|
|
versiune cu diacritice - aici
·
În cuvântari orice asprime
sa lipseasca. Pentru ca sfiala si neprihanirea
stiu sa înfrumuseteze pe oamenii cu judecata mai mult decât
pe fecioare, caci mintea iubitoare de Dumnezeu este o lumina care
învaluie sufletul, cum învaluie soarele trupul. (Antonie cel Mare)3
·
Nu trebuie sa ne mâniem pe cei
ce pacatuiesc, chiar de-ar fi facut crime vrednice de
osânda. Ci pentru dreptatea însasi, pe cei ce gresesc
sa-i întoarcem si sa-i certam daca se nimereste,
fie prin ei însisi, fie prin altii. Dar sa ne mâniem sau
sa ne înfuriem nu se cade, pentru ca mânia lucreaza dusa de
patima si nu de dreptate si de judecata. De aceea nu primi
sa te sfatuiasca nici oamenii prea milosi, caci pentru
binele însusi si pentru dreptate trebuie sa certi pe cei
rai, însa nu pentru patima mâniei. (Antonie cel Mare)3
·
Scopul dracilor e ajutat mult de
mânia noastra, când se misca împotriva firii, facându-se al
lor. De aceea toti zoresc sa o întarâte zi si noapte. Când
o vad însa legata de blândete, atunci cauta pricini
îndreptatite ca sa o dezlege îndata, ca facându-se
foarte aprinsa, sa o foloseasca pentru gândurile lor furioase.
De aceea nu trebuie sa o întarâtam nici pentru lucruri drepte,
nici pentru nedrepte, ca sa nu dam chiar noi sabie primejdioasa
în mâna vrajmasului, ceea ce stiu ca fac multi si
.mai mult decât trebuie, aprinzându-se pentru motive neînsemnate. Caci
spune-mi de ce te prinzi grabit la harta daca
dispretuiesti bucatele, banii si slava? De ce hranesti
câinele când te lauzi ca nu ai nimica? Iar daca acesta latra
si se ia dupa oameni, trebuie ca ai niscai lucruri si vrei
sa le pazesti. Dar eu despre unul ca acesta cred ca e
departe de rugaciunea curata, stiind ca mânia este
ciuma pentru o astfel de rugaciune. Si ma mir ca unul
ca aceasta si pe Sfinti i-a uitat: pe David, care striga:
“Opreste mânia si paraseste turbarea”; pe Ecclesiastul
care porunceste: “Alunga mânia de la inima ta si scoate
viclesugul din trupul tau»; pe Apostolul care rânduieste: “
Sa ridicam în toata vremea si în tot locul mâini cuvioase
spre Domnul, fara mânie si gânduri”. De ce oare nu
învatam si noi de la obiceiul tainic si vechi al
oamenilor, care alunga câinii din casa în vremea rugaciunii?
Obiceiul acesta ne da sa întelegem ca mânia nu trebuie
sa fie cu cei ce se roaga. “ Mânia este vinul serpilor”. De
aceea nazireii se înfrâneaza de la vin. (Evagrie Ponticul)3
·
Cine si-a stapânit mânia a
supus pe draci; iar cine s-a robit de dânsa nu se mai tine de viata
monahala si e strain de caile Mântuitorului, daca se
zice ca însusi Domnul învata pe cei blânzi caile Sale.
De aceea cu anevoie poate fi vânata mintea monahului, care alearga pe
câmpia blândetii. Caci de nici o alta virtute nu se tem dracii
ca de blândete. Aceasta a dobândit-o acel mare Moise, care a fost
numit «blând, mai mult decât toti oamenii”. Iar proorocul David a
aratat-o ca este vrednica sa fie pomenita de Dumnezeu,
zicând: “Adu-ti aminte, Doamne, de David si de toata
blândetea lui”. Însusi Mântuitorul nostru ne-a poruncit sa ne
facem urmatori ai blândetii Lui, zicând: “Învatati de
la Mine ca sunt blând si smerit cu inima si veti afla odihna
sufletelor voastre”. Iar daca cineva s-ar înfrâna de la mâncari
si bauturi, dar prin gândurile rele ar întarâta mânia, acela se
aseamana cu o corabie ce calatoreste pe mare, având pe
dracul cârmaci. De aceea trebuie sa fim cu luare aminte din toata puterea
la câinele nostru, învatându-l sa rupa numai lupii si
sa nu manânce oile, aratând toata blândetea
fata de toti oamenii. (Evagrie Ponticul)3
·
A descrie toate lucrarile cele
rele ale dracilor mi-e cu neputinta, iar a însira cu
de-amanutul mestesugirile lor mi-e rusine, sfiindu-ma
de cititorii mai simpli. Totusi asculta unele viclenii ale duhului
curviei. Când cineva a dobândit nepatimirea partii poftitoare
si gândurile de rusine s-au racit, atunci arata
barbati si femei jucând împreuna si-l face pe pustnic
sa priveasca lucruri si forme de rusine. Ispita aceasta
însa nu e printre cele ce tin multa vreme, deoarece
rugaciunea neîncetata si mâncarea foarte împutinata,
privegherea si îndeletnicirea cu contemplatiile duhovnicesti o
alunga ca pe un nor fara ploiie. Uneori se atinge însa
si de trupuri, stârnind într-însele fierbinteala dobitoceasca.
