Index > Scriitori filocalici

 
   Antonie cel Mare 
   autor anonim 
   Avva Filimon 
   Calist şi Ignatie Xantopol 
   Calist Angelicude 
   Calist Catafygiotul 
   Calist Patriarhul 
   Casian Romanul 
   Diadoh al Foticeei 
   Evagrie Ponticul 
   Filotei Sinaitul 
   Grigorie Sinaitul 
   Ilie Edicul 
   Ioan Carpatiul 
   Ioan Damaschin 
   Isaia Pustnicul 
   Isihie Sinaitul 
   Marcu Ascetul 
   Maxim Cavsocalivitul 
   Maxim Marturisitorul 
   Nichifor din singuratate 
   Nichita Stithatul 
   Nil Ascetul 
   Petru Damaschin 
   Simeon Evlaviosul 
   Simeon Metafrastul 
   Simeon Noul Teolog 
   Talasie Libianul si Africanul 
   Teodor al Edesei 
   Teognost 
   Teolipt mitropolitul Filadelfiei 
   Varsanufie si Ioan 
   Vasile de la Poiana Marului 

 

versiune cu diacritice - aici
Marcu Ascetul

Epistola catre Nicolae monahul1

Prea doritului fiu Nicolae,

Mai daunezi te framântai mult pentru mântuirea ta si aveai multa grija pentru viata dupa Dumnezeu. De aceea ai venit la noi, povestindu-ne despre tine, prin ce fel de osteneli si fierbinte pornire aveai de gând sa te lipesti de Domnul, printr-o vietuire cât mai îngrijita, prin înfrânare, prin toata reaua patimire, luptând în priveghere multa si în urâciune întinsa. Ne mai spuneai ce razboaie si roiuri de patimi trupesti se aprind în tine si se ridica împotriva sufletului din legea pacatului, care se osteste împotriva legii mintii. Si te plângeai ca si mai mult esti turburat de patima mâniei si a poftei. De, aceea, ne cereai vreo metoda si vreun cuvânt de învatatura si întrebai de ce osteneli si lupte folosindu-te, ai putea sa te ridici mai presus de patimile stricacioase, mai sus pomenite.

În vremea aceea, am dat, pe cât era cu putinta, în persoana, dragostei tale îndemnurile ce trebuiau, înfatisându-ti ideile si gândurile folositoare de suflet si aratându-ti prin ce fel de osteneli si staruinte ascetice, pline de întelegere si de luminata cunostinta rationala, potrivit cu Evanghelia, poate sufletul, vietuind prin credinta si ajutat fiind de har, sa biruiasca relele, care tâsnesc înauntru din pacat, dar mai ales patimile amintite. Pentru ca lupta trebuie dusa neîncetat si cu mai multa sârguinta împotriva acestor patimi, caci ele si-au pus în chip deosebit pecetea pe suflet, prin obisnuinta lui cu ele, târându-1 cu multa putere dupa ele. Aceasta, pâna ce va supune miscarile trupesti si nerationale ale pacatului, carora se supunea mai înainte si de care era târât, dupa ce se robise, prin consimtirea de buna voie, amintirii necontenite a gândurilor si cugetarii la cele rele.

Pe urma ne-am despartit de tine. Dar numai cu trupul nu si cu inima. Caci am venit în pustie, la adevaratii slujitori si luptatori ai lui Hristos, ca luptându-ne si noi cât de putin si nevoindu-ne împreuna cu fratii, care se ostesc împotriva lucrarilor vrajmase, si cu cei ce se împotrivesc vitejeste patimilor, sa lepadam lenevia si sa aruncam de la noi negrija, si sa luam asupra noastra sârguinta si grija, silindu-ne sa câstigam buna placere a lui. Dumnezeu. De aceea, m-am gândit sa trimit curatiei tale prin scrisoare un mic îndemn si un sfat folositor sufletului, ca cetind pe scurt în scrisoarea noastra smerita lucrurile de care ti-am vorbit în persoana, sa scoti cu sârguinta un folos duhovnicesc, ca si cum am fi noi însine de fata.

2, Asadar, fiule, începutul purtarii tale placute lui Dumnezeu trebuie sa faci sa porneasca de la aceasta:

