ˇ Moartea, de o va avea omul în minte, nemurire este; iar neavând-o în minte, moarte îi este. Dar nu de moarte trebuie sa ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunostinta de Dumnezeu. Aceasta este primejdioasa sufletului. (Antonie cel Mare)24

ˇ Dintre cei ce se afla într-o ospatarie, unii închiriaza paturi; altii neputând avea pat si dormind pe jos, sforaie nu mai putin decât cei ce dorm în pat. Si asteptând masura noptii, dimineata toti se duc, lasând paturile ospatariei si luând numai lucrurile lor. Asemenea este si cu toti cei ce vin în viata: si cei ce au trait cu putine si cei ce au vietuit în slava si bogatie, ies din viata ca dintr-o ospatarie, neluând nimic din desfatarea si bogatia vietii, fara numai faptele lor, bune sau rele, savârsite de ei în viata lor. (Antonie cel Mare)24

ˇ A scapa de moarte este cu neputinta. Cunoscând aceasta, oamenii întelepti si deprinsi în virtute si în cuget iubitori de Dumnezeu primesc moartea fara suspine, fara frica si fara plâns, aducându-si aminte de neînlaturarea ei si de izbavirea din relele vietii. (Antonie cel Mare)24

ˇ Precum trupul, dupa ce s-a desavârsit în pântece trebuie sa se nasca, asa si sufletul dupa ce si-a plinit în trup masura hotarâta lui de Dumnezeu, trebuie sa iasa din trup. (Antonie cel Mare)24

ˇ Definitia desavârsitei desfatari în Dumnezeu: a socoti bucurie tristetea mortii. (Diadoh al Foticeii)24