Si alte nenumarate mestesugiri unelteste vicleanul
acesta, pe care nu e nevoie sa le mai raspândim si sa le
mai încredintam scrisului. Fata de astfel de gânduri foloseste
si aprinderea mâniei, pornita împotriva dracului. De aceasta
mânie se teme el mai mult, când se aprinde împotriva acestor gânduri si îi
strica planurile despre ea e vorba când se zice: “Mâniati-va
si nu pacatuiti”. Ea da sufletului în ispite o folositoare
doctorie. Dar uneori si mânia aceasta e imitata de dracul mâniei.
Aceasta plasmuieste chipurile parintilor, sau ale unor
prieteni si rudenii, ocarâti de oameni nevrednici si prin
aceasta misca mânia pustnicului si-l îndeamna sa
zica sau sa faca vreun rau celor ce i s-au aratat în
minte. La acestea trebuie sa fie monahul cu luare aminte si
îndata sa-si smulga mintea de la astfel de chipuri, ca nu
cumva, zabovind pe lânga ele, sa se pomeneasca în vremea
rugaciunii taciune ce se mistuie de foc. În ispite de acestea cad mai
ales cei iuti la mânie si cei ce usor se prind la
harta, care sunt departe de rugaciunea cea curata si
de cunostinta Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (Evagrie
Ponticul)3
·
Dracii nu cunosc inimile noastre, cum
socot unii dintre oameni. Caci singurul cunoscator al inimii este Cel
ce stie mintea oamenilor si a zidit inimile lor pe fiecare deosebit.
Dar ei cunosc multe din miscarile inimii, pe baza cuvântului rostit
si a miscarilor vazute ale trupului. Vrând eu sa le
arat acestea lamurit, m-a oprit Sfântul Preot, spunând ca e
nevrednic lucru sa se raspândeasca acestea si sa le
aduc la urechile celor întinati. Caci, zice, si cel ce
ajuta pe uneltitor este vinovat dupa lege. Dar ca din astfel de
simboluri cunosc cele ascunse în inima noastra, si din acestea iau
prilejuri împotriva noastra, am aratat-o adeseori, respingând pe unii
care graiau cele ce nu trebuie, nepurtându-ne cu dragoste fata
de ei. De aceea am si cazut în puterea dracului tinerii de minte
a raului si îndata am primit gânduri rele împotriva lor, pe care
le cunoscusem mai înainte ca au venit asupra noastra. Pentru aceea pe
drept ne mustra Duhul Sfânt: “Sezând ai vorbit împotriva fratelui,
si împotriva fiului maicii tale ai adus sminteala”; si ai
deschis usa gândurilor care tin minte raul si ti-ai
tulburat mintea în vremea rugaciunii, nalucindu-ti pururea
fata vrajmasului tau si având-o pe ea drept Dumnezeu.