Sa te gândesti statornic si pururea, într-o meditatie neîntrerupta, la toate binefacerile de care ti-a facut parte iubitorul de oameni Dumnezeu, spre mântuirea sufletului tau; si sa nu încetezi a-ti aminti de multele si marile Lui binefaceri, acoperindu-le cu uitarea pacatului sau trândaviei si prin aceasta lasând sa treaca vremea cealalta fara folos si fara sa aduci multumire. Caci aceste amintiri neîncetate, împungând inima ca un ac, o misca totdeauna spre marturisire, spre smerenie, spre multumire adusa cu suflet zdrobit si spre toata sârguinta buna. Ele ne îndeamna sa-i rasplatim lui Dumnezeu cu purtarile noastre bune si cu toata virtutea, întrucât ne fac sa cugetam pururea cu buna constiinta la cuvântul proorocesc: "Ce voi da în schimb Domnului pentru toate câte mi le-a dat mie?"1 Sa cugete deci sufletul la toate binefacerile, de care i-a facut parte iubitorul de oameni Dumnezeu începând de la nastere; sau de câte primejdii a fost izbavit adeseori; sau în câte rele a cazut si în câte greseli s-a rostogolit fara sa fie predat, dupa dreptate, duhurilor care l-au amagit ca s-1 prinda si sa-1 duca la moarte, ci, cu îndelunga rabdare, Stapânul iubitor de oameni, trecând cu vederea greselile, 1-a pastrat, asteptând întoarcerea lui; sa cugete iarasi ca, slujind de buna voie duhurilor rele prin patimi, El îl hranea, acoperindu-1 si ocrotindu-1 în tot chipul, iar la urma 1-a calauzit prin Duhul cel bun pe drumul mântuirii si i-a pus în inima dragostea de viata ascetica si 1-a împuternicit sa paraseasca cu bucurie lumea si toata amagirea placerilor trupesti, împodobindu-1 cu schima îngereasca a rânduielii ascetice si pregatind lucrurile în asa fel, ca sa fie primit cu usurinta de sfintii barbati, în obstea fratiei.

Iar cugetând la acestea cu buna constiinta, cine nu va petrece totdeauna întru zdrobirea inimii? Cine nu se va umplea de nadejde tare, având atâtea dovezi de binefacere, fara ca el sa fi facut vreun bine mai înainte? Caci oricine va cugeta asa: Daca fara sa fi facut eu nici un bine, ba chiar pacatuind mult înaintea Lui si petrecând în necuratiile trupului si în alte multe rautati, totusi nu mi-a facut dupa pacatele mele, nici nu mi-a întors dupa faradelegile mele,-1 ci mi-a rânduit atâtea daruri si haruri spre mântuire, daca ma voi hotarî cu totul sa-I slujesc de aci înainte numai Lui prin vietuire curata si prin împlinirea

virtutilor, de câte bunatati si daruri duhovnicesti nu ma va învrednici, întarindu-ma, îndreptându-ma si calauzindu-ma spre tot lucrul bun?

De aceea, cel ce se gândeste totdeauna la aceasta si nu uita de binefacerile lui Dumnezeu, se rusineaza si se îndreapta si se nevoieste spre toata virtutea buna si spre toata lucrarea dreptatii, gata totdeauna sa faca cu râvna voia lui Dumnezeu.

3. Asa dar, iubite fiule, având, prin harul lui Hristos, ca pe o întelepciune fireasca, aceasta meditatie si gândire sanatoasa, pastreaz-o totdeauna în tine. Sa nu te lasi coplesit de uitarea pierzatoare, nici împiedecat de nepasarea, care face mintea desarta si o abate de la viata; sa nu-ti lasi cugetarea întunecata de nestiinta, care e pricina tuturor relelor, nici amagita de negrija, care e tot ce poate fi mai râu; sa nu te lasi târât de placerea trupului, nici biruit de lacomia pântecelui; sa nu te lasi cu mintea robit de pofta, nici sa nu lucrezi în tine spurcaciunea prin învoirea cu gândurile desfrânate. În sfârsit sa nu întristezi si sa nu te lasi întristat pentru vreo pricina trista si nefericita, care sa te faca sa îngramadesti amintiri de gânduri rele împotriva aproapelui, încât sa te pomenesti abatut de la rugaciunea curata catre Dumnezeu si sa-ti lasi mintea robita, privind cu gând salbatec pe fratele tau, care are acelasi suflet. Caci prin aceasta constiinta îti va fi înlantuita de purtarea nesocotita a cugetului trupesc si de duhurile rele, carora ai fost predat spre pedeapsa pâna la o vreme; si anume pâna când mintea, sfârsita în toate privintele si coplesita de întristare si de molesire, dupa ce a pierdut sporul dupa Dumnezeu pentru pricinile de mai înainte, va începe iarasi, cu multa smerenie, sa ia de la capat calea mântuirii. în felul acesta, ostenindu-se mult în rugaciuni si în privegheri de toata noaptea si împrastiind pricinile amintite prin smerenie si marturisire catre Dumnezeu si catre aproapele, ea începe iarasi viata de înfrânare. Si luminata de luminile cunostintei evanghelice, ea cunoaste atunci, cu harul lui Dumnezeu, ca cel ce nu s-a predat pe sine desavârsit crucii, în cuget de smerenie, si nu s-a aruncat pe sine la picioarele tuturor, ca sa fie calcat, înjosit si dispretuit, nedreptatit, batjocorit si luat în râs, iar el sa le rabde toate acestea cu bucurie si sa nu pretinda pe seama sa câtusi de putin lucrurile omenesti: slava sau cinste, sau lauda sau placere de mâncare, de bautura, sau de haina, nu se poate face crestin adevarat.

