|
|
versiune cu diacritice - aici
Marcu Ascetul
Epistola catre Nicolae monahul1
Prea doritului fiu Nicolae,
Mai
daunezi te framântai mult pentru mântuirea ta si aveai multa grija pentru viata
dupa Dumnezeu. De aceea ai venit la noi, povestindu-ne despre tine, prin ce fel
de osteneli si fierbinte pornire aveai de gând sa te lipesti de Domnul, printr-o
vietuire cât mai îngrijita, prin înfrânare, prin toata reaua patimire, luptând
în priveghere multa si în urâciune întinsa. Ne mai spuneai ce razboaie si roiuri
de patimi trupesti se aprind în tine si se ridica împotriva sufletului din legea
pacatului, care se osteste împotriva legii mintii. Si te plângeai ca si mai mult
esti turburat de patima mâniei si a poftei. De, aceea, ne cereai vreo metoda si
vreun cuvânt de învatatura si întrebai de ce osteneli si lupte folosindu-te, ai
putea sa te ridici mai presus de patimile stricacioase, mai sus pomenite.
În
vremea aceea, am dat, pe cât era cu putinta, în persoana, dragostei tale îndemnurile
ce trebuiau, înfatisându-ti ideile si gândurile folositoare de suflet si aratându-ti
prin ce fel de osteneli si staruinte ascetice, pline de întelegere si de luminata
cunostinta rationala, potrivit cu Evanghelia, poate sufletul, vietuind prin credinta
si ajutat fiind de har, sa biruiasca relele, care tâsnesc înauntru din pacat,
dar mai ales patimile amintite. Pentru ca lupta trebuie dusa neîncetat si cu mai
multa sârguinta împotriva acestor patimi, caci ele si-au pus în chip deosebit
pecetea pe suflet, prin obisnuinta lui cu ele, târându-1 cu multa putere dupa
ele. Aceasta, pâna ce va supune miscarile trupesti si nerationale ale pacatului,
carora se supunea mai înainte si de care era târât, dupa ce se robise, prin consimtirea
de buna voie, amintirii necontenite a gândurilor si cugetarii la cele rele.
Pe
urma ne-am despartit de tine. Dar numai cu trupul nu si cu inima. Caci am venit
în pustie, la adevaratii slujitori si luptatori ai lui Hristos, ca luptându-ne
si noi cât de putin si nevoindu-ne împreuna cu fratii, care se ostesc împotriva
lucrarilor vrajmase, si cu cei ce se împotrivesc vitejeste patimilor, sa lepadam
lenevia si sa aruncam de la noi negrija, si sa luam asupra noastra sârguinta si
grija, silindu-ne sa câstigam buna placere a lui. Dumnezeu. De aceea, m-am gândit
sa trimit curatiei tale prin scrisoare un mic îndemn si un sfat folositor sufletului,
ca cetind pe scurt în scrisoarea noastra smerita lucrurile de care ti-am vorbit
în persoana, sa scoti cu sârguinta un folos duhovnicesc, ca si cum am fi noi însine
de fata.
2, Asadar, fiule, începutul purtarii tale placute lui Dumnezeu trebuie
sa faci sa porneasca de la aceasta:
Sa te gândesti statornic si pururea, într-o
meditatie neîntrerupta, la toate binefacerile de care ti-a facut parte iubitorul
de oameni Dumnezeu, spre mântuirea sufletului tau; si sa nu încetezi a-ti aminti
de multele si marile Lui binefaceri, acoperindu-le cu uitarea pacatului sau trândaviei
si prin aceasta lasând sa treaca vremea cealalta fara folos si fara sa aduci multumire.
Caci aceste amintiri neîncetate, împungând inima ca un ac, o misca totdeauna spre
marturisire, spre smerenie, spre multumire adusa cu suflet zdrobit si spre toata
sârguinta buna. Ele ne îndeamna sa-i rasplatim lui Dumnezeu cu purtarile noastre
bune si cu toata virtutea, întrucât ne fac sa cugetam pururea cu buna constiinta
la cuvântul proorocesc: "Ce voi da în schimb Domnului pentru toate câte mi
le-a dat mie?"1 Sa cugete deci sufletul la toate binefacerile, de care i-a
facut parte iubitorul de oameni Dumnezeu începând de la nastere; sau de câte primejdii
a fost izbavit adeseori; sau în câte rele a cazut si în câte greseli s-a rostogolit
fara sa fie predat, dupa dreptate, duhurilor care l-au amagit ca s-1 prinda si
sa-1 duca la moarte, ci, cu îndelunga rabdare, Stapânul iubitor de oameni, trecând
cu vederea greselile, 1-a pastrat, asteptând întoarcerea lui; sa cugete iarasi
ca, slujind de buna voie duhurilor rele prin patimi, El îl hranea, acoperindu-1
si ocrotindu-1 în tot chipul, iar la urma 1-a calauzit prin Duhul cel bun pe drumul
mântuirii si i-a pus în inima dragostea de viata ascetica si 1-a împuternicit
sa paraseasca cu bucurie lumea si toata amagirea placerilor trupesti, împodobindu-1
cu schima îngereasca a rânduielii ascetice si pregatind lucrurile în asa fel,
ca sa fie primit cu usurinta de sfintii barbati, în obstea fratiei.
