|
|
versiune cu diacritice - aici
·
A descrie toate lucrarile cele
rele ale dracilor mi-e cu neputinta, iar a însira cu
de-amanutul mestesugirile lor mi-e rusine, sfiindu-ma
de cititorii mai simpli. Totusi asculta unele viclenii ale duhului curviei.
Când cineva a dobândit nepatimirea partii poftitoare si
gândurile de rusine s-au racit, atunci arata barbati
si femei jucând împreuna si-l face pe pustnic sa
priveasca lucruri si forme de rusine. Ispita aceasta însa
nu e printre cele ce tin multa vreme, deoarece rugaciunea
neîncetata si mâncarea foarte împutinata, privegherea
si îndeletnicirea cu contemplatiile duhovnicesti o alunga
ca pe un nor fara ploaie. Uneori se atinge însa si de
trupuri, stârnind într-însele fierbinteala dobitoceasca. Si alte
nenumarate mestesugiri unelteste vicleanul acesta, pe care
nu e nevoie sa le mai raspândim si sa le mai
încredintam scrisului. Fata de astfel de gânduri
foloseste si aprinderea mâniei, pornita împotriva dracului. De
aceasta mânie se teme el mai mult, când se aprinde împotriva acestor
gânduri si îi strica planurile despre ea e vorba când se zice:
“Mâniati-va si nu pacatuiti”. Ea da
sufletului în ispite o folositoare doctorie. Dar uneori si mânia aceasta e
imitata de dracul mâniei. Aceasta plasmuieste chipurile
parintilor, sau ale unor prieteni si rudenii, ocarâti
de oameni nevrednici si prin aceasta misca mânia pustnicului
si-l îndeamna sa zica sau sa faca vreun rau
celor ce i s-au aratat în minte. La acestea trebuie sa fie monahul cu
luare aminte si îndata sa-si smulga mintea de la
astfel de chipuri, ca nu cumva, zabovind pe lânga ele, sa se
pomeneasca în vremea rugaciunii taciune ce se mistuie de foc. În
ispite de acestea cad mai ales cei iuti la mânie si cei ce usor
se prind la harta, care sunt departe de rugaciunea cea
curata si de cunostinta Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
(Evagrie Ponticul)4
·
Chiar daca ti se pare
ca esti cu Dumnezeu, pazeste-te de dracul curviei,
caci este foarte înselator si cât se poate de pizmas
si vrea sa fie mai iute si mai ager ca miscarea si
trezirea mintii tale, ca sa o desfaca si de Dumnezeu, când
îi sta înainte cu evlavie si frica. (Evagrie Ponticul)4
·
Foarte potrivit s-a adaugat apoi
la cuvintele: „pe piept si pe pântece”, cuvântul „vei umbla”. Caci placerea
nu stapâneste asupra celor ce stau pe loc si sunt
linistiti, ci asupra celor ce sunt mereu în miscare si
plini de tulburare. Dar mai mult decât din acestea, pornirea spre desfrâu
vine din lacomia pântecelui. Din acest motiv si firea, voind sa
arate apropierea acestor patimi, a numit organele de împreunare „cele de sub
pântece”, aratând înrudirea lor prin vecinatate. Caci daca
slabeste aceasta patima, slabeste din
saracirea celei de deasupra, iar daca se aprinde si se
întarâta, de acolo îsi primeste puterea. Dar lacomia
pântecelui nu numai ca o hraneste si o alapteaza
pe aceasta, ci si alunga toate virtutile. Caci
stapânind si tinând ea puterea, cad si se nimicesc toate
virtutile: înfrânarea, cumpatarea, barbatia,
rabdarea si toate celelalte. Aceasta a aratat-o Ieremia acoperit,
zicând ca mai marele bucatarilor din Babilon a darâmat de jur
împrejur zidurile Ierusalimului, numind prin mai marele bucatarilor patima
lacomiei. Caci precum mai marele bucatarilor îsi da
toata silinta sa slujeasca pântecele si
nascoceste nenumarate mestesuguri ca sa
produca placeri, tot asa lacomia pântecelui pune în
miscare tot mestesugul ca sa serveasca placerii
în vremea foamei; iar felurimea mâncarilor darâma si
surpa la pamânt întaritura virtutilor. De fapt
mâncarile gustoase si mestesugit drese se fac unelte de
darâmare ale virtutii bine întarite, clatinând si
darâmând statornicia si taria ei. Pe de alta parte, precum
belsugul alunga virtutile, tot asa putinatatea
surpa întariturile pacatului. Caci asa cum mai marele
bucatarilor din Babilon a darâmat zidurile Ierusalimului, adica
ale sufletului pasnic, tragându-l cu mestesugul
bucatariei spre placerile trupului, tot asa pâinea de orz a
israelitilor, rostogolindu-se, a rasturnat corturile madianitilor.
