Isihie Sinaitul

Catre Teodul

Scurt cuvânt de folos sufletului si mântuitor despre trezvie si virtute

Asa numitele cuvinte despre împotrivire si rugaciune

Suta întâia

1. Trezvia este o metoda duhovniceasca durabila, urmarita cu râvna, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, izbaveste pe om cu totul de gânduri si cuvinte patimase si de fapte rele; urmarita astfel, ea îi daruieste apoi cunostinta sigura a lui Dumnezeu cel necuprins, atât cât e cu putinta, si dezlegarea tainelor dumnezeiesti si ascunse. Ea împlineste toata porunca lui Dumnezeu din Vechiul si Noul Testament si aduce tot binele veacului ceva sa vie. Ea e propriu zis curatia inimii, care, din pricina maretiei si a frumusetii ei, sau mai bine zis din neatentia si negrija noastra, e azi atât de rara printre monahi. Pe aceasta o fericeste Hristos, zicînd: "Fericiti cei curati cu inima caci aceia vor vedea pe Dumnezeu". Asa fiind, ea se cumpara foarte scump. Trezvia dainuind mult în om, se face calauza a vietii drepte si placute lui Dumnezeu. Iar urcusul în aceasta ne deprinde cu con­templatia si cu felul cum trebuie sa punem în miscare, în chip cuvenit, cele trei parti ale sufletului si sa ne pa­zim fara greseala simturile. Ea sporeste în fiecare zi cele patru virtuti generale, în cel ce se împartaseste de ea.

2. Marele legiuitor Moise, mai bine zis Duhul Sfânt, aratând lipsa de cusur, curatenia, largimea cuprin­zatoare si puterea înaltatoare a acestei virtuti, si învatându-ne cum trebuie sa o începem si sa o deprin­dem, zice: "Ia aminte la tine, sa nu fie vreun cuvânt as­cuns în inima ta". Cuvânt ascuns numeste aratarea, ca simplu gând, a vreunui lucru rau, urât de Dumnezeu.2 Pe aceasta Parintii o numesc momeala (atac) aruncata în inima de diavolul. Îndata ce aceasta se arata mintii, îi urmeaza gândurile noastre, care intra în vorba cu ea în chip patimas.

3. Trezvia e calea a toata virtutea si porunca lui Dumne­zeu. Ea e numita si linistea inimii (isihia). Iar desavârsita pîna la golirea de orice nalucire, e tot ea si paza a mintii.

4. Cel ce s-a nascut orb nu vede lumina soarelui. Tot asa cel ce nu e calauzit de trezvie nu vede cu îmbelsugare razele harului de sus, nici nu se va slobozi de lucrurile, de cuvintele si de gândurile rele si urâte de Dumnezeu. Acesta la moarte nu va scapa liber de capeteniile tarta­rului.     

 5. Atentia e linistea  neîncetata a inimii fata de orice gând. Ea rasufla si cheama pururea si neîncetat numai pe Hristos Iisus, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu, si împreuna cu El se împotriveste cu barbatie vrajmasilor. Si numai Lui se marturiseste, care are toata puterea sa ierte pacatele. Dar îmbracându-se neîncetat, prin aceasta chemare, în Hristos, care singur cunoaste în chip ascuns inimile, sufletul încearca în tot felul sa ascunda de toti oamenii dulceata lui si lupta dinauntru, ca nu cumva vicleanul sa faca sa înainteze rautatea lui si sa surpe, pe nebagate de seama, lucrarea cea buna.

6. Trezvia e fixarea staruitoare a gândului si asezarea lui în poarta inimii ca sa priveasca gândurile hotesti care vin si sa asculte ce zic si ce fac ucigasele si care este chipul faurit si înaltat de diavoli, care încearca sa amageasca nuntea prin naluciri. însusindu-ne aceste osteneli, ele ne învata, cu multa stiinta, iscusinta razboiului mintii.

7. Frica îndoita, parasirile din partea lui Dumnezeu si întâmplarile povatuitoare ale încercarilor dau nastere atentiei ca supraveghetoare continua în mintea omului, care încearca astfel sa astupe izvorul gândurilor si faptelor rele. Pentru ea sunt deci si parasirile si încer­carile neasteptate din partea lui Dumnezeu, pentru îndreptarea vietii noastre. Si mai ales pentru cei ce au gustat odihna acestei bunatati, dar pe urma sunt fara grija. Iar continuarea naste deprinderea; iar aceasta o îndesire a trezviei; în sfârsit aceasta, prin însusirea ei, face cu putinta contemplarea linistita a razboiului de mai înainte. Ei îi urmeaza rugaciunea staruitoare a lui Iisus si linistea dulce si fara naluciri a mintii si starea care vine din Iisus.

8. Cugetarea fixându-se si chemând pe Hristos împo­triva vrajmasilor si cautându-si scaparea la El, ca o fiara înconjurata de multi câini, si asezându-se pe sine înaun­trul cetatii, priveste cu mintea de departe asalturile spirituale ale nevazutilor vrajmasi; iar prin faptul ca sta mereu cu Facatorul de pace Iisus împotriva lor, ramâne nevatamata de ei.

9. Daca esti veghetor, ti s-a dat sa fii si vazut prezent din orele de dimineata, dar sa si vezi pe altii. Stii ce zic; iar de nu, fii cu luare aminte si vei întelege.

10. Corpurile marilor constau din apa multa. Iar fiinta si fundamentul trezviei, al atentiei, al linistii sufletesti adânci si abisul vederilor fericite si negraite, al smereniei recunoscatoare, al dreptatii si al dragostei consta din trezvia cea mai deplina si din rugaciunea fara gânduri a lui Iisus Hristos, care trebuie facuta strâns si des, neîncetat si cu osteneala, fara sa slabesti.

11. "Nu tot cel ce-Mi zice Doamne, Doamne, va intra în Împaratia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu”. Iar voia Tatalui aceasta e: Cei ce iubiti pe Domnul, urâti cele rele”. Asadar, deodata cu rugaciunea lui Iisus Hristos, sa urâm si gândurile rele; si iata ca am facut voia lui Dumnezeu.

12. Domnul nostru si Dumnezeu cel întrupat ne-a pus înainte ca pilda a toata virtutea si ca model al întregului neam omenesc si ca ridicare din vechea cadere viata Sa a tot virtuoasa în trup, ca pe o zugravitura. Iar împreuna cu toate virtutile Sale, pe care ni le-a aratat, este si aceea ca dupa Botez, suindu-se în pustie, începe lupta mintala cu post, diavolul apropiindu-se de El ca de un om sim­plu. Si prin acest mod al biruintei, Stapânul ne-a învatat si pe noi, nevrednicii, cum trebuie sa purtam lupta fata de duhurile rautatii, adica în smerenie, cu post, cu rugaciune si cu trezvie; El care n-avea trebuinta de ele, ca cel ce era Dumnezeu si Dumnezeul Dumnezeilor.

13. Iar câte sunt, dupa mine, felurile (modurile) trez­viei, în stare sa curete mintea, treptat, de gândurile patimase, iata ca nu ma voi lenevi sa ti le însemnez într-un grai neîmpodobit si nemestesugit. Caci n-am socotit ca, asemenea povestirilor de razboi, sa ascund în acest tratat folosul prin cuvinte, mai ales pentru cei mai simpli. Iar tu, fiule Teodule, ia aminte la cele ce. citesti.

14. Asadar, un fel (mod) al trezviei e sa-fi supraveghezi des fantezia,5 adica atacul ca, neavând fantezia la dispozitie, Satana sa nu poata fauri gânduri mincinoase, pentru a le înfatisa mintii spre amagire mincinoasa.

15. Altul consta în a avea pururea inima tacând adânc si linistita de orice  gând; si sa ne rugam.

16. Altul sa chemam cu smerenie neîncetat pe Domnul Iisus Hristos în ajutor.

17. Alt mod sta în a avea în suflet neîncetat amintirea mortii.

18. Toate aceste lucrari, iubitule, împiedica gândurile rele, ca niste portari. Iar despre trebuinta de a cauta la cer si a socoti pamântul ca nimic, lucru de folos împreuna cu altele, voi grai în alt loc mai pe larg, daca Dumne­zeu îmi va da cuvânt

19. Daca taiem numai pentru putina vreme pricina patimilor si ne ocupam cu vederile duhovnicesti, dar nu staruim în ele, facând din aceasta lucrul nostru, cu usurinta ne întoarcem iarasi la patimile trupului, fara sa culegem alt rod de acolo, decât întunecarea desavâr­sita a mintii si abaterea spre cele materiale.

20. Cel ce se lupta înlauntru trebuie sa aiba în aceeasi clipa aceste patru: smerenie, atentie deplina, împotrivire si rugaciune. Smerenie - fiindca lupta lui este fata de dracii cei mândri, potrivnici smereniei; si ca sa aiba în mâna inimii ajutorul lui Hristos, pentru ca Hristos uraste pe cei mândri. Atentie - ca sa-si faca inima pururea fara de nici un gând, chiar bun daca ar parea. Împotrivire - pentru ca atunci când ar cunoaste cu agerime pe cel ce vine, îndata sa se opuna cu mânie celui viclean. "Si voi raspunde, zice, celor ce ma ocaresc: oare nu lui Dumnezeu se va supune sufletul meu?"7 Rugaciune - ca îndata dupa împotrivire sa strige catre Hristos într-un suspin negrait; si atunci cel ce se lupta va vedea pe vrajmas risipindu-se prin numele sfânt si închinat al lui Iisus Hristos, ca praful de vânt, sau ca fumul ce se mistuie, împreuna cu nalucirile lui.

21.Cel ce nu are rugaciune curata de gânduri nu are arma pentru lupta. Iar rugaciune numesc pe aceea care  se lucreaza necontenit în adâncurile sufletului, ca prin chemarea lui Iisus vrajmasul ce se lupta într-ascuns sa fie biciuit si ars.

22. Tu esti dator sa privesti cu o cautatura agera si încordata a mintii, ca sa cunosti pe cei ce intra. Iar cunoscându-i, îndata sa zdrobesti, prin împotrivire, capul  sarpelui. Si o data cu aceasta, striga cu suspin catre  Hristos si vei simti ajutorul nevazut dumnezeiesc si atunci vei vedea luminând departe curatia si dreptatea inimii.

23. Precum cel ce tine în mâna o oglinda, daca sta în mijlocul multora si priveste în ea îsi vede fata asa cum este, dar vede si pe a altora, care se apleaca spre aceeasi oglinda, tot astfel cel ce se apleaca spre inima sa îsi vede starea sa în ea, dar vede si fetele negre ale Arapilor spirituali.

24. Dar mintea nu poate sa biruiasca nalucirea dra­ceasca numai prin sine. Sa nu cumva sa îndrazneasca aceasta. Caci fiind vicleni, se prefac ca sunt biruiti, dar pe de alta parte o fac sa cada prin slava desarta. Prin chemarea lui Iisus însa

25. Vezi sa nu-ti faci pareri înalte despre tine, ca Israel cel de odinioara, si sa te predai si tu vrajmasilor spiri­tuali. Caci acela, fiind izbavit de Egipteni prin Dumne­zeul tuturor, si-a nascocit sie-si ca ajutor idol turnat.

26. Iar prin idol turnat sa întelegi mintea noastra slaba, care, câta vreme cheama pe Iisus Hristos împotriva duhurilor rautatii, le izgoneste usor si cu stiinta maiastra pune pe fuga puterile nevazute si razboinice ale vrajma­sului. Dar când îndrazneste nesabuita sa se reazeme cu totul pe sine, se rostogoleste ca pasarea zisa Oxypteros (repede zburatoare). "Spre Dumnezeu, zice, a nadajduit inima mea si am fost ajutat si a înflorit iarasi trupul meu”.8 Sau: "Cine, afara de Domnul, ma va ridica pe mine si va sta împreuna cu mine împotriva nenumara­telor gânduri uneltite cu viclenie?"9 Iar cel ce se nadajdu­ieste în sine si nu în Dumnezeu va cadea cadere jalnica.

27 Chipul si rânduiala linistii inimii acesta este: Daca vrei sa lupti, sa-ti fie mica gânganie a paianjenului pururea pilda. Iar de nu, înca nu te-ai linistit cum trebuie cu mintea. Acela vâneaza muste mici. Iar tu, daca faci asa si vrei sa-ti câstigi linistea sufletului cu osteneala, nu înceta sa ucizi pururea "pruncii babilonesti”. Caci pentru aceasta ucidere vei fi fericit de Duhul Sfânt, prin David.

