Patimi - ispite

ˇ        Cand calatoresti nu cauta nici la dreapta nici la stanga, ci repeta psalmii, roaga-te lui Dumnezeu in tot locul unde te afli si nu te amesteca nicidecum cu incredere cu locuitorii lui. In locul sau in casa in care te opresti nu fii cu indrazneala, ci fii cu sfiala in toate. La ceea ce ti se pune pe masa intinde-ti mana cand esti indemnat sa mananci. Cand mananci sa nu-ti ridici fata spre aproapele nici sa graiesti cuvant desert; sa nu-ti intinzi mana spre ceva spre a lua fara sa spui: ''Binecuvinteaza!'' Band apa sa nu lasi gatlejul sa galgaie asemenea oamenilor din lume; sezand impreuna cu fratii, de-ti va veni cumva flegma sa nu scuipi cumva inaintea lor, ci ridica-te si o arunca departe. Sa nu-ti intinzi trupul in vazul oamenilor. De te incearca vreun gand necuvios sa nu-ti deschizi gura si va pleca degrab acesta de la tine. Sa nu-ti deschizi gura la ras caci aceasta inseamna lipsa de sfiala.

ˇ        Sa nu poftesti cu gandul sau cu privirea: fie haina, brau sau culion si sa nu-ti implinesti capriciul tau facandu-ti ceva asemanator. De-ti procuri o carte sa nu o infrumusetezi cu vreo podoaba caci aceasta este patima.

ˇ        De gresesti in ceva nu minti din rusine, ci fa metanie zicand: ''Iarta-ma!'' si greseala trece. De-ti spune cineva cuvant aspru, sa nu-ti inalti inima caci mania lui Dumnezeu nu intarzie. De esti mustrat de cineva pentru vreun lucru nu te aprinde, ci pune metanie zicand: ''Iarta-ma, ca nu voi mai face.'' fie ca stii ca ai facut acel lucru, fie ca nu esti vinovat, caci toate acestea sunt adevarata propasire pentru cel tanar.

ˇ        De afli cuvinte din afara, nu le spune pe acestea cuiva caci de le vei pazi in tine, nu va gresi limba ta. De voiesti sa implinesti un lucru iar cel ce locuieste impreuna cu tine nu voieste aceasta, renunta la voia ta ca sa nu se nasca certuri si sa se mahneasca. Cand voiesti sa locuiesti cu un frate in chip trecator nu-i porunci in vreun lucru oarecare si sa nu voiesti a fi capul lui. De locuiesti cu fratii sa nu te compari cu ei , iar de-ti vor porunci tie vreun lucru pe care nu-l voiesti, lupta cu voia ta pana ce il vei face ca sa nu-i superi si sa-i pierzi prin descurajare si ca sa ai locuirea pasnica cu ei. De locuiesti cu un frate si-i spui ca voiesti ceva, adauga: ''dar voi face cum voiesti'' si daca spunandu-i ce voiai sa faci ii ceri o hotarare, fa ceea ce gaseste el de bine, cu frica lui Dumnezeu. De locuiti impreuna si lucru ce ti-l cere este trecator, fa-l. De sunteti mai multi faceti-l impreuna si nu cruta trupul tau tinand seama de constiinta tuturor.

ˇ         Sa nu lauzi cele ce nu le-ai cunoscut, iar de cele cunoscute sa nu vorbesti ca si cand le-ai vazut. Sa nu osandesti pe cineva pentru chipul lui. De dai apa sau ceva de trebuinta sa nu te arati nepasator, ci gandeste-te la Dumnezeu ca a avut grija de tine.

ˇ        Cel mai tanar sa se lase lipsit de toata frumusetea trupeasca caci aceasta este spre folosul lui (pentru a nu ispiti si mai mult adaugand la frumusetea specifica tineretii, eleganta hainelor, pentru a nu se umple el insusi de ingamfare, parere de sine si de curvie). Cel tanar sa nu se poarte niciodata haina frumoasa pana ce nu va ajunge in varsta caci aceasta-i spre vindecare.

ˇ        Sa se foloseasca de vin pana la trei pahare, insa doar in caz de mare trebuinta; sa nu-si descopere dintii cand rade, iar fata sa caute in jos cu rusine. In vremea somnului incinge-ti trupul si fii cu grija ca sa nu-ti duci mainile inauntru caci trupul are multe patimi hranite din nestiinta.

ˇ        De trebuie sa pornesti la drum poarta sandale si umbland, mainile sa-ti stea apropiate de brau si sa nu te afli deloc inaintea altora. De mergi la drum cu niscaiva frati si se va afla printre ei vreunul pe care-l iubesti pentru Dumnezeu, sa nu indraznesti sa i-o arati in vazul celorlalti ca nu cumva sa fie printre ei vreunul slab si sa-i vatami constiinta facandu-l invidios. Mergand la unii frati sa nu te astepti sa se bucure de tine foarte, ci de e vor primi, sa multumesti lui Dumnezeu.

ˇ        Aflandu-se unul mai mare si vorbind cu cineva sa nu fii nepasator si sa sezi, ci stai pana ce ti se va arata ce sa faci. De vei pleca in oras, ochii tai sa caute numai in jos ca sa nu-ti starnesti patimile cand vei fi in chilia ta. Sa nu dormi la drum in casa cuiva unde se teme inima ta sa nu pacatuiasca.

ˇ        De voiesti sa mananci intr-un loc si afli ca o femeie trebuie sa manance si ea acolo sa nu sezi deloc caci mai de folos iti este sa se supere gazda decat sa curveasca inima ta in ascuns. Pleaca de poti pana inca n-ai luat seama la haina ei. Mergand pe drum, de-ti va spune o femeie: ''Pace tie!'', raspunde-i in inima ta cautand cu ochii in jos.

ˇ        De te va sili un frate sa graiesti impotriva fratelui tau, sa nu te lasi convins de el pacatuind astfel inaintea lui Dumnezeu, ci spune-i cu smerenie: ''Iarta-ma frate caci sunt ticalos iar acestea pe care mi le spui le fac si eu, deci nu pot sa-i zic acestea altuia.'' De auzi ca a spus cineva impotriva ta un cuvant si te intalnesti cu acela in vreun loc oarecare sau se apropie de tine, arata-i o fata vesela si binevoitoare dupa puterea ta; nu-i spune cele auzite intreband: ''De ce ai spus asta?'' caci s-a scris in Pilde: ''Cel ce tine minte raul savarseste faradelege.'' (Pilde 24,24)

ˇ        De vor locui cu tine niste frati ingrijeste-te ca ei sa auda de la tine lucruri serioase caci vei da seama pentru ei inaintea lui Dumnezeu. De-ti iei o chilie sa nu-ti iei multi frati cu tine ca-ti ajunge unul pentru slabiciune si nu profita de calitatea de gazda.

ˇ        De pleci la drum si voiesti sa mergi la un frate si nu va voi acesta sa te primeasca si-l vei vedea apoi la drum, sau va veni la tine uitand de purtarea lui, fa cu el un bine prisositor.

ˇ        De te odihnesti in chilia ta si-ti aduci aminte de cineva care ti-a facut un rau, scoala-te si roaga-te lui Dumnezeu din toata inima ca sa-l ierte si gandul rasplatirii raului facut de el alunga-l de la tine.

ˇ        De esti ispitit noaptea prin inchipuire de impreunare, pazeste-ti inima sa nu cugete ziua la trupurile din inchipuire ca sa nu te intinezi din aceasta placere si sa-ti pricinuiesti o grea cadere, ci arunca-te inaintea lui Dumnezeu cu toata inima ta si te va ajuta caci este indurator cu slabiciunea oamenilor.

ˇ        De faci nevointa sa nu se increada inima ta in aceasta ca ea te pazeste, ci spune cugetului tau ca pentru neputinta trupului ''Dumnezeu ia seama la slabiciunea mea.'' De te ocaraste cineva nu-i raspunde ci ramai tacut si daca cercetandu-te vei afla in tine cele ce le-ai auzit de la el, caieste-te ca unul ce-ai pacatuit iar bunatatea lui Dumnezeu te va primi iarasi.

ˇ        De te cuprinde in timp ce te linistesti in chilie vreo slabiciune sa nu te descurajezi, ci multumeste-i lui Dumnezeu. De vezi sufletul tau tulburat, spune-i: ''Nu-ti mai aduce nici un folos aceasta decat gheena in care vei pleca'' si te vei linisti in tine. Linistindu-te in chilia ta, primeste sa mananci dand ceea ce este de trebuinta trupului tau, ca sa te sustina in implinirea slujirii tale ca sa nu voiesti sa o parasesti, dar nu manca nimic cu placere sau pofta in gust fie ca este mancare buna sau rea. De se iveste trebuinta unei vizite fie la un frate, fie la o obste si se gateste ceva cu totul dulce, nu lasa trupul sa se sature, ci sa voiesti sa revii repede la chilie ca sa nu ti se faca trupul tradator.

ˇ        De te indeamna demonii la o nevointa peste puterile tale, sa nu-i asculti caci ei il infierbanta pe om spre tot lucrul pe care nu-l poate pana cade in mainile lor.

ˇ        Mananca o data pe zi si da trupului numai ceea ce este de trebuinta sculandu-te inca mai voind sa mananci, iar veghea ta fa-o cu masura nelipsind trupul de ceea ce-i este de trebuinta.

ˇ        Fa slujbele tale cu masura si cunostinta ca nu cumva din multa priveghere sa ti se intunece sufletul de prea multa incordare. Iti ajunge o jumatate de noapte pentru priveghere lasand-o pe cealalta pentru odihna trupului. Foloseste doua ore inainte de a te culca rugandu-te si cantand, apoi odihneste-te. Cand Domnul te scoala, fa-ti slujirea cu ravna iar de vezi ca trupul iti este povarnit spre somn spune-i: ''Voiesti acum putina odihna pentru ca apoi sa fii aruncat in intunericul cel mai din afara?'' si daca te silesti putin, degrab iti vine si puterea.

ˇ        Sa nu ai prietenie cu oamenii de care constiinta ta stie ca sunt familiari si altora, ca sa nu le provoci acelora sminteala cu stiinta.

ˇ        De te afli intr-o vietuire grea a trupului pentru Dumnezeu si oamenii voiesc sa-ti urmeze pilda cinstindu-te pentru aceasta, paraseste-o si treci la alta, ca osteneala ta sa nu se schimbe in lenevie, iar de simti ispita slavei desarte nu da atentie oamenilor stiind ca ceea ce faci este un indemn de la Dumnezeu.

ˇ        Daca te lepezi de lume sa nu-ti lasi tie nimic si de te crezi pe tine voind sa ai ceva, oboseste-ti si mai mult trupul cu rucodelia ca sa te linistesti in chilia ta mancandu-ti cu umilinta painea.

ˇ        De pleci in cetate, vinde lucrul tau de mana netarguindu-te pentru pretul lui ca cei din lume, ci da-l cuiva pe orice ca sa nu pierzi puterea castigata in chilia ta. De vinzi ceva de care ai trebuinta nu te targui spunand: ''De nu-mi dai atat nu ti-l dau'', iar de voiesti aceasta, sileste-te putin si de nu primesti pretul lui, accepta fara multa vorba. De te tulbura gandurile oriunde te afli, spune-i: ''Ma aflu ca toti sfintii care au fost incercati de Dumnezeu in starea de saracie pana ce a vazut ca hotararea lor este credincioasa si atunci i-a dus la largime.

ˇ        De-ti imbie un frate un lucru si ai trebuinta de el, nu te atinge de el fara sa ti-l ofere acela sau sa-i spui lui. Daca un frate iti spune tie cand pleci de acasa: ''Cumpara-mi un lucru'', de poti aceasta, fa-o, iar de esti cu altii, sa nu faci aceasta fara parerea lor caci astfel ii superi pe cei ce locuiesc impreuna cu tine.

ˇ        De apare nevoia sa mergi in localitatea ta pentru vreun lucru pazeste-te de rudeniile dupa trup, sa nu petreci cu ei, nici sa-ti insusesti spusele lor.

