·
Trebuie sa cânti putin
si sa spui putine pe dinafara, sa cercetezi si
sa pazesti putin gândurile caci cel ce are multe
feluri de mâncare la masa sa are placere sa manânce din toate,
iar cel ce manânca un singur fel în fiecare zi nu numai ca n-are
placere în ea, ci cu vremea se si scârbeste. Sta în puterea
celor desavârsiti sa se împartaseasca
în fiecare zi de acelasi fel de mâncare fara a se scârbi. Cât
despre cântare si despre rostirea pe dinafara sa nu te legi pe
tine, ci fa dupa puterea data tie de Domnul. De citit
si de rugaciune sa nu te lipsesti. Fa putin din
aceasta, putin din aceea si asa vei cheltui ziua placând
lui Dumnezeu. Parintii desavârsiti ai nostri n-au
avut o regula (pravila) pentru ca toata ziua le era lor pravila:
sa cânte putin, sa rosteasca putin pe dinafara,
sa-si cerceteze putin gândurile, sa se ocupe putin cu
mâncarea …… iar acestea toate cu frica lui Dumnezeu.
·
Oricine lauda dulceata
cuvintelor lui Dumnezeu, dar nu se hraneste din ea o face sa
para amara. . Oare nu e amar cuvântul: “De voieste cineva
sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia
crucea si sa urmeze Mie.”? Iar de este dulce pentru ce vrând sa
împlinim voia proprie îl respingem? Cel ce se arata pe sine cunoscând
calea care duce la cetate întreaba de ea fie din dispret, fie ca
sa ispiteasca pe cel întrebat si sa râda de el, iar de
cunoaste calea dar nu umbla pe ea este judecat ca unul ce o
nesocoteste. Deci, daca cineva arata fratelui sau calea,
dar nu are grija sa mearga el însusi pe ea, e socotit
vinovat.
·
“Nu cauta pe Domnul si nu
întreba unde locuieste.” (Sisoe) Ce-ti voi spune deci tie care
ai parasit straduinta de a cerceta pacatele si
doresti sa ma vezi pe mine “Vierme împutit, pamânt
si cenusa”? (Iov 42,6) (Sa nu cautam
sa aflam teoretic prea multe despre Dumnezeu, izvorul puterii
noastre, ci sa ne folosim de ea. Nu cere unui sarac ca mine, spune
batrânul, sa-ti dau cunostinta lui Dumnezeu pe care nu
o posed.)
·
Ceasurile si cântarile sunt
predanii bisericesti si bune pentru conglasuirea întregului
popor; la fel în manastiri pentru conglasuirea celor din
obste. (Cântând toti laolalta se produce o unitate de cuvânt de
gândire si simtire a celor din biserica, o simfonie.) Cei din
Schit însa nu au ceasurile, nici nu cânta imnuri, ci
savârsesc lucrul de mâna, mediteaza si fac
putina rugaciune de unul singur. Iar stând la rugaciune
trebuie sa te eliberezi de omul cel vechi, sa zici Tatal nostru
sau sa le faci pe amândoua, apoi sa sezi la lucrul de
mâna. Cât priveste prelungirea rugaciunii când stai în picioare,
daca te rogi neîncetat potrivit Apostolului (I Tes 5,17), nu
trebuie sa o reiei de câte ori te ridici caci mintea ta e toata
ziua la rugaciune. Dar când te asezi la lucrul de mâna trebuie
sa spui din inima sau sa rostesti psalmi, iar la sfârsitul
fiecarui psalm sa te rogi sezând: “Dumnezeule
miluieste-ma pe mine ticalosul.” De esti hartuit
de gânduri atunci adauga: “Dumnezeule, Tu vezi necazul meu,
ajuta-ma!” Când deci ai facut trei rânduri în plasa,
scoala-te la rugaciune si plecând genunchii si sculându-te
spune la fel rugaciunea amintita. La vecernii, cei din Schit spun 12
psalmi si la sfârsitul fiecaruia în locul doxologiei (Slava
Tatalui…) spun Aliluia si fac o rugaciune; la fel si
noaptea spun precum voieste: unul spune psalmi din inima, altul
îsi cerceteaza gândurile sale sau citeste Vietile
parintilor. Dupa ce citeste 5-8 foi trece pe urma la
lucru de mâna. Cel ce cânta sau rosteste psalmi din inima
trebuie sa-i rosteasca cu buzele daca nu-i prin apropiere
cineva.
·
Ţi-am spus-o de multe ori:
Trezeste-te din somnul cel greoi caci nu stii ceasul în care va
veni Domnul!
·
În privinta somnului de noapte,
roaga-te de doua ori seara socotind apusul soarelui. Slavind
astfel pe Dumnezeu, dormi apoi sase ore, apoi scoala-te la priveghere
si petrece asa celelalte patru ore. Vara fa la fel dar scurtând
timpul si spunând mai putini psalmi pentru scurtimea noptilor.