28. Precum nu e cu putinta sa se vada Marea Rosie pe cer în mijlocul stelelor si precum nu poate omul sa umble pe pamânt fara sa respire aerul acesta, asa nu e cu putinta sa ne curatim inima noastra de gânduri patimase si sa izgonim pe vrajmasii spirituali din ea, fara chemarea deasa a lui Iisus Hristos.

29. Daca petreci pururi în inima ta cu cuget smerit cu pomenirea mortii, cu învinuirea de sine, cu împotri­vire si cu chemarea lui Iisus Hristos si umbli cu luare aminte în fiecare zi cu aceste arme, pe calea strâmta, dar aducatoare de bucurie si de desfatare a mintii, vei ajunge la sfintele vedenii (contemplatii) ale Sfintilor si ti se vor lumina taine adânci de catre Hristos, "în care sunt ascunse comorile întelepciunii si ale cunostintei"10 si "în care locuieste toata plinatatea Dumnezeirii trupeste".11 Caci vei simti lânga Iisus ca Duhul Sfânt salta în sufletul tau. Pentru ca de la El se lumineaza mintea omului sa priveasca cu fata descoperita. "Caci nimeni nu numeste pe Iisus Domn, fara numai în Duhul Sfânt",12 care adevereste în chip tainic pe Cel cautat.

30. Dar iubitorii de învatatura trebuie sa mai stie si aceea ca pizmasii draci adeseori ascund si retrag de la noi razboiul, pizmuindu-ne vrajmasii pentru folosul, cunostinta si urcusul spre Dumnezeu ce le-am avea din razboi si pentru ca, nepurtând noi de grija, sa ne rapeasca fara de veste mintea si sa ne faca iarasi neatenti cu cugetul. Caci scopul necontenit si lupta lor este sa nu ne lase sa fim cu luare aminte la inima noastra, cunoscând bogatia adunata în suflet din atentia de fiecare zi. Dar noi sa ne ridicam atunci cu pomenirea Domnului nostru Iisus Hristos spre vederi

(contemplatii) duhovnicesti si razboiul iarasi vine în minte; dar toate sa le facem numai cu sfatul, ca sa zic asa, al Domnului însusi, si cu smerenie.

31. Caci petrecând în chinovie, trebuie sa taiem toata voia noastra din proprie hotarâre si cu draga inima însusi Dumnezeu fiind cu proestosul nostru. Si asa sa ne facem si noi ca niste lucruri de vânzare, lipsite de vointa. Iar ca metoda în acestea se cuvine sa nu punem în miscare iutimea fara judecata si împotriva fini, si pe urma sa ne aflam fara îndrazneala în razboiul nevazut. Caci voia noastra, netaiata de noi de buna voie, obisnuieste sa se mânie pe cei ce încearca sa o taie fara sa vrem. Iar din aceasta, iutimea stârnindu-se cu latraturi rele, nimiceste cunostinta luptei, pe care abia cu multa osteneala a putut-o dobândi. Caci iutimea are putere stricatoare. Daca e miscata spre gânduri dracesti, le strica si le omoara pe acelea; daca iarasi se tulbura împotriva oamenilor, strica gândurile cele bune din noi. Asadar iutimea, precum vad, e stricatoare a oricarui fel de gânduri, fie rele, fie de-a dreapta, daca se nimeresc. Caci ea ni s-a dat de Dumnezeu ca arma si ca arc, daca nu e folosita în amândoua partile. Iar daca lucreaza în chip diferit, e stricatoare. Caci eu am cunoscut un câine, de altfel îndraznet împotriva lupilor, care sfâsia oile.

32. Astfel trebuie sa fugim de semetie, ca de veninul de aspida si sa ocolim multele întâlniri ca pe niste serpi si pui de vipere. Caci acestea pot sa ne duca repede la desavârsita uitare a razboiului celui dinlauntru si sa coboare sufletul de la bucuria înalta, pe care o are inima din curatie. Fiindca blestemata uitare se opune atentiei ca apa focului si în toata vremea o razboieste cu puterea. Caci de la uitare ajungem la negrija, iar de la negrija la dispret la lâncezeala si la pofte necuviincioase. Si asa ne întoarcem iarasi îndarat, ca si câinele la varsatura sa. Sa fugim asadar de semetie, ca de un venin de moarte. Iar raul uitarii si cele ce izvorasc din ea le vindeca sigur paza mintii si chemarea neîncetata a Domnului nostru Iisus Hristos. Caci fara El nu putem face nimic.

33. Nu se întâmpla si nu e cu putinta sa te împriete­nesti cu sarpele si sa-1 porti la sân, nici sa dezmierzi, sa slujesti si sa iubesti în tot chipul trupul (afara de cele de trebuinta si de nevoie) si sa îngrijesti totdeodata de virtutea cereasca. Caci sarpele musca pe cel ce-1 îngri­jeste, iar trupul întineaza în placeri pe cel ce-1 slujeste. Când trupul greseste, sa fie lovit fara crutare ca un rob fugar, plin de must, sa cunoasca pe stapânul biciului. Sa nu petreaca în crâsma; tarâna stricacioasa, roaba si întunecata sa nu uite pe stapâna nestricacioasa.13 Pâna la moarte sa nu te încrezi în trupul tau. "Voia trupului este dusmana lui Dumnezeu",14 caci nu se supune legii lui Dumnezeu; si "trupul pofteste împotriva duhului” "Iar cei ce sunt în trup nu pot placea lui Dumnezeu”. Noi însa nu suntem în trup, ci în duh.  

34. Lucrul înfrânarii e sa miste pururea mânia spre razboiul dinlauntru si spre dispretuirea de sine; al întelepciunii sa miste ratiunea spre trezvie deplina si necontenita si spre contemplarea duhovniceasca; al dreptatii sa îndrepte partea poftitoare spre virtute si Dumnezeu; iar al Barbatiei sa calauzeasca cele cinci simturi si sa le pazeasca sa nu se întineze prin ele omul nostru cel dinlauntru, care este inima, si cel dinafara, care este trupul.

35. "Peste Israel marirea Lui;"17 adica peste mintea vazatoare coboara frumusetea slavei lui Dumnezeu, pe cât e cu putinta. "Si puterea Lui în nouri", adica în sufletele luminoase, care privesc în dimineti spre Cel ce sade de-a dreapta Tatalui si le trimite lumina, asa cum îsi trimite soarele razele sale în nourii curati, aratându-si frumusetea sa.                                        

36. Pacatuind unul, zice dumnezeiasca Scriptura, va pierde bunatate mare, adica pacatuind mintea, pierde mâncarurile si bauturile de ambrozie din capitolul dinainte.

37. Nu suntem mai tari ca Samson, nici mai întelepti ca Solomon, nici mai cunoscatori ca David, nici mai iubitori de Dumnezeu ca Petru verhovnicul. Sa nu ne încredem, asadar, în noi. Caci zice Scriptura: "Cel ce se încrede în sine va cadea cadere jalnica.”

38. Sa învatam de la Hristos smerita cugetare; de la David umilinta; iar de la Petru sa plângem pentru cade­rile ce ni se întâmpla. Dar sa nu deznadajduim ca Samson, ca Iuda si ca Solomon cel prea întelept.

39. "Caci diavolul umbla racnind ca un leu, cautând pe cine sa înghita",18 împreuna cu puterile sale. Prin urmare, sa nu înceteze niciodata atentia inimii, trezvia, împotrivirea si rugaciunea catre Hristos Iisus, Dumne­zeul nostru. Caci ajutor mai mare, afara de Iisus, nu vei afla în toata viata ta. Fiindca numai Domnul singur cunoaste, ca Dumnezeu, vicleniile, mestesugirile si înse­laciunile dracilor.

40. Asadar sufletul sa se încreada în Hristos si sa-1 cheme pe El si sa nu se înfricoseze nicidecum. Caci nu lupta singur, ci cu înfricosatul Împarat Iisus Hristos, Facatorul tuturor celor ce sunt, trupesti si netrupesti, sau vazute si nevazute.

41. Precum ploaia cu cât mai multa cade pe pamânt cu atât îl înmoaie mai mult, asa si sfântul nume al lui Iisus, strigat de noi fara gânduri, cu cât îl chemam mai des, înmoaie pamântul inimii noastre si îl umple de bucurie si veselie.

42. Cei neîncercati e bine sa stie si aceasta, ca noi cei greoi si povârniti spre pamânt cu trupul si cu cugetul nu putem în nici un alt chip, decât prin necontenita trezvie a mintii si prin chemarea lui Iisus Hristos, Dum­nezeul si Facatorul nostru, sa biruim pe vrajmasii netru­pesti si nevazuti, care ne vreau raul si sunt iscusiti în a ni-1 face, care sunt ageri si usori si încercati în razboiul pe care-1 poarta din anii de la Adam si pâna astazi. De aceea celor neîncercati rugaciunea lui Iisus Hristos sa le fie mijlocul de a proba si de a cunoaste binele. Iar celor încercati sa le fie faptuirea, probarea si linistea cel mai bun mod si învatator al binelui.

43. Precum copilul mic si fara rautate, vazând pe vreun facator de naluciri, se bucura si se ia dupa el din nevinovatie, asa si sufletul nostru, fiind simplu si bun (caci asa a fost creat de bunul Stapân) se desfata de momelele nalucirilor diavolului; si, amagit, alearga spre cel rau ca la cineva bun, precum alearga porumbita spre cel ce întinde curse puilor ei. Si asa îsi amesteca gân­durile sale cu nalucirea momelii diavolesti. Daca întâlneste fata unei femei frumoase, sau altceva oprit cu totul de poruncile lui Iisus Hristos, voieste sa planuiasca ceva cu ele, ca sa prefaca în fapta ceea ce i s-a aratat frumos. Si atunci, cazând la consimtire, preschimba, prin mijlocirea trupului, în fapta nelegiuirea din cugetare, spre osânda proprie.19           

44. Acesta-i mestesugul vicleanului; si cu aceste sageti otraveste tot sufletul. De aceea nu e fara primejdie sa lasam sa intre în inima noastra gândurile, înainte ca mintea sa ne fi fost mult cercata în razboi, si mai ales la început. Fiindca într-o clipa sufletul nostru se încânta de momelile diavolesti, se îndulceste de ele si le urmea­za. Ci trebuie numai sa le întelegem si îndata sa le taiem de cum rasar si ne ataca (ne momesc). Dar dupa ce, prin razboire îndelungata în acest lucru minunat, mintea s-a exercitat în el si-1 întelege si a dobândit deprinderea neîncetata a razboiului, încât patrunde cu adevarat gândurile, si cum zice Proorocul: "Poate stapâni usor vulpile cele mici", atunci trebuie sa lase gândurile sa vina înauntru, apoi sa le razboiasca în Hristos, sa le vadeasca cu stiinta si sa le doboare.

45. Precum e cu neputinta ca printr-un sant sa" treaca foc si apa deodata, tot asa este cu neputinta sa intre în inima pacatul, de nu va bate mai întâi în usa inimii prin nalucirea momelii viclene.

46. Întâi este momeala (atacul); al doilea, însotirea sau amestecarea gîndurilor noastre cu ale dracilor vicleni, al treilea, consimtirea (învoirea) mintii de a se afla între cele doua feluri de gânduri ce se sfatuiesc în chip pacatos; al patrulea este fapta din afara, sau pacatul. Daca, prin urmare, mintea va fi atenta prin trezvie, prin împotrivire si chemarea Domnului Iisus, va pune pe fuga nalucirea momelii de la rasarirea ei, cele ce urmeaza din ele ramânând fara împlinire. Caci cel viclean, fiind minte netrupeasca, nu poate amagi altfel sufletele decât prin nalucire si gânduri. Despre momea­la David zice: "În dimineti am ucis pe toti pacatosii pamântului"22 si celelalte; iar despre consimtire, marele Moise zice: „Si nu te vei învoi cu ei".

47. Mintea cu minte se încaiera la lupta în chip neva­zut; mintea draceasca cu mintea noastra. De aceea e de trebuinta sa strigam catre Hristos ca sa departeze mintea draceasca, iar biruinta sa ne-o dea noua, ca un iubitor de oameni.

