Evagrie Ponticul
Evagrie împarte viata spirituala în activa si
contemplativa sau gnostica. Viata activa este numai
pregatirea pentru cea gnostica. Toata stradania omului
trebuie sa duca la cunoastere sau la gnoza, a carei
încoronare este contemplarea Sfintei Treimi. Rostul ascezei este sa
înlature piedicile ce stau în calea cunoasterii, prin
curatirea sufletului de patimi.
Virtutile, care sunt treptele
vietii active, se rânduiesc în urmatoarea ordine: cea mai de jos e
credinta, care naste frica de Dumnezeu. Aceasta naste
pazirea poruncilor, ale carei fiice sunt: înfrânarea,
cumintenia, rabdarea si nadejdea. Toate duc la
nepatimire, al carei rod e dragostea. De acum parasim
viata activa. Dragostea ne introduce în viata
contemplativa.
Treapta
cea mai de jos a vietii contemplative este "gnoza naturala".
Dupa ea urmeaza "teologia", gnoza cea mai înalta, contemplarea
Sfintei Treimi, care e si treapta "rugaciunii curate".
Cunoasterea lui Dumnezeu, ca tinta suprema a
vietii duhovnicesti, nu se realizeaza prin cugetare
discursiva. Cel curatit ajunge pâna la o cunoastere
intuitiva a Lui, în lumina sufletului îndumnezeit. În timpul
rugaciunii, sufletul contemplativului este asemenea cerului, în care
straluceste lumina Sfintei Treimi. Dar pentru acestea se cere o
curatire de toate patimile si de toate gândurile în
legatura cu ele. Acesta e curatirea ce se cere sufletului,
care e sediul patimilor. Dar se cere si o curatire a
mintii, vârful cunoscator, sau ochiul sufletului. Pâna ce mintea
mai pastreaza chiar si numai gânduri nestrabatute de
patimi, ea poate cunoaste prin ele pe Dumnezeu în chip mijlocit. Dar
daca vrea sa ajunga la vederea Sfintei Treimi, trebuie sa
se curete si de aceste gânduri, ca sa devina cu totul
pura. La aceasta stare nu poate ajunge decât prin harul lui Dumnezeu.
Ajuns omul aci, în inima lui straluceste lumina Sfintei Treimi, el
vede lumina dumnezeiasca. Lumina aceasta este fara forma",
întrucât si Dumnezeu este fara chip, simplu si
nepatruns. În cunoasterea aceasta a lui Dumnezeu nu e nimic care sa
se întipareasca în mintea omului. De aceea mintea trebuie sa se
elibereze de orice întiparire a lucrurilor si întelesurilor lor.
Cunoasterea lui Dumnezeu e dincolo de orice chip. Viziunile imaginative
sunt suspecte. Cunoasterea aceasta e simpla, necompusa,
indescriptibila, fara imagini. Este o cucerire a mintii de
catre nemarginirea Celui infinit. Tocmai de aceea lumina aceasta este
într-un anumit înteles si întunericul cel mai adânc,
"nestiinta fara margini". Dar aceasta cunoastere
are si alta latura. Când lumina dumnezeiasca rasare în
minte, aceasta se vede pe sine însasi. Vederea proprie este o
conditie a desavârsirii minti. Astfel mintea în vremea
rugaciunii se vede pe sine, stralucind ca safirul si ca cerul,
ca locul unde s-a coborât Sfânta Treime.
Mult vorbeste
Evagrie de starea de nepatimire – apatia, ca o conditie a vederii lui
Dumnezeu. Semnul ca cineva ajuns la adevarata lipsa de patimi
sta în faptul ca se poate ruga netulburat si
neîmprastiat, eliberat de toate grijile si de toate gândurile
si imaginile lucrurilor. Dar aceasta nepasare fata de
lucrurile lumii, nu este diferenta fata de Dumnezeu si
fata de semeni, ci o conditie pentru ca sa-i poata
iubi cu adevarat.
Patimile,
care pun stapânire pe om si de care trebuie sa se
curateasca pentru a ajunge la nepatimire, iubire si
groaza, le aduce Evagrie în legatura cu demonii, încât lupta cu
ele este în acelasi timp o lupta cu ei. Aceasta idee devine un
leit-motiv important al întregii asceze rasaritene.
Tot la Evagrie
gasim pentru prima data teoria celor opt patimi, sau vicii, sau
gânduri pacatoase, teoria ce va reveni mereu la scriitorii ascetici
de dupa el, la Casian, Nil, Ioan Scararul, Ioan Damaschin etc.
La
Evagrie sunt trasate directivele ascezei si misticei ulterioare, la el se
cuprind sistematizate aproape toate învataturile psihologice
si pneumatologige, aplicate în viata ascetica si
mistica din Rasarit.
·
Cât priveste hainele, sa nu
poftesti sa ai haine de prisos, ci îngrijeste-te numai de cele
care sunt de trebuinta trupului. “Arunca mai bine asupra
Domnului grija ta si El va purta grija de tine”. “Caci el se
îngrijeste, zice, de noi”. Daca esti lipsit de hrana sau de
haine, nu te rusina sa primesti când ti le vor aduce
altii, caci rusinea aceasta este un fel de mândrie. Iar
daca prisosesti tu în aceasta, da si tu celui lipsit.
Asa voieste Dumnezeu sa se chiverniseasca între dânsii
copiii Sai. De aceea scrie Apostolul catre Corinteni cu privire la
cei lipsiti: “Prisosul vostru sa împlineasca lipsa altora, ca
si prisosul acelora sa împlineasca lipsa voastra; ca
sa se faca potrivire, precum este scris: Celui ce are mult, nu i-a
prisosit si celui ce are putin, nu i-a lipsit”. Deci având pentru
timpul de acum cele de trebuinta, nu te griji pentru vremea ce vine,
nici pentru o zi, nici pentru o saptamâna si nici pentru o
luna. Caci venind de fata ziua de mâine, va aduce El cele
de trebuinta. Tu cauta mai bine împaratia
cerurilor si dreptatea lui Dumnezeu. “Cautati, zice Domnul,
împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate
acestea se vor adauga voua”.(Evagrie Ponticul)41
·
Sa nu-ti iei tânar
slujitor, ca nu cumva vrajmasul sa stârneasca prin el vreo
sminteala si sa-ti tulbure cugetul, ca sa te
îngrijesti de mâncari alese, caci nu vei mai putea sa te
îngrijesti numai de tine. Sa nu faci aceasta gândindu-te la odihna
trupeasca, ci cugeta la ce e mai bine, la odihna duhovniceasca,
caci cu adevarat e mai buna odihna duhovniceasca decât cea
trupeasca. Iar daca te gândesti la folosul tânarului,
sa nu te învoiesti nici atunci, caci nu este a noastra
datoria aceasta, ci a altora, a sfintilor parinti din chinovie.
Grijeste-te numai si numai de folosul tau, pazind chipul
linistii. Cu oameni cu multe griji si iubitori de materie sa
nu-ti placa sa locuiesti, ci locuieste sau singur, sau
cu frati neiubitori de materie si de acelasi cuget cu tine.
Ca cel ce locuieste cu oamenii iubitori de materie si cu multe
griji, vrând-nevrând va face si el tovarasie cu ei si
va sluji poruncilor omenesti. Nu te lasa atras în vorbire
desarta, nici în oricare alta napasta, ca mânia, întristarea,
nebunia dupa lucruri pamântesti, frica de sminteala, grija
de nasteri, sau de rudenii, ba mai mult, ocoleste întâlnirile dese cu
acestea, ca nu cumva sa te scoata din linistea din chilie
si sa te traga în grijile lor. "Lasa, zice Domnul, pe cei morti
sa-si îngroape mortii lor, iar tu vino de urmeaza Mie". Iar
daca si chilia, în care locuiesti, e încarcata cu
multe, fugi, nu o cruta, ca nu cumva sa te topesti de dragul ei.
Toate sa le faci, toate sa le împlinesti, ca sa te
poti linisti! Încalzeste-ti inima, sârguind
sa te afli în voia lui Dumnezeu si în razboiul nevazut.
(Evagrie Ponticul)22
·
Daca nu te poti
linisti usor în partile tale, grabeste spre
înstrainarea cu voia si întareste-ti gândul spre ea.
Fa-te ca un negutator priceput, care le cearca pe toate
cele folositoare linistii si pe toate caile pune stapânire
pe cele linistitoare si de folos acestui scop. Te sfatuiesc
iarasi: iubeste înstrainarea, caci te
izbaveste de împrejurarile tinutului tau si te
lasa sa te bucuri numai de folosul linistii. Fugi de
zabovirile în cetate si rabda cu barbatie pe cele
din pustie: “ca iata, zice Sfântul, m-am departat fugind si
m-am salasluit în pustie”. De este cu putinta, în nici
un chip sa nu te arati prin cetate. Caci nu vei vedea acolo
nimic de folos si nimic bun pentru petrecerea ta. “Am vazut, zice
iarasi Sfântul, faradelege si pricini în cetate".
Asadar cauta locurile netulburate si singuratice si sa
nu te înfricosezi de ecoul lor. Chiar naluciri de la draci de vei
vedea acolo, sa nu te înspaimânti, nici sa fugi,
lepadând alergarea ce îti e spre folosul tau. Sa stai pe
loc fara frica si vei vedea maririle lui Dumnezeu:
ajutorul, purtarea de grija si toata cunostinta spre
mântuire. ”Caci am primit, zice fericitul barbat, pe Cel ce ma
mântuieste de împutinarea sufletului si de furtuna”. “Pofta
vagabondarii sa nu biruie inima ta, caci vagabondarea
împreunata cu pofta strica mintea cea fara de
rautate”. Multe ispite sunt cu acest scop. De aceea teme-te de greseala
si stai cu asezamânt în chilia ta. (Evagrie Ponticul)22
·
Daca ai prieteni, fugi de
întâlnirile dese cu ei, caci numai întâlnindu-te rar cu dânsii le vei
fi de folos. Iar, daca vezi ca îti vine prin ei vreo
vatamare, cu nici un chip nu te mai apropia de dânsii. Trebuie
sa ai ca prieteni pe cei ce pot fi de folos si de ajutor
vietuirii tale. Fugi si de întâlnirile cu barbatii rai
si razboinici, si cu nici unul din acestia sa nu
locuiesti împreuna; ba si de sfaturile lor cele de nimica
sa te lepezi. Caci nu locuiesc lânga Dumnezeu si nici
statornicie n-au. Prietenii tai sa fie barbatii
pasnici, fratii duhovnicesti si parintii
sfinti; caci pe acestia si Domnul îi numeste asa
zicând: “Mama mea, fratii si parintii mei acestia
sunt, care fac voia Tatalui Meu cel din Ceruri”. Cu cei
împrastiati de griji multe sa nu te aduni, nici
ospatare cu dânsii sa nu primesti, ca nu cumva sa te
traga în împrastierea lor si sa te departeze de
la stiinta linistii. Caci au într-însii patima aceasta.
