versiune cu diacritice - aici
·
Pofta din amintire este
radacina patimilor, care sunt rudeniile întunericului. Iar sufletul
zabovind în amintirea poftei nu se cunoaste pe sine ca este
insuflarea lui Dumnezeu. Si asa este dus spre pacat, nesocotind
relele de dupa moarte, lipsitul de minte. (Antonie cel Mare)28
·
Trebuie sa cercetam cum
întiparesc dracii nalucirile cele din somn în mintea noastra
si-i dau o anumita forma. Una ca aceasta obisnuiesc sa
se întâmple mintii, fie privind prin ochi, fie auzind prin auz, fie
printr-o simtire oarecare, sau fie prin amintire, care
întipareste în minte, miscându-le, cele ce le-a agonisit prin
mijlocirea trupului. Deci dracii, mi se pare, rascolind amintirea o
întiparesc în cuget. Caci organele trupului stau în nelucrare,
tinute de somn. Dar iarasi, trebuie sa cercetam cum
rascolesc amintirea? Sau poate prin patimi? Asa trebuie sa fie,
deoarece cei curati si nepatimasi nu mai patesc
una ca aceasta. Este însa si o miscare simpla a amintirii,
stârnita de noi sau de sfintele Puteri. Prin ea vorbim si petrecem cu
Sfintii. Sa fim însa cu atentie. Caci chipurile pe
care sufletul împreuna cu trupul le primeste întru sine, amintirea le
misca fara sa se mai ajute de trup. Aceasta se vede
din faptul ca adesea patimim una ca aceasta si în somn, când
trupul se odihneste. Trebuie sa stim ca precum ne putem
aduce aminte de apa, si cu sete si fara sete, tot
asa ne putem aduce aminte de aur si cu lacomie si
fara lacomie; si asa si cu celelalte. Iar faptul
ca mintea afla aceste sau acele deosebiri între nalucirile sale,
se datoreste vicleniei vrajmasilor. Dar trebuie sa
stim si aceasta: ca pentru naluciri se folosesc dracii
si de lucrurile de dinafara, ca de pilda de vuietul apelor, la
cei ce calatoresc pe mare. (Evagrie Ponticul)28
·
Dintre gânduri unele taie, altele se
taie. Si anume taie cele rele pe cele bune, dar si cele rele se taie
de catre cele bune. Sfântul Duh ia aminte la gândul cel dintâi ce l-am pus
si dupa acela ne osândeste sau ne primeste. Iata ce
vreau sa zic: Am gândul de a primi pe straini si-l am
într-adevar pentru Domnul, dar venind ispititorul, îl taie si
furiseaza în suflet gândul de-a primi pe straini pentru
slava. Sau am gând sa primesc pe straini ca sa fiu
vazut de oameni; dar daca vine peste el un gând bun, îl taie pe cel
rau, îndreptând catre Domnul virtutea noastra si silindu-ne
sa nu facem aceasta pentru lauda de la oameni. (Evagrie Ponticul)28
·
Deci daca staruim cu fapta
la gândurile dintâi, cu toata ispita celor de-al doilea, vom avea numai
plata gândurilor ce ni le-am pus mai întâi, deoarece oameni fiind si
luptând cu dracii, nu putem tine gândul drept nestricat, nici pe cel
rau neispitit, odata ce avem în noi semintele virtutii. Dar
daca zaboveste cineva pe lânga gândurile care taie (de-al
doilea), se aseaza în tara ispititorului si va lucra
stârnit de ele. (Evagrie Ponticul)28
·
Dupa multa bagare de
seama am aflat ca între gândurile îngeresti, omenesti
si de la draci este aceasta deosebire: întâi gândurile îngeresti
cerceteaza cu de-amanuntul firea lucrurilor si urmaresc
întelesurile si rosturile duhovnicesti, de pilda: de ce a
fost facut aurul si pentru ce e ca nisipul si a fost risipit în
anumite particele de sub pamânt si de ce trebuie multa
osteneala si truda pâna sa fie aflat, apoi dupa
ce e aflat, e spalat cu apa si trecut prin foc, ca apoi sa
fie dat mesterilor, care fac sfesnicul cortului, catuia,
cadelnita si vasele de aur, din care, din darul Mântuitorului
nostru, nu mai bea acum regele babilonian. Dar gândul dracesc nu le
stie si nu le cunoaste pe acestea, ci furiseaza numai
placerea câstigarii aurului fara rusine, si
zugraveste desfatarea si slava ce va veni de pe urma lui. Iar
gândul omenesc nu se ocupa nici cu dobândirea aurului si nu
cerceteaza nici al cui simbol este, sau cum se scoate din pamânt, ci
aduce numai în minte forma simpla a aurului, despartita de
patima si lacomie. Acelasi cuvânt se poate spune si
despre alte lucruri, dupa regula aceasta desprinsa în chip trainic.
(Evagrie Ponticul)28
·
Este un drac care se numeste
ratacitor, care se înfatiseaza mai ales în zorii
zilei înaintea fratilor si le poarta mintea din cetate în
cetate, din sat în sat si din casa în casa, prilejuind, zice-se,
simple întâlniri, apoi convorbiri mai îndelungate cu cei cunoscuti, care
tulbura starea celor amagiti si putin câte putin
îi departeaza de cunostinta de Dumnezeu si-i face
sa-si uite de virtute si de fagaduinta.
