Index > Scriitori filocalici

 
   Antonie cel Mare 
   autor anonim 
   Avva Filimon 
   Calist şi Ignatie Xantopol 
   Calist Angelicude 
   Calist Catafygiotul 
   Calist Patriarhul 
   Casian Romanul 
   Diadoh al Foticeei 
   Evagrie Ponticul 
   Filotei Sinaitul 
   Grigorie Sinaitul 
   Ilie Edicul 
   Ioan Carpatiul 
   Ioan Damaschin 
   Isaia Pustnicul 
   Isihie Sinaitul 
   Marcu Ascetul 
   Maxim Cavsocalivitul 
   Maxim Marturisitorul 
   Nichifor din singuratate 
   Nichita Stithatul 
   Nil Ascetul 
   Petru Damaschin 
   Simeon Evlaviosul 
   Simeon Metafrastul 
   Simeon Noul Teolog 
   Talasie Libianul si Africanul 
   Teodor al Edesei 
   Teognost 
   Teolipt mitropolitul Filadelfiei 
   Varsanufie si Ioan 
   Vasile de la Poiana Marului 

 

versiune cu diacritice - aici

 

Cuviosul Maxim Cavsocalivitul

Sunt multe viziuni care sunt amagiri, dar altele sunt semnele amagirii si altele ale harului. Astfel, duhul amagirii, când se apropie de om, îi zapaceste mintea si o salbaticeste; îi face inima aspra si o întuneca; îi pricinuieste frica, temere si mândrie; îi înaspreste ochii, îi tulbura creierul, îi înfioara tot trupul; îi isca prin nalucire, în fata ochilor o lumina care nu straluceste si nu e curata, ci rosie; îi scoate mintea din frâu si o îndraceste; îl misca sa spuna cu gura cuvinte necuviincioase si hulitoare. Si cel ce vede acest duh al amagirii de multe ori, se mânie si se umple de furie. El nu cunoaste deloc smerenia nici plânsul si lacrima adevarata, ci totdeauna se lauda cu bunatatile lui; este plin de slava desarta si fara înfrânare si temere de Dumnezeu si totdeauna este stapânit de patimi. Iar la urma de tot îsi iese cu totul din minti si vine la pierzania deplina. Fie ca Domnul sa ne izbaveasca de aceasta amagire.

Semnele harului sunt acestea: când vine la om harul Preasfântului Duh, îi aduna mintea si-l face sa fie cu luare aminte si smerit, îi aduce aminte de moarte, de pacatele lui, de judecata viitoare si de osânda vesnica; îi face sufletul de se frânge usor, de plânge si se tânguieste; îi face ochii linistiti si plini de lacrimi. Si cu cât se apropie mai mult de suflet, cu atât îl mângâie mai tare prin sfintele patimi ale domnului nostru Iisus Hristos si prin nemarginita Lui iubire de oameni si-ii prilejuieste mintii vederi înalte si adevarate:

·               Cu privire la puterea cea necuprinsa a lui Dumnezeu, care cu un singur cuvânt le-a adus pe toate din nefiinta la fiinta;

·               Cu privire la puterea nemarginita, care singura cârmuieste si are grija de toate;

·               Cu privire la necuprinsul Sfintei Treimi si la noianul de nestrabatut al fiintei dumnezeiesti si la celelalte.

Atunci mintea omului parca este rapita de acea lumina si luminata de lumina cunostintei dumnezeiesti. Inima i se face senina si blânda si da la iveala roadele Sfântului Duh: bucuria, pacea, îndelunga rabdare, bunatatea, compatimirea, iubirea, smerenia si celelalte. Sufletul lui primeste astfel o bucurie de negrait.