Nu pleca urechea ta la cuvintele lor si nu primi socotintele inimii
lor, caci sunt cu adevarat pagubitoare. Spre credinciosii
pamântului sa fie osteneala si dorinta inimii tale si
spre râvna lor de-a plânge. “Caci ochii mei, zice, spre credinciosii
pamântului, ca sa sada ei împreuna cu mine". Iar
daca cineva dintre cei ce vietuiesc potrivit cu dragostea de Dumnezeu
vine sa te pofteasca la masa si vrei sa te duci,
du-te, însa de graba sa te întorci la chilia ta. De este cu
putinta, afara de chilie sa nu dormi niciodata, ca
de-a-pururi sa ramâna cu tine harul linistii si vei
avea într-însa neîmpiedicata slujirea jertfei tale. (Evagrie Ponticul)22
·
Asezându-te în chilia ta,
aduna-ti mintea si gândeste-te la ceasul mortii.
Priveste atunci la moartea trupului, întelege întâmplarea, ia-ti
osteneala si dispretuieste desertaciunea din lumea aceasta,
atât a placerii cât si a straduintei, ca sa poti
sa ramâi nestramutat în aceeasi hotarâre a
linistii si sa nu slabesti. Muta-ti gândul
si la starea cea din iad, gândeste-te cum se chinuiesc sufletele
acolo, în ce tacere prea amara? Sau în ce cumplita suspinare? În
ce mare spaima si framântare? Sau în ce asteptare?
Gândeste-te la durerea sufletului cea neîncetata, la lacrimile
sufletesti fara sfârsit. Muta-ti apoi gândul la
ziua învierii si la înfatisarea înaintea lui Dumnezeu.
Închipuieste-ti scaunul acela înfricosat si
cutremurator. Adu la mijloc cele ce asteapta pe
pacatosi: Rusinea înaintea lui Dumnezeu, a lui Hristos
însusi, a îngerilor, a Arhanghelilor, a Stapânilor si a tuturor
oamenilor, toate muncile, focul cel vesnic, viermele cel neadormit, sarpele
cel mare, întunericul si peste toate acestea plângerea si
scrâsnirea dintilor, spaimele, chinurile. Gândeste-te apoi
si la bunatatile ce îi asteapta pe drepti:
îndraznirea cea catre Dumnezeu Tatal si catre Iisus
Hristos, catre îngeri, Arhangheli, Stapânii, împreuna cu tot
poporul Împaratiei si cu darurile ei: bucuria si
fericirea. Adu în tine amintirea acestora amândoua si plânge si
suspina pentru soarta pacatosilor, îmbraca vederea ta
cu lacrimi de frica sa nu fii si tu printre dânsii. Iar de
bunatatile ce asteapta pe drepti bucura-te
si te veseleste. Sârguieste-te sa te învrednicesti de
partea acestora si sa te izbavesti de osânda acelora.
Sa nu uiti de acestea, fie ca te afli în chilie, fie afara
s nicidecum sa nu lepezi pomenirea aceasta dinaintea ta, ca cel
putin printr-aceasta sa scapi de gândurile spurcate si
pagubitoare. (Evagrie Ponticul)22
·
Uneori trupul e bolnav si de
trebuie sa manânci si de doua, de trei si de mai multe
ori, sa nu fie întristat cugetul tau caci ostenelile
trupesti nu trebuie sa fie tinute si în timpuri de
boala si de slabiciune, ci trebuie lasate atunci mai slobod
în anumite privinte, ca sa se întareasca trupul din nou
spre aceleasi osteneli ale vietuirii. Iar în privinta
înfrânarii de la anumite bucate, nu ne-a oprit dumnezeiescul cuvânt ca
sa nu mâncam ceva, ci a zis: “Iata am dat voua toate, ca pe
legumele ierburilor”, “mâncati-le nimic cercetând”, si: “Nu cele ce
intra în gura spurca pe om”. Deci înfrânarea de la anumite bucate
e lucru ce ramâne la alegerea ta, ca o osteneala a sufletului.
(Evagrie Ponticul)10 34
·
Diavolii ori de câte ori ne vad
ca stam la rugaciune, ne stau si ei cu sârguinta
împotriva, sadind în mintea noastra cele ce nu trebuie, ca
sa ni le aducem aminte sau sa le gândim în vremea rugaciunii.
Asa vor ei sa duca mintea în robie, iar rugaciunea
noastra sa o faca nelucratoare, desarta si
nefolositoare. Caci desarta cu adevarat si
nefolositoare este rugaciunea facuta fara frica,
fara trezvie si priveghere. (Evagrie Ponticul)40
·
Dintre dracii care se împotrivesc
lucrarii noastre, cei dintâi, care se ridica cu lupta, sunt cei
încredintati cu poftele lacomiei pântecelui, cei ce ne
furiseaza în suflet iubirea de argint si cei ce ne momesc
cu slava de la oameni. Toti ceilalti vin dupa
acestia sa ia în primire pe cei raniti de ei. Caci
este cu neputinta sa cada cineva în mâinile duhului
curviei, daca n-a fost doborât întâi de lacomia pântecelui. Precum nu
poate tulbura mânia pe cel ce lupta pentru mâncaruri, sau bani, sau
slava. Si este cu neputinta sa scape de dracul
întristarii cel ce nu s-a lepadat de toate acestea. Nici de mândrie,
cel dintâi pui al diavolului, nu va scapa cineva, daca n-a smuls din
sine iubirea de argint, radacina tuturor rautatilor,
daca si saracia smereste pe om, dupa
înteleptul Solomon. Scurt vorbind, este cu neputinta sa
cada omul în puterea vreunui drac, daca n-a fost ranit mai întâi
de acele capetenii ale lor. De aceea si diavolul aceste trei gânduri
i le-a înfatisat Mântuitorului: întâi îndemnându-l sa
faca pietrele pâini, al doilea fagaduindu-i toata lumea
daca i se va închina, si al treilea spunându-i ca va fi acoperit
cu slava daca va asculta, întrucât nu va pati nimic dintr-o
asa de mare cadere. Dar Domnul, dovedindu-se mai presus de acestea,
i-a poruncit diavolului sa mearga înapoia Lui. Prin acestea ne-a
învatat ca nu este cu putinta sa alunge cineva de
la sine pe diavolul, daca n-a dispretuit aceste trei gânduri.
(Evagrie Ponticul)27
·
Toate gândurile diavolesti
furiseaza în suflet chipurile lucrurilor sensibile, cari,
punându-si întiparirea în minte, o fac sa poarte în ea formele
acelor lucruri. Deci de la însusi lucrul care se deapana în
minte poti cunoaste care drac s-a apropiat de tine. De pilda,
daca în cugetul mea se înfatiseaza chipul omului care
m-a pagubit, sau m-a necinstit, el da pe fata gândul
tinerii de minte a raului, furisat în minte. Daca
iarasi se învârteste în minte gândul la bani sau la slava,
dintr-acestea se va cunoaste duhul care ne necajeste. Asemenea
si la alte gânduri, din lucru afli pe dracul ce e de fata
si îti furiseaza naluciri. Cu aceasta nu zic ca
toate amintirile acestor fel de lucruri vin de la draci, deoarece si
mintea însasi, stârnita de om, aduce închipuiri de lucruri
si fapte; ci numai acelea dintre amintiri, care aprind mânia si pofta
împotriva firii. Caci, prin tulburarea acestor puteri, mintea
preacurveste în cuget si este razboita, neputând primi
aratarea lui Dumnezeu, Cel ce i-a dat legea, dar stralucirea luminii
dumnezeiesti se arata puterii cugetatoare a sufletului în vremea
rugaciunii, dupa înlaturarea gândurilor lucrurilor. (Evagrie
Ponticul)27
·
Nu va putea sa alunge de la sine
amintirile patimase, omul care n-a avut grija de pofta
si mânie, pe una stingând-o cu posturi, cu privegheri si cu culcatul
pe jos; iar pe cealalta îmblânzind-o cu îndelunga rabdare, cu
suferirea raului, cu nepomenirea de rau si cu milostenii.
Caci dintr-aceste doua patimi se tes mai toate gândurile
dracilor, care duc mintea la primejdie si pierzanie. Dar este cu
neputinta sa biruim patimile acestea, daca nu
dispretuim mâncarurile, banii si slava, ba înca si
propriul nostru trup, pentru cei ce cauta adeseori sa-l
atâte. Pilda fara zabava sa luam
de la cei ce se primejduiesc pe mare, care sar si din corabie de furia
vânturilor si a valurilor rasculate. Aici însa trebuie sa
fim cu luare aminte ca sa nu sarim din corabie spre a fi
vazuti de oameni. Caci vom pierde plata noastra si ne
va lua în primire un alt naufragiu si mai cumplit, suflând
împotriva-ne vântul dracului slavei desarte. (Evagrie Ponticul)27
·
Trebuie sa cercetam cum întiparesc
dracii nalucirile cele din somn în mintea noastra si-i dau o
anumita forma. Una ca aceasta obisnuiesc sa se întâmple
mintii, fie privind prin ochi, fie auzind prin auz, fie printr-o
simtire oarecare, sau fie prin amintire, care întipareste în minte,
miscându-le, cele ce le-a agonisit prin mijlocirea trupului. Deci dracii,
mi se pare, rascolind amintirea o întiparesc în cuget. Caci
organele trupului stau în nelucrare, tinute de somn. Dar iarasi,
trebuie sa cercetam cum rascolesc amintirea? Sau poate prin
patimi? Asa trebuie sa fie, deoarece cei curati si
nepatimasi nu mai patesc una ca aceasta. Este însa
si o miscare simpla a amintirii, stârnita de noi sau de
sfintele Puteri. Prin ea vorbim si petrecem cu Sfintii. Sa fim
însa cu atentie. Caci chipurile pe care sufletul împreuna
cu trupul le primeste întru sine, amintirea le misca
fara sa se mai ajute de trup. Aceasta se vede din faptul ca
adesea patimim una ca aceasta si în somn, când trupul se odihneste.
Trebuie sa stim ca precum ne putem aduce aminte de apa,
si cu sete si fara sete, tot asa ne putem aduce aminte
de aur si cu lacomie si fara lacomie; si
asa si cu celelalte. Iar faptul ca mintea afla aceste sau
acele deosebiri între nalucirile sale, se datoreste vicleniei
vrajmasilor. Dar trebuie sa stim si aceasta: ca
pentru naluciri se folosesc dracii si de lucrurile de dinafara,
ca de pilda de vuietul apelor, la cei ce calatoresc pe mare.
(Evagrie Ponticul)25 28
·
Scopul dracilor e ajutat mult de
mânia noastra, când se misca împotriva firii, facându-se al
lor. De aceea toti zoresc sa o întarâte zi si noapte. Când
o vad însa legata de blândete, atunci cauta pricini
îndreptatite ca sa o dezlege îndata, ca facându-se
foarte aprinsa, sa o foloseasca pentru gândurile lor furioase.
De aceea nu trebuie sa o întarâtam nici pentru lucruri drepte,
nici pentru nedrepte, ca sa nu dam chiar noi sabie primejdioasa
în mâna vrajmasului, ceea ce stiu ca fac multi si
.mai mult decât trebuie, aprinzându-se pentru motive neînsemnate. Caci
spune-mi de ce te prinzi grabit la harta daca
dispretuiesti bucatele, banii si slava? De ce hranesti
câinele când te lauzi ca nu ai nimica? Iar daca acesta latra
si se ia dupa oameni, trebuie ca ai niscai lucruri si vrei
sa le pazesti. Dar eu despre unul ca acesta cred ca e
departe de rugaciunea curata, stiind ca mânia este
ciuma pentru o astfel de rugaciune. Si ma mir ca unul
ca aceasta si pe Sfinti i-a uitat: pe David, care striga:
“Opreste mânia si paraseste turbarea”; pe Ecclesiastul
care porunceste: “Alunga mânia de la inima ta si scoate
viclesugul din trupul tau"; pe Apostolul care rânduieste: “
Sa ridicam în toata vremea si în tot locul mâini cuvioase
spre Domnul, fara mânie si gânduri”. De ce oare nu
învatam si noi de la obiceiul tainic si vechi al
oamenilor, care alunga câinii din casa în vremea rugaciunii?