Trebuie deci ca monahul sa observe acest gând de unde vine si unde
sfârseste, ca nu fara rost si din întâmplare face
cercul acesta lung, ci vrând sa strice starea sufleteasca a
monahului, ca, dupa ce si-a aprins mintea cu acestea si s-a
ametit de prea multe convorbiri, sa fie fara veste de
atacat de dracul curviei, sau al mâniei, sau al întristarii, care întineaza
si mai tare stralucirea tariei lui. Noi însa, daca
vrem sa cunoastem lamurit viclesugul lui, sa nu
graim îndata catre el, nici sa dam pe fata
cele ce se petrec, cum înfiripa în minte si în ce chip putin
câte putin vrea sa o împinga la moarte; caci va fugi de la
noi, fiindca nu vrea sa fie vazut facându-le acestea
si asa nu vom cunoaste nimic din cele ce ne-am straduit
sa aflam. Ci sa-i mai îngaduim o zi sau doua,
sa-si ispraveasca lucrarea, ca aflând cu de-amanuntul
tot lucrul pe care l-a mestesugit, sa-l dam pe
fata cu cuvântul si sa-l alungam. Dar fiindca se
întâmpla ca în vremea ispitirii mintea, fiind tulburata, nu
poate urmari cu de-amanuntul cele ce se petrec, sa faca
aceasta dupa alungarea dracului. Dupa ce te-ai linistit,
adu-ti aminte în tine însuti de cele ce ti s-au întâmplat, de
unde ai început, pe unde ai umblat si în ce loc ai fost cuprins de duhul
curviei, sau al mâniei, sau al întristarii si cum s-au petrecut
acestea. Învata-le acestea si tine-le minte, ca sa-l
poti da pe fata când se va mai apropia de tine. Da pe
fata si locul unde sta ascuns, ca sa nu-i mai urmezi.
Iar daca vrei sa-l faci sa se înfurie de-a binelea,
vadeste-l îndata ce se apropie si dezvaluie cu cuvântul
locul dintâi în care a intrat si al doilea si al treilea. Caci
foarte tare se scârbeste, nesuferind rusinarea. Iar dovada ca
i-ai grait tocmai la vreme o vei avea în faptul ca a fugit gândul de
la tine. Caci este cu neputinta sa stea, fiind scos la
aratare. Iar dupa biruirea acestui drac urmeaza un somn adânc
si greu, o amortire a pleoapelor, însotita de
cascari nenumarate si de umeri îngreuiati; dar de
toate acestea ne sloboade Duhul Sfânt, prin rugaciune încordata.
(Evagrie Ponticul)28
·
Foarte mult ne foloseste spre
mântuire ura împotriva dracilor, care ne ajuta si la lucrarea
virtutii. Dar sa o nutrim aceasta de la noi, ca pe un vlastar
bun, nu suntem în stare, pentru ca duhurile iubitoare de placeri o
sting si cheama din nou sufletul la prietenie si
obisnuinta cu ei. Aceasta prietenie, sau mai bine
aceasta rana, anevoie de lecuit, o tamaduieste
însa doctorul sufletelor, prin parasirea noastra. Caci
ne lasa sa patimim lucruri înfricosate de la duhuri,
noaptea si ziua, pâna ce sufletul alearga iarasi la
ura cea de la început, învatându-se a zice catre Domnul,
asemenea lui David: “Cu ura desavârsita i-am urât, ca
vrajmasi s-au facut mie”. Iar cu ura
desavârsita uraste pe vrajmasi acela care nu
pacatuieste nici cu fapta nici cu gândul, lucru care este semnul
celei mai mari si celei dintâi nepatimiri. (Evagrie Ponticul)28
·
Gândurile veacului acestuia le-a dat
Domnul omului, ca pe niste oi, pastorului bun. Si s-a scris: “A
dat fiecarui om cuget întru inima sa”, sadind în el si pofta
si mânia întru ajutor, ca prin mânie sa alunge gândurile lupilor, iar
prin pofta sa iubeasca oile, chiar când e biciuit de vânturi
si de ploi. I-a mai dat pe lânga acestea si lege dupa care
sa pazeasca oile, loc de verdeata, apa de
odihna, psaltire, chitara si toiag. Si i-a rânduit sa
se hraneasca si sa se îmbrace de la aceasta
turma, iar la vreme sa-i adune fân. Caci zice cuvântul: “Cine
pastoreste turma si din laptele ei nu manânca?”
Pustnicul trebuie sa pazeasca deci zi si noapte turma
aceasta, ca nu cumva sa fie rapit vreun miel de fiarele
salbatice, sau sa-l ia tâlharii, iar daca s-ar întâmpla una ca aceasta
în padure, îndata sa-l smulga din gura ursului si a
lupului. Asadar, daca gândul despre fratele nostru se învârte în noi
cu ura, sa stim ca o fiara l-a luat pe el; asemenea
si gândul despre muiere, daca se întoarce în noi amestecat cu
pofta de rusine; la fel gândul despre argint si aur, daca
se cuibareste însotit de lacomie; asemenea si
gândurile sfintelor daruri, daca cu slava desarta pasc în
minte! Si tot asemenea se va întâmpla si cu alte gânduri de vor fi
furate de patimi. Si nu numai ziua trebuie sa fie monahul cu luare
aminte la ele, ci si noaptea sa le pazeasca priveghind.