Iar cugetând
la acestea cu buna constiinta, cine nu va petrece totdeauna întru zdrobirea inimii?
Cine nu se va umplea de nadejde tare, având atâtea dovezi de binefacere, fara
ca el sa fi facut vreun bine mai înainte? Caci oricine va cugeta asa: Daca fara
sa fi facut eu nici un bine, ba chiar pacatuind mult înaintea Lui si petrecând
în necuratiile trupului si în alte multe rautati, totusi nu mi-a facut dupa pacatele
mele, nici nu mi-a întors dupa faradelegile mele,-1 ci mi-a rânduit atâtea daruri
si haruri spre mântuire, daca ma voi hotarî cu totul sa-I slujesc de aci înainte
numai Lui prin vietuire curata si prin împlinirea
virtutilor, de câte bunatati
si daruri duhovnicesti nu ma va învrednici, întarindu-ma, îndreptându-ma si calauzindu-ma
spre tot lucrul bun?
De aceea, cel ce se gândeste totdeauna la aceasta si nu
uita de binefacerile lui Dumnezeu, se rusineaza si se îndreapta si se nevoieste
spre toata virtutea buna si spre toata lucrarea dreptatii, gata totdeauna sa faca
cu râvna voia lui Dumnezeu.
3. Asa dar, iubite fiule, având, prin harul lui
Hristos, ca pe o întelepciune fireasca, aceasta meditatie si gândire sanatoasa,
pastreaz-o totdeauna în tine. Sa nu te lasi coplesit de uitarea pierzatoare, nici
împiedecat de nepasarea, care face mintea desarta si o abate de la viata; sa nu-ti
lasi cugetarea întunecata de nestiinta, care e pricina tuturor relelor, nici amagita
de negrija, care e tot ce poate fi mai râu; sa nu te lasi târât de placerea trupului,
nici biruit de lacomia pântecelui; sa nu te lasi cu mintea robit de pofta, nici
sa nu lucrezi în tine spurcaciunea prin învoirea cu gândurile desfrânate. În sfârsit
sa nu întristezi si sa nu te lasi întristat pentru vreo pricina trista si nefericita,
care sa te faca sa îngramadesti amintiri de gânduri rele împotriva aproapelui,
încât sa te pomenesti abatut de la rugaciunea curata catre Dumnezeu si sa-ti lasi
mintea robita, privind cu gând salbatec pe fratele tau, care are acelasi suflet.
Caci prin aceasta constiinta îti va fi înlantuita de purtarea nesocotita a cugetului
trupesc si de duhurile rele, carora ai fost predat spre pedeapsa pâna la o vreme;
si anume pâna când mintea, sfârsita în toate privintele si coplesita de întristare
si de molesire, dupa ce a pierdut sporul dupa Dumnezeu pentru pricinile de mai
înainte, va începe iarasi, cu multa smerenie, sa ia de la capat calea mântuirii.
în felul acesta, ostenindu-se mult în rugaciuni si în privegheri de toata noaptea
si împrastiind pricinile amintite prin smerenie si marturisire catre Dumnezeu
si catre aproapele, ea începe iarasi viata de înfrânare. Si luminata de luminile
cunostintei evanghelice, ea cunoaste atunci, cu harul lui Dumnezeu, ca cel ce
nu s-a predat pe sine desavârsit crucii, în cuget de smerenie, si nu s-a aruncat
pe sine la picioarele tuturor, ca sa fie calcat, înjosit si dispretuit, nedreptatit,
batjocorit si luat în râs, iar el sa le rabde toate acestea cu bucurie si sa nu
pretinda pe seama sa câtusi de putin lucrurile omenesti: slava sau cinste, sau
lauda sau placere de mâncare, de bautura, sau de haina, nu se poate face crestin
adevarat.
4. Deci stând în fata noastra asemenea lupte, nevointe si cununi
ale evlaviei, pâna când ne vom batjocori cu înfatisarea prefacuta a evlaviei,
slujind Domnului doar la aratare, încât altfel suntem socotiti între oameni si
altfel ne descoperim Domnului, care cunoaste cele ascunse? Caci în vreme ce suntem
socotiti de altii sfinti, ne aflam înca salbateci dupa naravuri; având chip de
evlavie, n-am dobândit înca puterea ei înaintea lui Dumnezeu; socotiti de multi
feciorelnici si curati, înaintea Celui ce cunoaste cele ascunse suntem întinati
înauntru de necuratiile gândurilor desfrânate si înnoroiati de miscarile patimilor.
Si pentru prefacuta noastra nevointa de acum, Suntem robii laudelor omenesti si
ne orbim mintea. Deci pâna când vom umbla în desertaciunea mintii, neprimind întelepciunea
evanghelica, prin care putem cunoaste vietuire ceruta de constiinta, ca sa o urmam
cu sârguinta si sa aflam si îndraznirea constiintei?
