|
|
versiune cu diacritice - aici
Marcu Ascetul
Epistola catre Nicolae monahul1
Prea doritului fiu Nicolae,
Mai
daunezi te framantai mult pentru mantuirea ta si aveai multa grija pentru viata
dupa Dumnezeu. De aceea ai venit la noi, povestindu-ne despre tine, prin ce fel
de osteneli si fierbinte pornire aveai de gand sa te lipesti de Domnul, printr-o
vietuire cat mai ingrijita, prin infranare, prin toata reaua patimire, luptand
in priveghere multa si in uraciune intinsa. Ne mai spuneai ce razboaie si roiuri
de patimi trupesti se aprind in tine si se ridica impotriva sufletului din legea
pacatului, care se osteste impotriva legii mintii. Si te plangeai ca si mai mult
esti turburat de patima maniei si a poftei. De, aceea, ne cereai vreo metoda si
vreun cuvant de invatatura si intrebai de ce osteneli si lupte folosindu-te, ai
putea sa te ridici mai presus de patimile stricacioase, mai sus pomenite.
In
vremea aceea, am dat, pe cat era cu putinta, in persoana, dragostei tale indemnurile
ce trebuiau, infatisandu-ti ideile si gandurile folositoare de suflet si aratandu-ti
prin ce fel de osteneli si staruinte ascetice, pline de intelegere si de luminata
cunostinta rationala, potrivit cu Evanghelia, poate sufletul, vietuind prin credinta
si ajutat fiind de har, sa biruiasca relele, care tasnesc inauntru din pacat,
dar mai ales patimile amintite. Pentru ca lupta trebuie dusa neincetat si cu mai
multa sarguinta impotriva acestor patimi, caci ele si-au pus in chip deosebit
pecetea pe suflet, prin obisnuinta lui cu ele, tarandu-1 cu multa putere dupa
ele. Aceasta, pana ce va supune miscarile trupesti si nerationale ale pacatului,
carora se supunea mai inainte si de care era tarat, dupa ce se robise, prin consimtirea
de buna voie, amintirii necontenite a gandurilor si cugetarii la cele rele.
Pe
urma ne-am despartit de tine. Dar numai cu trupul nu si cu inima. Caci am venit
in pustie, la adevaratii slujitori si luptatori ai lui Hristos, ca luptandu-ne
si noi cat de putin si nevoindu-ne impreuna cu fratii, care se ostesc impotriva
lucrarilor vrajmase, si cu cei ce se impotrivesc vitejeste patimilor, sa lepadam
lenevia si sa aruncam de la noi negrija, si sa luam asupra noastra sarguinta si
grija, silindu-ne sa castigam buna placere a lui. Dumnezeu. De aceea, m-am gandit
sa trimit curatiei tale prin scrisoare un mic indemn si un sfat folositor sufletului,
ca cetind pe scurt in scrisoarea noastra smerita lucrurile de care ti-am vorbit
in persoana, sa scoti cu sarguinta un folos duhovnicesc, ca si cum am fi noi insine
de fata.
2, Asadar, fiule, inceputul purtarii tale placute lui Dumnezeu trebuie
sa faci sa porneasca de la aceasta:
Sa te gandesti statornic si pururea, intr-o
meditatie neintrerupta, la toate binefacerile de care ti-a facut parte iubitorul
de oameni Dumnezeu, spre mantuirea sufletului tau; si sa nu incetezi a-ti aminti
de multele si marile Lui binefaceri, acoperindu-le cu uitarea pacatului sau trandaviei
si prin aceasta lasand sa treaca vremea cealalta fara folos si fara sa aduci multumire.
Caci aceste amintiri neincetate, impungand inima ca un ac, o misca totdeauna spre
marturisire, spre smerenie, spre multumire adusa cu suflet zdrobit si spre toata
sarguinta buna. Ele ne indeamna sa-i rasplatim lui Dumnezeu cu purtarile noastre
bune si cu toata virtutea, intrucat ne fac sa cugetam pururea cu buna constiinta
la cuvantul proorocesc: "Ce voi da in schimb Domnului pentru toate cate mi
le-a dat mie?"1 Sa cugete deci sufletul la toate binefacerile, de care i-a
facut parte iubitorul de oameni Dumnezeu incepand de la nastere; sau de cate primejdii
a fost izbavit adeseori; sau in cate rele a cazut si in cate greseli s-a rostogolit
fara sa fie predat, dupa dreptate, duhurilor care l-au amagit ca s-1 prinda si
sa-1 duca la moarte, ci, cu indelunga rabdare, Stapanul iubitor de oameni, trecand
cu vederea greselile, 1-a pastrat, asteptand intoarcerea lui; sa cugete iarasi
ca, slujind de buna voie duhurilor rele prin patimi, El il hranea, acoperindu-1
si ocrotindu-1 in tot chipul, iar la urma 1-a calauzit prin Duhul cel bun pe drumul
mantuirii si i-a pus in inima dragostea de viata ascetica si 1-a imputernicit
sa paraseasca cu bucurie lumea si toata amagirea placerilor trupesti, impodobindu-1
cu schima ingereasca a randuielii ascetice si pregatind lucrurile in asa fel,
ca sa fie primit cu usurinta de sfintii barbati, in obstea fratiei.