Caci se întâmpla sa piarda ceea ce a agonisit, daca se
lasa în naluciri rusinoase si viclene. Aceasta este ceea ce
zice patriarhul Iacov: “Nu am adus tie oaie rapita de fiara
salbatica; eu plateam furtisagurile de zi si de
noapte; si ma topeam de arsita zilei si de gerul
noptii, încât s-a dus somnul de la ochii mei”. Iar daca din
osteneala ni s-ar întâmpla vreo nepurtare de grija, sa
grabim putin în sus pe stânca cunostintei si sa
pastem iarasi oile sub muntele Sinai, ca Dumnezeul
parintilor nostri sa ne cheme si pe noi si
sa ne daruiasca întelesurile semnelor si minunilor.
(Evagrie Ponticul)28
·
Toate gândurile necurate,
staruind în noi din pricina patimilor, duc mintea la stricaciune
si pieire. Caci precum icoana pâinii zaboveste în cel
flamând din pricina foamei sale si icoana apei din pricina setei, tot
asa si ideea avutiei si a banilor staruie din pricina
lacomiei, iar întelesurile gândurilor rusinoase ce se nasc din
bucate, zabovesc din pricina patimilor noastre. Acelasi lucru se
întâmpla si în cazul gândurilor slavei desarte si al altor
gânduri. Iar mintii înecate în astfel de gânduri îi este cu
neputinta sa stea înaintea lui Dumnezeu si sa
primeasca cununa dreptatii. Caci de aceste gânduri fiind
trasa în jos si mintea aceea ticaloasa din Evanghelie s-a
lepadat de bunul cel mai mare al cunostintei de Dumnezeu.
Asemenea si cel legat de mâini si de picioare si aruncat întru
întunericul cel mai dinafara, din aceste gânduri îsi avea
tesuta haina sa, pentru care motiv Cel ce l-a chemat la nunta
l-a gasit nevrednic de o nunta ca aceea. Haina de nunta este
nepatimirea sufletului rational care s-a lepadat de poftele
lumesti. Iar pricina pentru care gândurile lucrurilor sensibile, care
zabovesc în minte, strica cunostinta, am aratat-o în
“Capetele despre rugaciune”. (Evagrie Ponticul)28
·
Când vreunul dintre
vrajmasi te va rani în lupta si vrei sa-i întorci
sabia lui, precum scrie, asupra inimii lui, fa asa precum te
sfatuim: descoase în tine însuti gândul aruncat de el, ce fel este
si din câte lucruri este alcatuit si care lucru tulbura mai
mult mintea ta. Iar ceea ce zic, aceasta este: sa zicem ca e trimis
de el gândul iubirii de argint. Desfa-l pe acesta în mintea care l-a
primit, în sensul aurului, în aurul însusi si în patima iubirii de
bani. Apoi întreaba: “Ce este pacat dintre acestea? Oare mintea? Dar
atunci cum este ca chipul lui Dumnezeu? Sensul aurului? Dar cine, având minte,
va spune aceasta vreodata? Oare aurul însusi e pacat? Dar atunci
de ce s-a facut? Urmeaza asadar ca al patrulea lucru este
pricina pacatului. Iar aceasta nu e nici lucrul ce sta de sine, nici
ideea lucrului, ci o placere oarecare vrajmasa omului,
nascuta din voia cea libera a sa si care sileste
mintea sa se foloseasca rau de fapturile lui Dumnezeu.
Aceasta placere avem sa o taiem, dupa îndatorirea ce
ne-a dat-o legea lui Dumnezeu. Cercetând în acestea, se va nimici gândul,
desfacându-se într-o simpla contemplatie a ta si va fugi de
la tine dracul, dupa ce prin cunostinta aceasta mintea ta s-a
ridicat la înaltime. Iar daca, vrând sa te folosesti
împotriva lui de sabia sa, doresti sa-l dobori mai întâi cu
prastia ta, scoate si tu o piatra din traista de pastor a
ta si cauta vederea lui, spre a afla cum vin îngerii si dracii
în lumea noastra, iar noi nu mergem în lumile lor? De ce nu putem
adica si noi sa unim pe îngeri si mai mult ca Dumnezeu
si ne hotarâm sa-i facem pe draci si mai necurati?
Si cum se face ca luceafarul, care a rasarit
dimineata, a fost aruncat la pamânt si a socotit marea ca o
coaja de nuca, iar tartarul adâncului ca un rob? Si de ce
încalzeste adâncul ca pe o topitoare, tulburând pe toti prin
rautatea sa si pe toti vrând sa-i stapâneasca?
Caci trebuie sa stim ca întelegerea acestor lucruri
foarte mult îl vatama pe diavol si alunga toata
tabara lui. Dar acestea vin cu încetul în cei care s-au curatit
si vad întrucâtva întelesurile întâmplarilor. Cei
necuratiti însa nu cunosc vederea acestora. Si
daca, aflând-o de la altii, ar spune-o si ei, nu vor fi
auziti, fiind mult colb si zgomot de patimi în toiul razboiului.
Caci trebuie sa fie cu totul linistita tabara celor de
alt neam, pentru ca singur Goliat sa se întâlneasca cu David al
nostru. În felul acesta ne vom folosi de deslusirea razboiului
si de vederea lui si în cazul celorlalte gânduri necurate.
(Evagrie Ponticul)28
·
Amintirea îti aduce în vremea
rugaciunii sau închipuiri ale lucrurilor de odinioara sau griji noi,
sau fata celui ce te-a suparat. Diavolul pizmuieste foarte tare
pe omul care se roaga si se foloseste de tot
mestesugul ca sa-i întineze scopul. El nu înceteaza prin
urmare sa puna în miscare icoanele lucrurilor prin amintire
si sa rascoleasca toate patimile prin trup, ca sa-l
poata împiedica din drumul sau cel mai bun si din
calatoria catre Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)28
·
Cel ce a atins nepatimirea,
înca nu se roaga cu adevarat. Caci poate sa
urmareasca niscai cugetari simple si sa fie rapit
de istoriile lor si sa fie departe de Dumnezeu. (Evagrie Ponticul)28
·
Când mintea zaboveste în
ideile simple ale lucrurilor, înca nu a ajuns la locul rugaciunii.
