Marcu Ascetul

ˇ         Credinta neclintita este turn întarit. Iar Hristos se face toate celui ce crede.(Marcu Ascetul)6

ˇ         Orice planuire a ta sa o începi cu Cel ce este începutul a tot binele, ca sa fie dupa voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gând sa faci. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce e smerit în cugetul sau si împlineste o lucrare dumnezeiasca, când ceteste dumnezeiestile Scripturi pe toate le aduce în legatura cu sine si nu cu altul. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Cel ce are vreun dar duhovnicesc si sufera împreuna cu cel ce nu-l are îsi pastreaza darul prin împreuna patimire; iar cel mândru si-l va pierde, scufundându-se în gândurile trufiei. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Gura celui smerit în cugetare graieste adevarul; iar cel ce i se împotriveste se aseamana cu sluga aceea care a palmuit peste obraz pe Domnul. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Sa nu te înalti întru inima ta pentru ca întelegi cele zise în Scripturi, ca sa nu cazi cu mintea în duhul hulirii. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Sa nu încerci a dezlega prin gâlceava un lucru încurcat, ci prin cele aratate de legea duhului, adica prin rabdare, rugaciune si nadejdea  care numai la un lucru se gândeste. (Marcu Ascetul)3

ˇ         Sa nu te înalti când versi lacrimi în vremea rugaciunii, caci Hristos este Cel ce s-a atins de ochii tai de ai putut vedea cu mintea. (Marcu Ascetul)32 45

ˇ         Cel ce, asemenea orbului, si-a lepadat haina si s-a apropiat de Domnul se face ucenicul Lui si propovaduitorul învataturilor celor mai înalte. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Este o zdrobire de inima lina si folositoare, spre înmuierea ei; si este alta ascutita si vatamatoare, spre pedepsirea ei. (Marcu Ascetul)9

ˇ         Privegherea, rugaciunea si rabdarea necazurilor ce vin asupra noastra aduc inimii zdrobirea neprimejdioasa si folositoare, daca nu împrastiem tovarasia lor prin lacomia dupa ceva. Caci cel ce rabda în aceasta, si în celelalte va fi ajutat; iar cel nepasator si împrastiat, la iesirea din trup, cumplit se va chinui. (Marcu Ascetul)38

ˇ         Inima iubitoare de placeri, în vremea iesirii i se face sufletului închisoare si lant; iar cea iubitoare de osteneli îi este poarta deschisa. (Marcu Ascetul)38

ˇ         Inima învârtosata este poarta de fier zavorâta înaintea cetatii; iar celui ce patimeste raul si este strâmtorat i se deschide de la sine, ca si lui Petru. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Multe sunt felurile rugaciunii, care de care mai deosebit. Totusi nici una nu este vatamatoare, decât aceea care nu mai este rugaciune, ci lucrare diavoleasca. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Un om voind sa faca rau, s-a rugat, dupa obicei, mai întâi în cuget, si prin purtarea de grija a lui Dumnezeu fiind împiedicat, mai pe urma mult i-a multumit. (Marcu Ascetul)6

ˇ         David vrând sa ucida pe Nabal din Carmel, dupa ce a luat înstiintare despre dumnezeiasca rasplatire, taindu-si gândul acesta, mult a multumit. Stim iarasi ce a facut când a uitat de Dumnezeu, neoprindu-se pâna ce Natan proorocul nu i-a adus aminte de Dumnezeu. (Marcu Ascetul)6

ˇ         Când îti aduci aminte de Dumnezeu înmulteste rugaciunea, ca atunci când Îl vei uita Domnul sa-si aduca aminte de tine. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Citind dumnezeiestile Scripturi cugeta la cele ascunse într-însele; „caci câte mai-nainte s-au scris, toate-zice- spre a noastra învatatura s-au scris”. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Scriptura numeste credinta „temelie a celor nadajduite”; iar pe cei ce nu cunosc salasluirea lui Hristos, i-a numit neîncercati. (Marcu Ascetul) 6

ˇ         Legea libertatii învata tot adevarul. Multi o stiu aceasta prin cunostinta; însa putini o înteleg, pentru ca întelegerea e totdeauna în proportie cu împlinirea poruncilor ei. (Marcu Ascetul)6

ˇ         Legea slobozeniei se cunoaste prin cunostinta adevarata; se întelege prin lucrarea poruncilor; si se împlineste desavârsit prin mila lui Hristos. (Marcu Ascetul)6

ˇ         Când ne vom sili sa împlinim în cunostinta toate poruncile lui Dumnezeu, vom întelege ca legea Domnului este fara prihana; ca se cultiva prin faptele noastre cele bune, dar fara mila lui Dumnezeu nu este cu putinta sa se desavârseasca între oameni. (Marcu Ascetul)6

ˇ         Un lucru poate fi savârsit bine la aratare, dar scopul celui ce l-a savârsit nu e bun. De asemenea poate fi rau la înfatisare, dar tinta facatorului poate fi buna. Dar nu numai fapte savârsesc unii, ci si vorbe graiesc în chipul în care am zis. Caci unii schimba calitatea unui lucru prin neiscusinta si nestiinta lor, altii prin intentia cea rea, si iarasi altii prin scopul evlavios. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Pe cel ce îsi ascunde defaimarea si ocara punând înainte laude, cu greu îl pot descoperi cei mai simpli. Asemenea acestuia este si cel ce, sub chipul smereniei, e plin de slava desarta. Acestia acoperind multa vreme adevarul cu minciuna, în cele din urma sunt dati totusi pe fata prin fapte. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Unul facând un lucru la aratare bun vatama pe aproapele sau; iar altul nefacând un asemenea lucru îl ajuta cu gândul. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Pe cel ce a încetat de-a mai pacatui si s-a pocait nu-l mai mustra; iar de zici ca pentru Dumnezeu îl mustri, mai întâi descopera-ti pacatele tale. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel nedreptatit de oameni scapa de pacat si pe masura mâhnirii sale afla sprijin împotriva lui. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Cel ce crede în rasplata lui Hristos pe masura credintii sale rabda bucuros toata nedreptatea. (Marcu Ascetul)6 39

ˇ         Cel ce se roaga pentru oamenii ce-l nedreptatesc, îi înspaimânta pe draci; iar cei ce lupta cu cei dintâi, e ranit de cei de al doilea. (Marcu Ascetul)39

ˇ         E mai bine sa fim batjocoriti de oameni decât de draci; dar cel placut lui Dumnezeu pe amândoi i-a biruit. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Ocara de la oameni aduce întristare inimii, dar se face pricina de curatie celui ce o rabda. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Nestiinta îndeamna la împotrivire fata de cele ce sunt de folos si nerusinându-se sporeste numarul pacatelor. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Primeste necazurile, ca întru nimic nu te pagubeste în cele ce le ai de mai înainte; dar leapada lacomia, caci ai sa dai socoteala. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Dupa ce ai pacatuit în ascuns, nu încerca sa uiti. „Caci toate sunt goale si descoperite pentru ochii Domnului, înaintea Caruia avem sa dam socoteala”. Arata-te Stapânului cu cugetul tau. „Caci omul cauta la fata, pe când Dumnezeu priveste în inima”. (Marcu Ascetul)33

ˇ         Nu cugeta si nu face nimic, fara un scop placut lui Dumnezeu. Caci cel ce calatoreste fara scop, va osteni în zadar. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce pacatuieste fara sa fie silit, cu greu se pocaieste, pentru ca dreptatea lui Dumnezeu este fara de greseala. (Marcu Ascetul)33

ˇ         Întâmplarea dureroasa face pe întelept sa-si aduca aminte de Dumnezeu si întristeaza pe masura ei pe cel ce a uitat pe Dumnezeu. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Orice suferinta fara voie sa te învete sa-ti aduci aminte de Dumnezeu; în acest caz nu-ti va lipsi prilejul spre pocainta. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Uitarea în sine n-are nici o putere, dar se întareste din pricina negrijii noastre si pe masura acesteia. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Nu zice: „Ce sa fac, caci ceea ce nu voiesc aceea mi se întâmpla sa fac?”, ci, aducându-ti aminte, cugeta la ceea ce esti dator sa faci. Deci fa binele de care-ti aduci aminte; si cel de care nu-ti aduci aminte se va descoperi tie. Si sa nu-ti dai cugetul fara judecata uitarii. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Scriptura zice ca „iadul si pierzarea sunt aratate înaintea Domnului”. Acestea le zic despre nestiinta si uitarea inimii. Caci iad este nestiinta, fiindca amândoua sunt întunecate. Si pierzare este uitarea, pentru ca prin ea am pierdut din cele ce le aveam. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Cel ce nu poarta grija dupa puterea lui de toate virtutile savârseste un pacat anevoie de iertat; dar rugaciunea si milostenia întorc pe cei ce nu poarta de grija. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Gândeste-te la sfârsitul oricarui necaz fara voie si vei afla în el pieirea pacatului. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Multe sunt sfaturile aproapelui spre ceea ce este de folos; dar nimanui nu i se potriveste asa de mult ca judecata constiintei sale. (Marcu Ascetul)46

ˇ         Când cauti tamaduire, ia seama la constiinta si tot ce-ti va spune ea sa faci si vei avea folos. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Dumnezeu si constiinta stiu cele ascunse ale fiecaruia, deci prin acestea sa primim îndreptarea. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Cel ce se osteneste fara sfat e sarac în toate. Iar cel ce alearga cu nadejde e de doua ori bogat. (Marcu Ascetul)46

ˇ         Oricâta batjocura va rabda cineva pentru adevarul lui Hristos, va primi însutita slava de la multime. Dar mai bine este a face binele pentru cele viitoare. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Când un om foloseste pe altul prin cuvinte sau fapte, sa stie amândoi ca e de fata harul lui Dumnezeu. Iar cel ce nu întelege aceasta va fi stapânit de cel ce întelege. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce lauda pe aproapele în chip fatarnic îl va osândi dupa o vreme si va fi el însusi rusinat. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce nu cunoaste cursele vrajmasului va fi ucis cu usurinta; si cel ce nu stie pricinile patimilor va cadea. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Din iubirea de placere vine negrija si din negrija uitarea; caci Dumnezeu a daruit tuturor cunostinta celor de folos. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Omul sfatuieste pe aproapele precum stie; iar Dumnezeu lucreaza în cel ce aude, precum acela a crezut. (Marcu Ascetul)46

ˇ         Am vazut oameni simpli smerindu-se cu fapta si care s-au facut prin aceasta mai întelepti decât cei ce pareau plini de toata cunoasterea. Alt om simplu, auzindu-i pe aceia ca sunt laudati, nu le-a urmat smerenia, ci, umplându-se de slava desarta pentru simplitatea sa, a cazut în mândrie. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Cel ce dispretuieste cunostinta si se lauda cu lipsa de învatatura nu e simplu numai în cuvânt, ci si în cunostinta. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Precum altceva e maiestria cuvântului si altceva priceperea, tot asa altceva este simplitatea în cuvânt si altceva priceperea. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Simplitatea cuvintelor nu vatama pe cel preacuvios, precum nici maiestria cuvintelor pe cel smerit la cuget. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Nu zice: „Nu stiu ce se cuvine si deci sunt nevinovat daca nu fac aceea.” Daca le-ai face pe toate câte le stii ca sunt bune, ti s-ar descoperi pe urma si celelalte, cunoscându-se una din cealalta. De aceea nu-ti foloseste sa cunosti cele de al doilea, înainte de împlinirea celor dintâi. Caci „cunostinta îngâmfa”, îndemnând la nelucrare, iar „dragostea zideste”, îndemnând la rabdarea tuturor. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Cuvintele dumnezeiestii Scripturi citeste-le prin fapte si nu le întinde în vorbe multe, îngâmfându-te în desert cu simpla lor întelegere. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Cel ce a lasat fapta si se reazema pe cunostinta simpla tine în loc de sabie cu doua taisuri bat de trestie, care în vreme de razboi, cum zice Scriptura, gaureste mâna si strecoara în ea otrava firii înainte de cea a vrajmasilor. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Tot gândul e masurat si cântarit la Dumnezeu. Caci poate fi cugetat sau cu patima, sau cumpatat. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Cel ce a împlinit o porunca sa astepte ispita pentru ea. Caci dragostea fata de Hristos se probeaza prin cele protivnice. (Marcu Ascetul)29

ˇ         Sa nu dispretuiesti a avea grija de gânduri. Caci lui Dumnezeu nu i se ascunde nici un gând. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Când vezi vreun gând ca-ti fagaduieste slava omeneasca, sa stii sigur ca-ti pregateste rusine. (Marcu Ascetul)44

ˇ         Vrajmasul cunoaste dreptatea legii duhovnicesti si de aceea cauta numai sa câstige consimtirea cugetului. Caci asa fie ca-l va face pe cel cazut în puterea lui sa se supuna ostenelilor pocaintei, fie ca, nepocaindu-se, îl va împovara cu necazuri fara voie. Ba se întâmpla uneori ca îl face sa lupte si împotriva necazurilor, ca în viata aceasta sa-i înmulteasca durerile, iar la iesirea sufletului sa-l dovedeasca necredincios din pricina lipsei de rabdare.27

ˇ         Fata de încercarile care vin, multi s-au împotrivit în multe chipuri. Dar fara rugaciune si pocainta, nimeni n-a scapat de asuprire. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cele rele îsi primesc puterea una de la alta; de asemenea si cele bune cresc una prin alta si pe cel partas de ele îl mâna si mai mult înainte. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Diavolul nu dispretuieste pacatele cele mici, caci altfel nu poate conduce spre cele mai mari. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Nimic n-a folosit cel ce s-a lepadat de toate si se îndulceste cu patima. Caci ceea ce facea prin avutie, face si acum neavând nimic. De asemenea cel ce se înfrâneaza, daca agoniseste avere, e frate la cuget cu cel de mai înainte; caci lor este aceeasi pentru placerea din cuget, iar tatal este altul pentru deosebirea patimii. (Marcu Ascetul)41