Iar cugetand
la acestea cu buna constiinta, cine nu va petrece totdeauna intru zdrobirea inimii?
Cine nu se va umplea de nadejde tare, avand atatea dovezi de binefacere, fara
ca el sa fi facut vreun bine mai inainte? Caci oricine va cugeta asa: Daca fara
sa fi facut eu nici un bine, ba chiar pacatuind mult inaintea Lui si petrecand
in necuratiile trupului si in alte multe rautati, totusi nu mi-a facut dupa pacatele
mele, nici nu mi-a intors dupa faradelegile mele,-1 ci mi-a randuit atatea daruri
si haruri spre mantuire, daca ma voi hotari cu totul sa-I slujesc de aci inainte
numai Lui prin vietuire curata si prin implinirea
virtutilor, de cate bunatati
si daruri duhovnicesti nu ma va invrednici, intarindu-ma, indreptandu-ma si calauzindu-ma
spre tot lucrul bun?
De aceea, cel ce se gandeste totdeauna la aceasta si nu
uita de binefacerile lui Dumnezeu, se rusineaza si se indreapta si se nevoieste
spre toata virtutea buna si spre toata lucrarea dreptatii, gata totdeauna sa faca
cu ravna voia lui Dumnezeu.
3. Asa dar, iubite fiule, avand, prin harul lui
Hristos, ca pe o intelepciune fireasca, aceasta meditatie si gandire sanatoasa,
pastreaz-o totdeauna in tine. Sa nu te lasi coplesit de uitarea pierzatoare, nici
impiedecat de nepasarea, care face mintea desarta si o abate de la viata; sa nu-ti
lasi cugetarea intunecata de nestiinta, care e pricina tuturor relelor, nici amagita
de negrija, care e tot ce poate fi mai rau; sa nu te lasi tarat de placerea trupului,
nici biruit de lacomia pantecelui; sa nu te lasi cu mintea robit de pofta, nici
sa nu lucrezi in tine spurcaciunea prin invoirea cu gandurile desfranate. In sfarsit
sa nu intristezi si sa nu te lasi intristat pentru vreo pricina trista si nefericita,
care sa te faca sa ingramadesti amintiri de ganduri rele impotriva aproapelui,
incat sa te pomenesti abatut de la rugaciunea curata catre Dumnezeu si sa-ti lasi
mintea robita, privind cu gand salbatec pe fratele tau, care are acelasi suflet.
Caci prin aceasta constiinta iti va fi inlantuita de purtarea nesocotita a cugetului
trupesc si de duhurile rele, carora ai fost predat spre pedeapsa pana la o vreme;
si anume pana cand mintea, sfarsita in toate privintele si coplesita de intristare
si de molesire, dupa ce a pierdut sporul dupa Dumnezeu pentru pricinile de mai
inainte, va incepe iarasi, cu multa smerenie, sa ia de la capat calea mantuirii.
in felul acesta, ostenindu-se mult in rugaciuni si in privegheri de toata noaptea
si imprastiind pricinile amintite prin smerenie si marturisire catre Dumnezeu
si catre aproapele, ea incepe iarasi viata de infranare. Si luminata de luminile
cunostintei evanghelice, ea cunoaste atunci, cu harul lui Dumnezeu, ca cel ce
nu s-a predat pe sine desavarsit crucii, in cuget de smerenie, si nu s-a aruncat
pe sine la picioarele tuturor, ca sa fie calcat, injosit si dispretuit, nedreptatit,
batjocorit si luat in ras, iar el sa le rabde toate acestea cu bucurie si sa nu
pretinda pe seama sa catusi de putin lucrurile omenesti: slava sau cinste, sau
lauda sau placere de mancare, de bautura, sau de haina, nu se poate face crestin
adevarat.
4. Deci stand in fata noastra asemenea lupte, nevointe si cununi
ale evlaviei, pana cand ne vom batjocori cu infatisarea prefacuta a evlaviei,
slujind Domnului doar la aratare, incat altfel suntem socotiti intre oameni si
altfel ne descoperim Domnului, care cunoaste cele ascunse? Caci in vreme ce suntem
socotiti de altii sfinti, ne aflam inca salbateci dupa naravuri; avand chip de
evlavie, n-am dobandit inca puterea ei inaintea lui Dumnezeu; socotiti de multi
feciorelnici si curati, inaintea Celui ce cunoaste cele ascunse suntem intinati
inauntru de necuratiile gandurilor desfranate si innoroiati de miscarile patimilor.
Si pentru prefacuta noastra nevointa de acum, Suntem robii laudelor omenesti si
ne orbim mintea. Deci pana cand vom umbla in desertaciunea mintii, neprimind intelepciunea
evanghelica, prin care putem cunoaste vietuire ceruta de constiinta, ca sa o urmam
cu sarguinta si sa aflam si indraznirea constiintei?