4. Deci stând în fata noastra asemenea lupte, nevointe si cununi ale evlaviei, pâna când ne vom batjocori cu înfatisarea prefacuta a evlaviei, slujind Domnului doar la aratare, încât altfel suntem socotiti între oameni si altfel ne descoperim Domnului, care cunoaste cele ascunse? Caci în vreme ce suntem socotiti de altii sfinti, ne aflam înca salbateci dupa naravuri; având chip de evlavie, n-am dobândit înca puterea ei înaintea lui Dumnezeu; socotiti de multi feciorelnici si curati, înaintea Celui ce cunoaste cele ascunse suntem întinati înauntru de necuratiile gândurilor desfrânate si înnoroiati de miscarile patimilor. Si pentru prefacuta noastra nevointa de acum, Suntem robii laudelor omenesti si ne orbim mintea. Deci pâna când vom umbla în desertaciunea mintii, neprimind întelepciunea evanghelica, prin care putem cunoaste vietuire ceruta de constiinta, ca sa o urmam cu sârguinta si sa aflam si îndraznirea constiintei?

Pâna când ne mai rezemam înca pe dreptatea paruta a omului din afara, în lipsa adevaratei cunostinte, si ne amagim Pe noi însine cu îndeletnicirile din afara, vrând sa placem oamenilor si vrând slavi, cinstiri si laude de la ei

Caci va veni desigur Cel ce descopere cele ascunse ale întunerecului si da la iveala sfaturile inimilor, Judecatorul care nu greseste si care nu se lasa rusinat de bogat, nici nu se milostiveste de sarac, care da la o parte înfatisarea de din afara si scoate la aratare adevarul ascuns înauntru. Acela va încununa pe luptatorii adevarati, care au vietui potrivit cu constiinta, în fata îngerilor si înaintea Tatalui Sau, iar pe cei ce au îmbracat chipul cucerniciei cu prefacatorie si au aratat numai oamenilor o paruta buna vietuire si s-au bizuit pe aceasta în desert, amagindu-se nebuneste pe ei însisi, îi va da pe fata înaintea Bisericii Sfintilor si a toata oastea cereasca, ca apoi sai trimita rusinati cumplit în întunerecul cel mai din afara, asemenea fecioarelor nebune pentru ca si acestea si-au pazit fecioria din afara a trupului, dat fiindca întru nimic n-au fost învinovatite în privinta aceasta, ba au avut în parte si untdelemn în candelele lor, adica au fost partase si de oarecari virtuti si ispravi din afara si de oarecari dureri. De aceea candelele lor au si ars pâna la o vreme. Dar din pricina negrijii, nestiintei si a trândaviei, n-au fost cu prevedere si n-au cunoscut cu de-a-manuntul roiul patimilor ascunse înauntru si puse în lucrare de duhurile rele. Din aceasta pricina cugetarea lor a fost stricata de înrâuririle vrajmase, încât s-au învoit cu ele prin gândurile lor. Si asa au fost amagite într-ascuns si biruie de pizma cea a tot rea, de ciuda care uraste binele, de vrajba, de gâlceava, de ura, de mânie, de amaraciune, de pomenirea râului, de fatarnicie, de furie, de mândrie, de slava desarta, de dorinta de-a placea oamenilor, de bunul plac, de iubirea de argint, de trândavire, de pofta trupeasca ce trezeste în gânduri voluptatea, de necredinta, de lipsa de temere, de lasitate, de întristare, de împotrivire, de molesire, de somn, de înalta parere de sine, de vointa de-a se scuza, de îngâmfare, de laudarosenie, de nesaturare, de risipa, de zgârcenie, de deznadejdea care-i mai cumplita decât toate, si de celelalte miscari subtiri ale pacatului. Ele socoteau ca si lucrarea faptelor bune sau vietuirea cuvioasa se înfaptuieste cu puteri omenesti si de aceea cautau sa culeaga laude de la oameni. Din aceasta pricina chiar daca au fost partase de unele daruri, le-au vândut duhurilor rele pentru slava desarta si placerea de la oameni. împartasindu-se si de alte patimi, ele au amestecat în purtarile bune cugetele rele si trupesti. De aceea le-au facut necurate si neprimite asemenea jertfei lui Cain, lipsindu-se de bucuria Mirelui si fiind lasate afara de nunta cereasca.

5. Cugetând deci la acestea, cântarindu-le si probându-le, sa cunoastem si sa întelegem în ce stare ne aflam, ca, pâna mai avem înca vreme de pocainta si de întoarcere, sa ne îndreptam pe noi însine. Aceasta pentru ca faptele noastre cele bune, fiind savârsite cu curatenie, sa fie adevarate si curate, neamestecate cu cugetul trupesc, ca sa nu fie respinse ca o jertfa patata din lipsa temerii, grijii si a cunostintei adevarate si ca nu cumva sa rabdam osteneala fecioriei, a înfrânarii, a privegherii, a postului si a relei patimiri si sa ne cheltuim zilele vietii, si totusi, pentru pricinile mai-nainte pomenite ale patimilor, parutele noastre dreptati sa fie aflate ca o jertfa patata si sa nu fie primita de Hristos, Arhiereul ceresc.