Caci poate sa se afle necontenit în contemplatia lucrurilor
si sa flecareasca despre întelesurile lor, care,
desi sunt idei simple, dar exprimând vederi de-ale lucrurilor, dau
mintii forma si chipul lor si o duc departe de Dumnezeu.
(Evagrie Ponticul)28
·
Ceilalti strecoara în minte
gânduri, sau întelesuri, sau vederi prin schimbari în starea
trupului. Iar Domnul lucreaza dimpotriva: coborându-se în mintea
însasi, aseaza în ea cunostinta celor ce le vrea,
si prin minte linisteste neînfrânarea trupului. (Evagrie
Ponticul)28
·
Stai la straja ta,
pazindu-ti mintea de cugetari în vremea rugaciunii, pentru
a-si îndeplini rugaciunea si a petrece în linistea ei.
Fa asa, pentru ca Cel ce patimeste împreuna cu cei
nestiutori sa te cerceteze si pe tine, si atunci vei primi
darul atotstralucitor al rugaciunii. (Evagrie Ponticul)28
·
Nu vei putea sa te rogi cu
curatie pâna ce vei fi împletit cu lucruri materiale si
tulburat de griji necontenite. Caci rugaciunea este legatura
gândurilor. (Evagrie Ponticul)28
·
Atentia mintii cautând
rugaciune va afla rugaciune; caci rugaciunea îi
urmeaza atentiei mai mult decât orice altceva. De aceea trebuie
sa ne sârguim spre ea. (Evagrie Ponticul)28
·
De fapt Iacob, spunându-le lor ca
a cucerit Sichemul cu sabie si arc, arata ca i-a trebuit
lupta si osteneala ca sa puna stapânire pe patimi
si sa le ascunda în pamântul Sichemului. S-ar parea
însa ca este o oarecare contrazicere între a ascunde zeii în Sichem
si a tine un idol în ascunzis. Caci a ascunde zeii în
Sichem e lucru de lauda; iar a tine un idol în ascunzis e lucru
de ocara. De aceea a pecetluit lucrul din urma cu blestem, zicând:
„Blestemat cel ce tine idol în ascunzis!” Si de fapt nu este
acelasi lucru a ascunde ceva în pamânt pentru totdeauna si a-l
tine în ascunzis. Caci ceea ce a fost ascuns în pamânt
si nu se mai arata vederii se sterge cu vremea si din
amintire. Dar ceea ce e tinut în ascunzis nu e cunoscut de cei din
afara, însa e vazut necontenit de cel ce l-a pus acolo. Acesta
îl are mereu în amintire ca pe un chip cioplit pe care îl poarta în
ascuns. Caci tot gândul urât, care ia forma în cugetare, este o
sculptura ascunsa. De aceea este rusine a scoate la aratare
asemenea gânduri, dar e primejdios si de a tine în ascuns un chip
cioplit, precum si mai primejdios este de a cauta formele
disparute, cugetarea înclinând cu usurinta spre patima
izgonita si împlântând în pamânt bronzul idolului. Caci
deprinderea virtutii este de asa fel ca se cumpaneste
cu usurinta si într-o parte si într-alta,
aplecându-se, daca nu se poarta de grija, spre cele potrivnice.
(Nil Ascetul)28
·
Aceasta pare ca vrea sa o
arate Scriptura printr-un simbol când zice: „Pamântul pe care umblati
se schimba cu schimbarea popoarelor si a neamurilor”. Caci îndata
ce s-a miscat spre cele potrivnice cel ce are deprinderea virtutii,
s-a miscat si aceasta, fiind un pamânt împreuna
schimbator. De aceea chiar de la început nu trebuie sa se lase
trecere spre cugetare nalucirilor, care obisnuiesc sa
vatame gândul, precum nu trebuie lasata cugetarea sa
coboare în Egipt, caci de acolo este dusa cu sila la Asirieni. Cu
alte cuvinte, daca cugetarea a coborât în întunericul gândurilor necurate
(caci acesta este Egiptul), e dusa la lucru cu sila si
fara sa vrea de catre patimi. De aceea si legiuitorul,
oprind simbolic patrunderea placerii, a poruncit sa fie
pazit capul sarpelui, deoarece si acela pândeste
calcâiul. Caci scopul aceluia este sa împinga pe om la faptuire,
la care daca nu ajunge, nu poate usor sa amestece veninul prin
muscatura. Dar silinta noastra este sa frângem
însasi prima rasarire a placerii, caci aceasta
fiind zdrobita, lucrarea va fi slaba. Poate nici Samson n-ar fi
aprins semanaturile celor de alt neam, daca n-ar fi legat cozile
vulpilor, întorcându-le capetele de laolalta. Caci cel ce poate
întelege cursa planuita de gândurile viclene de la
rasarirea lor, trecând peste începuturi (caci acestea se prefac
la intrare ca sunt cuvioase, uneltind sa ajunga la
tinta), va vadi din compararea sfârsiturilor (cozilor)
întreolalta, ticalosia gândurilor. Aceasta înseamna
ca, legând coada de coada, pune între ele, ca o faclie,
judecata care le da pe fata. Adeseori gândul curviei vine de la
gândul slavei desarte si da înfatisari
cuviincioase începuturilor cailor ce duc la iad, ascunzând
alunecarile primejdioase de mai târziu prin care îi duce la temnitele
iadului pe cei ce îi urmeaza fara judecata. Întâi acest
gând îl încânta pe cineva cu preotia sau cu viata sa de monah
desavârsit, facând pe multi sa vie la el pentru folos;
apoi din cuvânt si fapta îl face sa-si închipuie ca
si-a agonisit un nume bun. Si astfel, dupa ce l-a încercuit de
ajuns cu asemenea cugetari si l-a atras departe de trezvia
naturala, îmbiindu-i întâlnirea cu vreo femeie, asa zisa
cuvioasa îi duce îndraznirea cunostintei spre împlinirea
lucrului necurat, târându-l la cea mai de pe urma rusine. Cel ce vrea
asadar sa lege cozile, sa ia aminte la sfârsiturile la care
vreau sa ajunga cele doua gânduri, cinstea slavei desarte
si necinstea curviei, si când le va vedea limpede împotrivindu-se
întreolalta, atunci sa creada ca a facut ca Samson.