Pana cand ne mai rezemam
inca pe dreptatea paruta a omului din afara, in lipsa adevaratei cunostinte, si
ne amagim Pe noi insine cu indeletnicirile din afara, vrand sa placem oamenilor
si vrand slavi, cinstiri si laude de la ei
Caci va veni desigur Cel ce descopere
cele ascunse ale intunerecului si da la iveala sfaturile inimilor, Judecatorul
care nu greseste si care nu se lasa rusinat de bogat, nici nu se milostiveste
de sarac, care da la o parte infatisarea de din afara si scoate la aratare adevarul
ascuns inauntru. Acela va incununa pe luptatorii adevarati, care au vietui potrivit
cu constiinta, in fata ingerilor si inaintea Tatalui Sau, iar pe cei ce au imbracat
chipul cucerniciei cu prefacatorie si au aratat numai oamenilor o paruta buna
vietuire si s-au bizuit pe aceasta in desert, amagindu-se nebuneste pe ei insisi,
ii va da pe fata inaintea Bisericii Sfintilor si a toata oastea cereasca, ca apoi
sai trimita rusinati cumplit in intunerecul cel mai din afara, asemenea fecioarelor
nebune pentru ca si acestea si-au pazit fecioria din afara a trupului, dat fiindca
intru nimic n-au fost invinovatite in privinta aceasta, ba au avut in parte si
untdelemn in candelele lor, adica au fost partase si de oarecari virtuti si ispravi
din afara si de oarecari dureri. De aceea candelele lor au si ars pana la o vreme.
Dar din pricina negrijii, nestiintei si a trandaviei, n-au fost cu prevedere si
n-au cunoscut cu de-a-manuntul roiul patimilor ascunse inauntru si puse in lucrare
de duhurile rele. Din aceasta pricina cugetarea lor a fost stricata de inrauririle
vrajmase, incat s-au invoit cu ele prin gandurile lor. Si asa au fost amagite
intr-ascuns si biruie de pizma cea a tot rea, de ciuda care uraste binele, de
vrajba, de galceava, de ura, de manie, de amaraciune, de pomenirea raului, de
fatarnicie, de furie, de mandrie, de slava desarta, de dorinta de-a placea oamenilor,
de bunul plac, de iubirea de argint, de trandavire, de pofta trupeasca ce trezeste
in ganduri voluptatea, de necredinta, de lipsa de temere, de lasitate, de intristare,
de impotrivire, de molesire, de somn, de inalta parere de sine, de vointa de-a
se scuza, de ingamfare, de laudarosenie, de nesaturare, de risipa, de zgarcenie,
de deznadejdea care-i mai cumplita decat toate, si de celelalte miscari subtiri
ale pacatului. Ele socoteau ca si lucrarea faptelor bune sau vietuirea cuvioasa
se infaptuieste cu puteri omenesti si de aceea cautau sa culeaga laude de la oameni.
Din aceasta pricina chiar daca au fost partase de unele daruri, le-au vandut duhurilor
rele pentru slava desarta si placerea de la oameni. impartasindu-se si de alte
patimi, ele au amestecat in purtarile bune cugetele rele si trupesti. De aceea
le-au facut necurate si neprimite asemenea jertfei lui Cain, lipsindu-se de bucuria
Mirelui si fiind lasate afara de nunta cereasca.
5. Cugetand deci la acestea,
cantarindu-le si probandu-le, sa cunoastem si sa intelegem in ce stare ne aflam,
ca, pana mai avem inca vreme de pocainta si de intoarcere, sa ne indreptam pe
noi insine. Aceasta pentru ca faptele noastre cele bune, fiind savarsite cu curatenie,
sa fie adevarate si curate, neamestecate cu cugetul trupesc, ca sa nu fie respinse
ca o jertfa patata din lipsa temerii, grijii si a cunostintei adevarate si ca
nu cumva sa rabdam osteneala fecioriei, a infranarii, a privegherii, a postului
si a relei patimiri si sa ne cheltuim zilele vietii, si totusi, pentru pricinile
mai-nainte pomenite ale patimilor, parutele noastre dreptati sa fie aflate ca
o jertfa patata si sa nu fie primita de Hristos, Arhiereul ceresc.
Asadar,
o fiule, cine vrea sa ia crucea si sa-I urmeze lui Hristos, prin neincetata cercetare
a gandurilor de sine, prin multa grija pentru mantuire, prin intelegere si multa
sarguinta Pentru Dumnezeu si prin intrebarea slujitorilor lui Dumnezeu, care sunt
de acelasi suflet si de acelasi gand si care poarta aceeasi lupta, trebuie sa-si
sporeasca, inainte de toate cunostinta si intelegerea. Aceasta din motivul ca
nu cumva, nestiind pe unde si cum umbla, sa calatoreasca in intunerec, lipsit
de lumina sfesnicului. Caci cel ce calatoreste dupa socoteala sa, fara cunostinta
evanghelica si fara calauzirea cuiva, de multe se impiedeca si cade in multe gropi
si curse ale celui rau, mult rataceste si prin multe primejdii trece si nu stie
la ce tinta va ajunge. Pentru ca sunt destui care au trecut prin multe osteneli
si nevointe si au rabdat pentru Dumnezeu rele patimiri si scarbe multe. Dar prin
faptul ca au umblat dupa socoteala lor si n-au putut deosebi lucrurile, nici n-au
cerut sfatul aproapelui, aceste osteneli ale lor au ramas desarte si fara rost.