48. Chip al linistii din inima sa-ti fie cel ce are o oglinda si se uita în ea; si atunci vei vedea cele scrise spiritual în inima ta, rele si bune.

49. Ia seama sa nu ai niciodata în inima ta nici un gând, nici nerational, nici rational, ca asa sa cunosti cu usurinta pe cei de alt neam, adica pe cei întâi nascuti ai Egipte­nilor.

50. Cât de buna, de placuta, de luminoasa si de dulce, cât de frumoasa si de stralucitoare virtute este trezvia, calauzita de Tine, Hristoase, pe drum bun si umblând cu multa smerenie a mintii omenesti, care vegheaza. Caci îsi întinde pâna la mare si pâna în adâncul vederilor ramurile ei si pâna la râurile tainelor desfatatoare si dumnezeiesti mugurii ei; si adapa mintea, arsa de multa vreme, din pricina necredintei, de saratura duhurilor rele si a cugetului dusmanos al trupului, care este moar­te.

51. Trezvia se aseamana scarii lui Iacov, deasupra careia sta Dumnezeu si pe care umbla Sfintii îngeri. Caci sterge din noi tot raul. Ea taie vorbaria, ocarârea si toata lista relelor vazute, neîngaduind sa  fie lipsita, din pricina lor, nici macar pentru putina vreme de dulceata proprie.

52. Sa o cultivam, fratii mei, pe aceasta cu râvna. Si zburând în vederile ei cu cuget curat, împreuna cu Iisus, sa începem a ne privi pacatele noastre si viata de mai înainte. Ca frânti si umiliti de amintirea pacatelor noastre, sa avem nedezlipit de noi ajutorul lui Iisus Hristos, Domnul nostru, în razboiul nevazut. Caci de ne vom lipsi de ajutorul lui Iisus, prin mândrie, sau slava desarta, sau iubire de noi însine, vom pierde curatia inimii, prin care Dumnezeu se face cunoscut omului; fiindca pricina a bunului al doilea, precum ni s-a fagaduit, este cel dintâi.

53. Mintea atenta la lucrarea ei ascunsa va dobândi împreuna cu celelalte bunuri, care izvorasc din lucrarea neîncetata a pazirii de sine, si izbavirea celor cinci simturi de relele din afara. Caci fiind neîncetat atenta prin virtutea si prin trezvia sa, si vrând sa se desfateze cu gândurile cele bune, nu îngaduie sa fie furata prin cele cinci simturi, când se apropie de ea gândurile materiale si desarte. Ci cunoscând înselaciunea lor, le retrage de cele mai adeseori înlauntrul sau.

54. Staruie înlauntrul mintii si nu vei obosi în ispite; dar daca pleci de acolo, rabda cele ce-ti vin asupra.

55. Dupa cum celor ce s-au hranit fara socoteala le folo­seste absintul amar, asa celor cu purtari pacatoase le e de folos sa patimeasca rele.

56. Deci de nu vrei sa patimesti rele, sa nu vrei nici sa faci rele. Pentru ca lucrul dintâi urmeaza fara abatere celui de al doilea. Caci ceea ce seamana fiecare, aceea va si secera. Semanând deci cu voia cele rele, si secerându-le fara voie, suntem siliti sa ne minunam de dreptatea lui Dumnezeu.

57.  Mintea se orbeste prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava desarta si prin placere.

58. Cunostinta si credinta, tovarasele firii noastre, nu se slabesc pentru nimic altceva, decât din pricina acelora.

59 Iutimea, mânia, razboaiele, uciderile si toata lista celorlalte rele, din pricina acelora s-au întarit atât de mult între oameni.

60. Cel ce nu cunoaste adevarul, acela nu poate nici sa creada cu adevarat. Caci cunostinta premerge dupa fire credintei. Cele spuse de Scriptura n-au fost spuse numai ca sa le întelegem, ci ca sa le si facem.

61. Sa ne apucam deci de lucru. Caci înaintând asa, pas cu pas, vom afla ca nu numai nadejdea în Dumne­zeu, ci si credinta tare, cunostinta mai launtrica, izbavi­rea de ispite, darurile harismelor, marturisirea din inima si lacrimile staruitoare le vin credinciosilor numai prin rugaciune; dar nu numai acestea, ci si rabdarea necazu­rilor ce vin peste noi, iertarea sincera a aproapelui, cunoasterea legii duhovnicesti, aflarea dreptatii lui Dumnezeu, cercetarea Duhului Sfânt, darea comorilor duhovnicesti si toate câte le-a fagaduit Dumnezeu sa le dea oamenilor credinciosi, atât aici cât si în veacul viitor. Scurt vorbind, este cu neputinta ca sufletul sa se arate dupa chipul lui Dumnezeu altfel decât prin darul (harisma) lui Dumnezeu si prin credinta omului, staruind în minte cu multa smerenie de cuget si cu rugaciunea ce nu se împrastie.

62.  Am spus din experienta ca este cu adevarat un mare bun ca cel ce voieste sa-si curateasca inima sa che­me necontenit pe Domnul Iisus împotriva vrajmasilor spirituali. Dar iata cum se acopera cuvântul spus de mine din experienta cu marturiile Scripturii: "Pregateste-te, zice, Israile, sa chemi numele Domnului Dum­nezeului Tau". Iar Apostolul zice: "Rugati-va neîn­cetat".23 Domnul nostru de asemenea zice: "Fara de Mine nu puteti face nimic; cel ce ramâne întru Mine si Eu întru el, acela aduce rod mult".24 Si iarasi: "De nu va ramânea în Mine, se va scoate afara ca mladita".25 Mare bun este rugaciunea. Caci ea cuprinde toate bunurile, ca una ce curateste inima, în care Dumnezeu se face vazut celor credinciosi.                              .

63. Bunul smereniei e greu de câstigat. Aceasta fiindca e aducator de înaltare si iubit de Dumnezeu si pierzator aproape al tuturor relelor urâte de Dumnezeu si afla­toare în noi. Vei afla usor într-un om lucrarile partiale ale altor virtuti. Dar cautând în el mireasma smereniei, anevoie o vei gasi. De aceea trebuie multa trezvie pentru a dobândi bunul acesta. Scriptura zice ca diavolul este necurat, fiindca a lepadat de la început acest bun al smeritei cugetari si a iubit mândria. De aceea e si numit duh necurat în toate Scripturile. Caci ce necuratie tru­peasca poate sa-si adune cel ce este cu totul necorporal, netrupesc, neasezat într-un loc, ca sa i se zica, din aceasta latura, necurat? Este vadit ca din pricina mândriei a fost numit necurat, deoarece din înger curat si luminos s-a aratat pe urma spurcat. Caci necurat este înaintea Domnului tot cel ce se înalta cu inima. Fiindca primul pacat este, zice, mândria. De aceea a zis si mândrul Faraon: "Pe Dumnezeul tau nu-1 stiu si pe Israel nu-1 voi lasa sa plece".26

64. Sunt multe lucrarile mintii, care pot sa ne aduca darul bun al smeritei cugetari, daca vom fi cu grija la mântuirea noastra. De pilda, amintirea pacatelor cu cuvântul, cu fapta si cu gândul si alte multe ajuta la sporirea smeritei cugetari, daca sunt adunate în contem­platie. Smerenie adevarata câstigi cineva si când mareste în sine faptele savârsite în fiecare zi de cei apro­piati între care petrece si le pune alaturea cu ale sale. În felul acesta, vazând mintea putinatatea proprie si cât e de departe de desavârsirea fratilor, omul se va socoti pe sine pamânt si cenusa si nu om, ci un câine oarecare, ca unul ce e mai prejos si mai putin în toate decât toti oamenii rationali de pe pamânt.

65 Zice gura lui Hristos, stâlpul Bisericii,marele nostru Parinte Vasile: "Mult ne ajuta sa nu pacatuim, nici sa cadem în ziua urmatoare în aceleasi greseli, ca, dupa încheierea zilei, sa cercetam în constiinta noastra noi însine cele ale noastre: ce am gresit si ce am savârsit dupa dreptate? Aceasta o facea si Iov pentru sine si pentru copiii sai. Caci socotelile din fiecare zi lumineaza ceea ce se face sau e de facut în fiecare ceas^ Si iarasi tot el zice: "Masura e lucrul cel mai bun".

66. Iar altul dintre înteleptii în cele dumnezeiesti a zis: "începutul rodirii este floarea si începutul faptuirii înfrânarea". Prin urmare, sa ne înfrânam; iar aceasta, cu masura si cu cântar, cum ne învata Parintii. Toata ziua celor douasprezece ceasuri sa o petrecem întru pazirea mintii. Caci facând asa, vom putea sa stingem, cu Dumnezeu, pacatul si sa-1 micsoram printr-o anumita sila. Deoarece silita este si petrecerea virtuoasa, prin care se da împaratia Cerurilor.

67. Calea spre cunostinta este nepatimirea si smerenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul.

68. Cel ce se ocupa neîncetat cu cele dinlauntru este cumpatat. Dar nu numai atât, ci si contempla, cunoaste pe Dumnezeu si se roaga. Aceasta este ceea ce zice Apostolul: "Umblati în duh, si pofta trupului sa nu o savârsiti".27                   

69. Cel ce nu stie sa umble pe calea duhovniceasca, nu poarta grija de cugetarile patimase; ci toata preocu­parea lui se misca în jurul trupului. Iar urmarea e ca sau petrece în lacomia pîntecelui, în desfrânare, în întristare,

în mânie si pomenirea raului si prin aceasta îsi întuneca mintea, sau se deda la o nevointa fara masura si-si tulbura întelegerea.

70. Cel ce s-a lepadat de lucruri, de pilda de femeie, de bani si de cele asemenea, a facut pe omul din afara monah, dar înca nu si pe cel dinlauntru. Dar ce1 ce s-a lepadat si de întelesurile patimase ale acestora, l-a facut si pe cel din launtru, care este mintea. Pe omul din afara usor îl face cineva monah, numai sa vrea; dar nu putina lupta se cere pentru a face pe omul dinlauntru monah.

71. Cine s-a izbavit atunci în neamul acesta cu totul de întelesurile patimase si s-a învrednicit pentru tot­deauna de rugaciunea curata si nemateriala, ceea ce este semnul monahului dinlauntru?

72. Multe patimi sunt ascunse în sufletele noastre. Ele se dau pe fata abia atunci când apar pricinile.

73. Nu-ti închina toata atentia ta trupului ci hotaraste-i lui nevointa dupa putere. Si toata mintea ta întoarce-o spre cele dinauntru. Caci "nevointa trupeasca la putin foloseste, iar evlavia spre toate e de folos".28

74. Când patimile s-au potolit, vine mândria. Iar aceasta se întâmpla fie pentru ca n-au fost taiate pricinile, fie pentru ca s-au retras dracii cu viclenie.

75. Smerenia si reaua patimire slobozesc pe om de tot pacatul. Cea dintâi taie patimile sufletului, cea de a doua pe ale trupului. De aceea zice Domnul: "Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu",29 adica pe El si vistieriile ascunse în El, când se vor curati pe ei prin dragoste si înfrânare. Si aceasta cu, atât mai mult, cu cât vor întinde curatirea.

76. Pazirea mintii e un turn din care pot fi privite ratiunile fiecarei virtuti, precum turnul de odinioara al lui David preînchipuia taierea împrejur a inimii.

77. Precum privind cu simturile cele vatamatoare, ne pagubim, asa se întâmpla si cu mintea.

78.  Precum cel ce a ranit inima plantei a uscat-o întreaga, asa sa întelegi si despre inima omului. Trebuie sa fii cu luare aminte chiar în clipa aceea, pentru ca tâlharii nu stau fara lucru.

79. Domnul, vrând sa arate ca toata porunca trebuie împlinita, pe de alta parte ca înfierea s-a daruit oame­nilor în sângele Sau, zice: "Când veti face cele poruncite voua, ziceti ca robi netrebnici suntem si ceea ce am fost datori sa facem, aceea am facut"30. De aceea Împaratia Cerurilor nu este plata faptelor, ci harul Stapânului gatit slugilor credincioase. Iar sluga nu cere slobozirea ca plata, ci multumeste, ca un îndatorat, si o primeste dupa har.                                      

80.  Hristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi, si celor ce slujesc Lui bine le daruieste slo­bozirea. Caci zice: "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra întru bucuria Domnului tau"31. Dar înca nu e sluga credincioasa cel ce se bazeaza numai pe cunostinta, ci cel ce crede prin ascultare lui Hristos care a poruncit. Caci cel ce cinsteste pe Stapân face cele poruncite de El. Iar gresind sau neascultând, rabda cele ce vin asupra sa ca cele ce i se cuvin. Fiind deci iubitor de învatatura, fa-te si iubitor de osteneala. Caci cunos­tinta simpla îngâmfa pe om.

