poartă deschisă.

21. Inima invartosată este poartă de fier zăvorată inaintea cetătii; iar celui ce pătimeste raul si este stramtorat, i se deschide de la sine, ca si lui Petru (Fapte 12,10).

22. Multe sunt felurile rugăciunii, care de care mai deosebit. Totusi niciuna nu este vătămătoare, decat aceea care nu mai este rugăciune, ci lucrare diavolească.

23. Un om voind să facă rău, s-a rugat, după obicei, mai intai in cuget, si prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu fiind impiedecat, mai pe urmă mult 1-a multumit.

24. Iar David vrand să ucidă pe Nabal din Carmei, după ce a,luat instiintare despre dumnezeiasca răsplătire, tăindu-si gandul acesta mult a multumit. Stim iarăsi ce a făcut

cand a uitat de Dumnezeu, neoprindu-se pană ce Natan proorocul nu i-a adus aminte de Dumnezeu.

25. Cand dumnezeiestile Scripturi, cugetă la cele ascunse intr-insele; "căci cate mai-nainte s-au scris, toate - zice - spre a noastră invătătură s-au scris".

27: Scriptura numeste credinta "temelie a celor nădăjduite" (Evr.11,1); iar pe cei ce nu cunosc sălăsluirea lui Hristos, i-a numit necercati.

28. După cum din cuvinte si lucruri se vede cugetul, tot asa se vede din faptele bune ale inimii răsplata viitoare.

29. Inima milostivă e vădit că va primi milostivire; iar cea care nu este asa, pe cele dimpotrivă.

30. Legea libertătii invată tot adevărul. Multi o stiu aceasta prin cunostintă; insă putini o inteleg. pentru că intelegerea e totdeauna in proportie cu implinirea poruncilor

ei.

31. Nu căuta desăvarsirea ei prin virtuti omenesti, căci nu se va implini desăvarsit printr-insele. Desăvarsirea ei e ascunsă in crucea lui Hristos.

32. Legea slobozeniei se cunoaste prin cunostinta adevărată; se intelege prin lucrarea poruncilor; si se implineste desăvarsit prin mila lui Hristos.

33. Cand ne vom sili să implinim in constiintă toate poruncile lui Dumnezeu, vom intelege că legea Domnului este fără prihană; că se cultivă prin faptele noastre cele bune, dar

fără mila lui Dumnezeu nu este cu putintă să se desăvarsească intre oameni.

34. Cei ce nu se socotesc pe ei datornici intregii legi a lui Hristos, cunosc .trupeste legea lui Dumnezeu, "neantelegand nici cele ce zic si nici cele despre care se

rostesc cu tărie". De aceea ei socotesc că implinesc legea desăvarsit prin fapte.

35. Un lucru poate fi săvarsit bine la arătare, dar scopul celui ce 1-a săvarsit nu e bun. De asemenea poate fi rău la infătisare, dar tinta făcătorului poate fi bună. Dar nu numai fapte săvarsesc unii, ci si vorbe grăiesc in chipul in care zis. Căci unii schimbă calitatea unui lucru prin neiscusinta si nestiinta lor, altii prin intentia cea rea, si iarăsi altii prin scopul evlavios.

36. Pe cel ce isi ascunde defăimarea si ocara punand inainte laude, cir greu il pot descoperi cei mai simpli. Asemenea acestuia este si cel ce sub chipul smereniei, e plin de slava desartă. Acestia acoperind multă vreme adevărul cu minciuna, in cele din urmă sunt dati totusi pe fată prin fapte.

37. Unul făcand un lucru la arătare bun, vatămă pe aproapele său; iar altul nefăcand un asemenea lucru, il ajută cu gandul.

38. Este o mustrare din răutate sau din răzbunare, si este alta intru frica de Dumnezeu si pentru adevăr.

39. Pe cel ce a incetat de-a mai păcătui si s-a pocăit, nu-1 mai mustra; iar de zici că pentru Dumnezeu il mustri, mai intai descopere-ti păcatele tale.

40. incepătorul oricărei virtuti este Dumnezeu, precum soarele, al luminii de toate zilele.

41. Cand săvarsesti fapte virtuase, adu-ti aminte de Cei ce a zis: "Fără de mine, nu puteti face, nimic"(Ioan 15,5).

42. Prin necazuri si-au gătit oamenii cele bune, după cum prin slava desartă si prin plăcere cele rele.

43. Cel nedreptătit de oameni scapă de păcat, si măsura mahnirii sale, află sprijin impotriva lui.

44. Cel ce crede in răsplata lui Hristos, pe măsura credintii sale rabdă bucuros toată nedreptatea.

45. Cel ce se roagă pentru oamenii ce-1 nedreptătesc, ii inspăimantă pe draci; iar cei ce se luptă cu cei dintai, e rănit de cei de al doilea.

46. E mai bine să fim batjocoriti de oameni decat de draci; dar cel plăcut lui Dumnezeu pe amandoi i-a biruit.

47. Tot binele vine de la Domnul, după o anumită oranduire si pleacă pe ascuns de la cei nemultămitori, nerecunoscători si lenesi.

48. Tot păcatul sfarseste in plăcerea oprită, precum orice virtute intr-o mangaiere duhovnicească. Dacă stăpaneste cel dintai, starneste pe cele proprii lui; iar dacă stăpaneste cea de a doua, de asemenea pe cele inrudite cu ea.

49. Ocara de la oameni aduce intristare inimii, dar se face pricină de curătie celui ce o rabdă.

50. Nestiinta indeamnă la impotrivire fată de cele ce sunt de folos si nerusinandu-se sporeste numărul păcatelor.

51. Primeste năcazurile, că intru nimic nu te păgubeste in cele ce le ai de mai inainte; dar leapădă lăcomia, căci ai să dai socoteală.

52. După ce ai păcătuit in ascuns, nu incerca să uiti. "Căci toate sunt goale si descoperite pentru ochii Domnului, inaintea Căruia avem să dăm socoteală"(Evr.4,13).

53. Arată-te Stăpanului cu cugetul tău. "Căci omul caută la fată, pe cand Dumnezeu priveste in inimă"(1Sam.15,7)

54. Nu cugeta si nu face nimic, fără un scop plăcut lui Dumnezeu. Căci cel ce călătoreste fără scop, va osteni in zadar.

55. Cel ce păcătuieste fără să fie silit, cu greu se pocăieste, pentru că dreptatea lui Dumnezeu este fără de greseală.

56. Intamplarea dureroasă face pe intelept să-si. Aducă aminte de Dumnezeu, si intristează pe măsura ei pe cel ce a uitat de Dumnezeu.

57. Orice suferintă fără voie, să te invete să-ti aduci aminte de Dumnezeu; in acest caz nu-ti va lipsi prilejul spre pocăintă.

58. Uitarea in sine n-are nici o putere, dar se intăreste din pricina negrijii noastre si pe măsura acesteia.

59. Nu zice: ce să fac, căci ceea ce nu voiesc aceea mi se intamplă să fac. Ci, aducandu-ti aminte, cugetă la ceea ce esti dator să faci.

60. Deci fă binele de care-ti aduci aminte; si cel de care nu-ti aduci aminte, se va descoperi tie. Si să nu-ti dai cugetul fără judecată uitării.

61. Scriptura zice că "iadul si pierzarea sunt arătate inaintea Domnului"(Prov.15,11). Acestea le zic despre nestiinta si uitarea inimii.

62. Căci iad este nestiinta, fiindcă amandouă sunt intunecate. Si pierzare este uitarea, pentru că prin ea am pierdut din cele ce le aveam.

63. Ia seama la relele tale, nu la ale altuia; si nu se va jefui de talhari casa de lucru a mintii tale.

64. Cel ce nu poartă grijă după puterea lui de toate virtutile, săvarseste un păcat anevoie de iertat; dar rugăciunea si milostenia intorc pe cei ce nu poartă de grijă.

65. Orice intristare după Dumnezeu face parte din fiinta evlaviei. Căci adevărata dragoste se probează prin cele ce-i stau impotrivă.

66. Nu zice că se poate castiga virtute fără necazuri; căci virtutea neprobată in necazuri, nu este intărită.

67. Gandeste-te la sfarsitul oricărui năcaz fără voie si vei afla in el pieirea păcatului.

68. Multe sunt sfaturile aproapelui spre ceea ce este de folos; dar nimănui nu i se potriveste asa de mult ca judecata constiintei sale.

69. Cand cauti tămăduire, ia seama la constiintă si tot ce-tj va spune ea, fă, si vei avea folos.

70. Dumnezeu si constiinta stiu cele ascunse ale fiecăruia, deci prin acestea să primim indreptarea.

70 b. Cel ce se osteneste fără sfat, e sărac in toate. Iar cel ce aleargă cu nădejde e de două ori bogat.

71. Omul incearcă cate poate după voia sa; iar Dumnezeu le sfarseste după dreptate.

72. De vrei să primesti laudă de la oameni, iubeste mai intai mustrarea pentru păcate.

73. Oricată batjocură va răbda cineva pentru adevărul lui Hristos, va primi insutită slavă de la multime. Dar mai bine este a face binele pentru cele viitoare.

74. Cand un om foloseste pe altul prin cuvinte sau fapte, să stie amandoi că e de fată harul lui Dumnezeu. Iar cel ce nu intelege aceasta, va fi stăpanit de cel ce intelege.

75. Cel ce laudă pe aproapele in chip fătarnic, il va osandi după o vreme si va fi el insusi rusinat.

76. Cel ce nu cunoaste cursele vrăjmasului, va fi ucis cu usurinta; si cel ce nu stie pricinile patimilor, usor va cădea.

77. Din iubirea de plăcere vine negrija si din negrijă uitare; căci Dumnezeu a dăruit tuturor cunostinta celor de folos.

78. Omul sfătuieste pe aproapele precum stie; iar Dumnezeu lucrează in cel ce aude, precum acela a crezut.

79. Am văzut oameni simpli smerindu-se cu fapta si s-au făcut mai intelepti decat inteleptii.

80. Alt om simplu, auzindu-i pe aceia că sunt lăudati, nu le-a urmat smerenia, ci, umplandu-se de slavă desartă pentru simplitatea sa, a căzut in mandrie.