Obiceiul acesta ne da sa întelegem ca mânia nu trebuie
sa fie cu cei ce se roaga. “ Mânia este vinul serpilor”. De
aceea nazireii se înfrâneaza de la vin. (Evagrie Ponticul)3
·
Despre faptul ca nu trebuie
sa ne îngrijim de îmbracaminte si bucate, socot de prisos a
mai scrie, însusi Mântuitorul oprind acest lucru în Evanghelii. “Nu
va îngrijiti, zice, în sufletul vostru ce veti mânca, sau ce
veti bea, sau cu ce va veti îmbraca”, caci toate
acestea le fac pagânii si necredinciosii, care leapada
purtarea de grija a Stapânului si tagaduiesc pe
Facatorul. De crestinii este cu totul strain acest lucru,
de îndata ce cred ca si cele doua vrabii vândute cu un
ban stau sub purtarea de grija a Sfintilor îngeri. Au însa
dracii si obiceiul acesta: dupa gândurile necurate, aduc în suflet
si pe acelea ale grijii, ca sa se departeze Iisus de la noi,
umplut fiind locul cugetarii cu multime de gânduri, si sa
nu mai poata rodi cuvântul, fiind coplesit de gândurile grijii.
Lepadând dar asemenea gânduri, sa lasam toata grija
noastra în seama Domnului, îndestulându-se cu cele de fata, cu
îmbracaminte si hrana saracacioasa, ca
sa slabim în fiecare zi pe parintii slavei desarte.
Iar daca cineva socoteste ca nu-i sta bine în haina
saracacioasa, sa priveasca la Sfântul Pavel cum
asteapta în frig si dezbracat, cununa dreptatii.
Daca Apostolul a numit lumea aceasta stadion si teatru, oare cel ce
s-a îmbracat cu gândurile grijii, mai poate alerga spre rasplatirea
chemarii de sus a lui Dumnezeu, sau mai poate sa lupte cu
începatoriile, cu domniile si cu stapânitorii întunericului
veacului acestuia? Eu nu stiu daca-i va fi cu putinta;
acest lucru l-am învatat de la însesi cazurile vazute.
Caci se va împiedica în haina si se va rostogoli la pamânt,
ca si mintea de gândurile purtarii de grija, daca e
adevarat cuvântul care zice ca mintea ramâne statornic
lipita de comoara sa, ca “unde este comoara ta, acolo va fi si
inima ta”. (Evagrie Ponticul)6 41
·
Dintre gânduri unele taie, altele se
taie. Si anume taie cele rele pe cele bune, dar si cele rele se taie
de catre cele bune. Sfântul Duh ia aminte la gândul cel dintâi ce l-am pus
si dupa acela ne osândeste sau ne primeste. Iata ce
vreau sa zic: Am gândul de a primi pe straini si-l am
într-adevar pentru Domnul, dar venind ispititorul, îl taie si
furiseaza în suflet gândul de-a primi pe straini pentru
slava. Sau am gând sa primesc pe straini ca sa fiu
vazut de oameni; dar daca vine peste el un gând bun, îl taie pe cel
rau, îndreptând catre Domnul virtutea noastra si silindu-ne
sa nu facem aceasta pentru lauda de la oameni. (Evagrie Ponticul)28
·
Deci daca staruim cu fapta
la gândurile dintâi, cu toata ispita celor de-al doilea, vom avea numai
plata gândurilor ce ni le-am pus mai întâi, deoarece oameni fiind si
luptând cu dracii, nu putem tine gândul drept nestricat, nici pe cel
rau neispitit, odata ce avem în noi semintele virtutii. Dar
daca zaboveste cineva pe lânga gândurile care taie (de-al
doilea), se aseaza în tara ispititorului si va lucra
stârnit de ele. (Evagrie Ponticul)28
·
Dupa multa bagare de
seama am aflat ca între gândurile îngeresti, omenesti
si de la draci este aceasta deosebire: întâi gândurile îngeresti
cerceteaza cu de-amanuntul firea lucrurilor si urmaresc
întelesurile si rosturile duhovnicesti, de pilda: de ce a
fost facut aurul si pentru ce e ca nisipul si a fost risipit în
anumite particele de sub pamânt si de ce trebuie multa
osteneala si truda pâna sa fie aflat, apoi dupa
ce e aflat, e spalat cu apa si trecut prin foc, ca apoi sa
fie dat mesterilor, care fac sfesnicul cortului, catuia,
cadelnita si vasele de aur, din care, din darul Mântuitorului
nostru, nu mai bea acum regele babilonian. Dar gândul dracesc nu le
stie si nu le cunoaste pe acestea, ci furiseaza numai
placerea câstigarii aurului fara rusine, si
zugraveste desfatarea si slava ce va veni de pe urma lui.
Iar gândul omenesc nu se ocupa nici cu dobândirea aurului si nu
cerceteaza nici al cui simbol este, sau cum se scoate din pamânt, ci
aduce numai în minte forma simpla a aurului, despartita de
patima si lacomie. Acelasi cuvânt se poate spune si
despre alte lucruri, dupa regula aceasta desprinsa în chip trainic.
(Evagrie Ponticul)28
·
Este un drac care se numeste
ratacitor, care se înfatiseaza mai ales în zorii
zilei înaintea fratilor si le poarta mintea din cetate în
cetate, din sat în sat si din casa în casa, prilejuind, zice-se,
simple întâlniri, apoi convorbiri mai îndelungate cu cei cunoscuti, care
tulbura starea celor amagiti si putin câte putin
îi departeaza de cunostinta de Dumnezeu si-i face
sa-si uite de virtute si de fagaduinta.
Trebuie deci ca monahul sa observe acest gând de unde vine si unde
sfârseste, ca nu fara rost si din întâmplare face
cercul acesta lung, ci vrând sa strice starea sufleteasca a
monahului, ca, dupa ce si-a aprins mintea cu acestea si s-a
ametit de prea multe convorbiri, sa fie fara veste de
atacat de dracul curviei, sau al mâniei, sau al întristarii, care
întineaza si mai tare stralucirea tariei lui. Noi
însa, daca vrem sa cunoastem lamurit viclesugul
lui, sa nu graim îndata catre el, nici sa dam pe
fata cele ce se petrec, cum înfiripa în minte si în ce chip
putin câte putin vrea sa o împinga la moarte; caci va
fugi de la noi, fiindca nu vrea sa fie vazut facându-le
acestea si asa nu vom cunoaste nimic din cele ce ne-am
straduit sa aflam. Ci sa-i mai îngaduim o zi sau
doua, sa-si ispraveasca lucrarea, ca aflând cu
de-amanuntul tot lucrul pe care l-a mestesugit, sa-l
dam pe fata cu cuvântul si sa-l alungam. Dar
fiindca se întâmpla ca în vremea ispitirii mintea, fiind
tulburata, nu poate urmari cu de-amanuntul cele ce se petrec,
sa faca aceasta dupa alungarea dracului. Dupa ce te-ai
linistit, adu-ti aminte în tine însuti de cele ce ti s-au
întâmplat, de unde ai început, pe unde ai umblat si în ce loc ai fost
cuprins de duhul curviei, sau al mâniei, sau al întristarii si cum
s-au petrecut acestea. Învata-le acestea si tine-le minte,
ca sa-l poti da pe fata când se va mai apropia de tine.
Da pe fata si locul unde sta ascuns, ca sa nu-i
mai urmezi. Iar daca vrei sa-l faci sa se înfurie de-a binelea,
vadeste-l îndata ce se apropie si dezvaluie cu
cuvântul locul dintâi în care a intrat si al doilea si al treilea.
Caci foarte tare se scârbeste, nesuferind rusinarea. Iar dovada
ca i-ai grait tocmai la vreme o vei avea în faptul ca a fugit gândul
de la tine. Caci este cu neputinta sa stea, fiind scos la
aratare. Iar dupa biruirea acestui drac urmeaza un somn adânc
si greu, o amortire a pleoapelor, însotita de
cascari nenumarate si de umeri îngreuiati; dar de
toate acestea ne sloboade Duhul Sfânt, prin rugaciune încordata.
(Evagrie Ponticul)28
·
Foarte mult ne foloseste spre
mântuire ura împotriva dracilor, care ne ajuta si la lucrarea
virtutii. Dar sa o nutrim aceasta de la noi, ca pe un vlastar
bun, nu suntem în stare, pentru ca duhurile iubitoare de placeri o
sting si cheama din nou sufletul la prietenie si
obisnuinta cu ei. Aceasta prietenie, sau mai bine
aceasta rana, anevoie de lecuit, o tamaduieste
însa doctorul sufletelor, prin parasirea noastra. Caci
ne lasa sa patimim lucruri înfricosate de la duhuri,
noaptea si ziua, pâna ce sufletul alearga iarasi la
ura cea de la început, învatându-se a zice catre Domnul,
asemenea lui David: “Cu ura desavârsita i-am urât, ca
vrajmasi s-au facut mie”. Iar cu ura
desavârsita uraste pe vrajmasi acela care nu
pacatuieste nici cu fapta nici cu gândul, lucru care este semnul
celei mai mari si celei dintâi nepatimiri. (Evagrie Ponticul)28
·
Dar ce sa zicem despre dracul
care face sufletul nesimtit? Caci ma tem a si scrie despre
el. Când navaleste acela, iese sufletul din starea sa
fireasca si leapada cuviinta si frica Domnului,
iar pacatul nu-l mai socoteste pacat, faradelegea n-o
mai socoteste faradelege si la osânda si la munca vesnica
se gândeste ca la niste vorbe goale. De cutremurul purtator de
foc el râde. Pe Dumnezeu, e drept, îl marturiseste, însa
poruncile Lui nu le cinsteste. De-i bati în piept când se
misca spre pacat, nu simte: de-i vorbesti din Scripturi, e
cu totul împietrit si nu asculta. Îi amintesti de ocara
oamenilor si nu o ia în seama. De oameni nu mai are rusine, ca
porcul care a închis ochii si a spart gardul. Pe dracul acesta îl aduc
gândurile învechite ale slavei desarte. “Si daca nu s-ar scurta
zilele acelea, nimeni nu s-ar mai mântui”. De fapt dracul acesta este dintre
cei ce ataca rar pe frati. Iar pricina este învederata.
Caci nenorocirile altora, bolile celor dosaditi, închisorile
celor nefericiti si moartea naprasnica a unora, pun pe
fuga acest drac, întrucât sufletul e strapuns putin câte
putin si e trezit la mila, fiind dezlegat de împietrirea
venita de la demon. Desigur noi nu le avem pe acestea aproape de noi,
data fiind si raritatea celor cuprinsi de neputinte printre
noi. De aceea Domnul alungând acest drac, porunceste în Evanghelii sa
mergem la cei bolnavi si sa cercetam pe cei din închisori,
zicând: “Bolnav am fost si n-ati venit la Mine”. În orice caz sa
se stie: daca cineva dintre monahi, fiind atacat de dracul acesta,
n-a primit gând de curvie, sau nu si-a parasit chilia din
nepasare, unul ca acesta a primit din cer rabdarea si
neprihanirea si fericit este pentru o nepatimire ca aceasta. Iar
câti s-au fagaduit sa cinsteasca pe Dumnezeu locuind
laolalta cu lumea sa se pazeasca de acest drac. Caci a
zice sau a scrie mai multe despre el, ma rusinez si de oameni.
