·
Sa alergam cu bucurie
si cu luare aminte catre lupta cea buna neînfricosîndu-ne
de potrivnici nostri care, si daca nu-i vedem privesc la
fata sufletului nostru si de o vor vedea schimbata din pricina
fricii, atunci ne vor ataca si mai puternic cunoscând viclenii ca
ne-am slabanogit. Deci sa ne înarmam împotriva lor cu curaj
caci nimeni nu porneste razboi împotriva celor ce lupta cu
ardoare.
·
Pe cât înfloreste credinta
în inima, tot pe atât se sârguieste si trupul în slujire; iar
când se împiedica în necredinta – cade, caci “Tot ce nu
este din credinta este pacat” (Romani 14,23).
·
Cel ce s-a hotarât în adâncul
sufletului si din toata inima sa nu paraseasca
lupta pâna la cea din urma suflare si sa nu se retraga
nici în fata a mii de morti si primejdii, unul ca acesta nu va
cadea cu usurinta.
·
Îndoiala inimii si nestatornicia
sunt o necontenita pricina de poticnire si primejdii. Cei ce se
muta cu usurinta dintr-un loc în altul sunt cu totul
lipsiti de pricepere caci nimic nu determina o mai cumplita
nerodire ca nerabdarea. Manastirea în care ai intrat
sa-ti fie tie mormânt înainte de mormânt. Nimeni în atare
situatie nu iese din mormânt decât la învierea obsteasca. Iar
daca unii au iesit si altfel, nu uita ca au murit din nou.
Sa ne rugam Domnului sa nu ni se întâmple si noua acelasi
lucru.
·
Daca te-ai legat împreuna
cu altii sa traiesti în comunitate si observi ca
nu sporesti, paraseste-i fara nici o
remuscare, desi cel cercat este cercat oriunde si tot asa
si cel dimpotriva.
·
Multe sunt lucrarile mintii
omului lucrator: meditarea la dragostea lui Dumnezeu, amintirea de moarte,
pomenirea lui Dumnezeu, a Împaratia Cerurilor, a râvnei
sfintilor mucenici, amintirea sfintelor puteri – îngerii, amintirea de
momentul iesirii sufletului, a judecatii, pronuntarea
sentintei, al pedepsei. Toate aceste gânduri sunt mari, iar cele pe care
le-am enumerat i-au facut pe multi neputinciosi a mai
pacatui. Sa începem deci cu cele mari si sa
sfârsim cu cele care nu trebuie uitate.
·
Precum ploaia intrând în pamânt
aduce plantelor o calitate potrivita lor: dulce celor dulci, amara
celor amare, asa si harul daruieste inimilor
credinciosilor în care patrunde neschimbat lucrarile potrivit
nevoilor lor: celui ce flamânzeste i se face hrana, celui ce
înseteaza, bautura preadulce, cel caruia îi este frig –
haina, celui ostenit – odihna, celui ce se roaga – nadejdea
inimii si celui ce plânge – mângâiere.
·
Când primim cu sufletul deschis toate
cele neasteptate întru zdrobirea inimii, atunci cu adevarat ne-am
eliberat de frica.
·
Nu întunericul si aspectul
dezolant al locurilor îi întareste pe draci împotriva noastra,
ci împutinarea si slabiciunea sufletului nostru, dar uneori
si pedepsirea noastra din iconomie.
·
Cel ce s-a facut rob Domnului nu
se teme decât de Stapânul sau, cel ce nu este asa, se teme
pâna si de umbra sa.
·
Cel ce a biruit frica lasa
este vadit ca si-a predat viata si sufletul lui
Dumnezeu.
·
Moise, sau mai bine zis Dumnezeu
porunceste ca cel fricos sa nu iasa la razboi ca nu cumva
ratacirea cea din urma a sufletului sa fie mai mare decât
cea dintâi cadere a trupului, si pe drept cuvânt.
·
Hotarârea neîndoielnica
pricinuieste staruinta în necazuri si în locuri, iar
îndoiala lucreaza necredinta, caderea si
stramutarile dese.
·
Barbatia inimii este
un alt ajutor al sufletului dupa Dumnezeu, precum si lenea este un ajutor
al pacatului.
·
Sa nu te tulburi de cazi în
fiecare zi, nici sa renunti cumva la lupta, ci stai
barbateste si cu siguranta; îngerul care te
pazeste va pretui rabdarea ta. Rana ta este usor de tamaduit
cât este proaspata, dar cele vechi neîngrijite si învârtosate
sunt greu de vindecat si au nevoie de multa osteneala, fier, de
brici si de focul ce le însoteste pentru vindecare. Multe se fac
cu vremea de nevindecat, dar la Dumnezeu toate sunt cu putinta.