Pâna când ne mai rezemam
înca pe dreptatea paruta a omului din afara, în lipsa adevaratei cunostinte, si
ne amagim Pe noi însine cu îndeletnicirile din afara, vrând sa placem oamenilor
si vrând slavi, cinstiri si laude de la ei
Caci va veni desigur Cel ce descopere
cele ascunse ale întunerecului si da la iveala sfaturile inimilor, Judecatorul
care nu greseste si care nu se lasa rusinat de bogat, nici nu se milostiveste
de sarac, care da la o parte înfatisarea de din afara si scoate la aratare adevarul
ascuns înauntru. Acela va încununa pe luptatorii adevarati, care au vietui potrivit
cu constiinta, în fata îngerilor si înaintea Tatalui Sau, iar pe cei ce au îmbracat
chipul cucerniciei cu prefacatorie si au aratat numai oamenilor o paruta buna
vietuire si s-au bizuit pe aceasta în desert, amagindu-se nebuneste pe ei însisi,
îi va da pe fata înaintea Bisericii Sfintilor si a toata oastea cereasca, ca apoi
sai trimita rusinati cumplit în întunerecul cel mai din afara, asemenea fecioarelor
nebune pentru ca si acestea si-au pazit fecioria din afara a trupului, dat fiindca
întru nimic n-au fost învinovatite în privinta aceasta, ba au avut în parte si
untdelemn în candelele lor, adica au fost partase si de oarecari virtuti si ispravi
din afara si de oarecari dureri. De aceea candelele lor au si ars pâna la o vreme.
Dar din pricina negrijii, nestiintei si a trândaviei, n-au fost cu prevedere si
n-au cunoscut cu de-a-manuntul roiul patimilor ascunse înauntru si puse în lucrare
de duhurile rele. Din aceasta pricina cugetarea lor a fost stricata de înrâuririle
vrajmase, încât s-au învoit cu ele prin gândurile lor. Si asa au fost amagite
într-ascuns si biruie de pizma cea a tot rea, de ciuda care uraste binele, de
vrajba, de gâlceava, de ura, de mânie, de amaraciune, de pomenirea râului, de
fatarnicie, de furie, de mândrie, de slava desarta, de dorinta de-a placea oamenilor,
de bunul plac, de iubirea de argint, de trândavire, de pofta trupeasca ce trezeste
în gânduri voluptatea, de necredinta, de lipsa de temere, de lasitate, de întristare,
de împotrivire, de molesire, de somn, de înalta parere de sine, de vointa de-a
se scuza, de îngâmfare, de laudarosenie, de nesaturare, de risipa, de zgârcenie,
de deznadejdea care-i mai cumplita decât toate, si de celelalte miscari subtiri
ale pacatului. Ele socoteau ca si lucrarea faptelor bune sau vietuirea cuvioasa
se înfaptuieste cu puteri omenesti si de aceea cautau sa culeaga laude de la oameni.
Din aceasta pricina chiar daca au fost partase de unele daruri, le-au vândut duhurilor
rele pentru slava desarta si placerea de la oameni. împartasindu-se si de alte
patimi, ele au amestecat în purtarile bune cugetele rele si trupesti. De aceea
le-au facut necurate si neprimite asemenea jertfei lui Cain, lipsindu-se de bucuria
Mirelui si fiind lasate afara de nunta cereasca.
5. Cugetând deci la acestea,
cântarindu-le si probându-le, sa cunoastem si sa întelegem în ce stare ne aflam,
ca, pâna mai avem înca vreme de pocainta si de întoarcere, sa ne îndreptam pe
noi însine. Aceasta pentru ca faptele noastre cele bune, fiind savârsite cu curatenie,
sa fie adevarate si curate, neamestecate cu cugetul trupesc, ca sa nu fie respinse
ca o jertfa patata din lipsa temerii, grijii si a cunostintei adevarate si ca
nu cumva sa rabdam osteneala fecioriei, a înfrânarii, a privegherii, a postului
si a relei patimiri si sa ne cheltuim zilele vietii, si totusi, pentru pricinile
mai-nainte pomenite ale patimilor, parutele noastre dreptati sa fie aflate ca
o jertfa patata si sa nu fie primita de Hristos, Arhiereul ceresc.
Asadar,
o fiule, cine vrea sa ia crucea si sa-I urmeze lui Hristos, prin neîncetata cercetare
a gândurilor de sine, prin multa grija pentru mântuire, prin întelegere si multa
sârguinta Pentru Dumnezeu si prin întrebarea slujitorilor lui Dumnezeu, care sunt
de acelasi suflet si de acelasi gând si care poarta aceeasi lupta, trebuie sa-si
sporeasca, înainte de toate cunostinta si întelegerea. Aceasta din motivul ca
nu cumva, nestiind pe unde si cum umbla, sa calatoreasca în întunerec, lipsit
de lumina sfesnicului. Caci cel ce calatoreste dupa socoteala sa, fara cunostinta
evanghelica si fara calauzirea cuiva, de multe se împiedeca si cade în multe gropi
si curse ale celui rau, mult rataceste si prin multe primejdii trece si nu stie
la ce tinta va ajunge. Pentru ca sunt destui care au trecut prin multe osteneli
si nevointe si au rabdat pentru Dumnezeu rele patimiri si scârbe multe. Dar prin
faptul ca au umblat dupa socoteala lor si n-au putut deosebi lucrurile, nici n-au
cerut sfatul aproapelui, aceste osteneli ale lor au ramas desarte si fara rost.