ˇ        De primesti spre o trebuinta a ta ceva de la un frate, sa nu uiti ci ingrijeste-te sa i-l intorci degraba, iar daca lucrul este o unealta, intoarce-i-o indata dupa ce ti-ai savarsit lucrul tau. De se va strica la tine, repar-o si nu neglija aceasta. De-i dai ceva unui frate mai sarac si vezi ca nu poate sa ti-l intoarca, nu-l necaji sau stramtora in vreun fel si de-i dai vreo haina, lasa-i-o lui.

ˇ        Pazeste-te sa nu te impartasesti de Jertfa avand vreun gand rau fata de fratele tau caci altfel te amagesti pe tine.

ˇ        Pazeste-te de convorbirile cu ereticii voind sa sustii credinta cea dreapta ca nu cumva veninul cuvintelor rele ale lor sa te otraveasca. De afli vreo carte cunoscuta ca eretica sa nu voiesti sa o citesti ca nu cumva sa se umple inima ta de veninul mortii, ci ramai in ceea ce ai fost luminat neadaugand si nescotand nimic din aceea. Pazeste-te de constiinta mincinoasa care se impotriveste invataturii sanatoase cum a spus Apostolul (I Tim. 1,10).

ˇ        Daca esti tanar si inca n-ai ajuns sa-ti robesti trupul si auzi de virtutile inalte ale parintilor, nu te grabi la ele voind sa le traiesti in odihna, caci nu-ti vin daca nu le practici lucrarea lor, dar de le practici, iti vin de la ele insusi.

ˇ        De iesiti impreuna pentru un lucru trecator, fiecare din voi sa ia aminte la sine si nu la fratele sau si sa nu caute sa-l dascaleasca pe acela. De faceti un lucru trecator la chilie, orice, lasati-l pe cel ce lucreaza cu voi sa lucreze cum voieste, iar de zice: ''Faceti iubire de ma invatati, caci nu ma pricep!'' si de este unul care stie, sa nu-i spuna din invidie: ''Nu stiu''.

ˇ        De coace fratele tau paine sau altceva si nu este bine, nu cumva sa sa-i zici: ''L-ai copt rau!'', caci aceasta-i moartea sufletului tau, ci gandeste-te ca daca ai fi auzit tu aceasta de la altul te-ai fi suparat. Gandind in felul acesta te vei linisti.

ˇ        De cantati impreuna si unul va gresi un cuvant, nu-i spuneti repede aceasta caci il veti tulbura. De a trecut cuvantul, sa fie trecut, iar de spune: ''Faceti iubire si spuneti-mi'', spuneti-i.

ˇ        De mancati la ceva la trapeza si este vreunul intre voi care nu vrea acea mancare, sa nu spuna ca nu poate manca aceea, ci sa se sileasca pentru Dumnezeu pana la moarte si Dumnezeu il va linisti pe el.

ˇ        De faceti un lucru impreuna si unul dintre voi il strica din slabiciune, sa nu-l certati, ci mai degraba bucurati-va cu el.

ˇ        De va aduc niscai frati ceva vesti sa nu-i intrebati ceva care sa-i vatame si de va va lasa acea veste la chilie si unul dintre cei veniti neputandu-se infrana, spune unuia dintre voi ceva vatamator, sa nu spuna cel ce a auzit acestea vreunuia dintre frati, ci sa taca pana ce va trece ceea ce au lasat aceia de la ei ca sa nu se umple inima lor de veninul mortii.

ˇ        De pleci la niscai straini pentru vreo trebuinta sa nu intrebi pe vreunul de ceva ce nu te intereseaza ca sa poti reveni nevatamat la chilia ta. Iar de auzi ceva din cele ce nu le voiesti, revenind la tine sa nu le spui fratilor tai. De va aflati la straini sa nu indrazniti sa rostiti vreo judecata despre nici un lucru in locul unde ati intrat, ca sa se foloseasca si altii de pilda voastra, mai ales de tacerea voastra ascunsa si aratata.

ˇ        Toate patimile se afla in cel slab cu inima si in lenea lui fiindca nu vede pacatele lui, iar ajutorul lui Dumnezeu, nadejdea, blandetea, constiinta si parasirea voii proprii, silirea in toate cele bune sunt cuprinse in smerita cugetate.

ˇ        Mandria, sfada, gandul de a te socoti mai presus de fratii tai, dispretuirea constiintei, necugetarea la tine cand fratele tau te supara si intrebarea: ''Ce am eu din toate cele auzite ce mi se aduc?'' tin inima invartosata.

ˇ        De lucrezi cu un frate slab, nu-l judeca in ascuns voind sa faci ceva mai presus de el. Daca fratele lucreaza la un lucru si il strica, nu-i spune nimic de nu-ti va zice: ''Fa iubire frate si ma invata.'' De stii insa sa-l inveti dar taci, moarte-ti este tie aceasta.

ˇ        De faceti lucrul vostru precum trebuie dupa puterea voastra sa nu spui ce ai facut tu sau fratele tau caci aceasta arata lipsa de intelepciune.

ˇ        De nu poti spune fratelui tau un cuvant de bucurie pentru ca socotesti ca a facut ceva rau, cugeta ca fratele iti este stapan fiindu-ti frica sa gresesti in fata lui de frica pedepsei ce-o vei primi.

ˇ        De voiesti sa te infranezi mai mult ia-ti o chilie aparte si nu-l necaji pe fratele tau care poate este mai slab.

ˇ        Daca un frate strain vine la voi si ati auzit dinainte despre el ca este iubitor de vreo pricina rea, nu cercetati aceasta prin cuvinte pana nu se va arata voua scaderea lui. Paziti-va sa nu faceti ceva ce stiti ca de va intelege fratele se va necaji.

ˇ        De voiesti sa iei ceva si ai nevoie de acel lucru, sa nu murmuri impotriva fratelui tau spunand: ''De ce n-a inteles de la sine sa-mi dea lucrul?'', ci spune cu simplitate: ''Fa iubire si da-mi acest lucru de care am trebuinta'' caci aceasta este sfanta curatie in inima ta. Fiindca de nu spui, ci susotesti judecandu-l vadit este ca te afli in robia patimii.

ˇ        De se iveste intre voi intrebare despre un cuvant al Scripturii, cel ce cunoaste cuvantul si-i stie intelesul dupa puterea lui, sa lase voia lui in urma fratelui si sa-l odihneasca pe acesta in bucurie caci cuvantul care i se cere este sa se smereasca in fata fratelui sau. (Daca cunosti intelesul unui cuvant din Scriptura de care se vorbeste dar il cunoaste si altul, lasa-l pe el sa-l spuna caci cuvantul cel mai bun pe care-l poate spune in aceasta ocazie este smerenia. Din smerenie se arata cel mai clar ca ai inteles mesajul Scripturii.)

ˇ        Cel ce cugeta la judecata dinaintea scaunului dumnezeiesc in fata caruia va avea sa se infatiseze, sa faca tot ce se poate ca sa nu greseasca cu gura lui caci altfel nu va afla nici o mangaiere in acel ceas infricosator.

ˇ        Exista o ''intelepciune draceasca'' - ea este aceea care cauta toate argumentele ca sa demonstreze inexistenta lui Dumnezeu sau sa-si justifice mandria si patimile egoiste, dar aceasta ''intelepciune'' care se numeste mai precis falsa cunoastere sau gnoza panteista mai degraba intuneca pe cel ce o adopta lipsindu-l pe unul ca acesta si pe toate de sens.

ˇ        De voiti sa iesiti la un mic lucru trecator, sa nu dispretuiasca unul pe celalalt si sa iasa singur lasandu-l pe fratele sau ca sa-i sufere constiinta, ci sa-i spuna cu iubire: ''Vrei sa mergem impreuna?'' si de va vedea pe fratele sau obosit in acel ceas sau cu trupul slabit, sa nu staruie zicand : ''Trebuie sa mergem acum'', ci sa lase pana altadata si sa plece la chilia sa cu iubire compatimitoare. Paziti-va sa nu va impotriviti fratelui in ceva ca sa nu-l necajiti.

ˇ        Daca locuieste cineva cu parintele sau cu fratele sau, sa nu-i fie constiinta preocupata de cineva din cei dinafara, ci toate de cel cu care locuiesti caci aceasta este pacea si supunerea. De locuiesti cu unul mai mare ca tine sa nu voiesti sa faci o binefacere unui sarac, daca nu-l intrebi mai intai pe acela; deci sa n-o faci pe ascuns.

ˇ        De intrebi pentru gandurile tale, nu intreba dupa ce-ai facut ceea ce ti se pare ca a fost conform cu ele, ci intreaba-te despre ceea ce te razboieste acum, fie ca e vorba de o stramtorare, fie de vreun lucru de mana.

ˇ        De voiesti sa schimbi lucrul de mana sau sa locuiesti cu un alt frate, sau ca sa iesi de la vreunii intreaba cu libertate inainte de a fi facut aceea (Nu intreba dupa ce ai facut un lucru, despre gandul care te-a indemnat sa faci acel lucru, ci intreaba-te despre acel gand inainte de a face lucrul respectiv, aceasta ca sa nu suferi de parerea de rau ca ai facut un lucru inainte de a fi cugetat mai serios, daca e bine sa-l faci sau nu).

ˇ        Sa nu te intrebi inainte de a fi facut, fie despre slabiciunea sufletului, fie despre patimile care te duc la acestea dar sa nu te intrebi ca si cand nu le-ai facut inca. Deci intreaba-te despre rana, zicand: ''Iata, am fost ranit.'' aceasta, ca sa te vindeci de ceea ce te mana spre rana. (Sa nu te intrebi despre gandul de-a face un lucru, de e bun sau rau inainte de-a fi facut acel lucru, dar cugetandu-te in situatia celui ce le-a facut ca sa simti toata bucuria sau respectul ce-ti va veni dupa implinirea lui). Iar de vorbesti despre gandurile tale, nu fi fatarnic si nu spune unul fata de altul, sau ca si cand ai de facut altceva, ci spune adevarul si pregateste-te ca sa faci ceea ce ti se spune, fiindca altfel razi de tine insuti si de batrani.

ˇ        De intrebi pe batrani despre vreun razboi sa nu asculti de cele ce-ti vorbesc inauntru mai mult decat pe batrani, ci roaga-te mai intai lui Dumnezeu zicand: ''Fa mila cu mine si ceea ce voiesti, da parintilor mei sa-mi spuna''. Si astfel ceea ce-ti vor spune parintii, fa cu credinta si te va odihni Dumnezeu. (Rugaciunea oricui e primita de Dumnezeu, deci desi esti mai mic duhovniceste, roaga-te sa-ti spuna cei mai mari ceea ce este bun. In felul acesta primesti ceea ce ti se spune cu credinta ca vine de la Dumnezeu. Prin aceasta nu-l umilesti pe cel mai mare caci admiti ca lui ii spune Dumnezeu ceea ce nu esti sigur ca trebuie sa faci.)

ˇ        Te va odihni Dumnezeu de locuiesti cu fratii si nu esti multumit pentru niscai motive, de pilda: pentru lucrul de mana, sau pentru legatura ce ti-o impui sau pentru odihna pe care nu o doresti; pentru neputinta de a rabda, pentru lenevie, sau pentru ca voiesti sa te daruiesti mai mult patimirii folositoare, pentru ca vrei sa te linistesti, sau pentru ca nu poti purta jugul prezentei lor, sau pentru ca nu poti face voia ta, pentru ca nu-ti implinesti trebuinta ta, sau pentru ca esti slab si nu poti purta osteneala comuna, sau pentru orice motiv ce-ti indeamna inima sa iesi cu intristare pentru ei, sau sa fugi pe ascuns, din necaz sau in vreme ce se iveste intre voi vreo lipsa de pretuire si nu-ti aduce aminte de fratietate, pune piedica ce ti-o pune vreo rautate. Te va scapa de aceste induri facandu-te sa cauti mai degraba pacea, ca sa fie odihnita inima ta oriunde vei pleca. Deci arunca dispretul asupra ta nevorbind impotriva fratilor cu care te-ai ostenit si sa nu asculti de vrajmasii ce te indeamna sa preschimbi binefacerile lor in fapte rele.

ˇ        Ocoleste osandirea si nu voi osanda fratelui tau sa acopere osanda ta si sa nu cazi sub vrajmasii unde vei avea sa locuiesti.

