·
Atunci
cand cineva vrea sa rasplateasca raul cu rau,
poate sa vatame constiinta fratelui chiar si numai cu
intentia. Exista o comunicare spirituala intre suflete chiar
cand nu se arata in fapte; e ceea ce psihologia constata prin
fenomenul hipnozei si al sugestiei. Atata doar ca aceasta vede aceste
fenomene numai cand e activa si vointa, pe cand ele se produc
chiar cand vointa nu la voieste. (Filocalia XII)
·
De este la
tine un frate strain, fa cu bucurie lucrul care trebuie si
plecand el, fa-l asemenea. Primeste-l cu bunavointa
si cu frica lui Dumnezeu ca sa nu-i fie vizita spre paguba.
Pazeste-te sa nu-l intrebi lucruri care nu-i sunt spre folos, ci
fa-l sa se roage. Cand sade la tine, intreaba-l ''Cum te
afli?'' si multumeste-te cu acest cuvant si da-i o carte
ca sa citeasca si sa cugete la cele din ea. De vine
dupa o osteneala, lasa-l s se odihneasca si
spala-i picioarele, iar de-ti spune cuvinte necuvenite, roaga-l
cu iubire: ''Iarta-ma, ca sunt slab si nu pot sa port
aceste vorbe.'' De este slabit si hainele ii sunt murdare,
spala-i-le, iar de-i lipseste ceva si hainele-i sunt rupte,
coase-i-le. De este drumet si ai la tine niscai credinciosi,
nu-l pune mai presus de ei, dar fa mila cu el din iubirea lui
Dumnezeu, iar de este un frate in trecere pe la tine, pentru Dumnezeu
si-ti cere odihna, sa nu-ti intorci fata de la
el, ci primeste-l cu bucurie impreuna cu credinciosii care se
afla la tine. De este sarac, nu-l trimite fara nimic, ci
da-i lui din binecuvantarea ce ti s-a dat tie de la Dumnezeu,
odata ce cunosti ca cele ce le ai nu sunt ale tale, ci sunt
daruri de la Dumnezeu. Daca un frate imbie ceva, nu-l deschide sa
afli ce are in el, dar daca arata foarte pretios ceea ce ti
se imbie, spune-i lui: ''Da-mi sa vad ce este in el.'' (Filocalia
XII)
·
De esti
in casa cuiva si gazda iese si te lasa singur, sa
nu-ti ridici fata ca sa cercetezi cele aflate in casa lui; nici
sa atingi ceva, sa deschizi vreo usa, vreun vas sau vreo
carte. Spune celui ce iese: ''Da-mi sa fac vreun lucru.'' Si ceea
ce-ti da, fa-l fara greutate. (Filocalia XII)
·
Numai
Dumnezeu are dreptul sa judece caci El da oamenilor soarta
vesnica. Cel ce judeca pe altul si-l vorbeste de
rau isi insuseste un drept al lui Dumnezeu si putere
Lui, pe care de fapt nu o are. Se pretinde deci pe sine dumnezeu, fara
sa poata fi de fapt; vrea sa-i ia locul lui Dumnezeu,
fara sa o poata face. (Filocalia XII)
·
A te ruga
pentru cei ce facandu-ti rau, te-au ajutat sa te
mantuiesti, imitand pe Hristos, e suprema treapta a iertarii. (Filocalia
XII)
·
De
voiesti sa urmezi Domnului nostru Iisus Hristos pazeste
cuvantul Lui si atarna omul tau cel vechi pe cruce cu El si
pe cei ce te trag de pe cruce trebuie sa-i opresti pana nu mori.
Si esti dator sa suporti dispretul lor si sa
odihnesti inima celor ce ce-ti fac rau si sa te umilesti
pe tine fata de cei ce voiesc sa te stapaneasca
si sa tii gura ta inchisa si sa nu judeci pe
cineva in inima ta. Caci de-ti vine un gand sa judeci pe
aproapele pentru niscaiva pacate, gandeste-te intai la tine ca
esti mai pacatos, iar cele bune pe care socotesti ca
le-ai facut, sa nu-ti inchipui c-au placut lui Dumnezeu.
Astfel nu vei indrazni sa mai judeci pe fratele tau caci
iubirea slavei de la oameni naste minciuna, iar refuzul ei cu smerenie
face frica de Dumnezeu mai mare in inima. Sa nu voiesti deci
sa fii prieten al celor mai slaviti in lume ca sa nu se
departeze slava lui Dumnezeu de la tine. De faci lucrul tau de
mana, sa nu-l dispretuiesti, ci ai grija de el in
frica lui Dumnezeu. (Filocalia XII)
·
Cand nu
poti suporta cuvantul aproapelui si vrei sa-i
rasplatesti lui, se ridica in inima ta razboaie
sangeroase din pricina celor ce le-ai auzit si te fac sa te
intristezi de cele ce le-ai grait. Si robia pune stapanire pe
tine si te face sa fericesti pe cei ce in parte se
linistesc si-ti inaspreste inima fata de cei
apropiati ca fata de unii ce sunt in afara iubirii. Dar
lupta-te mai degraba sa dobandesti indelunga rabdare,
care biruieste mania cu iubirea, care vindeca intristarea cu impacarea.
