Tacerea – vorba desarta, clevetirea

ˇ         Nestatornicii si nepriceputii sa nu ispiteasca pe cei întelepti. Iar cel întelept este barbatul ce place lui Dumnezeu, care vorbeste putine si pe cele de trebuinta si placute lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Când afli pe unul gâlcevindu-se si luptându-se împotriva adevarului si a lucrului vadit, pune capat gâlcevii, parasind pe unul ca acela, fiindca si-a împietrit cu totul mintea. Caci precum apa cea rea strica vinul, cu vrajba strica pe cei virtuosi cu viata si cu socotinta. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Nu spune multimii cuvinte despre evlavie si buna vietuire. Nu pentru pizma zic, dar socotesc ca vei fi luat în râs de cei smintiti. Caci cel asemenea se bucura de cele asemenea. Iar astfel de cuvinte putini auzitori gasesc. Mai bine este dar a nu grai, decât ceea ce voieste Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Cuvântul este sluga mintii. Caci ce voieste mintea, aceea tâlcuieste cuvântul. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Prin trup omul este muritor. Dar prin minte si cuvânt nemuritor. Tacând întelegi si dupa ce ai înteles graiesti. Caci în tacere naste mintea cuvântul. Si rostind cuvânt de multumita lui Dumnezeu, îti lucrezi mântuirea. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Cel ce vorbeste fara socoteala nu are minte, caci graieste fara sa înteleaga nimic. Cerceteaza dar ce-ti este de folos sa faci pentru mântuirea sufletului. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Nu vorbi cu doua limbi, într-un fel aratându-te cu cuvântul si într-alt fel aflându-te cu constiinta. Caci pe unul ca acesta Scriptura îl pune sub osânda. (Marcu Ascetul)47

ˇ         Precum usile bailor, deschizându-se necontenit, împing caldura dinauntru afara, asa si sufletul când vrea sa vorbeasca multe, chiar daca le-ar spune toate bune, împrastie si slabeste puterea tinerii de minte prin poarta graitoare. Prin aceasta mintea uita sa spuna lucrurile care se cuvin la vreme potrivita si împartaseste de-a-valma oricui se nimereste o amestecatura de gânduri, nemaiavând nici pe Duhul Sfânt, care sa-i pazeasca cugetarea ferita de naluciri. Caci lucrul bun scapa totdeauna vorbariei, fiind strain de orice valmasag si imaginatie. Buna este deci tacerea la vreme, ea nefiind decât mama gândurilor prea întelese. (Diadoh al Foticeii)47