81. Încercarile ce ne vin pe neasteptate ne învata cu bun rost sa ne facem iubitori de osteneala.

82. E proprie stelei lumina din jurul ei; tot asa e proprie cinstitorului si tematorului de Dumnezeu simplitatea si smerenia. Caci nu este alt semn care sa faca cunoscuti si sa arate pe ucenicii lui Hristos, ca cugetul smerit si înfatisarea umilita. Aceasta o striga toate cele patru Evanghelii. Iar cel ce nu vietuieste asa, adica întru smerenie, cade din partasia Celui ce s-a smerit pe Sine pâna la cruce si moarte, care este si legiuitorul cu fapta al dumnezeiestilor Evanghelii.

83. "Cei ce însetati, zice, mergeti la apa"32 iar cei însetati de Dumnezeu umblati întru curatia mintii. Dar cel ce zboara spre înaltime prin curatia ei trebuie sa priveasca si spre pamântul putinatatii sale, fiindca nimeni nu e mai înalt ca cel smerit. Caci precum când lipseste lumi­na, toate sunt neguroase si întunecate, tot asa lipsind smerita cugetare, toate ale noastre sunt desarte si toate silintele noastre dupa Dumnezeu sunt putregaioase.

84." Iar sfârsitul cuvântului tot auzi-1: teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui"33 si cu mintea si cu simtirea. Caci daca te silesti sa le pazesti cu mintea, putina trebuinta vei avea de osteneli trupesti ca sa le pazesti. Caci zice David:" Voit-am sa fac voia Ta si legea Ta în mijlocul pântecelui meu".34 De nu va face omul în mijlocul pântecelui, adica în mijlocul inimii, voia lui Dumnezeu si legea lui, nu o poate face cu usurinta nici în afara. Si va zice catre Dumnezeu cel fara trezvie si nepasator: Nu vreau sa cunosc caile tale. Desigur o va spune aceasta pentru lipsa iluminarii dumnezeiesti, de care e plin cel partas de ea, devenind tot mai neclintit în cele dumnezeiesti.

85. Precum sarea cea vazuta îndulceste pâinea si orisice mâncare si pastreaza vreme îndelungata nestri­cate unele carnuri, asa sa întelegi ca face si pazirea mintii cu dulceata ei spirituala prin lucrarea ei minunata. Caci îndulceste în chip dumnezeiesc si pe omul dinlauntru si pe cel dinafara si izgoneste puterea gândurilor rele si ne pazeste necontenit în cele bune.

86. Din momeala ies multe gânduri, iar din acestea fapta vazuta cea rea. Dar cel ce stinge îndata cu Iisus pe cea dintâi a scapat de cele urmatoare si se va îmbogati în dulcea cunostinta dumnezeiasca, prin care va afla pe Dumnezeu, care este pretutindeni. Iar slujindu-si oglinda mintii în El, se lumineaza necontenit, ca un geam (vitraliu) curat de soarele vazut. Si atunci mintea, ajunsa la cel mai de pe urma bun dorit, se va odihni în El de orice alta privire (contemplatie).

87. Deoarece tot gândul intra în inima prin închipuirea (nalucirea) vreunor lucruri sensibile, lumina fericita a dumnezeirii va lumina mintea atunci când aceasta se va odihni de toate si va parasi orice forma ce vine din acestea. Caci stralucirea aceea se arata mintii curate când dispar toate gândurile (chipurile).

88. Cu cât esti mai atent la cugetare, cu atât te vei ruga cu mai mult dor lui Iisus. Si iarasi, cu cât îti încetezi cugetarea cu mai putina grija, cu atât te vei departa mai mult de Iisus. Precum primul lucru lumineaza desavâr­sit vazduhul mintii, asa caderea de la trezvie si de la dulcea chemare a lui Iisus îi întuneca cu totul. Ca lucrul este firesc sa fie asa, precum am spus, si nu altfel, o vei afla prin experienta, din probarea cu lucrul. Caci virtutea si mai ales o lucrare ca aceasta, nascatoare de lumina si de desfatare, nu se poate învata decât prin experienta.

89. Pricina pentru care se cheama necontenit Iisus, cu dragoste plina de dulceata si de bucurie, este faptul ca vazduhul inimii este plin de bucurie si de liniste, dato­rita atentiei desavârsite. Iar pricina pentru care se curata desavârsit inima este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Dumnezeu, pricinuitorul si binefacatorul bunatatilor. "Eu sunt, zice, Dumnezeu Cel ce face pace.”35

90. Sufletul, care s-a umplut de binefaceri si s-a îndulcit de Iisus, rasplateste pe binefacator cu bucurie si dragos­te, prin marturisire, multumind si chemând cu voluptate pe Cel ce-1 umple de pace; caci îl vede în mijlocul sau spiritual, împrastiind nalucirile duhurilor rele.

91. "Si a privit, zice David, ochiul mintii mele întru vrajmasii mei"36 spirituali; "si întru cei vicleni ce se ras­coala împotriva mea va auzi urechea mea". Si am vazut rasplata pacatosilor, facuta de Dumnezeu M mine.

92. Iar când nu sunt în inima naluciri, mintea se tine în starea cea dupa fire, fiind gata sa se miste spre toata vederea (contemplatia) desfatatoare, duhovniceasca si de Dumnezeu iubitoare.

93. Asadar, precum am spus, trezvia si rugaciunea lui Iisus se sustin una pe alta. Caci atentia suprema vine din rugaciunea neîncetata; iar rugaciunea din trezvia si atentia suprema.

94. Pedagog bun si al sufletului si al trupului este pomenirea neîncetata a mortii care, trecând peste toate cele de pâna atunci, sa privim de acum la ea însasi mereu, la patul pe care vom sta asezati în preajma mortii, si la celelalte.                                              .'_

95. Nu trebuie, fratilor, sa îmbratiseze somnul cel ce voieste sa ramâna mereu neprihanit. Ci trebuie sa aleaga una din doua: sau sa cada si sa se piarda dupa ce a fost dezbracat de virtuti, sau sa stea pururea cu mintea înarmata. Caci si vrajmasul sta pururea cu oastea sa în linie de bataie.

96. Din pomenirea si chemarea neîncetata a Domnului nostru Iisus Hristos se naste o anumita stare dumne­zeiasca în mintea noastra. Aceasta, daca nu neglijam rugaciunea neîncetata a mintii catre El, trezvia strânsa si lucrarea de supraveghere, ci, savârsind pururea si la fel acest lucru, chemam pe Domnul Iisus Hristos, stri­gând cu ardoarea inimii, încât sfântul nume al lui Iisus sa se aseze la mijloc. Caci continuarea este maica deprin­derii, fie ca e vorba de virtute, fie de pacat. Iar aceasta se stapâneste pe urma, ca si firea. Ajungând mintea în starea aceasta, cauta pe vrajmasi, ca un câine care vâneaza37 un iepure în tufisuri. Caci asa cauta si mintea gândurile cele rele. Dar acela ca sa-1 manânce, iar aceasta ca sa le risipeasca.

97. Deci oricând si oridecâteori se întâmpla sa se înmulteasca în noi gândurile rele, si aruncam în mijlocul lor chemarea Domnului nostru Iisus Hristos si le vom vedea îndata împrastiindu-se ca fumul în vazduh, cum ne învata experienta; iar mintea ramânând singura, sa înceapa iarasi lucrarea atentiei si a chemarii neîncetate. Si de câte ori patimim aceasta în urma împrastierii, sa facem asa.

98. Caci precum nu e cu putinta a intra în lupta cu trupul gol, sau a înota în apa mare cu vesmintele, sau a trai fara a respira, asa este cu neputinta a învata razboiul cel mintal si ascuns, a-1 urmari cu mestesug si a-1 împrastia, fara smerenie si necontenita ruga catre Hristos.                                  

99. David cel prea mare în faptuire zice catre Domnul: "Puterea mea prin tine o voi pastra".38 Asadar puterea de a pazi în noi linistea mintala a inimii,39 din care nasc toate virtutile, ne vine din ajutorul Domnului care a dat si poruncile si care, strigat noi neîncetat, alunga de la noi uitarea pacatoasa, care strica linistea inimii, ca apa focul. De aceea, monahiile, sa nu dormi spre moarte din negrija, ci biciuieste pe vrajmasi cu numele lui Iisus; si cum a zis oarecare întelept,40 sa se lipeasca numele lui Iisus de rasuflarea ta41 si atunci vei cunoaste folosul linistirii.

100. Când ne învrednicim, nevrednicii, cu frica si cu cutremur de dumnezeiestile si preacuratele taine ale lui Hristos, Dumnezeul si Împaratul nostru, atunci si mai mult sa aratam trezvia, pazirea mintii si osârdia, ca focul cel dumnezeiesc, sau trupul Domnului nostru Iisus Hristos, sa mistuie pacatele noastre si necuratiile mici si mari. Caci intrând în noi, El alunga îndata din inima duhurile viclene ale rautatii si ne iarta pacatele facute mai înainte si atunci mintea ramâne fara tulbu­rarea gândurilor rele. Si daca dupa aceea ne vom pazi  cu osârdie mintea si vom sta în poarta inimii noastre, când ne vom învrednici iarasi de ele, dumnezeiescul trup ne va lumina si mai mult mintea si o va face asemenea unei stele.

Suta a doua

1. Uitarea obisnuieste sa stinga paza mintii, cum stinge apa focul. Dar rugaciunea necontenita a lui Iisus, împreuna cu trezvia încordata, o nimiceste cu totul din inima. Caci rugaciunea are lipsa de trezvie, precum lampa de lumina facliei.

2. trebuie sa ne ostenim pentru pazirea celor cinstite. Iar cinstite cu adevarat sunt acelea care ne pazesc de tot pacatul prin simturi si prin minte. Acestea sunt: paza mintii, împreuna cu chemarea lui Iisus Hristos; privirea neîncetata în adâncul inimii; linistea necontenita a cugetarii, ca sa zic asa chiar si din partea gândurilor ce ni se par de-a dreapta; si silinta de-a ne afla goliti de gânduri, ca sa nu ne însele hotii. Caci desi ne ostenim staruind în inima, dar si mângâierea e aproape.

3 Caci inima pazita neîncetat, chiar daca nu i se îngaduie sa primeasca formele, chipurile si nalucirile duhurilor întunecate si viclene, obisnuieste totusi sa nasca din ea gânduri luminoase. Precum carbunele naste flacara, tot asa cu mult mai mult Dumnezeu, care locuieste în inima de la Botez, daca afla vazduhul cugetarii noastre curat de vânturile rautatii si pazit de supravegherea mintii, aprinde puterea noastra de întelegere spre contemplatie, ca flacara ceara.

 4. Trebuie sa învârtim pururea în cuprinsul mintii  noastre numele lui Iisus Hristos, precum se învârteste  fulgerul în vazduhul tariei, când e sa înceapa ploaia. Aceasta o stiu cu exactitate cei ce au experienta-mintii si a razboiului dinauntru. Deci sa purtam dupa o ordine razboiul mintii astfel: întâi atentie; pe urma cunoscând ca vrajmasul a aruncat un gând, sa-1 lovim în inima cu cuvinte de mânie si de blestem; în al treilea rând, sa ne rugam îndata împotriva lui, adunându-ne inima în chemarea lui Iisus Hristos, ca îndata sa se risipeasca naluca draceasca, ca sa nu se ia mintea dupa nalucire, ca un prunc amagit de oarecare facator de naluciri (scamator). 

5. Sa ne ostenim ca David, strigând: Doamne Iisuse Hristoase. "Raguseasca gâtlejul nostru si sa nu slabeasca ochii mintii noastre de la a nadajdui întru Domnul Dumnezeul nostru". Sa ne amintim pururea de pilda judecatorului nedreptatii,43 pe care a spus-o Domnul ca sa ne arate ca suntem datori sa ne rugam totdeauna si sa nu slabim; si vom afla câstig si izbavire.