Acestea ti daruiesc de rugaciunea catre Dumnezeu, caci
iubirea si indelunga rabdare desfiinteaza mania
fata de cei de o fire; daca aceasta persista in tine, in
loc sa te manii impotriva aproapelui, te vei impaca avand in tine
plansul si smerita cugetare. Iar cel ce poate suporta pentru Dumnezeu
si pentru pacea gandurilor sale cuvantul omului dusmanos si
neintelegator, fiul lui Dumnezeu se va chema si unul ca acesta
poate dobandi pacea sufletului, a trupului si a duhului.(Nu poate avea
cineva pace cu semenii daca nu are pace inlauntrul sau; aceasta
e si o pace intre minte (duh), simtire (suflet) si trup. Dar
pacea interioara vine din pacea cu Dumnezeu si aceasta o aduce in om
Duhul Sfant, care aduce tot continutul interior al omului intr-o simtire,
caci numai in Dumnezeu dobandim pacea interioara.) (Filocalia XII)
·
A nu judeca
pe altul inseamna a-l iubi, iar indelunga rabdare inseamna a nu
gandi ceva impotriva aproapelui. (A nu ma masura pe mine nu
inseamna numai a nu cauta multumirea de masura la care am
ajuns, ci si in a plange in constiinta ca nu sunt nimic
ca n-am realizat nimic din indatoririle mele. A nu judeca pe cineva inseamna
sa nu ma opresc numai la a nu-l osandi dintr-un indiferentism
fata de el, ci si sa-l iubesc. In toate relatiile
fata de celalalt nu trebuie sa ma opresc la
nesavirsirea raului, ci sa inaintez la savarsirea
binelui.) (Filocalia XII)
·
In
indelunga rabdare trebuie sa arat numai retinerea de la a
raspunde la rau cu alt rau, ci si in a nu avea un gand de
nemultumire fata de el. (Filocalia XII)
·
Daca
n-am aratat iubire aproapelui, nu ne va ajuta Hristos cand vom fi
necajiti de vrajmasii nostri, caci Hristos
si-a facut cauza aproapelui nostru o cauza proprie. Dar nici
oamenii nu ne vor ajuta in necazurile noastre. Daca n-am raspandit caldura
iubirii in jurul nostru, nu vom avea nici noi din apropierea noastra
caldura interesului fata de noi. (Filocalia XII)
·
De nu
ierti, nu esti liber de stapanirea unei patimi si
fara voia ta nici Dumnezeu nu te poate face liber. Apoi nu putem fi
liberi unul fara altul; ne conditionam in libertate precum
ne conditionam prin dependenta unul de altul. Ne
daruim libertatea, precum ne impunem robia si ultimul izvor al
libertatii noastre este Dumnezeu. Dar Dumnezeu ne-a creat astfel
ca nu putem primi libertatea de la El si unul de la altul
fara voia noastra de-a ne face unul pe altul liberi. Nu ne poate
elibera Dumnezeu de patima, daca nu vrem sa ne eliberam
si noi. Nu-mi poate darui nici altul liberarea de patima impotriva
lui daca nu voiesc si eu sa ma liberez. Eliberarea de patimi
ce ne-o daruim noi este conditia ca sa fim eliberati
si de catre Dumnezeu - Dumnezeu ne elibereaza deodata pe
amandoi cand ne-am eliberat reciproc unul pe altul. (Filocalia XII)
·
Rautatea
pe care o arat altuia ma stapaneste in primul rand pe mine.
Vreau sa dureze in veci raul asupra altuia, va stapani in veci
raul asupra altuia, va stapani in veci asupra mea. Vreau sa fie
el in gheena - voi fi eu; nu-l vreau eliberat pe el, nu sunt eu liber. (Filocalia
XII)
·
Cand
sezand la chilie iti vine sa judeci pe aproapele, judeca-l
tinand seama de pacatele tale cugetand ca sunt mai mari cele ale
tale decat ale lui. Iar de socotesti ca faci cele drepte, sa nu
socotesti ca am placut lui Dumnezeu. (Chiar in cele morale, omul
cand e tare, cand e slab. Acestea se succed ca niste perioade, in asa
fel ca atunci cand este tare simte mila fata de ceea ce e
slab in el, pana cand aceasta slabiciune se vindeca.) (Filocalia
XII)