(Evagrie Ponticul)1
·
Toti dracii fac sufletul iubitor
de placeri; numai dracul întristarii nu primeste sa
faca aceasta, ci el ucide gândurile celor ce au început aceasta
vietuire, taind si uscând prin întristare orice placere a
sufletului, daca e adevarat ca oasele barbatului trist se
usuca. Daca acest drac razboieste pe un monah cu
masura, îl face încercat, caci îl convinge sa nu se apropie
de nimic dintr-ale lumii acesteia si sa înlature toata
placerea. Dar daca staruie mai mult, naste gânduri care
sfatuiesc pe monah sa-si ia viata, sau îl silesc sa
fuga departe de locul unde petrece. Acest lucru l-a gândit si l-a
patimit dreptul Iov fiind asuprit de acest drac. “De as putea, zice,
sa ma omor, sau pe altul sa rog sa-mi faca mie
aceasta”. Simbol al acestui drac este salbaticiunea numita
napârca, a carei fire se arata prietenoasa, însa
al carei venin covârseste veninul celorlalte fiare, ba daca
e primit fara masura, omoara si animalul însusi.
Acestui drac i-a predat Pavel pe cel ce a facut nelegiuire în Corint. De
aceea si scrie cu râvna Corintenilor, zicând: “Aratati-i
dragoste, ca nu cumva sa fie înghitit unul ca acesta de o întristare
mai mare”. Dar duhul acesta, care întristeaza pe oameni, stie sa
se faca si pricinuitor de buna pocainta. De aceea
si Ioan Botezatorul îi numea pe cei ce erau strapunsi de
duhul acesta si alergau la Dumnezeu “pui de napârci”, zicând: “Cine
v-a aratat voua sa fugiti de mânia ce va sa vie?
Faceti deci roade vrednice de pocainta; si sa nu
vi se para a grai întru voi: Parinte avem pe Avraam”. Caci
oricine a urmat lui Avraam si a iesit din pamântul si din
neamul sau, s-a facut mai tare decât dracul acesta. (Evagrie
Ponticul)9
·
Cine si-a stapânit mânia a
supus pe draci; iar cine s-a robit de dânsa nu se mai tine de viata
monahala si e strain de caile Mântuitorului, daca se
zice ca însusi Domnul învata pe cei blânzi caile Sale.
De aceea cu anevoie poate fi vânata mintea monahului, care alearga pe
câmpia blândetii. Caci de nici o alta virtute nu se tem dracii
ca de blândete. Aceasta a dobândit-o acel mare Moise, care a fost
numit "blând, mai mult decât toti oamenii”. Iar proorocul David a
aratat-o ca este vrednica sa fie pomenita de Dumnezeu,
zicând: “Adu-ti aminte, Doamne, de David si de toata
blândetea lui”. Însusi Mântuitorul nostru ne-a poruncit sa ne facem
urmatori ai blândetii Lui, zicând: “Învatati de la
Mine ca sunt blând si smerit cu inima si veti afla
odihna sufletelor voastre”. Iar daca cineva s-ar înfrâna de la
mâncari si bauturi, dar prin gândurile rele ar întarâta
mânia, acela se aseamana cu o corabie ce calatoreste
pe mare, având pe dracul cârmaci. De aceea trebuie sa fim cu luare aminte
din toata puterea la câinele nostru, învatându-l sa
rupa numai lupii si sa nu manânce oile, aratând
toata blândetea fata de toti oamenii. (Evagrie
Ponticul)3
·
Dintre gânduri singur cel al slavei
desarte lucreaza cu multe mijloace. El cuprinde aproape toata
lumea si deschide usile tuturor dracilor, facându-se ca un fel
de tradator viclean al cetatii. De aceea el umileste
foarte tare mintea pustnicului, umplând-o cu multe vorbe si lucruri
si întinându-i rugaciunile, prin care acesta se straduieste
sa-si tamaduiasca toate ranile sufletului
sau. Gândul acesta îl fac sa creasca toti draci dupa
ce au fost biruiti, ca printr-însul sa primeasca intrare din nou
în suflet, si sa faca astfel cele mai din urma mai rele ca
cele dintâi. Din gândul acesta se naste si cel al mândriei, care a
facut sa cada ca un sunet din ceruri pe pamânt pecetea
asemanarii si cununa frumusetii. Salta-te din el
si nu zabovi, ca sa nu vindem altora viata noastra,
nici petrecerea noastra, celor fara de mila. Pe acest drac
îl alunga rugaciunea staruitoare de a nu face sau zice cu voia
nimic din cele ce ajuta blestematei slave desarte. (Evagrie
Ponticul)44
·
Când mintea pustnicilor a ajuns la
putina nepatimire, si-a agonisit si calul slavei
desarte, caruia îndata îi da pinteni prin cetati,
purtându-si fara stapânire lauda izvorâta din
slava. si întâmpinând-o duhul curviei, printr-o rânduiala
nevazuta, o închide într-o cocina de porci, învatând-o
sa nu se mai ridice altadata din pat înainte de a se face
sanatoasa deplin, nici sa nu faca ceea ce fac bolnavii
neascultatori care, purtând înca urmele bolii într-însii, se dau
la drumuri si merg la bai înainte de vreme, cazând din nou în
boala. De aceea sezând locului, sa luam si mai bine
aminte la noi însine, ca înainte de virtute, sa ne facem greu de
miscat spre pacat, iar înnoindu-ne întru cunostinta
sa dobândim multime de vederi felurite. Si asa
înaltându-ne si mai tare, vom vedea si mai bine lumina
Mântuitorului nostru. (Evagrie Ponticul)44
·
A descrie toate lucrarile cele
rele ale dracilor mi-e cu neputinta, iar a însira cu
de-amanutul mestesugirile lor mi-e rusine, sfiindu-ma
de cititorii mai simpli. Totusi asculta unele viclenii ale duhului
curviei. Când cineva a dobândit nepatimirea partii poftitoare
si gândurile de rusine s-au racit, atunci arata
barbati si femei jucând împreuna si-l face pe pustnic
sa priveasca lucruri si forme de rusine. Ispita aceasta
însa nu e printre cele ce tin multa vreme, deoarece rugaciunea
neîncetata si mâncarea foarte împutinata, privegherea
si îndeletnicirea cu contemplatiile duhovnicesti o alunga
ca pe un nor fara ploaie. Uneori se atinge însa si de
trupuri, stârnind într-însele fierbinteala dobitoceasca. Si alte
nenumarate mestesugiri unelteste vicleanul acesta, pe care
nu e nevoie sa le mai raspândim si sa le mai
încredintam scrisului. Fata de astfel de gânduri
foloseste si aprinderea mâniei, pornita împotriva dracului. De
aceasta mânie se teme el mai mult, când se aprinde împotriva acestor
gânduri si îi strica planurile despre ea e vorba când se zice:
“Mâniati-va si nu pacatuiti”. Ea da
sufletului în ispite o folositoare doctorie. Dar uneori si mânia aceasta e
imitata de dracul mâniei. Aceasta plasmuieste chipurile
parintilor, sau ale unor prieteni si rudenii, ocarâti
de oameni nevrednici si prin aceasta misca mânia pustnicului
si-l îndeamna sa zica sau sa faca vreun rau
celor ce i s-au aratat în minte. La acestea trebuie sa fie monahul cu
luare aminte si îndata sa-si smulga mintea de la
astfel de chipuri, ca nu cumva, zabovind pe lânga ele, sa se
pomeneasca în vremea rugaciunii taciune ce se mistuie de foc. În
ispite de acestea cad mai ales cei iuti la mânie si cei ce usor
se prind la harta, care sunt departe de rugaciunea cea curata
si de cunostinta Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (Evagrie
Ponticul)3 4
·
Gândurile veacului acestuia le-a dat
Domnul omului, ca pe niste oi, pastorului bun. Si s-a scris: “A
dat fiecarui om cuget întru inima sa”, sadind în el si pofta
si mânia întru ajutor, ca prin mânie sa alunge gândurile lupilor, iar
prin pofta sa iubeasca oile, chiar când e biciuit de vânturi
si de ploi. I-a mai dat pe lânga acestea si lege dupa care
sa pazeasca oile, loc de verdeata, apa de
odihna, psaltire, chitara si toiag. Si i-a rânduit sa
se hraneasca si sa se îmbrace de la aceasta
turma, iar la vreme sa-i adune fân. Caci zice cuvântul: “Cine
pastoreste turma si din laptele ei nu manânca?”
Pustnicul trebuie sa pazeasca deci zi si noapte turma
aceasta, ca nu cumva sa fie rapit vreun miel de fiarele
salbatice, sau sa-l ia tâlharii, iar daca s-ar întâmpla una ca
aceasta în padure, îndata sa-l smulga din gura ursului
si a lupului. Asadar, daca gândul despre fratele nostru se învârte
în noi cu ura, sa stim ca o fiara l-a luat pe el;
asemenea si gândul despre muiere, daca se întoarce în noi amestecat
cu pofta de rusine; la fel gândul despre argint si aur,
daca se cuibareste însotit de lacomie; asemenea
si gândurile sfintelor daruri, daca cu slava desarta
pasc în minte! Si tot asemenea se va întâmpla si cu alte gânduri de
vor fi furate de patimi. Si nu numai ziua trebuie sa fie monahul cu
luare aminte la ele, ci si noaptea sa le pazeasca
priveghind. Caci se întâmpla sa piarda ceea ce a agonisit,
daca se lasa în naluciri rusinoase si viclene. Aceasta
este ceea ce zice patriarhul Iacov: “Nu am adus tie oaie rapita
de fiara salbatica; eu plateam furtisagurile de zi
si de noapte; si ma topeam de arsita zilei si de
gerul noptii, încât s-a dus somnul de la ochii mei”. Iar daca din
osteneala ni s-ar întâmpla vreo nepurtare de grija, sa
grabim putin în sus pe stânca cunostintei si sa
pastem iarasi oile sub muntele Sinai, ca Dumnezeul
parintilor nostri sa ne cheme si pe noi si
sa ne daruiasca întelesurile semnelor si minunilor.
(Evagrie Ponticul)28
·
Dintre necuratii draci, unii îl
ispitesc ca om, iar altii îl tulbura pe om ca pe un dobitoc
necuvântator. Cei dintâi apropiindu-se ne furiseaza gânduri de
slava desarta, sau de mândrie, sau de pizma, sau de
învinuire, care nu se ating de nici unul din dobitoace. Cei de-al doilea
însa, aprind în trup mânie si pofta de fire. Acestea le avem
îndeobste cu dobitoacele, fiind ascunse însa sub firea cea
cuvântatoare. De aceea zice Duhul Sfânt catre cei ce cad în gânduri
omenesti: “Eu am zis: dumnezei sunteti si fii ai Celui
Preaînalt, toti; iar voi ca niste oameni muriti si ca
orisicare dintre capetenii cadeti”. Iar catre cei
stârniti dobitoceste zice: “Nu fiti cum e calul sau catârul, la
care nu este întelepciune, ci trebuie sa strângi cu zabala
si cu frâu falcile lor, caci nu se apropie de tine”. Dar
sufletul care pacatuieste va muri. Si învederat este
ca oamenii, daca mor ca oameni, se îngroapa de oameni, iar când
sunt omorâti ca dobitoacele, sau cad jos, vor fi mâncati de vulturi.