6.
Tu deci fiule iubite, precum ti-am spus la începutul acestui cuvânt de povatuire,
nu uita binefacerile iubitorului de oameni Dumnezeu, de care ai avut parte, lasându-te
furat de pacat si de nepasare. Ci punând înaintea ochilor tai binefacerile de
care te-ai împartasit de la începutul vietii tale si pâna acum, fie trupesti,
fie duhovnicesti, zaboveste cu gândul la ele, dupa cum s-a spus: "Nu uita
toate binefacerile Lui"1. Fa aceasta pentru ca inima sa ti se miste cu usurinta
spre frica lui Dumnezeu si spre dragoste, ca sa-1 întorci în schimb, dupa putere,
o viata curata, o petrecere virtuasa, o constiinta cucernica, o judecata cumpanita,
o credinta dreapta, un cuget smerit si, simplu vorbind, sa te poti darui întreg
lui Dumnezeu. Caci rusinându-te de amintirea atâtor bunatati, de care te-ai bucurat
din partea Stapânului bun si de oameni iubitor, inima ta se va umplea de dragostea
si de dorul Lui printr-o miscare pornita chiar din ea însasi, mai bine zis conlucrând
si darul de sus. Pentru ca îti vei da seama ca lucrurile minunate, pe care nu
le-a facut altora cu mult mai buni, ti le-a facut tie, prin iubirea Sa de oameni
cea negraita.
Sileste-te, asa dar, sa pastrezi neîncetat în amintire toate
binefacerile daruite tie de Dumnezeu. Dar mai ales aminteste-ti neîncetat de harul
acela mare sir minunat si de acea binefacere de care ti-a facut parte, cum ne-ai
povestit, pe când calatoreai împreuna cu mama ta de la Locurile Sfinte la Constantinopol,
când s-a pornit acea furtuna înfricosata si nestapânita si acel vârtej mare în
vreme de noapte, în urma caruia toti cei din corabie, împreuna cu corabierii si
cu mama ta, au pierit în adânc. Aminteste-ti ca singur tu cu alti doi ati scapat
atunci, fiind aruncati ca printr-o minune dumnezeiasca de valurile marii la tarm.
Aminteste-ti apoi cum ti s-a rânduit sa vii dupa aceea la Ancyra, unde ai fost
primit cu dragoste parinteasca de cineva, si te-ai însotit pe urma cu prea evlaviosul
fiu Epifanie, ca amândoi calauziti de un cuvios barbat, sa veniti la calea adevarului
si sa fiti primiti de niste sfinti slujitori ai lui Dumnezeu ca fii adevarati.
7.
Pentru toate aceste mari binefaceri daruite tie de Dumnezeu, cu ce lucru vrednic
de ele ai putea sa multamesti Celui ce a chemat sufletul tau la viata vesnica?
Caci tu, dupa dreptate, nu mai trebuie sa-ti traiesti tie, ci lui Hristos care
a murit si a înviat pentru tine,1 având sa vietuiesti întru toata virtutea dreptatii,
sa împlinesti toate poruncile si sa cauti "care este voia cea buna, desavârsita
si bineplacuta lui Dumnezeu", 2silindu-te cu toata puterea sa urmezi ei.
Drept
aceea, fiule supune-ti tineretea ta Cuvântului lui Dumnezeu, asa cum însusi Cuvântul
o cere: "Trupul tau preda-1 jertfa vie, sfânta, bineplacuta lui Dumnezeu,
slujba cuvântatoare". Tot mustul poftei trupesti svânta-1 si usca-1 cu mâncare
putina, cu bautura putina si cu privegheri de toata noaptea, ca sa spui si tu
din inima: "Facutu-m-am ca o piele atârnata la fum; dar dreptatile tale nu
le-am uitat",3 si cunoscând ca esti al lui Hristos, rastigneste-ti trupul,
dupa cuvântul Apostolului, dimpreuna cu patimile si cu poftele lui;3 si omoara-ti
madularile omului pamântesc,4 adeca nu numai lucrarea desfrânarii, ci si necuratia
lucrata de duhurile-rele în trupul tau.
Ba cel ce asteapta cununa fecioriei
adevarate, neîntinate si desavârsite, nu-si poarta lupta numai pâna aci, ci, urmând
învataturii apostolesti, se lupta sa omoare pâna si icoana si miscarea patimii.