ˇ         Este câte unul care-si taie o patima pentru o placere. Si poate ca unul ca acesta nu-si da seama el însusi de sine, ostenindu-si prosteste. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Pricina a tot pacatul este slava desarta si placerea. Cel ce nu le uraste pe acestea nu va dezradacina patima. „Radacina tuturor relelor s-a zis ca este ca este iubirea de argint”, dar si aceasta e vadit ca se sustine prin acelea. Mintea devine oarba prin aceste trei patimi: prin iubirea de argint, prin slava desarta si prin placere. Câtestreile sunt, dupa Scriptura, fiicele lipitoarei, fiind iubite de necumpatare cu iubire de maica. Cunostinta si credinta, tovarasele firii noastre, nu sunt tocite prin nimic altceva ca prin acelea. Mânia, furia, razboaiele, uciderile si tot pomelnicul relelor din pricina lor au prins atâta putere între oameni. Iubirea de argint, slava desarta si placerea trebuie urâte ca niste mame ale relelor si ca niste mame vitrege ale virtutilor. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cel ce nu cunoaste adevarul nu poate nici crede cu adevarat. Caci cunostinta naturala premerge credintei. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Precum celor ce s-au hranit fara socoteala le foloseste absintul amar, asa celor cu purtari pacatoase le e de folos sa patimeasca rele. Caci leacurile acestea pe cei dintâi urmeaza îi face sanatosi, iar pe ceilalti îi pregatesc spre pocainta. (Marcu Ascetul)39

ˇ         De nu vrei sa patimesti raul sa nu vrei nici sa-l faci, pentru ca lucrul dintâi urmeaza neaparat celui de al doilea. „Caci ce seamana fiecare, aceea va si secera”. Semanând de buna voie cele rele si secerându-le fara de voie, trebuie sa ne minunam de dreptatea lui Dumnezeu. Dar fiindca s-a rânduit o vreme oarecare între semanat si seceris, nu credem în rasplata. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Pacatuind, sa nu învinovatesti fapta, ci gândul. Caci daca mintea nu o lua înainte, nu i-ar fi urmat trupul. (Marcu Ascetul)28

ˇ         E mai rau cel ce savârseste raul într-ascuns decât cei ce savârsesc nedreptate pe fata. Pentru aceasta, acela se va si munci mai rau. Cel ce împleteste viclenii si face raul într-ascuns este, dupa Scriptura, „sarpe ce sade în cale în cale si musca copita calului”. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Precum nu se îngaduie apa si focul laolalta, asa nu se îngaduie întreolalta apararea si smerenia. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Cel care cere iertare de pacate iubeste smerenia cugetului. Iar cel ce osândeste pe altul îsi pecetluieste relele sale. (Marcu Ascetul)45

ˇ         De vrei sa te mântuiesti, iubeste cuvântul adevarat si nu lepada niciodata, fara judecata, mustrarea. Un cuvânt adevarat a schimbat puii de napârci si le-a aratat sa fuga de mânia ce va sa vie. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce primeste cuvintele adevarului primeste pe Dumnezeu Cuvântul. Caci zice: „Cel ce va primeste pe voi pe Mine ma primeste”. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Slabanogul pogorât prin acoperis este pacatosul mustrat de credinciosi pentru Dumnezeu, si care primeste iertarea pentru credinta acelora. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Mai bine este a ne ruga cu evlavie pentru aproapele, decât a-l mustra pentru tot lucrul. (Marcu Ascetul)11

ˇ         Cel ce se pocaieste asa cum se cuvine e luat în râs de nebuni. Dar aceasta sa-i fie semn de buna placere la Dumnezeu. (Marcu Ascetul)33

ˇ         „Cel ce se lupta, se înfrâneaza de la toate”; si nu se odihneste pâna nu va pierde Domnul samânta din Babilon. (Marcu Ascetul)38

ˇ         Gândeste-te ca patimile de ocara sunt douasprezece. Daca iubesti cu voia pe una din ele, aceea va umplea locul celor unsprezece. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Pacatul este foc ce arde. Cu cât înlaturi materia, cu atât se stinge, si cu cât adaugi, va arde mai mult. (Marcu Ascetul)27

ˇ         De ai fost înaltat prin laude, asteapta ocara. Caci zice: „Cel ce se înalta pe sine, umili-se-va”. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Obisnuinta, care o ia înaintea voii si a cunostintei, este amintirea fara de voie a pacatelor de mai-nainte. La cel ce se nevoieste, ea e împiedicata sa înainteze pâna la patima; iar la cel biruitor e rapusa pâna la momeala. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Atacul (momeala) este o miscare fara imagini a inimii, care e prinsa îndata de cei încercati, ca într-o strunga. Acolo unde se ivesc chipuri în gând, s-a produs consimtirea. Caci miscarea fara chipuri este un atac nevinovat. Câte unul fuge si de acestea ca busteanul din foc; dar câte unul nu se întoarce pâna nu arde cu flacara. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Nu zi: „Nu vreau si vine”, caci cu siguranta daca nu iubesti lucrul însusi, iubesti pricinile lui. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cel ce cauta lauda e supus patimii si cel ce se plânge de necaz iubeste placerea. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Gândul celui împatimit de placere oscileaza ca o cumpana. Aici plânge si se tânguieste pentru pacate, aici se lupta cu aproapele si i se împotriveste aparându-si placerile. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cel ce le cearca toate si retine binele va fugi pe urma de tot raul. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Barbatul îndelung rabdator are multa cumintenie; asemenea si cel ce-si apropie urechea de cuvintele întelepciunii. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Celui învârtosat la inima nu-i foloseste cuvântul unei cunostinte mai subtiri, pentru ca daca nu e înfricat, nu primeste durerile pocaintei. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Pe omul puternic sa nu-l mustri pentru slava desarta, ci arata-i viitoarea necinste. Caci în acest chip cel cuminte poate fi mustrat fara greutate. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce uraste mustrarea, se supune patimii cu voia; iar cel ce o iubeste va lupta si cu obisnuinta. (Marcu Ascetul)43

ˇ          Nu voi sa auzi rautatile straine; caci printr-o asemenea vointa de-a auzi se sapa si în tine trasaturile rautatilor. (Marcu Ascetul)29

ˇ         Daca îti intra în urechi cuvinte urâte, mânie-te pe tine si nu pe cel ce le graieste. Caci daca urechea e rea, rau e si cel care o poarta. (Marcu Ascetul)29

ˇ         Daca cineva se nimereste între oamenii care graiesc desertaciuni, sa se socoteasca pe sine însusi vinovat de asemenea cuvinte; chiar daca nu are vreo vina proaspata, are vreuna mai veche. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Necazurile de acum pune-le alaturea cu bunatatile viitoare si nicicând descurajarea nu-ti va molesi nevointa. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Când, pentru vreo binefacere trupeasca, lauzi pe vreun om ca bun, uitând de Dumnezeu, acelasi om pe urma ti se va arata ca e rau. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Primeste împletirea celor bune si a celor rele, cu gând egal; si Dumnezeu va netezi neegalitatile dintre lucruri. Neegalitatea gândurilor aduce schimbarile starilor proprii. Caci Dumnezeu a rânduit în chip potrivit ca sa vie dupa cele de voie cele fara de voie. (Marcu Ascetul)39

ˇ          Întâmplarile sensibile sunt puii celor inteligibile, împlinind cele cuvenite dupa voia lui Dumnezeu. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Din inima împatimita de placere, rasar gânduri si cuvinte spurcate. Iar din fum cunoastem materia, care mocneste înauntru. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Zaboveste în cuget si nu vei osteni în încercari. Iar plecând de acolo, rabda necazurile ce vin asupra-ti. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Roaga-te sa nu-ti vie încercare; iar când vine, primeste-o ca pe a ta, nu ca pe una straina. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Ia-ti gândul de la orice lacomie si atunci vei putea sa vezi uneltirile diavolului. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cel ce zice ca cunoaste toate mestesugurile diavolului, se da pe sine ca desavârsit fara sa stie nimic. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Când mintea iese din grijile trupesti, vede, în masura în care iese, lucraturile vrajmasilor. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cel purtat de gânduri e orbit de ele. El vede lucrarile pacatului, dar pricinile lor nu le poate vedea. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Se poate întâmpla ca unul, împlinind pe fata o porunca, sa slujeasca în ascuns patimii si prin gânduri pacatoase sa strice fapta buna. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Prinzându-te începutul vreunui pacat, nu zice: „nu ma va birui pe mine”. Caci întrucât ai fost prins, ai si fost biruit. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Nu voi sa auzi de nenorocirea dusmanilor; caci cei ce asculta cu placere asemenea cuvinte manânca roadele planuirii lor. (Marcu Ascetul)3

ˇ         Nu socoti ca orice necaz vine peste oameni din pricina pacatelor, pentru ca sunt unii bine placuti si totusi încercati. E drept ca s-a scris: „Necuviosii si nelegiuitii vor fi prigoniti”. Dar tot asa s-a scris: „Cei ce voiesc sa traiasca cucernic în Hristos, prigoniti vor fi”. (Marcu Ascetul)39

ˇ         În vreme de necaz, ia seama la momeala placerii. Caci întrucât alina nacazul e bine primita. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Unii numesc întelepti pe cei ce deosebesc lucrurile sensibile, dar întelepti sunt cei ce stapânesc voile lor. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Înainte de dezradacinarea relelor, sa nu asculti de inima ta; caci cele ce le are puse înauntru, pe acelea cauta sa le si sporeasca. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Precum sunt serpi ce se întâlnesc în paduri si altii care umbla prin case, asa sunt patimi ce se închipuiesc de catre cuget, si altele care se lucreaza cu fapta, macar ca se preschimba unele într-altele. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Când vezi poftele ce zac înauntru ca se misca cu putere si cheama mintea ce vietuieste în liniste, la vreo patima, cunoaste ca mintea s-a ocupat mai înainte cu acestea si le-a adus la fapta si le-a asezat în inima. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Idolii constienti (chipurile) din fata mintii sunt mai rai si mai puternici. Dar cei gânditi sunt pricinuitorii si premergatorii celorlalti. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Este un pacat care stapâneste inima din pricina obisnuintei îndelungate; si este un alt pacat care ne razboieste cugetarea prin lucrurile de fiecare zi. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Dumnezeu judeca faptele dupa intentiile lor. Caci zice: „Sa-ti dea tie Domnul dupa inima ta”. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce nu staruieste în cercetarea constiintei nu vrea sa primeasca nici ostenelile trupesti pentru credinta. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Constiinta e o carte naturala. Cel ce o citeste cu fapta face experienta ajutorului dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce a cunoscut voia lui Dumnezeu si o împlineste dupa putere prin osteneli mici scapa de cele mari. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce vrea sa biruiasca ispitele fara rugaciune si rabdare, nu le va departa de la sine, ci mai tare se va încâlci în ele. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Domnul e ascuns în poruncile Sale. Si cei ce-L cauta pe El, îl gasesc pe masura împlinirii lor. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Iacob a facut lui Iosif haina pestrita. Iar Domnul daruieste celui blând cunostinta adevarului, precum s-a scris: „Domnul va învata pe cei blânzi caile Sale” (Marcu Ascetul)3

ˇ         Fa totdeauna binele dupa putere, iar în vremea lucrului mai mare, nu te întoarce spre cel mai mic caci „cel se întoarce înapoi nu este vrednic de Împaratia Cerurilor”. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Hristos a murit, dupa Scripturi, pentru pacatele noastre si celor ce îi slujesc bine le daruieste slobozirea. Caci zice: „Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra întru bucuria Domnului tau”. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Daca esti iubitor de învatatura, fa-te iubitor si de osteneala. Caci simpla cunostinta îngâmfa pe om. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Încercarile care ne vin pe neasteptate ne învata cu bun rost, sa fim iubitori de osteneala si ne atrag, chiar daca nu vrem, la pocainta. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Necazurile care vin asupra oamenilor sunt roadele pacatelor proprii. Iar daca le rabdam prin rugaciune, ne vom bucura iarasi de venirea lucrurilor bune. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Unii oameni, fiind laudati pentru virtute, s-au lasat cuceriti de placere, iar placerea aceasta nutrita de slava desarta au socotit-o mângâiere. Altii, mustrati pentru pacat, s-au umplut de durere si durerea cea spre folos au socotit-o lucrare a pacatului. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Toti aceia care, pentru faptul ca se nevoiesc, dispretuiesc pe cei mai nebagatori de seama, socotesc ca se îndreapta din fapte trupesti. Si toti cei care, rezemându-se pe simpla cunostinta, nesocotesc pe cei lipsiti de cunostinta, se gasesc cu mult mai neîntelepti decât aceia. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Adeseori, din negrija pentru fapte, se întuneca si cunostinta. Caci lucrurile, a caror împlinire a fost nesocotita, s-au sters în parte si din amintire. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Scriptura de aceea ne îndeamna sa dobândim cunostinta lui Dumnezeu, ca sa-L slujim Lui cum se cuvine prin fapte. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Cel ce vrea sa faca ceva si nu poate e socotit de catre cunoscatorul de inimi, Dumnezeu, ca si când ar fi facut. Iar aceasta trebuie sa o întelegem atât cu privire la cele bune, cât si la cele rele. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Când auzi Scriptura zicând ca Dumnezeu „va rasplati fiecaruia dupa faptele sale”, sa nu întelegi ca e vorba de o vrednicie egala cu Gheena sau cu Împaratia, ci ca Hristos va rasplati faptele necredintei în El sau ale credintei, nu ca un schimbator care cântareste pretul lucrurilor de schimb, ci ca Dumnezeu, Ziditorul si Rascumparatorul nostru. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Este o porunca restrânsa si este alta cuprinzatoare. Prin cea dintâi, se porunceste sa dam o parte din ceea ce avem celui ce n-are; printr-a doua, se porunceste lepadarea de toate avutiile. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Este o lucrare a harului, necunoscuta celui slab la minte; si este o alta lucrare a pacatului, care semana cu adevarul. Dar e bine sa nu cercetam prea staruitor aceste lucruri, ca sa nu ratacim. Ci toate sa le aducem, prin nadejde, lui Dumnezeu, caci el stie folosul amândurora. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Cel ce vrea sa strabata marea spirituala rabda îndelung, cugeta smerit, vegheaza si se înfrâneaza. De se va sili sa treaca fara acestea patru, se va tulbura cu inima. Linistirea e retinerea de la rele, iar de-si va lua cineva cu sine si cele patru virtuti, pe lânga rugaciune, nu va avea alt ajutor mai sigur spre starea de nepatimire. Nu se poate linisti mintea fara trup, precum nu poate fi surpat zidul dintre ele, fara linistire si rugaciune. (Marcu Ascetul)22

