ˇ        L-am vizitat pe avva Petru când era bolnav si se chinuia foarte, iar el vazând tristetea inimii mele pentru durerea lui mi-a spus: “De abia apropiindu-ma prin aceste neputinte, ma gândesc la ceasul acela amar caci sanatatea trupului nu-mi aduce nici un folos pentru ca-si cauta întarirea lui spre a se dusmani cu Dumnezeu. Fiindca pomul care e udat în fiecare zi nu se usuca, spre a duce rod”. (Filocalia XII)

ˇ        Mântuitorul a suferit atâtea pentru noi si la urma moartea infama; deci pentru porunca lui sa rabdam si noi cu hotarâre pentru pacatele noastre de ne înjura sau vorbeste cineva împotriva noastra pe drept ori pe nedrept. Iar de suntem dusi si la junghiere sa ne aratam ca o oaie neîmpotrivindu-ne de loc, ci mai degraba, de putem, sa mângâiem pe cei ce ne fac aceasta, iar de nu, sa tacem deplin cu multa smerenie. (Filocalia XII)

ˇ        Când suferi necazuri nu cârti ci socoteste ca-ti vin pentru pacatele tale si esti vrednic de ele. Apoi ele te ajuta sa te feresti de pacatele viitoare si te curata de cele trecute. (Filocalia XII)

ˇ        Mergând cu Hristos pâna la moarte în rabdarea ocarilor, ele nu mai au putere sa ne supere si sa ne dezbine si avem deci dupa aceea pace întru noi, ele nemaiînsemnînd nimic pentru noi. (Filocalia XII)

ˇ        Sa fii întotdeauna gata sa asculti de voia lui Dumnezeu stiind ca te asteapta fie moartea, fie viata, fie orice necaz. Cunoaste aceasta cu multa hotarâre si credinta si sa astepti ispite mari si înfricosate ce vor veni asupra ta, chinuri necazuri si moarte naprasnica. (Filocalia XII)

ˇ        Ia aminte la tine însuti cu amanuntime, ca unul ce astepti sa-ti vina ispita în fiecare ceas, fie spre moarte, necazuri, fie spre mari primejdii. Si suporta cu hotarâre si fara tulburare, stiind ca “prin multe necazuri trebuie sa intram în Împaratia Cerurilor”. (Filocalia XII)

ˇ        Omul poate urca mai usor pe cruce, sau poate suporta mai usor durerile ei când simturile nu mai traiesc cu multa intensitate placerile sau durerile alipirii la cele materiale. Durerile sporite simtite de om cu simturile, urcându-se pe cruce fara sa-l scape de slabiciunea lor este si o pedeapsa a lui Dumnezeu, sau o lipsa a puterii lui Dumnezeu în omul respectiv. Iar durerea sporita îl poate face sa se revolte împotriva crucii, ca tâlharul din stânga, sau sa caute sa scape de ea. (Filocalia XII)

ˇ        Fara constiinta puternica a ajutorului lui Hristos sa nu cautam Cruce; sa nu ne credem ca o putem suporta fara ajutorul Lui. Dar constiinta necesitatii ajutorului lui Hristos trebuie însotita de constiinta pacatului nostru si a neputintei ce ne vine din aceasta cauza de-a suporta Crucea. “Port Crucea pentru ca sunt sanatos, dar o pot suporta cerând ajutorul Lui Hristos – El o suporta pentru mine. Numai asa îmi este de folos Crucea, nefiind învins de pacatul încrederii în mine si de neputinta de-a o purta pâna la capat.” (Filocalia XII)