Iarasi, gândul lacomiei pântecelui are ca sfârsit pe cel al
curviei; iar al curviei are ca sfârsit pe cel al întristarii.
Caci îndata îl iau în primire pe cel biruit de asemenea gânduri,
dupa ce le-a înfaptuit, întristarea si nemultumirea.
Sa se gândeasca asadar cel ce lupta, nu la gustul bun al
bucatelor, nici la dulceata placerii, ci la sfârsiturile
amândoura. Si când îsi va înfatisa întristarea, care
urmeaza amândoura, sa stie ca le-a legat coada de
coada si, prin darea la iveala, a nimicit semanaturile
celor de alt neam. (Nil Ascetul)28
·
Întreaga pofta a cinstitorului
de Dumnezeu trebuie sa se îndrepte spre ceea ce doreste, încât
sa nu se mai gaseasca vreme ca patimile sale sa
faureasca gânduri de ura fata de oameni. Pentru
ca daca fiecare patima, când se misca spre ceea ce o
stapâneste tine gândul înlantuit, de ce n-ar
tinea si râvna virtutii cugetarea sloboda de celelalte
patimi. Caci sa ne gândim cu ce sentiment priveste cel ce se
mânie la lucrurile dinafara, luptându-se în minte cu fata celui ce
l-a întristat? Si cu ce sentiment le priveste iubitorul de bani,
când, rapit de naluciri, se uita la avutiile materiale? Iar
desfrânatul adeseori, chiar aflându-se între mai multi, îsi închide
simturile si, luând în el fata dorita, vorbeste cu ea,
uitând de cei de fata si sade ca un stâlp fara de
glas, nestiind nimic de cele ce se petrec înaintea ochilor, sau se
graiesc în jurul lui ci, întors spre cele dinauntru, este predat întreg
nalucirii sale. Pe un astfel de suflet îl numeste poate Scriptura
femeie ce sade din pricina rânduielii, caci sezând departe de
simturi, îsi aduna în sine lucrarea lui, nemaiprimind nimic din
cele de afara, pentru nalucirea rusinoasa care-l
stapâneste. Daca acestea stapânesc astfel gândul din
pricina patimii, facând simturile sa-si înceteze lucrarea,
cu cât mai vârtos nu va face dragostea de întelepciunea mintea sa se
lepede de lucrurile sensibile si de lucrarea simturilor,
rapind-o în vazduh si ocupând-o cu vederea celor inteligibile!
Caci precum în cele ce s-a taiat sau s-a ars nu poate intra alt gând
afara de cel al suferintei care îl stapâneste din pricina
durerii, tot asa nici cel ce se gândeste la ceva cu patima nu
poate sa se cugete la altceva, decât la patima care-i stapâneste
mintea si care îi patrunde tot gândul cu licoarea ei. Fiindca
placerea nu primeste alaturi de ea durere, nici bucuria
întristare, si nici veselia suparare. Patimile protivnice nu se
împletesc întreolalta si nu se împreuna niciodata, nici nu
se învoiesc la o întovarasire prieteneasca, din pricina
înstrainarii si vrajmasiei lor neîmpacate le
la fire. Drept aceea, sa nu se tulbure curatenia virtutii
cu gândurile lucrurilor lumesti, nici limpezimea contemplatiei
sa nu se întunece cu grijile trupesti, cu chipul filozofiei
adevarate, aratându-si luminata sa frumusete, sa nu
mai fie hulit de gurile îndraznete, nici sa se mai faca
lucru de râs din pricina neiscusintei celor ce-l desemneaza. (Nil
Ascetul)28
·
Uitarea în sine n-are nici o putere,
dar se întareste din pricina negrijii noastre si pe masura
acesteia. (Marcu Ascetul)28
·
Nu zice: „Ce sa fac, caci
ceea ce nu voiesc aceea mi se întâmpla sa fac?”, ci, aducându-ti
aminte, cugeta la ceea ce esti dator sa faci. Deci fa
binele de care-ti aduci aminte; si cel de care nu-ti aduci
aminte se va descoperi tie. Si sa nu-ti dai cugetul
fara judecata uitarii. (Marcu Ascetul)28
·
Scriptura zice ca „iadul si
pierzarea sunt aratate înaintea Domnului”. Acestea le zic despre
nestiinta si uitarea inimii. Caci iad este
nestiinta, fiindca amândoua sunt întunecate. Si
pierzare este uitarea, pentru ca prin ea am pierdut din cele ce le aveam.