ˇ         Nu exista rugaciune desavârsita fara o chemare a mintii. Iar cugetul care striga neîmprastiat va fi auzit de Domnul. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Mintea care se roaga neîmprastiat strâmtoreaza si frânge inima; iar „inima înfrânta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi”. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Daca, în vreme ce te rogi, te copleseste trândavia, sau esti suparat în diferite chipuri de pacat, adu-ti aminte de moarte si de muncile înfricosate. Dar e mai bine sa te lipesti de Dumnezeu prin rugaciune si nadejde, decât sa te gândesti la lucruri dinafara, chiar daca sunt de folos. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Nici una din virtuti nu deschide singura, prin sine, usa firii noastre, daca nu sunt împletite toate întreolalta. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Nu e înfrânat cel ce se nutreste cu gânduri. Caci chiar de sunt folositoare, nu-s mai folositoare ca nadejdea. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Pacat spre moarte este tot pacatul nepocait. Chiar de s-ar ruga un Sfânt pentru un asemenea pacat al altuia, nu e auzit. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Daca suntem datori sa facem în fiecare zi toate câte le are firea noastra bune, ce vom da lui Dumnezeu în schimb, pentru relele pe care le-am facut mai înainte? Orice prisos de virtute am adauga astazi, el e o dovada a negrijii trecute, nu e un drept de rasplata. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Tulburarea de bunavoie fie a mintii, fie a trupului, o sporeste pe cealalta, cea a mintii pe cea trupeasca si cea a trupului pe cea a mintii. Caci împreunarea lor da nastere unui rau si mai mare. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Mare virtute e a rabda cele ce vin asupra noastra si a iubi pe cei ce ne urasc, dupa cuvântul Domnului. (Marcu Ascetul)11 39

ˇ         Dovada iubirii nefatarite e iertarea nedreptatilor. (Marcu Ascetul)11

ˇ         Nu pot fi iertate din inima greselile cuiva, fara cunostinta adevarata. Caci aceasta îi arata fiecaruia toate greselile câte le face. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Nu vei pierde nimic din tot ce vei ierta pentru Domnul, caci la timpul cuvenit îti vor veni înmultite. (Marcu Ascetul)11

ˇ         Daca fapta rau planuita îi este stricacioasa oricui, cu mult mai mult celor ce nu au grija de amanuntele ei. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Ostenelilor pentru evlavie le urmeaza mângâierea. Iar aceasta o cunoastem prin legea lui Dumnezeu si prin constiinta. (Marcu Ascetul)38

ˇ         Unul a primit un gând si l-a tinut fara multa socoteala. Altul l-a primit si l-a confruntat cu adevarul. E de întrebat care dintre ei a lucrat cu mai multa evlavie? (Marcu Ascetul)28

ˇ         Rabdarea necazurilor e semnul cunostintei adevarate; la fel neînvinovatirea oamenilor pentru nenorocirile tale proprii. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Daca vei întelege ce zice Scriptura, ca „în tot pamântul stapânesc judecatile lui Dumnezeu”, orice întâmplare ti se va face învatator spre cunostinta de Dumnezeu. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Când suferi vreo ocara de la oameni, cugeta îndata la slava ce-ti va veni de la Dumnezeu. Si ocara te va lasa neîntristat si netulburat; iar slava credincios si nesupus osândei, când va veni. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Nu respinge învatatura, chiar daca esti foarte cuminte. Caci iconomia lui Dumnezeu e mai folositoare ca întelepciunea noastra. (Marcu Ascetul)6

ˇ         Când inima e miscata de vreo placere de la locul ostenelilor de bunavoie devine anevoie de retinut, asemenea unui bolovan foarte greu, ce se rostogoleste la vale. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Precum un vitel nedeprins, alergând dupa iarba, ajunge la un loc marginit de prapastii din amândoua partile, la fel se afla sufletul pe care gândurile l-au desfacut pe-ncetul de locul sau. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Când mintea, dobândind barbatie în Domnul, desface sufletul de obisnuinte învechite, atunci inima e chinuita de minte si de patima, ca de niste calai, care o trag încoace si încolo. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Precum cei ce plutesc pe mare rabda cu placere arsura soarelui, la fel cei ce urasc pacatul iubesc mustrarea. Pentru ca cea dintâi se împotriveste vântului, cea de-a doua patimilor. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Precum fuga în timpul iernii sau Sâmbata aduce durere trupului si întinare sufletului, la fel rascoala patimilor în trupul îmbatrânit si în sufletul sfintit. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Când sufletul care a pacatuit nu primeste necazurile ce vin asupra-i, atunci îngerii zic despre el: „Am doftorit Babilonul si nu s-a vindecat”. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Mintea, care a uitat de cunostinta adevarata, se lupta pentru cele protivnice, ca pentru unele ce-i sunt de folos. (Marcu Ascetul)7

ˇ         De vin asupra noastra gânduri fara voie, sa fim siguri ca iubim cauzele lor; iar de vin gânduri cu voie, iubim si lucrurile spre care se îndreapta. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Parerea de sine si îngâmfarea sunt pricini ale hulirii; iar iubirea de argint si slava desarta sunt pricini ale neîndurarii si ale fatarniciei. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Când diavolul vede ca mintea s-a rugat din inima, aduce ispite mari si rautacios uneltite. Caci nu vrea sa stinga virtuti mici prin ispite mari. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Un gând care zaboveste arata împatimirea omului. Iar daca e alungat repede, arata razboi si împotrivire. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Atâta adevar se cuprinde în cunostinta fiecaruia, câta siguranta îi dau blândetea, smerenia si dragostea. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Roaga-te staruitor la orice lucru, ca unul ce nu poti face nimic fara ajutorul lui Dumnezeu. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Rugaciunea neîmprastiata e semn de iubire fata de Dumnezeu la cel ce staruie în ea. Negrija de ea si împrastierea ei e dovada iubirii de placeri. (Marcu Ascetul)28 40

ˇ         Cel ce privegheaza, rabda si se roaga nestrâmtorat, se împartaseste în chip vadit de Duhul Sfânt. Iar cel ce e strâmtorat în acestea, dar rabda totusi cu voia, primeste si el îndata ajutor. (Marcu Ascetul)43

ˇ         O porunca se vadeste mai aleasa ca alta. De aceea exista si o credinta mai sigura ca alta credinta. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Bine este sa folosim prin cuvinte pe cei care întreaba; dar mai bine e sa conlucram cu ei prin rugaciune si virtute. Caci cel ce, prin acestea, se aduce pe sine la Dumnezeu, ajuta si aproapelui. (Marcu Ascetul)38

ˇ         Daca vrei sa-l folosesti fara vorba multa pe iubitorul de învatatura, îndeamna-l la rugaciune, la credinta dreapta si la rabdarea necazurilor. Caci prin acestea se dobândesc toate celelalte virtuti. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Tuturor relelor le premerge nestiinta; iar a doua dupa nestiinta e necredinta.7

ˇ         Fugi de ispita prin rabdare si prin rugaciune. Caci daca i te împotrivesti fara acestea, vine asupra-ti si mai navalnic. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cel blând pentru Dumnezeu e mai întelept decât cei întelepti si cel smerit cu inima e mai puternic decât cei puternici. Caci ei poarta jugul lui Hristos întru cunostinta. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Toate câte le graim sau le savârsim fara rugaciune ni se arata pe urma sau gresite sau vatamatoare, si ne dovedesc lipsiti de cunostinta prin lucrurile care urmeaza. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Precum celui ce se pocaieste îi e straina cugetarea semeata, asa celui ce pacatuieste de bunavoie îi e cu neputinta cugetarea smerita. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Ceea ce e casa vazuta pentru aerul obisnuit, aceea este mintea rationala pentru harul dumnezeiesc. Cu cât scoti mai mult materia afara, cu atât mai mult navaleste acela înauntru; si cu cât o mâni pe aceasta, mai mult înauntru, cu atât mai mult se retrage acela. Materia casei sunt vasele si mâncarile; iar materia mintii slava desarta si placerea. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Celui ce flamânzeste pentru Hristos harul i se face hrana; celui ce înseteaza bautura preadulce; celui ce tremura de frig haina; celui ostenit odihna; celui ce se roaga deplina încredintare; celui ce plânge mângâiere. (Marcu Ascetul)6

ˇ         Cel ce uraste patimile smulge pricinile lor. Iar cel ce se supune pricinilor e razboit de patimi, chiar daca nu vrea. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Radacinile gândurilor sunt pacatele vazute, pe care le savârsim cu mâinile, cu picioarele si cu gura. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Nu poate sta de vorba cu patima în minte cel ce nu iubeste pricinile ei. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Cel care, dispretuit fiind de cineva, nu se gâlceveste cu cel ce-l dispretuieste, nici cu cuvântul, nici cu gândul, a dobândit cunostinta adevarata si arata credinta tare Stapânului. Deci nici cel ce nedreptateste nu ajunge la vreun prisos, nici cel nedreptatit nu e lipsit de ceva, omul trece ca o umbra, si deci în desert se tulbura. (Marcu Ascetul)3

ˇ         Când vezi pe cineva îndurerat de multe ocari, cunoaste ca, dupa ce s-a umplut de gânduri de-ale slavei desarte, secera acum cu scârba spicele semintelor din inima. (Marcu Ascetul)44

ˇ         Cel ce s-a bucurat de placerile trupesti mai mult decât trebuie, va plati prisosul cu osteneli însutite. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Mai marele e dator sa spuna supusului ceea ce e dator sa faca; iar daca nu e ascultat, sa-i vesteasca venirea relelor. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Cel ce este nedreptatit de cineva si nu cere de la cel ce l-a nedreptatit ceea ce i se datoreaza, crede, cu privire la partea aceea, lui Hristos, si va lua însutit în veacul acesta si va mosteni viata vesnica. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Aducerea aminte de Dumnezeu face sa se nasca în inima osteneala si durerea pentru cinstirea lui; si tot cel ce uita de Dumnezeu cauta placerea si fuge de durere. (Marcu Ascetul)13

ˇ         Nu zice ca cel izbavit de patimi nu mai poate avea necazuri. Caci chiar daca nu pentru el, e dator totusi sa aiba necazuri pentru aproapele. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Când vrajmasul are în stapânire multe zapisuri de ale pacatelor uitate, îl sileste pe datornic sa le savârseasca si prin aducerea aminte, folosindu-se cu viclean mestesug de legea pacatului. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Daca vrei sa-ti amintesti neîncetat de Dumnezeu, nu respinge necazurile ca nedrepte, ci rabda-le ca pe unele ce vin dupa dreptate. Caci rabdarea lor trezeste si învioreaza amintirea prin fiecare întâmplare. Iar respingerea lor micsoreaza durerea si osteneala spirituala a inimii si prin aceasta produce uitarea. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Daca vrei ca Domnul sa-ti acopere pacatele, sa nu-ti arati oamenilor virtutile. Caci ceea ce facem noi cu acestea aceea face Dumnezeu cu acelea. Ascunzându-ti virtutea, nu te mândri, ca si când ai împlini dreptatea. Caci dreptatea nu sta numai în a ascunse cele frumoase, ci si în a nu gândi nimic din cele oprite. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Nu te bucura când faci bine cuiva, ci când rabzi dusmania care urmeaza, fara a pune la inima raul. Caci precum urmeaza noptile zilelor, asa urmeaza rautatile binefacerilor. (Marcu Ascetul)39

ˇ         În durerile fara voie se ascunde mila lui Dumnezeu, care atrage la pocainta pe cel ce le rabda si izbaveste de muncile vesnice. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Frica Gheenei si dragostea Împaratiei dau puterea de a rabda necazurile. Iar aceasta nu vine de la noi însine, ci de la Cel ce cunoaste gândurile noastre. (Marcu Ascetul)16 17

ˇ         Sa nu zici: cum se va deda saracul placerii, neavând cele ce o pricinuiesc? Caci cineva poate sa se dedea placerii prin gânduri, în chip si mai ticalos. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cunostinta lucrurilor creste în proportie cu împlinirea poruncilor; iar cunoasterea adevarului, pe masura nadejdii în Hristos. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Cine întelege ceea ce a spus în chip tainic sfântul Pavel, ca lupta noastra e împotriva duhurilor rautatii, va întelege si parabola Domnului, prin care a aratat ca trebuie sa ne rugam neîncetat si sa nu ne lenevim. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Legea porunceste figurat sa lucram sase zile, iar a saptea sa ne odihnim. Lucrarea sufletului sta în facerea de bine prin bani si lucruri. Iar odihna lui, în a vinde toate si a le da saracilor, dupa cuvântul Domnului. Si cel ce ajuns astfel la odihna prin lepadarea de averi, petrece în nadejdea mintala. La aceasta odihna ne îndeamna si Pavel sa intram cu sârguinta, zicând: „Sa ne silim sa intram la aceasta odihna”. Acestea le-am spus, nu nesocotind cele viitoare, nici hotarând ca aici este rasplata obsteasca, ci fiindca trebuie sa avem întâi harul Duhului Sfânt lucrând în inima si apoi sa intram, pe masura vredniciei noastre, în Împaratia Cerurilor. Acesta descoperind-o si Domnul a zis: „Împaratia Cerurilor este înauntrul vostru!” Dar a spus-o si Apostolul: „Credinta e adeverirea celor nadajduite”; si iarasi: „Alergati asa sa o luati”; si iarasi: „Cercetati-va pe voi însiva de sunteti în credinta. Sau nu cunoasteti ca Iisus Hristos locuieste în voi? Afara numai daca nu sunteti crestini netrebnici.” (Marcu Ascetul)41