Caci ceea ce vede mintea rugându-se aceea e si potrivit de a spune
ca îi este Dumnezeu. Deci sa fugim, iubitilor, de boala defaimarii,
neamintindu-ne de nimeni cu gând rau; si sa nu ne întunecam
privirea la amintirea aproapelui, caci toate
înfatisarile pe care le luam le iscodesc dracii
si nimic nu lasa necercetat din ale noastre, nici culcarea, nici
sederea, nici starea în picioare, nici cuvântul, nici mersul, nici
privirea. Toate le iscodesc, toate le misca, toata ziua uneltesc
viclesuguri împotriva noastra, ca sa însele ćn vremea
rugaciunii mintea smerita si sa stinga lumina ei
fericita. Vezi ce zice si Sfântul Pavel catre Tit:
“Dovedeste în învatatura cuvânt sanatos,
nestricat si fara vina, pentru ca împotrivitorul sa se
rusineze, neavând de zis nimic rau despre noi”. Iar(fericitul David
se roaga zicând: “Mântuieste-ma pe mine de clevetirea
oamenilor”, numind si pe draci “oameni” pentru firea lor
rationala. Dar si Mântuitorul în Evanghelii a numit pe cel ce
seamana în noi neghina pacatului “om vrajmas”. Fie ca
sa ne izbavim de el, cu harul lui Hristos si al Dumnezeului nostru,
Caruia I se cuvine cinstea si slava în vecii vecilor. Amin.
(Evagrie Ponticul)3
·
Când te va întâmpina o ispita,
sau te va atâta o împotrivire, ca sa-ti misti mânia
spre cel ce-ti sta împotriva, sau sa spui vreo vorba
goala, adu-ti aminte de rugaciune si de porunca
dumnezeiasca cu privire la ea, si îndata se va linisti
miscarea fara rânduiala din tine. (Evagrie Ponticul)3
·
Toate câte le vei face pentru a te
razbuna pe fratele care te-a nedreptatit îti vor fi spre
sminteala în vremea rugaciunii. (Evagrie Ponticul)3
·
Rugându-te tu cum trebuie, ti se
vor întâmpla astfel de lucruri încât sa ti se para ca ai
dreptate sa te folosesti de mânie. Dar nu este nici o mânie
dreapta împotriva aproapelui. Caci de vei cauta vei afla ca
este cu putinta sa rânduiesti lucrul bine si
fara mânie. Deci foloseste-te de tot mestesugul ca
sa nu izbucnesti în mânie. (Evagrie Ponticul)3
·
Cel ce datoreaza zece mii de
talanti sa te învete pe tine, ca de nu vei ierta celui
ce-ti este dator, nu vei dobândi nici tu iertare. “Caci l-a predat pe
el, zice, chinuitorilor”. (Evagrie Ponticul)3
·
Sa nu încerci a dezlega prin
gâlceava un lucru încurcat, ci prin cele aratate de legea duhului,
adica prin rabdare, rugaciune si nadejdea care
numai la un lucru se gândeste. (Marcu Ascetul)3
·
Nu voi sa auzi de nenorocirea
dusmanilor; caci cei ce asculta cu placere asemenea cuvinte
manânca roadele planuirii lor. (Marcu Ascetul)3
·
Iacob a facut lui Iosif
haina pestrita. Iar Domnul daruieste celui blând
cunostinta adevarului, precum s-a scris: „Domnul va
învata pe cei blânzi caile Sale” (Marcu Ascetul)3
·
Cel care, dispretuit fiind de
cineva, nu se gâlceveste cu cel ce-l dispretuieste, nici cu
cuvântul, nici cu gândul, a dobândit cunostinta
adevarata si arata credinta tare Stapânului.
Deci nici cel ce nedreptateste nu ajunge la vreun prisos, nici
cel nedreptatit nu e lipsit de ceva, omul trece ca o umbra,
si deci în desert se tulbura. (Marcu Ascetul)3
·
Prin urmare, de vei pastra în
inima ta fara uitare, cu dragoste si cu simtire, aceste
amintiri, nu te va stapâni patima amaraciunii, a mâniei si
a supararii. Caci temeliile patimii mândriei, fiind sapate
prin smerenia lui Hristos, la care te vei gândi, se va surpa usor si
de la sine toata cladirea faradelegii, adica a mâniei
si a supararii. Caci ce inima aspra
si împietrita nu se va frânge de va avea necontenit în minte marea
smerenie a dumnezeirii Unuia nascut pentru noi si amintirea tuturor
patimilor mai înainte spuse? Cine nu se va face de bunavoie pamânt,
cenusa si pulbere de calcat de catre toti
oamenii? Iar daca se va smeri si se va frânge sufletul astfel,
privind la smerenia Domnului, ce mânie va mai putea sa