6.
Tu deci fiule iubite, precum ti-am spus la inceputul acestui cuvant de povatuire,
nu uita binefacerile iubitorului de oameni Dumnezeu, de care ai avut parte, lasandu-te
furat de pacat si de nepasare. Ci punand inaintea ochilor tai binefacerile de
care te-ai impartasit de la inceputul vietii tale si pana acum, fie trupesti,
fie duhovnicesti, zaboveste cu gandul la ele, dupa cum s-a spus: "Nu uita
toate binefacerile Lui"1. Fa aceasta pentru ca inima sa ti se miste cu usurinta
spre frica lui Dumnezeu si spre dragoste, ca sa-1 intorci in schimb, dupa putere,
o viata curata, o petrecere virtuasa, o constiinta cucernica, o judecata cumpanita,
o credinta dreapta, un cuget smerit si, simplu vorbind, sa te poti darui intreg
lui Dumnezeu. Caci rusinandu-te de amintirea atator bunatati, de care te-ai bucurat
din partea Stapanului bun si de oameni iubitor, inima ta se va umplea de dragostea
si de dorul Lui printr-o miscare pornita chiar din ea insasi, mai bine zis conlucrand
si darul de sus. Pentru ca iti vei da seama ca lucrurile minunate, pe care nu
le-a facut altora cu mult mai buni, ti le-a facut tie, prin iubirea Sa de oameni
cea negraita.
Sileste-te, asa dar, sa pastrezi neincetat in amintire toate
binefacerile daruite tie de Dumnezeu. Dar mai ales aminteste-ti neincetat de harul
acela mare sir minunat si de acea binefacere de care ti-a facut parte, cum ne-ai
povestit, pe cand calatoreai impreuna cu mama ta de la Locurile Sfinte la Constantinopol,
cand s-a pornit acea furtuna infricosata si nestapanita si acel vartej mare in
vreme de noapte, in urma caruia toti cei din corabie, impreuna cu corabierii si
cu mama ta, au pierit in adanc. Aminteste-ti ca singur tu cu alti doi ati scapat
atunci, fiind aruncati ca printr-o minune dumnezeiasca de valurile marii la tarm.
Aminteste-ti apoi cum ti s-a randuit sa vii dupa aceea la Ancyra, unde ai fost
primit cu dragoste parinteasca de cineva, si te-ai insotit pe urma cu prea evlaviosul
fiu Epifanie, ca amandoi calauziti de un cuvios barbat, sa veniti la calea adevarului
si sa fiti primiti de niste sfinti slujitori ai lui Dumnezeu ca fii adevarati.
7.
Pentru toate aceste mari binefaceri daruite tie de Dumnezeu, cu ce lucru vrednic
de ele ai putea sa multamesti Celui ce a chemat sufletul tau la viata vesnica?
Caci tu, dupa dreptate, nu mai trebuie sa-ti traiesti tie, ci lui Hristos care
a murit si a inviat pentru tine,1 avand sa vietuiesti intru toata virtutea dreptatii,
sa implinesti toate poruncile si sa cauti "care este voia cea buna, desavarsita
si bineplacuta lui Dumnezeu", 2silindu-te cu toata puterea sa urmezi ei.
Drept
aceea, fiule supune-ti tineretea ta Cuvantului lui Dumnezeu, asa cum insusi Cuvantul
o cere: "Trupul tau preda-1 jertfa vie, sfanta, bineplacuta lui Dumnezeu,
slujba cuvantatoare". Tot mustul poftei trupesti svanta-1 si usca-1 cu mancare
putina, cu bautura putina si cu privegheri de toata noaptea, ca sa spui si tu
din inima: "Facutu-m-am ca o piele atarnata la fum; dar dreptatile tale nu
le-am uitat",3 si cunoscand ca esti al lui Hristos, rastigneste-ti trupul,
dupa cuvantul Apostolului, dimpreuna cu patimile si cu poftele lui;3 si omoara-ti
madularile omului pamantesc,4 adeca nu numai lucrarea desfranarii, ci si necuratia
lucrata de duhurile-rele in trupul tau.
Ba cel ce asteapta cununa fecioriei
adevarate, neintinate si desavarsite, nu-si poarta lupta numai pana aci, ci, urmand
invataturii apostolesti, se lupta sa omoare pana si icoana si miscarea patimii.