ˇ         Pacatele de odinioara, pomenite special dupa chipul lor, vatama pe cel cu buna nadejde. Caci daca îi apar în cuget însotite de întristare, îl desfac de nadejde, iar daca i se zugravesc fara întristare, îsi întiparesc din nou vechea întinaciune. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Când mintea, prin lepadarea de sine, se tine stând numai de gândul nadejdii, vrajmasul, sub motiv de marturisire, îi zugraveste pacatele de mai înainte, ca sa stârneasca din nou patimile uitate prin harul lui Dumnezeu si, pe nebagate de seama, sa faca pe om nedrept. Caci facând vrajmasul acesta, de va fi omul luminat si urâtor de patimi, se va întuneca, tulburându-se pentru cele facute. Iar de va fi înca încetosat si iubitor de placeri, va zabovi desigur în convorbirea patimasa cu momelile, încât amintirea aceasta nu-i va fi o marturisire, ci început de pacatuire. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Daca vrei sa aduci lui Dumnezeu marturisire fara osânda, nu pomeni special, dupa chipul lor, greselile, ci rabda cu barbatie urmarile lor. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Întâmplarile dureroase vin asupra noastra pentru pacatele facute mai-nainte, fiecare greseala aducând dupa sine ceea ce se leaga de firea ei. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Cel ce cunoaste si stie adevarul nu se marturiseste lui Dumnezeu prin amintirea celor savârsite, ci prin rabdarea celor ce vin pe urma asupra lui. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Când respingi durerea si ocara, nu fagadui ca te vei pocai prin alte virtuti. Caci slava desarta si fuga de dureri obisnuiesc sa slujeasca pacatului chiar si prin cele de-a dreapta (prin virtuti). (Marcu Ascetul)39

ˇ         Orice placere trupeasca vine dintr-o lenevire de mai-nainte. Iar lenevia se naste din necredinta. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Cel ce zace sub pacat nu poate birui singur cugetul trupesc. Caci atâtarea se misca fara odihna în madularele sale. (Marcu Ascetul)27

ˇ         De suntem patimasi, trebuie sa ne rugam si sa ne supunem. Caci de abia cu ajutor ne putem razboi cu obisnuintele pacatului. Cel ce-si loveste voia cu supunerea si cu rugaciunea este luptator cu bun mestesug, vadind lupta mintala pe care o poarta, prin retinerea de la cele supuse simturilor. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Când vezi doi rai, având dragoste unul fata de altul, cunoaste ca fiecare ajuta sa se împlineasca voia celuilalt. (Marcu Ascetul)10

ˇ         Cel ce cugeta semet si cel ce iubeste slava desarta se însotesc cu placere unul cu altul. Caci cel dintâi lauda pe iubitorul de slava desarta, care-i cade înainte slugarnic; iar celalalt mareste pe cel cu cuget semet, care-l lauda într-una. (Marcu Ascetul)44

ˇ         Bine este sa tinem porunca cea mai cuprinzatoare si sa nu ne îngrijim de nimic în parte, ca astfel sa nu trebuiasca nici sa ne rugam pentru ceva aparte, ci sa cerem numai împaratia lui Dumnezeu, dupa cuvântul Domnului. Iar daca ne îngrijim de fiecare trebuinta, suntem datori sa ne si rugam pentru fiecare. Caci cel ce face sau se îngrijeste de ceva fara rugaciune nu se afla pe drumul cel bun care duce spre sfârsitul lucrului. Aceasta e ceea ce a spus Domnul: „Fara mine nu puteti face nimic”. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Cel ce primeste reaua patimire si necinstea pentru adevar umbla pe calea apostolilor, luând crucea si încingându-se cu lanturi. Iar cel ce încearca sa aiba grija de inima sa fara acestea, rataceste cu mintea si cade în ispitele si cursele diavolului. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Nu poate birui cel ce se razboieste nici gândurile rele, fara sa biruiasca pricinile lor, nici pricinile fara gânduri. Caci când rapunem pe una în parte, nu peste mult suntem prinsi prin cealalta de catre amândoua. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Când afla diavolul pe un om, prins fara trebuinta de cele trupesti, mai întâi îi rapeste trofeele cunostintei, pe urma îi taie nadejdea în Dumnezeu cum i-ar taia capul. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Daca ocupi vreodata pozitia întarita a rugaciunii curate, nu primi în acea vreme cunostinta lucrurilor, ridicata în fata ta de vrajmasul, ca sa nu pierzi ceea ce e mai de pret. Caci mai bine este sa-l sagetam cu sagetile rugaciunii, stând închisi în cetatuia noastra, decât sa stam de vorba cu el, care ne aduce daruri, uneltind sa ne desfaca de rugaciunea împotriva lui. (Marcu Ascetul)40

ˇ         Cunostinta lucrurilor foloseste omului în vreme de ispita si de trândavie. Dar în vreme de rugaciune îl pagubeste. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Daca ti s-a rânduit sa înveti întru Domnul si nu esti ascultat, întristeaza-te cu mintea, dar nu te tulbura la aratare. Caci întristându-te nu vei fi osândit cu cel neascultator. Dar tulburându-te, vei fi ispitit prin acelasi lucru. (Marcu Ascetul)30

ˇ         În vremea tâlcuirii, sa nu ascunzi cele ce privesc pe cei de fata, povestindu-le lucrurile cuviincioase si vrednice de lauda mai lamurit, iar pe cele greu de auzit, mai acoperit. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Celui ce nu se afla în ascultarea ta sa nu-i aduci greseala în fata. Caci aceasta tine mai mult de stapânire, decât de sfatuire. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Cele spuse la plural se fac tuturor de folos, aratând fiecaruia în cunostinta cele ale sale. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Cel ce vorbeste drept e dator si el sa fie plin de multumire, ca unul ce primeste cuvintele de la Dumnezeu. Caci adevarul nu este al celui ce graieste, ci al lui Dumnezeu, care i-l daruieste. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Nu te gâlcevi cu cei care nu ti-au facut marturisire de supunere, când se împotrivesc adevarului, ca sa nu-ti stârnesti ura, cum zice Scriptura. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Acela care cedeaza ucenicului când se împotriveste unde nu trebuie, îl rataceste în privinta acelui lucru si-l pregateste sa nesocoteasca rânduielile supunerii. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Cel ce sfatuieste sau mustra întru frica lui Dumnezeu pe acela care pacatuieste îsi câstiga sie-si virtutea opusa greselii. Iar cel ce tine minte raul si osândeste cu rautate cade în aceeasi patima, dupa legea duhovniceasca. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Cel ce a învatat bine legea se teme de legiuitor; iar temându-se de El se fereste de tot raul. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Nu vorbi cu doua limbi, într-un fel aratându-te cu cuvântul si într-alt fel aflându-te cu constiinta. Caci pe unul ca acesta Scriptura îl pune sub osânda. (Marcu Ascetul)47

ˇ         Adeseori cel ce spune adevarul e urât de cei fara de minte, dupa Apostol. Iar cel fatarnic este iubit. Dar nici una dintre aceste rasplati nu tine multa vreme. Caci Domnul va rasplati fiecaruia, la vremea sa, ceea ce trebuie. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Cel ce voieste sa înlature relele viitoare e dator sa poarte cu placere pe cele de acum. Caci astfel împacându-se întelepteste cu lucrurile, va ocoli prin dureri mici pedepse mari. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Împrejmuieste-ti cuvântul cu întarituri dinspre partea laudei de sine si cugetul dinspre partea înaltei pareri despre tine, ca nu cumva cedând sa faci cele dimpotriva. Caci binele nu se savârseste numai de catre om, ci si de catre Dumnezeu, atotvazatorul. (Marcu Ascetul)45

ˇ         Gândurile fara de voie rasar din pacatul de mai înainte; iar cele cu voia, din vointa libera. De aceea, cele din urma sunt pricinile celor dintâi. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Gândurilor rele neintentionate le urmeaza întristarea. De aceea si dispar degraba. Iar celor intentionate le urmeaza bucurie. De aceea cu anevoie ne izbavim de ele. (Marcu Ascetul)28

ˇ         Cel ce nu cunoaste judecatile lui Dumnezeu merge cu mintea pe un drum înconjurat de amândoua partile de prapastii si usor de rasturnat de orice vânt. Când e laudat, se umfla de mândrie; când e dojenit, se otareste; când îi merge bine, îsi pierde cuviinta; când ajunge în suferinte, se tânguieste; de întelege ceva cauta numaidecât sa arate; când nu întelege, se face ca întelege; daca e bogat, se îngâmfa; daca e sarac, se face ca nu e; când se satura, e plin de îndrazneala; când posteste, se umple de slava desarta; cu cei ce-l mustra se ia la cearta; iar pe cei ce-l iarta îi socoteste prosti. Daca, prin urmare, cineva n-a dobândit, prin harul lui Hristos, cunostinta adevarului si frica de Dumnezeu, se raneste cumplit nu numai de patimi, ci si de alte întâmplari. (Marcu Ascetul)7

ˇ         Când vrei sa descurci un lucru încurcat, cauta în privinta lui ce place lui Dumnezeu, si vei afla dezlegarea folositoare. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Când Dumnezeu binevoieste sa se faca un lucru, toata zidirea ajuta sa se împlineasca. Dar când El nu binevoieste, se împotriveste si zidirea. (Marcu Ascetul)6

ˇ         Cel ce se împotriveste necazurilor se razboieste fara sa stie cu porunca lui Dumnezeu. Iar cel ce le primeste întru cunostinta adevarata, acela rabda pe Domnul, cum zice Scriptura. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Dupa ce a venit încercarea, nu întreba de ce, sau prin cine a venit, ci cum sa o porti cu multumire, fara întristare si fara pomenirea raului. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Daca Petru n-ar fi ramas fara izbânda în pescuitul de noapte, nu ar fi izbândit în cel de zi. Si daca Pavel nu si-ar fi pierdut vederea ochilor, nu ar fi câstigat-o pe cea a mintii. Iar daca Stefan nu ar fi fost batjocorit ca hulitor, nu ar fi vazut pe Dumnezeu, când i s-au deschis cerurile. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Precum lucrarea pentru Dumnezeu e virtute, asa necazul împotriva asteptarii se numeste încercare. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Tot necazul vadeste aplecare vointei, dându-i acestuia prilej sa încline fie la dreapta, fie la stânga. De aceea necazul ce se întâmpla sa vina se numeste încercare, dând celui ce se împartaseste de el cunostinta voilor sale ascunse. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Întelepciunea nu sta numai în a cunoaste adevarul din înaltimea naturala, ci si în a rabda rautatea celor ce ne fac nedreptate, ca pe a noastra proprie. Caci cei ce ramân la cea dintâi se umfla de mândrie; iar cei ce au ajuns la a doua au dobândit smerenie în cugetare. (Marcu Ascetul)7

ˇ         De vrei sa nu fii muncit de gânduri rele, primeste umilirea sufletului si necazul trupului. Iar aceasta nu numai în parte, ci în toata vremea, locul si lucrul. Cel ce se lasa povatuit de buna voie prin necazuri, nu va fi stapânit de gândurile fara de voie. Iar cel ce nu primeste pe cele dintâi, va deveni, chiar daca nu vrea, robul celor de al doilea. (Marcu Ascetul)27 39

ˇ         Daca esti nedreptatit si ti se înaspreste inima, nu te întrista, caci cu bun rost a fost pus în miscare ceea ce ti s-a întâmplat. Ci bucurându-te, alunga gândurile care rasar, stiind ca, biruindu-le de la primul atac, va fi biruit împreuna cu ele si raul dupa ce a fost pus în miscare; dar daca gândurile continua sa se miste, si raul sporeste. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Fara zdrobirea inimii, e cu neputinta sa ne izbavim cu totul de pacat. Iar inima se zdrobeste prin înfrânarea de la trei lucruri: de la somn, de la hrana si de la lenevirea trupeasca. Caci prisosinta acestora sadeste iubirea de placere; iar iubirea de placere primeste gândurile rele. Pe de alta parte, ea se împotriveste atât rugaciunii, cât si slujirii cuvenite. (Marcu Ascetul)43

ˇ         Toata încercarea se aseamana cu un târg: cel ce stie sa faca negustorie câstiga mult; iar cel ce nu stie sufera paguba. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Pe cel ce nu asculta de un cuvânt nu-l sili cu cearta; ci câstigul pe care el l-a lepadat, aduna-ti-l tie. Caci hotarârea de a nu pune raul la inima îti va folosi mai mult decât îndreptarea lui. (Marcu Ascetul)3

ˇ         Când vatamarea ce izvoraste de la unul se întinde la multi, nu trebuie sa ai îndelunga rabdare, nici sa cauti folosul tau, ci al celor multi, ca sa se mântuiasca. Caci e mai folositoare virtutea multora, decât cea a unuia. (Marcu Ascetul)30

ˇ         De va cadea cineva în orice fel de pacat si nu se va întrista pe masura greselii, cu usurinta va cadea iarasi în aceeasi cursa. (Marcu Ascetul)33

ˇ         Cel ce nu se lasa povatuit de poruncile si de îndemnurile Scripturii va fi mânat înainte de biciul calului si de boldul asinului. Iar de se va împotrivi si acestora, i se vor strânge falcile în zabale si frâu. (Marcu Ascetul)39

ˇ         Nu încerca sa folosesti prin mustrari pe cel ce se lauda cu virtutile, fiindca acela nu poate fi si iubitor de fala si iubitor de adevar. (Marcu Ascetul)30