Asadar, o fiule, cine vrea sa ia crucea si sa-I urmeze lui Hristos, prin neîncetata cercetare a gândurilor de sine, prin multa grija pentru mântuire, prin întelegere si multa sârguinta Pentru Dumnezeu si prin întrebarea slujitorilor lui Dumnezeu, care sunt de acelasi suflet si de acelasi gând si care poarta aceeasi lupta, trebuie sa-si sporeasca, înainte de toate cunostinta si întelegerea. Aceasta din motivul ca nu cumva, nestiind pe unde si cum umbla, sa calatoreasca în întunerec, lipsit de lumina sfesnicului. Caci cel ce calatoreste dupa socoteala sa, fara cunostinta evanghelica si fara calauzirea cuiva, de multe se împiedeca si cade în multe gropi si curse ale celui rau, mult rataceste si prin multe primejdii trece si nu stie la ce tinta va ajunge. Pentru ca sunt destui care au trecut prin multe osteneli si nevointe si au rabdat pentru Dumnezeu rele patimiri si scârbe multe. Dar prin faptul ca au umblat dupa socoteala lor si n-au putut deosebi lucrurile, nici n-au cerut sfatul aproapelui, aceste osteneli ale lor au ramas desarte si fara rost.

6. Tu deci fiule iubite, precum ti-am spus la începutul acestui cuvânt de povatuire, nu uita binefacerile iubitorului de oameni Dumnezeu, de care ai avut parte, lasându-te furat de pacat si de nepasare. Ci punând înaintea ochilor tai binefacerile de care te-ai împartasit de la începutul vietii tale si pâna acum, fie trupesti, fie duhovnicesti, zaboveste cu gândul la ele, dupa cum s-a spus: "Nu uita toate binefacerile Lui"1. Fa aceasta pentru ca inima sa ti se miste cu usurinta spre frica lui Dumnezeu si spre dragoste, ca sa-1 întorci în schimb, dupa putere, o viata curata, o petrecere virtuasa, o constiinta cucernica, o judecata cumpanita, o credinta dreapta, un cuget smerit si, simplu vorbind, sa te poti darui întreg lui Dumnezeu. Caci rusinându-te de amintirea atâtor bunatati, de care te-ai bucurat din partea Stapânului bun si de oameni iubitor, inima ta se va umplea de dragostea si de dorul Lui printr-o miscare pornita chiar din ea însasi, mai bine zis conlucrând si darul de sus. Pentru ca îti vei da seama ca lucrurile minunate, pe care nu le-a facut altora cu mult mai buni, ti le-a facut tie, prin iubirea Sa de oameni cea negraita.

Sileste-te, asa dar, sa pastrezi neîncetat în amintire toate binefacerile daruite tie de Dumnezeu. Dar mai ales aminteste-ti neîncetat de harul acela mare sir minunat si de acea binefacere de care ti-a facut parte, cum ne-ai povestit, pe când calatoreai împreuna cu mama ta de la Locurile Sfinte la Constantinopol, când s-a pornit acea furtuna înfricosata si nestapânita si acel vârtej mare în vreme de noapte, în urma caruia toti cei din corabie, împreuna cu corabierii si cu mama ta, au pierit în adânc. Aminteste-ti ca singur tu cu alti doi ati scapat atunci, fiind aruncati ca printr-o minune dumnezeiasca de valurile marii la tarm. Aminteste-ti apoi cum ti s-a rânduit sa vii dupa aceea la Ancyra, unde ai fost primit cu dragoste parinteasca de cineva, si te-ai însotit pe urma cu prea evlaviosul fiu Epifanie, ca amândoi calauziti de un cuvios barbat, sa veniti la calea adevarului si sa fiti primiti de niste sfinti slujitori ai lui Dumnezeu ca fii adevarati.

7. Pentru toate aceste mari binefaceri daruite tie de Dumnezeu, cu ce lucru vrednic de ele ai putea sa multamesti Celui ce a chemat sufletul tau la viata vesnica? Caci tu, dupa dreptate, nu mai trebuie sa-ti traiesti tie, ci lui Hristos care a murit si a înviat pentru tine,1 având sa vietuiesti întru toata virtutea dreptatii, sa împlinesti toate poruncile si sa cauti "care este voia cea buna, desavârsita si bineplacuta lui Dumnezeu", 2silindu-te cu toata puterea sa urmezi ei.

Drept aceea, fiule supune-ti tineretea ta Cuvântului lui Dumnezeu, asa cum însusi Cuvântul o cere: "Trupul tau preda-1 jertfa vie, sfânta, bineplacuta lui Dumnezeu, slujba cuvântatoare". Tot mustul poftei trupesti svânta-1 si usca-1 cu mâncare putina, cu bautura putina si cu privegheri de toata noaptea, ca sa spui si tu din inima: "Facutu-m-am ca o piele atârnata la fum; dar dreptatile tale nu le-am uitat",3 si cunoscând ca esti al lui Hristos, rastigneste-ti trupul, dupa cuvântul Apostolului, dimpreuna cu patimile si cu poftele lui;3 si omoara-ti madularile omului pamântesc,4 adeca nu numai lucrarea desfrânarii, ci si necuratia lucrata de duhurile-rele în trupul tau.