Dar nici cu atata nu se multumeste acela care, cuprins de o puternica dragoste,
vrea sa se salasluiasca in trupul sau fecioria ingereasca si neprihanita, ci se
roaga ca si insasi amintirea simpla a poftei sa fie stinsa, chiar daca se iveste
numai in minte ca o adiere de gand, fara miscarea si lucrarea patimei trupesti.
Iar la aceasta stare e cu putinta sa se ajunga, daca peste tot se invrednicesc
vreunii cu asemenea har, numai prin ajutorul de sus si prin puterea si darul Duhului.
Astfel,
cel ce asteapta cununa fecioriei curate, nemateriale si neprihanite, isi rastigneste
trupul prin osteneli si nevointe si isi omoara madularele omului pamantesc prin
infranare staruitoare si rabdatoare, stricand pe omul cel din afara, subtiindu-1,
scorojindu-l si facandu-1 numai schelet. Aceasta pentru ca, prin credinta si lupte
si prin lucrarea harului, omul dinlauntru sa se innoiasca,5 inaintand din zi in
zi spre tot mai mult bine, crescand in dragoste, impodobindu-se cu blandete, veselindu-se
cu bucuria Duhului, incununandu-se cu pacea lui Hristos, sporind in evlavie, intarindu-se
intru bunatate, invaluindu-se in frica lui Dumnezeu, luminandu-se prin intelegere
si cunostinta, stralucind de intelepciune si calauzit de smerenie.
Iar innoindu-se
mintea prin Duhul cu acestea si cu alte asemenea virtuti, descopere in sine pecetea
chipului dumnezeiesc, intelege frumusetea spirituala si negraita a asemanarii
cu Domnul si patrunde bogatia legii launtrice a intelepciunii, care il invata
si se lasa invatata de la sine.
Subtiaza-ti deci trupul tanar, o fiule, si
ingrasa-ti sufletul nemuritor cu cele spuse inainte; iar mintea innoeste-ti-o
cu virtutile mai inainte insirate, prin conlucrarea Duhului. Caci trupul tanar,
ingrasat cu felurite mancari si cu bautura de vin, e ca un porc gata de junghiere.
Sufletul lui e junghiat de aprinderea placerilor trupesti, iar mintea e robita
de fierberea poftelor rele, neputand sa se impotriveasca placerilor trupului.
Caci ingramadirea sangelui pricinuieste imprastierea duhului. Mai ales bautura
de vin nici sa n-o miroasa tineretea, ca nu cumva prin focul indoit, nascut din
lucrarea patimei dinauntru si din bautura de vin, turnata din afara, sa i se infierbante
peste masura placerea trupului si sa alunge de la sine placerea duhovniceasca
a durerii nascuta din strapungerile inimii si sa aduca in ea intunecare si impietrire.
Ba de dragul poftei duhovnicesti, tineretea nici la saturarea de apa sa nu se
gandeasca. Caci putinatatea apei ajuta foarte mult la sporirea cumpatarii. Dupa
ce vei proba aceasta cu lucrul, vei lua singur incredintarea prin experienta.
Caci acestea nu ti le randuim si hotaram fiindca vrem sa-ti punem asupra un jug
silnic, ci, indemnandu-te si sfatuindu-te cu dragoste, ti le dam ca pe o socotinta
si cale buna de urmat spre sporirea in fecioria adevarata si in cumpatarea deplina,
lasand la sloboda ta alegere sa faci ce vrei.
8. Sa vorbim acuma putin si despre
patima nerationala a maniei, care pustieste, zapaceste si intuneca tot sufletul,
si-1 arata pe om asemenea fiarelor in vremea miscarii si lucrarii ei mai ales
pe cel ce aluneca lesne si repede spre ea. Patima aceasta se sprijina mai ales
pe mandrie; prin ea se intareste si se face nebiruita. Caci pana ce e udat copacul
diavolesc al amaraciunii, al supararii si al maniei, cu apa puturoasa a mandriei,
infloreste si infrunzeste imbelsugat si aduce mult rod al faradelegii. Iar cladirea
celui rau in suflet nu poate fi doborata, pana ce are ca sprijin si intarire,
temelia mandriei. Daca vrei, asadar, sa se usuce in tine arborele faradelegii
(adeca patima amaraciunii, a maniei si a supararii) si sa se faca neroditor, ca
venind securea Duhului sa-1 taie si sa-1 arunce in foc cum zice Evanghelia, si
sa-1 scoata afara impreuna cu toata rautatea; si daca vrei sa se darame si sa
se surpe casa faradelegii, pe care cel rau o zideste cu viclesug in suflet (si
o face aceasta adunand de fiecare data in gand ca pietre felurite pricini "intemeiate
sau neintemeiate, provocate de lucruri si de cuvinte referitoare la cele materiale
si ridicand in suflet o cladire a rautatii, careia ii pune ca sprijin si intarire
ganduri de mandrie), sa ai smerenia Domnului neincetat in inima. Sa te gandesti
cine a fost El si ce s-a facut pentru noi, si din ce inaltimi de lumina a dumnezeirii,
- descoperita dupa putinta fiintelor de sus si slavita in ceruri de toata firea
rationala a ingerilor, Arhanghelilor, Scaunelor, Domniilor, incepatoriilor, Stapaniilor,
Heruvimilor si Serafimilor si a nenumitelor Puteri spirituale, ale caror nume
n-au ajuns pana la noi, dupa cuvantul tainic al Apostolului,- in ce adanc de smerenie
omeneasca s-a coborat, prin negraita Sa bunatate, asemanandu-se intru toate noua,
celor ce sedeam in intunericul si in umbra mortii" si ajunsesem robi prin
calcarea lui Adam fiind stapaniti de vrajmas prin lucrarea patimilor.
