Filotei Sinaitul

ˇ         Deci toti cei ce lupta mintal sunt datori sa culeaga cu toata silinta puteri duhovnicesti din dumnezeiestile Scripturi si sa le puna pe minte ca niste plasturi de insanatosire. Si de dimineata, zice, sa stea cu barbatie si hotarare in poarta inimii, cu pomenirea stransa a lui Dumnezeu si cu rugaciunea neintrerupta a lui Iisus Hristos in suflet si sa omoare prin strajuirea mintii pe toti pacatosii pamantului, iar prin staruinta in pomenirea credincioasa a lui Dumnezeu, sa taie capetele celor puternici, pentru Domnul, si inceputurile gandurilor ce ne razboiesc.

ˇ         Insa foarte rar se gasesc cei ce se linistesc cu cugetul. Si aceasta o pot numai cei ce se silesc sa-si apropie harul si mangaierea dumnezeiasca prin aceasta lucrare. Deci daca vrem sa umblam intru filozofia cea dupa Hristos, intru lucrarea cugetatoare pentru pazirea mintii si cu trezvie, sa incepem aceasta cale prin infranare de la mancarile cele multe, primind mancarile si bauturile cu masura, pe cat e cu putinta.

ˇ         Nimic nu aduce mai multa tulburare ca vorba multa, si nimic nu e mai rau ca vorba neinfranata, care poate sa strice starea sufletului. Caci cele ce le zidim in fiecare zi ea le surpa, si cele ce le adunam cu osteneala, sufletul le risipeste prin mancarimea de limba. Ce e mai rau decat ea? E un rau fara frau. Deci trebuie sa-i punem hotar, sa o tinem cu sila, sa o sugrumam, ca sa zic asa, ca sa slujeasca numai spre cele de trebuinta. Dar cine ar putea povesti toata paguba sufleteasca ce poate veni la limba.

ˇ         Cea dintai poarta care duce la Ierusalimul mintal (inteligibil), la atentia mintii, este tacerea gurii intru cunostinta, chiar daca mintea inca nu s-a linistit. A doua este infranarea cu masura de la mancari si bauturi. A treia, care curateste mintea si trupul, este amintirea si gandul neincetat al mortii. Eu, vazand o data, pentru o clipa, frumusetea acesteia, si ranindu-ma si desfatandu-ma cu duhul, nu cu privirea, am voit sa mi-o castig sotie pentru toata viata, indragostit de frumusetea si de cuviinta ei: cat este de smerita, cu cata bucurie se mahneste, cat e de ganditoare, cata frica are de dreapta cercetare viitoare, temandu-se de sorocul vietii; din ochii ei sensibili obisnuieste sa curga apa vie cea vindecatoare, din ochii cugetatori (inteligibili) un izvor de ganduri prea intelepte, care curgand si saltand veseleste cugetul. Pe aceasta fiica a lui Adam, adica pomenirea mortii, insetam, cum am zis, pururi sa mi-o castig sotie, sa dorm cu ea si sa vorbesc cu ea si sa discut ce se va intampla dupa lepadarea trupului? Dar adeseori nu m-a lasat blestemata uitare, fiica intunecata a diavolului.

ˇ         Este un razboi intru ascunsul nostru, sustinut de duhurile rautatii, care se poarta prin ganduri cu sufletul. Caci aceasta fiind nevazut, puterile acelea rauvoitoare, fiind asemenea cu fiinta lui, se apropie de el prin razboiul nevazut. Astfel se pot vedea intre ele si suflet: arme, randuire de bataie, inselaciuni viclene, razboi infricosat, ciocniri de lupta si biruinte si infrangeri din amandoua partile. Numai un lucru nu il are acest razboi al mintii (inteligibil), pe care-l are razboiul vazut (sensibil): vremea hotarata a razboiului. Caci razboiul vazut isi hotaraste o vreme si o randuiala, pe cand celalalt ataca fara veste si tintind dintr-o data in cele mai dinauntru parti ale inimii, omoara sufletul prin pacat. Pentru ce se porneste impotriva noastra lupta si batalia aceasta? Ca sa nu se faca prin noi voia lui Dumnezeu, precum ne rugam zicand: ''Faca-se in noi voia ta''. Iar aceasta sta in poruncile lui Dumnezeu. Daca cineva si-a hotarat (si-a fixat) cu trezvie mintea sa in Domnul impotriva amagirii dracilor si urmareste cu dinadinsul intrarile ce se nasc din naluciri, va dobandi cunostinta lor prin experienta. De aceea si Domnul, indreptandu-si atentia impotriva blestematilor dracii si vazand de mai inainte, ca un Dumnezeu, gandurile lor, a randuit poruncile Sale impotriva scopului lor, infricosand pe cei ce le vor calca.