81. Cel ce dispretuieste cunostinta si se laudă cu lipsa de invătătură, nu e simplu numai in cuvant, ci si in cunostintă.

82. Precum altceva e măiestria cuvantului si altceva priceperea, tot asa altceva este simplitatea in cuvant si altceva priceperea.

83. Simplitatea cuvintelor nu vatămă pe cel preacuvios, precum nici măiestria cuvintelor pe cel smerit la cuget.

84. Nu zice: nu stiu ce se cuvine si deci sunt nevinovat, dacă nu fac aceea. Dacă le-ai face pe toate cate le stii că sunt bune, ti s-ar descoperi pe urmă si celelalte, cunoscandu-se una din cealaltă. De aceea nu-ti foloseste să cunosti cele de al doilea, inainte de implinirea celor dintai. Căci "cunostinta ingamfă"(1Cor.8,1), indemnand la nelucrare, iar "dragostea zideste", indemnand la răbdarea tuturor.

85. Cuvintele dumnezeiestii Scripturi citeste-le prin fapte si nu le intinde in vorbe multe, ingamfandu-te in desert cu simpla lor intelegere.

86 Cel ce a lăsat fapta si se reazămă pe cunostinta simplă, tine in loc de sabie cu două tăisuri, băt de trestie, care in vreme de războiul, cum zice Scriptura (Is.36,6), găureste mana si strecoară in ea otrava firii inainte de cea a vrăjmasilor.

87. Tot gandul e măsurat si cantărit la Dumnezeu. Căci poate fi cugetat sau cu patimă, sau cumpătat.

88. Cel ce a implinit o poruncă, să astepte ispita pentru ea. Căci dragostea fată de Hristos se probează prin cele potrivnice.

89. Să nu dispretuiesti a avea grijă de ganduri. Căci lui Dumnezeu nu i se ascunde nici un gand.

90. Cand vezi vreun gand că-ti făgăduieste slava omenească, să stii sigur că-ti pregăteste rusine.

91. Vrăjmasul cunoaste dreptatea legii duhovnicesti si de aceea caută numai să castige consimtirea cugetului. Căci asa fie că-1 va face pe cel căzut in puterea lui să se supună ostenelilor pocăintei, fie că, nepocăindu-se, il va impovăra cu

năcazuri fără voie. Ba se intamplă uneori că il face să lupte si impotriva năcazurilor, ca in viata aceasta să-i inmultească durerile, iar la iesirea sufletului să-1 dovedească necredincios din pricina lipsei de răbdare.

92. Fată de incercările care vin, multi s-au impotrivit in multe chipuri. Dar fără rugăciune si pocăintă, nimenea n-a scăpat de asuprire.

93. Cele rele isi primesc puterea una de la alta; de asemenea si cele bune cresc"una prin alta si pe cel părtas de ele il mană si mai mult inainte.

94. Diavolul dispretuieste păcatele cele mici, căci altfel nu poate conduce spre cele mai mari.

95. Rădăcina poftei rusinoase e lauda omenească, precum a neprihănirii e mustrarea pentru păcat, si anume nu numai cand o auzim, ci cand o si primim.

96. Nimic n-a folosit cel ce s-a lepădat de toate si se indulceste cu patima. Căci ceea ce făcea prin avutie, face si acum neavand nimic.

97. De asemenea cel ce se infranează, dacă agoniseste avere, e frate la cuget cu cel de mai inainte; căci mama lor este aceeasi pentru plăcerea din cuget, iar tatăl este, altul pentru deosebirea patimei.

98. Este cate unul care-si taie o patimă pentru o plăcere mai mare si e slăvit de cei ce nu-i cunosc intentia. Si poate că unul ca acesta nu-si dă seama el insusi de sine, ostenindu-se prosteste.

99. Pricina a tot păcatul este slava desartă si plăcerea. Cel ce nu le urăste pe acestea, nu va desrădăcina patima.

100. "Rădăcina tuturor relelor s-a zis că este iubirea de argint"(Tim.6,10). Dar si aceasta e vădit că se sustine prin acelea.

101. Mintea devine oarbă prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava desartă si prin plăcere.

102. Catesitrele sunt, după Scriptură, fiicele lipitoarei(2Prov.30,15) fiind iubite de necumpătare cu iubire de maică.

103. Cunostinta si credinta, tovarăsele firii noastre, nu sunt tocite prin nimic altceva ca prin acelea.

104. Mania, furia, războaiele, uciderile si tot pomelnicul relelor, din pricina lor au prins atata putere intre oameni.

105. Iubirea de argint, slava desartă si plăcerea trebuiesc urate ca niste mame ale relelor si ca niste mame vitrege ale virtutilor.

106. Din pricina lor ni s-a poruncit, "să nu iubim lumea si cele din lume"(1Io.2,15). Iar aceasta s-a zis, nu ca să uram fără judecată făpturile lui Dumnezeu, ci ca să tăiem prilejurile celor trei patimi.

107. "Nimenea, zice Apostolul, slujind in oaste, nu se incurcă cu treburile vietii"(2Tim.2,4).Căci cel ce vrea să biruiască patimile, incurcandu-se in acele treburi, e asemenea celui ce vrea să stingă focul cu paie. :

108. Cel ce se manie pe aproapele pentru avutie, pentru slavă, sau plăcere, incă n-a cunoscut că Dumnezeu chiverniseste lucrurile intru dreptate.

109. Cand auzi pe Domnul zicand: "De nu se va lepăda cineva de toate averile lui, nu este vrednic de Mine"(Luc.14,33), nu intelege cuvantul acesta numai despre averi ci si despre toate lucrurile păcatului.

110. Cel ce nu cunoaste adevărul, nu poate nici crede cu adevărat. Căci cunostinta naturală premerge credintii.

111. Precum Dumnezeu a impărtit fiecăreia dintre cele văzute ceea ce e potrivit cu firea ei, asa a impărtit si gandurile omenesti, fie că vrem, fie că nu vrem.

112. Dacă cineva, păcătuind in chip vădit si nepocăindu-se, n-a pătimit nimic pană la moarte, socoteste că judecata lui va fi fără milă acolo.

113. Cel ce se roagă intru cumintenie rabdă cele ce-i vin asupra-i. Iar cel ce tine minte răul, incă nu s-a rugat curat.

114. De ai fost păgubit, sau ocărat, sau prigonit de cineva, nu lua in seamă cele de fată, ci asteaptă cele viitoare; si vei afla că acela ti-a fost pricină de multe bunătăti, nu numai in vremea de aici, ci si in veacul viitor.

115. Precum celor ce s-au hrănit fără socoteală le foloseste absintul amar, asa celor cu purtări păcătoase le e de folos să pătimească rele. Căci leacurile acestea pe cei dintai ii face sănătosi, iar pe ceilalti ii pregăteste spre pocăinta.

116. De nu vrei să pătimesti răul, să nu vrei nici să-1 faci, pentru că lucrul dintai urmează neapărat celui de al doilea. "Căci ce seamănă fiecare, aceea va si secera"(Gal.6,8).

117. Semănand de bună voie cele rele si secerandu-le fără de voie, trebuie să ne minunăm de dreptatea lui Dumnezeu.

118. Dar fiindcă s-a randuit o vreme oarecare intre semănat si seceris, nu credem in răsplată.

119. Păcătuind, să nu invinovătesti fapta, ci gandul. Căci dacă mintea nu o lua inainte, nu i-ar fi urmat trupul.

120. E mai rău cel ce săvarseste răul intr-ascuns, decat cei ce săvarsesc nedreptate pe fată. Pentru aceasta, acela se va si munci mai rău.

121. Cel ce impleteste viclenii si face răul intr-ascuns este, după Scriptură, "sarpe ce sade in cale si muscă copita calului"(Gen.49,17).

122. Cel ce, in acelasi timp, laudă pentru unele pe aproapele, iar pentru altele il vorbeste de rău, e stăpanit de slava desartă si de pismă. Prin laude incearcă să-si ascundă pisma, iar prin vorbele rele se infătisează pe sine mai bun decat acela.

123. Precum nu pot paste la un loc oile si lupii, asa nu poate avea milă cel ce il lucrează cu viclenie pe aproapele.

124. Cel care amestecă pe ascuns in poruncă voia sa, e un desfranat, cum s-a arătat in intelepciune, si pentru neputinta de-a se infrana sufere durere si rusine.

125. Precum nu se ingăduie apa si focul laolaltă, asa nu se ingăduie intreolaltă apărarea si smerenia.

126. Cel care cere iertare de păcate iubeste smerenia cugetului. Iar cel ce osandeste pe altul, isi pecetlueste relele sale.

127. Nu lăsa păcatul nesters, chiar dacă ar fi cat de mic, ca să nu te tragă pe urmă la rele mai mari.

128. De vrei să te mantuesti, iubeste Cuvantul adevărat si nu lepăda niciodată, fără judecată, mustrarea. .

129. Un cuvant adevărat a schimbat puii de năparci si le-a arătat să fugă de mania ce va să vie (Mt.3,7).

130. Cel ce primeste cuvintele adevărului, primeste pe Dumnezeu Cuvantul. Căci zice: "Cel ce vă primeste pe voi, pe Mine mă primeste"(Mt.10,40).

131. Slăbănogul pogorat prin acoperis (Luc.5,19) este păcătosul mustrat de credinciosi pentru Dumnezeu, si care primeste iertarea pentru credinta acelora.

132. Mai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele, decat a-1 mustra pentru lot lucrul.

133. Cel ce se pocăieste asa cum se cuvine, e luat in ras de nebuni. Dar aceasta să-i fie semn de bună plăcere la Dumnezeu.

134. "Cel ce se luptă, se infranează de la toate"(1Cor.9,25) si nu se odihneste pană nu va pierde Domnul sămanta din Babilon.

135. Gandeste-te că patimile de ocară sunt douăsprezece. Dacă iubesti cu voia pe una din ele, aceea va umplea locul celor unsprezece.

