·
Atunci
când cineva vrea sa rasplateasca raul cu rau,
poate sa vatame constiinta fratelui chiar si numai cu
intentia. Exista o comunicare spirituala între suflete chiar
când nu se arata în fapte; e ceea ce psihologia constata prin
fenomenul hipnozei si al sugestiei. Atâta doar ca aceasta vede aceste
fenomene numai când e activa si vointa, pe când ele se produc
chiar când vointa nu la voieste. (Filocalia XII)
·
De este la
tine un frate strain, fa cu bucurie lucrul care trebuie si
plecând el, fa-l asemenea. Primeste-l cu bunavointa
si cu frica lui Dumnezeu ca sa nu-i fie vizita spre paguba.
Pazeste-te sa nu-l întrebi lucruri care nu-i sunt spre folos, ci
fa-l sa se roage. Când sade la tine, întreaba-l “Cum te
afli?” si multumeste-te cu acest cuvânt si da-i o carte
ca sa citeasca si sa cugete la cele din ea. De vine
dupa o osteneala, lasa-l s se odihneasca si
spala-i picioarele, iar de-ti spune cuvinte necuvenite, roaga-l
cu iubire: “Iarta-ma, ca sunt slab si nu pot sa port
aceste vorbe.” De este slabit si hainele îi sunt murdare,
spala-i-le, iar de-i lipseste ceva si hainele-i sunt rupte,
coase-i-le. De este drumet si ai la tine niscai credinciosi,
nu-l pune mai presus de ei, dar fa mila cu el din iubirea lui
Dumnezeu, iar de este un frate în trecere pe la tine, pentru Dumnezeu
si-ti cere odihna, sa nu-ti întorci fata de la
el, ci primeste-l cu bucurie împreuna cu credinciosii care se
afla la tine. De este sarac, nu-l trimite fara nimic, ci
da-i lui din binecuvântarea ce ti s-a dat tie de la Dumnezeu,
odata ce cunosti ca cele ce le ai nu sunt ale tale, ci sunt
daruri de la Dumnezeu. Daca un frate îmbie ceva, nu-l deschide sa
afli ce are în el, dar daca arata foarte pretios ceea ce ti
se îmbie, spune-i lui: “Da-mi sa vad ce este în el.” (Filocalia
XII)
·
De esti
în casa cuiva si gazda iese si te lasa singur, sa
nu-ti ridici fata ca sa cercetezi cele aflate în casa lui; nici
sa atingi ceva, sa deschizi vreo usa, vreun vas sau vreo
carte. Spune celui ce iese: “Da-mi sa fac vreun lucru.” Si ceea
ce-ti da, fa-l fara greutate. (Filocalia XII)
·
Numai
Dumnezeu are dreptul sa judece caci El da oamenilor soarta
vesnica. Cel ce judeca pe altul si-l vorbeste de
rau îsi însuseste un drept al lui Dumnezeu si putere
Lui, pe care de fapt nu o are. Se pretinde deci pe sine dumnezeu, fara
sa poata fi de fapt; vrea sa-i ia locul lui Dumnezeu,
fara sa o poata face. (Filocalia XII)
·
A te ruga
pentru cei ce facându-ti rau, te-au ajutat sa te
mântuiesti, imitând pe Hristos, e suprema treapta a iertarii. (Filocalia
XII)
·
De
voiesti sa urmezi Domnului nostru Iisus Hristos pazeste
cuvântul Lui si atârna omul tau cel vechi pe cruce cu El si
pe cei ce te trag de pe cruce trebuie sa-i opresti pâna nu mori.
Si esti dator sa suporti dispretul lor si sa
odihnesti inima celor ce ce-ti fac rau si sa te umilesti
pe tine fata de cei ce voiesc sa te stapâneasca
si sa tii gura ta închisa si sa nu judeci pe
cineva în inima ta. Caci de-ti vine un gând sa judeci pe
aproapele pentru niscaiva pacate, gândeste-te întâi la tine ca
esti mai pacatos, iar cele bune pe care socotesti ca
le-ai facut, sa nu-ti închipui c-au placut lui Dumnezeu.
Astfel nu vei îndrazni sa mai judeci pe fratele tau caci
iubirea slavei de la oameni naste minciuna, iar refuzul ei cu smerenie
face frica de Dumnezeu mai mare în inima. Sa nu voiesti deci
sa fii prieten al celor mai slaviti în lume ca sa nu se
departeze slava lui Dumnezeu de la tine. De faci lucrul tau de
mâna, sa nu-l dispretuiesti, ci ai grija de el în
frica lui Dumnezeu. (Filocalia XII)
·
Când nu
poti suporta cuvântul aproapelui si vrei sa-i
rasplatesti lui, se ridica în inima ta razboaie
sângeroase din pricina celor ce le-ai auzit si te fac sa te
întristezi de cele ce le-ai grait. Si robia pune stapânire pe
tine si te face sa fericesti pe cei ce în parte se
linistesc si-ti înaspreste inima fata de cei
apropiati ca fata de unii ce sunt în afara iubirii. Dar
lupta-te mai degraba sa dobândesti îndelunga rabdare,
care biruieste mânia cu iubirea, care vindeca întristarea cu împacarea.