Ba cel ce asteapta cununa fecioriei adevarate, neîntinate si desavârsite, nu-si poarta lupta numai pâna aci, ci, urmând învataturii apostolesti, se lupta sa omoare pâna si icoana si miscarea patimii. Dar nici cu atâta nu se multumeste acela care, cuprins de o puternica dragoste, vrea sa se salasluiasca în trupul sau fecioria îngereasca si neprihanita, ci se roaga ca si însasi amintirea simpla a poftei sa fie stinsa, chiar daca se iveste numai în minte ca o adiere de gând, fara miscarea si lucrarea patimei trupesti. Iar la aceasta stare e cu putinta sa se ajunga, daca peste tot se învrednicesc vreunii cu asemenea har, numai prin ajutorul de sus si prin puterea si darul Duhului.

Astfel, cel ce asteapta cununa fecioriei curate, nemateriale si neprihanite, îsi rastigneste trupul prin osteneli si nevointe si îsi omoara madularele omului pamântesc prin înfrânare staruitoare si rabdatoare, stricând pe omul cel din afara, subtiindu-1, scorojindu-l si facându-1 numai schelet. Aceasta pentru ca, prin credinta si lupte si prin lucrarea harului, omul dinlauntru sa se înnoiasca,5 înaintând din zi în zi spre tot mai mult bine, crescând în dragoste, împodobindu-se cu blândete, veselindu-se cu bucuria Duhului, încununându-se cu pacea lui Hristos, sporind în evlavie, întarindu-se întru bunatate, învaluindu-se în frica lui Dumnezeu, luminându-se prin întelegere si cunostinta, stralucind de întelepciune si calauzit de smerenie.

Iar înnoindu-se mintea prin Duhul cu acestea si cu alte asemenea virtuti, descopere în sine pecetea chipului dumnezeiesc, întelege frumusetea spirituala si negraita a asemanarii cu Domnul si patrunde bogatia legii launtrice a întelepciunii, care îl învata si se lasa învatata de la sine.

Subtiaza-ti deci trupul tânar, o fiule, si îngrasa-ti sufletul nemuritor cu cele spuse înainte; iar mintea înnoeste-ti-o cu virtutile mai înainte însirate, prin conlucrarea Duhului. Caci trupul tânar, îngrasat cu felurite mâncari si cu bautura de vin, e ca un porc gata de junghiere. Sufletul lui e junghiat de aprinderea placerilor trupesti, iar mintea e robita de fierberea poftelor rele, neputând sa se împotriveasca placerilor trupului. Caci îngramadirea sângelui pricinuieste împrastierea duhului. Mai ales bautura de vin nici sa n-o miroasa tineretea, ca nu cumva prin focul îndoit, nascut din lucrarea patimei dinauntru si din bautura de vin, turnata din afara, sa i se înfierbânte peste masura placerea trupului si sa alunge de la sine placerea duhovniceasca a durerii nascuta din strapungerile inimii si sa aduca în ea întunecare si împietrire. Ba de dragul poftei duhovnicesti, tineretea nici la saturarea de apa sa nu se gândeasca. Caci putinatatea apei ajuta foarte mult la sporirea cumpatarii. Dupa ce vei proba aceasta cu lucrul, vei lua singur încredintarea prin experienta. Caci acestea nu ti le rânduim si hotarâm fiindca vrem sa-ti punem asupra un jug silnic, ci, îndemnându-te si sfatuindu-te cu dragoste, ti le dam ca pe o socotinta si cale buna de urmat spre sporirea în fecioria adevarata si în cumpatarea deplina, lasând la sloboda ta alegere sa faci ce vrei.

8. Sa vorbim acuma putin si despre patima nerationala a mâniei, care pustieste, zapaceste si întuneca tot sufletul, si-1 arata pe om asemenea fiarelor în vremea miscarii si lucrarii ei mai ales pe cel ce aluneca lesne si repede spre ea. Patima aceasta se sprijina mai ales pe mândrie; prin ea se întareste si se face nebiruita. Caci pâna ce e udat copacul diavolesc al amaraciunii, al supararii si al mâniei, cu apa puturoasa a mândriei, înfloreste si înfrunzeste îmbelsugat si aduce mult rod al faradelegii. Iar cladirea celui rau în suflet nu poate fi doborâta, pâna ce are ca sprijin si întarire, temelia mândriei. Daca vrei, asadar, sa se usuce în tine arborele faradelegii (adeca patima amaraciunii, a mâniei si a supararii) si sa se faca neroditor, ca venind securea Duhului sa-1 taie si sa-1 arunce în foc cum zice Evanghelia, si sa-1 scoata afara împreuna cu toata rautatea; si daca vrei sa se darâme si sa se surpe casa faradelegii, pe care cel rau o zideste cu viclesug în suflet (si o face aceasta adunând de fiecare data în gând ca pietre felurite pricini "întemeiate sau neîntemeiate, provocate de lucruri si de cuvinte referitoare la cele materiale si ridicând în suflet o cladire a rautatii, careia îi pune ca sprijin si întarire gânduri de mândrie), sa ai smerenia Domnului neîncetat în inima. Sa te gândesti cine a fost El si ce s-a facut pentru noi, si din ce înaltimi de lumina a dumnezeirii, - descoperita dupa putinta fiintelor de sus si slavita în ceruri de toata firea rationala a îngerilor, Arhanghelilor, Scaunelor, Domniilor, începatoriilor, Stapâniilor, Heruvimilor si Serafimilor si a nenumitelor Puteri spirituale, ale caror nume n-au ajuns pâna la noi, dupa cuvântul tainic al Apostolului,- în ce adânc de smerenie omeneasca s-a coborât, prin negraita Sa bunatate, asemanându-se întru toate noua, celor ce sedeam în întunericul si în umbra mortii" si ajunsesem robi prin calcarea lui Adam fiind stapâniti de vrajmas prin lucrarea patimilor.