136. Păcatul este foc ce arde. Cu cat inlături materia, cu atat se stinge, si cu cat adaugi, va arde mai mult.

137. De ai fost inăltat prin laude, asteaptă ocara. Căci zice: "Cel ce se inaltă pe sine, umili-se-va"(Luc.14.2).

138. Cand vom lepăda din cuget tot păcatul de bună voie, vom lua lupta si cu patimile din obisnuintă.

139. Obisnuinta, care o ia inaintea voii si a constiintei, este amintirea fără de voie a păcatelor de mai-nainte. La cel ce se nevoieste, ea e impiedecată să inainteze pană la patimă; iar la cel biruitor e răpusă pană la momeală

140. Atacul (momeala) este o miscare fără imagini a inimii, care e prinsă indată de cei incercati, ca intr-o strungă.

141. Acolo unde se ivesc chipuri in gand, s-a produs consimtirea. Căci miscarea fără chipuri este un atac nevinovat. Cate unul fuge si de acestea ca busteanul din foc; dar cate unul nu se intoarce pană nu arde cu flacără.

142. Nu zi: nu vreau si vine; căci cu sigurantă dacă nu iubesti lucrul insusi, iubesti pricinile lui.

143. Cel ce caută lauda, e supus patimii si cel ce se plange de necaz, iubeste plăcerea.

144. Gandul celui impătimit de plăcere oscilează ca o cumpănă. Aci plange si se tanguieste pentru păcate, aci se luptă cu aproapele si i se impotriveste apărandu-si plăcerile.

145. Cel ce cearcă toate si retine binele, va fugi pe urmă de tot răul.

146. Bărbatul indelung răbdător are multă cumintenie; asemenea si cel ce-si apropie urechea de cuvintele intelepciunii.

147. Fără aducerea aminte de Dumnezeu nu poate fi cunostintă adevărată. Căci fără cea dintai, cea de a doua e mincinoasă.

148. Celui invartosat la inimă nu-i foloseste cuvantul unei cunostinte mai subtiri, pentru că dacă nu e infricat, nu primeste durerile pocăintei.

149. Omului bland ii foloseste credinciosia, căci il face să nu ispitească indelunga răbdare a lui Dumnezeu si să nu se rănească prin neascultare deasă.

150. Pe omul puternic să nu-1 mustri pentru slavă desartă, ci arată-i viitoarea necinste. Căci in acest chip cel cuminte poate fi mustrat fără greutate.

151. Cel ce urăste mustrarea, se supune" patimii cu voia; iar cel ce o iubeste, va lupta si cu obisnuinta.

152. Nu voi să auzi răutătile străine; căci printr-o asemenea vointă de-a auzi se sapă si in tine trăsăturile răutătilor.

153. Dacă iti intră in urechi cuvinte urate, manie-te pe tine insuti si nu pe cel ce le grăieste. Căci dacă urechea e rea, rău e si cel care o poartă.

154. Dacă cineva se nimereste intre oamenii care grăiesc desertăciuni, să se socotească pe sine insusi vinovat de asemenea cuvinte; chiar dacă nu are vreo vină proaspătă, are vreuna mai veche.

155. De vezi pe cineva că te laudă cu fătărnicie, asteaptă la vremea sa ocară de la el.

156. Necazurile de acum pune-le alăturea cu bunătătile viitoare, si nicicand descurajarea nu-ti va molesi nevointa.

157. Cand, pentru vreo binefacere trupească, lauzi pe vreun om ca bun, uitand de Dumnezeu, acelasi om pe urmă ti se va arăta că e rău.

158. Tot binele vine de la Dumnezeu după oranduirea Lui; si cei care fac un lucru bun sunt slujitorii Lui.

159. Primeste impletirea celor bune si a celor rele, cu gand egal; si Dumnezeu va netezi neegalitătile dintre lucruri.

160. Neegalitatea gandurilor aduce schimbările stărilor proprii. Căci Dumnezeu a randuit in chip potrivit ca să vie după cele de voie, cele fără de voie.

161 intamplările sensibile sunt puii celor inteligibile, implinind cele cuvenite după voia lui Dumnezeu.

162. Din inima impătimită de plăcere, răsar ganduri si cuvinte spurcate. Iar din fum cunoastem materia, care mocneste inăuntru.

163. Zăboveste in cuget si nu vei osteni in incercări. Iar plecand de acolo, rabdă necazurile ce vin asupra-ti.

164. Roagă-te să nu-ti vie incercare; iar cand vine, primeste-o ca pe a ta, nu ca pe una străină.

165. Ia-ti gandul de la orice lăcomie si atunci vei putea să vezi uneltirile diavolului.

166. Cel ce zice că cunoaste toate mestesugurile diavolului, se dă pe sine ca desăvarsit, fără să stie.

167. Cand mintea iese din grijile trupesti, vede, in măsura in care iese, lucrăturile vrăjmasilor.

168. Cel purtat de ganduri, e orbit de ele. El vede lucrările păcatului, dar pricinile lor nu le poate vedea.

169. Se poate intampla ca unul, implinind pe fată o poruncă, să slujească in ascuns patimei si prin ganduri păcătoase să strice fapta bună.

170. Prinzandu-te inceputul vreunui păcat, nu zice: "nu mă va birui pe mine". Căci intrucat ai fost prins, ai si fost biruit.

171. Tot Ce se naste incepe de la ceva mic, si pe măsură ce e hrănit creste.

172.Mestesugirea păcatului e ca o mreajă bine impletită; si cel ce s-a incurcat dintr-o parte, de va fi cu nepăsare, va fi prins intreg.

173. Nu voi să auzi de nenorocirea dusmanilor, căci cei ce ascultă cu plăcere asemenea cuvinte, mănancă, roadele plănuirii lor.

174. Nu socoti că orice necaz vine peste oameni din pricina păcatelor. pentru că sunt unii bine plăcuti si totusi incercati. E drept că s-a scris: "Necuviosii si nelegiuitii vor fi prigoniti". Dar tot asa s-a scris: "Cei ce voiesc să trăiască cucernic in Hristos, prigoniti vor fi"(Tim.3,12).

175. in vreme de. necaz, ia seama la momeala plăcerii. Căci intru cat alină năcazul e bine primită.

176. Unii numesc intelepti pe cei ce deosebesc lucrurile sensibile. Dar intelepti sunt cei ce stăpanesc voile lor.

177. inainte de desrădăcinarea relelor, să nu asculti de inima ta; căci cele ce le are puse inăuntru, pe acelea caută să le si sporească.

178. Precum sunt serpi ce se intalnesc in păduri si altii care umblă prin case, asa sunt patimi ce se inchipuesc de către cuget, si altele care se lucrează cu fapta, măcar că se preschimbă unele intr-altele.

179. Cand vezi poftele ce zac inăuntru că se miscă cu putere si cheamă mintea ce vietuieste in liniste, la vreo patimă, cunoaste că mintea s-a ocupat mai inainte cu acestea si le-a adus la faptă si le-a asezat in inimă.

180. Nu se infiripă nor fără adiere de vant, si nu se naste patimă fără gand.

181. De nu vom mai face voile trupului, cum zice Scriptura, usor vor sfarsi in Domnul cele ce zăceau inainte in noi.

182. Idolii consistenti (chipurile) din fata mintii sunt mai răi si mai puternici. Dar cei ganditi sunt pricinuitorii si premergătorii celorlalti.

183. Este un păcat care stăpaneste inima din pricina obisnuintei indelungate; si este un alt păcat care ne războieste cugetare prin lucrurile de fiecare zi.

184. Dumnezeu judecă faptele după intentiile lor. Căci, zice: "Să-ti dea tie Domnul după inima ta"(Ps.20,5).

185. Cel ce nu stărueste in cercetarea constiintei, nu vrea să primească nici ostenelile trupesti pentru credintă.

186. Constiinta e o carte naturală. Cel ce o ceteste cu fapta, face experienta ajutorului dumnezeiesc.

187. Cel ce nu ia asupra sa de bună voie ostenelile, pentru adevăr, e certat mai aspru de cele fără de voie.

188. Cel ce a cunoscut voia lui Dumnezeu si o implineste după putere, prin osteneli mici scapă de cele mari.

189. Cel ce vrea să biruiască ispitele fără rugăciune si răbdare, nu le va depărta de la sine, ci mai tare se va incalci in ele.

190. Domnul e ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-L caută pe El, il găsesc pe măsura implinirii lor.

191. Nu zice: Am implinit poruncile si n-am aflat pe Domnul. Căci ai aflat adeseori cunostinta impreunată cu dreptate, cum zice Scriptura. Iar cei ce-L caută pe El cum se cuvine, vor afla pace.

192. Pacea este izbăvirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflată fără lucrarea Duhului Sfant.

193. Altceva e implinirea poruncii si altceva e virtutea, chiar dacă acestea se prilejuiesc una pe alta.

194. Implinirea poruncii stă in a implini ceea ce s-a poruncit; iar virtutea, in a plăcea adevărului ceea ce s-a făcut.

195. Precum bogătia văzută este una, dar de multe feluri după chipul agonisirii, asa si virtutea este una, dar are multe moduri de activitate.

196. Cel ce inseală pe altii si grăieste cuvinte fără fapte, se imbogăteste din nedreptate si ostenelile lui vor trece in case străine, cum scrie Scriptura(Prov.5,10).

197. Toate se vor supune aurului, zice; iar gandurile vor fi carmuite de harul lui Dumnezeu.

198. Constiinta bună se află prin rugăciune, iar rugăciunea curată prin constiintă. Căci una are trebuintă de alta, prin fire.

199. Iacob a făcut lui Iosif haină pestrită. Iar Domnul dăruieste celui bland cunostinta adevărului, precum s-a scris: "Domnul va invăta pe cei blanzi căile Sale"(ps.25,9).

200. Fă totdeauna binele după putere. Iar in vremea lucrului mai mare, nu te intoarce spre cel mai mic. "Căci cel ce se intoarce inapoi, zice, nu este vrednic de impărătia Cerurilor"(Luc.9,62).

A aceluiasi

Despre cei ce-si inchipuie că se indreptează din fapte, in 226 de capete

in cele scrise mai jos se va respinge de către cei ce cred tare si cunosc adevărul, credinta gresită in faptele din afară.

2. Domnul, vrand să arate că orice poruncă e o datorie, iar pe de altă parte că infierarea se dă oamenilor in dar pentru sangele Său, zice: "Cand veti fi făcut toate cele poruncite vouă, ziceti: slugi netrebnice suntem si ceea ce am fost datori să facem, aceea am făcut"(Luc.17,10). Deci Impărătia Cerurilor nu este plata faptelor, ci harul Stăpanului, gătit slugilor credincioase.