6. Precum cel ce priveste la soare e cu neputinta sa nu-si umple privirile de lumina îmbelsugata, la fel cel ce se apleaca sa priveasca vazduhul inimii nu se poate sa nu se lumineze.                                                       

7.  Precum e cu neputinta a trai viata aceasta fara a mânca si a bea, tot asa e cu neputinta ca, fara paza mintii si curatia inimii, care este si se numeste trezvia, sa ajunga sufletul la o stare duhovniceasca si placuta de Dumne­zeu, sau sa se izbaveasca de pacatul cu mintea, chiar de se sileste cineva, de teama muncilor, sa nu pacatuiasca.

8. Dar si cei ce se retin printr-o anumita sfortare de la pacatul cu fapta vor fi fericiti înaintea lui Dumnezeu, a îngerilor si a Oamenilor, fiindca au luat cu sila împaratia Cerurilor.

9 Acesta este folosul minunat, pe care-1 are mintea din liniste: Toate pacatele bat mai întâi numai prin gânduri la usa mintii, încât daca ar fi primite de cugetare, s-ar face apoi pacate sensibile si groase. Dar pe toate le taie virtutea cugetatoare a trezviei, nelasându-le sa intre în omul nostru launtric si sa se prefaca în fapte rele, Iar aceasta o face prin înrâurirea si ajutorul Domnului nostru lisus Hristos.

10. Vechiul Testament este chipul nevointei trupesti, exterioare si sensibile, iar Sfânta Evanghelie, care este Noul Testament, este chipul atentiei, adica al curatiei inimii. Si precum Vechiul Testament n-a desavârsit si n-a întarit pe omul dinauntru în cinstirea de Pumnezeu ("ca pe nimenea, zice Apostolul, n-a desavârsit legea"),44 ci a împiedicat numai pacatele groase (caci doar pentru curatia sufleteasca e mai mare lucru a taia si gândurile de la inima si amintirile rele, (ceea ce este propriu Evan­gheliei) decât a împiedica scoaterea ochiului si a dintelui aproapelui), tot asa se poate spune si despre dreptatea si nevointa trupeasca, adica despre post, înfrânare, culcarea pe jos, starea în picioare, privegherea si celelalte, care se obisnuiesc în legatura cu trupul si fac sa se linisteasca partea afectiva (pasionala) a trupului de pacatul cu fapta. Cum am zis despre Vechiul Testament, bune sunt si acestea, caci ele sunt o strunire a omului nostru din afara si un paznic împotriva patimilor cu fapta, ba mai mult, ele ne pazesc, sau ne împiedica si de la pacatele cu mintea, de pilda, ne izbavesc, cu ajutorul lui Dumnezeu, de pizma, de mânie si de celelalte.

11. Curatia inimii, sau observarea si pazirea mintii, al carei chip este Noul Testament, daca e tinuta de noi cum trebuie, taie toate patimile si toate relele, dezradacinându-le din inima, si aduce în schimb bucurie, buna nadajduire, strapungere, plâns si lacrimi, cunostinta de noi însine si de pacatele noastre, pomenirea mortii, smerenie adevarata, iubire nesfârsita fata de Dumnezeu si de oameni si dragoste dumnezeiasca din inima.

12. Precum nu se poate sa nu taie aerul dinafara gel ce umbla pe pamânt, tot asa e cu neputinta sa nu fie razboita pururea inima omului catre draci, sau sa nu fie tulburata de ei într-ascuns, chiar" daca savârseste multa nevointa trupeasca.

13 Daca vrei sa nu fii numai la aratare monah bun, îngaduitor si unit totdeauna cu Dumnezeu, ci sa fii într-adevar si de fapt asa, îngrijeste cu toata puterea de virtutea atentiei, care este paza si observarea mintii, o dulceata desavârsita a inimii, o liniste fara naluciri, o stare fericita a sufletului, lucru care nu se afla în multi.

14. Caci aceasta se numeste filosofia mintii. Urma­reste-o întru multa trezvie si râvna fierbinte, împreuna cu rugaciunea lui Iisus, cu smerenie, cu neîncetare, în tacerea buzelor sensibile si inteligibile, cu înfrânarea de la mâncari si bauturi si de la tot lucrul vinovat; urma­reste-o pe calea cugetarii, cu stiinta, cu chibzuiala si ea te învata, împreuna cu Dumnezeu, cele ce nu le stiai, iar cele ce mai înainte îti erau cu neputinta sa le primesti în minte, (ca unul ce umblai în întunericul patimilor si al faptelor întunecate si erai acoperit de uitare si de valmaseala adâncului), ti le va face cunoscute, ti le va lumina si ti le va face întelese.

15. Precum vaile înmultesc grâul, astfel înmulteste aceasta tot binele în inima ta. Mai bine zis, Domnul Iisus Hristos, fara de care nu putem face nimic, ti le va da acestea. La început îti va n aceasta scara, pe urma carte de citit. înaintând apoi, ti se va descoperi ca cetate a Ierusalimului ceresc si vei vedea limpede cu mintea pe Hristos, împaratul puterilor lui Israel (împreuna cu Parintele Sau, Cel de o fiintasi cu Duhul Sfânt, Cel vrednic de închinare).45

16. Dracii ne duc pururea spre pacatuire prin nalucire si minciuna. De fapt, prin nalucirea iubirii de argint sl a câstigului l-au facut pe ticalosul de Iuda sa vânda pe Domnul si Dumnezeul tuturor. Si prin minciuna unei odihne trupesti fara pret, a cinstei, a câstigului si a slavei, l-au dus la spânzuratoare si i-au pricinuit moartea vesnica. Ticalosii l-au rasplatit cu ceea ce era contrar nalucirii sau momelii lor.

17. Priveste, cum prin nalucire, minciuna si fagaduieli goale, ne fac sa cadem dusmanii mântuirii noastre. Dar însusi Satana s-a rostogolit asa ca un fulger din înaltimi, fiindca i s-a nalucit ca este la fel cu Dumnezeu. Si iarasi asa 1-a despartit pe Adam de Dumnezeu, dându-i nalu­cirea demnitatii dumnezeiesti. Si la fel obisnuieste sa-i amageasca vrajmasul cel mincinos si viclean pe toti cei ce pacatuiesc.

18. Inima ni se acreste de veninul gândurilor rautatii, când uitarea ne desface pentru multa vreme de atentia si de rugaciunea lui Iisus, din pricina negrijii noastre. Dar iarasi ne îndulcim de simtirea si de dulceata unei bucurii fericite, când savârsim cele spuse mai înainte, cu tarie, cu râvna si cu sârguinta în atelierul mintii noastre. Caci atunci râvnim sa umblam în linistea inimii, nu pentru altceva, ci pentru dulcea placere si desfatare ce-o da ea sufletului.

19. Stiinta stiintelor si mestesugul mestesugurilor e mestesugul gândurilor viclene. Deci este un mod desavârsit si un mestesug minunat împotriva lor. El sta în a privi în Domnul nalucirea momelii si a pazi cuge­tarea, precum pazim ochiul sensibil si privim ager cu el la ceea ce vine, poate, sa-1 loveasca si departam, cât putem, orice gunoi din el.

20. Precum zapada nu va naste flacara, sau apa foc, sau spinul smochina, asa nu se va libera inima nici unui om de gânduri, de cuvinte si de fapte dracesti, daca n-a curatit cele dinlauntru, n-a unit trezvia cu rugaciunea lui Iisus, n-a ajuns la smerenie si liniste sufleteasca si nu s-a sârguit pe acest drum cu râvna multa. Sufletul fara atentie va fi în chip necesar sterp de tot gândul bun si desavârsit, ca un catâr neroditor. In el nu este întele­gerea prudentei duhovnicesti. Caci numai dulcele si bunul nume al lui Iisus aduce cu adevarat pace sufle­tului si golire de gândurile patimase.

21. Când sufletul e învoit cu trupul în cele rele, atunci zidesc amândoua cetate slavei desarte, turn mândriei si gândurilor necredincioase ce locuiesc în ele. Dar Domnul tulbura unirea lor si o desface cu frica gheenei, silind sufletul stapân sa vorbeasca si sa cugete lucruri straine si potrivnice sufletului. Din aceasta frica se naste si învrajbire, deoarece cugetul trupului este vrajmas lui Dumnezeu si nu vrea sa se supuna legii lui Dumnezeu.

22. Faptele din fiecare zi trebuie sa le cântarim si sa observam în fiecare ceas si seara sa le facem cât putem de usoare prin pocainta, daca vrem sa biruim cu Hristos asupra rautatii. Si trebuie sa luam seama daca savârsim toate faptele noastre sensibile si vazute dupa Dumne­zeu, înaintea lui Dumnezeu si numai pentru Dumnezeu, ca sa nu fim furati în chip nerational de simturi.

23 Daca câstigam în fiecare zi, cu Dumnezeu, din trezvia noastra, nu trebuie sa umblam printre oameni fara grija, ca sa nu ne pagubim prin multe întâlniri primejdioase, ci mai degraba trebuie sa dispretuim cele desarte, pentru frumusetea si câstigul dulce si vrednic de iubit al virtutii.

24. Suntem datori sa miscam cele trei parti ale sufle­tului în chip cuvenit si potrivit cu firea, cum au fost create de Dumnezeu: Mânia, împotriva omului nostru din afara si a sarpelui Satan. Mâniati-va, zice, împotriva pacatului, adica mâniati-va pe voi însiva si pe diavolul. "Mâniati-va, ca sa nu pacatuiti împotriva lui Dumne­zeu". Pofta trebuie sa o miscam spre Dumnezeu si virtute. Iar ratiunea sa o punem în fruntea acestora amân­doua cu întelepciune si cu stiinta, spre a porunci, a sfatui, a pedepsi si a stapâni cum stapâneste împaratul peste robi; si atunci ratiunea din noi le cârmuieste pe acestea dupa Dumnezeu. Iar daca patimile se rascoala împotriva ratiunii si vreau sa o conduca, sa punem ratiunea peste ele. Caci zice fratele Domnului: "Daca nu greseste cineva în cuvânt, acela e barbatul desavârsit, puternic sa înfrâneze si întreg trupul" si celelalte.46 Fiindca, vorbind adevarat, toata nelegiuirea si pacatul se savârsesc prin acestea trei, precum toata virtutea si dreptatea se sustin iarasi prin acestea trei.

25 Mintea se întuneca si ramâne neroditoare atunci când graieste cuvinte lumesti, sau când, primindu-le în cuget, sta de vorba cu ele, sau când trupul împreuna cu mintea se ocupa în desert cu niscai lucruri supuse, simturilor, sau când monahul se deda la desertaciuni. Caci atunci îndata pierde caldura, strapungerea, îndraznirea în Dumnezeu si cunostinta. Caci cu cât suntem mai atenti la minte, ne luminam, si cu cât suntem mai neatenti, ne întunecam.

26. Cel ce urmareste si cauta în fiecare zi pacea si linistea mintii, acela va dispretui cu usurinta tot ce e supus simturilor, ca sa nu osteneasca în desert. Iar daca îsi nesocoteste constiinta sa, va dormi cu amar în moar­tea uitarii, pe care dumnezeiescul David se roaga sa nu o doarma. Caci zice si Apostolul: "Cel ce cunoaste binele si nu-1 face pacat are".

27. Mintea vine de la nepasare iarasi la rânduiala si la trezvia sa, daca va începe sa fie iarasi cu grija si daca vom misca puterea de activitate a mintii noastre cu râvna fierbinte.

28. Nu va înainta asinul de la moara în afara de cercul în care a fost legat, nici mintea nu va înainta în virtutea ce o desavârseste, daca nu-si va fi îndreptat cele dinauntru ale sale. Caci fiind mereu oarba cu ochii dinauntru, nu poate sa vada virtutea si pe Iisus stralu­cind în lumina.

29 Un cal sprinten si falnic salta cu desfatare când îsi primeste calaretul; iar mintea desfatându-se se va desfata în lumina Domnului, intrând în dimineti izba­vita de gânduri. Ea va porni de la puterea filosofiei sale active, ridicându-se pe ea însasi spre o putere negraita, care contempla virtuti si lucruri tainice. Si primind în inima abis înalt de întelesuri dumnezeiesti de la Cel nesfârsit, i se va arata ei, cât e cu putinta inimii, Dumne­zeul Dumnezeilor. Iar mintea uimita slaveste cu dragoste pe Dumnezeu, Cel care-I vazut si vede si pentru  aceasta si aceea mântuieste pe cel ce-si atinteste astfel privirea spre EL 

30.  Inima ajunsa la liniste prin cunoastere (în chip gnostic) va vedea abis înalt; iar urechea linistii va auzi de la Dumnezeu lucruri nespus de fericite.