(Marcu Ascetul)28
·
Când cauti tamaduire,
ia seama la constiinta si tot ce-ti va spune ea
sa faci si vei avea folos. (Marcu Ascetul)28
·
Dumnezeu si constiinta
stiu cele ascunse ale fiecaruia, deci prin acestea sa primim
îndreptarea. (Marcu Ascetul)28
·
Sa nu dispretuiesti a
avea grija de gânduri. Caci lui Dumnezeu nu i se ascunde nici un
gând. (Marcu Ascetul)28
·
Tot gândul e masurat si
cântarit la Dumnezeu. Caci poate fi cugetat sau cu patima, sau
cumpatat. (Marcu Ascetul)28
·
Pacatuind, sa nu
învinovatesti fapta, ci gândul. Caci daca mintea nu o
lua înainte, nu i-ar fi urmat trupul. (Marcu Ascetul)28
·
Pacatuind, sa nu
învinovatesti fapta, ci gândul. Caci daca mintea nu o
lua înainte, nu i-ar fi urmat trupul. (Marcu Ascetul)28
·
Atacul (momeala) este o miscare
fara imagini a inimii, care e prinsa îndata de cei
încercati, ca într-o strunga. Acolo unde se ivesc chipuri în gând,
s-a produs consimtirea. Caci miscarea fara chipuri
este un atac nevinovat. Câte unul fuge si de acestea ca busteanul din
foc; dar câte unul nu se întoarce pâna nu arde cu flacara.
(Marcu Ascetul)28
·
Zaboveste în cuget si
nu vei osteni în încercari. Iar plecând de acolo, rabda necazurile ce
vin asupra-ti. (Marcu Ascetul)28
·
Cel purtat de gânduri e orbit de ele.
El vede lucrarile pacatului, dar pricinile lor nu le poate vedea.
(Marcu Ascetul)28
·
În vreme de necaz, ia seama la
momeala placerii. Caci întrucât alina nacazul e bine
primita. (Marcu Ascetul)28
·
Înainte de dezradacinarea
relelor, sa nu asculti de inima ta; caci cele ce le are puse
înauntru, pe acelea cauta sa le si sporeasca.
(Marcu Ascetul)28
·
Când vezi poftele ce zac
înauntru ca se misca cu putere si cheama mintea
ce vietuieste în liniste, la vreo patima, cunoaste
ca mintea s-a ocupat mai înainte cu acestea si le-a adus la
fapta si le-a asezat în inima. (Marcu Ascetul)28
·
Cel ce nu staruieste în
cercetarea constiintei nu vrea sa primeasca nici ostenelile
trupesti pentru credinta. (Marcu Ascetul)28
·
Nu e înfrânat cel ce se nutreste
cu gânduri. Caci chiar de sunt folositoare, nu-s mai folositoare ca
nadejdea. (Marcu Ascetul)28
·
Tulburarea de bunavoie fie a
mintii, fie a trupului, o sporeste pe cealalta, cea a
mintii pe cea trupeasca si cea a trupului pe cea a mintii.
Caci împreunarea lor da nastere unui rau si mai mare.
(Marcu Ascetul)28
·
Unul a primit un gând si l-a
tinut fara multa socoteala. Altul l-a primit si
l-a confruntat cu adevarul. E de întrebat care dintre ei a lucrat cu mai
multa evlavie? (Marcu Ascetul)28
·
Precum un vitel nedeprins,
alergând dupa iarba, ajunge la un loc marginit de
prapastii din amândoua partile, la fel se afla
sufletul pe care gândurile l-au desfacut pe-ncetul de locul sau.
(Marcu Ascetul)28
·
Când mintea, dobândind
barbatie în Domnul, desface sufletul de obisnuinte
învechite, atunci inima e chinuita de minte si de patima, ca de
niste calai, care o trag încoace si încolo. (Marcu
Ascetul)28
·
De vin asupra noastra gânduri
fara voie, sa fim siguri ca iubim cauzele lor; iar de vin
gânduri cu voie, iubim si lucrurile spre care se îndreapta. (Marcu
Ascetul)28
·
Un gând care zaboveste
arata împatimirea omului. Iar daca e alungat repede, arata
razboi si împotrivire. (Marcu Ascetul)28
·
Rugaciunea neîmprastiata
e semn de iubire fata de Dumnezeu la cel ce staruie în ea.
Negrija de ea si împrastierea ei e dovada iubirii de
placeri. (Marcu Ascetul)28
·
Radacinile gândurilor sunt
pacatele vazute, pe care le savârsim cu mâinile, cu
picioarele si cu gura. (Marcu Ascetul)28
·
Nu poate sta de vorba cu patima
în minte cel ce nu iubeste pricinile ei. (Marcu Ascetul)28
·
Daca vrei sa aduci lui
Dumnezeu marturisire fara osânda, nu pomeni special,
dupa chipul lor, greselile, ci rabda cu barbatie
urmarile lor. (Marcu Ascetul)28
·
Nu poate birui cel ce se
razboieste nici gândurile rele, fara sa biruiasca
pricinile lor, nici pricinile fara gânduri. Caci când
rapunem pe una în parte, nu peste mult suntem prinsi prin cealalta
de catre amândoua. (Marcu Ascetul)28
·
Gândurile fara de voie rasar
din pacatul de mai înainte; iar cele cu voia, din vointa libera.