Dar nici cu atâta nu se multumeste acela care, cuprins de o puternica dragoste,
vrea sa se salasluiasca în trupul sau fecioria îngereasca si neprihanita, ci se
roaga ca si însasi amintirea simpla a poftei sa fie stinsa, chiar daca se iveste
numai în minte ca o adiere de gând, fara miscarea si lucrarea patimei trupesti.
Iar la aceasta stare e cu putinta sa se ajunga, daca peste tot se învrednicesc
vreunii cu asemenea har, numai prin ajutorul de sus si prin puterea si darul Duhului.
Astfel,
cel ce asteapta cununa fecioriei curate, nemateriale si neprihanite, îsi rastigneste
trupul prin osteneli si nevointe si îsi omoara madularele omului pamântesc prin
înfrânare staruitoare si rabdatoare, stricând pe omul cel din afara, subtiindu-1,
scorojindu-l si facându-1 numai schelet. Aceasta pentru ca, prin credinta si lupte
si prin lucrarea harului, omul dinlauntru sa se înnoiasca,5 înaintând din zi în
zi spre tot mai mult bine, crescând în dragoste, împodobindu-se cu blândete, veselindu-se
cu bucuria Duhului, încununându-se cu pacea lui Hristos, sporind în evlavie, întarindu-se
întru bunatate, învaluindu-se în frica lui Dumnezeu, luminându-se prin întelegere
si cunostinta, stralucind de întelepciune si calauzit de smerenie.
Iar înnoindu-se
mintea prin Duhul cu acestea si cu alte asemenea virtuti, descopere în sine pecetea
chipului dumnezeiesc, întelege frumusetea spirituala si negraita a asemanarii
cu Domnul si patrunde bogatia legii launtrice a întelepciunii, care îl învata
si se lasa învatata de la sine.
Subtiaza-ti deci trupul tânar, o fiule, si
îngrasa-ti sufletul nemuritor cu cele spuse înainte; iar mintea înnoeste-ti-o
cu virtutile mai înainte însirate, prin conlucrarea Duhului. Caci trupul tânar,
îngrasat cu felurite mâncari si cu bautura de vin, e ca un porc gata de junghiere.
Sufletul lui e junghiat de aprinderea placerilor trupesti, iar mintea e robita
de fierberea poftelor rele, neputând sa se împotriveasca placerilor trupului.
Caci îngramadirea sângelui pricinuieste împrastierea duhului. Mai ales bautura
de vin nici sa n-o miroasa tineretea, ca nu cumva prin focul îndoit, nascut din
lucrarea patimei dinauntru si din bautura de vin, turnata din afara, sa i se înfierbânte
peste masura placerea trupului si sa alunge de la sine placerea duhovniceasca
a durerii nascuta din strapungerile inimii si sa aduca în ea întunecare si împietrire.
Ba de dragul poftei duhovnicesti, tineretea nici la saturarea de apa sa nu se
gândeasca. Caci putinatatea apei ajuta foarte mult la sporirea cumpatarii. Dupa
ce vei proba aceasta cu lucrul, vei lua singur încredintarea prin experienta.
Caci acestea nu ti le rânduim si hotarâm fiindca vrem sa-ti punem asupra un jug
silnic, ci, îndemnându-te si sfatuindu-te cu dragoste, ti le dam ca pe o socotinta
si cale buna de urmat spre sporirea în fecioria adevarata si în cumpatarea deplina,
lasând la sloboda ta alegere sa faci ce vrei.
8. Sa vorbim acuma putin si despre
patima nerationala a mâniei, care pustieste, zapaceste si întuneca tot sufletul,
si-1 arata pe om asemenea fiarelor în vremea miscarii si lucrarii ei mai ales
pe cel ce aluneca lesne si repede spre ea. Patima aceasta se sprijina mai ales
pe mândrie; prin ea se întareste si se face nebiruita. Caci pâna ce e udat copacul
diavolesc al amaraciunii, al supararii si al mâniei, cu apa puturoasa a mândriei,
înfloreste si înfrunzeste îmbelsugat si aduce mult rod al faradelegii. Iar cladirea
celui rau în suflet nu poate fi doborâta, pâna ce are ca sprijin si întarire,
temelia mândriei. Daca vrei, asadar, sa se usuce în tine arborele faradelegii
(adeca patima amaraciunii, a mâniei si a supararii) si sa se faca neroditor, ca
venind securea Duhului sa-1 taie si sa-1 arunce în foc cum zice Evanghelia, si
sa-1 scoata afara împreuna cu toata rautatea; si daca vrei sa se darâme si sa
se surpe casa faradelegii, pe care cel rau o zideste cu viclesug în suflet (si
o face aceasta adunând de fiecare data în gând ca pietre felurite pricini "întemeiate
sau neîntemeiate, provocate de lucruri si de cuvinte referitoare la cele materiale
si ridicând în suflet o cladire a rautatii, careia îi pune ca sprijin si întarire
gânduri de mândrie), sa ai smerenia Domnului neîncetat în inima. Sa te gândesti
cine a fost El si ce s-a facut pentru noi, si din ce înaltimi de lumina a dumnezeirii,
- descoperita dupa putinta fiintelor de sus si slavita în ceruri de toata firea
rationala a îngerilor, Arhanghelilor, Scaunelor, Domniilor, începatoriilor, Stapâniilor,
Heruvimilor si Serafimilor si a nenumitelor Puteri spirituale, ale caror nume
n-au ajuns pâna la noi, dupa cuvântul tainic al Apostolului,- în ce adânc de smerenie
omeneasca s-a coborât, prin negraita Sa bunatate, asemanându-se întru toate noua,
celor ce sedeam în întunericul si în umbra mortii" si ajunsesem robi prin
calcarea lui Adam fiind stapâniti de vrajmas prin lucrarea patimilor.