31. Calatorul, care începe sa faca o cale lunga, anevoie de umblat si plina de necazuri, gândindu-se sa nu se rataceasca la întoarcere, aseaza niste semne si niste tarusi în drumul sau, ca sa-i faca usoara întoarcerea la ale sale. Iar barbatul care calatoreste cu trezvie îsi înseamna cuvintele (auzite), gândindu-se si el la acelasi lucru.

32. Dar calatorului, întoarcerea de unde a plecat îi este pricina de bucurie, pe când celui ce umbla cu trezvie, întoarcerea înapoi îi este  spre pierderea sufletului rational si semn de  cadere de la faptele, cuvintele si întelesurile placute lui Dumnezeu; si în vremea som­nului sufletesc, aducator de moarte, va avea gândurile ca niste ace care îl trezesc, aducându-i aminte de lunga toropeala si de nepasarea care i-a venit din negrija.

33. Cazând noi în necazuri, în descurajari si deznadajduiri, trebuie sa facem înauntrul nostru ceea ce a facut David: sa ne varsam inima înaintea lui Dumnezeu si rugaciunea si necazul nostru sa le vestim Domnului. Caci ne marturisim lui Dumnezeu, care poate cârmui cu întelepciune cele ale noastre, si poate usura necazul nostru, daca ne e spre folos, si ne poate izbavi de întris­tarea pierzatoare si stricacioasa.

34. Mânia pornita spre oameni împotriva firii si întris­tarea care nu e dupa Dumnezeu si trândavia strica de asemenea gândurile bune si cunoscatoare. Pe acestea Domnul le împrastie prin marturisire, sadind înauntru bucurie.       

35. Iar gândurile împlântate si fixate în inima fara voia noastra, se sterg prin rugaciunea lui Iisus, facuta, cu trezvie din adâncurile de întelegere ale inimii.

36. Ajungând la strâmtorarea multor gânduri neratio­nale, vom afla usurare si bucurie, daca ne vom învinui pe noi însine cu adevarat si fara patima, sau daca vom marturisi toate Domnului, ca unui om. Prin acestea doua vom afla cu siguranta odihna de orice.

37. Sfintii Parinti privesc pe legiuitorul Moise ca pe un chip al mintii. Caci el vede pe Dumnezeu în rug, i se umple fata de slava, e facut Dumnezeu al lui Faraon de catre Dumnezeul Dumnezeilor, bate Egiptul, scoate pe Israel si da legea, care luate figurat, dupa duh, sunt fapte si drepturi de-ale mintii.

38. Iar Aaron, fratele legiuitorului este socotit chip al omului din afara. De aceea si noi, mustrându-1 pe acesta cu mânie, ca Moise pe Aaron care a gresit, îi zicem: "Ce ti-a gresit Israel, ca te-ai grabit sa-i departezi pe ei de la Domnul Dumnezeul cel viu, Atottiitorul?"

39 Domnul, când era sa învie pe Lazar din morti, ne-a aratat împreuna cu alte bunuri si pe acela ca trebuie sa strunim prin amenintari moliciunea si petrecerea vesela a sufletului si sa îmbratisam o vietuire aspra, adica dosadirea de sine, ca sufletul sa poata fi izbavit de iubirea de sine, de slava desarta si de mândrie.

40. Precum fara corabie mare nu e cu putinta a trece marea, asa fara chemarea lui Iisus Hristos nu e cu putinta a izgoni momeala gândului rau.

41. împotrivirea obisnuieste sa aduca la tacere, iar chemarea (lui Iisus Hristos) sa izgoneasca din inima gândurile. Caci atunci când momeala ia chip în suflet prin nalucirea lucrului sensibil, de pilda când fata celui ce ne-a suparat, sau nalucirea frumusetii femeiesti, sau a aurului, sau a argintului, vin una câte una în cugetul nostru, îndata ni se dau pe fata gândurile tinerii de minte a raului, ale curviei si ale iubirii de argint care pri­cinuiesc nalucirile inimii. Si daca mintea noastra e încercata si disciplinata, având deprinderea de a observa si de a vedea curat si limpede nalucirile si înselaciunile amagitoare ale celor rai, stinge cu usurinta, prin împotrivire si prin rugaciunea lui Iisus Hristos, sagetile aprinse ale diavolului îndata ce s-au aratat, neîngaduind fanteziei patimase sa se miste deodata cu momeala si sa modeleze cu patima gândurile noastre dupa forma, ce ni s-a aratat, sau sa stea de vorba cu ea în chip priete­nos, sau sa gândeasca, mult la ea, sau sa-si dea învoire" cu ea. Caci din acestea urmeaza neaparat, ca noptile zilelor, faptele rele.

42. Daca însa mintea noastra este neîncercata în iscusinta trezviei, îndata se amesteca în chip patimas cu chipul ce i s-a nalucit, oricare ar fi, si sta de vorba cu el, primind întrebari necuvenite si dând raspunsuri. Si atunci gândurile noastre se amesteca cu nalucirea draceasca, aceasta crescând si sporind si mai mult; ca sa para mintii, care a primit-o si pe care a pradat-o, vrednica de iubit, frumoasa si placuta. Mintea pateste atunci acelasi lucru care s-ar întâmpla, de pilda, daca s-ar arata un câine undeva într-o livada, unde se nimeresc si niste miei, care, fiind fara rautate, alearga la câinele ce li se arata ca la maica lor, necâstigând din apropierea câinelui altceva, decât ca se umplu de necuratia si de putoarea aceluia. în acelasi chip si gândurile noastre alearga prosteste spre toate nalucirile dracesti din minte si amestecându-se, precum am spus, cu acelea, pot fi vazute voind împreuna sa darâme Troia, ca Agamemnon cu Menelaos. Caci asa se sfatuiesc si ele ce trebuie sa faca spre a trece în fapta, prin trup, frumoasa si dulcea nalucire ce li s-a aratat în chip amagitor prin înrâurirea draceasca. Asa se înfaptuiesc înauntru caderile sufletului. Pe urma cele dinauntru ale inimii se prelungesc si în afara în chip necesar.

43. Mintea e un lucru usor si fara rautate, care lesne se ia dupa naluciri si anevoie se retine de la nalucirile nelegiuite, daca nu are gândul stapânitor peste patimi, care sa o împiedice necontenit si sa o tina în frâu.

44. Contemplatia si cunostinta sunt calauze ale vietii curate si pricinuitoare ale acesteia, pentru faptul ca cugetarea fiind înaltata de ele ajunge la dispretuirea placerilor si a altor lucruri sensibile si dulci ale vietii, socotindu-le fara pret.

45. Iar viata atenta în Iisus Hristos este, la rândul ei, maica a contemplatiei si a cunostintei si nascatoare a treptelor dumnezeiesti si a întelegerilor prea întelepte, daca s-a însotit cu smerenia, cum zice dumnezeiescul Prooroc Isaia: "Cei ce asteapta pe Domnul vor muta

taria, vor primi aripi si vor fi facuti sa zboare, prin Domnul"

46. Greu si neplacut lucru pare oamenilor a se linisti sufleteste de orice gând. Si într-adevar e anevoios si ostenitor. Nu e greu numai pentru cei neînvatati cu razboiul sa-si închida si sa-si îngradeasca partea netrupeasca, ci si pentru cei ce au dobândit iscusinta luptei nemateriale dinauntru. Dar cel ce L-a salasluit în pieptul sau pe Domnul Iisus prin rugaciune neîncetata nu va osteni urmându-I Lui, dupa cuvântul Proorocului. Si unul ca acesta nu va dori zi petrecuta omeneste, pentru frumusetea, desfatarea si dulceata lui Iisus; iar pe dusmanii sai, necredinciosii draci, care umbla împrejur, nu se va teme, graindu-le din poarta inimii si, prin Iisus, izgonindu-i din spate.

47. Când sufletul va fi zburat prin moarte în vazduh, având în portile cerului pe Hristos cu sine si pentru sine, nu se va teme nici acolo de vrajmasii sai, ci va grai catre ei din porti cu îndraznire, ca si acum. Numai sa nu slabeasca pâna la iesirea lui sa strige catre Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ziua si noaptea. Si El va face izbavirea lui degraba, dupa fagaduinta Sa nemincinoasa, pe care a spus-o despre judecatorul nedreptatii: "Zic voua ca va face izbavirea lor degraba"50 si în viata de acum si dupa iesirea sufletului din trup.

48. Plutind pe marea mintala (inteligibila), încrede-te în Iisus. Caci El îti zice tainic înauntrul inimii tale: "Nu te teme, fiul meu Iacob, putinule la numar Israele; nu te teme vierme Israele, Eu te apar si te sprijinesc". Deci daca Dumnezeu e cu noi, care e raul care sa poata ceva împotriva noastra? Cu noi este Cel ce a fericit pe cei curati cu inima si a rânduit ca Iisus cel dulce si singurul curat vrea sa intre dumnezeieste si sa locuiasca în inimile curate. De aceea sa nu încetam, dupa dumnezeiescul Pavel, a ne deprinde mintea spre evlavie. Caci cu drep­tate s-a spus ca evlavia este aceea care smulge din, radacina semintele celui rau. Fiindca evlavia e calea ratiunii, sau calea judecatii, sau calea gândului.51

49. "Întru multimea pacii se va desfata",52 dupa David, cel ce nu primeste fata de om, judecând nedreptate în inima sa, adica primind chipuri de ale duhurilor rele si prin chipuri cugetând pacatul; sau judecând rau în pamântul inimii sale si prin aceasta predând pacatului pe cele drepte. Caci marii si cunoscatorii Parinti au numit într-unele scrieri de ale lor si pe draci oameni, pentru facultatea lor rationala, cum este locul din Evan­ghelie, unde zice Domnul: "Un om rau a facut aceasta"53 si a amestecat în grâu neghina. Iar raul de la acestia ne vine pentru ca nu ne împotrivim repede; de aceea suntem biruiti de gândurile rele.

50. Dupa ce am început sa vietuim cu atentie la minte, daca împreunam smerenia cu trezvia si însotim ruga­ciunea cu împotrivirea, vom merge bine pe drumul cugetarii, înfrumusetînd, maturând, împodobind si curatind casa inimii noastre de rautate, calauziti de numele cel sfânt si închinat al lui Iisus Hristos, ca de un sfesnic de lumina. Daca ne vom încrede însa numai în trezvia sau atentia noastra, repede vom cadea rasturnându-ne, fiind împinsi de vrajmasi, si ne vor rapune viclenii si înselatorii; si tot mai mult ne vom prinde în mrejele gândurilor rele, ba chiar vom fi sfâsiati cu usurinta de catre ei, neavând ca sulita puternica numele lui Iisus Hristos. Caci numai cutitul acesta preacinstit, învârtit foarte des în inima ce nu se îngrijeste decât de una, stie sa strânga si sa taie gândurile venite de la aceia, sa le arda si sa le îngroape, ca focul paiele.54

51. Lucrul trezviei necontenite, sau folosul si marele câstig pe care-1 aduce ea sufletului, este sa vada îndata nalucirile gândurilor care au luat chip în minte; iar al împotrivirii este sa respinga si sa dea pe fata gândul care încearca sa intre în vazduhul mintii noastre prin nalu­cirea (închipuirea) vreunui lucru supus simturilor. Dar ceea ce stinge si împrastie îndata orice intentie a vrajmasilor, orice gând, orice nalucire, orice forma si orice statuie rea, este chemarea Domnului. Caci de fapt si noi însine vedem în minte înfrângerea lor prin Iisus, marele nostru Dumnezeu, si izbavirea noastra, a smeritilor, a neînsemnatilor si a netrebnicilor.

52. Cei mai multi nu stim ca toate gândurile nu sunt nimic altceva decât numai naluciri de ale lucrurilor sensibile si lumesti. Iar daca staruim mult timp în rugaciune, cu trezvie, rugaciunea goleste cugetarea de toata nalucirea materiala a gândurilor rele. Iar pe de alta parte îi face cunoscute gândurile vrajmasilor si marele câstig al rugaciunii si al trezviei. "Si cu ochii tai vei privi si rasplatirea pacatosilor spirituali vei vedea"55 si tu însuti cu mintea, si vei întelege, zice David, dumne­zeiescul cântaret.