De aceea, cele din urma sunt pricinile celor dintâi. (Marcu Ascetul)28
·
Gândurilor rele neintentionate
le urmeaza întristarea. De aceea si dispar degraba. Iar celor
intentionate le urmeaza bucurie. De aceea cu anevoie ne izbavim
de ele. (Marcu Ascetul)28
·
Cei ce se nevoiesc trebuie
sa-si pastreze cugetarea netulburata, ca mintea deosebind
gândurile ce trec prin ea, pe cele bune si trimise de Dumnezeu sa le
aseze în camarile amintirii, iar pe cele întunecoase si
dracesti sa le arunce afara din jitnitele firii.
Caci atunci când marea e linistita, pescarii vad pâna
în adâncuri, încât nu le scapa aproape nici unul din pestii care
misuna acolo. Dar când e tulburata de vânturi, ascunde în negura
tulburarii ceea ce se lasa cu prisosinta sa fie
vazut când e linistita si limpede. Mestesugul
celor ce pun la cale viclesugurile pescaresti nu mai atunci nici
o putere. Aceasta se întâmpla sa o pateasca si
mintea contemplativa, mai ales atunci când dintr-o mânie nedreapta se
tulbura adâncul sufletului. (Diadoh al Foticeii)28
·
Numai Duhul Sfânt poate sa
curateasca mintea. Caci de nu va intra Cel puternic sa
dezarmeze si sa lege pe tâlhar, nu se va slobozi nicidecum prada.
Deci se cade ca prin toate si mai ales prin pacea sufletului sa
dam odihna Duhului Sfânt în noi, ca sa avem sfesnicul
cunostintei luminând în noi totdeauna. Caci
raspândindu-si el neîncetat lumina în camarile sufletului,
nu numai ca se fac aratate în minte acele mici si întunecate
atacuri (momeli) ale dracilor, ci se si slabesc, fiind date pe
fata de lumina aceea sfânta si slavita. De aceea
Apostolul zice: „Duhul sa nu-l stingeti!”, adica nu
lucrati, sau nu gânditi cele rele, ca sa nu întristati
bunatatea Duhului Sfânt si sa va lipsiti de sfesnicul
acela ocrotitor. Caci nu se stinge Cel vesnic si de
viata facator, ci de-l vom întrista se va departa de
la noi, lasând mintea încetosata si neluminata.
(Diadoh al Foticeii)28
·
Simtirea mintii consta
în gustarea precisa a realitatilor distincte din lumea
nevazuta. Caci precum prin simtul gustului trupesc, când se
afla în stare de sanatate, deosebim fara
greseala cele bune de cele rele si dorim cele bune, tot asa
mintea noastra, când începe sa se miste în deplina
sanatate si fara griji, poate sa simta din
belsug mângâierea dumnezeiasca si sa nu mai fie
rapita niciodata de contrariul aceleia. Si precum trupul,
gustând din dulceturile pamântesti, experimenteaza
fara greseala simtirea lor, asa si mintea,
când se afla deasupra cugetului trupesc, poate sa guste
fara sa se însele mângâierea Duhului Sfânt. („Gustati,
zice, si vedeti ca e bun Domnul” si sa pastreze
amintirea gustarii neuitata prin lucrarea dragostei, încât
sa-si poata da seama fara greseala de cele
ce-i sunt de folos, dupa Sfântul care zice: „Si aceasta ma rog,
ca dragostea voastra sa prisoseasca tot mai mult si mai
mult, în cunostinta si simtire, ca sa
pretuiti cele ce sunt de folos”). (Diadoh al Foticeii)28
·
Când mintea noastra începe
sa simta harul Preasfântului Duh, Satana cauta si el
sa ne mângâie sufletul printr-o simtire la aparenta
placuta, aducând peste noi, în vremea linistirii de noapte, o
adiere asemenea unui somn foarte usor. Dar daca mintea va fi
gasita tinând în pomenire fierbinte sfântul nume al Domnului
Iisus si va folosi preasfântul si slavitul nume al Lui, ca pe o
arma împotriva înselaciunii, se va departa amagitorul
viclean. Însa de aici înainte se va aprinde statornic împotriva
sufletului. Iar urmarea va fi ca mintea, cunoscând cu de-amanuntul
înselaciunea celui viclean, va câstiga si mai multa
experienta în a deosebi aceste doua lucrari. (Diadoh al
Foticeii)28
·
Cel ce petrece pururi în inima sa e
departe de toate lucrurile frumoase ale vietii. Caci umblând în duh,
nu poate cunoaste poftele trupului. Unul ca acesta facându-si
plimbarile în cetatea întarita a virtutilor, le are pe
acestea ca pazitori la portile cetatii curatiei.