9. Caci
aflându-ne noi într-o astfel de robie înfricosata si stapâniti fiind de moartea
nevazuta si vicleana, nu s-a rusinat de noi Stapânul întregii firi vazute si nevazute,
ci umilindu-Se pe Sine si luând asupra Sa pe omul cazut sub patimile de ocara
si sub osânda dumnezeiasca, "s-a facut întru toate asemenea noua, afara de
pacat",2 adica afara de patimile de ocara. El a luat toate pedepsele trimise
asupra omului pentru pacatul neascultarii de catre hotarârea dumnezeiasca: moartea,
osteneala, foamea, setea si cele asemenea acestora, facându-Se ceea ce suntem
noi, ca noi sa ne facem ceea ce este El; "Cuvântul trup s-a facut",3
ca trupul sa se faca Cuvânt; "fiind bogat, s-a facut sarac pentru noi, ca
noi sa ne îmbogatim cu saracia Lui";4 s-a facut asemenea noua din multa iubire
de oameni, ca noi sa ne facem asemenea Lui prin toata virtutea. Caci de unde a
venit Hristos, de acolo se înnoieste, prin harul si puterea Duhului, omul zidit
cu adevarat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Iar prin aceasta înnoire ajunge
la masura dragostei desavârsite, care arunca afara frica,5 nemaiputând sa cada
niciodata. Caci "dragostea niciodata nu cade",6 fiindca "dragostea,
zice loan, este Dumnezeu si cine ramâne în dragoste în Dumnezeu ramâne".7
De aceasta masura s-au învrednicit Apostolii si cei ce s-au nevoit asemenea lor
întru virtute si s-au înfatisat pe ei desavârsiti Domnului, urmând lui Hristos
cu dragoste desavârsita, în toata viata lor.
Gândeste-te, asadar, totdeauna
fara uitare la umilirea aceasta atât de mare, pe care a luat-o Domnul asupra Sa,
din negraita Sa iubire de oameni; adica la salasluirea în Maica lui Dumnezeu-Cuvântul,
la luarea omului asupra Sa, la nasterea din femeie, la cresterea treptata cu trupul,
la ocari, la înjuraturi, la batjocuri, la luarea în râs, la, bârfiri, la biciuiri,
la scuipari, la luarea în bataie (de joc, la hlamida rosie, la cununa de spini,
la osândirea lui de catre capetenii, la strigatul Iudeilor celor faradelege, si
de acelasi neam cu El, împotriva lui: "Ia-L, ia-L, rastigneste-L", la
cruce, la piroane, la sulita, la adaparea cu otet si fiere, la triumful pagânilor,
la râsul celor care treceau si ziceau: "De esti Fiul lui Dumnezeu, pogoara-te
de pe cruce si vom crede tie>>,2 si la celelalte patimi, pe care le-a rabdat
pentru noi: la rastignire, la moarte, la asezarea de trei zile în mormânt, la
coborârea la iad; pe urma la roadele patimilor, care si cât de mari au fost: la
învierea din morti, la scoaterea din iad si din moarte a sufletelor, care s-au
împreunat cu Domnul, la înaltarea la ceruri, la sederea de-a-dreapta Tatalui,
la cinstea si la slava mai presus de toata începatoria, Stapânirea si de tot numele
ce se numeste, la închinarea ce-o aduc toti îngerii Celui întâi nascut din morti,
din pricina patimilor, dupa cuvântul Apostolului, care zice: "Aceasta sa
se cugete în voi, ceea ce si în Hristos Iisus, care în chipul lui Dumnezeu fiind,
nu rapire a socotit a fi întocmai cu Dumnezeu, ci s-a umilit pe Sine, chip de
rob luând, întru asemanarea omului facându-se si la înfatisare aflându-se ca omul;
si s-a smerit pe Sine ascultator facându-Se pâna la moarte, iar moartea a crucii,
de aceea si Dumnezeu L-a preaînaltat pe El si i-a daruit Lui nume mai presus de
toate numele, ca în numele lui Iisus Hristos tot genunchiul sa se plece, al celor
ceresti, al celor pamântesti si al celor de desubt",... si urmatoarele. Iata
la ce slava si înaltime L-au ridicat, dupa dreptatea lui Dumnezeu, pe Domnul facut
cu, pricinile mai înainte spuse.