Iar dintre puii acestora unii vor chema pe Domnul, altii se
tavalesc în sânge. Cel ce are urechi de auzit sa auda.
(Evagrie Ponticul)27
·
Când vreunul dintre
vrajmasi te va rani în lupta si vrei sa-i întorci
sabia lui, precum scrie, asupra inimii lui, fa asa precum te
sfatuim: descoase în tine însuti gândul aruncat de el, ce fel este
si din câte lucruri este alcatuit si care lucru tulbura mai
mult mintea ta. Iar ceea ce zic, aceasta este: sa zicem ca e trimis
de el gândul iubirii de argint. Desfa-l pe acesta în mintea care l-a
primit, în sensul aurului, în aurul însusi si în patima iubirii de
bani. Apoi întreaba: “Ce este pacat dintre acestea? Oare mintea? Dar
atunci cum este ca chipul lui Dumnezeu? Sensul aurului? Dar cine, având minte,
va spune aceasta vreodata? Oare aurul însusi e pacat? Dar atunci
de ce s-a facut? Urmeaza asadar ca al patrulea lucru este
pricina pacatului. Iar aceasta nu e nici lucrul ce sta de sine, nici
ideea lucrului, ci o placere oarecare vrajmasa omului,
nascuta din voia cea libera a sa si care sileste
mintea sa se foloseasca rau de fapturile lui Dumnezeu.
Aceasta placere avem sa o taiem, dupa îndatorirea ce
ne-a dat-o legea lui Dumnezeu. Cercetând în acestea, se va nimici gândul,
desfacându-se într-o simpla contemplatie a ta si va fugi de
la tine dracul, dupa ce prin cunostinta aceasta mintea ta s-a
ridicat la înaltime. Iar daca, vrând sa te folosesti
împotriva lui de sabia sa, doresti sa-l dobori mai întâi cu
prastia ta, scoate si tu o piatra din traista de pastor a
ta si cauta vederea lui, spre a afla cum vin îngerii si dracii
în lumea noastra, iar noi nu mergem în lumile lor? De ce nu putem
adica si noi sa unim pe îngeri si mai mult ca Dumnezeu
si ne hotarâm sa-i facem pe draci si mai necurati?
Si cum se face ca luceafarul, care a rasarit
dimineata, a fost aruncat la pamânt si a socotit marea ca o
coaja de nuca, iar tartarul adâncului ca un rob? Si de ce
încalzeste adâncul ca pe o topitoare, tulburând pe toti prin
rautatea sa si pe toti vrând sa-i stapâneasca?
Caci trebuie sa stim ca întelegerea acestor lucruri foarte
mult îl vatama pe diavol si alunga toata tabara
lui. Dar acestea vin cu încetul în cei care s-au curatit si
vad întrucâtva întelesurile întâmplarilor. Cei
necuratiti însa nu cunosc vederea acestora. Si
daca, aflând-o de la altii, ar spune-o si ei, nu vor fi
auziti, fiind mult colb si zgomot de patimi în toiul razboiului.
Caci trebuie sa fie cu totul linistita tabara celor de
alt neam, pentru ca singur Goliat sa se întâlneasca cu David al
nostru. În felul acesta ne vom folosi de deslusirea razboiului
si de vederea lui si în cazul celorlalte gânduri necurate.
(Evagrie Ponticul)28
·
Când vor fugi degraba de la noi
vreunele din gândurile necurate, sa cautam pricina pentru care
s-a întâmplat aceasta. Oare pentru raritatea lucrului, fiind greu de gasit
materia, sau pentru nepatimirea noastra, n-a putut
vrajmasul nimic împotriva noastra? De pilda daca unui
pustnic i-ar veni în minte gândul ca i s-a încredintat ocârmuirea
duhovniceasca a primei cetati, desigur ca nu va zabovi
la închipuirea aceasta; si pricina se cunoaste usor din cele
spuse mai înainte. Dar daca unuia i-ar veni acest gând în
legatura cu oricare cetate s-ar nimeri, si ar cugeta la fel,
acela fericit este ca a ajuns nepatimirea. Asemenea si în privinta
altor gânduri se va afla pricina cercetându-se în acelasi chip. Acestea
trebuie sa le stim pentru râvna si puterea noastra, ca
sa vedem daca am trecut Iordanul si ne-am apropiat de
verdeata, sau înca petrecem în pustie, loviti de cei de
alte neamuri. De pilda foarte multe fete mi se pare ca are
dracul iubirii de argint si e foarte dibaci în puterea de-a amagi.
Astfel când e strâmtorat de desavârsita lepadare de sine,
îndata face pe purtatorul de grija si iubitorul de
saraci. Primeste bucuros pe strainii care nu-s înca de
fata, celor lipsiti le trimite ajutor, cerceteaza
închisorile orasului si rascumpara sclavii; arata
alipire femeilor bogate, îi face îndatorati pe cei carora le merge
bine, sfatuieste pe altii sa se lepede de punga lor larga.
Si astfel amagind sufletul, pe încetul îl învaluie în gândurile
iubirii de argint si-l da pe mâna dracului slavei desarte. Iar
acesta aduce înainte multimea celor ce slavesc pe Domnul pentru
aceste purtari de grija si pune pe unii sa vorbeasca
întreolalta câte putin despre preotie, prevestind moartea
preotului de acum si iscodind nenumarate chipuri ca sa nu scape.
Si asa biata minte, învaluita într-aceste gânduri, se
lupta cu înversunare cu aceia dintre oameni care nu l-au primit, iar
celor ce l-au primit le face daruri si-i primeste cu
recunostinta. Pe cei ce se împotrivesc îi da pe mâna
judecatorilor si unelteste ca sa fie scosi din
hotarele cetatii. Aflându-se apoi aceste gânduri înlauntrul
sau si învârtindu-se în minte, îndata ce
înfatiseaza dracul mândriei, nalucind straluciri
necontenite si draci înaripati în vazduhul chiliei, ca pâna
la urma sa scoata pe om din minti. Noi, însa, dorind
pierzarea astor fel de gânduri, sa traim cu multumire în
saracie. “Caci e vadit ca nimic n-am adus în lume
si nimic nu putem duce din ea. Având hrana si
îmbracaminte, sa ne îndestulam cu ele”, aducându-ne aminte
de Sfântul Pavel, care zice ca “ radacina tuturor relelor este
iubirea de argint”. (Evagrie Ponticul)41
·
Toate gândurile necurate,
staruind în noi din pricina patimilor, duc mintea la stricaciune
si pieire. Caci precum icoana pâinii zaboveste în cel
flamând din pricina foamei sale si icoana apei din pricina setei, tot
asa si ideea avutiei si a banilor staruie din pricina
lacomiei, iar întelesurile gândurilor rusinoase ce se nasc din
bucate, zabovesc din pricina patimilor noastre. Acelasi lucru se
întâmpla si în cazul gândurilor slavei desarte si al altor
gânduri. Iar mintii înecate în astfel de gânduri îi este cu
neputinta sa stea înaintea lui Dumnezeu si sa primeasca
cununa dreptatii. Caci de aceste gânduri fiind trasa în jos
si mintea aceea ticaloasa din Evanghelie s-a lepadat de
bunul cel mai mare al cunostintei de Dumnezeu. Asemenea si cel
legat de mâini si de picioare si aruncat întru întunericul cel mai
dinafara, din aceste gânduri îsi avea tesuta haina sa,
pentru care motiv Cel ce l-a chemat la nunta l-a gasit nevrednic de o
nunta ca aceea. Haina de nunta este nepatimirea sufletului
rational care s-a lepadat de poftele lumesti. Iar pricina pentru
care gândurile lucrurilor sensibile, care zabovesc în minte, strica
cunostinta, am aratat-o în “Capetele despre rugaciune”.
(Evagrie Ponticul)28
·
De trei feluri sunt capeteniile
dracilor care se împotrivesc lucrarii noastre. Lor le urmeaza
toata tabara celor de alt neam. Acestia stau cei dintâi la
razboi si cheama sufletele la pacat prin gândurile cele
necurate. Unii din ei aduc poftele lacomiei pântecelui, altii
strecoara în suflet iubirea de argint, si în sfârsit altii
ne momesc cu slava de la oameni. Daca râvnesti asadar
rugaciunea curata, pazeste mânia; daca iubesti
neprihanirea, stapâneste pântecele, nu-i da pâine sa se
sature si necajeste-l cu apa. Privegheaza în rugaciune
si alunga de la tine amintirea raului. Cuvintele Duhului Sfânt
sa nu te paraseasca ci bate în portile Scripturilor cu
mâinile virtutilor. Atunci îti va rasari nepatimirea
inimii si vei vedea în rugaciune mintea în chipul stelei. (Evagrie
Ponticul)27
·
Dintre cele ce le cugetam, unele
îsi pun tiparul pe minte si dau o forma, altele îi dau numai o
cunostinta si nu-si pun tiparul pe ea si nici
nu-i dau o forma. De pilda: “La început era Cuvântul si Cuvântul
era la Dumnezeu” lasa un înteles în inima, dar nu dau o
forma mintii, nici nu-si pun tiparul pe ea. Cuvintele: “luând
pâine” dau o forma mintii, iar: “a frânt-o” iarasi îsi
pun tiparul pe ea. Versetul: “Am vazut pe Domnul sezând pe un scaun
înalt si ridicat”, îsi pune tiparul pe minte, afara de “am
vazut pe Domnul”. Aceste cuvinte, dupa litera par
sa-si puna tiparul pe minte, dar întelesul lor nu si-l
pune. Proorocul a vazut cu un ochi profetic firea rationala,
înaltata prin fapte bune, primind în sine cunostinta
lui Dumnezeu. Caci se zice ca Dumnezeu sade acolo unde se
cunoaste, fiindca mintea curata se zice si scaun al lui
Dumnezeu. Dar se zice si de femeie, ca e scaun al necinstei,
întelegându-se prin femeie sufletul care uraste cele drepte; iar
necinstea sufletului este pacatul si nestiinta. Asadar
notiunea de Dumnezeu nu este dintre cele ce-si pun tiparul pe minte,
ci dintre cele ce nu-si pun tiparul pe minte. De aceea cel ce se
roaga trebuie sa se desparta cu totul de cele ce-si pun
tiparul pe minte. Aceasta te face sa te întrebi daca, precum este în
privinta trupurilor si a sensurilor lor, asa este si în
privinta celor trupesti si a ratiunilor lor; si
daca altfel se modeleaza mintea privind o minte, si altfel va fi
starea ei cugetând întelesul aceleia? Desigur stim ca
cunostinta duhovniceasca departeaza mintea de
sensurile care îsi pun tiparul pe ea si o
înfatiseaza fara nici un tipar, lui Dumnezeu,
fiindca notiunea lui Dumnezeu nu este dintre cele ce-si pun tiparul.