9. Caci
aflandu-ne noi intr-o astfel de robie infricosata si stapaniti fiind de moartea
nevazuta si vicleana, nu s-a rusinat de noi Stapanul intregii firi vazute si nevazute,
ci umilindu-Se pe Sine si luand asupra Sa pe omul cazut sub patimile de ocara
si sub osanda dumnezeiasca, "s-a facut intru toate asemenea noua, afara de
pacat",2 adica afara de patimile de ocara. El a luat toate pedepsele trimise
asupra omului pentru pacatul neascultarii de catre hotararea dumnezeiasca: moartea,
osteneala, foamea, setea si cele asemenea acestora, facandu-Se ceea ce suntem
noi, ca noi sa ne facem ceea ce este El; "Cuvantul trup s-a facut",3
ca trupul sa se faca Cuvant; "fiind bogat, s-a facut sarac pentru noi, ca
noi sa ne imbogatim cu saracia Lui";4 s-a facut asemenea noua din multa iubire
de oameni, ca noi sa ne facem asemenea Lui prin toata virtutea. Caci de unde a
venit Hristos, de acolo se innoieste, prin harul si puterea Duhului, omul zidit
cu adevarat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Iar prin aceasta innoire ajunge
la masura dragostei desavarsite, care arunca afara frica,5 nemaiputand sa cada
niciodata. Caci "dragostea niciodata nu cade",6 fiindca "dragostea,
zice loan, este Dumnezeu si cine ramane in dragoste in Dumnezeu ramane".7
De aceasta masura s-au invrednicit Apostolii si cei ce s-au nevoit asemenea lor
intru virtute si s-au infatisat pe ei desavarsiti Domnului, urmand lui Hristos
cu dragoste desavarsita, in toata viata lor.
Gandeste-te, asadar, totdeauna
fara uitare la umilirea aceasta atat de mare, pe care a luat-o Domnul asupra Sa,
din negraita Sa iubire de oameni; adica la salasluirea in Maica lui Dumnezeu-Cuvantul,
la luarea omului asupra Sa, la nasterea din femeie, la cresterea treptata cu trupul,
la ocari, la injuraturi, la batjocuri, la luarea in ras, la, barfiri, la biciuiri,
la scuipari, la luarea in bataie (de joc, la hlamida rosie, la cununa de spini,
la osandirea lui de catre capetenii, la strigatul Iudeilor celor faradelege, si
de acelasi neam cu El, impotriva lui: "Ia-L, ia-L, rastigneste-L", la
cruce, la piroane, la sulita, la adaparea cu otet si fiere, la triumful paganilor,
la rasul celor care treceau si ziceau: "De esti Fiul lui Dumnezeu, pogoara-te
de pe cruce si vom crede tie>>,2 si la celelalte patimi, pe care le-a rabdat
pentru noi: la rastignire, la moarte, la asezarea de trei zile in mormant, la
coborarea la iad; pe urma la roadele patimilor, care si cat de mari au fost: la
invierea din morti, la scoaterea din iad si din moarte a sufletelor, care s-au
impreunat cu Domnul, la inaltarea la ceruri, la sederea de-a-dreapta Tatalui,
la cinstea si la slava mai presus de toata incepatoria, Stapanirea si de tot numele
ce se numeste, la inchinarea ce-o aduc toti ingerii Celui intai nascut din morti,
din pricina patimilor, dupa cuvantul Apostolului, care zice: "Aceasta sa
se cugete in voi, ceea ce si in Hristos Iisus, care in chipul lui Dumnezeu fiind,
nu rapire a socotit a fi intocmai cu Dumnezeu, ci s-a umilit pe Sine, chip de
rob luand, intru asemanarea omului facandu-se si la infatisare aflandu-se ca omul;
si s-a smerit pe Sine ascultator facandu-Se pana la moarte, iar moartea a crucii,
de aceea si Dumnezeu L-a preainaltat pe El si i-a daruit Lui nume mai presus de
toate numele, ca in numele lui Iisus Hristos tot genunchiul sa se plece, al celor
ceresti, al celor pamantesti si al celor de desubt",... si urmatoarele. Iata
la ce slava si inaltime L-au ridicat, dupa dreptatea lui Dumnezeu, pe Domnul facut
cu, pricinile mai inainte spuse.