ˇ         Vorbirile fara rost uneori ne pricinuiesc ura celor ce ne asculta, alteori batjocuri si ras, defaimand prostia cuvintelor. Altele intinarea cunostintei si iarasi altele osanda de la Dumnezeu si intristarea duhului Sfant, ceea ce este mai infricosat decat toate celelalte.

ˇ         Si sa vezi ca e tocmai asa. Toate poruncile dumnezeiestii Evanghelii urmareste sa indrepte cele trei parti ale sufletului si sa le faca sanatoase prin cele ce le poruncesc. Mai bine zis, nu numai urmaresc, ci le si insanatoseaza cu adevarat. Deci aceste trei parti ale sufletului le razboieste si diavolul ziua si noaptea. Iar daca Satana razboieste cele trei parti, este vadit ca razboieste poruncile lui Hristos. Caci prin porunci Hristos pune legi celor trei parti ale sufletului, adica inimii si ratiunii. Priveste: ''Cel ce se manie pe fratele sau in desert, vinovat va fi judecatii'' si celelalte porunci ale lui care urmeaza. Prin aceasta tamaduieste iutimea. Iar vrajmasul incearca sa strice porunca aceasta si cele in legatura cu ea inauntru, prin ganduri de vrajba, de pomenirea raului si prin ganduri de pizma. Caci stie vrajmasul si el ca povatuirea iutimii este partea rationala, si de aceea sagetand, precum am spus, ratiunea prin ganduri de banuieli, de pizma, de vrajba, de cearta, de viclenie, de slava desarta, o indupleca sa-si paraseasca rolul de stapanitoare si sa predea iutimii franele fara carmaci. Iar iutimea, lepadand pe carmaci, scoate prin gura, in cuvinte, cele ce i-au fost asezate mai-nainte in inima, ingramadite acolo in inima, ingramadite acolo prin gandurile vrajmasului si prin nepurtarea de grija a mintii, lasand sa se vada atunci ca inima, in loc sa fie plina de Duhul dumnezeiesc si de ganduri dumnezeiesti, e plina de pacat, precum a zis Domnul; ''Din plinatatea inimii vorbeste gura''. Caci daca va izbuti vicleanul sa scoata afara in cuvinte cele cugetate inauntru, fratele chinuit de ura nu-i va zice fratelui numai ''raca'' si numai ''nebun'', ci de la cuvinte de batjocura va cadea adesea si la ucidere. Iar de aceasta se foloseste vicleanul, fiindca Dumnezeu a dat porunca sa nu ne maniem in desert. Si s-ar fi putut sa nu ne maniem in desert. Si s-ar fi putut sa nu se ajunga la cuvinte de batjocura si la cele ce urmeaza lor, daca indata de la momeala s-ar fi alungat acelea din inima, prin rugaciune si atentia cea dinauntru. Astfel isi ajunge blestematul scopul sau, daca cele furisate de el prin ganduri in inima gasesc pe unul care nesocoteste porunca dumnezeiasca.

ˇ         Dar care sunt cele randuite pe seama partii poftitoare, prin dumnezeiasca porunca a Domnului? ''Cel ce cauta la femeie spre a o pofti pe ea, a si curvit cu ea in inima sa''. Vazand vicleanul si aceasta porunca, arunca in om ca un fel de mreaja impotriva poruncii. Caci departand aceasta pe om de materia care il aprinde, vicleanul face sa nasca razboiul inauntru. Si astfel se pot vedea in minte, zugravite de el, figuri si intipariri curvesti si se pot auzi cuvinte care aprind spre patima si alte lucruri pe care cei ce au cercarea mintii le stiu.