9. Caci aflându-ne noi într-o astfel de robie înfricosata si stapâniti fiind de moartea nevazuta si vicleana, nu s-a rusinat de noi Stapânul întregii firi vazute si nevazute, ci umilindu-Se pe Sine si luând asupra Sa pe omul cazut sub patimile de ocara si sub osânda dumnezeiasca, "s-a facut întru toate asemenea noua, afara de pacat",2 adica afara de patimile de ocara. El a luat toate pedepsele trimise asupra omului pentru pacatul neascultarii de catre hotarârea dumnezeiasca: moartea, osteneala, foamea, setea si cele asemenea acestora, facându-Se ceea ce suntem noi, ca noi sa ne facem ceea ce este El; "Cuvântul trup s-a facut",3 ca trupul sa se faca Cuvânt; "fiind bogat, s-a facut sarac pentru noi, ca noi sa ne îmbogatim cu saracia Lui";4 s-a facut asemenea noua din multa iubire de oameni, ca noi sa ne facem asemenea Lui prin toata virtutea. Caci de unde a venit Hristos, de acolo se înnoieste, prin harul si puterea Duhului, omul zidit cu adevarat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Iar prin aceasta înnoire ajunge la masura dragostei desavârsite, care arunca afara frica,5 nemaiputând sa cada niciodata. Caci "dragostea niciodata nu cade",6 fiindca "dragostea, zice loan, este Dumnezeu si cine ramâne în dragoste în Dumnezeu ramâne".7 De aceasta masura s-au învrednicit Apostolii si cei ce s-au nevoit asemenea lor întru virtute si s-au înfatisat pe ei desavârsiti Domnului, urmând lui Hristos cu dragoste desavârsita, în toata viata lor.

Gândeste-te, asadar, totdeauna fara uitare la umilirea aceasta atât de mare, pe care a luat-o Domnul asupra Sa, din negraita Sa iubire de oameni; adica la salasluirea în Maica lui Dumnezeu-Cuvântul, la luarea omului asupra Sa, la nasterea din femeie, la cresterea treptata cu trupul, la ocari, la înjuraturi, la batjocuri, la luarea în râs, la, bârfiri, la biciuiri, la scuipari, la luarea în bataie (de joc, la hlamida rosie, la cununa de spini, la osândirea lui de catre capetenii, la strigatul Iudeilor celor faradelege, si de acelasi neam cu El, împotriva lui: "Ia-L, ia-L, rastigneste-L", la cruce, la piroane, la sulita, la adaparea cu otet si fiere, la triumful pagânilor, la râsul celor care treceau si ziceau: "De esti Fiul lui Dumnezeu, pogoara-te de pe cruce si vom crede tie>>,2 si la celelalte patimi, pe care le-a rabdat pentru noi: la rastignire, la moarte, la asezarea de trei zile în mormânt, la coborârea la iad; pe urma la roadele patimilor, care si cât de mari au fost: la învierea din morti, la scoaterea din iad si din moarte a sufletelor, care s-au împreunat cu Domnul, la înaltarea la ceruri, la sederea de-a-dreapta Tatalui, la cinstea si la slava mai presus de toata începatoria, Stapânirea si de tot numele ce se numeste, la închinarea ce-o aduc toti îngerii Celui întâi nascut din morti, din pricina patimilor, dupa cuvântul Apostolului, care zice: "Aceasta sa se cugete în voi, ceea ce si în Hristos Iisus, care în chipul lui Dumnezeu fiind, nu rapire a socotit a fi întocmai cu Dumnezeu, ci s-a umilit pe Sine, chip de rob luând, întru asemanarea omului facându-se si la înfatisare aflându-se ca omul; si s-a smerit pe Sine ascultator facându-Se pâna la moarte, iar moartea a crucii, de aceea si Dumnezeu L-a preaînaltat pe El si i-a daruit Lui nume mai presus de toate numele, ca în numele lui Iisus Hristos tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamântesti si al celor de desubt",... si urmatoarele. Iata la ce slava si înaltime L-au ridicat, dupa dreptatea lui Dumnezeu, pe Domnul facut cu, pricinile mai înainte spuse.