ˇ        De pleci sa locuiesti intr-un loc, sa nu voiesti sa-ti ridici degraba chilie pana ce nu afli felul de vietuire al locului ca nu cumva sa ai acolo vreo pricina de sminteala, fie pentru grija ce ti-o da, fie pentru ca vei vedea pe vreunii care nu-ti plac, fie pentru slava, fie pentru odihna, fie pentru sminteala prietenilor. Caci de esti intelept, vei cunoaste in putine zile tot ce-ti va fi spre moartea sau spre viata ta.

ˇ        De predai chilia fratelui tau, ca sa nu ramana in putine zile, sa nu ai pe fratele tau ca sa ramana sub stapanirea ta.

ˇ        De ti se da o chilie ca sa ramai in ea cateva zile sa nu strici ceva, nici sa zidesti de nu intrebi inainte pe cel ce ti-a predat-o fie spre odihna, sau nu, fiindca aceasta este impotriva constiintei.

ˇ        De locuiesti cu cineva, sau langa el si primesti porunca de la el, pazeste-o pentru Dumnezeu si nu dispretui porunca, nici in ascuns, nici la aratare, calcand-o.

ˇ        De te linistesti in chilia ta si te-ai legat pe tine pentru ora mancarii, fie ca nu mananci ceva fiert, fie orice altceva si iesi intre straini, pazeste-te sa nu spui cuiva sezand la masa, zicand: ''Iarta-ma, nu mananc aceasta!'' altfel toata osteneala a ajuns desarta in mainile vrajmasilor, caci Stapanul si Mantuitorul a spus: ''Fa in ascuns, ca Tatal tau sa-ti rasplateasca la aratare.'' Cel ce iubeste ostenelile lui, le va pazi ca sa nu se piarda.

ˇ        De locuiti impreuna, de te va chema fratele tau la orice lucru de mana, fie inauntru, fie in afara, sa nu spui: ''Mai ai rabdare ca sa-l mai ocolesc putin'', ci asculta-l repede.

ˇ        De faceti un lucru impreuna, orice scadere vezi la altii, sa nu o lasi sa se afle in gura ta pentru a o spune fratilor caci este moarte pentru sufletul tau; deci fa aceasta daca esti intelept.

ˇ        De locuiesc cu tine niscai frati si se ostenesc cu tine o zi, odihneste-i inainte de ora mancarii.

ˇ        Nu lua aminte la tine, ci mai vartos la judecata lui Dumnezeu si sa-L ai pe Dumnezeu inaintea ochilor in tot lucru pe care-l faci.

ˇ        De pleci sa locuiesti in vreun loc si vezi acolo vreo mestesugire care fie ca aduce paguba lucrurilor, fie vreo vatamare, sau se fac lucruri necalugaresti, sa nu-ti deschizi nicidecum gura pentru a critica; iar de nu te poti linisti, pleaca in alt loc numai de criticat sa nu critici caci aceasta este moarte.

ˇ        De esti slab si patimas pazeste-te sa nu lasi pe cineva sa-ti spuna patimile gandurile lui, caci acest lucru este pierzator pentru sufletul tau.

ˇ        De se iveste intre voi cuvant pricinuitor de ras paziti-va sa nu lasati glasul sa vi se faca auzit caci este semn al necunostintei, al netemerii de Dumnezeu si-al lipsei de paza in voi.

ˇ        Deoarece mania a intrat in toata lumea in zilele noastre nimic din ce auziti sa nu va tulbure, ci ziceti in inima voastra: ''Ce sunt acestea fata de locul in care vom intra pentru pacatele noastre?''

ˇ        Faceti iubire pentru Dumnezeu ca sa stiti sa va paziti pentru ca nu putin lucru este credinciosului sa aiba macar un lucru cat de mic.

ˇ        Iubirea cuiva sa cerceteze Scriptura din curiozitate naste dusmanie si cearta iar plansul pentru pacate aduce pace, caci nebunie este pentru monahul care sade in chilia lui sa-si paraseasca aducerea aminte de pacate si sa cerceteze Scripturile din curiozitate! Cel ce-si ocupa mintea cu intrebari prostesti: cum a spus Scriptura - asa si asa, inainte de-a se fi dobandit pe sine vadeste o inima curioasa, usuratica si foarte robita, insa cel ce vegheaza cu toata puterea sa nu fie robit iubeste sa se arunce pe sine pururea inaintea lui Dumnezeu. (Se cere sa nu cercetam Scriptura uitand de Dumnezeu, ci avand in primul rand in constiinta pe Dumnezeu. Abia atunci am castigat stapanirea asupra noastra scapand de robia pacatului. Cine cerceteaza Scriptura uitand de Dumnezeu este stapanit de mandria de-a cunoaste din Scriptura mai mult decat altii nu pentru a-l cunoaste pe Dumnezeu din trairea Cuvintului Sau.)

ˇ        Cel ce cauta vreo asemanare a lui Dumnezeu huleste pe Dumnezeu, iar cel ce cauta sa-l cinsteasca iubeste curatia in frica lui Dumnezeu.

ˇ        Cel ce respecta si pazeste cuvintele lui Dumnezeu l-a cunoscut pe Dumnezeu si le implineste ca unul ce se foloseste. (Trairea lui Dumnezeu ne da puterea sa implinim cuvintele lui Dumnezeu din scriptura. Cel ce-L cauta pe Dumnezeu arata ca-L iubeste, iar iubirea lui Dumnezeu il tine curat de pacate pe cel ce o are.)

ˇ        Sa nu cauti cele inalte, ci roaga-te Lui pentru ajutor ca sa te curete de pacat caci cele ale lui Dumnezeu vin de la sine daca locul s-a facut curat.

ˇ        Cel ce se sprjina pe sine, pe cunostinta sa si tine la voia sa castiga dusmania si nu poate scapa de duhul intristarii.

ˇ        Cel ce implineste cu fapta cuvintele Scripturii dupa parerea sa sprijinindu-se pe intelegerea lui, nu cunoaste slava lui Dumnezeu, iar cel ce zice: ''Nu stiu, sunt om'', da slava lui Dumnezeu. (Cel constient de nestiinta lui privitor la lucrurile spirituale, acela primeste in sine bogatia cunoasterii de Dumnezeu caci tocmai sentimentul de a nu sti este produs de bogatia coplesitoare a lui Dumnezeu. Aceasta traire intru smerenie a bogatiei lui Dumnezeu este ea insasi o cunostinta a lui Dumnezeu potrivita cu puterea lui de creatura infinit mai prejos de Dumnezeu.)

ˇ        Sa nu voiesti sa-ti dezvalui gandurile in fata tuturor, ci numai in fata parintilor, ca sa nu-ti atragi intristare in inima ta.

ˇ        Pazeste cu mare atentie gura ta, ca aproapele tau sa fie cinstit langa tine. Invata limba ta in cuvintele lui Dumnezeu intru cunostinta si minciuna va fugi de la tine.

ˇ        Iubirea slavei de la oameni naste minciuna. (Iubitorul de slava pe langa faptul ca prin minciuna isi atrage lauda, ii face si pe cei ce-l lauda sa minta atribuindu-i laude nemeritate.)

ˇ        De vorbeste cineva de rau pe fratele sau coborandu-l si descoperindu-i pacatul, sa nu voiesti sa inclini spre aceasta ca sa nu te ia in stapanire cele ce nu le voiesti.

ˇ        Simplitatea si vointa de a nu te masura pe tine insuti curateste inima de toate relele.

ˇ        Cel ce graieste ceva si are in inima lui prin viclenie altceva isi face toata slujirea catre Dumnezeu desarta. Sa nu te lipesti de unul ca acesta ca sa nu te spurci de otrava lui intinata. Umbla deci cu cei lipsiti de rautate ca sa te faci partas de curatia lor.

ˇ        Curateste-ti inima fata de toti ca sa se salasluiasca pacea lui Dumnezeu in tine caci precum de va fi muscat cineva de un scorpion, veninul acestuia va patrunde tot trupul lui, asa este rautatea din inima fata de aproapele.

ˇ        Prin patru lucruri sporeste curvia in trup: prin dormitarea la tanar, prin saturare de mancare, prin purtarea usuratica, neserioasa si prin impodobire.

ˇ        Prin patru lucruri se face sufletul pustiu: ''Prin umblarea din loc in loc, prin iubirea imprastierii (umblarea din loc in loc, imprastierea inseamna neaprofundarea in ceea ce se afla in orice; inseamna a ramane mereu a ramane la suprafata lucrurilor), prin iubirea materiei si prin superficialitate.

ˇ        Prin patru lucruri sporeste mania: prin darea si luarea usoara, prin impunerea voii tale, prin vointa de-a invata pe altii si prin a se socoti pe sine intelept.

ˇ        A nu vedea cineva valoarea altuia inseamna a-si ingusta vederea, a se intuneca, a nu primi ceea ce este in el lumina. Egoismul este starea care intuneca pe om reducandu-l la el insusi in chip mincinos - este necomunicare.

ˇ        Uitarea il razboieste pe om pana la ultima suflare cerandu-i lupta grea pana la agonie; ea este mai tare decat toate gandurile si naste toate relele surpand in fiecare clipa cele zidite cu truda de catre om (remarcabila caracterizare a uitarii, ea nu ne lasa sa continuam binele pe care l-am inceput facandu-ne sa cadem din el, nu ne lasa sa crestem spiritual, este tot ce e mai contrar vointei noastre de bine - ne invadeaza fara sa vrem. Acesteia ii trebuie opusa trezvia care cere o vointa si o constiinta mereu vigilenta).

ˇ        Impreuna cu Mantuitorul au fost atarnati pe cruce doi talhari; cel din dreapta L-a slavit si L-a rugat: ''Pomeneste-ma Doamne cand vei veni intru Imparatia Ta'', iar cel de-a stanga L-a hulit. Aceasta inseamna ca inainte ca mintea sa se trezeasca din nepasare este cu vrajmasul, dar cand Domnul o va trezi din nepasarea ei dandu-i sa vada si sa distinga toate, va putea sa se urce pe cruce. Dar vrajmasia hulitoare ramane la cuvinte grele si mintea slabita de mandrie refuza osteneala si se intoarce iar la nepasare. (Mintea trezita din nepasarea ei se poate urca pe crucea mantuitoare, altfel oricum tot va patimi chinuri, dar chinurile unei cruci care n-o va duce la viata vesnica caci nu va vedea in ea acceptarea jertfei de sine aduse lui Dumnezeu pentru nepasarea anterioara, ci se va incapatana sa-l ignore pe Dumnezeu si sa nu ceara mila Lui.) Acestia sunt cei doi talhari pe care Domnul Iisus Hristos i-a desfacut de prietenia intreolalta, unul prin hula despartiu-se de nadejde, iar celalalt a staruit rugindu-L pana ce L-a auzit zicand: ''Astazi vei fi cu Mine in rai''. Acesta este cel ce-a ajuns dupa ce-a practicat talharia sa manance in rai din pomul vietii.

ˇ        Cel ce voieste sa vina la odihna Domnului si sa nu fie biruit de vrajmasi se desparte de oameni in orice privinta spre a nu critica pe vreunul, a lauda, a indrepta, a ferici pe cineva, a supara in vreo privinta pe aproapele, a observa scaderile lui, a nu lasa vreun ac de dusmanie in inima lui si a supune voia sa neinteleptului. De vei face asa, te vei cunoaste pe tine si vei intelege ceea ce te vatama. Insa cel convins de dreptatea lui si tine mortis la parerile si la voia lui nu poate scapa de dusmanie, nici nu se poate odihni si nici nu vede ceva din cele ce-i lipsesc.

ˇ        Sa nu inveti pe cineva de nu ti-o cere, iar de ti-o cere, spune-i adevarul dupa Dumnezeu chiar cu pretul de a suferi moartea pentru aceasta caci asa se arata omul liber pentru Dumnezeu.