ˇ         Tot cuvântul lui Hristos descopera mila si dreptatea si întelepciunea lui Dumnezeu si toarna prin auz puterea lor în cei ce asculta cu placere. Dar cei nemilostivi si nedrepti, ascultând fara placere, nu au putut cunoaste întelepciunea lui Dumnezeu, ba L-au si rastignit pe Cel ce o graia. Deci sa bagam si noi de seama de ascultam cu placere de El. Caci chiar El a zis: „Cel ce ma iubeste pe Mine va pazi poruncile Mele si va fi iubit de Tatal Meu si Eu îl voi iubi pe el si Ma voi arata lui”. Vezi cum a ascuns aratarea Sa în porunci? Dar dintre toate poruncile, cea mai cuprinzatoare este dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele. Iar aceasta ia fiinta din înfrânarea de la cele materiale si din linistirea gândurilor. Domnul, stiind aceasta, ne porunceste zicând: „Sa nu va îngrijiti de ziua de mâine”. Si cu dreptate. Pentru ca cel ce nu s-a izbavit de cele materiale si de grija lor, cum se va izbavi de gândurile rele? Iar cel învaluit de gânduri, cum va vedea pacatul, care este acoperit de ele? Caci pacatul e un întuneric si o ceata a sufletului, ce se lasa din gânduri, din cuvinte si din fapte rele. Si pacatul se naste asa ca diavolul ispiteste pe om printr-o momeala care nu-l forteaza si îi arata începutul pacatului, iar omul intra în vorba cu el din pricina iubirii de placere si a slavei desarte. Caci desi prin judecata nu voieste, dar cu lucrarea se îndulceste si îl primeste. Iar cel ce nu-si vede acest pacat cuprinzator, cum se va ruga pentru el ca sa se curateasca? Si cel ce nu s-a curatit, cum va afla locul fiintei curate? Iar de nu-l va afla, cum va vedea casa cea mai dinlauntru a lui Hristos, daca suntem casa lui Dumnezeu, dupa cuvântul proorocesc, evanghelicesc si apostolesc? Trebuie, asadar, ca urmare a celor spuse mai-nainte, sa cautam casa aceasta si sa staruim a bate la usa ei prin rugaciune, ca, fie acum, fie în ceasul mortii, sa ne deschida stapânul si sa nu ne spuna ca unora, care n-am avut grija: „Nu va stiu pe voi de unde sunteti”. Ba suntem datori nu numai sa cerem si sa luam, ci sa si pastram ceea ce ni s-a dat. Caci sunt unii care si dupa ce au primit, au pierdut. De aceea, poate, cunostinta simpla, sau chiar si o experienta întâmplatoare a lucrurilor spuse mai-nainte o au si cei mai tineri si mai târzii la învatatura. Dar trairea staruitoare, cu rabdare, n-o au decât cei evlaviosi si mult încercati dintre batrâni, care, pierzând-o adeseori din neatentie, au cautat-o iarasi cu osteneli de buna voie si au aflat-o. Sa nu încetam sa facem si noi la fel, pâna când o vom dobândi într-o astfel de masura, încât sa nu o mai putem pierde, întocmai ca aceia. De aceea, câti înca n-am împlinit poruncile libertatii înca n-am ajuns la Ierusalimul cel liber (caci Ierusalimul de sus este liber si el e maica noastra, care ne reuneste prin baia nasterii celei de-a doua), ci suntem înca pe drumul lui Cain si ratacim, umblând razna. Caci cel se cearta întru nestiinta si se împotriveste adevarului arata ca nu merge pe drumul drept, ci s-a abatut de la drum. De aceea fericitul Pavel, vazându-ne ca suntem zabavnici în urcusul spre desavârsire, zice: „Asa sa alergati ca sa o luati”. Iar daca n-am ajuns înca la cetate, când vom vedea templul si când vom intra în el, ca sa ne învrednicim sa aducem jertfa la altar? Dar ce poftesc despre credinta, despre templu si despre altar, când n-am lasat în urma nici macar fiarele din trestie, pe care Proorocul roaga pe Dumnezeu sa le certe, ca sa nu-i rapeasca animalele cele dintâi nascute care au fost rânduite sa fie aduse ca jertfa de Iudeul cel din ascuns. Caci în aceasta parte ne aflam daca, dupa tine, Iudeul din ascuns exista, potrivit cu cuvântul lui Pavel, dar templul înca n-a fost zidit de Fiul lui David, nici altarul n-a fost înca pregatit de El. Pentru ca aceasta o sustine fatis cel ce zice ca sterge pacatul lui Adam prin nevointe si nu prin harul lui Dumnezeu. Dar harul acesta se afla în noi în chip ascuns de la Botez, însa nu ni se va face vazut decât atunci când, dupa ce vom fi strabatut bine drumul poruncilor, vom aduce ca jertfa Arhiereului Hristos gândurile cele sanatoase ale firii noastre, nu pe cele muscate de fiare. Caci cele mai multe din ele sunt luate de fiare când se abat de la calea poruncilor, adica de la rabdarea necazurilor. Sarind din calea cea dreapta, ele o iau atunci razna, învinuind de aceasta mai de graba pe altii, decât pe stapânul lor. Abia putine din ele umbla pe calea cea dreapta si aceasta fiindca sunt pazite de rugaciune, legate de nadejde si îmboldite de încercari. Si numai acestea ajung la cetate si la templu, unde sunt aduse jertfa. Cetatea este dreapta socoteala întru Hristos, care e plina de lumina. Când aceasta chiverniseste cu evlavie si dupa lege lucrurile, vietuieste în pace si dreptate. Dar când greseste, se preda dusmanilor spre darâmare. Iar templul este locasul sfânt al sufletului si al trupului, care e zidit de Dumnezeu, în sfârsit altarul este masa nadejdii asezata în acest templu. Pe ea se aduce de catre minte si se jertfeste gândul întâi nascut al fiecarei întâmplari, ca un animal întâi nascut adus ca jertfa de ispasire pentru cel ce-l aduce, daca îl aduce neîntinat. Dar si acest templu are un loc în partea dinauntru a catapetesmei. Acolo a intrat Iisus pentru noi ca înaintemergator, locuind de la Botez în noi, „afara numai daca nu suntem crestini netrebnici”. Acest loc este încaperea cea mai dinauntru, mai ascunsa si mai sincera a inimii, încapere care daca nu se deschide, prin Dumnezeu si prin nadejdea rationala si întelegatoare, nu putem, cunoaste în chip sigur pe Cel ce locuieste în ea si nu putem sti de-au fost primite jertfele de gânduri, sau nu. Caci precum la început, în vremea lui Israil, focul mistuia jertfele, tot asa se întâmpla si acum. Deschizându-se inima credincioasa prin nadejdea mai sus pomenita, Arhiereul ceresc primeste gândurile întâi nascute ale mintii si le mistuie în focul dumnezeiesc, de care a spus: „Foc am venit sa arunc în lume si cât as vrea sa fie înca de pe acum aprins”! Iar gânduri întâi nascute a numit pe cele care nu apar într-a doua cugetare a inimii, ci sunt aduse îndata de la prima aruncare si rasarire în inima, lui Hristos. Caci cele ce i se aduc din valmasagul cugetarii le-a numit Scriptura schioape, oarbe si pocite, si de aceea ele nu sunt primite ca zeciuieli de catre Arhiereul ceresc si Stapânul Hristos. Odata ce te-ai îmbracat în Hristos prin Botez, ai putere si arme sa le surpi. „Iar armele ostasiei noastre nu sunt trupesti, ci puternice înaintea lui Dumnezeu, ca sa darâme întariturile; noi surpam gândurile mintii si orice înaltare care se ridica împotriva cunoasterii lui Dumnezeu”. Dar daca, având putere împotriva lor, nu le alungi de la primul lor atac, e vadit ca iubesti placerea din pricina necredintei si consimti cu ele, si atunci tu esti pricina acestei lucrari a lor, nu Adam. Cum poate iubi placerea din pricina necredintei, sau cum poate consimti cu gândurile cel ce s-a închis în chilie si posteste în fiecare zi, cel ce petrece în înfrânare, în saracie, în înstrainare de toate, în rugaciune si în purtarea altor multe suparari (necazuri) de felul acesta? Bine ai zis ca cel ce va face unele ca acestea suporta multe suparari. Caci daca am împlini fara suparare si cu bucurie virtutile mai sus pomenite, nu am iubi placerea cu mintea. Dar, fiindca ne lasam patrunsi de suparare, e cu neputinta ca, simtind durerea ostenelilor trupesti, sa nu stam de vorba cu gândurile care rasar ca niste momeli si sa nu ne mângâiem cu ele amaraciunea de pe urma ostenelilor. Daca n-am cauta asemenea mângâieri am dovedi ca nu suntem suparati de osteneli. Iar aceasta ni se întâmpla deoarece nu primim aceste osteneli de dorul bunurilor viitoare, ci de frica ispitelor ce vin în viata de aici asupra noastra. Din pricina aceasta socotim în chip gresit ca numai fapta rea este pacatul nostru, pe când gândul dinainte de ea zicem ca e o lucrare straina. Dar e cu neputinta sa alunge lucrarea gândului aceia care socotesc ca nu e a lor, ci ca e straina. Exista desigur si fara consimtamântul nostru câte un gând neplacut si urât care, patrunzând pe furis, rapeste cu sila mintea la sine. Totusi, sa stii sigur ca si acesta îsi are pricinile în noi. Caci sau ne-am predat dupa Botez vreunui gând rau, ajungând pâna la fapta, si de aceea ne-am facut vinovati chiar fara sa ni se para, sau tinem în noi de bunavoie niscai seminte ale rautatii, si de aceea se întareste cel rau. Si acela, stapânindu-ne prin seminte, nu pleaca pâna ce nu le aruncam pe acestea. Iar daca ne stapâneste prin fapta noastra rea, va fi fugarit de abia atunci când vom aduce lui Dumnezeu osteneli vrednice de El. De aceea eu nici acest pacat nu-l numesc pacat al lui Adam, ci mai degraba al celui ce a facut raul si are semintele. Chiar daca în amândoua aceste cazuri pricina este un gând care a patruns ca un hot caci amândoura le premerg gândurile eu îti voi spune ca pricina adevarata este cel ce avea putere sa-l faca curat de la prima rasarire si nu l-a curatit, ci a stat de vorba cu el pâna a ajuns la fapta. Daca totusi poti face aceasta dupa fapta, trebuie sa întelegi ca si înainte de fapta îti ajuta Dumnezeu daca voiai. Si când vezi ca ti-a venit ajutorul prin inima, întelege ca nu ti-a venit harul de afara printr-o mutare din alta parte, ci ca harul, dat tie prin Botez în chip ascuns, a lucrat acum asa de tare, încât ai urât gândul si l-ai alungat. De aceea Hristos, slobozindu-ne de orice sila, n-a împiedicat aruncarea gândurilor în inima. Aceasta, pentru ca unele din ele, fiind iubite, în masura în care sunt iubite sa si ramâna; si astfel sa se arate si harul lui Dumnezeu si voia omului, ce anume iubeste: ostenelile din pricina harului, sau gândurile din pricina placerii. Si sa nu ne miram ca suntem luati în stapânire cu sila numai de cele pe care le iubim, deoarece este între ele o înrudire pacatoasa, cum este si între pofte, ca si între diferitele noastre pofte între ele, astfel încât fiecare pofta preda gândul, care a prins-o pe ea, dupa ce a zabovit mai mult, poftei apropiate, sau acel gând este atras de pofta a doua fara sa vrem, împins fiind cu sila si de obisnuinta cu cea dintâi. Caci cine, plin fiind de slava desarta, va putea fugi de mândrie? Sau, desfatându-se cu hrana îmbelsugata, nu va fi luat în stapânire de curvie? Sau cine, dându-se prada zgârceniei, nu va fi înabusit de lipsa de mila? Si cum, cei lipsiti de toate astea, nu se vor întarâta fara voie si nu vor împrosca cu furie? De aceea trebuie sa întelegem ca din pricina noastra suntem luati în stapânire de pacat, dar dupa Duhul suntem sloboziti de robia cu sila. „Caci legea Duhului vietii, zice, m-a slobozit pe mine de legea pacatului si a mortii”. Deci atârna de noi, care am auzit si am aflat poruncile Duhului, ca sa umblam sau dupa trup, sau dupa duh. De acea noi, care am fost amagiti asa de mult, suntem datori sa urâm de aici înainte lauda oamenilor si odihna trupului, prin care odraslesc gândurile rele chiar daca nu vrem noi; si sa spunem din inima Domnului cuvântul Proorocului: „Oare n-am urât, Doamne, pe cei ce te urasc pe Tine, si nu m-am topit împotriva dusmanilor Tai? Cu ura desavârsita i-am urât pe ei, si dusmani mi s-au facut mie”. Si cu adevarat dusmani ai lui Dumnezeu sunt gândurile rele, care împiedica sa se faca voia Lui, în vreme ce Acela „vrea ca toti oamenii sa se mântuiasca si sa vina la cunostinta adevarului” acestea ne amagesc prin patimi si ne închid calea spre mântuire. Deci sa urâm slava desarta si sa credem Lui în privinta tuturor, împlântând în El, ca în pamânt, orice gând al inimii si al nadejdii fara imagini. Caci facând asa, precum la începutul credintei venite prin Botez, Trupul lui Hristos s-a facut mâncare credinciosului, tot asa cum mintea, devenita tare în credinta si curata, prin lepadarea gândurilor si prin nadejdea întelegatoare, se va face mâncare a lui Iisus. Pentru ca El a zis: „Mâncarea mea este sa fac voia Tatalui meu”. Iar aceasta este „ca toti oamenii sa se mântuiasca si sa vina la cunostinta adevarului”, dupa cuvântul lui Pavel. Mâncarea lui Iisus este deci adevarul cuprins în credinta întelegatoare, împreunata cu nadejdea, credinta care nu mai e din auz, ci din lucrarea Preasfântului Duh si despre care spune Scriptura ca e adeverirea lucrurilor nadajduite; caci este o credinta din auz si credinta aceasta care e adeverirea lucrurilor nadajduite. Ci prin ele aratam ca chiar de la Botez, dupa darul lui Hristos ni s-a daruit harul desavârsit al lui Dumnezeu spre împlinirea tuturor poruncilor, dar ca pe urma tot cel ce l-a primit în chip tainic, dar nu împlineste poruncile, pe masura neîmplinirii e luat în stapânire de pacat, care nu e al lui Adam, ci al celui care a nesocotit poruncile, întrucât luând puterea lucrarii nu savârseste lucrul. Caci neîmplinirea poruncilor vine din necredinta. Iar necredinta nu este un pacat strain, ci al celui care nu crede, facându-se pe urma maica si începatura a oricarui pacat. Deci fie ca vrem sa ne desavârsim repede, fie încet, suntem datori sa credem în chip desavârsit lui Hristos si sa lucram toate poruncile lui, odata ce am luat de la El puterea unei astfel de lucrari; dar nu împlinindu-le una câte una si pe fiecare în parte, ci îmbratisând deodata pe cele singulare si astfel împlinindu-le pe toate în acelasi timp. Caci sunt porunci mai generale, care cuprind în ele o mare multime din celelalte. Prin urmare n-avem alta bucurie decât sa purtam aceasta lupta împotriva necredintei noastre si sa nu nesocotim poruncile cuprinzatoare, prin care ni se descopera în chip limpede harul dat noua. De acest lucru se roaga si Sfântul Pavel sa avem parte, zicând: „Pentru aceasta îmi plac genunchii înaintea Tatalui Domnului nostru Iisus Hristos, sa va dea voua Domnul putere ca sa va întariti prin Duhul sau în omul dinauntru si ca sa locuiasca Hristos întru toata încredintarea si simtirea în inimile voastre prin credinta”. Drept aceea, o, omule, care ai fost botezat în Hristos, da numai lucrarea, pentru care ai luat puterea si te pregateste ca sa primesti aratarea celui ce locuieste întru tine. Si astfel ti se va arata tie Domnul, potrivit fagaduintei, în chip duhovnicesc, precum însusi stie: „Iar Domnul este Duhul; si unde este Duhul Domnului, acolo este libertate”. Atunci vei întelege ceea ce s-a spus ca: „Împaratia Cerurilor înlauntrul vostru este”. Dar mai trebuie stiut si aceea ca poruncile partiale, fiind din numarul celor partiale, se întregesc prin acelea care se numesc si singulare. Si cei ce au împlinit poruncile partial, pe masura aceasta vor intra în Împaratie. Dar cei ce voiesc sa ajunga la desavârsire sunt datori sa împlineasca toate poruncile în mod cuprinzator. Iar cea care le cuprinde pe toate este lepadarea sufletului propriu, care e moartea. Si precum pâna când cineva mai traieste în trup e în lipsa cu împlinirea acesteia, tot asa pâna la iesirea din trup nu poate fi ferit de atacul gândului, pentru lipsa mai sus pomenita. Caci omul bun, zice Cuvântul, nu de la sine, ci „din vistieria cea buna a inimii scoate cele bune”. Iar prin vistierie întelege pe Duhul cel Sfânt ascuns în inima credinciosilor. „Caci asemenea este Împaratia Cerurilor unei comori ascunse în tarina, pe care aflând-o omul a ascuns-o si ducându-se a vândut toate si a cumparat tarina aceea”. Acest cuvânt tâlcuieste foarte potrivit cele spuse. Caci cel ce a înteles limpede ca de la Botez are pe Hristos ascuns în sine, dupa cuvântul Apostolului, arunca toata lucrurile lumii si staruie numai în inima sa, pazind-o cu toata strajuirea si privind tinta la sfârsitul vietii, cum zice proverbul. De aceea el nu trebuie sa-si închipuie ca alunga pacatul lui Adam prin nevointe; dar nici pacatele care se nasc în el dupa Botez nu trebuie sa-si închipuie ca le scoate afara astfel, decât prin Hristos. Caci „El este cel ce lucreaza în voi si sa voiti si sa lucrati dupa bunavointa”. Adaugând Apostolul „dupa bunavointa”, a aratat ca a binevoi sa lucram virtutile atârna de noi. Dar si cuvintele Domnului: „Fara de Mine nu puteti face nimic”, sau: „Nu voi m-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi”, au acelasi înteles. Poate asa trebuie înteles si versetul: „Toate printr-însul s-au facut si fara de El nimic nu s-a facut din tot ce s-au facut”, daca în „toate” se cuprind si faptele noastre; la fel cuvintele: „Nimeni nu vine la Tatal, decât prin Mine”. De aceea si Proorocul n-a zis: „Din Ierusalim îti vor aduce tie împaratii daruri în templul Tau” ( cum se cuvenea si cum se facea), ci: „Din templul Tau îti vor aduce tie împaratii daruri în Ierusalim”. Aceasta pentru ca mintea, care e împaratul fiecaruia, ia întâi din templul cel ascuns al inimii îndemnuri bune si frumoase de la Hristos, care locuieste acolo, si le duce pâna la vietuirea virtuoasa, pe care Proorocul a numit-o Ierusalim; si apoi iarasi le aduce prin intentiunea cea buna lui Hristos, care i le-a daruit mai înainte. Cum zice Scriptura ca Ierusalimul este ceresc, iar tu ai zis ca este în inima? Nu numai Ierusalimul, ci si celelalte bunuri câte vor avea sa le primeasca dreptii la înviere stim ca sunt sus. Dar arvunile si pârga lor lucreaza duhovniceste în inimile celor cu credinta tare înca de pe acum. Aceasta pentru ca, dobândind siguranta despre cele viitoare, sa dispretuim toate cele de aici si sa iubim pe Dumnezeu pâna la moarte. De aceea n-a zis: „Aveti sa va apropiati”, ci: „V-ati apropiat de muntele Sionului si de cetatea Dumnezeului celui viu, de Ierusalimul cel ceresc”. Caci capabili de ele ne-am facut înca de la Botez. Dar numai cei tari în credinta se învrednicesc sa ajunga la ele, cei care mor în fiecare zi pentru dragostea lui Hristos, adica se ridica mai presus de toata preocuparea vietii de aici si nu mai cugeta la nimic altceva decât la un singur lucru: sa ajunga la dragostea desavârsita a lui Hristos, care este deschizatura cea mai dinauntru a inimii, unde a intrat ca înaintemergator Iisus. Aceasta a cautat-o mai presus de toate si Sfântul Pavel. De aceea a zis: „Alerg dupa ea, doar voi prinde-o, întrucât prins am fost si eu de Hristos”. (Adica ma straduiesc sa-L iubesc, întrucât si eu am fost iubit). Iar dupa ce a prins aceasta iubire, n-a mai vrut sa se gândeasca la nimic altceva, nici la necazurile trupului acestuia, nici la minciunile creatiunii, ci a lepadat aproape orice gând nemairabdând nici macar o clipa sa fie lipsit de lucrarea Duhului. Deci aratând toate câte le-a dispretuit pentru aceasta dragoste duhovniceasca, zice: „Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Oare necazul, ori strâmtoarea, ori prigoana, ori foamea, ori foametea, ori golatatea, ori primejdia, ori sabia?”, ca sa continue mai încolo: „Sunt încredintat ca nici moartea, nici viata” si nici una din cele ce urmeaza; si iarasi: „Nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus Domnul nostru”. Aceasta pentru ca n-a primit sa se gândeasca la nici una dintre acestea, ci numai cum sa staruie în aceea. Dar fiindca voi socotiti ca gândurile rele nu sunt ale noastre, ci vin din alte izvoare, spunând odata ca sunt pacatul lui Adam, altadata ca sunt însusi Satana si iarasi altadata ca sunt momeala aruncata de Satana, noi vom spune ca altceva este pacatul lui Adam, altceva Satana, altceva momeala Satanei si altceva gândurile noastre rele, chiar daca îsi au punctul de plecare în momeala. Satana este însusi ipostasul diavolului, care a încercat sa-l ispiteasca chiar si pe Domnul. Pacatul lui Adam este calcarea poruncii de catre primul om. Momeala aruncata de Satana, este aratarea unui lucru rau în forma exclusiva a unui gând. Ea foloseste putinatatea credintei noastre ca prilej sa se apropie de mintea noastra. Caci daca am primit porunca sa nu ne îngrijim de nimic, ci sa pazim cu toata strajuirea inima noastra si sa cautam Împaratia Cerurilor, aflatoare înlauntrul nostru, îndata ce se departeaza mintea de inima si de cautarea amintita, da loc momelii diavolului si se face în stare sa primeasca soapta lui cea rea. Dar nici atunci nu are diavolul puterea sa stârneasca gândurile noastre cu forta, pentru ca daca ar fi asa nu ne-ar cruta si ne-ar aduce cu sila orice gând si nu ne-ar îngadui sa cugetam la nimic bun. El are numai puterea sa ne arate în forma exclusiva a unui gând la prima lui rasarire întelesuri pacatoase, spre a ispiti launtrul nostru, dându-i prilej sa încline fie spre ceea ce vrea el, fie spre porunca lui Dumnezeu, întrucât aceasta se împotrivesc întreolalta. Astfel daca-l iubim, ne miscam îndata gândurile spre lucrul aratat si cugetarea noastra începe sa se ocupe în chip patimas cu el; daca însa îl urâm, nu putem zabovi, ci urâm si momeala însasi. Iar daca momeala staruie chiar când e urâta (caci se întâmpla si acest lucru), aceasta nu e din pricina unei alipiri proaspete, ci pentru ca s-a întarit printr-o veche obisnuinta. De aceea ramâne neclintita pe loc, ca gând simplu, fiind împiedicata de neplacerea inimii sa progreseze la o cugetare dezvoltata si la patima. Caci aratarea aceasta izolata, fiind urâta de cel ce e atent la sine însusi, nu are puterea sa traga cu sila mintea în valmasagul patimas de gânduri, decât numai prin împatimirea inimii dupa placeri. Asadar de vom lepada cu totul împatimirea dupa placeri, nu vom mai putea fi vatamati nici de aparitia gândului simplu al vechilor obisnuinte, iar constiinta nu va mai avea îndoieli în ce priveste siguranta celor viitoare. Caci cunoscând mintea împotrivirea trândava a acestei obisnuinte si marturisind lui Dumnezeu vechea pricina, îndata e înlaturata si aceasta ispita. Si iarasi va avea mintea putere sa vegheze asupra inimii si sa o pazeasca cu toata strajuirea, încercând sa patrunda în cele mai dinauntru si mai netulburate camari ale ei, unde nu sunt vânturi de-ale gândurilor rele, care împing cu sila si sufletul si trupul în prapastiile voluptatii si le arunca în fântânile de smoala de asemenea nici vreo cale larga si încapatoare, pardosita cu cuvinte si cu chipuri de-ale întelepciunii lumesti, care sa vrajeasca pe cei ce pornesc pe ea, oricât de întelepti ar fi. Camarile acestea care sunt cele mai de dinlauntrul sufletului si casa lui Hristos nu primesc nimic din lucrurile goale ale veacului acesta, fie ca sunt rationale fie ca sunt nerationale, fara numai acestea trei, pe care le-a numit apostolul: credinta, nadejdea si dragostea. Deci cel ce este iubitor de adevar si primeste osteneala inimii poate sa nu fie atras în afara nici de obisnuintele vechi în felul în care am aratat, ci sa vegheze asupra inimii si sa strabata tot mai înauntru si sa se apropie numai de Dumnezeu, fara sa se scârbeasca de ostenelile atentiei si ale staruintei. Caci nu poate sa nu se osteneasca cu inima cel ce ia aminte la împrastierile gândului si la placerile trupesti, având sa stea mereu închis între anumite hotare (sa se cirscumcrie), nu numai în cele din afara, ci si în cele dinauntru. Mai ales ca acele împrastieri si placeri adeseori abat si cugetul si fapta. Prin urmare e drept ca momeala ca gând simplu exercita o putere silnica atunci când staruieste, chiar daca e urâta. Dar convorbirea gândurilor ce se adauga atârna de voia noastra libera. Aceasta au aratat-o si cei ce n-au pacatuit întru asemanarea calcarii lui Adam, întrucât momeala n-au putut-o împiedica, dar convorbirea prietenoasa cu ea au lepadat-o cu totul. Sa zicem ca Adam a savârsit greseala prin vointa si pentru aceasta, fiind de aceeasi natura cu el, si noi cadem prin vointa. Dar atunci n-a avut el si momeala tot prin vointa? E sigur ca momeala a avut-o în chip necesar. Dar momeala nu e nici pacat, nici dreptate, ci dovada libertatii voii. De aceea s-a si îngaduit sa se arunce momeala în noi, ca pe cei ce înclina spre împlinirea poruncii sa-i încununeze ca pe unii ca sunt credinciosi, iar pe cei ce înclina spre placere sa-i osândeasca ca pe unii ce sunt necredinciosi. Dar si aceasta trebuie sa o stim ca nu suntem judecati îndata dupa fiecare hotarâre, ca cercati sau netrebnici, ci dupa ce vom fi fost probati toata viata noastra pamânteasca, prin momeli, aratându-se aici biruitori, aici biruiti, aici cazând, aici ridicându-ne, aici ratacind, aici umblând bine. Abia atunci, în ziua iesirii din trup, socotindu-se toate, vom fi judecati potriviti cu ele. Prin urmare momeala nu este pacat. Sa nu fie! Caci desi ea arata în chip necesar lucrurile în forma simpla a unui gând, dar noi am, primit în Domnul puterea lucrarii duhovnicesti si sta în puterea noastra sa le judecam de la prima rasarire de cuget, spre a sti daca e vorba de ceva vatamator sau de ceva folositor, si astfel sa lepadam sau sa primim gândurile care vin; deci aceasta nu se înmultesc din necesitate, ci din buna placere. Ar trebui ca noi, care suntem rationali, sa stim ce auzim. Dar fiindca sufletul, întunecat de iubire de placere si de slava desarta, a cazut în adâncul nestiintei, nu mai aude nici porunca Scripturii si nu mai asculta nici de rânduiala firii, nici de povatuirea celor încercati, ci urmeaza numai socotintelor proprii. Caci cine crezând dumnezeiestii Scripturi si împlinind poruncile Domnului, nu vede cum pe masura ce sporeste în acestea, se departeaza gândurile si se încredinteaza ca acelea nu ne stapânesc prin puterea lor, ci prin putinatatea credintei si neîmplinirea poruncilor? Aceasta e cauza pentru care nu ne aflam toti în aceeasi stare si nu suntem purtati de aceleasi cugetari: fiindca pricinile gândurilor stau în voia noastra sloboda. Cine nu stie ca ne îngramadim patimile mai sus pomenite în fiecare zi cu lucrul, cu cuvântul si cu cugetarea? Si cine nu stie ca pe cei ce ne ajuta la aceasta îi iubim ca pe niste binefacatori, iar pe cei ce ne împiedica îi ocolim ca pe niste dusmani? Dar daca iubim patimile amintite asa de mult încât le si aparam pe fata, cum vom urî momeala lor în forma de gând simplu si prim? Iar daca a fost primita prima rasarire de cuget, cum nu îi vor urma acesteia gândurile atârnatoare de ea? Cunoaste deci, o omule, ca Domnul priveste la inimile tuturor si celor ce urasc prima rasarire de gând rau îndata le vine în ajutor ( le face dreptate), precum a fagaduit, si nu lasa roiul valmasagului de gânduri sa navaleasca si sa întineze mintea si cunostinta lor; iar pe cei ce nu stârpesc primele înmuguriri, prin credinta si nadejde, ci se lipesc cu dulceata de ele pe motivul ca vor sa le cunoasca bine si sa le probeze, îi lasa, ca pe unii ce sunt lipsiti de credinta si vreau sa se ajutoreze singuri, sa fie izbiti si de gândurile ce urmeaza, pe care de aceea nu le surpa fiindca vede ca momeala lor este iubita de aceia si nu este urâta de la prima mijire. De ce a venit atunci Domnul în trup, daca nu ca sa moara pentru toti, potrivit Scripturilor, si sa surpe pe cel ce are stapânirea mortii, adica pe diavolul? Iar daca socotesti ca moartea cea din Adam mai stapâneste pâna acum din alta pricina decât pentru necredinta noastra, e vadit ca bagatelizezi venirea lui Hristos si tii Botezul de nedesavârsit, odata ce si cei botezati sunt tinuti înca sub moartea protoparintelui, fara o vina proprie. Dar atunci, o, omule, cum se mai poate spune ca te-ai facut un nou Adam cu harul lui Hristos si nu mai porti nimic din cel vechi în chip necesar, decât ceea ce se naste din credinta ta stricta si din neascultarea ta? Doar stim ca Domnul a venit pentru noi, a murit pentru noi, ne curateste pe noi prin Botez, ne aseaza în raiul Bisericii, ne îngaduie sa mâncam din tot pomul din rai, adica sa iubim pe tot cel botezat în Biserica si sa-l rabdam în înfrângerile ce le sufera si sa nu-l urmarim pe fiecare în toate zigzagurile lui si pentru lucrurile care ni se par bune sa-l iubim, iar pentru cele care ni se par rele sa-l urâm. Caci aceasta înseamna a mânca din pomul cunostintei binelui si al raului, din care, gustând mintea, îndata se poticneste în propriile ei pacate si îsi descopera, prin iscodirea rautacioasa a aproapelui, goliciunea ei, de care mai înainte nu stia, fiind acoperita de valul întelegerii si al milei. De aceea li s-a poruncit celor asezati în raiul Bisericii: „Nu judecati, ca sa nu fiti judecati”, „Iertati si vi se va ierta voua”. Pe scurt li s-a spus: „Câte vreti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea. Caci aceasta este legea si proorocii”. Precum ai facut îti va fi tie. Dar de câte ori n-am calcat aceste porunci! De câte ori n-am osândit pe aproapele fara mila! De câte ori nu l-am urât, sau nu l-am nedreptatit, fara sa fim nedreptatiti! Iar daca asa este, ce mai batjocorim pe Adam si-l mai învinui si pentru rele straine? Caci daca am cazut în aceeasi moarte, am calcat si porunca cu voia, ca si acela. Asadar trei lucruri i s-au întâmplat lui Adam, si nu cum socotesti tu. Acestea sunt: atacul (momeala) prin orânduire mai înalta, calcarea poruncii prin necredinta si moartea prin dreapta judecata a lui Dumnezeu, ca urmare nu atât a atacului prin iconomie, cât a calcarii din necredinta. Noi am mostenit numai moartea lui Adam, pentru motivul ca nu puteam sa ne facem din morti vii, pâna ce nu a venit Domnul si ne-a facut pe toti vii. Iar prima înmugurire de gând o avem prin orânduire ca si acela; tot asemenea puterea de-a asculta sau nu de ea, dupa cum ne e voia. Dar pacatuirea cu gândul o avem din voia libera. Despre aceasta ne încredinteaza „cei ce n-au pacatuit întru asemanarea greselii lui Adam”, cum zice Apostolul. Caci daca aceia, fiind din Adam, au putut sa nu pacatuiasca întru asemanarea greselii lui Adam, e vadit ca si noi putem. De ce mai aducem atunci scuze pentru pacate si spunem lucruri nedrepte împotriva lui Dumnezeu, ca adica ar îngadui sa fim razboiti de rele straine? Suntem datori sa stim exact ca toata vina ce izvoraste din Adam fiind desfiintata de Domnul, oricine mai patimeste de vreun pacat i se întâmpla aceasta pentru ca a dispretuit prin necredinta sa, sau prin iubirea de placere, desavârsirea pe care a primit-o în chip tainic la Botez. Caci chiar daca omul înca n-a cunoscut ce-a primit, fiind nedesavârsit în credinta si cu lipsuri în lucrarea poruncilor, dar Dumnezeu i-a daruit desavârsirea. Fiindca zice: „Tot darul desavârsit de sus este, pogorându-se de la Parintele luminilor”. Iar acest dar desavârsit nu-l afla cineva oricum, chiar daca ar folosi toata istetimea lumeasca, ci numai din lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, în analogie cu ceea ce împlineste din ele. Caci dupa cum e deosebita împlinirea lor, asa e deosebita si descoperirea darului. Deci nimeni sa nu se bizuie în cuvinte si în forme, daca nu are întelegerea aceasta. Caci zice: „Nu cel ce se lauda pe sine este cercat, ci cel pe care îl lauda Domnul”. Dar chiar si acela care primeste laude de la Domnul e dator sa se foloseasca de cuget drept si sa stie exact ca oricât ar fi luptat cineva împotriva necredintei sale si oricât ar fi înaintat în credinta si orice bun ar fi dobândit, nu numai prin cunostinta simpla, ci prin lucrare, n-a aflat sau nu va putea afla nimic mai mult, decât ceea ce primise în chip tainic prin botez. Iar aceasta este Hristos. Pentru ca zice: „Câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati si îmbracat”. Dar Hristos, fiind Dumnezeu desavârsit, a daruit celor ce s-au botezat harul desavârsit al Duhului, care nu primeste nici un adaos de la noi, ci ni se descopera si ni se arata potrivit cu lucrarea poruncilor, sporindu-ne credinta „pâna când toti vom fi ajuns la barbatul desavârsit, la masura vârstei plinirii lui Hristos”. Asadar orice i-am aduce Lui dupa ce-am fost nascuti din nou a fost ascuns de mai înainte de El în noi, potrivit cu ceea ce s-a scris: „Cine a cunoscut gândul lui Hristos, sau cine I-a dat Lui ceva mai înainte ca sa i se întoarca dupa aceea ca rasplata? Pentru ca de la El si pentru El si întru El sunt toate. Lui i se cuvine slava în vecii vecilor. Amin”. Ele ne îndeamna sa-i rasplatim lui Dumnezeu cu purtarile noastre bune si cu toata virtutea, întrucât ne fac sa cugetam pururi cu buna constiinta la cuvântul proorocesc: „Ce voi da în schimb Domnului pentru toate câte mi le-a dat mie?” Sa cugete deci sufletul la toate binefacerile de care i-a facut parte iubitorul de oameni Dumnezeu începând de la nastere; sau de câte primejdii a fost izbavit adeseori; sau în câte rele a cazut si în câte greseli s-a rostogolit fara sa fie predat, dupa dreptate, duhurilor care l-au amagit ca sa-l prinda si sa-l duca la moarte, ci, cu îndelunga rabdare. Stapânul iubitor de oameni, trecând cu vedere greselile, l-a pastrat, asteptând întoarcerea lui; sa cugete iarasi ca, slujind de buna voie duhurilor rele prin patimi. El îl hranea, acoperindu-l si ocrotindu-l în tot chipul, iar la urma l-a calauzit prin Duhul cel bun pe drumul mântuirii si i-a pus în inima dragostea de viata ascetica si l-a împuternicit sa paraseasca cu bucurie lumea si toata amagirea placerilor trupesti, împodobindu-l cu schima îngereasca a rânduielii ascetice si pregatind lucrurile în asa fel, ca sa fie primit cu usurinta de sfintii barbati, în obstea fratiei. Iar cugetând la acestea cu buna constiinta, cine nu va petrece totdeauna întru zdrobirea inimii? Cine nu se va umple de nadejde tare, având atâtea dovezi de binefacere, fara ca el sa fi facut vreun bine mai înainte? Caci oricine va cugeta asa: Daca fara sa fi facut eu nici un bine, ba chiar pacatuind mult înaintea Lui si în necuratiile trupului si în alte multe rautati, totusi nu mi-a facut dupa pacatele mele, nici nu mi-a întors dupa faradelegile mele, ci mi-a rânduit atâtea daruri si haruri spre mântuire, daca ma voi hotarî cu totul sa-l slujesc de aici înainte numai Lui prin vietuire curata si prin împlinirea virtutilor, de câte bunatati si daruri duhovnicesti nu ma va învrednici, întarindu-ma, îndreptându-ma si calauzindu-ma spre tot lucrul bun? De aceea, cel ce se gândeste totdeauna la aceasta si nu uita de binefacerile lui Dumnezeu se rusineaza si se îndreapta si se nevoieste spre toata virtutea buna si spre toata lucrarea dreptatii, gata totdeauna sa faca cu râvna voia lui Dumnezeu. Pâna când ne mai rezemam înca pe dreptatea paruta a omului din afara, în lipsa adevaratei cunostinte, si ne amagim pe noi însine cu îndeletnicirile din afara, vrând sa placem oamenilor si vrând slavi, cinstiri si laude de la ei. Caci va veni desigur Cel ce descopera cele ascunse ale întunericului si da la iveala sfaturile inimilor. Judecatorul care nu greseste si care nu se lasa rusinat de bogat, nici nu se milostiveste de sarac, care da la o parte înfatisarea de din afara si scoate la aratare adevarul ascuns înauntru. Acela va încununa pe luptatorii adevarati, care au vietuit potrivit cu cunostinta, în fata îngerilor si înaintea Tatalui Sau, iar pe cei ce au îmbracat chipul cucerniciei cu prefacatorie si au aratat numai oamenilor o paruta buna vietuire si s-au bizuit pe aceasta în desert, amagindu-se nebuneste pe ei însisi, îi va da pe fata înaintea Bisericii Sfintilor si a toata oastea cereasca, ca apoi sa-i trimita rusinati cumplit în întunericul cel mai din afara, fecioarelor nebune, pentru ca si acestea si-au pazit fecioria din afara a trupului, dat fiind ca întru nimic n-au fost învinovatite în privinta aceasta, ba au avut în parte si untdelemn în candelele lor, adica au fost partase si de oarecare virtuti si ispravi din afara si de oarecare dureri. De aceea candelele lor au si ars pâna la o vreme. Dar din pricina negrijii, nestiintei si a trândaviei, n-au fost cu prevedere si n-au cunoscut cu de-amanuntul roiul patimilor ascunse înauntru si puse în lucrare de duhurile rele. Din aceasta pricina cugetarea lor a fost stricata de înrâuririle vrajmase, încât s-au învoit cu ele prin gândurile lor. Si asa au fost amagite într-ascuns si biruite de pizma cea a tot rea, de ciuda care uraste binele, ce vrajba, de gâlceava, de ura, de mânie, de amaraciune, de pomenirea raului, de fatarnicie, de furie, de mândrie, de slava desarta, de dorinta de-a placea oamenilor, de bunul plac, de iubirea de argint, de trândavire, de pofta trupeasca ce trezeste în gânduri voluptatea, de necredinta, de lipsa de temere, de lasitate, de întristare, de împotrivire, de molesire, de somn, de înalta parere de sine, de vointa de-a se scuza, de îngâmfare, de laudarosenie, de nesaturate, de risipa, de zgârcenie, de deznadejdea care-i mai cumplita decât toate, si de celelalte miscari subtiri ale pacatului. Ele socoteau ca si lucrarea faptelor bune sau vietuirea cuvioasa se înfaptuieste cu puteri omenesti si de aceea cautau sa culeaga laude de la oameni. Din aceasta pricina chiar daca au fost partase de unele daruri, le-au vândut duhurilor rele pentru slava desarta si placerea de la oameni. Împartasindu-se si de alte patimi, ele au amestecat în purtarile bune cugetele rele si trupesti. De aceea le-au facut necurate si neprimite asemenea jertfei lui Cain, lipsindu-te de bucuria Mirelui si fiind lasate afara de nunta cereasca. Caci cel ce calatoreste dupa socoteala sa, fara cunostinta evanghelica si fara calauzirea cuiva, de multe se împiedica si cade în multe gropi si curse ale celui rau, mult rataceste si prin multe primejdii trece si nu stie la ce tinta va ajunge. Pentru ca sunt destui care au trecut prin multe osteneli si nevointe si au rabdat pentru Dumnezeu rele patimiri si scârbe multe. Dar prin faptul ca au umblat dupa socoteala lor si n-au putut deosebi lucrurile, nici n-au cerut sfatul aproapelui, aceste osteneli ale lor au ramas desarte si fara rost. (Marcu Ascetul)27