10. Prin urmare, de vei pastra în inima ta fara uitare, cu dragoste si cu simtire aceste amintiri, nu te va stapâni patima amaraciunii, a mâniei si a supararii. Caci temeliile patimii mândriei, fiind sapate prin smerenia lui Hristos, la care te vei gândi se va surpa usor si de la sine toata cladirea faradelegii, adica a mâniei si a supararii. Caci ce inima aspra si împietrita nu se va frânge de va avea necontenit în minte marea smerenie a dumnezeirii Unuia nascut pentru noi si amintirea tuturor patimilor mai înainte spuse? Cine nu se va face de bunavoie pamânt, cenuse si pulbere de calcat de catre toti oamenii? Iar daca se va smeri si se va frânge sufletul astfel, privind la smerenia Domnului, ce mânie va mai putea sa stapâneasca asupra lui? Dar tot asa de vadit e ca uitarea acestor gânduri folositoare si de viata facatoare, si sora ei lenea, si ajutatoarea tovarasa lor nestiinta, care sunt patimile cele mai adânci si launtrice, mai greu de surprins si de îndreptat, care si întuneca sufletul cu multa grija, fac sa se încuibeze si sa lucreze în el si celelalte patimi, întru cât sadesc nepasarea si alunga frica de pacate, pregatind drum si lucrare usoara fiecarei patimi. Caci odata ce sufletul e acoperit de uitarea atotpacatoasa, de lenea stricacioasa si de nestiinta, maica si doica tuturor relelor, nenorocita de minte se lipeste cu usurinta de tot ce se vede, se cugeta sau se aude. De pilda de va vedea frumusete de femeie, îndata se va rani de pofta trupeasca. Si asa succedându-se amintirile lucrurilor privite cu patima si cu placere, zugravesc din nou înauntrul sufletului icoanele lor, prin întiparirea întelesurilor si a gândului pacatos. Iar urmarea este ca întineaza mintea patimasa si nenorocita prin lucrarea duhurilor rele.

11. Apoi si trupul daca e gras si tânar, sau plin de must, când e atâtat de amintiri cauta sa împlineasca cu patima cele cuprinse în ele, fiind împins de pofta, sau savârseste uneori necuratii în vis ori în somn. Caci chiar daca nu a avut cineva amestecare cu femeia la aratare si e socotit cast, feciorelnic si curat de oameni, ba chiar are renume de sfânt, înaintea lui Dumnezeu, care vede cele ascunse, e socotit ca spurcat, desfrânat si necumpatat; si pe dreptate va fi osândit in ziua aceea, de nu va plânge si nu se va tângui, topindu-si trupul necontenit cu posturi, privegheri si rugaciuni, iar mintea lecuindu-si-o si îndreptându-si-o prin amintiri sfinte si prin meditarea cuvântului dumnezeiesc, aducând pocainta cuvenita lui Dumnezeu, înaintea caruia a si cugetat si facut relele. Fiindca nu minte glasul care a zis: "Iar eu va zic voua: tot cel ce priveste la femeie spre a o pofti pe ea, a si preacurvit cu ea în inima sa",1 De aceea e de folos tânarului sa nu se întâlneasca, de e cu putinta, de loc cu femei, chiar de sunt socotite sfinte. Iar de se poate, sa vietuiasca despartit chiar si de oameni, caci atunci poarta razboiul mai usor si îl cunoaste mai bine; mai ales daca va fi cu luare aminte la sine însusi si va petrece în cumpatare, cu putina bautura de apa, în priveghere multa si rugaciuni, si se va sili sa fie împreuna cu Parinti duhovnicesti încercati, lasându-se înteleptit si calauzit

Caci e primejdios lucru a fi cineva singur, fara martori, se calauzi dupa voia sa si a convietui cu cei neîncercati în razboiul duhovnicesc. Unii ca acestia sunt biruiti de alte feluri de razboaie. Caci multe sunt mestesugirile pacatului si se tin bine ascunse; si felurite curse si-a întins vrajmasul pretutindeni. De aceea, daca e cu putinta, e bine sa te silesti si sa te straduiesti a fi sau a te întâlni neîncetat cu barbati cunoscatori. În felul acesta, desi nu ai tu însuti faclia adevaratei cunostinte, fiind înca nedesavârsit cu vârsta duhovniceasca si prunc, dar însotindu-te cu cel ce o are, nu vei umbla în întunerec, nu te vei primejdui de lanturi si de curse si nu vei cadea între fiarele lumii spirituale, care pândesc în întunerec si rapesc si ucid pe cei ce umbla în el fara faclia spirituala a cuvântului dumnezeiesc.