53 Sa ne aducem aminte, daca se poate, necontenit, de moarte. Prin aceasta aducere aminte se naste în noi lepadarea grijilor si a tuturor desertaciunilor, paza mintii si rugaciunea neîncetata, neîmpatimirea trupului, scârba de pacat si, daca trebuie sa spunem adevarul, aproape toata virtutea izvoraste din aceasta. De aceea, daca se poate, sa ne folosim de acest lucru, ca de rasu­flarea proprie.

54.  Inima golita desavârsit de închipuiri va naste întelesuri dumnezeiesti si tainice, care salta în mijlocul ei, cum salta pestii si se dau peste cap delfinii în marea linistita. Si precum marea e miscata de adierea subtire, asa adâncul inimii de Duhul Sfânt. "Iar fiindca sunteti fii, zice, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sau în inimile voastre, care striga: Avva, Parinte!"56

55.  Orice monah va avea frica si va sta departe de lucrul duhovnicesc, înainte de a se îndeletnici cu trezvia mintii, fie pentru ca nu cunoaste frumusetea ei, fie pentru ca, cunoscând-o, nu o poate urmari, din pricina tenii. Dar frica se va risipi fara doar si poate, când va începe lucrarea de pazire a mintii, care este si se numeste filosofia activa a mintii.57 Caci atunci va fi ca unul care a aflat calea care a zis: "Eu sunt calea, învierea si viata".58

56. Si iarasi va fi înfricat vazând multime de gânduri si multime de prunci babilonesti. Dar si aceasta frica o risipeste Hristos, daca ne bazam necontenit pe El, ca pe fundamentul cugetarii; iar pruncii babilonesti îi arun­cam la pamânt, izbindu-i de aceasta Piatra,59 împlinindu-ne, potrivit cuvântului, pofta noastra cu privire la ei: "Cel ce pazeste, zice, porunca, nu va cunoaste cuvânt rau".60 "Caci fara de mine, zice, nu puteti face nimic".61

57.  Monah cu adevarat este acela care a dobândit trezvie; iar trezvie adevarata a dobândit cel ce este monah în inima.

58. Viata oamenilor se desfasoara în repetare de ani, de luni, de saptamâni, de zile, de nopti, de ceasuri si de minute. în aceasta trebuie, asadar, sa ne desfasuram si noi lucrarile virtuoase, adica trezvia, rugaciunea si dulceata inimii, în linistea osârduitoare pâna la iesirea noastra.

59. Va veni peste noi ceasul înfricosat al mortii; va veni si a-1 ocoli nu este cu putinta. Fie ca Stapânul lumii si al vazduhului, venind atunci, sa gaseasca faradelegile noastre putine si neînsemnate, ca sa nu ne vadeasca, adeverindu-ne, si sa plângem fara folos. "Caci sluga aceea, zice, care a cunoscut voia Stapânului sau si n-a lucrat dupa voia lui ca o sluga, se va bate mult".62

60. "Vai celor ce si-au pierdut inima", zice; ce se vor face când îi va cerceta Domnul? De aceea trebuie sa ne sârguim, fratilor.

6l. Gândurilor simple si fara patima le urmeaza cele patimase, precum am aflat într-o îndelungata experienta si observare. Precum sarpele urmeaza porumbelului ce intra în cuibul lui,63 socotesc ca cele dintâi deschid intra­rea celor de al doilea, si cele nepatimase celor patimase.

62. Cu adevarat omul trebuie sa se taie, prin hotarâre libera, în doua; si trebuie sa se rupa cu cea mai înteleapta întelegere, precum am spus! Se cuvine cu adevarat sa se faca el însusi dusman neîmpacat al sau. Deci trebuie sa avem fata de noi însine dispozitia ce o are cineva fata de un om care 1-a necajit si nedreptatit cumplit, ba chiar mai mult decât atâta, daca vrem sa împlinim marea si cea dintâi porunca, adica sa dobândim vietuirea lui Hristos, fericita smerenie, felul vietii din trup a lui Dumnezeu. De aceea zice Apostolul: "Cine ma va izbavi de trupul mortii acesteia?"64 Caci nu se supune legii lui Dumnezeu. Aratând apoi ca a supune trupul voii lui Dumnezeu face parte din cele ce stau în puterea noastra, a zis: "Caci daca ne-am judeca pe noi însine, n-am fi judecati; dar judecându-ne Domnul, ne pedepseste".65

63. începutul rodirii este floarea, iar începutul obser­varii mintii înfrânarea în mâncari si bauturi, lepadarea si respingerea oricarui fel de gânduri si linistea inimii.

64. Celor ce suntem întariti în Hristos si am început sa umblam în trezvie fara gres, întâi ea ni se arata în minte ca un sfesnic, tinut oarecum de mâna mintii noastre si calauzindu-ne pe cararile cugetarii; pe urma, ca o luna atotluminoasa, rotindu-se pe cerul inimii; mai apoi ni se arata ca soare Iisus însusi împrastiind raze de dreptate, adica aratându-se pe Sine si pe ale Sale ca niste lumini atotstralucitoare ale vederilor.

65 Iar acestea le descopera tainic mintii ce urmeaza poruncii Lui, care zice: "Taiati împrejur învârtosarea inimii voastre" . Precum s-a spus, trezvia sârguincioasa învata pe om întelesuri fericite. Caci Dumnezeu nu cauta la fata. De aceea zice Domnul: Ascultati-ma si întelegeti "ca celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar celui ce nu are, si ceea ce i se pare ca are se va lua de la dânsul".67 "Iar celor ce iubesc pe Dumnezeu, toate li se lucreaza spre bine". Deci cu mult mai mult i se vor lucra lui virtutile.

66. Nu va umbla corabia multe mile fara apa; si nu va înainta deloc paza mintii fara trezvie împreunata cu smerenie si cu rugaciunea lui Iisus Hristos:

67. Temelia casei sunt pietrele. Iar aceasta virtute are si ca temelie si ca acoperis închinatul si sfântul nume al Domnului nostru Iisus Hristos. Usor va naufragia un cârmaci smintit în vreme de furtuna, daca a izgonit corabierii, a aruncat lopetile si pânzele în mare, iar el doarme. Dar mai usor va fi scufundat de catre draci sufletul, care nu s-a îngrijit de trezvie si n-a chemat numele lui Iisus la începutul momelelor (atacurilor).

68. Spunem prin scris ceea ce stim, si marturisim, celor ce vreau sa asculte, ceea ce am vazut strabatând calea, daca vreti sa primiti cele spuse. Caci însusi El a spus: "De nu va ramâne cineva întru mine, se va scoate afara ca vita si o vor aduna si o vor arunca în foc si va arde"; "iar cel ce ramâne întru mine si eu întru el multa roada va aduce".69 Caci precum nu e cu putinta soarelui sa lumineze fara lumina, asa nu e cu putinta sa se curateasca inima de întinaciunea gândurilor de pierzare, fara rugaciunea numelui lui Iisus. Iar daca e adevarat aceasta, precum vad, sa ne folosim de ea, ca de rasuflarea noastra. Caci ea este lumina, iar acelea întuneric; si acela este Dumnezeu si Stapânul, iar acelea slugile dracilor.

69. Paza mintii poate fi numita în chip cuvenit si pe dreptate nascatoare de lumina, nascatoare de fulger, aruncatoare de lumina si purtatoare de foc Caci întrece, graind adevarul, nenumarate si multe virtuti trupesti. De aceea aceasta virtute trebuie numita cu numele cinstite de mai înainte, pentru luminile stralucitoare ce se nasc durea. Aceia dintre pacatosi, netrebnici,întinati, nestiutori, neîntelegatori si nedrepti, care se îndragos­tesc de ea, pot sa se faca prin Iisus Hristos, drepti, de treaba, curati, sfinti si întelegatori. Ba nu numai atâta, ci pot si contempla si teologhisi cele tainice. Iar facându-se contemplativi (vazatori), înoata în aceasta lumina preacurata si nesfârsita, se patrund de ea cu patrunderi negraite si locuiesc si petrec împreuna cu ea, fiindca au "gustat si au vazut ca bun e Domnul". În acesti întâi vestitori se împlineste cuvântul dumnezeiescului David: "Iara dreptii se vor marturisi numelui Tau si vor locui dreptii cu fata Ta".70Caci cu adevarat acestia cheama sincer numele lui Dumnezeu; si se marturisesc Lui, fiindca le si place sa stea de vorba cu El, iubindu-L pururea.

70. Vai celui dinlauntru de la cele din afara. Caci mult va fi suparat omul dinlauntru de la cele din afara. Si suparat, acesta se va folosi de bici împotriva simturilor din afara. Cel ce a savârsit cele cu lucrul a cunoscut mai înainte cele din contemplatie.

71. Daca omul dinlauntru petrece în trezvie, cum zic Parintii, este în stare sa pazeasca si pe cel din afara. Dar noi si dracii facatori ai rautatii savârsim în comun amândoua felurile de pacate. Aceia dau chip pacatului în gânduri numai, sau în zugraviri de naluciri în minte, precum voiesc. Iar noi îl savârsim si prin gânduri înauntru si prin fapte în afara. Dracii, fiind lipsiti de grosimea trupurilor, îsi pricinuiesc si lor si noua muncile numai prin gânduri, prin viclenie sj prin înselaciune. Daca n-ar fi lipsiti, blestematii, de grosimea trupului, n-ar întârzia sa pacatuiasca si prin fapte, pastrându-si de-a pururi voia libera gata de a necinsti pe Dumnezeu.

72.  Rugaciunea de un singur cuvânt (sau gând)71 omoara si preface în cenusa amagirile lor. Caci Iisus, Dumnezeul si Fiul lui Dumnezeu, chemat de noi necon­tenit si fara lenevie nu le îngaduie acestora sa-si arate mintii în oglinda cugetarii, nici începutul intrarii, pe care unii o numesc momeala, nici vreun chip oarecare si nici sa graiasca niscai cuvinte în inima. Iar nepatrunzând vreun chip dracesc în inima, ea va fi goala, precum am spus, si de gânduri. Caci dracii au obiceiul sa vorbeasca cu sufletul si sa-1 învete pacatul prin gânduri, ascunzându-se de el.

73. Asadar prin rugaciunea neîncetata se curata vazduhul cugetarii de norii întunecosi si de vânturile duhurilor rautatii. Iar curatindu-se vazduhul inimii, este cu neputinta, zice, sa nu straluceasca în ea lumina dumnezeiasca a lui Iisus daca nu ne vom umfla de sla­va desarta, de fumul mândriei si de patima de a ne face aratati. Prin acestea însa ne vom face prea usuratici pentru cele necuprinse si ne vom gasi fara ajutor de la Iisus, deoarece Hristos, care ne-a aratat smerenia, uraste acestea.

74. Sa ne tinem dar de rugaciune si de smerenie, de acestea doua, care împreuna cu trezvia ne înarmeaza împotriva dracilor, ca o sabie de foc. Caci cei ce vietuim asa putem sa praznuim în fiecare zi si în fiecare ceas, din inima, în chip tainic o sarbatoare a bucuriei.

75 Cele opt gânduri mai generale ale rautatii, în care se cuprinde tot gândul si din care se nasc toate (ca din Hera si Zeus toti dracii blestemati, cinstiti ca zei de greci, dupa miturile lor), se suie toate în poarta inimii si, aflând mintea nepazita, intra unul câte unul la vremea sa. Apoi oricare dintre cele opt gânduri, suindu-se si intrând în inima, aduce cu sine un roi de alte gânduri nerusinate. Si asa, întunecând mintea, atâta trupul, îndemnîndu-1 la savârsirea de fapte rusinoase.

76. Deci cel ce pazeste capul sarpelui si prin mânioasa împotrivire se foloseste de cuvinte curajoase, lovindu-1 cu pumnul în fata, a alungat vrajmasul de la sine. Caci zdrobind capul, a pus pe fuga multe gânduri rele si fapte si mai rele. Si astfel cugetarea ramâne netulburata, Dumnezeu primind privegherea ei asupra gândurilor si daruindu-i, în schimb, sa stie cum trebuie sa biruiasca pe cei ce o razboiesc si cum trebuie inima sa se curete pe încetul de gândurile care spurca pe omul dinauntru. Caci zice Domnul Iisus: "Din inima ies gândurile rele, curvie, preacurvie... si acelea sunt care spurca pe om".