Caci Dumnezeu nu este trup, ci mai degraba din cele ce nu-si pun
tiparul. Si iarasi stim ca, dintre vederile care
nu-si pun tiparul pe minte, unele însemneaza fiinta celor
netrupesti, altele ratiunile lor. Dar nu se întâmpla la fel ca
în cazul trupurilor si al celor netrupesti. Caci în cazul celor
trupesti unele îsi pun tiparul pe minte, altele nu, pe când dincolo,
nimic nu-si pune tiparul pe minte. (Evagrie Ponticul)7
·
Când dracul pântecelui, luptând mult
si adeseori nu izbuteste sa strice înfrânarea întiparita,
atunci împinge mintea la pofta nevointei celei mai de pe urma,
aducându-i înainte si cele privitoare la Daniil, viata lui
saraca si semintele, si aminteste si de
viata altor oarecari pustnici care au trait totdeauna asa,
si sileste pe ascet sa se faca urmatorul acelora.
Astfel, urmarind înfrânarea fara masura, va pierde
si pe cea masurata, de la o vreme trupul nemaiputând-o
pastra din pricina slabiciunii. Si asa va ajunge sa
binecuvinteze trupul si sa blesteme inima. Socot deci ca e drept
sa nu asculte acestia de acela si sa nu se retina
de la pâine, untdelemn si apa. Caci aceasta rânduiala
au cercat-o fratii, gasind-o foarte buna. Desigur aceasta
sa nu o faca spre saturare si sa o faca numai o
data pe zi. M-as mira daca vreunul, saturându-se cu pâine
si cu apa, ar mai putea lua cununa nepatimirii. Iar
nepatimire numesc nu simpla oprire a pacatului cu fapta, caci
aceasta se zice înfrânare, ci aceea care taie din cugetare gândurile
patimase, pe care Sfântul Pavel a numit-o si “taiere
duhovniceasca împrejur a iudeului ascuns”. Iar daca se
descurajeaza cineva auzind acestea, sa-si aduca aminte de
vasul alegerii, de Apostol, care a împlinit alergarea în foame si sete.
Dar imita si vrajmasul adevarului, dracul
descurajarii, pe acest drac, punând în minte celui ce se înfrâneaza,
retragerea cea mai de pe urma, îndemnându-l la râvna lui Ioan
Botezatorul si a începatorului pustnicilor, Antonie, ca neputând
rabda acesta retragerea îndelungata si neomeneasca, sa
fuga cu rusine, parasind locul, iar dracul sa se laude
zicând: “L-am biruit!”. (Evagrie Ponticul)27 34
·
Gândurile necurate primesc multe
materii pentru cresterea lor si se întind dupa multe lucruri. De
fapt ele trec oceane cu închipuirea si nu se dau îndarat sa
umble drumuri lungi pentru marea caldura a patimii. Dar cele ce sunt
cât de cât curatite, sunt mai înguste decât acelea, neputându-se
întinde împreuna cu lucrurile, pentru faptul ca patima e
slabita. De aceea se misca mai degraba împotriva firii
si, dupa înteleptul Solomon, hoinarind câtva vreme pe
afara, aduc trestie la arderea nelegiuita a caramizii, ca
sa se izbaveasca asemenea unor capre din lanturi si a
unor pasari din curse. Caci e mai usor a curati
un suflet necurat, decât a readuce din nou la sanatate pe unul
curatit si iarasi ranit, dracul întristarii
neîngaduind, ci aducând pururea înaintea ochilor, în vremea
rugaciunii, idolul pacatului. (Evagrie Ponticul)27
·
Dracii nu cunosc inimile noastre, cum
socot unii dintre oameni. Caci singurul cunoscator al inimii este Cel
ce stie mintea oamenilor si a zidit inimile lor pe fiecare deosebit.
Dar ei cunosc multe din miscarile inimii, pe baza cuvântului rostit
si a miscarilor vazute ale trupului. Vrând eu sa le
arat acestea lamurit, m-a oprit Sfântul Preot, spunând ca e
nevrednic lucru sa se raspândeasca acestea si sa le
aduc la urechile celor întinati. Caci, zice, si cel ce
ajuta pe uneltitor este vinovat dupa lege. Dar ca din astfel de
simboluri cunosc cele ascunse în inima noastra, si din acestea iau
prilejuri împotriva noastra, am aratat-o adeseori, respingând pe unii
care graiau cele ce nu trebuie, nepurtându-ne cu dragoste fata
de ei. De aceea am si cazut în puterea dracului tinerii de minte
a raului si îndata am primit gânduri rele împotriva lor, pe care
le cunoscusem mai înainte ca au venit asupra noastra. Pentru aceea pe
drept ne mustra Duhul Sfânt: “Sezând ai vorbit împotriva fratelui,
si împotriva fiului maicii tale ai adus sminteala”; si ai
deschis usa gândurilor care tin minte raul si ti-ai
tulburat mintea în vremea rugaciunii, nalucindu-ti pururea
fata vrajmasului tau si având-o pe ea drept Dumnezeu.
Caci ceea ce vede mintea rugându-se aceea e si potrivit de a spune
ca îi este Dumnezeu. Deci sa fugim, iubitilor, de boala
defaimarii, neamintindu-ne de nimeni cu gând rau; si
sa nu ne întunecam privirea la amintirea aproapelui, caci toate
înfatisarile pe care le luam le iscodesc dracii
si nimic nu lasa necercetat din ale noastre, nici culcarea, nici
sederea, nici starea în picioare, nici cuvântul, nici mersul, nici
privirea. Toate le iscodesc, toate le misca, toata ziua uneltesc
viclesuguri împotriva noastra, ca sa însele ćn vremea
rugaciunii mintea smerita si sa stinga lumina ei
fericita. Vezi ce zice si Sfântul Pavel catre Tit:
“Dovedeste în învatatura cuvânt sanatos,
nestricat si fara vina, pentru ca împotrivitorul sa se
rusineze, neavând de zis nimic rau despre noi”. Iar fericitul David
se roaga zicând: “Mântuieste-ma pe mine de clevetirea
oamenilor”, numind si pe draci “oameni” pentru firea lor rationala.
Dar si Mântuitorul în Evanghelii a numit pe cel ce seamana în
noi neghina pacatului “om vrajmas”. Fie ca sa ne
izbavim de el, cu harul lui Hristos si al Dumnezeului nostru,
Caruia I se cuvine cinstea si slava în vecii vecilor. Amin.
(Evagrie Ponticul)3 27
·
Cel ce a dobândit
cunostinta si culege din ea rodul placerii nu mai
crede dracului slavei desarte, care îi înfatiseaza
toate placerile lumii. Caci nu i-ar putea fagadui un mai
mare lucru ca vederea duhovniceasca. Câta vreme însa n-am gustat
din cunostinta sa ne supunem voiosi ostenelilor cu fapta,
aratând lui Dumnezeu tinta noastra: ca toate le facem
pentru cunostinta lui. (Evagrie Ponticul)7
·
Este de trebuinta sa
aratam si caile monahilor care au calatorit mai
înainte de noi si pe acelea sa umblam si noi. Caci
multe sunt cele facute si zise de ei bine. Între ele si aceasta
o zice careva dintre dânsii: “Mâncarea mai uscata si
vietuirea aspra, împreunata cu dragostea, duce pe monah mai
repede la limanul nepatimirii”. (Evagrie Ponticul)43
·
Ma aflam în miez de zi
lânga Sfântul Macarie si, topindu-ma de sete, i-am cerut
apa sa beau. Iar el îmi zise: ”Îndestuleaza-te cu umbra,
caci multi calatoresc acum si umbla cu
corabiile pe mare si nici pe aceasta nu o au”. Apoi
marturisindu-i gânduri despre înfrânare, mi-a zis: “Îndrazneste,
fiule, ca eu în douazeci de ani întregi nu m-am saturat nici de
pâine, nici de apa, nici de somn; ci pâinea o mâncam cântarita
la cumpana, apa o beam cu masura, si numai
rezemându-ma putin de pereti furam oleaca somn”.
(Evagrie Ponticul)38
·
Mintea care hoinareste o
statorniceste citirea, privegherea si rugaciunea; pofta
aprinsa o stinge foamea, osteneala si singuratatea; iar mânia o
domoleste desavârsit cântarea de psalmi, îndelunga rabdare
si mila. (Evagrie Ponticul)27
·
Mai întâi roaga-te pentru
dobândirea lacrimilor, ca prin plâns sa înmoi salbaticia ce se
afla în sufletul tau; si, dupa ce vei fi marturisit
astfel împotriva ta faradelegile tale înaintea Domnului, sa
primesti iertare de la El. (Evagrie Ponticul)32
·
Foloseste-te de lacrimi pentru a
dobândi împlinirea oricarei cereri. Caci foarte mult se bucura
Stapânul, când te rogi cu lacrimi. (Evagrie Ponticul)32
·
Daca versi izvoare de
lacrimi în rugaciunea ta, sa nu te înalti întru tine, ca si
cum ai fi mai presus de multi. Caci rugaciunea ta a primit
ajutor ca sa poti rascumpara cu draga inima
pacatele tale si sa îmblânzesti pe Stapânul prin
lacrimi. Deci sa nu întorci spre patima înlaturarea patimilor,
ca sa nu mânii si mai mult pe Cel ce ti-a daruit harul.
(Evagrie Ponticul)32
·
Multi plângând pentru
pacate uita de scopul lacrimilor; si asa, pierzându-si
mintea, au ratacit. (Evagrie Ponticul)32
·
Când te vad dracii râvnind cu
adevarat la rugaciune, îti strecoara gândurile unor lucruri
asa zise trebuincioase; si dupa putina vreme îti
fura amintirea lor, ca miscându-se mintea spre cautarea lor
si neaflându-se, sa se descurajeze si sa se întristeze
foarte. Apoi, când revine iarasi în rugaciune, îi aduce aminte
cele cautate si cele amintite mai-nainte, ca mintea cautând
sa le ia la cunostinta, sa piarda
rugaciunea, care aduce roade. (Evagrie Ponticul)40
·
Când te va întâmpina o ispita,
sau te va atâta o împotrivire, ca sa-ti misti mânia
spre cel ce-ti sta împotriva, sau sa spui vreo vorba
goala, adu-ti aminte de rugaciune si de porunca
dumnezeiasca cu privire la ea, si îndata se va linisti
miscarea fara rânduiala din tine.3 40
·
Toate câte le vei face pentru a te
razbuna pe fratele care te-a nedreptatit îti vor fi spre
sminteala în vremea rugaciunii. (Evagrie Ponticul)3 40
·
Necazul pe care îl rabzi cu buna
întelegere te va face sa-i afli rodul în vremea rugaciunii.
(Evagrie Ponticul)39 40
·
Dorind sa te rogi cum trebuie,
sa nu întristezi vreun suflet; iar de nu, în desert alergi.
(Evagrie Ponticul)3 40
·
Lasa-ti darul tau,
zice, înaintea altarului si plecând împaca-te mai întâi cu fratele
tau, si apoi venind te vei ruga netulburat. Caci amintirea
raului înnegreste cugetul celui ce se roaga si
întuneca rugaciunile lui. (Evagrie Ponticul)3 40
·
Daca esti
rabdator, pururea te vei ruga cu bucurie. (Evagrie Ponticul)39
·
Rugându-te tu cum trebuie, ti se
vor întâmpla astfel de lucruri încât sa ti se para ca ai
dreptate sa te folosesti de mânie. Dar nu este nici o mânie
dreapta împotriva aproapelui. Caci de vei cauta vei afla ca
este cu putinta sa rânduiesti lucrul bine si
fara mânie. Deci foloseste-te de tot mestesugul ca
sa nu izbucnesti în mânie. (Evagrie Ponticul)3 40
·
Uneori stând la rugaciune te vei
ruga dintr-odata bine; alteori, chiar ostenindu-te foarte, nu vei ajunge
la tinta, ca sa ceri si mai mult, si primind, sa
ai un câstig care nu-ti mai poate fi rapit. (Evagrie
Ponticul)40
·
Apropiindu-se îngerul, se
departeaza gramada toti cei ce ne tulbura,
si mintea se afla în multa odihna, rugându-se curat.