ˇ        Spunea avva Isaia despre dorinta de a-l invata pe aproapele: ''De unde stiu eu ca am primit porunca de la Dumnezeu sa spun altuia - Fa aceasta sau aceea? Cat eu ma aflu in pocainta pentru pacatele mele?'' De-ti cere totusi cineva invatatura spune-i adevarul chiar de-ar fi sa suferi si moartea pentru aceasta. De se va intoarce iarasi la tine, intrebandu-te acelasi lucru deoarece nu pune toata ravna pentru a invata serios, taie-l de la tine, caci unul ca acesta omoara sufletul tau. Caci este mare lucru pentru om sa-si lase voia si indreptatirea sa, pe care o socoteste dupa Dumnezeu, si sa pazeasca cuvantul celui ce-l invata dupa voia lui Dumnezeu.

ˇ        De-ti spune cineva cuvinte nefolositoare sa nu le asculti nici o clipa ca sa nu-ti vatami sufletul tau. Sa nu te impiedice motivul cum ca s-ar supara acela ca nu asculti cele spuse de el si sa-ti zici ca vei asculta dar n-ai sa le primesti in inima, caci nu esti mai presus de primul om zidit pe care L-a facut Dumnezeu cu mana Lui si pe care nu l-a folosit negrija. Fugi deci degraba si sa nu voiesti nicidecum sa-l asculti, dar ia seama ca nu cumva fugind cu trupul sa voiesti sa cunosti cele spuse, caci de auzi cat de putin dracii nu se vor multumi numai cu atat, ci te va pravali in groapa pierzarii.

ˇ        Din cele ce le vad, castigul, cinstea si odihna, il razboiesc pe om pana la moarte.

ˇ        A-l invata pe aproapele este o cadere a sufletului si a voi sa-l readuci la firea cea buna arata o boala grea a sufletului (pentru ca se manifesta o mare incredere in sine a celui ce intreprinde sa-l invete pe altul).

ˇ        A judeca un membru al Bisericii inseamna a dispretui un madular al lui Hristos sau a lupta un madular al trupului Lui imporiva altuia. Fiecare madular insa trebuie sa ajute alte madulare. Fiecare madular insa trebuie sa ajute alte madulare.

ˇ        Toti suntem ca intr-un spital: unul este bolnav de ochi, altul are o buba si cate alte slabicini mai sunt. Unele din ele sunt vindecate dar cand omul mananca ceva din cele ce-l vatama, iarasi apare boala. Asa este si cu cel ce aflandu-se in pocainta, judeca sau dispretuieste pe careva. Oare cei din spital, suferind de diferite neputinte, nu vor gandi fiecare la boala sa, caci zacand toti in spital se pazeste fiecare precum i-a spus doctorul.

ˇ        De te-ai predat lui Hristos, pentru ce mai voiesti sa umbli iarasi in lume? Nu te atinge, nu gusta, nu te folosi de ceea ce te-ai lasat, odata ce-ai pornit pe aceasta cale, caci de ai averi si vii, de ce nu ti-ai luat si femeie? Daca ai murit cu Hristos prin Botez si ai inviat cu El prin credinta, cauta cele de sus unde este Hristos, nu cele de pe pamant. De voiesti sa imparatesti cu Hristos pazeste poruncile Lui. Pazeste-te pe tine pana la moarte sa nu ai prietenie cu cei tineri.

ˇ        Sa-ti pazesti ochii cand iti imbraci hainele si sa nu bagi mana in sanul tau caci multe patimi ascunse are trupul!

ˇ        De esti imbiat cu vin , ia doar trei pahare si sa nu calci cumva porunca din prietenie (unii batrani sunt de parere ca trei pahare deja este prea mult).

ˇ        Sa nu locuiesti intr-un loc unde inima ta se teme ca vei pacatui fata de Dumnezeu.

ˇ        Sa nu-ti neglijezi randuiala pravilei pentru ca sa nu cazi in mainile vrajmasilor tai.

ˇ        Sileste-te la meditarea Psalmilor pentru ca aceasta sa te pazeasca de robia intinaciunii.

ˇ        Iubeste toata patimirea neplacuta si patimile vor fi umilite.

ˇ        Nu cauta sa vezi cat de mare te-a facut vreo fapta, sau cat ai crescut prin ea; deci nu pune pret pe ea.

ˇ        Sa nu descoperi inaintea tuturor gandurile tale ca sa nu pricinuiesti sminteala fratelui tau. Descopera gandurile tale parintilor tai ca harul lui Dumnezeu sa te acopere.

ˇ        Nu descoperi oricui gandurile tale, ci numai celor pe care i-ai probat ca sunt duhovnicesti.

ˇ        De vezi vreo sminteala, dar nu de moarte, la fratele tau, nu-l dispretui ca sa nu cazi in mainile vrajmasilor tai!

ˇ         Fereste-te sa nu te lasi robit de cele in care ai pacatuit, ca sa nu se improspateze in tine!

ˇ        Nu fi iubitor de cearta ca sa nu se salasluiasca in tine tot raul!

ˇ        Preda inima ta spre ascultarea parintilor tai si harul lui Dumnezeu va locui in tine.

ˇ        Nu te face intelept de la tine ca sa nu cazi in mainile vrajmasilor tai!

ˇ        Obisnuieste-ti limba sa spuna: ''Iertati-ma'' si smerenia va veni pe nesimtite le tine.

ˇ        Nu fugi de osteneli si ti se va da repede linistea. Cu cat te ostenesti mai mult in cele bune, cu atat iti vine mai repede si mai sigur odihna si linistea de la Dumnezeu. Te faci prin cele bune liber de grija de tine, te faci indiferent la necazuri si apoi mai ai si multumirea binelui facut.

ˇ        ''Orbii vad'', inseamna ca cel ce priveste lumea aceasta cu nadejde este orb; dar daca paraseste aceasta nadejde desarta si priveste la cea adevarata, a vazut. (De fapt cel ce priveste lumea aceasta cu nadejde este orb. Daca nu cunoaste decat realitatea terestra nu intelege ca aceasta inseamna a nu avea de la ea decat moartea definitiva si neintelegind aceasta este orb. Cel ce insa are nadejde intr-o viata deosebita de lume, vede realitatea.) La fel ''schiopii umbla'' inseamna ca cel ce voieste pe Dumnezeu si iubeste cugetarile trupesti ale inimii este schiop, iar daca le paraseste pe acestea pe acestea si iubeste pe Dumnezeu din toata inima, umbla. (Cel ce ramane la lumea aceasta este schiop adica nu se poate misca din lumea aceasta, dar cel ce iubeste pe Dumnezeu poate umbla nemairaminind paralizat in ea, se misca din ea.) ''Surzii aud'', inseamna ca fiind cineva in imprastiere este surd prin robie si uitare dar de se aduna in cunostinta, aude. (Cel imprastiat cu mintea nu aude glasul lui Dumnezeu, care-i arata drumul spre El si trebuinta de a-L urma. Nu aude ceea ce este esential pentru viata lui - toate se confunda in auzul acestuia.)

ˇ        Fierea pe care a baut-o Mantuitorul pentru noi este pentru a nimici toata pofta cea rea din noi ca sa ne inchidem gurile noastre, sa nu ingaduim poftelor sa iasa din trupul nostru si sa se implineasca. Otetul baut este pentru a stinge toata indrazneala si toata tulburarea desarta. Scuipatul primit pentru noi este pentru a stinge toata vointa de-a place oamenilor si iubirii slavei de la oameni. Ceasul al saselea cand s-a rastignit intru acreala inimii impotriva pacatului pentru mantuirea noastra, este chin pentru noi spre a ne intari impotriva a toata lenevia si lipsa de curaj pana ce va muri in noi pacatul dupa cum s-a scris: ''prin cruce a omori pacatul si vrajmasia in El'' (Efeseni 2,16) (A suporta pacatul pe care si l-a insusit in sensul ca a luat vina pentru pacatul nostru, deci si acreala fata de el, ca vrajmasie impotriva altora. Toate acestea le-a omori. Traia aceste simtiri ale noastre fara sa fie autorul lor personal ca sa le omoare, sau sa-si produca simtirea ca le-a omori, ca sa ne transmita si noua aceasta simtire.)

ˇ        Cel ce plange, de aude cuvinte, nu zice de ele bine sau rau, de sunt bune sau rele caci auzirea lor nu este primita. Nu ia aminte la cei multi de sunt buni sau rai, de sunt altii legati impreuna cu el, nu ia aminte la ei nici nu cugeta impreuna cu ei la ce au facut ''caci fiecare poarta povara lui'' (Gal. 6,5). Atras sa-si ascunda fata intunecata, nici un om nu pune vreun cuvant pentru ea (celui cu fata intunecata, necomunicativa nu-i cere sa si-o arate). De frica chinurilor marturiseste cele ce le-a facut socotindu-se vrednic sa fie judecat pentru cele ce le-a savarsit.

ˇ        Fara efortul de a face fapte bune, inima se imprastie in tot felul de induri, iar imprastierea aceasta aduce uitarea datoriei de-a face binele. Uitarea poate apoi inainta pana la intunecarea totala a cugetarii, omul nemaifiind preocupat de un sens al vietii sale si al lumii. La starea aceasta ajunge cel ce-si plange simplu, intr-un oarecare interval de timp pacatele, netrecand la faptele bune contrare pacatelor. Iar aceasta imprastiere, uitare si intunecare este insotita si de o uscaciune sporita a inimii.

ˇ        Pana ce n-am trecut de la plansul pentru pacate, la faptele care sa le imputineze, nu pot transmite nici eu altora o influenta buna, adica darul meu in acest sens, chiar daca-i rog sa-l primeasca. Pentru ca nu ma vad inca pe mine insumi odihnit prin ele, deci in stare sa-l comunic. N-am ajuns la aceasta descoperire a mea pentru mine si pentru altii, nici printr-o durere extrema pentru pacatele mele, sau printr-un vierme care imi musca neincetat inima pentru ele - sunt intr-o stare ambigua.

ˇ        Cand mananc ma caiesc, dar cainta mea nu este adevarata - e aceiasi stare de ambiguitate a celui ce incepe sa traiasca nemultumirea starii sale pacatoase, dar n-are inca curajul s-o paraseasca. Mancarea produce celui ce se afla inca in pacate placere dar inceputul nemultumirii cu ele il face sa se caiasca de placerea mancarii, dar nu sa se ridice deasupra ei.

ˇ        Cugeta la tine insuti in fiecare zi ce patima ai biruit inainte de a-I arata cele ce le ceri. Precum pamantul nu poate da rod fara samanta si apa, asa nu poate omul sa se pocaiasca fara smerita cugetare si osteneala trupului.

ˇ        Prin amestecarea undelor vazduhului infloreste samanta, iar omul infloreste prin porunci iar mintea lui prin pazirea poruncilor lui Dumnezeu.

ˇ        Credinta in Dumnezeu si frica de el se arata in neintristarea constiintei.

ˇ        De se seamana in tine placerea curviei cand sezi in chilia ta, ia seama si opune-te gandului spurcat ca sa nu te rapeasca. Sileste-te sa-ti aduci aminte de Dumnezeu ca el ia aminte la tine si ca de cugeti ceva in inima ta, toate sunt descoperite inaintea lui.

ˇ        Nu te grabi in rugaciunile tale ca sa nu te manance fiarele.

ˇ        Iubeste-i pe cei credinciosi, ca sa fii miluit prin ei; doreste-i pe sfinti, ca ravna lor sa te manance.

ˇ        Adu-ti aminte de Imparatia cerurilor ca dobandirea ei sa te atraga incet spre ea. Gandeste-te la gheena ca sa urasti faptele care duc la ea.

ˇ        Sculandu-te dimineata, in fiecare zi, gandeste-te ca vei da raspuns lui Dumnezeu despre toata fapta si nu vei pacatui fata de El iar frica lui Dumnezeu va locui in tine. Pregateste-te sa-L intalnesti si vei face voia lui.

ˇ        Cerceteaza-te pe tine aici in fiecare zi in ce-ai ramas in urma si nu te vei infricosa in ceasul de nevoie al mortii.

ˇ        Nu te crede pe tine credincios si statornic pana la rasuflarea din urma. Sa nu te inalti cu cugetul ca esti bun caci te vei incredinta vrajmasilor tai (cine se increde in sine, se increde in sugestiile diavolului caci acesta il face pe om sa se mandreasca cu faptele sale, sau ca a invins vreo patima.