ˇ         Care este acum porunca ce indeamna partea rationala? ''Iar eu va zic voua sa nu va jurati nicidecum, ci sa fie cuvantul vostru: da si nu''; sau: ''Cel ce nu se leapada de toate ca sa-mi urmeze mie nu este vrednic de mine''; sau: ''Intrati pe poarta stramta''. Acestea sunt poruncile pe seama partii rationale. Deci vrajmasul iarasi, vrand sa prinda pe generalul cel mai bun, care este ratiunea, il scoate din minti si de la conducere prin ganduri de lacomie a pantecelui si de nepasare. Si razand de el ca de un general beat, dracul se foloseste, prin manie si pofta, de voile lui, ca de niste slugi ale sale. Iar aceste puteri, adica partea poftitoare si iutimea, lasate slobode de ratiune, se folosesc de cele cinci simturi ale noastre, ca de niste slugi, pentru a pacatui la aratare. Acestea sunt caderile. Atunci si ochii sunt iscoditori, neavand mintea care sa-i lege inauntru si auzul iubeste sa auda lucruri desarte, si mirosul se moleseste, si gura e neinfranata, si mainile ating ce nu trebuie. Acestora le urmeaza nedreptatea in loc de dreptate, nebunia in loc de intelepciune, necumpatarea in loc de cumpatare, robia in loc de barbatie. Caci acestea sunt cele patru virtuti generale: dreptatea, intelepciunea, cumpatarea si barbatia, care carmuiesc cele trei parti ale sufletului, insanatosindu-le. Iar cele trei parti bine carmuite opresc simturi de la cele necuvenite. Si astfel mintea avand liniste, o data cu puterile ei sunt carmuite dupa Dumnezeu si i se spun, lupta cu barbatie in razboiul mintal (inteligibil). Daca i se tulbura puterile, din neatentie, fiind biruita de atacurile celui viclean, calca poruncile dumnezeiesti. Iar calcarii ii urmeaza in chip sigur, sau pocainta pe masura ei, sau osanda in veacul ce va sa vie. Bine este deci ca mintea sa fie pururi treaza, prin ceea ce, statornicindu-se in randuiala ei cea dupa fire, se face pazitoarea adevarata a poruncilor dumnezeiesti.

ˇ         Cel ce-si rascumpara viata sa bine, indeletnicindu-se cu gandul si cu pomenirea mortii, si furandu-si cu intelepciune mintea de la patimi, obisnuieste sa vada indata venirea momelilor dracesti, mai ager decat acela care s-a hotarat sa petreaca fara gandul mortii. Acesta vrand sa-si curateasca inima numai de dragul cunostintei si nemantuind-o printr-un gand intristator, inchipuindu-si uneori ca-si stapaneste prin dibacie toate patimile pierzatoare, este legat, fara sa stie, de cea mai rea decat toate si cade adeseori, neavand pe Dumnezeu, in mandrie. Aceasta trebuie sa vegheze cu tarie, ca nu cumva, infumurandu-se, sa-si piarda mintile. Caci, precum zice Pavel, sufletele care aduna cunostintele de ici de colo obisnuiesc sa se trufeasca fata de cei pe care ii socotesc mai mici. In sufletele acestea cred ca nu se afla nici macar scanteie din dragostea ziditoare. Iar cel ce cugeta cu zabovire la moarte, vazand navalirile dracilor mai ager decat cel ce face altfel, le arunca izgonindu-le.

ˇ         Deci sa pazim cu toata strajuirea inima noastra in tot ceasul, chiar si in clipa cea mai mica, dinspre gandurile care intuneca oglinda sufletului, in care obisnuieste sa se intipareasca si sa se zugraveasca luminos Iisus Hristos, intelepciunea si puterea lui Dumnezeu Tatal. Si sa cautam neincetat inlauntrul inimii Imparatia Cerurilor, grauntele de mustar, margaritarul si aluatul, si toate celelalte le vom afla in chip tainic, de ne vom curata ochiul mintii. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: ''Imparatia Cerurilor este inlauntrul vostru'', aratand dumnezeirea care se afla inlauntrul inimii.

ˇ         Fericitul Apostol, vasul alegerii, care graieste in Hristos, avand o mare experienta a razboiului launtric si mintal (inteligibil), care ne este noua insine nevazut, scrie Efesenilor: ''Nu este lupta noastra impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, a stapaniilor, a capeteniilor intunericului veacului acestuia, a duhurilor rautatii intru cele ceresti''. Iar Apostolul Petru zice: ''Stati treji, privegheati, ca potrivnicul nostru diavolul umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita, caruia stati impotriva, tari in credinta''. Iar Domnul nostru Iisus Hristos, vorbind despre feluritele dispozitii ale celor ce asculta cuvintele Evanghelie, zice: ''Apoi vine diavolul si ia cuvantul din inima'', savarsind adica furtul prin uitarea cea rea, ''ca nu cumva, crezand, sa se mantuiasca''. Iar Apostolul zice iarasi; ''Caci ma veselesc intru omul dinauntru cu legea lui Dumnezeu, dar vad o alta lege ostindu-se impotriva legii mintii mele si robindu-ma''. Toate acestea le-au spus ca sa ne invete si sa ne faca cunoscuta uitarea.