Alteori, amenintându-se obisnuitul razboi, mintea se lupta si
nu poate sa se linisteasca, deoarece s-a amestecat mai-nainte cu
felurite patimi. Totusi cerând si mai mult va afla. Caci “celui
ce bate i se va deschide”. (Evagrie Ponticul)40
·
De multe ori, rugându-ma, am
cerut sa mi se împlineasca ceea ce am socotit eu ca e bine,
si am staruit în cerere, silind fara judecata voia lui
Dumnezeu; nu i-am lasat Lui ca sa rânduiasca mai bine aceea ce
stiu ca este de folos. Iar primind, m-am scârbit pe urma foarte,
ca n-am cerut mai bine sa se faca voia lui Dumnezeu. Caci
lucrul nu mi-a folosit asa cum credeam. (Evagrie Ponticul)40
·
Ce este binele, daca nu
Dumnezeu? Asadar, sa-l lasam Lui toate cele ce ne privesc
si ne va fi bine. Caci Cel ce e bun desigur ca e si
datatorul darurilor bune. (Evagrie Ponticul)43
·
Rugaciunea
neîmprastiata este o întelegere suprema a mintii.
(Evagrie Ponticul)40
·
Roaga-te mai întâi sa te
curatesti de patimi; al doilea, sa te izbavesti
de nestiinta si de uitare; al treilea, de toata ispita
si parasirea. (Evagrie Ponticul)40
·
Cere în rugaciune numai dreptatea
si împaratia, adica virtutea si
cunostinta si toate celelalte se vor adauga
tie. (Evagrie Ponticul)40
·
Rugându-te, pazeste-ti
cu putere memoria, ca sa nu-ti puna înainte ale sale, ci
misca-te pe tine spre gândul înfatisarii tale la
judecata. Caci de obicei mintea e foarte rapita de memorie
în vremea rugaciunii. (Evagrie Ponticul)19 40
·
Amintirea îti aduce în vremea
rugaciunii sau închipuiri ale lucrurilor de odinioara sau griji noi,
sau fata celui ce te-a suparat. Diavolul pizmuieste foarte tare
pe omul care se roaga si se foloseste de tot mestesugul
ca sa-i întineze scopul. El nu înceteaza prin urmare sa
puna în miscare icoanele lucrurilor prin amintire si sa
rascoleasca toate patimile prin trup, ca sa-l poata
împiedica din drumul sau cel mai bun si din calatoria
catre Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)28
·
Când diavolul cel preaviclean,
facând multe, nu poate împiedica rugaciunea dreptului, o lasa
pentru putina vreme mai domol si pe urma îl
razboieste iarasi pe cel ce se roaga. Caci fie
ca-l aprinde pe acesta spre mânie si asa strica starea lui
cea buna dobândita prin rugaciune, fie ca-l
atâta la placere patimasa si asa
îi pângareste mintea. (Evagrie Ponticul)40
·
Dupa ce te-ai rugat cum trebuie,
asteapta cele ce nu trebuie si stai barbateste
pazind rodul tau. Caci spre aceasta ai fost rânduit dintru
început, ca sa lucrezi si sa pastrezi. Asadar,
dupa ce-ai lucrat, nu cumva sa lasi nepazit ceea ce ai
facut. Iar de nu, n-ai folosit nimic rugându-te. (Evagrie Ponticul)40
·
Tot razboiul ce se aprinde între
noi si dracii necurati nu se poarta pentru altceva decât pentru rugaciunea
duhovniceasca. Caci lor le este foarte potrivnica si
urâta, iar noua foarte mântuitoare si placuta.
(Evagrie Ponticul)40
·
Ce vor dracii sa lucreze în noi?
Lacomia pântecelui, curvia, iubirea de argint, mânia, tinerea
minte a raului si celelalte patimi, ca îngrosându-se mintea
prin ele sa nu se poata ruga cum trebuie. Caci stârnindu-se
patimile partii nerationale nu o lasa sa se miste
cu buna judecata. (Evagrie Ponticul)27
·
Cultivam virtutile pentru
ratiunile fapturilor si pe acestea le cautam pentru
Ratiunea care le-a dat fiinta. Iar aceasta obisnuieste
sa se descopere în starea de rugaciune. (Evagrie Ponticul)40
·
Starea de rugaciune este o
dispozitie nepatimasa, câstigata prin deprindere,
care rapeste mintea înteleapta spre înaltimea
spirituala, prin dragoste desavârsita. (Evagrie
Ponticul)40
·
Cel ce a atins nepatimirea,
înca nu se roaga cu adevarat. Caci poate sa
urmareasca niscai cugetari simple si sa fie rapit
de istoriile lor si sa fie departe de Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)28
40
·
Când mintea zaboveste în
ideile simple ale lucrurilor, înca nu a ajuns la locul rugaciunii.
Caci poate sa se afle necontenit în contemplatia lucrurilor
si sa flecareasca despre întelesurile lor, care,
desi sunt idei simple, dar exprimând vederi de-ale lucrurilor, dau
mintii forma si chipul lor si o duc departe de Dumnezeu.
(Evagrie Ponticul)28 40
·
Pâna ce mintea nu s-a ridicat
mai presus de contemplarea firii trupesti, înca n-a privit locul lui
Dumnezeu. Caci poate sa se afle în cunostinta celor
inteligibile si sa se faca felurita ca ele. (Evagrie
Ponticul)7
·
Daca vrei sa te rogi, ai
trebuinta de Dumnezeu, care da rugaciune celui ce se
roaga. Prin urmare cheama-l pe El, zicând: “Sfinteasca-se
numele Tau, vie împaratia Ta”, adica Duhul Sfânt
si Fiul Tau, Cel Unul nascut. Caci asa ne-a
învatat, zicând: “În Duh si în Adevar se cade sa ne
închinam Tatalui”. (Evagrie Ponticul)40
·
Cel ce se roaga în Duh si
Adevar, nu-L mai preamareste pe Ziditor din fapturi, ci-L
preamareste din El însusi. (Evagrie Ponticul)40
·
Daca esti teolog (daca
te ocupi cu contemplarea lui Dumnezeu), roaga-te cu adevarat; si
daca te rogi cu adevarat, esti teolog. (Evagrie Ponticul)40
·
Când mintea ta, cuprinsa de mult
dor catre Dumnezeu, pleaca oarecum câte putin din trup si
se departeaza de toate gândurile, care vin din simtire, din
amintire, sau din starea umorala, umplându-se de evlavie si de
bucurie, atunci socoteste ca te-ai apropiat de hotarele
rugaciunii. (Evagrie Ponticul)40
·
Duhul Sfânt, patimind
împreuna cu noi de slabiciunea noastra, ne cerceteaza
si când suntem necurati. Si daca afla numai ca
mintea noastra i se roaga cu dragoste de adevar, se
salasluieste în ea si alunga toata ceata de
gânduri si de întelesuri care o împrejmuiesc, îndemnând-o spre
dragostea rugaciunii duhovnicesti. (Evagrie Ponticul)40
·
Ceilalti strecoara în minte
gânduri, sau întelesuri, sau vederi prin schimbari în starea
trupului. Iar Domnul lucreaza dimpotriva: coborându-se în mintea
însasi, aseaza în ea cunostinta celor ce le vrea,
si prin minte linisteste neînfrânarea trupului. (Evagrie
Ponticul)9 28
·
Rugându-te, sa nu dai vreun chip
lui Dumnezeu în tine, nici sa nu îngadui mintii tale sa se
modeleaza dupa vreo forma, ci apropie-te în chip nematerial de
Cel nematerial si vei întelege. (Evagrie Ponticul)40
·
Pazeste-te de cursele celor
potrivnici. Caci se întâmpla ca, în vreme ce te rogi curat
si netulburat, sa ti se înfatiseze deodata
înainte vreun chip strain si ciudat, ca sa te duca la
parerea ca Dumnezeu este acolo si sa te înduplece sa
crezi ca dumnezeirea este câtimea ce ti s-a descoperit tie
deodata. Dar dumnezeirea nu este câtime si nu are chip. (Evagrie
Ponticul)9 27
·
Când pizmasul diavol nu poate
misca memoria în vremea rugaciunii, atunci sileste starea
umorala a trupului sa aduca vreo nalucire ciudata
înaintea mintii si sa o faca pe aceasta sa
primeasca o anumita forma. Iar mintea, având obiceiul sa
petreaca în cugetari, usor se încovoaie. Si astfel cel ce
sileste spre cunostinta nemateriala si fara
forma e amagit, apucând fum în loc de lumina. (Evagrie
Ponticul)27
·
Stai la straja ta,
pazindu-ti mintea de cugetari în vremea rugaciunii, pentru
a-si îndeplini rugaciunea si a petrece în linistea ei.
Fa asa, pentru ca Cel ce patimeste împreuna cu cei
nestiutori sa te cerceteze si pe tine, si atunci vei primi
darul atotstralucitor al rugaciunii. (Evagrie Ponticul)28
·
Nu vei putea sa te rogi cu
curatie pâna ce vei fi împletit cu lucruri materiale si
tulburat de griji necontenite. Caci rugaciunea este legatura
gândurilor. (Evagrie Ponticul)28 40
·
Nu poate cel legat sa alerge,
nici mintea ce slujeste patimilor nu poate vedea locul rugaciunii
duhovnicesti. Caci este trasa si purtata de gândul
patimas si nu va avea o stare neclintita. (Evagrie
Ponticul)40
·
Când, în sfârsit, mintea se
roaga cu curatie si fara patima, nu mai vin
asupra ei dracii din partea stânga, ci din cea dreapta. Caci îi
vorbesc de slava lui Dumnezeu si îi aduc înainte vreo forma din cele
placute simtirii, încât sa-i para ca a ajuns
desavârsit la scopul rugaciunii. Iar aceasta a spus-o un
barbat cunoscator ca se înfaptuieste prin patima
slavei desarte si prin dracul care s-a atins de creier. (Evagrie
Ponticul)27
·
Socotesc ca dracul, atingându-se
de creier, schimba lumina mintii, precum voieste. În felul
acesta este stârnita patima slavei desarte spre gândul de a face
mintea sa se pronunte cu usuratate, prin pareri
proprii, despre cunostinta dumnezeiasca fiintiala.
Unul ca acesta nefiind suparat de patimi trupesti si necurate,
ci înfatisându-se – zice-se – cu curatie,
socoteste ca nu se mai petrece în el nici o lucrare potrivnica.
De aceea socoteste aratare dumnezeiasca lucrarea
savârsita în el de diavolul, care se foloseste de
multa patrundere si, prin creier schimba lumina
împreunata cu el si îi da, precum am spus, forma care vrea.