3 Robul nu cere slobozirea ca plată, ci multumeste pentru ea, ca un indatorat, si o primeste in dar.

4. Hristos a murit, după Scripturi, pentru păcatele noastre si celor ce ii slujesc bine, le dăruieste slobozirea. Căci zice: "Bine, slugă bună si credincioasă, peste putine ai fost credincioasă, peste multe te voiau pune; intră intru bucuria Domnului tău"(Mt.25,21-23).

5. Incă nu e slugă credincioasă cel ce se razimă pe simpla cunostintă; ci cel ce crede prin ascultare lui Hristos, care a poruncit.

6. Cel ce cinsteste pe Stăpanul, implineste cele poruncite. Iar gresind sau neascultand, rabdă urmările care i se cuvin.

7. Dacă esti iubitor de invătătură, fă-te iubitor si de osteneală. Căci simpla cunostintă ingamfă pe om.

8. Incercările, care ne vin pe neasteptate, ne invată cu bun rost, să fim iubitori de osteneală si ne atrag, chiar dacă nu vrem, la pocăintă.

9. Necazurile, care vin asupra oamenilor, sunt roadele păcatelor proprii. Iar dacă le răbdăm prin rugăciune, ne vom bucura iarăsi de venirea lucrurilor bune.

10. Unii oameni, fiind lăudati pentru virtute, s-au lăsat cuceriti de plăcere, iar plăcerea aceasta nutrită de slava desartă au socotit-o mangaiere. Altii, mustrati pentru păcat, s-au umplut de durere, si durerea cea spre folos au socotit-o lucrare a păcatului.

11. Toti aceia cari, pentru faptul că se nevoiesc, dispretuiesc pe cei mai nebăgători de samă, socotesc că se indreaptă din fapte, trupesti. Si toti cei cari, rezemandu-se pe simpla cunostintă, nesocotesc pe cei lipsiti de cunostintă, se,

găsesc.cu mult mai neintelepti decat aceia.

12. Cunostinta fără faptele, care urmează din ea, nu e sigură, chiar dacă e adevărată. Căci fapta este intărirea oricărui lucru.

13. Adeseori, din negrija pentru fapte; se intunecă si cunostinta. Căci lucrurile, a căror implinire a fost nesocotită, s-au sters in parte si din amintire.

14. Scriptura de aceea ne indeamnă să dobandim cunostinta lui Dumnezeu, ca să-I slujim Lui cum se cuvine prin fapte.

15. Cand implinim poruncile la arătare, luăm cele cuvenite de la Domnul, pe măsura acestei impliniri; dar ne folosim după scopul ce-1 urmărim,

16. Cel ce vrea să facă ceva si nu poate, e socotit de către cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, ca si cand ar fi făcut. Iar aceasta trebuie să o intelegem atat cu privire la cele bune, cat si la cele rele.

17. Mintea fără trap face multe lucruri bune si rele. Dar trupul fără minte nu poate face nici una din acestea, deoarece legea slobozeniei se cunoaste inainte de faptă.

18. Unii, neimplinind poruncile, socotesc că cred drept. Altii, implinindu-le, asteaptă impărătia ca o plată datorată. Si unii si altii gresesc fată de adevăr.

19. Stăpanul nu datorează plată robilor; dar iarăsi nici cei ce nu slujesc drept nu dobandesc slobozenia.

20. Dacă Hristos a murit pentru noi, după scripturi si nu mai trăim nouă insine, "ci Aceluia care a murit si a inviat pentru noi")2Cor.5,15), vădit este că suntem datori să-I slujim pană la moarte. Cum vom socoti asa dar infierea ca ceva ce ni se datorează?

21. Hristos e Stăpan prin fiintă si Stăpan prin opera de mantuire, deoarece, neexistand noi, ne-a făcut, iar murind din pricina păcatului, ne-a răscumpărat prin sangele Său si celor ce cred le-a dăruit harul.

22. Cand auzi Scriptura zicand că Dumnezeu "va răsplăti fiecăruia după faptele sale"(Ps.62,13), să nu intelegi că e vorba de fapte de o vrednicie egală cu Gheena sau cu Impărătia, ci că Hristos va răsplăti faptele necredintei in El sau ale credintii, nu ca un schimbător care cantăreste pretul lucrurilor de schimb, ci ca Dumnezeu, Ziditorul si Răscumpărătorul nostru.

23. Cei ce ne-am invrednicit de baia nasterii de a doua,săvarsim faptele bune nu pentru răsplată, ci pentru păzirea curăteniei dată nouă.

24. Tot lucrul bun, pe care-1 săvarsim prin firea noastră, ne face să ne retinem de la răul contrar, dar nu ne 'poate adăuga un spor de sfintenie, fără har.

25. Cel ce se infranează, se retine de la lăcomia H pantecelui; cel ce dispretuieste avutia, de la zgarcenie; cel linistit, de la vorbărie; cel curat, de la iubirea de plăceri; cel cuviincios, de la desfranare; cel ce se ajunge cu ce are, de la iubirea de argint; cel bland, de la turburare; cel cu cuget smerit, de la slavă desartă; cel supus, de la iubirea de vrajbă; c el ce mustra, de la fătărie. De asemenea cel ce se roagă, e străin de deznădejde; săracul, de multă avutie; mărturisitorul, de tăgăduire; mucenicul, de slujirea la idoli. Vezi cum toată virtutea săvarsită pană la moarte, nu e altceva decat retinerea de la păcat. Iar retinerea de la păcat e un lucru al firii, nu ceea ce aduce răsplata impărătiei.

26. Omul de abia păzeste cele ale firii lui. Hristos insă, prin cruce, dăruieste infierea.

27. Este o poruncă restransă si este alta cuprinzătoare. Prin cea dintai, se porunceste să dăm o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua, se porunceste lepădarea de toate avutiile.

28. Este o lucrare a harului, necunoscută celui slab la minte; si este o altă lucrare a păcatului, care semăna cu adevărul. Dar e bine să nu cercetăm prea stăruitor aceste lucruri, ca să nu rătăcim. Ci toate să le aducem, prin nădejde, lui Dumnezeu, căci el stie folosul amandurora.

29. Cel ce vrea să străbată marea spirituală, rabdă indelung, cugetă smerit, veghează si se infranează. De se va sili să treacă fără acestea patru, se va tulbura cu inima, dar de trecut nu va putea.

30. Linistirea e retinerea de la rele. Iar de-si va lua "cineva cu sine si cele patru virtuti, pe langă rugăciune, nu va avea. alt ajutor mai sigur spre starea de nepătimire.

31. Nu se poate linisti mintea fără trup, precum nu poate fi surpat zidul dintre ele, fără linistire si rugăciune.

32. "Trupul pofteste impotriva duhului si duhul impotriva trupului"(Gal.5,17). Iar cei ce umblă in duh nu vor implini pofta trupului.

33. Nu există rugăciune desăvarsită fără o chemare a mintii. Iar cugetul care strigă neimprăstiat, va fi auzit de Domnul.

34. Mintea care se roagă neimprăstiat, stramtorează si frange inima; iar "inima infrantă si smerită Dumnezeu nu o va urgisi"(Ps.50,19).

35. Rugăciunea incă se numeste virtute, desi e maica virtutilor. Căci le naste pe acelea prin impreunarea cu Hristos.

36. Tot ce am săvarsi fără rugăciune si nădejde bună, ne este pe urmă vătămător si fără pret.

37. Cand auzi că "cei de pe urmă vor fi intai si cei dintai vor fi pe urmă", intelege pe cei părtasi de virtuti si pe cei părtasi de dragoste. Căci iubirea e cea din urmă dintre virtuti, după rand, dar e cea dintai dintre toate, după cinste,

vădindu-le pe cele care s-au născut inaintea ei, ca fiind cele de pe urmă.

38. Dacă, in vreme ce te rogi, te copleseste trandăvia, sau esti supărat in diferite chipuri de păcat, adu-ti aminte de moarte si de muncile infricosate. Dar e mai bine să te lipesti de Dumnezeu prin rugăciune si nădejde, decat să te gandesti la lucruri dinafară, chiar dacă sunt de folos.

39. Niciuna din virtuti nu deschide singură, prin sine, usa firii noastre, dacă nu sunt impletite toate intreolaltă.

40. Nu e infranat cel ce se nutreste cu ganduri. Căci chiar de sunt folositoare, nu-s mai folositoare ca nădejdea.

41. Păcat spre moarte este tot păcatul nepocăit. Chiar, de s-ar ruga un Sfant pentru un asemenea păcat al altuia, nu e auzit.

42. Cel ce se pocăieste cum se cuvine nu va respinge osteneala pentru păcatele vechi, ci isi va castiga printr-insa indurarea lui Dumnezeu.

43. Dacă, suntem datori să facem in fiecare zi toate cate le are firea noastră bune, ce vom da lui Dumnezeu in schimb, pentru relele pe care le-am făcut mai inainte?

44. Orice prisos de virtute am adăuga astăzi, el e o dovadă a ne grijii trecute, nu un drept la răsplată.

45. Cel ce se turbură cu mintea si e linistit cu trupul, este asemenea celui turburat trupeste si imprăstiat cu mintea.

46. Turburarea de bună voie fie a mintii, fie a trupului, o sporeste pe cealaltă, cea a mintii pe cea trupească si cea a trupului pe cea a mintii. Căci impreunarea lor dă nastere unui rău si mai mare.

47. Mare virtute e a răbda cele ce vin asupra noastră si a iubi pe cei ce ne urăsc, după cuvantul Domnului(Mt.5,44).

48. Dovada iubirii nefătarnice e iertarea nedreptătilor.

49. Nu pot fi iertate din inimă greselile cuiva, fără cunostintă adevărată. Căci aceasta ii arată fiecăruia toate greselile cate le face.

50. Nu vei pierde nimic din tot ce vei ierta pentru Domnul, căci la timpul cuvenit iti vor veni inmultite.

51. Cand mintea uită de scopul cinstirii de Dumnezeu, fapta văzută a virtutii isi pierde valoarea.

52. Dacă fapta rău. plănuită ii este stricăcioasă oricui, cu mult mai mult celor ce nu au grijă de amănuntele ei.

53. Filosofează cu fapta despre voia omului si despre răsplata lui Dumnezeu. Căci stiinta nu e mai inteleaptă sau mai folositoare decat fapta.