ˇ        Nu te increde in tine cat timp esti in viata pana ce n-ai trecut peste toate stapaniile intunericului. (Daca ai trecut peste toate stapaniile sau ispitele intunericului, nu te mai increzi in tine care esti o dovada ca esti rob al unei stapanii a intunericului, al neobservarii ca nu esti prin tine liber de tot pacatul, ca esti inca supus egoismului si nepredat deplin lui Dumnezeu.)

ˇ        Priveste frate cu trezvie la duhul care aduce intristare omului caci multe vanari le indreapta spre tine pana ce te face neputincios. Caci intristarea dupa Dumnezeu este bucuria de a te vedea pe tine in voia Lui. Ea este supararea vrajmasilor, caci cel ce-ti spune: ''Unde ai sa fugi caci nu este pocainta?'' este vrajmasul care spune aceasta omului pentru a-l face sa lepede infranarea. Dar intristarea dupa Dumnezeu nu i se opune omului, ci-i spune: ''Nu te teme, vino iarasi (la mine)!'' caci vazand ca omul este neputincios il intareste iarasi spunandu-i: ''Ai inima cuminte fata de gandurile tale si acestea ti se vor usura'', cata vreme pe cel ce se teme de ele il face sa se topeasca sub greutatea lor. Fiindca cel ce se teme de lucrarile lor, se arata ca e necredincios in Dumnezeu. Dar a nu se masura pe sine (a nu cauta sa constate la ce masura a ajuns) si a se avea pe sine necunoscut arata pe om ca nu e impins de patimile lui spre a-si implini voile sale, ci ale lui Dumnezeu. Dar cel ce voieste sa-si spuna cuvantul lui in multe, arata ca frica lui Dumnezeu nu este in el. Caci frica lui Dumnezeu este pazitoare si ajutor al sufletului, intarire a voii launtrice de-a pierde pe toti dusmanii ei. (Intristarea dupa Dumnezeu are loc cand se traieste la indemnul vrajmasului faptul de-a nu avea pocainta si de-a parasi si de-a nu avea infranarea. Dar daca aceasta stare e o intristare dupa Dumnezeu, ea nu i se impune, ci simte pe Dumnezeu ca-l cheama la El si-i intareste inima impotriva gandurilor amintite ce-i vin de la vrajmasul. Numai cel ce se increde in sine, masurandu-si progresul nu se afla de fapt intr-o legatura cu Dumnezeu, adica nu simte o intristare la ispita descurajatoare a vrajmasului de-a parasi infranarea. Deci e mai bine ca omul sa aiba o intristare la asemenea ispite si a socoti ca nu se cunoaste, decat a se masura pe sine cu incredere. Avem aici niste analize foarte subtile ale starilor paradoxale ale sufletului. Inima e constiinta plina de simtire a omului care-si poate vedea gandurile ca opuse ei.)

ˇ        Exista patimi dar exista si virtuti, insa de suntem lenesi ne facem vaditi ca tradatori. (Pentru noi exista si virtuti si patimi pentru ca nu avem calitatea neschimbarii in bine. Numai Dumnezeu o are pe aceasta, dar ne este normala persistarea in virtuti. Insusindu-ne patimile ne facem tradatori ai lui Dumnezeu si a firii noastre iar acestea ni se intampla din lene - deci lenea nu ne este proprie firii.)

ˇ        Barbatia inimii este un ajutor dat sufletului de-a fi dupa Dumnezeu, precum lenea este un ajutor al raului spre rau. Puterea celor ce voiesc sa dobandeasca virtutea sta in aceea ca de vor cadea nu-si pierd curajul ci se ingrijesc iarasi sa se ridice.

ˇ        Uneltele virtutilor sunt ostenelile trupesti intru cunostinta; patimile se nasc din lenevie (nepasare).

ˇ        Nejudecarea aproapelui este un zid ridicat intru cunostinta fata de cei ce ne razboiesc, iar judecarea lui darama zidul intru necunostinta (Nejudecarea altuia este un zid care ma apara prin cunostinta adevarata de cei ce ma razboiesc caci nejudecarea altora este cunostinta adevarata a nevredniciei mele, iar judecarea altora darama zidul meu de aparare prin necunostinta. A judeca pe altul inseamna a nu ma cunoaste pe mine ca nu sunt mai bun si deci n-am nici un drept sa-l judec).

ˇ        Pazire limbii il vadeste pe om ca este faptuitor, iar needucarea limbii il arata departe de orice fapta buna. (Cine are grija de limba arata ca se sileste sa faca fapte bune, serioase, iar cel ce n-are grija de limba arata ca n-are virtutea care sa o stapaneasca. Omul care a intarit binele in sine nu vorbeste fara rost, vorbaretul, flecarul arata ca nu este intarit in cele bune, nici nu este preocupat de ele.)

ˇ        Mila naste trecerea cu vederea prin cunostinta a greselilor altora si conduce la iubire, iar lipsa de mila vadeste impietrirea inimii. (Mila ne face sa trecem cu vederea greselile altora cunoscandu-ne pe noi insine supusi pacatelor. Ea ne conduce la iubire; iar lipsa milei inseamna lipsa virtutii.)

ˇ        Nevointa sufletului consta in a uri imprastierea, iar a trupului consta in saracie. Caderea sufletului se arata in iubirea imprastierii, iar indreptarea lui in linistea unita cu cunostinta.

ˇ        Somnul pe saturate este tulburarea trupului, iar privegherea cu masura este mantuirea inimii. Somnul mult ingroasa inima, iar privegherea cu masura o subtie, dar mai bine este sa dormi in tacere si intru cunostinta decat a priveghea intru desertaciune. (In mod paradoxal somnul pe saturate aduce tulburare si zapaceala in trup si apoi prea multa odihna trupeasca naste pofte si patimi. Somnul mult ingroasa inima, il face pe om lipsit de sensibilitate, insa privegherea cu masura il sensibilizeaza in lupta cu patimile.)

ˇ        Plansul fara tulburare alunga relele.

ˇ        Nejignirea constiintei aproapelui naste smerita cugetare. (Cand nu ranesc constiinta altuia arat ca nu ma socotesc a fi mare lucru si practicand continuu aceasta comportare sporesc in smerita cugetare.)

ˇ        Slava de la oameni naste si intareste mandria.

ˇ        Cautarea mancarurilor placute trezeste cu usurinta patimile, impodobirea trupului este o catastrofa a sufletului iar ingrijirea lui cu frica lui Dumnezeu este buna.

ˇ        Pazirea gurii trezeste intelegerea celor duhovnicesti: cand gura ta tace intru cunostinta, iar poliloghia naste teama si prostia.

ˇ        A renunta la voia ta in favoarea aproapelui inseamna ca mintea ta vede virtutile lui, iar a tine la voia ta fata de cea a aproapelui arata necunostinta. (A afirma voia ta mai mult decat a altuia este semn clar ca esti stapanit de ignoranta. A afirma voia ta, inseamna ca nu-ti cunosti patimile, limitarile si slabiciunea.)

ˇ        A spune gandurile tale lumesti altora inseamna ca vrei sa te impui ca sa castigi slava lumii. Cand le spui insa parintilor duhovnicesti, le spui aratand ca le dezaprobi si vrei sa fii intarit in dezaprobarea lor si atunci scapi de ele.

ˇ        Inaintea tuturor virtutilor este smerita cugetare, inaintea tuturor patimilor este lacomia pantecelui.

ˇ        Sfarsitul virtutilor este dragostea, iar sfarsitul patimilor este indreptatirea de sine. (A se indreptati cineva pe sine, inseamna a indreptati tot ceea ce face, deci si orice rau.)

ˇ        Cel ce nu se critica pe sine nu poate suporta mania altora. (Cel in stare sa se critice pe sine suporta fara greutate mania altora.)

ˇ        A iubi lumea ca trebuitoare face sufletul sa se intunece, iar a nu vedea nici o trebuinta de ea aduce cunostinta.. (Cel ce socoteste lumea trebuitoare nu vede ca totul vine de la Dumnezeu, deci n-are cunoastere adevarata.)

ˇ        Impaca-te cu toti ca sa ai indrazneala la rugaciune.

ˇ        Iubirea ostenelii este ura fata de patimi, iar lenea le aduce pe nesimtite. (Osteneala alunga patimile, lenea le atrage. Lenea te face sa uiti datoria de a face binele, sau uitarea aduce lenea de a face binele.)

ˇ        Cel ce are moartea aproape in asteptarea lui nu pacatuieste mult, dar cel ce o vede departata in timp se va impleti cu multe pacate. Cel ce zice: ''Mai am pana voi ajunge la sfarsit'', s-a infratit cu dulcea patimire.

ˇ        Primeste sfatul Parintilor si vei trai tot timpul in odihna.

ˇ        Ia seama la tine, si daca gandul iti spune ca fratele tau este suparat pe tine sa nu-l dispretuiesti ci pune-i metanie cu glas intristat pana-i vei risipi amaraciunea. Ia seama sa nu fii cu inima uscata fata de frati, caci toti traim sub sila vrajmasului.

ˇ        De locuiesti cu fratii sa nu poruncesti nimic, ci osteneste-te impreuna cu ei.

ˇ        De te tulbura dracii in privinta hranei, a acoperamantului ori pentru saracie, ispitindu-te cu vreo osandire, sa nu te invoiesti, ci preda-te lui Dumnezeu cu toata inima si Acesta te va odihni.

ˇ        De te necajeste pizma, adu-ti aminte ca suntem madulare ale lui Hristos si ca cinstirea si osandirea aproapelui sunt ale noastre ale tuturor si te vei odihni. (Daca ma gandesc ca toti suntem madulare a aceluiasi trup al lui Hristos, nu-l voi mai pizmui pe cel pe care-l vad mai cinstit decat mine, caci toata cinstirea adusa unui madular are efect asupra trupului intreg, deci si asupra sa. Nici nu-l voi osandi pe altul, ca sa nu sufar si eu de osanda ce i-o aduc, fiind madular al aceluiasi trup.)

ˇ        De te necajeste vorbirea de rau a fratelui tau si auzind unele ca acestea te vei intrista, ocoleste sa-i raspunzi si te vei odihni.

ˇ        Daca dispretuirea din partea aproapelui razboieste inima ta impotriva lui, gandeste-te ca Dumnezeu te lasa in mainile vrajmasilor pentru a te face destoinic in lupte si te vei linisti. (Dumnezeu te lasa prin dispretuirea din partea aproapelui supus ispitei vrajmasului, ca sa-ti dea prilej sa rabzi fara suparare aceasta incercare.)

ˇ        Daca placerea femeilor iti este foarte dulce, gandeste-te la cele ce-au murit de la inceput si pana acum, unde s-au dus, si astfel te vei odihni.

ˇ        De toate ispitele ne scapa discernamantul, comparand si deosebind, dar este cu neputinta sa dobandim discernamantul daca nu ne straduim mai intai in urmatoarele: intai linistea, linistea naste nevointa, nevointa naste plansul, plansul naste frica de Dumnezeu, aceasta naste smerenia, smerenia naste prevederea, prevederea naste iubirea, iubirea naste sufletul sanatos si nepatimitor. Din toate acestea omul cunoaste ca nu e departe de Dumnezeu. Deci, cel ce voieste sa ajunga la aceste cinstite virtuti sa fie fara de grija fata de orice om si sa se pregateasca de moarte. Si de cate ori se roaga, sa inteleaga ceea ce-l desparte pe el de Dumnezeu si o va inlatura si va dispretui toata lumea.

ˇ        Cere cu toata puterea ta de la Dumnezeu sa trimita frica de El ca prin dorirea lui Dumnezeu sa piara toate patimile ce razboiesc bietul suflet voind sa-l desparta de Dumnezeu ca sa-l stapaneasca pe el.

ˇ        Sa nu cauti sa te odihnesti cat esti cu trupul in razboi cu patimile, nici sa te increzi in tine daca te vezi odihnit in vreo vreme de patimi. Deoarece le opresc pe ele cu viclenie pentru o vreme, gandind ca poate omul socotind ca si-a desfacut inima de ele si ca se odihneste, pot sa sara deodata asupra bietului suflet si sa-l rapeasca ca pe o vrabie. O fac aceasta gandind ca de-l vor face pe om sa se vada mai tare ca el in orice pacat, il vor umili fara mila, facandu-i mai grea iertarea ca pentru cele de la inceput pentru care s-a rugat sa fie iertat.