ˇ         Subtiaza-ti deci trupul tânar, o fiule, si îngrasa-ti sufletul nemuritor cu cele spuse înainte, iar mintea înnoieste-ti-o cu virtutile mai înainte însirate, prin conlucrarea Duhului. Caci trupul tânar, îngrasat cu felurite mâncari si cu bautura de vin, e ca un porc gata de junghiere. Sufletul lui e junghiat de aprinderea placerilor trupesti, iar mintea lui e robita de fierberea poftelor rele, neputând sa se împotriveasca placerilor trupului. Caci îngramadirea sângelui pricinuieste împrastierea duhului. Mai ales bautura de vin nici sa n-o miroasa tineretea, ca nu cumva prin focul îndoit, nascut din lucrarea patimii dinauntru si din bautura de vin, turnata din afara, sa i se înfierbânte peste masura placerea trupului si sa alunge de la sine placerea duhovniceasca a durerii nascuta din strapungerile inimii si sa aduca în ea întunecare si împietrire. Ba de dragul poftei duhovnicesti, tineretea nici la saturarea de apa sa nu se gândeasca. Caci putinatatea apei ajuta foarte mult la sporirea cumpatarii. Dupa ce vei proba aceasta cu lucrul, vei lua singur încredintarea prin experienta. Caci acestea nu ti le rânduim si hotarâm fiindca vrem sa-ti punem asupra un jug silnic, ci, îndemnându-te si sfatuindu-te cu dragoste, ti le dam ca pe o socotinta si cale buna de urmat spre sporirea în fecioria adevarata si în cumpatarea deplina, lasând la sloboda ta alegere sa faci ce vrei. (Marcu Ascetul)34