77. Deci asa poate sufletul sa stea, întru Domnul, în cuviinta, în frumusetea si în dreptatea sa, cum a fost zidit de la început de Dumnezeu bun foarte si curat, precum zice marele slujitor al lui Dumnezeu, Antonie: "Sufletul având minte dupa fire, se sustine în virtute". Sau iarasi zice: "Dreptatea sufletului sta în a pastra mintea dupa fire, precum a fost zidita". Iar peste putin zice iarasi: "Sa ne curatim cugetarea, caci eu aed ca daca sufletul s-a curatit din toate partile si ramâne în starea fireasca, poate, ajungând stravazator, sa vada mai mult si mai departe decât dracii, având în el pe Domnul, care-i descopera". Acestea le spune vestitul Antonie, cum zice marele Atanasie în "Viata" lui.

78. Orice gând este o nalucire a unui lucru sensibil, aparuta în minte. Caci Asirianul fiind minte, nu poate sa ne amageasca altfel, decât folosindu-se de lucrurile cunoscute de noi prin simturi si obisnuite noua.

79.Precum nu ne este cu putinta sa urmarim pasarile ce zboara în aer, fiind noi oameni, sau sa zburam ca ele, firea noastra neavând aceasta însusire, la fel nu e cu putinta sa biruim gândurile dracesti ce ni se întâmpla sa vina, fara rugaciune treaza si deasa, sau sa strabatem cu ochiul mintii tinta spre Dumnezeu; iar daca nu, vezi pamântul.

80. Drept aceea, daca vrei cu adevarat sa acoperi cu rusine gândurile si sa te linistesti cu dulceata si sa pastrezi cu usurinta trezvia din inima, sa se lipeasca rugaciunea lui Iisus de rasuflarea ta si vei vedea cum se împlineste aceasta în putine zile.

81. Precum nu e cu putinta sa se scrie slove în aer, caci acestea trebuie sa se scrie pe vreun lucru, ca sa se pas­treze multa vreme, la fel trebuie sa lipim rugaciunea lui Iisus Hristos de trezvia ostenitoare, ca virtutea prea frumoasa a trezviei sa ramâna statornic împreuna cu El si prin El sa ni se pastreze nerapita în veac.

82. "Întoarce, zice, spre Domnul lucrurile tale si vei afla har". Drept aceea sa nu se zica si despre noi de Proorocul: "Aproape esti, Doamne, de gura lor, dar departe de ranunchii lor".73 Nimeni altul nu va aduce inimii în chip statornic pace dinspre partea patimilor, decât numai Iisus Hristos, Cel ce a unit pe cele ce se aflau la mare departare una de alta.

83 Sufletul e întunecat deopotriva de acestea doua: de vorbirile gândurilor în cugetare si de întâlnirile si vorbele desarte de afara. Cei ce vreau sa fie feriti de pagubirea mintii trebuie sa se întristeze atât de gânduri­le cât si de oamenii carora le place sa vorbeasca degeaba, pentru o pricina foarte binecuvântata: ca nu cumva, întunecându-se mintea, sa i se moleseasca trezvia. Caci întunecându-ne din pricina uitarii, ne pierdem mintea.

84. Cel ce-si pazeste curatia inimii cu toata sârguinta, va avea de învatator pe legiuitorul ei Hristos, care-i sopteste tainic voia Sa. "Auzi-voi ce va grai în Domnul Dumnezeu"4 zice David aratând acest lucru. Iar ara­tând cercetarea ce si-o face mintea sie-si pentru razboiul cel mintal (inteligibil) si sprijinirea ajutatoare a lui Dumnezeu, spune: "Va zice omul: fi-va oare roada drep­tului?"75 Apoi aratând efectul ce rezulta din amândoua, printr-o întâlnire între ele, zice: "Asadar este Dumnezeu, care-i judeca pe ei pe pamânt",76 adica pe dracii vicleni în pamântul inimii noastre. Si-n alta parte zice: "Apropia-se-va omul si inima adânca, si se va înalta Dumne­zeu; si atunci ranile de la ei li se vor parea ca niste sageti de prunci".77                                             ,.

85 Sa ne calauzim inima pururea, povatuiti de întelep­ciune, dupa sfintitul cântaret, respirând necontenit însasi puterea lui Dumnezeu Tatal si întelepciunea lui Dumnezeu, Hristos Iisus. Iar daca molesindu-ne de vreo împrejurare oarecare, vom slabi lucrarea mintii, în dimineata urmatoare sa strângem iarasi bine mijlocul mintii si sa ne apucam cu putere de lucru, stiind ca nu vom avea aparare, noi care cunoastem binele, de nu-1 vom face.

86. Precum mâncarile aducatoare de boala, îndata ce au fost primite în trup supara, iar cel ce le-a mâncat, simtind îndata vatamarea cauta sa le verse mai repede. prin vreun leac si asa ramâne nevatamat, la fel si mintea, când a primit sa înghita gândurile si simte amaraciunea lor, le varsa cu usurinta prin rugaciunea lui Iisus, strigata din adâncurile inimii, si le leapada cu desavârsire, precum a învatat si cercetat cu stiinta acest lucru cei ce se îndeletnicesc cu trezvia.

87. Uneste cu rasuflarea narii trezvia si numele lui Iisus, sau gândul neuitat la moarte si smerenia. Caci amândoua sunt de mare folos.

88. Zis-a Domnul: "Învatati de la mine, ca sunt blând si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre"

89 Zis-a Domnul: "Cel ce se va smeri pe sine ca acest prunc se va înalta, iar cel ce se înalta pe sine se va smeri".79 "învatati de la mine", zice; vezi ca smerenia este învatatura? Caci porunca Lui este viata vesnica, iar aceasta e smerenia. Asadar, cel ce nu este smerit a cazut din viata si în partea cea dimpotriva se va afla.

90. Daca toata virtutea se savârseste prin suflet si trup, iar pe de alta parte si sufletul si trupul sunt fapturi ale lui Dumnezeu, prin care, cum am zis, se împlineste virtutea, cum nu aiuram în chipul cel mai cumplit, falindu-ne cu podoabele straine ale sufletului si ale trupului, umblând adica dupa slava desarta si sprijinindu-ne de mândrie, ca un toiag de trestie? Si cum nu ridicam astfel împotriva capului nostru, pentru nelegiu­irea si nebunia noastra, ca tot ce poate fi mai înfricosat, pe Dumnezeu, care ne întrece cu maretia sa nemar­ginita? Caci "Domnul celor mândri le sta împotriva".80 In loc de urma Domnului întru smerenie, ne împrie­tenim cu dracul trufas, vrajmasul Domnului, din pricina, cugetului mândru si iubitor de slava desarta. Din pricina aceasta spune Apostolul: "Caci ce ai, ce n-ai luat”; oaie te-ai facut tu pe tine însuti? Iar daca ai luat de la Dum­nezeu trupul si sufletul, din care, în care si prin care se înfaptuieste toata virtutea, "ce te lauzi ca si când n-ai fi luat?" Caci Domnul este cel ce ti le daruieste tie acestea.

91.  Peste tot curatia inimii, prin care se afla în noi smerenia si tot binele ce coboara de sus, nu sta în altceva decât în a nu îngadui gândurilor ce se apropie sa intre în suflet.

92. Paza mintii cu Dumnezeu, care staruie în suflet numai prin Dumnezeu, da întelepciune mintii în luptele cele dupa Dumnezeu. Caci nu putina destoinicie îi da ea celui ce se împartaseste de ea, spre chivernisirea faptelor si cuvintelor, sale cu judecata bine primita la Domnul.

93 Semnele preotului în Vechiul Testament erau preînchipuiri ale inimii curate, ca si noi sa avem grija de vesmântul inimii, ca nu cumva sa se înnegreasca din pricina pacatului, ci sa-1 curatim cu lacrimi, cu pocainta si cu rugaciune. Caci mintea este un lucru usor si anevoie de oprit de la amintiri nelegiuite; un lucru care se ia usor dupa nalucirile rele si bune ale cugetarii.

94. Cu adevarat fericit este cel ce s-a lipit în cugetare de rugaciunea lui Iisus si-L striga pe El neîncetat în ini­ma, cum s-a unit aerul cu trupurile noastre, sau flacara cu ceara. Venind soarele pe deasupra pamântului face ziua; iar numele sfânt si prea cinstit al Domnului Iisus luminând în cugetare neîncetat naste nenumarate întelesuri, asemenea soarelui.

95 Dupa ce se împrastie norii, vazduhul se arata curat. Iar dupa ce au fost împrastiate nalucirile patimi­lor, de catre soarele dreptatii Iisus Hristos, obisnuiesc sa se nasca în inima întelesuri luminoase si stelare din tot vazduhul ei luminat de Iisus Hristos. Caci zice Ecleziastul: "Cei ce nadajduiesc în Domnul vor întelege adevarul si cei credinciosi în dragoste, vor petrece cu Dânsul".81

A zis careva dintre Sfinti: ''Daca tii minte raul, tine minte si raul de la draci; si daca dusmanesti, dusmaneste trupul de-a pururi. Trupul e prieten viclean, si daca e slujit te razboieste si mai mult. Si iarasi: "Câstiga dus­manie împotriva trupului si lupta împotriva pântece-lui".82

96. în cuvintele de pâna aci ale sutei întâi si a doua am înfatisat ostenelile sfintitei linisti a mintii. Ele nu cuprind numai fructele cugetarii noastre, ci si cele ce le-am învatat din cuvintele înteleptilor de Dumnezeu Parinti despre curatia mintii. Iar acum dupa ce am spus aceste putine lucruri, pentru a arata câstigul ce vine din pazirea mintii, vom înceta a grai.

97. Vino asadar si-mi urmeaza spre unirea cu fericita pazire a mintii, oricine ai fi tu cel ce doresti în duh sa vezi zile bune, si te voi învata în Domnul lucrarea vazuta si vietuirea Puterilor inteligibile.

98. Caci nu se vor satura îngerii sa laude pe Facatorul, nici mintea curata sa se ia la întrecere cu ei. Si precum fiintele netrupesti nu se îngrijesc de hrana, asa nici fiintele netrupesti în trup nu se îngrijesc de ea, daca vor intra în cerul linistii mintii.

99. Precum Puterile de sus nu se îngrijesc de bani sau de avutii, asa nici cei ce si-au curatit vederea sufletului si au ajuns la deprinderea virtutii nu vor fi îngrijati de asuprirea de la duhurile rele. Si precum acelora le este vadita bogatia înaintarii în Dumnezeu, la fel si acestora le este vadita dragostea catre Dumnezeu si iubire, atintirea si suirea spre Dumnezeu. Iar întinzându-se si mai mult în suirea lor cu dragoste si nesat, din pricina ca au gustat din dorul dumnezeiesc si extatic, ei nu se vor opri pâna nu vor-ajunge pe Serafim, si nu vor pregeta în trezvia mintii si în urcusul iubitor pâna nu se vor face îngeri, în Hristos Iisus Domnul nostru.

100. Nu este venin mai tare ca veninul aspidei si al vasiliscului, si nu este pacat mai mare ca pacatul iubirii trupesti de sine. Iar ca pui zburatori ai iubirii trupesti de sine, ai pe acestia: laudele în inima, încântarea de sine, lacomia pântecelui, curvia, slava desarta, pizma si coroa­na tuturor: mândria, care stie sa cucereasca nu numai pe oameni, ci si pe îngerii din ceruri si sa-i îmbrace în întuneric în loc de lumina. 

Acestea ti le-a scris, Teodule, cel ce poarta numele isihiei, desi e dezmintit de fapte. Dar poate nu sunt ale noastre ci cât ni le-a dat Dumnezeu, Cel laudat si slavit în Tatal, în Fiul si în Duhul Sfânt, de toata firea rationala, de îngeri, de oameni si de toata zidirea, pe care a facut-o Treimea cea negraita, Dumnezeu cel unul, de a carui împaratie stralucita sa avem si noi parte prin rugaciunile Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu si ale Cuviosilor nostri. Carui Dumnezeu necuprins i se cuvine slava vesnica, Amin.