ˇ        Negrija de om este absenta vointei de-a fi laudati de oameni. Vreau sa dau omului toata atentia, dar nu vreau sa a nici o atentie de la el. La aceasta dispozitie pot ajunge daca ma gandesc ca moartea apropiata face toate cele pe care le ofera lumea fara importanta.

ˇ        Domnul nostru Iisus Hristos cunoscand marea lor cruzime si indurandu-se de neamul omenesc a poruncit: ''Privegheati in orice clipa ca nu stiti in care ceas va veni furul.'' Sa priveghem ca nu cumva sa vina si sa ne gaseasca pe noi dormind! Invatandu-i pe ai Sai, le-a spus: ''Luati seama, sa nu se ingreuneze inimile voastre de mancare, de bautura si de grijile vietii acesteia si sa vina peste voi fara de veste ceasul acela.'' (Luca 21,34) Stiind ca cei rai sunt mai tari ca noi si aratandu-le celor ce-L urmeaza ca puterea este a Lui, deci sa nu se teama, le-a spus: ''Iata, Eu va trimit ca pe niste oi in mijlocul lupilor.'' Dar le-a poruncit sa nu ia nimic pe drum, caci deoarece nu aveau ceva de-a lupilor, acestia nu puteau sa-i manance pe ei. Iar intorcandu-se ei sanatosi dupa ce-au pazit porunca, s-a bucurat impreuna cu ei multumind lui Dumnezeu Tatal pentru ei. Apoi le-a intarit zicandu-le: ''Am vazut pe Satana ca un fulger din cer. Iata, v-am dat voua putere sa calcati peste serpi si scorpii si peste toata puterea vrajmasului si nimic nu va va vatama.'' Deci apostolilor Lui le-a dat stapanirea si puterea sa pazeasca si sa implineasca poruncile lui cu teama. Dar aceste cuvinte nu sunt date numai acelora, ci tuturor care vor sa-L urmeze, caci iubindu-i pe ei, le-a spus cu iubire desavarsita: ''Nu te teme turma mica! Caci a binevoit Tatal vostru sa va dea voua Imparatia'' si ''Vindeti averile voastre si dati milostenie, si veti avea pungi neinvechite si comori neimputinate in ceruri.'' Dupa ce au pazit ei si acest cuvant le-a spus: ''Pacea Mea va dau voua, pacea Mea las voua''…….Cel ce voieste sa manance si sa bea la masa Lui, sa se suie cu El pe cruce, iar crucea lui Iisus este infranarea de la orice patima pana ce le desfiinteaza.

ˇ        Sa ne ferim de intristare unita cu vointa de-a ne masura pe noi ca sa vedem cat de mari suntem, ca si de cea adusa noua de ocara altora sau de faptul de-a ne vedea legat numele de evenimentele deosebite ale lumii caci acelea nasc intristarea.

ˇ        Nu-si cunoaste cineva pacatele pana ce nu se desparte de ele, caci pana ce le savarseste omul cu placere nu cunoaste pe Dumnezeu fata de care anumite fapte sunt condamnate. In panteism nu exista pacate, de aceea nici smerenie, rugaciune sau plans pentru ele. Talharul de-a dreapta a ajuns la toate acestea, cel de-a stanga ramane in intuneric, nepasare si mandrie.

ˇ        Trebuie razboite cu mintea in chip barbatesc si urate toate cele vazute contrare fiecarui om si combatute cu ura cea mai amara pana la capat. Si acestea sunt relele ce stapanesc pe toti fiii lui Adam: castigul, cinstirea, odihna, lauda cu cele pe care le vom parasi, infrumusetarea trupului ca sa fie curat si frumos, cautarea vesmintelor elegante. Acestea hranesc placerea pe care sarpele a aruncat-o in inima Evei. Din ele cunoastem ca suntem fiii lui Adam: din gandurile rele care ne-au facut pe noi dusmani ai lui Dumnezeu.

ˇ        Daca te-ai facut copil dupa cuvantul Mantuitorului care zice: ''Lasati copiii sa vina la Mine, ca a lor este Imparatia Cerurilor'', te-ai facut cu adevarat mireasa a lui si Duhul cel Sfant al Lui te-a mostenit pe tine inca fiind in trup. Iar de nu, asteapta intristare si suspinare amara pentru ca rusinea si osanda te insotesc pe tine inaintea sfintilor. Cunoaste ca, precum fecioara sculandu-se in fiecare zi de dimineata, nu e atinsa de alta grija decat de a se infrumuseta pe sine pentru a place mirelui ei, pentru aceasta uitandu-se de multe ori in oglinda, ca nu cumva sa afle ceva urat care sa-i strice aspectul, la fel sfintii au mare grija noaptea si ziua sa-si cerceteze faptele si gandurile si sa vada de sunt sub jugul lui Dumnezeu sau nu.

ˇ        A se linisti omul in chilie este a se arunca inaintea lui Dumnezeu si a-si pune toata puterea impotrivindu-se oricarui gand rau al vrajmasului.

ˇ        Lumea este imprastierea pacatului. (Pacatuieste imprastierea, sau imprastierea este pacat. Imprastierea este produsa de atentia exclusiva la lume, la cele ce ni le ofera lumea facandu-ne sa uitam de Dumnezeu.) Lumea inseamna cele contrare firii sau a implini cineva voile sale dupa trup. (Lumea in sens rau este intelegerea ei ca simplu mijloc de satisfacere a voii proprii privitoare la trup. Este independenta de Dumnezeu si reducerea trebuintelor doar la cele trupesti.) Lumea consta in a se socoti pe sine traind numai in veacul acesta. Lumea consta in a se ingriji cineva mai mult de trup decat de suflet; in a te lauda cu cele pe care in curand le vei parasi. ''Lumea zace sub cel rau'' (Ioan 5,19) si a mai zis Mantuitorul despre ai Sai ca i-a luat din lume. Din care lume i-a luat daca nu din toata imprastierea pacatului, deci cel ce voieste sa se faca ucenic al lui Iisus, sa fuga de patimi caci de nu le va desfiinta, nu poate sa se faca locas al lui Dumnezeu, nici nu vede dulceata dumnezeirii Lui daca nu se desparte de ele.

ˇ        Lumea in sens ingust inseamna a cunoaste cineva pe Tatal, ci a pretui numai pofta trupului, a ochilor si trufia acestei vieti iar a nu cunoaste pe Tatal, inseamna a nu cunoaste pe Dumnezeu ca iubire deci a nu se putea impartasi nici el de iubirea lui Dumnezeu. Inseamna a reduce totul la niste placeri trupesti trecatoare, deci a nu cunoaste propriu zis un sens al existentei. Omul care nu-L cunoaste pe Dumnezeu ingusteaza lumea la dimensiunile in care se percepe pe sine, sau la relatiile sale ca fiinta redusa la ceea ce este trupesc si trecator in ea. Lumea ne indeamna la pacat cand o socotim ca pe o realitate in sine, deci opusa lui Dumnezeu. asa a folosit-o diavolul pentru a atrage pe Adam si Eva la pacat.

ˇ        Numai pe cei ce nu sunt din lume ii pazeste Tatal de cel rau caci numai pentru ei se roaga Iisus Tatalui sa-i pazeasca; pentru cei ce sunt din lume nu se roaga tatalui sa-i pazeasca de cel rau, cum nu se roaga nici pentru lume in general. Prin aceasta arata ca lumea este a celui rau si de aceea si cei din lume sunt ai aceluia. Prin lume intelege aici Iisus lumea asa cum este cugetata de cel rau si de cei ce fac voia lui: o lume despartita de Dumnezeu si folosita exclusiv pentru pofte contrar voii lui Dumnezeu. De fapt Dumnezeu a dat omului prin libertate nu numai putinta de a-si insusi prin voia lor voia lui Dumnezeu, ci si putinta de a-si insusi voia celui rau. Aceasta pentru ca atat cel rau cat si omul pot sa cugete lumea nu numai ca opera a lui Dumnezeu si ca drum spre Dumnezeu, ci si ca existand prin ea insasi si inchizand pe om in ea insasi ca pierind definitiv ca toate obiectele din ea. Cei ce nu cugeta astfel, ci vad in lume un drum spre Dumnezeu, cum este fiul Lui facut om. Acestia pot ajunge unde este Iisus, Fiul Lui.

ˇ        In lumea vazuta ca despartita de Dumnezeu domneste moartea; de lumea astfel vazuta si traita trebuie sa ne despartim. Iar moartea domneste in lumea astfel vazuta, pentru ca nu traim in ea iubirea semenilor nostri. Despartirea egoista intre noi ne slabeste spiritual si aceasta slabire a duhului nostru aduce inevitabil moartea trupului pentru ca aceasta slabire se datoreaza despartirii de Dumnezeu. De aceea spune Sfantul Ioan: ''Cine nu iubeste pe fratele sau, ramane in moarte.'' Deci iata trei lucruri legate de lumea aceasta: despartirea de Dumnezeu, moartea definitiva, lipsa iubirii sau lumea unita cu Dumnezeu, biruirea mortii, iubirea.

ˇ        Vorbeste si diavolul necontenit incercand sa ne convinga sa folosim lumea contrar voii lui Dumnezeu pentru egoismul nostru trupesc. Stramba ratiunile lucrurilor prezentandu-le ca mijloace de satisfacere a placerilor noastre trupesti, trecatoare. Dar se foloseste si Dumnezeu Cuvantul si apoi intrupat de cuvintele si de ratiunile cele drepte ale lucrurilor spre a-L vedea prin ele pe El, ca Creator, ca sa-l iubim pe el si sa intarim duhul nostru ca sa inaintam in unirea cu el. Atat cuvintele diavolului, cat si ale lui Hristos au in ele intentia si forta de a ne duce la fapte, nu au un scop teoretic.

ˇ        Dar iata care sunt si cele ce nasc sfada si strica fara mila sufletul: flecareala, vorbirea sucita, schimbarea cuvintelor dupa placerea fiecaruia, indrazneala, vorbirea ćn doi peri si oprirea cuvantului celuilalt. Sufletul care le are pe acestea este sterp de virtuti, deci nu fiti fara grija de viata voastra fratilor si nu dati mintii motiv pentru nici o lenevire in fapte caci aceasta va va lipsi de timpul trebuincios de a ajunge la odihna Fiului lui Dumnezeu care este smerenia in toate si renuntarea la rautate, la ura fata de orice om si neincrederea in nici o fapta care nu este a lui Dumnezeu si pastrarea pacatului in fata ta si moartea fata de orice fapta a rautatii. Astfel Dumnezeu care nu este mincinos, va veni in ajutorul nostru prin indurarile lui.

ˇ        Vrajmasii nostri nu inceteaza niciodata sa ne surpe, deci nu neglija, nici nu-ti dispretui constiinta. Nu te increde deloc in tine cum ca ai ajuns vrednic de Dumnezeu, ci vezi-te in tinutul vrajmasilor tai. (Vrajmasii iti vorbesc prin ispite soptind in sinea ta indemnul la rele.)

ˇ        Rabdarea raului intru cunostinta intelege nepasarile tale dinainte de ea, iar plansul simturilor vindeca ranile produse de vrajmasii launtrici. (Suferirea raului cu constiinta ca acesta isi are cauza in nepasarile anterioare te face sa intelegi gravitatea acelora. Talharul de-a dreapta intelege ca sufera pentru nepasarea de mai inainte fata de bine.) (Vrajmasii ne ispitesc prin induri dar nu fara contributia simturilor care se afla in atingere cu cele din afara, de aceea lupta impotriva ispitelor launtrice este insotita de retinerea neplacuta si dureroasa a simturilor de a se bucura de placerea atingerii celei dinafara.)

ˇ        Cunostinta sau constiinta luptand impotriva ispitelor launtrice naste virtutile si in acelasi timp le pazeste. Nu exista lupta impotriva patimilor care intuneca si pentru virtutile care lumineaza sensul vietii fara cunostinta si constiinta acestui sens. Aceasta cunostinta naste virtutile si le pazeste.