ˇ         Sa vorbim acum putin si despre patima nerationala a mâniei, care pustieste, zapaceste si întuneca tot sufletul, si-l arata pe om asemenea fiarelor în vremea miscarii si lucrarii ei, mai ales pe cel ce aluneca lesne si repede spre ea. Patima aceasta se sprijina mai ales pe mândrie; prin ea se întareste si se face nebiruita. Caci pâna ce e udat copacul diavolesc al amaraciunii, al supararii si al mâniei, cu apa puturoasa a mândriei, înfloreste si înfrunzeste îmbelsugat si aduce mult rod al faradelegii. Iar cladirea celui rau în suflet nu poate fi doborâta, pâna ce are ca sprijin si întarire temelia mândriei. Daca vrei, asadar, sa se usuce în tine arborele faradelegii (adica patima amaraciunii, a mâniei si a supararii) si sa se faca neroditor, ca venind securea Duhului sa-l taie si sa-l arunce în foc cum zice Evanghelia, si sa-l scoata afara împreuna cu toata rautatea; si daca vrei sa se darâme si sa se surpe casa faradelegii, pe care cel rau o zideste cu viclesug în suflet (si o face aceasta adunând de fiecare data în gând ca pietre felurite pricini întemeiate sau neîntemeiate, provocate de lucruri si de cuvinte referitoare la cele materiale si ridicând în suflet o cladire a rautatii, careia îi pune ca sprijin si întarire gânduri de mândrie), sa ai smerenia Domnului neîncetat în inima. Sa te gândesti cine a fost El si ce s-a facut pentru noi, si din ce înaltimi de lumina a dumnezeirii, - descoperita dupa putinta fiintelor de sus si slavita în ceruri de toata firea rationala a îngerilor, Arhanghelilor, Scaunelor, Domniilor, începatorilor, Stapâniilor, Heruvimilor si Serafimilor si a nenumitelor Puteri spirituale, ale caror nume n-au ajuns pâna la noi, dupa cuvântul tainic al Apostolului, - în ce adânc de smerenie omeneasca s-a coborât, prin negraita Sa bunatate, asemanându-se întru toate noua, celor ce sedeam în întunericul si în umbra mortii si ajunseram robi prin calcarea lui Adam fiind stapâniti de vrajmas prin lucrarea patimilor. Caci aflându-ne noi într-o astfel de robie înfricosata si stapâniti fiind de moartea nevazuta si vicleana, nu s-a rusinat de noi Stapânul întregii firi vazute si nevazute, ci umilindu-Se pe Sine si luând asupra Sa pe omul cazut sub patimile de ocara si sub osânda dumnezeiasca, „s-a facut întru toate asemenea noua, afara de pacat”, adica afara de patimile de ocara. El a luat toate pedepsele trimise asupra omului pentru pacatul neascultarii de catre hotarârea dumnezeiasca: moartea, osteneala, foamea, setea si cele asemenea acestora, facându-Se ceea ce suntem noi, ca noi sa ne facem ceea ce este El; „Cuvântul trup s-a facut”, ca trupul sa se faca Cuvânt; „fiind bogat, s-a facut sarac pentru noi, ca noi sa ne îmbogatim cu saracia Lui”; s-a facut asemenea noua din multa iubire de oameni, ca noi sa ne facem asemenea Lui prin toata virtutea. Caci de unde a venit Hristos, de acolo se înnoieste, prin harul si puterea Duhului; omul zidit cu adevarat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Iar prin aceasta înnoire ajunge la masura dragostei desavârsite, care arunca afara frica, nemaiputând sa cada niciodata. Caci „dragostea niciodata nu cade”, fiindca „dragostea, zice Ioan, este Dumnezeu si cine ramâne în dragoste, în Dumnezeu ramâne”. De aceasta masura s-au învrednicit Apostolii si cei ce s-au nevoit asemenea lor întru virtute si s-au înfatisat pe ei desavârsiti Domnului, urmând lui Hristos cu dragoste desavârsita, în toata viata lor. Gândeste-te, asadar, totdeauna fara uitare la umilirea aceasta atât de mare, pe care a luat-o Domnul asupra Sa, din negraita Sa iubire de oameni; adica la salasluirea în Maica lui Dumnezeu – Cuvântul, la luarea omului asupra Sa, la nasterea din femeie, la cresterea treptata cu trupul, la ocari, la înjuraturi, la batjocuri, la luarea în râs, la bârfiri, la biciuiri, la scuipari, la luarea în bataie de joc, la hlamida rosie, la cununa de spini, la osândirea lui de catre capetenii, la strigatul iudeilor celor faradelege si de acelasi neam cu El, împotriva lui: „Ia-L, ia-L, rastigneste-l!” la cruce, la piroane, la sulita, la adaparea cu otet si fiere, la triumful pagânilor, la râsul celor care treceau si ziceau: „De esti Fiul lui Dumnezeu, pogoara-te de pe cruce si vom crede tie”, si la celelalte patimi, pe care le-a rabdat pentru noi: „la rastignire, la moarte, la asezarea de trei zile în mormânt, la coborârea la iad; la învierea din morti, la scoaterea din iad si din moarte a sufletelor, care s-au împreunat cu Domnul, la înaltarea la ceruri, la sederea de-a-dreapta Tatalui, la cinstea si la slava mai presus de toata începatoria, Stapânirea si de tot numele ce se numeste, la închinarea ce o aduc toti îngerii Celui întâi nascut din morti, din pricina patimilor, dupa cuvântul Apostolului, care zice: „Aceasta sa se cugete în voi, ceea ce si în Hristos Iisus, care în chipul lui Dumnezeu fiind, nu rapire a socotit a fi întocmai cu Dumnezeu, ci s-a umilit pe Sine, chip de rob luând, întru asemanarea omului facându-se si la înfatisare aflându-se ca omul; si s-a smerit pe Sine ascultator facându-Se pâna la moarte, iar moartea a crucii, de aceea si Dumnezeu L-a preaînaltat pe El si i-a daruit Lui nume mai presus de toate numele, ca în numele lui Iisus Hristos tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti, al celor pamântesti si al celor de dedesubt”, … si urmatoarele. Iata la ce slava si înaltime L-au ridicat, dupa dreptatea lui Dumnezeu, pe Domnul facut om, pricinile mai înainte spuse.