54. Ostenelilor pentru evlavie le urmează mangaierea. Iar aceasta o cunoastem prin legea lui Dumnezeu si prin constiintă.

55. Unul a primit un gand si 1-a tinut fără multă socoteală. Altul 1-a primit si 1-a confruntat cu adevărul. E de intrebat care dintre ei a lucrat cu mai multă evlavie?

56. Răbdarea năcazurilor e semnul cunostintei adevărate; la fel neinvinovătirea oamenilor pentru nenorocirile tale proprii.

57. Cel ce face binele si caută răsplata, nu slujeste lui Dumnezeu, ci voii sale.

58. Cel ce a păcătuit, nu va putea scăpa de răsplată, decat printr-o pocăintă corespunzătoare cu greseala.

59. Unii spun: "Nu putem face binele, dacă nu primim in chip simtit harul Duhului".

60. Aceasta o spun pentru că, zăcand pururea in plăceri, prin libera lor hotărare, renuntă ca niste neajutorati la ceea ce le este dat cu putere

61. Căci celor botezati in Hristos li s-a dăruit harul in chip tainic; dar el lucrează in ei pe măsura implinirii poruncilor. Harul nu incetează de a ne ajuta in chip ascuns; dar ia de noi să facem sau să nu facem binele pentru care i puterea.

62. Mai intai harul trezeste in chip dumnezeesc constiinta. Aceasta ii face si pe cei făcători de rele să se căiască si să placă lui Dumnezeu.

63. El e ascuns de asemenea in invătătura ce ne-o dă aproapele. Iar uneori se iveste in cuget si prin cetire; sau invată mintea prin cugetarea naturală despre adevărul lui. Dacă deci vom ascunde talantul acestei cugetări, vom intra in chip itit intru bucuria Domnului.

64. Cel ce cere lucrările Duhului inainte de implinirea poruncilor e asemenea robului cumpărat cu bani, care, indată a fost comparat, cere deodată cu pretul si scrisoarea de slobozire.

65. Cel ce socoteste necazurile venite dinafară ca aduse de dreptatea lui Dumnezeu, acela căutand pe Domnul, a aflat deodată cu dreptatea Lui si cunostinta.

66. Dacă vei intelege ce zice Scriptura, că "in tot pămantul stăpanesc judecătile lui Dumnezeu"(Ps.105,7), orice intamplare ti se va face invătător spre cunostinta de Dumnezeu.

67. Fiecare intampină ceea ce ii vine, după ideea sa. Dar numai Dumnezeu stie cum i se potriveste fiecăruia ceea ce vine.

68. Cand suferi vreo ocară de la oameni, cugetă indată la slava ce-ti va veni de la Dumnezeu. Si ocara te va lăsa neintristat si netulburat; iar slava credincios si nesupus osandei, cand va veni.

69. Cand esti lăudat de multime, după bunăvointa lui Dumnezeu, să nu amesteci nimic semet in ceea ce ti-a hărăzit Domnul, ca nu cumva schimbandu-te, să cazi in starea dimpotrivă.

70. Sămanta nu va creste fără pămant si apă; iar omul nu se va folosi fără osteneli de bună voie si fără ajutor dumnezeiesc.

71. Fără nor nu vine ploaie, iar fără constiintă bună nu poti plăcea lui Dumnezeu.

72. Nu respinge invătătura, chiar dacă esti foarte cuminte. Căci iconomia lui Dumnezeu e mai folositoare ca intelepciunea noastră.

73. Cand inima e miscată de vreo plăcere de la locul ostenelilor de bună voie, devine anevoie de retinut, asemenea unui bolovan foarte greu, ce se rostogoleste la vale.

74. Precum un vitel nedeprins, alergand după iarbă, ajunge la loc mărginit de prăpăstii din amandouă părtile, la fel se află sufletul pe care gandurile l-au desfăcut pe-ncetul de locul său.

75. Cand mintea, dobandind bărbătie in Domnul, desface sufletul de obisnuinte invechite, atunci inima e chinuită de minte si de patimă, ca de niste călăi, care o trag incoace si incolo.

76. Precum cei ce plutesc pe mare rabdă cu plăcere arsura soarelui, la fel cei ce urăsc păcatul, iubesc mustrarea. Pentru că cea dintai se impotriveste vantului, cea de-a doua patimilor.

77. Precum fuga in timpul iernii sau Sambăta (Mt.24,20) aduce durere trupului si intinare sufletului, la fel răscoala patimilor in trupul imbătranit si in sufletul sfintit.

78. Nimenea nu e atat de bun si de milos ca Domnul; dar nici El nu iartă pe cel ce nu se pocăieste.

79. Multi ne intristăm pentru păcate; dar primim cu plăcere cauzele lor.

80. Sobolanul, care se taraie sub pămant, fiind orb nu poate vedea stelele; la fel cel ce nu crede lui Dumnezeu in privinta celor vremelnice, nu poate crede nici in privinta celor vesnice.

81. Cunostinta adevărată s-a dăruit oamenilor de către Dumnezeu, ca har inainte de har; si ea invată pe cei te se impărtăsesc de ea, să creadă inainte de toate in Cel ce le-a dăruit-o.

82. Cand sufletul care a păcătuit nu primeste necazurile ce vin asupra-i, atunci ingerii zic despre el: "Am doftorit Babilonul si nu s-a vindecat"(Ieremia 51,9).

83. Mintea, care a uitat de cunostinta adevărată se luptă pentru cele protivnice, ca pentru unele ce-i sunt de folos.

84. Precum focul nu poate zăbovi in apă, tot asa nici gandul urat in inima iubitoare de Dumnezeu. Căci tot-cel ce iubeste pe Dumnezeu, iubeste si osteneala. Iar osteneala de, bună voie e vrăjmasă plăcerii prin fire.

85. Patima ajungand stăpană peste fapte cu ajutorul vointei, se impune pe urmă silnic si dacă nu vrea cel părtas de ea.

86. De vin asupra noastră ganduri fără voie, să fim siguri că iubim cauzele lor, iar de vin ganduri cu voia, iubim si lucrurile spre care se indreaptă.

87. Părerea de sine si ingamfarea sunt pricini ale hulirii; iar iubirea de argint si slava desartă sunt pricini ale neindurării si ale fătărniciei.

88. Cand diavolul vede că mintea s-a rugat din inimă, aduce ispite mari si răutăcios uneltite. Căci nu vrea să stingă virtuti mici prin ispite mari.

89. Un gand care zăboveste arată impătimirea omului. Iar dacă e alungat repede, arată războiul si impotrivire.

90. Trei sunt locurile spirituale, la care vine mintea cand se schimbă: cel după fire, cel mai presus de fire si cel impotriva firii. Cand vine la locul după fire, se descopere pe sine ca pricina gandurilor rele si-si mărturiseste lui Dumnezeu păcatele, recunoscand pricinile patimilor. Cand vine la locul cel impotriva firii, uită de dreptatea lui Dumnezeu si se războieste cu oamenii pe motiv că o nedreptătesc. Iar cand e ridicată la locul mai presus de fire, află roadele Duhului Sfant, pe care le-a arătat Apostolul: iubire, bucurie, pace (Gal.5,22) si cele următoare; si stie că Bacă alege grijile trupesti, nu poate rămane acolo. Dar dacă se desparte de locul acela, cade in păcat,si in necazurile care urmează păcatului, chiar dacă nu indată, dar desigur la vremea sa, cand stie dreptatea lui Dumnezeu.

91. Atata adevăr se cuprinde in cunostinta fiecăruia, cată sigurantă ii dau blandetea, smerenia si dragostea.

92. Tot cel ce s-a botezat după dreapta credintă a primit tainic tot harul. Dar se umple de cunostinta sigură a acestui fapt, după aceea, prin lucrarea poruncilor

93. Porunca lui Hristos, implinită cu constiintă, dăruieste mangaiere după multimea durerilor inimii. Dar fiecare din acestea vine la timpul său.

94. Roagă-te stăruitor la orice lucru, ca unul ce nu poti : nimic fără ajutorul lui Dumnezeu.

95. Nimic nu ajută mai mult lucrării ca rugăciunea; si pentru a castiga bunăvointa lui Dumnezeu, nimic nu e mai de folos ca ea.

96. Toată lucrarea poruncilor se cuprinde in ea. Căci nimic nu stă mai sus ca dragostea de Dumnezeu.

97. Rugăciunea neimprăstiată e semn de iubire fată de Dumnezeu la cel ce stăruie in ea. Negrija de ea si imprăstierea ei, e dovada iubirii de plăceri.

98. Cel ce priveghează, rabdă si se roagă nestramtorat, impărtăseste in chip vădit de Duhul Sfant. Iar cel ce e strimtorat in acestea, dar rabdă totusi cu voia, primeste si el indată ajutor.

99. O poruncă se vădeste mai aleasă ca alta. De aceea există si o credintă mai sigură că altă credintă.

100. Este o credintă din auz, după Apostol (Rom.10,17), si este o credintă, care e adeverirea lucrurilor nădăjduite (Evr.11,1).

101. Bine este să folosim prin cuvinte pe cei care intreabă; dar mai bine e să conlucrăm cu ei prin rugăciune si virtute. Căci cel ce, prin acestea, se aduce pe sine la Dumnezeu, ajută si aproapelui.

102. Dacă vrei să-1 folosesti fără vorbă multă pe iubitorul de invătătură, indeamnă-1 la rugăciune, la credintă dreaptă si la răbdarea năcazurilor. Căci prin acestea se dobandesc toate celelalte virtuti.

103. Pentru lucrurile, pentru care si-a pus cineva nădejdea in Dumnezeu, nu se mai războieste cu aproapele.

104. Dacă, potrivit Scripturii, tot ce ni se intamplă fără voie isi are pricina in cele săvarsite cu voia, nimeni nu e atat de dusman omului, ca el insusi.