ˇ        A afla multumirea in vremea ispitei intoarce ispitele ce vin spre cele dinapoi si a nu crede ca osteneala ta place lui Dumnezeu iti pregateste ajutorul Lui ca sa te pazesti. Caci cel ce-si da inima sa ca sa ceara ajutorul Lui cu adevarat nu poate sti de a placut lui Dumnezeu fiindca pana ce constiinta il mustra pentru unele fapte contrare firii, este strain de libertate. Pana ce este cel ce-l mustra, este si Cel Ce-l judeca si pana ce se simte cineva osandit nu se poate vorbi de libertate pentru el. Daca rugandu-te, deci, te vezi pe tine neosindindu-te pentru nimic, esti cu adevarat liber si ai intrat in odihna lui Dumnezeu dupa voia Lui. (Sa nu fii multumit ca ai rezistat ispitei care te-a luptat caci aceasta te face sa te increzi si sa slabesti lupta, ceea ce-ti aduce din nou ispita pe care crezi ca ai biruit-o. Numai cand ajungi sa nu te mai increzi in tine faci un efort mai mare si ceri cu mai multa staruinta ajutorul lui Dumnezeu, iar El iti da acest ajutor. Sa nu crezi ca cererea ajutorului lui Dumnezeu de catre tine a placut Lui si El ti-a dat acest ajutor cu adevarat, caci nu poti fi sigur ca este asa. De crezi ca este asa, te increzi in tine si incetezi a-L mai ruga fierbinte pentru ajutorul Lui. Pana ce te mustra constiinta pentru ceva contrar firii, ea te si judeca. Esti sub judecata ei, nu esti nicidecum liber sau nesupus osandei. Insa n-avem voie sa ne inchipuim ca am fi liberi de osanda inainte de judecata din urma a lui Dumnezeu; numai atunci ni se va da libertatea adevarata pentru ca vom trai deplin iubirea lui Dumnezeu.)

ˇ        A judeca cineva pe aproapele, a-l nesocoti, a-l dispretui in inima sa , a-l barfi, a-l certa cu manie si a-l defaima, il face pe unul ca acesta strain de mila de care se fac partasi sfintii, odata cu virtutile vrednice de cinste. Unele ca acestea desfiinteaza ostenelile pe care le face omul si pierde roadele cele bune ale lor, caci de zice cineva: ''Imi plang pacatele mele'' dar face din acestea, se amageste pe sine si este fara de minte.

ˇ        Cel ce cauta linistea si nu se ingrijeste sa taie in ea patimile, este orb in ceea ce priveste cele duhovnicesti.

ˇ        Cel ce lasa pacatele sale si se ingrijeste sa indrepteze pe altul se leneveste in cererea din toata inima si este lipsit de rugaciunea catre Dumnezeu intru cunostinta.

ˇ        Aceasta este barbatia omului: sa se lupte cu pacatele lui de mai inainte de care se roaga sa fie iertat cerand sa nu mai fie castigat iarasi de ele, fie cu inima , fie in simturi, fie in faptele sale.

ˇ        Daca nu domneste amintirea pacatelor neincetat in inima lui si aceasta nu-l intoarce de la toate cele din lume, ca sa nu-l stapaneasca, nu se poate infrana de la pacatele lui si nu se poate simti satul de ele. Apoi, peste toate acestea nici nu se va putea retine sa nu judece faptura lui Dumnezeu caci fapta celor ce plang cu adevarat, cu mintea si cu simturile lor prin aceste fapte vazute, este sa nu-l judece pe aproapele si a raspunde cu rau, inseamna a fi departe de plans.

ˇ        A te face robul a ceva din lume producandu-ti inchipuiri importante despre ceea ce te leaga de ea inseamna a nu intelege lumea in adevaratul ei sens ca opera supusa lui Dumnezeu, sau despre ceea ce este ea cu adevarat in mizeriile ei care sfarsesc cu moartea fiecarui om. Este a nu vedea ca ea nu este deloc singura si ultima realitate. A da importanta prea mare vreunui element al creatiei este orice judecata gresita care o are cineva despre ceva din lume, sau despre oameni. Aceasta este o amagire care conduce la greseli pentru ca nu esti in stare sa cunosti exact realitatea inconjuratoare si esti prin aceasta si lipsit de smerenie.

ˇ        A voi sa cunosti un lucru care nu este al tau este o rusine si o lipsa de invatatura, o robie grea care nu-ti ingaduie sa cunosti pacatul tau.

ˇ        Cand imi spui de altul ca este rau sau mai rau ca tine, judecandu-l, te faci pe tine mai rau ca el.

ˇ        De te osandeste cineva si suferi, nu este in tine plansul adevarat. (Plansul adevarat este cel pentru pacatele tale, pentru insuficienta ta. Dar de plangi pentru ca te simti ofensat, nu suferi cu adevarat de slabiciunea ta, de pacatul tau si acest plans nu te indrepteaza.)

ˇ        De se intampla cu tine o fapta de dare si luare si te vor lipsi unii de ceva si te vei supara, nu este in aceasta frica lui Dumnezeu. De vor spune vreunii cuvant impotriva ta si te tulburi nu este acea frica nici in aceasta. De te injura vreunii si te doare nu este nici aici. De alergi la cei slaviti ai lumii dorind prietenia lor, nu este nici aici. De vor vorbi vreunii cu tine si vei voi sa le opui cuvantul tau, si aici gresesti, iar de se vor trece cu vederea cuvintele tale si te va durea esti departe de sanatate caci toate acestea il arata pe omul cel vechi ca traieste si stapaneste, ca nu sunt aici cele ce-l razboiesc pe el, nici plansul adevarat al celui in care lucreaza Dumnezeu.

ˇ        Intristarea pentru pacate face mintea sa castige simturile trupesti si le stapaneste, dar ea pazeste simturile spirituale ale mintii prin care aceasta intuieste intelesurile lucrurilor.

ˇ        De orice purtator de venin pe care-l vede cineva, fuge cu frica, dar sufletul nerusinat si netrebnic ramane in toate cele ce-l omoara si nu se fereste, nici nu se desparte de ele, ci se indulceste si se increde cu inima in ele, de aceea isi cheltuieste vremea in zadar, ramanand sterp.

ˇ        Pe calea virtutilor sunt si caderi, este si vrajmasie, prefacere si schimbare, sunt masuri, este micsorare, descurajare, bucurie, durere a inimii, propasire si sila. Este o calatorie care nu are oprire, iar nepatimirea este departe de toate acestea si nu are nevoie de ceva caci este in Dumnezeu si Dumnezeu in ea. (Este o remarcabila definitie a nepatimirii: ea este in Dumnezeu si Dumnezeu este in ea - deci are totul, nu este lipsita de nimic. In patimi doresti cu ardoare ceva, esti supus lor, n-ai liniste; in nepatimire ea este iubirea desavarsita caci iubirea are in ea toata libertatea. Dumnezeu este fara nici o patima caci nu este supus la nimic si nu este marginit.) Teama de vreo patima este departe de nepatimire si pana ce se urca in cineva vreo invinovatire, este departe de nepatimire. Multi oameni necercati au crezut ca au ajuns la ea aflandu-se inca patimile in sufletul si trupul lor nefiind inca deplin curatit, de aceea s-au abatut de la calea cea buna.

ˇ        Hristos ne cere toate calitatile amintite ale poruncilor ca sa intram in Imparatia cerurilor, dar sa le castigam pe acestea prin constiinta si straduinta. Ne cere ''sa ne facem ca pruncii'', sa redevenim ca ei dupa ce ne-am departat de calitatile lor prin ispitele vietii. Trebuie sa redevenim ca pruncii dar prin lupta constienta cu vicleniile lumii si aducand copilariei constiinta despre bunatatile ce le au copiii, ca simplu dar. Prin constiinta si printr-o vointa slaba se actualizeaza potentele pacatoase ale omului, dar prin constiinta si printr-o sporita cunoastere si printr-o vointa intarita sunt invinse pacatele cu actualizari ale acelor potente. Cuvantul lui Iisus prin care ne cere sa ne facem ca pruncii trebuie sa ne umple de teama si teama aceasta trebuie sa fie o forta pentru a-l impdini caci zicand : ''Amin'', Iisus a spus ca acesta este adevarul, iar adevarul este El insusi. Fiti convinsi despre necesitatea a ceea ce va cer pentru ca adevarul acestui fapt este intemeiat de Mine Care sunt Adevarul prin excelenta. Nerespectand ceea ce va spun, nu Ma respectati pe Mine.

ˇ        Sufletul se aseamana cu fierul care cand este neingrijit se acopera de rugina, dar cand se pune in foc, focul il curata si cat timp este in flacara nimic nu se poate atinge de el pentru ca este arzator. Asa este si sufletul: cat timp ramane cu Dumnezeu si se ocupa de El, se face foc si ard toti vrajmasii lui care il fac sa rugineasca in timpul cat este neingrijit dar Dumnezeu il curata si-l face nou ca pe fier incat nu se mai indulceste cu ceva din cele ale lumii, ci se odihneste in firea lui de care s-a invrednicit si in care se afla mai inainte. Iar de paraseste firea lui, moare caci asa mor si animalele care din fire traiesc in apa cand sunt scoase pe uscat, asemenea si pasarile cat timp zboara sunt neprimejduite, dar cand coboara pe pamant se tem sa nu fie vanate. Asa este si sufletul: cand paraseste firea lui moare indata, deci cei ce s-au facut vrednici si si-au insusit darurile dumnezeiesti vad lumea ca o inchisoare si nu voiesc sa ramana in intunericul ei ca sa nu moara. Nu poate sufletul acela sa mai iubeasca lumea chiar de-ar voi, caci isi aminteste de inceputul lui pe care l-a avut inainte de a se hotari el insusi sa ramana in Dumnezeu. Si stie ce i-a facut lumea si cum l-a facut pustiu. (Lumea a facut sufletul pustiu caci l-a coborat sub nivelul lui firesc care este viata in Dumnezeu, de aceea a ramane sufletul exclusiv in lume., inseamna a muri caci lumea ii da o viata finita, insa sufletul este facut cu aspiratia dupa viata infinita si vesnica.)

ˇ        Pazeste-ti inima si sa nu te lenevesti zicand: Cum pot sa pazesc poruncile si virtutea fiind pacatos si slab? Caci cand paraseste omul pacatele sale si se intoarce la Dumnezeu , pocainta sa il renaste. Este ceea ce spune Apostolul: ''Precum am purtat chipul celui pamantesc, sa purtam si chipul celui ceresc.'' (I Cor. 15,49) Vezi ca s-a dat omului sa se schime prin pocainta si sa devina prin ea intreg nou? (Eu-l sau subiectul ramane acelasi, ca o anumita permanenta a acelei constiinte dar chipul sau imbracamintea sau pecetea se schimba. Aceasta inseamna o anumita dualitate a omului. Pe de alta parte omul poate deveni din vechi nou, dar pe de alta ramane intr-o entitate ca subiect. Se schimba, dar cel neschimbat are o continuitate cu cel dinainte. Schimbarea unita cu identitatea subiectului inseamna pocainta.) Cata vreme pruncul se afla la sanul mamei, aceasta il pazeste de tot raul, iar cand plange ii imbie sanul ei si-l loveste usor peste fata potrivit cu puterea lui ca sa-l faca sa primeasca laptele ei cu frica si sa nu-si tina inima incapatinata. Apoi, fiindca plange i se face mila de el fiindca il iubeste si-l mangaie cu dragalasenie pana ce primeste sanul ei. De i se arata pruncului aur, argint, margaritare sau orice lucru al lumii, el ia aminte la ele, dar aflandu-se la sanul mamei, le trece cu vederea pe toate ca sa se impartaseasca de laptele ei. Apoi nici tatal nu-l bate pentru ca nu munceste sau pentru ca nu pleaca la razboi cu dusmanii lui fiindca este mic si nu poate, are picioare dar nu poate sta pe ele, are maini dar nu poate tine arma in ele. Astfel ii arata indelunga rabdare pana ce creste, iar cand a crescut putin si vrea sa lupte cu altul si acela il rastoarna jos, tatal lui nu se manie stiind ca este copil, dar dupa ce ajunge barbat si isi arata ravna lui dusmanind pe vrajmasii tatalui sau, acesta ii incredinteaza cele ale sale fiindca este fiul sau. Dar daca dupa toate ostenelile pe care parintii le-au depus pentru el, acesta inaintand in varsta isi uraste parintii si nu vede binefacerile lor ci se imprieteneste cu dusmanii lor, ei isi retrag iubirea de la el si prin aceasta il scot din casa lor si nu-i mai dau mostenirea.