ˇ         Prin urmare, de vei pastra în inima ta fara uitare, cu dragoste si cu simtire, aceste amintiri, nu te va stapâni patima amaraciunii, a mâniei si a supararii. Caci temeliile patimii mândriei, fiind sapate prin smerenia lui Hristos, la care te vei gândi, se va surpa usor si de la sine toata cladirea faradelegii, adica a mâniei si a supararii. Caci ce inima aspra si împietrita nu se va frânge de va avea necontenit în minte marea smerenie a dumnezeirii Unuia nascut pentru noi si amintirea tuturor patimilor mai înainte spuse? Cine nu se va face de bunavoie pamânt, cenusa si pulbere de calcat de catre toti oamenii? Iar daca se va smeri si se va frânge sufletul astfel, privind la smerenia Domnului, ce mânie va mai putea sa stapâneasca asupra lui? Dar tot asa de vadit e ca uitarea acestor gânduri folositoare si de viata facatoare, si sora ei lenea, si ajutatoarea si tovarasa lor nestiinta, care sunt patimile cele mai adânci si mai launtrice, mai greu de surprins si de îndreptat, care acopera si întuneca sufletul cu multa grija, fac sa se încuibeze si sa lucreze în el si celelalte patimi, întrucât sadesc nepasarea si alunga frica de pacate, caci odata ce sufletul e acoperit de uitarea atotpacatoasa, de lenea stricacioasa si de nestiinta, maica si doica tuturor relelor, nenorocita de minte se lipeste cu usurinta de tot ce se vede, se cugeta sau ce aude. De pilda de va vedea frumusete de femeie, îndata se va rani de pofta trupeasca. Si asa succedându-se amintirile lucrurilor privite cu patima si cu placere, zugravesc din nou înauntrul sufletului icoanele lor, prin întiparirea întelesurilor si a gândului pacatos. Iar urmarea este ca întineaza mintea patimasa si nenorocita prin lucrarea duhurilor rele. (Marcu Ascetul)3

ˇ         Trupul daca e gras si tânar, sau plin de must, când e atâtat de amintiri cauta sa împlineasca cu patima cele cuprinse în ele, fiind împins de pofta, sau savârseste uneori necuratii în vis ori în somn. Caci chiar daca nu a avut cineva amestecate cu femeia la aratare si e socotit cast, feciorelnic si curat de oameni, ba chiar are renume de sfânt, înaintea lui Dumnezeu, care vede cele ascunse, e socotit ca spurcat, desfrânat si necumpatat; si pe dreptate va fi osândit în ziua aceea, de nu va plânge si nu se va tângui, topindu-si trupul necontenit cu posturi, privegheri si rugaciunii, iar mintea lecuindu-si-o si îndreptându-si-o prin amintiri sfinte si prin meditarea cuvântului dumnezeiesc, aducând pocainta cuvenita lui Dumnezeu, înaintea caruia a si cugetat si facut relele. Fiindca nu minte glasul care a zis: „Iar eu va zic voua: tot cel ce priveste la femeie spre a o pofti pe ea a si preacurvit cu ea în inima sa”. De aceea e de folos tânarului sa nu se întâlneasca, de e cu putinta, deloc cu femei, chiar de sunt socotite sfinte. Iar de se poate, sa vietuiasca despartit chiar si de oameni, caci atunci poarta razboiul mai usor si îl cunoaste mai bine; mai ales daca va fi cu luare aminte la sine însusi si va petrece în cumpatare, cu putina bautura de apa, în priveghere multa si rugaciuni, si se va sili sa fie împreuna cu Parinti duhovnicesti încercati, lasându-se înteleptit si calauzit de ei. (Marcu Ascetul)4

ˇ         E primejdios lucru a fi cineva singur, fara martori, a se calauzi dupa voia sa si a convietui cu cei neîncercati în razboiul duhovnicesc. Unii ca acestia sunt mestesugirile pacatului si se tin bine ascunse; si felurite curse si-a întins vrajmasul pretutindeni. De aceea, daca e cu putinta, e bine sa te silesti si sa te straduiesti a fi sau a te întâlni neîncetat cu barbati cunoscatori. În felul acesta, desi nu ai tu însuti faclia adevaratei cunostinte, fiind înca nedesavârsit cu vârsta duhovniceasca si prunc, dar însotindu-te cu cel ce o are, nu vei umbla în întuneric, nu te vei primejdui de lanturi si de curse si nu vei cadea între fiarele lumii spirituale, care pândesc în întuneric si rapesc si ucid pe cei ce umbla în el fara faclia spirituala a cuvântului dumnezeiesc. (Marcu Ascetul)46

ˇ         Ţinta cuvântului nostru este sa atraga atentia asupra celor trei uriasi puternici si tari ai celor de alt neam, pe care se reazema toata puterea protivnica a lui Holofern cel spiritual. Daca acestia vor fi rapusi si ucisi, toata puterea duhurilor necurate va slabi cu usurinta, pâna se va topi cu totul. Cei trei uriasi ai celui rau, care sunt socotiti ca cei mai tari, sunt cele trei rele amintite mai-nainte: nestiinta, maica tuturor relelor; uitarea, sora împreuna lucratoare si slujitoarea ei; si nepasarea trândava, care tese vesmântul si acoperamântul norului negru asezat peste suflet si care le sprijina pe amândoua, le întareste, le sustine si sadeste în sufletul cel fara grija raul înradacinat si statornic. Prin nepasarea trândava, prin uitare si prin nestiinta se întaresc si se maresc proptelele celorlalte patimi. Caci ajutându-se întreolalta si neputând sa fiinteze fara sa se sustina una pe alta, ele se dovedesc puteri tari ale vrajmasului si capetenii puternice ale celui rau. Prin ele se întareste si pe ele se reazema toata oastea duhurilor rautatii, ca sa-si poata duce la împlinire planurile. Fara ele nu se pot sustine nici cele mai-nainte spuse. De vrei, asadar, sa dobândesti biruinta împotriva patimilor mai-nainte pomenite si sa pui pe fuga usor multimea vrajmasilor spirituali de alt neam, aduna-le în tine însuti prin rugaciune si prin ajutorul lui Dumnezeu. Patrunzând astfel în adâncurile inimii, cauta urma acestor trei uriasi puternici ai diavolului, adica a uitarii, nepasarii trândave si a nestiintei care sunt propteaua dusmanilor spirituali de alt neam si pe sub care, furisându-se celelalte patimi ale rautatii, lucreaza, vietuiesc si prind putere în inimile celor iubitori de placere si în sufletele neînvatate. Si prin multa atentie si supraveghere a mintii, folosindu-te si de ajutorul de sus, vei afla relele necunoscute celorlalti si socotite ca nici n-ar fi rele, dar care sunt mai stricacioase decât celelalte. Iar prin armele dreptatii, care sunt contrare lor, adica prin amintirea cea buna, care-i pricina tuturor bunatatilor, prin cunostinta luminata, prin care sufletul, priveghind, alunga de la sine întunericul nestiintei, si prin râvna cea buna, care îndruma si zoreste sufletul spre mântuire, vei birui întru puterea Duhului Sfânt, prin rugaciune si cerere, vitejeste si barbateste pe cei trei uriasi mai sus pomeniti ai vrajmasilor spirituali. Prin amintirea cea prea buna, cea dupa Dumnezeu, socotim totdeauna „câte sunt adevarate, câte sunt de cinste, câte sunt de drepte, câte sunt curate, câte sunt cu nume bun, fie ca e virtute, fie ca e lauda”, vei alunga de la tine uitarea atotpacatoasa; prin cunostinta luminata si cereasca vei nimici nestiinta pierzatoare a întunericului; iar prin râvna atotvirtuoasa si prea buna, vei scoate afara nepasarea trândava, care lucreaza în suflet pacatul necredintei în Dumnezeu, înradacinata acolo. De vei câstiga virtuti, nu prin simpla vointa a ta, ci cu puterea lui Dumnezeu si cu conlucrarea Duhului Sfânt, prin multa atentie si rugaciune, vei putea sa te izbavesti de cei trei uriasi mai-nainte pomeniti ai celui viclean. Caci armonia cunostintei adevarate cu amintirea cuvintelor lui Dumnezeu si cu râvna cea buna, când va fi silita sa staruie în suflet, prin harul lucrator si va fi pazita cu grija, va sterge din el urmele uitarii, ale nestiintei si ale nepasarii trândave si le va reduce la nefiinta, iar pe urma va împarati în suflet harul, întru Domnul nostru Iisus Hristos. (Marcu Ascetul)27