105. Tuturor relelor le premerge nestiinta; iar a doua după nestiintă e necredinta.

106. Fugi de ispită prin răbdare si prin rugăciune. Căci dacă i te impotrivesti fără acestea, vine asupra-ti si mai năvalnic. '

107. Cel bland pentru Dumnezeu e mai intelept decat cei intelepti si cel smerit cu inima e mai puternic decat cei puternici. Căci ei poartă jugul lui Hristos intru cunostintă (Mt.11,29).

108. Toate cate le grăim sau le săvarsim fără rugăciune, ni se arată pe urmă sau gresite sau vătămătoare, si ne dovedesc lipsiti de cunostintă, prin lucrurile care urmează.

109. Unul singur e drept din fapte, din cuvinte si din ganduri. Din credintă insă, din har si din pocăintă, sunt multi

110. Precum celui ce se pocăieste ii e străină cugetarea semeată, asa celui ce păcătuieste de bună voie ii e cu neputintă cugetarea smerită.

111. Cugetarea smerită nu e o osandire a noastră din partea constiintei, ci cunostinta harului lui Dumnezeu si a compătimirii Lui.

112. Ceea ce e casa văzută pentru aerul obisnuit, aceea este mintea ratională pentru harul dumnezeiesc. Cu cat scoti mai mult materia afară, cu atat mai mult năvăleste acela inăuntru; si cu cat o mani pe aceasta mai mult inăuntru, cu atat mai mult se retrage acela.

113. Materia casei sunt vasele si mancărurile; iar materia mintii, slava desartă si plăcerea.

114. Nădejdea in Dumnezeu face inima largă; iar grija trupească o ingustează.

115. Harul Duhului e unul si neschimbat; dar lucrează care precum voieste.

116. Precum ploaia, curgand in pămant, dă plantelor calitatea lor proprie, celor dulci dulceata si celor acre acreala, harul, intrand in inimile credinciosilor, le dăruieste lucrările care se potrivesc ca diferitele virtuti. :

117. Celui ce flămanzeste pentru Hristos, harul i se face hrană; celui ce insetează, băutură preadulce; celui ce tremură de frig, haină; celui ostenit, odihnă; celui ce se roagă, deplină incredintare; celui ce plange, mangaiere.

118. Deci cand auzi Scriptura spunand, despre Duhul Sfant că s-a coborat peste fiecare dintre Apostoli, sau că a năvălit asupra unui prooroc, sau că lucrează, sau se intristează, sau se stinge, sau se manie; si iarăsi că unii au parga Duhului, altii sunt plini de Duh Sfant, să nu cugeti la vreo tăiere, sau la vreo prefacere sau la vreo schimbare a Duhului, ci crede, după cum am spus mai inainte, că el e neschimbat si atotputernic. De aceea, el rămane in lucrări ceea ce este, dar in acelasi timp salvează in fiecare, in chip dumnezeiesc, ceea ce trebuie salvat. Căci el se revarsă peste cei botezati in chip desăvarsit, asemenea soarelui, dar fiecare dintre noi se luminează in măsura in care, urandu-si patimile care-1 intunecă, le smulge din sine; precum de asemenea se intunecă in măsura in care, iubindu-le, cugetă la ele.

119. Cel ce urăste patimile smulge pricinile lor. Iar cel ce se supune pricinilor e războit de patimi, chiar dacă nu vrea.

120. Cand suntem stăpaniti de ganduri rele, să ne invinovătim pe noi insine, si nu păcatul strămosesc (Ps.62,10).

121. Rădăcinile gandurilor sunt păcatele văzute, pe care le săvarsim cu miinile, cu picioarele si cu gura.

122. Nu poate sta de vorbă cu patima in minte, cel ce nu iubeste pricinile ei.

123. Căci cine stă la targuiala cu slava desartă, dacă dispretuieste rusinea? Sau cine se tulbură pentru ocară, dacă iubeste umilinta? Cine primeste plăcerea trupească, avand inimă zdrobită si smerită? Sau cine se ingrijeste si se luptă pentru cele vremelnice, dacă crede in Hristos?

124. Cel care, dispretuit fiind de cineva, nu se galceveste cu cel ce-l dispretuieste, nici cu cuvantul, nici cu gandul, a dobandit cunostintă adevărată si arată credintă tare Stăpanului.

125. Mincinosi sunt fiii oamenilor, care stau in cumpănă de-a face nedreptate. Dar Dumnezeu păstrează pe seama fiecăruia ceea ce este drept.

126. Dacă nici cel ce nedreptăteste nu ajunge la vreun prisos, nici cel nedreptătit nu e lipsit de ceva, omul trece ca o umbră, si deci in desert se tulbură (Ps.39,7)

127. Cand vezi pe cineva indurerat de multe ocări, cunoaste că, după ce s-a umplut de ganduri de-ale slavei desarte, seceră acum cu scarbă spicele semintelor din inimă.

128. Cel ce s"a bucurat de plăcerile trupesti mai mult decat trebuie, va plăti prisosul cu osteneli insutite.

129. Mai marele e dator să spună supusului ceea ce e dator să facă; iar dacă nu e ascultat, să-i vestească venirea relelor.

130. Cel ce este nedreptătit de cineva si nu cere de la cel ce 1-a nedreptătit ceea ce i se datorează, crede, cu privire la partea aceea, lui Hristos, si va lua insutit in veacul acesta si va mosteni viata vesnică.

131. Aducerea aminte de Dumnezeu face să se nască in inimă osteneala si durerea pentru cinstirea lui; si tot cel ce uită de Dumnezeu caută plăcerea si fuge de durere.

132. Nu zice că cel izbăvit de patimi nu mai poate avea necazuri. Căci chiar dacă nu pentru el, e dator totusi să aibă necazuri pentru aproapele.

133. Cand vrăjmasul are in stăpanire multe zapisuri de ale păcatelor uitate, il sileste pe datornic să le săvarsească si prin aducerea aminte, folosindu-se cu viclean mestesug de legea păcatului.

134. Dacă vrei să-ti amintesti neincetat de Dumnezeu, .nu respinge necazurile ca nedrepte, ci rabdă-le ca pe unele ce vin după dreptate. Căci răbdarea lor trezeste si inviorează amintirea prin fiecare intamplare. Iar respingerea lor micsorează durerea si osteneala spirituală a inimii si prin aceasta produce uitarea.

135. Dacă vrei ca Domnul să-ti acopere păcatele, să nu-ti arăti oamenilor virtutile. Căci ceea ce facem noi cu acestea, aceea face Dumnezeu cu acelea.

136. Ascunzandu-ti virtutea, nu te mandri, ca si cand ai implini dreptatea. Căci dreptatea nu stă numai in a ascunde cele frumoase, ci si in a nu gandi nimic din cele oprite.

137. Nu te bucura cand faci bine cuiva, ci cand rabzi dusmănia care urmează, fără a pune la inimă răul. Căci precum urmează noptile zilelor, asa urmează răutătile binefacerilor.

138 Slava desartă, iubirea de argint si plăcerea nu lasă facerea de bine nepătată, dacă nu s-au topit mai inainte prin frica lui Dumnezeu.

139" in durerile fără voie se ascunde mila lui Dumnezeu, care atrage la pocăintă pe cel ce le rabdă si izbăveste de muncile vesnice.

140 Unii, implinind poruncile, gandesc să le pună in cumpănă cu păcatele. Iar altii isi castigă bunăvointă lui Dumnezeu prin jertfa Celui ce a murit pentru păcatele noastre. E de intrebat care dintre acestia cugetă drept?

141. Frica Gheenei si dragostea Impărătiei dau puterea de a răbda necazurile. Iar aceasta nu vine de la noi insine, ci de la Cel ce cunoaste gandurile noastre.

142. Cel ce crede in cele-viitoare se infranează de la plăcerile de aici fără a face pe invătătorul. Iar cel care nu crede, caută plăcerea si fuge de durere.

143. Să nu zici: cum se va deda săracul plăcerii, neavand cele ce o pricinuiesc? Căci cineva poate să se dedea plăcerii prin ganduri, in chip si mai ticălos.

144. Altceva e cunostinta lucrurilor si altceva cunoasterea adevărului. Pe cat se deosebeste soarele de lună, pe atat e mai de folos cea de a doua decat cea dintai.

145. Cunostinta lucrurilor creste in proportie cu implinirea poruncilor; iar cunoasterea adevărului, pe măsura nădejdii in Hristos.

146. De vrei asadar să te mantuiesti si să vii la cunostinta adevărului, incearcă totdeauna să te ridici peste lucrurile ce cad sub simturi si să te lipesti de Dumnezeu numai prin nădejde. Căci in felul acesta, privind uneori pe alături fără să vrei, vei afla Domnii si Stăpanii răsboindu-te prin atacurile ce le vor da asupra ta. Dar biruindu-le prin rugăciune si rămanand cu bună nădejde, vei stărui in harul lui Dumnezeu, care te izbăveste de urgia viitoare.

147. Cine intelege ceea ce a spus in chip tainic sfantul avei, că lupta noastră e impotriva duhurilor răutătii(Ef.6,12), va intelege si parabola Domnului, prin care a arătat că trebuie să ne rugăm neincetat si să nu ne lenevim (Lc.18,1).

148. Legea porunceste figurat să lucrăm sase zile, iar a saptea să ne odihnim. Lucrarea sufletului stă in facerea de bine prin bani si lucruri. Iar odihna lui, in a vinde toate si a le da săracilor, după cuvantul Domnului. Si cel ce ajuns astfel la odihnă prin lepădarea de averi, petrece in nădejdea mintală. La această odihnă ne indeamnă si Pavel să intrăm cu sarguintă, zicand: "Să ne silim să intrăm la această odihnă"(Mt.19,21).

149. Acestea le-am spus, nu nesocotind cele viitoare, nici hotărand că aici este răsplata obstească, ci fiindcă trebuie să avem intai harul Duhului Sfant lucrand in inimă si apoi să intrăm, pe măsura vredniciei noastre, in impărătia Cerurilor. Aceasta descoperind-o si Domnul a zis: "Impărătia Cerurilor este inăuntru vostru!(Evr.4,11). Dar a spus-o si Apostolul: "Credinta e adeverirea celor nădăjduite"(Lc.17,21) si iarăsi: "Alergati asa ca să o luati"(1Cor.13,5) si iarăsi: "Cercetati-vă pe voi insivă de sunteti in credintă. Sau nu cunoasteti că Iisus Hristos locuieste in voi? Afară numai dacă nu sunteti crestini netrebnici".