10. Prin urmare, de vei pastra in inima ta
fara uitare, cu dragoste si cu simtire aceste amintiri, nu te va stapani patima
amaraciunii, a maniei si a supararii. Caci temeliile patimii mandriei, fiind sapate
prin smerenia lui Hristos, la care te vei gandi se va surpa usor si de la sine
toata cladirea faradelegii, adica a maniei si a supararii. Caci ce inima aspra
si impietrita nu se va frange de va avea necontenit in minte marea smerenie a
dumnezeirii Unuia nascut pentru noi si amintirea tuturor patimilor mai inainte
spuse? Cine nu se va face de bunavoie pamant, cenuse si pulbere de calcat de catre
toti oamenii? Iar daca se va smeri si se va frange sufletul astfel, privind la
smerenia Domnului, ce manie va mai putea sa stapaneasca asupra lui? Dar tot asa
de vadit e ca uitarea acestor ganduri folositoare si de viata facatoare, si sora
ei lenea, si ajutatoarea tovarasa lor nestiinta, care sunt patimile cele mai adanci
si launtrice, mai greu de surprins si de indreptat, care si intuneca sufletul
cu multa grija, fac sa se incuibeze si sa lucreze in el si celelalte patimi, intru
cat sadesc nepasarea si alunga frica de pacate, pregatind drum si lucrare usoara
fiecarei patimi. Caci odata ce sufletul e acoperit de uitarea atotpacatoasa, de
lenea stricacioasa si de nestiinta, maica si doica tuturor relelor, nenorocita
de minte se lipeste cu usurinta de tot ce se vede, se cugeta sau se aude. De pilda
de va vedea frumusete de femeie, indata se va rani de pofta trupeasca. Si asa
succedandu-se amintirile lucrurilor privite cu patima si cu placere, zugravesc
din nou inauntrul sufletului icoanele lor, prin intiparirea intelesurilor si a
gandului pacatos. Iar urmarea este ca intineaza mintea patimasa si nenorocita
prin lucrarea duhurilor rele.
11. Apoi si trupul daca e gras si tanar, sau
plin de must, cand e atatat de amintiri cauta sa implineasca cu patima cele cuprinse
in ele, fiind impins de pofta, sau savarseste uneori necuratii in vis ori in somn.
Caci chiar daca nu a avut cineva amestecare cu femeia la aratare si e socotit
cast, feciorelnic si curat de oameni, ba chiar are renume de sfant, inaintea lui
Dumnezeu, care vede cele ascunse, e socotit ca spurcat, desfranat si necumpatat;
si pe dreptate va fi osandit in ziua aceea, de nu va plange si nu se va tangui,
topindu-si trupul necontenit cu posturi, privegheri si rugaciuni, iar mintea lecuindu-si-o
si indreptandu-si-o prin amintiri sfinte si prin meditarea cuvantului dumnezeiesc,
aducand pocainta cuvenita lui Dumnezeu, inaintea caruia a si cugetat si facut
relele. Fiindca nu minte glasul care a zis: "Iar eu va zic voua: tot cel
ce priveste la femeie spre a o pofti pe ea, a si preacurvit cu ea in inima sa",1
De aceea e de folos tanarului sa nu se intalneasca, de e cu putinta, de loc cu
femei, chiar de sunt socotite sfinte. Iar de se poate, sa vietuiasca despartit
chiar si de oameni, caci atunci poarta razboiul mai usor si il cunoaste mai bine;
mai ales daca va fi cu luare aminte la sine insusi si va petrece in cumpatare,
cu putina bautura de apa, in priveghere multa si rugaciuni, si se va sili sa fie
impreuna cu Parinti duhovnicesti incercati, lasandu-se inteleptit si calauzit
Caci
e primejdios lucru a fi cineva singur, fara martori, se calauzi dupa voia sa si
a convietui cu cei neincercati in razboiul duhovnicesc. Unii ca acestia sunt biruiti
de alte feluri de razboaie. Caci multe sunt mestesugirile pacatului si se tin
bine ascunse; si felurite curse si-a intins vrajmasul pretutindeni. De aceea,
daca e cu putinta, e bine sa te silesti si sa te straduiesti a fi sau a te intalni
neincetat cu barbati cunoscatori. In felul acesta, desi nu ai tu insuti faclia
adevaratei cunostinte, fiind inca nedesavarsit cu varsta duhovniceasca si prunc,
dar insotindu-te cu cel ce o are, nu vei umbla in intunerec, nu te vei primejdui
de lanturi si de curse si nu vei cadea intre fiarele lumii spirituale, care pandesc
in intunerec si rapesc si ucid pe cei ce umbla in el fara faclia spirituala a
cuvantului dumnezeiesc.