Acestea ti daruiesc de rugaciunea catre Dumnezeu, caci
iubirea si îndelunga rabdare desfiinteaza mânia
fata de cei de o fire; daca aceasta persista în tine, în
loc sa te mânii împotriva aproapelui, te vei împaca având în tine
plânsul si smerita cugetare. Iar cel ce poate suporta pentru Dumnezeu
si pentru pacea gândurilor sale cuvântul omului dusmanos si
neîntelegator, fiul lui Dumnezeu se va chema si unul ca acesta
poate dobândi pacea sufletului, a trupului si a duhului.(Nu poate avea
cineva pace cu semenii daca nu are pace înlauntrul sau; aceasta
e si o pace între minte (duh), simtire (suflet) si trup. Dar
pacea interioara vine din pacea cu Dumnezeu si aceasta o aduce în om
Duhul Sfânt, care aduce tot continutul interior al omului într-o simtire,
caci numai în Dumnezeu dobândim pacea interioara.) (Filocalia XII)
·
A nu judeca
pe altul înseamna a-l iubi, iar îndelunga rabdare înseamna a nu
gândi ceva împotriva aproapelui. (A nu ma masura pe mine nu
înseamna numai a nu cauta multumirea de masura la care am
ajuns, ci si în a plânge în constiinta ca nu sunt nimic
ca n-am realizat nimic din îndatoririle mele. A nu judeca pe cineva înseamna
sa nu ma opresc numai la a nu-l osândi dintr-un indiferentism
fata de el, ci si sa-l iubesc. În toate relatiile
fata de celalalt nu trebuie sa ma opresc la
nesavîrsirea raului, ci sa înaintez la savârsirea
binelui.) (Filocalia XII)
·
În
îndelunga rabdare trebuie sa arat numai retinerea de la a
raspunde la rau cu alt rau, ci si în a nu avea un gând de
nemultumire fata de el. (Filocalia XII)
·
Daca
n-am aratat iubire aproapelui, nu ne va ajuta Hristos când vom fi
necajiti de vrajmasii nostri, caci Hristos
si-a facut cauza aproapelui nostru o cauza proprie. Dar nici
oamenii nu ne vor ajuta în necazurile noastre. Daca n-am raspândit caldura
iubirii în jurul nostru, nu vom avea nici noi din apropierea noastra
caldura interesului fata de noi. (Filocalia XII)
·
De nu
ierti, nu esti liber de stapânirea unei patimi si
fara voia ta nici Dumnezeu nu te poate face liber. Apoi nu putem fi
liberi unul fara altul; ne conditionam în libertate precum
ne conditionam prin dependenta unul de altul. Ne
daruim libertatea, precum ne impunem robia si ultimul izvor al
libertatii noastre este Dumnezeu. Dar Dumnezeu ne-a creat astfel
ca nu putem primi libertatea de la El si unul de la altul
fara voia noastra de-a ne face unul pe altul liberi. Nu ne poate
elibera Dumnezeu de patima, daca nu vrem sa ne eliberam
si noi. Nu-mi poate darui nici altul liberarea de patima împotriva
lui daca nu voiesc si eu sa ma liberez. Eliberarea de patimi
ce ne-o daruim noi este conditia ca sa fim eliberati
si de catre Dumnezeu – Dumnezeu ne elibereaza deodata pe
amândoi când ne-am eliberat reciproc unul pe altul. (Filocalia XII)
·
Rautatea
pe care o arat altuia ma stapâneste în primul rând pe mine.
Vreau sa dureze în veci raul asupra altuia, va stapâni în veci
raul asupra altuia, va stapâni în veci asupra mea. Vreau sa fie
el în gheena – voi fi eu; nu-l vreau eliberat pe el, nu sunt eu liber. (Filocalia
XII)
·
Când
sezând la chilie îti vine sa judeci pe aproapele, judeca-l
tinând seama de pacatele tale cugetând ca sunt mai mari cele ale
tale decât ale lui. Iar de socotesti ca faci cele drepte, sa nu
socotesti ca am placut lui Dumnezeu. (Chiar în cele morale, omul
când e tare, când e slab. Acestea se succed ca niste perioade, în asa
fel ca atunci când este tare simte mila fata de ceea ce e
slab în el, pâna când aceasta slabiciune se vindeca.) (Filocalia
XII)