(Evagrie Ponticul)10 27
·
Îngerul lui Dumnezeu, aratându-se,
opreste, cu cuvântul numai, lucrarea potrivnica din noi si
misca lumina mintii la lucrare fara
ratacire. (Evagrie Ponticul)10
·
Când socotesti ca nu ai
trebuinta de lacrimi în rugaciunea ta pentru pacate,
gândeste-te cât de mult te-ai departat de Dumnezeu, având datoria
sa fii pururea în El, si vei lacrima cu si mai multa
caldura. Astfel, cunoscând masurile tale, vei plânge cu
usurinta, dosadindu-te dupa Isaia: “Cum, necurat fiind
si petrecând în mijlocul unui astfel de popor, adica între
potrivnici, îndraznesti sa te înfatisezi înaintea
Domnului Savaot?”32
·
De te rogi cu adevarat vei afla
multa întarire si încredintare si îngerii vor veni la
tine ca si la Daniil si-ti vor lumina întelesurile celor ce
ti se întâmpla. (Evagrie Ponticul)40
·
Cunoaste ca sfintii
îngeri ne îndeamna la rugaciune si stau de fata
împreuna cu noi, bucurându-se si rugându-se pentru noi. Daca
suntem prin urmare cu nepasare si primim gânduri potrivnice, îi
amarâm foarte tare, dat fiind ca ei se lupta atâta pentru noi,
iar noi nu avem sa ne rugam lui Dumnezeu nici pentru noi însine,
ci dispretuind slujba noastra si, parasind pe
Stapânul si Dumnezeul acestora, petrecem cu necuratii draci.
(Evagrie Ponticul)40
·
Psalmodierea potoleste patimile
si face sa se linisteasca neînfrânarea trupului. Iar
rugaciunea face mintea sa-si împlineasca propria lucrare.
(Evagrie Ponticul)40
·
Rugaciunea este lucrarea
demna de vrednicia mintii, sau întrebuintarea cea mai buna
si mai curata a ei. (Evagrie Ponticul)40
·
Psalmodierea este un lucru al
întelepciunii variate; iar rugaciunea este începutul
cunostintei nemateriale si simple. (Evagrie Ponticul)40
·
Cunostinta este tot ce
poate fi mai bun, caci este împreuna lucratoare a
rugaciunii, trezind din somn puterea de întelegere a mintii,
pentru contemplarea cunostintei dumnezeiesti. (Evagrie
Ponticul)7
·
Chiar daca ti se pare
ca esti cu Dumnezeu, pazeste-te de dracul curviei,
caci este foarte înselator si cât se poate de pizmas
si vrea sa fie mai iute si mai ager ca miscarea si
trezirea mintii tale, ca sa o desfaca si de Dumnezeu, când
îi sta înainte cu evlavie si frica. (Evagrie Ponticul)4
·
Daca te îngrijesti de
rugaciune, pregateste-te împotriva navalirii dracilor
si rabda cu barbatie biciuirile lor. Caci vor
veni asupra ta ca fiarele salbatice si tot trupul ti-l vor chinui.
(Evagrie Ponticul)39 40
·
Pregateste-te ca un
luptator încercat. De vei vedea fara de veste vreo
nalucire, nu te clinti. Chiar daca ai vedea sabie scoasa
împotriva ta, sau lumina navalind spre vederea ta, nu te
tulbura; sau de vei vedea vreo forma urâcioasa si
sângeroasa, sa nu-ti slabeasca sufletul. Ci stai
drept, marturisind marturisirea cea buna si mai usor
vei privi la vrajmasii tai. (Evagrie Ponticul)6 8 39
·
Cel ce rabda necazurile va
ajunge si la bucurii. Si cel ce staruie în cele neplacute
nu va fi lipsit nici de cele placute. (Evagrie Ponticul)39
·
Cu dreptate este sa nu-ti
ramâna necunoscut nici viclesugul acesta, ca pentru o vreme
se despart dracii între ei însisi. Si daca vrei sa
ceri ajutor împotriva unora, vin ceilalti în chipuri îngeresti
si alunga pe cei dintâi, ca tu sa fii înselat de ei,
parându-ti ca sunt îngeri. (Evagrie Ponticul)27
·
Îngrijeste-te sa
agonisesti multa cugetare smerita si
barbatie, si “rautatea lor nu se va atinge de sufletul
tau si biciul nu se va apropia de cortul tau, ca îngerilor
Sai va porunci ca sa te pazeasca pe tine”, iar acestia
vor izgoni de la tine toata lucrarea potrivnica. (Evagrie
Ponticul)8 45
·
Cel ce are grija de
rugaciune curata, va patimi de la draci: ocari, loviri,
strigate si vatamari. Dar nu va cadea, nici nu-si
va parasi gândul, zicând catre Dumnezeu: “Nu ma voi teme de
rele, caci Tu cu mine esti” si cele asemenea. În vremea unor
astfel de ispite, foloseste-te de rugaciunea scurta si
staruitoare. (Evagrie Ponticul)39 40
·
De te vor ameninta dracii,
aratându-se deodata din vazduh ca sa te înspaimânte
si sa-ti rapeasca mintea, sa nu te
înfricosezi de ei si sa nu ai nici o grija de
amenintarea lor, caci ei se tem de tine, încercând sa vada
daca le dai atentie, sau îl dispretuiesti cu
desavârsire. (Evagrie Ponticul)8
·
Daca stai în rugaciune
înaintea lui Dumnezeu Atotstiutorul, Facatorul si
Proniatorul tuturor, de ce I te înfatisezi atât de lipsit de
judecata, încât îti uiti de frica Lui cea neîntrecuta si
tremuri de niste tântari si gândaci? Sau n-ai auzit pe cel
ce zice: “De Domnul Dumnezeul tau sa te temi”, si
iarasi: “De El se înfricoseaza si tremura toate,
de fata puterii Lui” si cele urmatoare. (Evagrie Ponticul)8
40
·
Cel ce datoreaza zece mii de
talanti sa te învete pe tine, ca de nu vei ierta celui
ce-ti este dator, nu vei dobândi nici tu iertare. “Caci l-a predat pe
el, zice, chinuitorilor”. (Evagrie Ponticul)3
·
Despre frate duhovnicesc am cetit
ca, rugându-se el, a venit o napârca si s-a lipit de
piciorul lui. Dar el nu a coborât mâinile, mai-nainte de ce nu si-a
împlinit rugaciunea obisnuita. Si întru nimic nu s-a
vatamat cel ce iubea pe Dumnezeu mai mult decât pe sine însusi.
(Evagrie Ponticul)6 8
·
Sa ai în rugaciunea ta ochi
neîmprastiat si, lepadându-te de trupul si sufletul
tau, traieste prin minte.2(Evagrie Ponticul)8 40
·
Altui iubitor de Dumnezeu,
care-si ocupa mintea cu rugaciunea, umblând prin pustie, i s-au
aratat doi îngeri, calatorind împreuna; dar el nu i-a
bagat în seama, ca sa nu se pagubeasca de ceea ce-i mai
bun. Caci îsi amintea de cuvântul Apostolului, care zice: “Nici
Începatoriile, nici Puterile nu ne vor putea desparti de
dragostea lui Hristos”. (Evagrie Ponticul)40
·
Începutul ratacirii
mintii este slava desarta. Caci mintea fiind
miscata de aceasta, încearca sa margineasca
dumnezeirea în chipuri si înfatisari. (Evagrie
Ponticul)44
·
Rugaciune
savârseste acela care totdeauna primul gând al sau ca rod
al lui Dumnezeu.40
·
Ca monah ce doresti sa te
rogi, fugi de orice minciuna si orice juramânt. Iar de nu, în
zadar îti iei o înfatisare care nu ti se potriveste.
(Evagrie Ponticul)40
·
De vrei sa te rogi în duh, nimic
sa nu iei de la trup si nu vei avea nour care sa-ti
faca umbra în vremea rugaciunii. (Evagrie Ponticul)40
·
Încredinteaza lui Dumnezeu
trebuinta trupului si vei întelege ca o poti
încredinta si pe a duhului.(Evagrie Ponticul)6
·
Nu cauta sa alungi de la
tine saracia si strâmtoarea, materiile rugaciunii
neîmpovarate. (Evagrie Ponticul)40
·
Ia seama la gânduri când te rogi;
daca au încetat cu usurinta, de unde vine aceasta? Ca
sa nu cazi în vreo cursa si sa te predai înselat.
(Evagrie Ponticul)9
·
Uneori dracii îti strecoara
si apoi te atâta ca sa te rogi, chipurile, împotriva
lor, sau sa le stai împotriva. Si atunci se departeaza
de bunavoie, ca sa te înseli, închipuindu-ti despre tine
ca ai început sa birui gândurile si sa înfricosezi pe
draci. (Evagrie Ponticul)27
·
Daca te rogi împotriva patimii,
sau a dracului care te supara, adu-ti aminte de Cel ce zice:
“Voi alunga pe vrajmasii mei si-i voi prinde si nu ma
voi întoarce pâna ce nu-i voi nimeri. Asupri-i-voi pe ei si nu vor
putea sa stea; cadea-vor sub picioarele mele”, si cele
urmatoare. Iar acestea le vei spune cu usurinta, daca
te vei înarma cu smerita cugetare împotriva vrajmasilor.
(Evagrie Ponticul)40 45
·
Nu socoti ca ai dobândit
virtute, daca n-ai luptat mai înainte pâna la sânge pentru ea.
Caci trebuie sa te împotrivesti pacatului pâna la
moarte, luptându-te cu el si neslabind, dupa dumnezeiescul
Apostol. (Evagrie Ponticul)38
·
Daca vei folosi pe vreunul, vei
fi ocarât de altul, ca, simtindu-te nedreptatit, sa
spui, sau sa faci ceva ce nu se cuvine si în felul acesta sa
risipesti rau ceea ce ai adunat bine. Acesta e scopul dracilor. De
aceea trebuie sa luam aminte cu întelepciune. (Evagrie
Ponticul)10
·
Dracii cei vicleni asteapta
noaptea ca sa tulbure pe învatatorul duhovnicesc, prin ei
însisi; iar ziua, îl învaluiesc prin oameni în strâmtorari,
defaimari si primejdii. (Evagrie Ponticul)27
·
Nu te teme de nalbitori.
Caci desi lovesc calcând si usca întinzând, prin
acestea se fac vesmântul stralucitor. (Evagrie Ponticul)39
·
Cel ce este stapânit de
pacate si de mânii si îndrazneste cu nerusinare
sa se întinda la cunostinta lucrurilor mai
dumnezeiesti, sau sa se ridice chiar la rugaciunea
nemateriala, sa primeasca certarea Apostolului, care-i
arata ca nu este fara primejdie pentru el sa se roage
cu capul gol, neacoperit; “caci un asemenea suflet, zice, trebuie sa
aiba pe cap stapânire, pentru îngerii care stau de fata”,
învelindu-se în cuvenita rusine si smerita cugetare. (Evagrie
Ponticul)45
·
Precum vederea neacoperita
si tare a soarelui din miezul zilei, când lumineaza mai viu, nu
foloseste ochiului bolnav, asa nu foloseste nici
întiparirea rugaciunii suprafiresti si cu adevarat
înfricosate, care se face în duh, mintii patimase si
necurate. (Evagrie Ponticul)40
·
Atentia mintii cautând
rugaciune va afla rugaciune; caci rugaciunea îi
urmeaza atentiei mai mult decât orice altceva. De aceea trebuie
sa ne sârguim spre ea. (Evagrie Ponticul)28 40
·
Lauda rugaciunii nu sta
simplu în cantitatea, ci în calitatea ei. Aceasta o arata cei ce s-au suit
la templu precum si cuvântul: “Iar voi, rugându-va, nu
bolborositi” si urmatoarele. (Evagrie Ponticul)40