10. Prin urmare, de vei pastra în inima ta
fara uitare, cu dragoste si cu simtire aceste amintiri, nu te va stapâni patima
amaraciunii, a mâniei si a supararii. Caci temeliile patimii mândriei, fiind sapate
prin smerenia lui Hristos, la care te vei gândi se va surpa usor si de la sine
toata cladirea faradelegii, adica a mâniei si a supararii. Caci ce inima aspra
si împietrita nu se va frânge de va avea necontenit în minte marea smerenie a
dumnezeirii Unuia nascut pentru noi si amintirea tuturor patimilor mai înainte
spuse? Cine nu se va face de bunavoie pamânt, cenuse si pulbere de calcat de catre
toti oamenii? Iar daca se va smeri si se va frânge sufletul astfel, privind la
smerenia Domnului, ce mânie va mai putea sa stapâneasca asupra lui? Dar tot asa
de vadit e ca uitarea acestor gânduri folositoare si de viata facatoare, si sora
ei lenea, si ajutatoarea tovarasa lor nestiinta, care sunt patimile cele mai adânci
si launtrice, mai greu de surprins si de îndreptat, care si întuneca sufletul
cu multa grija, fac sa se încuibeze si sa lucreze în el si celelalte patimi, întru
cât sadesc nepasarea si alunga frica de pacate, pregatind drum si lucrare usoara
fiecarei patimi. Caci odata ce sufletul e acoperit de uitarea atotpacatoasa, de
lenea stricacioasa si de nestiinta, maica si doica tuturor relelor, nenorocita
de minte se lipeste cu usurinta de tot ce se vede, se cugeta sau se aude. De pilda
de va vedea frumusete de femeie, îndata se va rani de pofta trupeasca. Si asa
succedându-se amintirile lucrurilor privite cu patima si cu placere, zugravesc
din nou înauntrul sufletului icoanele lor, prin întiparirea întelesurilor si a
gândului pacatos. Iar urmarea este ca întineaza mintea patimasa si nenorocita
prin lucrarea duhurilor rele.
11. Apoi si trupul daca e gras si tânar, sau
plin de must, când e atâtat de amintiri cauta sa împlineasca cu patima cele cuprinse
în ele, fiind împins de pofta, sau savârseste uneori necuratii în vis ori în somn.
Caci chiar daca nu a avut cineva amestecare cu femeia la aratare si e socotit
cast, feciorelnic si curat de oameni, ba chiar are renume de sfânt, înaintea lui
Dumnezeu, care vede cele ascunse, e socotit ca spurcat, desfrânat si necumpatat;
si pe dreptate va fi osândit in ziua aceea, de nu va plânge si nu se va tângui,
topindu-si trupul necontenit cu posturi, privegheri si rugaciuni, iar mintea lecuindu-si-o
si îndreptându-si-o prin amintiri sfinte si prin meditarea cuvântului dumnezeiesc,
aducând pocainta cuvenita lui Dumnezeu, înaintea caruia a si cugetat si facut
relele. Fiindca nu minte glasul care a zis: "Iar eu va zic voua: tot cel
ce priveste la femeie spre a o pofti pe ea, a si preacurvit cu ea în inima sa",1
De aceea e de folos tânarului sa nu se întâlneasca, de e cu putinta, de loc cu
femei, chiar de sunt socotite sfinte. Iar de se poate, sa vietuiasca despartit
chiar si de oameni, caci atunci poarta razboiul mai usor si îl cunoaste mai bine;
mai ales daca va fi cu luare aminte la sine însusi si va petrece în cumpatare,
cu putina bautura de apa, în priveghere multa si rugaciuni, si se va sili sa fie
împreuna cu Parinti duhovnicesti încercati, lasându-se înteleptit si calauzit
Caci
e primejdios lucru a fi cineva singur, fara martori, se calauzi dupa voia sa si
a convietui cu cei neîncercati în razboiul duhovnicesc. Unii ca acestia sunt biruiti
de alte feluri de razboaie. Caci multe sunt mestesugirile pacatului si se tin
bine ascunse; si felurite curse si-a întins vrajmasul pretutindeni. De aceea,
daca e cu putinta, e bine sa te silesti si sa te straduiesti a fi sau a te întâlni
neîncetat cu barbati cunoscatori. În felul acesta, desi nu ai tu însuti faclia
adevaratei cunostinte, fiind înca nedesavârsit cu vârsta duhovniceasca si prunc,
dar însotindu-te cu cel ce o are, nu vei umbla în întunerec, nu te vei primejdui
de lanturi si de curse si nu vei cadea între fiarele lumii spirituale, care pândesc
în întunerec si rapesc si ucid pe cei ce umbla în el fara faclia spirituala a
cuvântului dumnezeiesc.