ˇ         Atacul spun ca este gandul simplu, sau chipul lucrului nascut de curand in inima, ce se arata mintii. Insotirea sta in convorbirea cu ceea ce s-a aratat, fie cu patima, fie fara patima. Consimtirea este invoirea bucuroasa a sufletului cu ceea ce s-a aratat, robirea este ducerea fara voie a inimii, sau amestecarea hotarata si nimicitoare a celei mai bune stari a noastre, cu lucrul respectiv. Iar patima este ceea ce se afla cuibarit de multa vreme cu impatimire in suflet. Dintre toate, cea dintai e fara pacat; a doua nu totdeauna; a treia dupa starea celui ce lupta. Iar lupta e pricina sau de cununi sau de pedepse.

ˇ         Robirea se face in alt chip in vremea rugaciunii, si in alt chip cand ne rugam. Iar patima supusa, fara indoiala, sau pocaintei potrivnice, sau muncilor viitoare. Prin urmare, cel ce se impotriveste, sau nu se supune inceputului, adica atacului, a taiat dintr-o data toate relele ce urmeaza. Aceasta e lupta dracilor vicleni impotriva monahilor si a celor ce nu sunt monahi. Aceasta e infrangerea si biruinta, precum am zis. Si din biruinta vin sau cununile sau pedepsele pentru cei ce au gresit si nu s-au pocait. Sa luptam deci cu mintea impotriva lor, ca sa nu aducem la fapte sensibile pacatoase voile lor rele, ci, taind pacatul din inima, sa aflam inlauntrul nostru Imparatia Cerurilor. Sa pazim curatia inimii noastre si cainta (strapungerea) statornica fata de Dumnezeu, prin aceasta prea frumoasa lucrare.

ˇ         Multi dintre monahi nu cunosc amagirea mintii ce le vine de la draci. Se indeletnicesc cu faptuirea, neavand grija de minte. Fiind simpli si neformati, plutesc in viata fara sa guste, socot, curatia inimii, ignorand nu totul intunericul patimilor dinauntru. Drept aceea toti cati nu cunosc lupta de care vorbeste Pavel, si nu sunt imbibati de bine prin cercare, socotesc caderi numai pacatele cu lucrul, neluand in seama infrangerile si biruintele cu gandul. Deoarece nici privirea nu le poate vedea, fiind tainuite si cunoscute numai de Dumnezeu, Conducatorul luptei si constiintei celui ce lupta. Acestora socot ca li s-a spus cuvantul din Scriptura: ''Si au spus pace, dar nu era pace''. Deci sunt intre frati, din simplitate, unii de felul acesta. Ei doresc si se silesc cat pot sa se fereasca de faptele rele cu lucrul. Dar in cei ce au dorinta sa-si curete vederea sufletului e o alta lucrare a lui Hristos si o alta taina.

ˇ         Pomenirea limpede a mortii cuprinde cu adevarat multe virtuti. Ea naste plansul, indeamna la infranarea de la toate, aduce aminte de gheena, neimpatimirea de tarana, tasnire de intelegere si dreapta socoteala, ale caror roade sunt frica indoita de Dumnezeu si curatirea gandurilor patimeste din inima. Ea deci cuprinde multe porunci ale Domnului. Prin ea a vazut razboiul cel greu de fiecare ceas, care face grija multora dintre luptatorii lui Hristos.

ˇ         O intamplare sau o suparare ce vine pe neasteptate intineaza nu putin atentia cugetarii. Scotand mintea din preocuparea cea inalta, virtuoasa si buna, ea o abate spre galcevi si certuri pacatoase. Iar pricina acestei pierderi a noastre sta in aceea ca nu suntem cu grija la cele ce ni se intampla.

ˇ         Nu ne va intina si nu ne va intrista nici una din supararile ce ne vin in fiecare zi, odata ce vom sti si vom cugeta aceasta intotdeauna. De aceea zice dumnezeiescul Apostol Pavel: ''Sunt multumit intru neputinte, intru batjocuri si intru nevoi'' si: ''Toti cei ce vor sa vietuiasca cu buna cinstire intru Hristos Iisus vor fi prigoniti''. A lui sa fie slava, in veci, Amin.