ˇ        Omul are nevoie de un mare discernamant si de taiere a toata voia trupeasca, sa fie treaz si cu luare aminte in toate caile lui ca sa nu rataceasca si sa cada in mainile vrajmasilor pocaintei caci afirmarea dreptatii proprii o sfasie pe aceasta. Judecarea celor pacatosi o alunga, dispretuirea celor lenesi ii impiedica aparitia caci s-a scris in Pilde: ''Toate cararile ei sunt stramte si cea lenesa n-a mancat bucate. A facut barbatului ei cate doua haine de vison si purpura. Este ca o corabie ce face negustorie, aduna bogatie de departe.''

ˇ        Aducerea femeii la existenta din coasta lui Adam este un chip al faptului ca omul cel nou primeste existenta din umanitatea Fiului lui Dumnezeu. Caci din trupul Lui cel fara de pacat ne nastem si noi din nou. Precum fiecare soi se naste din soiul propriu, asa se naste si omul indumnezeit din umanitatea indumnezeita a lui Hristos in care umanitatea este cel mai unita cu indumnezeirea fiind a aceleiasi Persoane a Cuvintului lui Dumnezeu. Nu poate fi omul faptura noua decat din Fiul lui Dumnezeu facut om.

ˇ        Sa nu voiesti sa-ti ceara sfat sau cuvant pentru timpul acesta, nici sa te increzi in cel ce te intreaba. (Placerea de a-ti cere sfat ascunde in ea mandrie si vanitate; nu te increde in cel ce-ti cere sfat caci poate o face ca sa te linguseasca ori sa te incerce sa vada ce stii sau ce raspuns i-ai putea da, sau e pericol sa te lasi furat de slava desarta.) Sa ai neincetat auzul atent si mintea treaza la cei ce graiesc catre tine si roaga pe Dumnezeu sa-ti dea sa cunosti pe care dintre ei trebuie sa-l asculti. Pune toata puterea ta in a nu grai avand unele in gura ta si altele in inima.

ˇ        Cel ce asculta in liniste trebuie sa aiba frica de a se intalni cu Dumnezeu pana la rasuflarea lui cea din urma caci cat timp pacatul mai indupleca inima lui, inca nu s-a ivit in el frica de Dumnezeu si este inca departe de mila Lui.

ˇ        Cel ce zice: ''Nu-mi pasa de cele ce aud, vad si vorbesc'' se aseamana orbului caruia ii este ascunsa lumina. Intelegeti aceasta de la soare cand un mic nor aparand in dreptul lui ii acopera lumina si-i opreste caldura. Dar acestea nu sunt vadite tuturor ci numai celor ce au cunostinta. (Nu poti fi indiferent la ceea ce vezi sau graiesti; aceasta este una cu orbirea, caci esti in intuneric iar acest lucru nu poate veni decat din pacatul care se aseaza ca un nor pe lumina soarelui. Raul aflat in aceasta nepasare nu este vadit decat celor ce, depasind pacatul au ajuns la cunostinta a ceea ce bun si a ceea ce este rau.)

ˇ        Omul care isi vede totdeauna pacatele sale, nu are limba sa vorbeasca cu vreun om.

ˇ        Foloseste puterea ta ca sa scapi de aceste trei patimi care omoara sufletul: castigul, cinstirea si odihna.

ˇ        Cine nu se lupta sa se curete de patimile egoismului nu se roaga lui Dumnezeu sa-i faca parte de mila lui socotind ca-si castiga el insusi cele necesare.

ˇ        Vai mie ca mananc cele de care se scarbeste Dumnezeul meu si de aceea nu ma vindeca pe mine!

ˇ        Taie de la tine orice pofta si placere trupeasca pana la cea mai neinsemnata. La fel si vointa de a cunoaste vreun om fara a fi de trebuinta, de-a te atinge de un alt trup sau de-a manca putin sau foarte putin cand nu este vremea, ca pastrandu-te si asigurandu-te prin cele mici, sa nu cazi in cele mari, sau dispretuindu-le pe cele mici sa cazi pe nesimtite.

ˇ        Ia aminte la tine cu amanuntime ca precum te indepartezi in fapte de viclenie, asa sa te infranezi si de la pofta ochilor si a auzului, a gurii si a pipaitului ca sa ai ochii totdeauna privind atenti la tine si la lucrul tau de mana si sa nu cauti la vreun om daca nu vezi ca este vreo trebuinta binecuvantata pentru aceasta. Iar la vreo femeie sau la vreun barbat frumos sa nu privesti in general fara vreo trebuinta. Nu le ingadui urechilor sa auda cuvinte nefolositoare, iar gura sa taca si sa nu vorbeasca de nu este neaparata nevoie. De cunosti acestea, pune-ti toata puterea in a te ingriji de ele ca sa te acopere Domnul in ceasul ispitei.

ˇ        Patima il desparte pe om pentru ca il inchide in egoismul lui. Patimile sunt rani ale sufletului: despartirea de Dumnezeu ce-o aduc sufletului nu-l lasa pe acesta intr-o simpla neutralitate, ci-l imbolnaveste prin ranile ce i le pricinuiesc. Omul supus patimilor nu raneste numai pe altii, ci se raneste si pe sine; el este sub starea normala - cea conforma firii, se afla in diferite neputinte dureroase. Pocainta este forta care-l vindeca pentru ca ea este puterea lui Dumnezeu si prin ea omul se ridica deasupra patimilor si se imbraca in haina virtutilor ceea ce arata iarasi ca omul nu poate fi intr-o stare neutra, ci este imbracat ori in patimi ori in virtuti. Nici unele nici altele nu sunt simple acoperaminte exterioare, ci forme urate sau frumoase intiparite in el. Cei ce vor fi aflati la judecata finala neintipariti de formele stralucitoare ale virtutilor, ci de cugetarile intinate ale patimilor vor fi aruncati in intunericul egoismului, potrivit intunecimii proprii lor caci cine nu intelege realitatea comuniunii iubitoare cu Dumnezeu si cu semenii se afla intr-un intuneric interior care se prelungeste in afara lui ca iad. Ziua Judecatii de Apoi este numita ''ceasul nevoii'' pentru ca nimic nu-l poate scapa pe om de osanda ce-i vine atunci - a pierdut toata libertatea.

ˇ        Cunoasterea mincinoasa nu este o cunoastere reala si totusi da impresia ca este cunoastere. Patimile cuceresc prin impresia ca sustin viata omului cand de fapt nu fac aceasta, ci o slabesc, deci nu nimicesc existenta total. Dumnezeu nu ii pierde total pe ingerii si pe oamenii pe care i-a facut, ci ii lasa intr-o existenta chinuita. Cunostinta mincinoasa continua sa dea impresia ca este o cunoastere a realitatii, de fapt ea nu o scoate cu totul din realitate, dar o stramba in asa fel ca nu mai este realitatea adevarata, ci o realitate strambata, o realitate devenita intuneric dar chiar intunericul acesta are un fel de realitate, este cum se spune, mai jos, o realitate minora, ciuntita, dar este luata drept realitatea suprema intreaga.

ˇ        Patimile ne leaga sufleteste cum legau fasiile trupul mort al lui Lazar. Ele au originea in demoni si nu sunt prezente decat unde sunt prezenti ei. Numai Hristos le-a asumat cu voia Lui si erau tinute in el ca patimi ireprosabile, de aceea au putut fi desfiintate prin moartea Lui.

ˇ        Vai noua, ca facindu-Se Fiul Omului, Cel ce este deofiinta cu Tatal, ''n-a avut unde sa-si plece capul'' in noi desi s-a inomenit pentru noi iar vulpile sau duhurile rele si viclene si-au facut in noi vizuini. (Era potrivit firii date noua de Dumnezeu sa ne facem biserici vesnice ale fiului lui Dumnezeu Care S-a intrupat in acest scop. Dar in loc de aceasta ne-am facut vizuini si locasuri ale duhurilor rele, robi si unelte ale ispitelor lor urate. Dar ceea ce-i mai mult - socotim ca aceasta este o insusire proprie noua: socotim murdaria curatie si intunericul lumina, insa in aceasta se arata ca suntem facuti pentru curatie si lumina.)

ˇ        Vai noua ca atatandu-ne demonii cu amintiri si induri de desfranare ne aflam bucurandu-ne de ele. Vai noua ca parasind gandul la rugaciune si la Dumnezeu cheltuim zilele noastre in imprastieri si flecareli. Vai noua ca avand trupul usor lunecos spre pacat il atatam si noi prin saturare, moleseala, induri necurate, primirea prin ochi si urechi a desertaciunilor, iar prin atingerea trupurilor ne facem cai infierbantati de iepe si nu ne gandim nici la cinstea noastra cuvantatoare, nici la chinurile vesnice.

ˇ        Pacatul ca fapta si stare opusa lui Dumnezeu si nefireasca intretine de obicei o dezbinare in om caci sufletul nu se lasa cu totul linistit, supus trupului care-si implineste placerile. Unitatea omului o aduce numai implinirea celor bune care multumesc sufletul si pornesc de la el mai ales cand se gandeste la Dumnezeu. Aceasta arata ca omul este facut de Dumnezeu pentru a sta in legatura cu El; aceasta este starea lui fireasca.

ˇ        Pacatul recurge la tot felul de subtilitati contradictorii; omul isi apara pacatele acoperindu-le cu pretentia ca nu le-a facut, dar pacatuieste si prin aceasta caci acoperindu-le le recunoaste, dar totodata nu le recunoaste.

ˇ        Necredinta in Dumnezeu aduce omului toate amagirile facandu-l sa prefere placerile trecatoare urmate de descurajarea deplina. Inaltimea in bine se arata in unitatea intre componentele persoanei umane. Coborarea in cele rele inseamna si o dezbinare launtrica a omului caci sufletul lui nu se invoieste deplin cu placerile trupesti si cu cat sporeste satisfacerea acestora cu atat creste o anumita dezaprobare a sufletului caci omul nu poate iesi cu totul din firea lui creata pentru sporirea in bine.

ˇ        Pofta nu o poate taia cineva dar poate sa nu se faca robul ei caci nu putem dezradacina gandurile, dar putem lupta impotriva patimilor. Fiindca cel ce se indulceste de gandurile sale si face voia sa, nu va vedea slava lui Dumnezeu nici nu biruieste orice patima, ci se aseamana omului incins care umbla toata ziua si nu inainteaza duhovniceste prin osteneala sa. (Gandurile mana la activitatile exterioare, nu te lasa sa starui in rugaciune ca unica gandire la Dumnezeu. Vrei sa-ti arati voia de asemenea prin fapte exterioare, pe cand in rugaciune nu mai tii sa-ti arati voia proprie.)

ˇ        Daca Dumnezeu ne vrea liberi, caci vrea sa-L iubim, iar iubirea nu este fara libertate, demonii ne robesc prin patimi dandu-ne impresia ca suntem liberi dar de fapt nu suntem caci nu iesim de sub stapanirea lor ca forme ale egoismului, contrare lui Dumnezeu. Atat ele, cat si demonii ne incanta cu parerea ca facem voia noastra ca sa ne desparta de Dumnezeu. Demonii vor prin aceasta sa fim ca ei.

ˇ        Orice patima vine din necunoasterea lui Dumnezeu Care este mai presus decat noi insine si care ne fereste de a ne socoti in stare sa dobandim prin noi insine mantuirea sau viata de veci, deci sa vedem realizand prin noi un sens al existentei.

ˇ        Gandurile rele sau viclene nu-l lasa pe om sa vada existenta asa cum este avand izvor si culme a ei pe Dumnezeu Care vrea sa fim buni, sa recunoastem valoarea tuturor oamenilor, sa credem in viata viitoare. Gandurile din care lipseste Dumnezeu ingusteaza existenta si o inchide in timp si pe om in socotinta ca nu are decat o scurta viata pamanteasca. Il face orb fata de existenta infinita, vesnica si plina de sens.