Fiindca hrana saracacioasa, rostogolindu-se si
înaintând mult, risipeste patimile curvie. Caci madianitii
poarta simbolul patimilor curviei, fiindca ei sunt cei ce au dus
desfrânarile în Israil si au amagit mare multime dintre
tineri. Si foarte potrivit zice Scriptura ca Madianitii aveau
corturi, iar Ierusalimul zid, caci toate cele ce înconjoara virtutea
sunt întarite si sigure, iar cele ce sustin pacatul sunt
forma si cort, nedosebindu-se întru nimic de nalucire. (Nil
Ascetul)4
·
Caci vietuirea potrivit cu
firea ne-a fost rânduita aceeasi noua si dobitoacelor, de
catre Facator. „Iata v-am dat voua, zice Dumnezeu
catre oameni, toata iarba câmpului, ca sa fie voua si
dobitoacelor spre mâncare”. Primind deci împreuna cu necuvântatoarele
o hrana de obste, dar stricând-o prin nascocirile noastre
într-una mai desfatatoare, cum nu vom fi socotiti, cu drept
cuvânt, mai necuvântatori decât acelea, daca dobitoacele ramân
între hotarele firii, neclintind nimic din cele rânduite de Dumnezeu, iar noi,
oamenii cinstiti, cu ratiune, am iesit cu totul din vechea
rânduiala? Caci care sunt fripturile dobitoacelor, care sunt
nenumaratele mestesuguri ale placintarilor si
bucatarilor, care stârnesc placerile ticalosului de pântece?
Oare nu iubesc acelea vechea simplitate, mâncând iarba si
îndestulându-se cu ce se nimereste si folosindu-se de apa râurilor,
dar si de aceasta destul de rar? De aceea le sunt putine si
placerile de sub pântece, pentru ca nu-si aprind dorintele
cu nici o mâncare grasa, încât nici nu stiu totdeauna de deosebirea
între barbatus si femeiusca. Caci un singur
timp al anului le stârneste aceasta simtire, când legea firii
le-a rânduit împreunarea pentru însamântarea aceleiasi specii,
spre pastrarea neamului; în cealalta vreme asa de mult se
înstraineaza, încât uita cu totul de o astfel de
dorinta. Dar oamenilor, pofta nesaturata dupa
placerile desfrânate, odraslita din belsugul si
felurimea mâncarilor, le-a semanat dorinte furioase,
neîngaduindu-le patima sa se linisteasca în nici o vreme.
(Nil Ascetul)4
·
Trupul daca e gras si
tânar, sau plin de must, când e atâtat de amintiri cauta
sa împlineasca cu patima cele cuprinse în ele, fiind împins de
pofta, sau savârseste uneori necuratii în vis ori
în somn. Caci chiar daca nu a avut cineva amestecate cu femeia la
aratare si e socotit cast, feciorelnic si curat de oameni, ba
chiar are renume de sfânt, înaintea lui Dumnezeu, care vede cele ascunse, e
socotit ca spurcat, desfrânat si necumpatat; si pe dreptate va
fi osândit în ziua aceea, de nu va plânge si nu se va tângui,
topindu-si trupul necontenit cu posturi, privegheri si
rugaciunii, iar mintea lecuindu-si-o si îndreptându-si-o
prin amintiri sfinte si prin meditarea cuvântului dumnezeiesc, aducând
pocainta cuvenita lui Dumnezeu, înaintea caruia a
si cugetat si facut relele. Fiindca nu minte glasul care a
zis: „Iar eu va zic voua: tot cel ce priveste la femeie spre a o
pofti pe ea a si preacurvit cu ea în inima sa”. De aceea e de folos
tânarului sa nu se întâlneasca, de e cu putinta, deloc
cu femei, chiar de sunt socotite sfinte. Iar de se poate, sa
vietuiasca despartit chiar si de oameni, caci
atunci poarta razboiul mai usor si îl cunoaste mai
bine; mai ales daca va fi cu luare aminte la sine însusi si va
petrece în cumpatare, cu putina bautura de apa,
în priveghere multa si rugaciuni, si se va sili sa fie
împreuna cu Parinti duhovnicesti încercati,
lasându-se înteleptit si calauzit de ei.
(Marcu Ascetul)4
·
Definitia curatiei:
simtire pururi lipita de Dumnezeu. (Diadoh al Foticeii)4
|