De aceea uneltirile dracilor împotriva lui ramân fara succes,
chiar daca ar ajunge sagetile poftei josnice pâna la
ferestrele firii. (Diadoh al Foticeii)28
·
Când sufletul se tulbura de
mânie, sau se încetoseaza de aburii vinului, sau se
supara de o întristare grea, mintea nu poate sa tina
pomenirea lui Dumnezeu (oricât de mult s-ar sili). Caci fiind întunecata
întreaga de furia patimilor, se înstraineaza cu totul de
simtirea sa. De aceea lucrul dorit nu are unde sa-si
întipareasca pecetea sa, ca mintea sa poarte fara
uitare chipul întarit, dat fiind ca memoria cugetarii s-a
învârtosat din pricina asprimii patimilor. Dar izbavindu-se sufletul
de acestea, chiar daca lucrul bun a fost furat pentru scurta vreme de
uitare, folosindu-se mintea îndata de agerimea ei, se prinde
iarasi cu caldura de lucrul acela mult dorit si
mântuitor. Fiindca are atunci harul însusi, care cugeta
împreuna cu sufletul si striga împreuna cu el: „Doamne
Iisuse Hristoase”. Caci harul învata sufletul cum
învata mama copilul, straduindu-se împreuna cu el sa
spuna numele tata, pâna când îl aduce la deprinderea de-a rosti
limpede, în loc de orice alta vorba copilareasca, numele
tatalui, chiar când doarme. De aceea zice Apostolul: „Asemenea si
Duhul sta într-ajutor neputintelor noastre. Caci a ne ruga
precum trebuie nu stim, ci însusi Duhul se roaga pentru noi cu
suspine negraite”. Pentru ca fiind noi prunci fata de
desavârsirea virtutii, avem trebuinta numaidecât de
ajutorul Lui ca, unind si îndulcind El toate gândurile noastre cu
dulceata Sa, sa ne putem misca din toata inima spre
pomenirea si spre dragostea lui Dumnezeu si Tatal nostru. De
aceea întru Dânsul, cum zice tot dumnezeiescul Pavel, strigam neîncetat,
când suntem calauziti de El sa numim pe Dumnezeu Tata:
„Avva Parinte”. (Diadoh al Foticeii)28
·
Când cineva sta în vreme de
iarna într-un loc oarecare sub cerul liber, privind la începutul zilei
întreg spre Rasarit, partea de dinainte a sa se încalzeste
de soare, iar cea din spate ramâne nepartasa de
caldura, dat fiind ca soarele nu se afla deasupra capului
sau. Tot asa si cei ce sunt la începutul lucrarii
duhovnicesti îsi încalzesc în parte inima prin harul sfânt, din
care pricina si mintea începe sa rodeasca cugetari
duhovnicesti; dar partile de dinafara ale ei ramân de
cugeta dupa trup, deoarece înca nu sunt luminate de sfânta
lumina, printr-o simtire adânca, toate madularele inimii.
Neîntelegând unii aceasta, au socotit ca în mintea celor ce se
nevoiesc sunt doua ipostasuri ce se împotrivesc unul altuia. Dar daca
în aceeasi clipa se nimereste ca sufletul sa gândeasca
si bune si rele, aceasta se întâmpla în chipul în care omul dat
mai înainte ca pilda simte totodata si gerul si
caldura. Caci de când mintea noastra s-a rostogolit la chipul
îndoit al cunostintei, e silita, chiar daca nu vrea,
sa poarte în aceeasi clipa si gânduri bune si gânduri
rele, mai ales la cei ce ajung la o subtirime a puterii de deosebire.
Caci cum se grabeste sa înteleaga binele,
îndata îsi aminteste si de rau. Fiindca la
neascultarea lui Adam tinerea de minte a omului s-a sfâsiat în
doua. Când vom începe însa sa împlinim cu râvna fierbinte
poruncile lui Dumnezeu, harul, luminând toate simturile noastre printr-o
adânca simtire, va arde pe de o parte amintirile noastre, iar pe de
alta, îndulcind inima noastra cu pacea unei iubiri statornice, ne va face
sa izvorâm gânduri duhovnicesti, nu dupa trup. Iar aceasta se
întâmpla foarte des celor ce s-au apropiat cu desavârsire, având
în inima neîntrerupta pomenirea Domnului. (Diadoh al Foticeii)28
·
Când vede Dumnezeu ca mintea I
s-a supus Lui din toata puterea si nu are alt ajutor fara
numai pe El singur, o întareste zicând: „Nu te teme, fiul meu Iacob,
prea micule la numar Israel”; si iarasi: „Nu te teme
ca te-am rascumparat; te-am numit cu numele Meu si al Meu
esti tu. De va fi sa treci prin apa, cu tine voi fi si
puhoaiele nu te vor înghiti. Iar de va fi sa treci prin foc, nu vei
fi ars, iar flacara nu te va mistui. Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul
tau, Sfântul lui Israel, cel ce te mântuieste”. De va auzi mintea
aceasta încurajare, va îndrazni împotriva vrajmasului,
zicând: „Cine vrea sa bata razboi cu mine? Sa vie de
fata! Cine este protivnicul meu? Sa se apropie de mine!
Iata, Domnul este ajutorul meu, cine ma va asupri? Voi toti ca o
haina va veti învechi si veti fi mâncati de
molii”. (Isaia Pustnicul)28
·
Rogu-te, câta vreme esti în
trup, sa nu lasi sloboda inima ta. Caci precum plugarul nu
se poate bizui pe vreo roada ce se arata în tarina sa, mai
înainte de a o aduna în hambarele sale, fiindca nu stie ce i se poate
întâmpla, tot asa nu poate omul da drumul inimii sale „câta vreme are
suflare în narile sale”. Si precum omul nu stie ce patima
îl va întâmpina pâna la cea din urma suflare, tot asa nu poate
slobozi inima sa pâna are rasuflare; ci trebuie sa strige
totdeauna catre Dumnezeu, dupa ajutorul si mila Lui. (Isaia
Pustnicul)28
·
Cerceteaza-te, frate, în fiecare
zi, ca sa-ti cunosti inima si sa vezi ce patimi se
afla în ea înaintea lui Dumnezeu; si leapada-le din inima
ta, ca sa nu vie osânda rea asupra ta. (Isaia Pustnicul)28