12. Stiu ca vrei si tu, fiule, sa dobandesti inlauntrul
tau faclia luminii intelegatoare si a cunostintei duhovnicesti, ca sa poti umbla
fara sa te poticnesti in cea mai adanca noapte a veacului acestuia, si pasii sa-ti
fie indreptati de Domnul. Caci ai dorit foarte tare cale Evangheliei, dupa cuvantul
prorocesc, adica sa urmezi cu credinta infocata poruncilor evanghelice mai desavarsite
si sa te faci partas, prin dorinta si rugaciune, la patimile Domnului. De aceea,
am sa-ti arat o metoda minunata si o regula a chipului duhovnicesc de viata. Ea
nu are lipsa de osteneala si de nevointa trupeasca, ci de osteneala sufleteasca,
de supravegherea mintii si de un cuget atent, care e ajutat de frica si de dragostea
lui Dumnezeu. Prin aceasta metoda vei putea cu usurinta sa pui pe fuga multimea
vrajmasilor, asemenea fericitului David, care a rapus pe un urias al celor de
alt neam prin credinta si incredere in Dumnezeu, si asa a pus pe fuga cu usurinta,
impreuna cu poporul sau, zecile de mii ale dusmanilor.1
Tinta cuvantului nostru
este sa atraga atentia asupra celor trei uriasi puternici si tari ai celor de
alt neam, pe care se reazama toata puterea potrivnica a lui Holofern cel spiritual.
Daca acestia vor fi rapusi si ucisi toata puterea duhurilor necurate va slabi
cu usurinta, pana se va topi cu totul. Cei trei uriasi ai celui rau, care sunt
socotiti ca cei mai tari, sunt cele trei rele amintite mai-nainte: nestiinta,
maica tuturor relelor; uitarea, sora impreuna lucratoare si slujitoarea ei, si
nepasarea trandava, care tese vestmantul si acoperemantul norului negru asezat
peste suflet si care le sprijina pe amandoua, le intareste, le sustine si sadeste
in sufletul cel fara grija raul inradacinat si statornic. Prin nepasarea trandava,
prin uitare si prin nestiinta se intaresc si se maresc proptelele celorlalte patimi.
Caci ajutandu-se intreolalta si neputand sa fiinteze fara sa se sustina una pe
alta, ele se dovedesc puteri tari ale vrajmasului si capetenii puternice ale celui
rau. Prin ele se intareste si pe ele se reazama toata oastea duhurilor rautatii,
ca sa-si poata duce la indeplinire planurile. Fara ele nu se pot sustine nici
cele mai-nainte spuse.
13. De vrei, asadar, sa dobandesti biruinta impotriva
patimilor mai-nainte pomenite si sa pui pe fuga usor multimea vrajmasilor spirituali
de alt neam, aduna-te in tine insuti prin rugaciune si prin ajutorul lui Dumnezeu.
Patrunzand astfel in adancurile inimii, cauta urma acestor trei uriasi puternici
ai diavolului, adica a uitarii, a nepasarii trandave si a nestiintei, care sunt
propteaua dusmanilor spirituali de alt neam si pe sub care furisandu-se celelalte
patimi ale rautatii, lucreaza, vietuiesc si prind putere in inimile celor iubitori
de placere si in sufletele neinvatate. Si prin multa atentie si supraveghere a
mintii, folosindu-te si de ajutorul de sus, vei afla relele cunoscute celorlalti
si, socotite ca nici n-ar fi rele, dar care sunt mai stricacioase decat celelalte.
Iar prin armele dreptatii, care sunt contrare lor, adica prin amintirea cea buna,
cari e pricina tuturor bunatatilor, prin cunostinta luminata, prin care sufletul,
priveghind alunga de la sine intunerecul nestiintei, si ravna cea buna, care indruma
si zoreste sufletul spre mantuire, vei birui intru puterea Duhului Sfant, prin
rugaciune, si cerere, vitejeste si barbateste pe cei trei uriasi mai sus pomeniti
ai vrajmasilor spirituali. Prin amintirea cea prea buna, cea dupa Dumnezeu, socotind
totdeauna "cate sunt adevarate, cate sunt de cinste, cate sunt drepte, cate
sunt curate, cate sunt cu nume bun, fie ca e virtute, fie ca e lauda",1 vei
alunga de la tine uitarea atotpacatoasa; prin, cunostinta luminata si cereasca
vei nimici nestiinta pierzatoare. A intunerecului; iar prin ravna atotvirtuoasa
si prea buna, vei scoate afara nepasarea trandava, care lucreaza in suflet pacatul
necredintii in Dumnezeu, inradacinat acolo. De vei castiga virtuti, nu prin simpla
vointa a ta, ci cu puterea lui Dumnezeu si cu conlucrarea Duhului Sfant, prin
multa atentie si rugaciune, vei putea sa te izbavesti de cei trei uriasi mai-nainte
pomeniti ai celui viclean. Caci armonia cunostintei adevarate cu amintirea cuvintelor
lui Dumnezeu si cu ravna cea buna, cand va fi silita sa staruie in suflet, prin
harul lucrator, si va fi pazita cu grija, va sterge din el urmele uitarii, ale
nestiintei si ale nepasarii trandave si le va reduce la nefiinta, iar pe urma
va imparati in suflet harul, intru Domnul nostru Iisus Hristos, caruia fie slava
si stapanirea in vecii vecilor, Amin.
|
