Pentru a te linisti, de se va putea, sa fie chilia ta întunecata, de este ziua, cu perdea. De te sminteste cineva prin vedere, poti sa închizi ochii pentru a nu mai vedea nimic si în felul acesta sa-ti poti tine gândul si mintea la cuvintele rugaciunii deasupra inimii. Cauta sa nu umble mintea în vraistea gândurilor, sau, si mai mult, inima. Nu lua aminte nicidecum sa te gândesti la ceva, caci chiar de-ar fi acel lucru bun, nu este deloc asa. Mintea trebuie silita sa nu gândeasca decât la Doamne Iisuse care esti pretutindeni si toate le plinesti. Nici o nalucire, mica sau mare, lumina sau foc, glas, bubuit, chip sau orice ar fi vazând sau auzind, sa nu crezi. Nu lua aminte la unele ca acestea, de se vor întâmpla vreodata caci acestea sunt pareri si minciuni. Socotesc într-o oarecare masura din cercarea mea ca am cunoscut acestea, dar am avut despre ele si cuvinte cu unele persoane care au vazut naluciri mari în fata si le-au cercat cu auzul. Caci cei ce se linistesc cu mintea si cu trupul, pâna ce nu vor trece prin aceste mincinoase pareri, nu pot veni nici la adevarata buna sporire.

Unii ca acestia sa nu se teama nici într-un chip de spaima ce apare în somn, ori de strigarea pe nume, iar în izbândiri de vise nicidecum sa nu creada, sau sa ia aminte. Sa nu se gândeasca la ele cum au fost, bune sau rele, ca din încrederea în multe ca acestea, vine omul la parere si se strica. Dar mi se pare, dupa cum spun Sfintii, ca este de folos si spre spor ca trecând prin aceste pricini si întâmplari, de care nu te vei dumiri, sa ai povatuire si îndreptare, ca fara adevarata calauzire multi pier. Iar neavând de la cine sa le descoperi, lasându-te în mila lui Dumnezeu, tine-te de rugaciune numai, fie ca dormi, fie ca esti treaz, fie ca manânci, fie ca bei, fie ca faci oricare alt lucru, ca ea te va învata toate si-ti va fi de folos, pâna ce ai sa vezi.

Sileste-te mai vârtos la starea în picioare, noaptea la priveghere, ca prin aceasta s-au dezbracat Parintii de omul cel vechi si au vazut pe Dumnezeu. La priveghere adauga trezvia, iar de trezvie lipeste rugaciunea lui Iisus, si dupa ce vei zabovi întru acest lucru, o vei întelege pe aceasta si va gusta sufletul tau din pomul vietii. Acestea însa nu le vei putea savârsi de nu te vei înjuga cu pomenirea mortii tale, în tot ceasul.

Am vazut pe oarecari din cei ajunsi întru sporire, ca si în adunare de frati, sau la vreme de nevoie si în oras se pot linisti. Iar în singuratate si în liniste, mai mult se ajutoreaza decât în adunare, pentru ca în adunare se pot pazi mai usor cei fara patimi si puternici, dar nici acelora nu le e prea de folos, ci primesc aceasta numai de se va întâmpla cu oarecare vestire de la Dumnezeu, pentru vreo trebuinta a obstii. Însa maica acestora este strainatatea si linistea, iar unele ca acestea nu sunt legate de loc, ci le poti afla oriunde vei putea mai cu lesnire a împlini acestea si a te ruga. Daca te rogi, esti biserica adevarata, însa în singuratate sa nu sezi singur fara însotitor ca sa nu patieesti iesire din minte, ci în doi sau trei frati în asa zisa cale împarateasca. Deci fii si acolo de obste, caci aceasta este calea marturisita si aleasa de Sfintii Parinti. Cei ce petrec în aceasta rânduiala au un staret povatuitor, traind în doua trei chilii, având biserica sub un acoperis si avânt totul de obste. Unii ca acestia au timpuri de adunare dupa voia celui mai mare, rugaciunea, mâncarea, îmbracamintea, somnul si celelalte lucruri de nevoie, cu povatuire si cu blagoslovenie. Astfel acestia pot spori cu darul lui Dumnezeu, iar singur nu e lasat nimeni a sedea, fie le departe sau aproape, caci primejdios foarte este a trai unul despartit si de sine în toate. Acest fel de trai este smintitor si pricinuitor de cadere când în dreapta, când în stânga, aducând patimi sufletesti si trupesti, dupa cum am vazut si cum bine stiut este celor cunoscatori. Sunt însa unii care sunt singuri, dar au o încapere tot câte doi. Dar sunt si de aceia care, dupa ce au stat mai înainte câte doi, acum se afla câte unul, în coliba, în pestera, ori în vreo crapatura. Dar numai dupa ce s-au povatuit în obste cu fratii, sau în pustie, viind la sporire cu sfatul si cu stiinta altor cuviosi parinti, au îndraznit si îndraznesc acum a sedea singuri si a se lupta cu patimile si cu dracii. Rar însa sunt aceia care s-au lepadat de toata grija trupeasca si a lumii si ajungând la sporire, si-au aruncat toata nadejdea catre Dumnezeu, pe care Îl doresc.

Cei ce sunt patimasi sa nu îndrazneasca a se lupta deosebit, în singuratate cu dracii, ca sunt ucisi de acestia. Se cade noua neputinciosilor a ne sili la calea împarateasca, si unde ne va ajuta locul, datori suntem a ne nevoi pentru mântuirea sufletului nostru. Daca facem asa, fara cadere vom petrece ramasita vietii noastre, iar cei ce doresc mângâierea cea de la Domnul, prea lesne o vor câstiga. A caruia sa fie slava în veci. Amin.