12. Stiu ca vrei si tu, fiule, sa dobândesti înlauntrul
tau faclia luminii întelegatoare si a cunostintei duhovnicesti, ca sa poti umbla
fara sa te poticnesti în cea mai adânca noapte a veacului acestuia, si pasii sa-ti
fie îndreptati de Domnul. Caci ai dorit foarte tare cale Evangheliei, dupa cuvântul
prorocesc, adica sa urmezi cu credinta înfocata poruncilor evanghelice mai desavârsite
si sa te faci partas, prin dorinta si rugaciune, la patimile Domnului. De aceea,
am sa-ti arat o metoda minunata si o regula a chipului duhovnicesc de viata. Ea
nu are lipsa de osteneala si de nevointa trupeasca, ci de osteneala sufleteasca,
de supravegherea mintii si de un cuget atent, care e ajutat de frica si de dragostea
lui Dumnezeu. Prin aceasta metoda vei putea cu usurinta sa pui pe fuga multimea
vrajmasilor, asemenea fericitului David, care a rapus pe un urias al celor de
alt neam prin credinta si încredere în Dumnezeu, si asa a pus pe fuga cu usurinta,
împreuna cu poporul sau, zecile de mii ale dusmanilor.1
Tinta cuvântului nostru
este sa atraga atentia asupra celor trei uriasi puternici si tari ai celor de
alt neam, pe care se reazama toata puterea potrivnica a lui Holofern cel spiritual.
Daca acestia vor fi rapusi si ucisi toata puterea duhurilor necurate va slabi
cu usurinta, pâna se va topi cu totul. Cei trei uriasi ai celui rau, care sunt
socotiti ca cei mai tari, sunt cele trei rele amintite mai-nainte: nestiinta,
maica tuturor relelor; uitarea, sora împreuna lucratoare si slujitoarea ei, si
nepasarea trândava, care tese vestmântul si acoperemântul norului negru asezat
peste suflet si care le sprijina pe amândoua, le întareste, le sustine si sadeste
în sufletul cel fara grija raul înradacinat si statornic. Prin nepasarea trândava,
prin uitare si prin nestiinta se întaresc si se maresc proptelele celorlalte patimi.
Caci ajutându-se întreolalta si neputând sa fiinteze fara sa se sustina una pe
alta, ele se dovedesc puteri tari ale vrajmasului si capetenii puternice ale celui
rau. Prin ele se întareste si pe ele se reazama toata oastea duhurilor rautatii,
ca sa-si poata duce la îndeplinire planurile. Fara ele nu se pot sustine nici
cele mai-nainte spuse.
13. De vrei, asadar, sa dobândesti biruinta împotriva
patimilor mai-nainte pomenite si sa pui pe fuga usor multimea vrajmasilor spirituali
de alt neam, aduna-te în tine însuti prin rugaciune si prin ajutorul lui Dumnezeu.
Patrunzând astfel în adâncurile inimii, cauta urma acestor trei uriasi puternici
ai diavolului, adica a uitarii, a nepasarii trândave si a nestiintei, care sunt
propteaua dusmanilor spirituali de alt neam si pe sub care furisându-se celelalte
patimi ale rautatii, lucreaza, vietuiesc si prind putere în inimile celor iubitori
de placere si în sufletele neînvatate. Si prin multa atentie si supraveghere a
mintii, folosindu-te si de ajutorul de sus, vei afla relele cunoscute celorlalti
si, socotite ca nici n-ar fi rele, dar care sunt mai stricacioase decât celelalte.
Iar prin armele dreptatii, care sunt contrare lor, adica prin amintirea cea buna,
cari e pricina tuturor bunatatilor, prin cunostinta luminata, prin care sufletul,
priveghind alunga de la sine întunerecul nestiintei, si râvna cea buna, care îndruma
si zoreste sufletul spre mântuire, vei birui întru puterea Duhului Sfânt, prin
rugaciune, si cerere, vitejeste si barbateste pe cei trei uriasi mai sus pomeniti
ai vrajmasilor spirituali. Prin amintirea cea prea buna, cea dupa Dumnezeu, socotind
totdeauna "câte sunt adevarate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte
sunt curate, câte sunt cu nume bun, fie ca e virtute, fie ca e lauda",1 vei
alunga de la tine uitarea atotpacatoasa; prin, cunostinta luminata si cereasca
vei nimici nestiinta pierzatoare. A întunerecului; iar prin râvna atotvirtuoasa
si prea buna, vei scoate afara nepasarea trândava, care lucreaza în suflet pacatul
necredintii în Dumnezeu, înradacinat acolo. De vei câstiga virtuti, nu prin simpla
vointa a ta, ci cu puterea lui Dumnezeu si cu conlucrarea Duhului Sfânt, prin
multa atentie si rugaciune, vei putea sa te izbavesti de cei trei uriasi mai-nainte
pomeniti ai celui viclean. Caci armonia cunostintei adevarate cu amintirea cuvintelor
lui Dumnezeu si cu râvna cea buna, când va fi silita sa staruie în suflet, prin
harul lucrator, si va fi pazita cu grija, va sterge din el urmele uitarii, ale
nestiintei si ale nepasarii trândave si le va reduce la nefiinta, iar pe urma
va împarati în suflet harul, întru Domnul nostru Iisus Hristos, caruia fie slava
si stapânirea în vecii vecilor, Amin.
|