stapâneasca asupra lui? Dar tot asa de vadit e ca uitarea
acestor gânduri folositoare si de viata facatoare,
si sora ei lenea, si ajutatoarea si
tovarasa lor nestiinta, care sunt patimile cele mai
adânci si mai launtrice, mai greu de surprins si de îndreptat,
care acopera si întuneca sufletul cu multa grija, fac
sa se încuibeze si sa lucreze în el si celelalte patimi,
întrucât sadesc nepasarea si alunga frica de pacate,
caci odata ce sufletul e acoperit de uitarea atotpacatoasa,
de lenea stricacioasa si de nestiinta,
maica si doica tuturor relelor, nenorocita de minte se lipeste cu
usurinta de tot ce se vede, se cugeta sau ce aude. De
pilda de va vedea frumusete de femeie, îndata se va rani de
pofta trupeasca. Si asa succedându-se amintirile lucrurilor
privite cu patima si cu placere, zugravesc din nou
înauntrul sufletului icoanele lor, prin întiparirea
întelesurilor si a gândului pacatos. Iar urmarea este
ca întineaza mintea patimasa si nenorocita
prin lucrarea duhurilor rele. (Marcu Ascetul)3
·
Pe cel ce nu asculta de un
cuvânt nu-l sili cu cearta; ci câstigul pe care el l-a lepadat,
aduna-ti-l tie. Caci hotarârea de a nu pune raul
la inima îti va folosi mai mult decât îndreptarea lui. (Marcu
Ascetul)3
·
Mânia obisnuieste mai mult
decât celelalte patimi sa tulbure si sa
zapaceasca sufletul. Dar uneori îi si foloseste cât se
poate de mult. Caci când ne folosim de ea fara tulburare
împotriva celor necuviosi, sau într-un fel sau altul neînfrânati, ca,
sau sa se mântuiasca, sau sa se rusineze, prilejuim
sufletului un spor de blândete: fiindca lucram potrivit cu
scopul dreptatii si al bunatatii lui Dumnezeu. Pe
lânga aceasta, adeseori, mâniindu-ne tare împotriva pacatului,
dam sufletului vigoare, scapându-l de moleseala. De asemenea
nu încape nici o îndoiala ca, mâniindu-ne împotriva duhului
stricaciunii, când suntem în mare întristare si descurajare, ne
aflam cu cugetul mai presus de lauda cea spre moarte. Ca sa ne
învete aceasta, Domnul s-a mâniat si s-a tulburat de doua ori împotriva
duhului iadului, desi facea toate câte voia cu o vointa
netulburata. Asa a întors sufletul lui Lazar în trup. Încât mie
îmi pare ca mânia neprihanita a fost daruita firii
noastre de Dumnezeu, care ne-a zidit, mai degraba ca o arma a
dreptatii. Daca s-ar fi folosit Eva de ea împotriva
sarpelui, nu ar fi fost robita de placerea acea
patimasa. Astfel mie mi se pare ca cel ce se foloseste
cu neprihanire de mânie, din râvna cuviosiei, se va afla mai cercat
în cumpana rasplatirilor, decât cel ce nu se misca
nicidecum la mânie, pentru greutatea de a se misca a mintii.
Fiindca cel din urma se dovedeste a nu-si fi deprins
vizitiul sa stapâneasca frânele simturilor omenesti.
Iar celalalt lupta strunind caii virtutii si e purtat în
mijlocul bataliilor cu dracii, conducând neîntrerupt cu frica lui
Dumnezeu carul cel cu patru cai ai înfrânarii. Pe acesta îl aflam
numit în Scriptura, la înaltarea dumnezeiscului Ilie, „carul lui
Israel”, pentru motivul ca Dumnezeu a vorbit întâia oara Iudeilor
despre cele patru virtuti în chip deosebit. Iar cel ce s-a hranit
asa de mult cu neprihanirea a fost înaltat la cer pe un car
cu foc, pentru ca s-a folosit, socotesc, de(virtutile sale ca de
niste cai, vietuind întru Duhul care l-a rapit pe el într-un
vârtej de foc. (Diadoh al Foticeii)3
·
Este în firea mintii mânia
împotriva patimilor. Caci daca nu se mânie omul împotriva tuturor
celor semanate de vrajmasul într-însul, nu va vedea nici
curatie întru sine. Când a aflat Iov lucrul acesta, a blestemat pe
vrajmasii sai zicând: „Necinstitilor si
defaimatilor, lipsiti de tot binele, nu v-am socotit vrednici
nici de câinii turmelor mele!” Iar cel ce vrea sa ajunga la mânia cea
fireasca taie toate voile sale, pâna când întareste în sine
voia cea dupa fire a mintii.(Isaia Pustnicul)3
|