150. Cel ce cunoaste adevărul nu se impotriveste necazurilor, care vin asupra lui. Căci stie că-1 conduc pe om spre frica de Dumnezeu.

151. Păcatele de odinioară, pomenite special după chipul lor, vatămă pe cel cu bună nădejde. Căci dacă ii apar in cuget insotite de intristare, il desfac de nădejde, iar dacă i se zugrăvesc fără intristare, isi intipăresc din nou vechea intinăciune.

152. Cand mintea, prin lepădarea de sine, se tine strans numai de gandul nădejdii,2 vrăjmasul, sub motiv de mărturisire, ii zugrăveste păcatele de mai inainte, ca să starnească din nou patimile uitate prin harul lui Dumnezeu si, pe nebăgate de seamă, să facă pe om nedrept. Căci făcand vrăjmasul acesta, de va fi omul luminat si urator de patimi, se va intuneca, turburandu-se pentru cele făcute. Iar de va fi incă incetosat si iubitor de plăceri, va zăbovi desigur in convorbirea pătimase cu momelile, incat amintirea aceasta nu-i va fi o mărturisire, ci inceput de păcătuire.

153. Dacă vrei să aduci lui Dumnezeu mărturisire fără osandă, nu pomeni special, după chipul lor, greselile, ci rabdă cu bărbătie urmările lor.

154. intamplările dureroase vin asupra noastră pentru păcatele făcute mai-nainte, fiecare greseală aducand după sine ceea ce se leagă de firea ei.

155. Cel ce cunoaste si stie adevărul, nu se mărturiseste lui Dumnezeu prin amintirea celor săvarsite, ci prin răbdarea celor ce vin pe urmă asupra lui.

156. Cand respingi durerea si ocara, nu făgădui că te vei pocăi prin alte virtuti. Căci slava desartă si fuga de dureri obisnuiesc să slujească păcatului chiar si prin cele de-a dreapta (prin virtuti).

157. Precum virtutile obisnuesc să se nască din dureri si din ocări, asa păcatele se nasc din plăceri si laude.

158. Orice plăcere trupească vine dintr-o lenevire de mai-nainte. Iar lenevia se naste din necredintă.

159. Cel ce zace sub păcat nu poate birui singur cugetul trupesc. Căci atatarea se miscă fără odihnă in mădularele sale.

160. De suntem pătimasi, trebuie să ne rugăm si să ne supunem. Căci de abia cu ajutor ne putem război cu obisnuintele păcatului.

161. Cel ce-si loveste voia cu supunerea si cu rugăciunea, este luptător cu bun mestesug, vădind lupta mintală pe care o poartă, prin retinerea de la cele supuse simturilor.

162. Cel ce nu-si uneste voia sa cu Dumnezeu se poticneste in faptele sale si cade in mainile vrăjmasilor.

163. Cand vezi doi răi, avand dragoste unul fată de altul, cunoaste că fiecare ajută să se implinească voia celuilalt.

164. Cel ce cugetă semet si cel ce iubeste slava desartă se insotesc cu plăcere unul cu altul. Căci cel dintai laudă pe iubitorul de slavă desartă, care-i cade inainte slugarnic; iar celalalt măreste pe cel cu cuget semet, care-1 laudă intr-una.

165. Cel ce ascultă cu dragoste de adevăr scoate folos din amandouă părtile: pentru cele bune primind mărturie, se face si mai grabnic la ele; pentru cele rele fiind mustrat, e silit să se pocăiască. După sporirea noastră trebuie să ne fie si viata; si după viată suntem datori să inăltăm lui Dumnezeu rugăciunile noastre.

166. Bine este să tinem porunca cea mai cuprinzătoare si să nu ne ingrijim de nimic in parte, ca astfel să nu trebuiască nici să ne rugăm pentru ceva aparte, ci să cerem numai impărătia lui Dumnezeu, după cuvantul Domnului(Mt.6,33). Iar dacă ne ingrijim de fiecare trebuintă, suntem datori să ne si rugăm pentru fiecare. Căci cel ce face sau se ingrijeste de ceva fără rugăciune, nu se află pe drumul cel bun care duce spre sfarsitul lucrului. Aceasta e ceea ce a spus Domnul:"Fără mine nu puteti face nimic"(Io.15,5).

167. Cel ce nesocoteste poruncă rugăciunii, cade in neascultări si mai rele, una predandu-1 alteia, ca legat in lanturi.

168. Cel ce primeste necazurile de acuma, in nădejdea bunătătilor de mai tarziu, a aflat cunostinta adevărului si se va izbăvi repede de manie si intristare.

169. Cel ce primeste reaua pătimire si necinstea pentru adevăr umblă pe calea apostolilor, luand crucea si incingandu-se cu lanturi. Iar cel ce incearcă să aibă grijă de inima sa fără acestea, rătăceste cu mintea si cade in ispitele si cursele diavolului.

170. Nu poate birui cel ce se războieste nici gandurile rele, fără să biruiască pricinile lor, nici pricinile fără ganduri. Căci cand răpunem pe una in parte, nu peste mult suntem prinsi prin cealaltă de către amandouă.

171. Cel ce se luptă cu oamenii, de frica relei pătimiri si a ocărilor, sau va pătimi aici necazuri si mai multe, sau va fi muncit fără milă in veacul viitor.

172. Cel ce vrea să fie ferit de orice intamplare rea e dator să-si incredinteze toate trebile lui Dumnezeu prin rugăciune; apoi mintea lui să se tină strans de nădejdea in El, iar grija pentru lucrurile supuse simturilor să o nesocotească cu toată puterea.

173. Cand află diavolul pe un om, prins fără trebuintă de cele trupesti, mai intai ii răpeste trofeele cunostintei, pe urmă ii taie nădejdea in Dumnezeu cum i-ar tăia capul.

174. Dacă ocupi vreodată pozitia intărită a rugăciunii curate, nu primi in acea vreme cunostinta lucrurilor, ridicată in fata ta de vrăjmasul, ca să nu pierzi ceea ce e mai de pret. Căci mai bine este să-1 săgetăm eu săgetile rugăciunii, stand inchisi in cetătuia noastră, decat să stăm de vorbă cu el, care ne aduce daruri, uneltind să ne desfacă de rugăciunea impotriva lui.

175. Cunostinta lucrurilor foloseste omului in vreme de ispită si de trandăvie. Dar in vreme de rugăciune il păgubeste.

176. Dacă ti s-a randuit să inveti intru Domnul si nu esti ascultat, intristează-te cu mintea, dar nu te turbura la arătare. Căci intristandu-te nu vei fi osandit cu-cel neascultător. Dar turburandu-te, vei fi ispitit prin acelasi lucru.

177. in vremea talcuirii, să nu ascunzi cele ce privesc pe cei de fată povestindu-le lucrurile cuviincioase si vrednice de laudă mai lămurit, iar pe cele greu de auzit, mai acoperit.

178. Celui ce nu se află in ascultarea ta să nu-i aduci greseala in fată. Căci aceasta tine mai mult de stăpanire, decat de sfătuire.

179. Cele spuse la plural se fac tuturor de folos, arătand fiecăruia in constiintă cele ale sale.

180. Cel ce vorbeste drept e dator si el să fie plin de multumire, ca unul ce primeste cuvintele de la Dumnezeu. Căci adevărul nu este al celui ce grăieste, ci al lui Dumnezeu, care i-1 dăruieste.

181. Nu te galcevi cu cei care nu ti-au făcut mărturisire de supunere, cand se impotrivesc adevărului, ca să nu-ti starnesti ura, cum zice Scriptura.

182. Acela care cedează ucenicului cand se impotriveste unde nu trebuie, il rătăceste in privinta acelui lucru si-1 pregăteste să nesocotească randuielile supunerii.

183; Cel ce sfătuieste sau mustră intru frica lui Dumnezeu pe acela care păcătuieste, isi castigă sie-si virtutea opusă greselii. Iar cel ce tine minte răul si osandeste cu răutate cade in aceeasi patimă, după legea duhovnicească.

184. Cel ce a invătat bine legea se teme de legiuitor; iar temandu-se de El, se fereste de tot răul.

185. Nu vorbi cu două limbi, intr-un fel arătandu-te cu cuvantul, si intr-alt fel aflandu-te cu constiinta. Căci pe unul ca acesta Scriptura il pune sub osandă (Sir.28,15).

186. Adeseori cel ce spune adevărul e urat de cei fără de minte, după Apostol (Io.8,40). Iar cel fătarnic este iubit. Dar nici una dintre aceste răsplăti nu tine multă vreme. Căci domnul va răsplăti fiecăruia, la vremea sa, ceea ce trebuie.

187. Cel ce voieste să inlăture relele viitoare e dator să poarte cu plăcere pe Cele de acuma. Căci astfel impăcandu-se intelepteste cu lucrurile, va ocoli prin dureri mici, pedepse mari.

188. imprejmuieste-ti cuvantul cu intărituri dinspre partea laudei de sine si cugetul dinspre partea inaltei păreri despre tine, ca nu cumva cedand să faci cele dimpotrivă. Căci jele nu se săvarseste numai de către om, ci si de către Dumnezeu, atotvăzătorul.

189. Atotvăzătorul Dumnezeu precum dă răsplătiri faptelor noastre, asa si cugetelor si gandurilor noastre de bună voie.

190. Gandurile fără de voie răsar din păcatul de mai inainte; iar cele cu voia, din vointa liberă. De aceea, cele din urmă, sunt pricinile celor dintai.

191. Gandurile rele neintentionate le urmează intristarea. De aceea si dispar degrabă. Iar celor intentionate le urmează bucurie. De aceea cu anevoie ne izbăvim de ele,

192. Iubitorul de plăcere se intristează de dojeniri si de stramtorări; iar iubitorul de Dumnezeu, de laude si de prisositi,

193. Cel ce nu cunoaste judecătile lui Dumnezeu merge cu mintea pe un drum inconjurat de amandouă părtile de prăpăstii si usor e răsturnat de orice vant. Cand e lăudat, se umflă de mandrie; cand e dojenit, se otăreste; cand ii merge bine, isi pierde cuviinta; cand ajunge in suferinte, se tanguieste; intelege ceva caută numaidecat să arate; cand nu intelege, face că intelege; dacă e bogat, se ingamfă; dacă e sărac, se face că nu e; cand se satură, e plin de indrăzneală; cand posteste, se umple de slavă desartă; cu cei ce-1 mustră, se ia la ceartă; iar cei ce-1 iartă, ii socoteste prosti.