12. Stiu ca vrei si tu, fiule, sa dobândesti înlauntrul tau faclia luminii întelegatoare si a cunostintei duhovnicesti, ca sa poti umbla fara sa te poticnesti în cea mai adânca noapte a veacului acestuia, si pasii sa-ti fie îndreptati de Domnul. Caci ai dorit foarte tare cale Evangheliei, dupa cuvântul prorocesc, adica sa urmezi cu credinta înfocata poruncilor evanghelice mai desavârsite si sa te faci partas, prin dorinta si rugaciune, la patimile Domnului. De aceea, am sa-ti arat o metoda minunata si o regula a chipului duhovnicesc de viata. Ea nu are lipsa de osteneala si de nevointa trupeasca, ci de osteneala sufleteasca, de supravegherea mintii si de un cuget atent, care e ajutat de frica si de dragostea lui Dumnezeu. Prin aceasta metoda vei putea cu usurinta sa pui pe fuga multimea vrajmasilor, asemenea fericitului David, care a rapus pe un urias al celor de alt neam prin credinta si încredere în Dumnezeu, si asa a pus pe fuga cu usurinta, împreuna cu poporul sau, zecile de mii ale dusmanilor.1

Tinta cuvântului nostru este sa atraga atentia asupra celor trei uriasi puternici si tari ai celor de alt neam, pe care se reazama toata puterea potrivnica a lui Holofern cel spiritual. Daca acestia vor fi rapusi si ucisi toata puterea duhurilor necurate va slabi cu usurinta, pâna se va topi cu totul. Cei trei uriasi ai celui rau, care sunt socotiti ca cei mai tari, sunt cele trei rele amintite mai-nainte: nestiinta, maica tuturor relelor; uitarea, sora împreuna lucratoare si slujitoarea ei, si nepasarea trândava, care tese vestmântul si acoperemântul norului negru asezat peste suflet si care le sprijina pe amândoua, le întareste, le sustine si sadeste în sufletul cel fara grija raul înradacinat si statornic. Prin nepasarea trândava, prin uitare si prin nestiinta se întaresc si se maresc proptelele celorlalte patimi. Caci ajutându-se întreolalta si neputând sa fiinteze fara sa se sustina una pe alta, ele se dovedesc puteri tari ale vrajmasului si capetenii puternice ale celui rau. Prin ele se întareste si pe ele se reazama toata oastea duhurilor rautatii, ca sa-si poata duce la îndeplinire planurile. Fara ele nu se pot sustine nici cele mai-nainte spuse.

13. De vrei, asadar, sa dobândesti biruinta împotriva patimilor mai-nainte pomenite si sa pui pe fuga usor multimea vrajmasilor spirituali de alt neam, aduna-te în tine însuti prin rugaciune si prin ajutorul lui Dumnezeu. Patrunzând astfel în adâncurile inimii, cauta urma acestor trei uriasi puternici ai diavolului, adica a uitarii, a nepasarii trândave si a nestiintei, care sunt propteaua dusmanilor spirituali de alt neam si pe sub care furisându-se celelalte patimi ale rautatii, lucreaza, vietuiesc si prind putere în inimile celor iubitori de placere si în sufletele neînvatate. Si prin multa atentie si supraveghere a mintii, folosindu-te si de ajutorul de sus, vei afla relele cunoscute celorlalti si, socotite ca nici n-ar fi rele, dar care sunt mai stricacioase decât celelalte. Iar prin armele dreptatii, care sunt contrare lor, adica prin amintirea cea buna, cari e pricina tuturor bunatatilor, prin cunostinta luminata, prin care sufletul, priveghind alunga de la sine întunerecul nestiintei, si râvna cea buna, care îndruma si zoreste sufletul spre mântuire, vei birui întru puterea Duhului Sfânt, prin rugaciune, si cerere, vitejeste si barbateste pe cei trei uriasi mai sus pomeniti ai vrajmasilor spirituali. Prin amintirea cea prea buna, cea dupa Dumnezeu, socotind totdeauna "câte sunt adevarate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt cu nume bun, fie ca e virtute, fie ca e lauda",1 vei alunga de la tine uitarea atotpacatoasa; prin, cunostinta luminata si cereasca vei nimici nestiinta pierzatoare. A întunerecului; iar prin râvna atotvirtuoasa si prea buna, vei scoate afara nepasarea trândava, care lucreaza în suflet pacatul necredintii în Dumnezeu, înradacinat acolo. De vei câstiga virtuti, nu prin simpla vointa a ta, ci cu puterea lui Dumnezeu si cu conlucrarea Duhului Sfânt, prin multa atentie si rugaciune, vei putea sa te izbavesti de cei trei uriasi mai-nainte pomeniti ai celui viclean. Caci armonia cunostintei adevarate cu amintirea cuvintelor lui Dumnezeu si cu râvna cea buna, când va fi silita sa staruie în suflet, prin harul lucrator, si va fi pazita cu grija, va sterge din el urmele uitarii, ale nestiintei si ale nepasarii trândave si le va reduce la nefiinta, iar pe urma va împarati în suflet harul, întru Domnul nostru Iisus Hristos, caruia fie slava si stapânirea în vecii vecilor, Amin.