194. Dacă, prin urmare, cineva n-a dobandit, prin harul lui Hristos, cunostinta adevărului si frica de Dumnezeu, se răneste cumplit nu numai de patimi, ci si de alte intamplări.

195. Cand vrei să descurci un lucru incurcat, caută in privinta lui ce place lui Dumnezeu, si vei afla dezlegarea folositoare.

196. Cand Dumnezeu binevoieste să se facă un lucru, toată zidirea ajută să se implinească. Dar cand El nu binevoieste, se impotriveste si zidirea.

197. Cel ce se impotriveste necazurilor, se războieste fără să stie cu porunca lui Dumnezeu. Iar cel ce le primeste intru cunostintă adevărată, acela rabdă pe Domnul, cum zice Scriptura.

198. După ce a venit incercarea, nu intreba de ce, sau prin cine a venit, ci cum să o porti cu multumire, fără intristare si fără pomenirea răului.

199. Răul de la altul nu ne sporeste păcatul, dacă nu il primim cu ganduri rele.

200. Dacă nu e usor să afli pe cineva să placă lui Dumnezeu fără să fie incercat, trebuie să multumim lui Dumnezeu pentru toată intamplarea.

201. Dacă Petru n-ar fi rămas fără izbandă in pescuitul de noapte (Lc.5,5), nu ar fi izbandit in cel de zi. Si dacă Pavel nu si-ar fi pierdut vederea ochilor (Fapte 9,8), nu ar fi castigat-o pe cea a mintii. Iar dacă Stefan nu ar fi fost batjocorit ca hulitor, nu ar fi văzut pe Dumnezeu, cand i s-au deschis cerurile (Fapte 7,55).

202. Precum lucrarea după Dumnezeu e virtute, asa necazul impotriva asteptării se numeste incercare.

203. Dumnezeu a incercat pe Avraam, adică i-a adus necaz cu folos, nu ca să afle cum este, căci Cel ce cunoaste toate inainte de nasterea lor il cunostea si pe el, ci ca să-i dea prilejuri pentru o credintă desăvarsită.

204. Tot necazul vădeste aplecarea vointei, dandu-i acesteia prilej să incline fie la dreapta, fie la stanga. De aceea necazul ce se intamplă să vină se numeste incercare, dand celui ce se impărtăseste de el cunostinta voilor sale ascunse.

205. Frica de Dumnezeu ne sileste să luptăm cu Iscatul. Dar luptand noi, insusi harul lui Dumnezeu il surpă.

206. intelepciunea nu stă numai in a cunoaste adevărul inăltimea naturală, ci si in a răbda răutatea celor ce ne fac nedreptate, ca pe a noastră proprie. Căci cei ce răman la cea dintai se umflă de mandrie; iar cei ce au ajuns la a doua au dobandit smerenie in cugetare.

207. De vrei să nu fii muncit de ganduri rele, primeste silirea sufletului si necazul trupului. Iar aceasta nu numai in parte, ci in toată vremea si locul si lucrul.

208. Cel ce se lasă povătuit de bună voie prin necazuri, va fi stăpanit de gandurile fără de voie. Iar cel ce nu primeste pe cele dintai, va deveni, chiar dacă nu vrea, robul de al doilea.

209. Dacă esti nedreptătit si ti se inăspreste inima, nu intrista, căci cu bun rost a fost pus in miscare ceea ce ti s-a intamplat. Ci bucurandu-te, alungă gandurile care răsar, stiind că, biruindu-le de la primul atac, va fi biruit impreună cu ele si după ce a fost pus in miscare; dar dacă gandurile continuă să se miste, si răul sporeste.

210. Fără zdrobirea inimii, e cu neputintă să ne izbăvim cu totul de păcat. Iar inima se zdrobeste prin infranarea de la trei lucruri: de la somn, de la hrană si de la lenevirea trupească. Căci prisosinta acestora sădeste iubirea de plăcere; iar iubirea de plăcere primeste gandurile rele. Pe de altă parte, ea se impotriveste atat rugăciunii, cat si slujirii cuvenite.

211. Dacă ai fost randuit să poruncesti fratilor, păzeste randuiala ta si să nu treci sub tăcere cele cuvenite de frica celor ce se impotrivesc. Cand vor asculta, vei avea plată pentru virtutea lor, cand nu vor asculta, desigur ii vei ierta si vei lua de asemenea iertare de la Cel ce a zis: "Iertati si se va ierta vouă".

212. Toată incercarea se aseamănă cu un targ. Cel ce stie să facă negustorie, castigă mult; iar cel ce nu stie, sufere pagubă.

213.Pe cel ce nu ascultă de un cuvant nu-1 sili cu ceartă; ci castigul, pe care el 1-a lepădat, adunăti-1 tie. Căci hotărarea de a nu pune răul la inimă iti va folosi mai mult decat indreptarea lui.

214. Cand vătămarea ce izvorăste de la unul se intinde la multi, nu trebuie să ai indelungă răbdare, nici să cauti folosul tău, ci al celor multi, ca să se mantuiască. Căci e mai folositoare virtutea multora, decat cea a unuia.

215. De va cădea cineva in orice fel de păcat si nu se va intrista pe măsura greselii, cu usurintă va cădea iarăsi in aceeasi cursă.

216. Precum leoaica nu se apropie cu prietenie de junincă, la fel nerusinarea nu primeste de bunăvoie intristarea după Dumnezeu.

217. Precum oaia nu se impreună cu lupul, pentru nasterea de pui, asa nici durerea inimii cu nerusinarea, pentru zămislirea virtutilor.

218. Nimenea nu poate avea durere si intristare după Dumnezeu, de nu va iubi mai-nainte pricinile lor.

219. Frica de Dumnezeu si mustrarea primesc intre ele intristarea. Iar infranarea si privegherea se insotesc cu durerea.

220. Cel ce nu se lasă povătuit de poruncile si de indemnurile Scripturii, va fi manat inainte de biciul calului si de boldul asinului. Iar de se va impotrivi si acestora, i se vor strange fălcile in zăbale si frau.

221. Cel biruit cu usurintă de cele mici e robit neapărat de cele mari. Iar cel ce le dispretuieste pe acelea, le va sta impotrivă si celor mari, intru Domnul.

222. Nu incerca să folosesti prin mustrări pe cel ce se cu virtutile, fiindcă acela nu poate fi si iubitor de fală si iubitor de adevăr.

223. Tot cuvantul lui Hristos descopere mila si dreptatea si intelepciunea lui Dumnezeu, si toarnă prin auz puterea lor in cei ce ascultă cu plăcere. Dar cei nemilostivi si nedrepti, ascultand fără plăcere, nu au putut cunoaste intelepciunea lui Dumnezeu, ba L-au si răstignit pe Cel ce o grăia. Deci să băgăm si noi de seamă de ascultăm cu plăcere : El. Căci chiar El a zis: "Cel ce mă iubeste pe Mine va păzi poruncile Mele si va fi iubit de Tatăl Meu si Eu il voi iubi pe si Mă voi arăta lui"(Io.14,21). Vezi cum a ascuns arătarea Sa in porunci? Dar dintre toate poruncile, cea mai cuprinzătoare este dragostea către Dumnezeu si către aproapele. Iar aceasta ia tintă din infranarea de la cele materiale si din linistirea gandurilor.

224. Domnul, stiind aceasta, ne porunceste zicand: "Să nu vă ingrijiti de ziua de maine"(Mt.6,37). Si cu dreptate. Pentru că cel ce nu s-a izbăvit de cele materiale si de grija lor, cum se va izbăvi de gandurile rele? Iar cel invăluit de ganduri, cum va vedea păcatul, care este acoperit de ele? Căci păcatul e un intunerec si o ceată a sufletului, ce se lasă din ganduri, din cuvinte si din fapte rele. Si păcatul se naste asa că diavolul ispiteste pe om printr-o momeală care nu-1 fortează si ii arată inceputul păcatului, iar omul intră in vorbă cu el din pricina iubirii de plăcere si a slavei desarte. Căci desi prin judecată nu voieste, dar cu lucrarea se indulceste si il primeste. Iar cel ce nu-si vede acest păcat cuprinzător, cum se va ruga pentru el ca să se curătească? Si cel ce nu s-a curătit, cum va afla locul fiintei curate? Iar de nu-1 va afla, cum va vedea casa cea mai dinlăuntru a lui Hristos, dacă suntem casa lui Dumnezeu, după cuvantul prorocesc, evanghelicele si apostolesc?

225. Trebuie, asadar, ca urmare a celor spuse mai-nainte, să căutăm casa aceasta si să stăruim a bate la usa ei prin rugăciune, ca, fie acum, fie in ceasul mortii, să ne deschidă stăpanul si să nu ne spună ca unora, care n-am avut grijă: "Nu vă stiu pe voi de unde sunteti"(Lc.13,25). Ba suntem datori nu numai să cerem si să luăm, ci să si păstrăm ceea ce ni s-a dat. Căci sunt unii care si după ce au primit, au pierdut. De aceea, poate, cunostinta simplă, sau chiar si o experientă intamplătoare a lucrurilor spuse mai-nainte a au si cei mai tineri si mai tarzii la invătătură. Dar trăirea stăruitoare, cu răbdare, n-o au decat cei evlaviosi si mult incercati dintre bătrani, cari, pierzand-o adeseori din neatentie, au căutat-o iarăsi cu osteneli de bună voie si au aflat-o. Să nu incetăm să facem si noi la fe1, pană cand o vom dobandi intr-o astfel de măsura, incat să nu o mai putem pierde, intocmai ca aceia.

226. Aceste putine invătături ale legii duhovnicesti le-am cunoscut din cele multe. Asupra lor stăruie neincetat si marele Psalmist, vrand să le invete si să le implinească cei ce cantă neintrerupt in Domnul Iisus: Lui I se cuvine slava, stăpanirea si inchinarea, acum si in veci. Amin.