·
În privinta hainelor, cel slab
trebuie sa aiba pentru neputinta lui haine de vara si
de iarna, iar cel ce a ajuns sa suporte cum zice Apostolul foamea,
setea si golatatea, poate petrece timpul cu o singura
haina. Dar sa nu ne înaltam frate în cuget, ci sa
ne lasam dusi spre cele smerite si sa nu murmuram
având doua sau trei vesminte.
·
Frate, sunt uimit si ma
minunez când cei din lume dorind sa câstige se razboiesc,
dispretuiesc fiarele salbatice, cursele tâlharilor, primejdiile
marii si însasi moartea nedescurajându-se câtusi de
putin datorita bogatiei râvnite, chiar daca nu sunt
singuri ca o vor dobândi. Iar noi ticalosii si
molesitii care-am primit putere sa calcam peste
serpi, scorpioni si peste toata puterea vrajmasului,
noi care am auzit: “Eu sunt, nu va temeti!”, care stim limpede
ca nu ne luptam din puterea noastra, ci din puterea lui Dumnezeu
care ne întareste si ne înarmeaza, suntem atât de
lipsiti de curaj – mai fricosi decât femeile. Dar de unde vine
aceasta? De acolo ca trupurile noastre n-au fost strapunse de frica
Lui (Psalmi 118,120), ca glasul suspinului nostru nu ne-a
facut niciodata sa mâncam pâinea (Psalmi 101,56). Ia
aminte ca moleseala, nepasarea si iubirea de trup nu ne
lasa nici sa rasuflam. De vrei sa fii râvnitor,
osteneste-te, sileste-te, teme-te de Dumnezeu si El va face voia
ta, caci a spus ca “va face voia celor ce se tem de El”. (Psalmi
144,19)
·
Cât despre citit, este de folos a
citi “Vietile Parintilor” caci asa se lumineaza
minte în Domnul.
·
Crede mie frate ca stiu un
om pe care-l cunoaste numai Domnul ajuns la o astfel de masura,
ca odata sau de doua ori, ba chiar de mai multe ori pe
saptamâna este cucerit de hrana duhovniceasca si
dulceata ei îl face sa uite cu totul de hrana simtita. Apoi
când vine la împartasirea de ea nu voieste sa se
împartaseasca simtindu-se satul si scârbit
de ea. Iar daca totusi se împartaseste, se
defaima pe sine zicând: “Pentru ce nu sunt întotdeauna asa?” si
doreste sa mai primeasca din aceea. (Se afirma aici taina
necuprinsa a intimei legaturi dintre suflet si trup. La urma
urmelor, trupul este rationalitate plasticizata si sensibilizata
plina de lucrarea spiritului uman si în ultima instanta
de Duhul dumnezeiesc. De ce n-ar sustine atunci Duhul acest suport al
vietii spirituale printr-o lucrare intensa a Lui în sufletul omenesc,
deci si în trup fara sa recurga la noi adaosuri de
materie pe care el sa o prefaca în materie vie si însufletita
a trupului? În afara de aceasta, materia este în ultima analiza energie
concentrata. Poate ca noi, prin puterea spiritului nu
actualizam toata energia concentrata în trupul nostru. O lucrare
mai intensa a Duhului poate actualiza lucrând direct asupra trupului, sau
prin spiritul nostru mai multe zacaminte de energie condensata
în trupul nostru. Mai condensate sunt aceste energii în oase, alipirea lor de
carne poate avea ca urmare o umplere a carnii de mai multe energii încât
se poate trai o vreme mai îndelungata fara o hrana
noua. Dar aceasta poate fi si urmarea concentrarii tuturor
gândurilor într-un singur gând îndreptat spre Dumnezeu, ceea ce atrage în
gândul astfel concentrat dar si în oasele unificate si lipite de trup
puterea Duhului Sfânt care actualizeaza mai multe energii concentrate în
ele.)
·
Iarna nu se bea mult, de asemenea
trebuie sa se manânce mai putin, adica din toata
cantitatea bucatelor se micsoreaza a 12-a parte, iar din vin si
apa câte o jumatate de pahar de fiecare. Daca te tii tare
si nu obosesti, este bine sa bei odata pe zi, iar de nu
poti, bea de doua ori, dar de fiecare mai putin. În vremea
miscarilor si razboaielor gândurilor trebuie sa mai
tai putin din masura obisnuita, înca o a 12-a parte
si o jumatate de pahar de bautura încât mâncarea sa
fie micsorata cu doua uncii, iar bautura cu un pahar.
·
Cei ce se cârmuiesc pe ei
însisi bine si cu dreapta socoteala, tin seama de
trup si de înclinarea lui caci a mânca dupa pofta
înseamna a pofti sa manânci nu dupa trebuinta trupului
ci din lacomia pântecelui. Iar de vezi ca cineva din înclinare
doreste mai multe legume verzi decât uscate, dar nu din pofta, ci
pentru ca este mai usor, aceasta este ceva deosebit caci
exista firi care primesc mai bucuros bucate dulci, altele sarate sau
acre. Aceasta nu este patima sau lacomie. Dar a pofti si a dori
mâncarea este pofta si ea este slujitoarea lacomiei pântecelui.
Deci când lucreaza împotriva ei si te folosesti de mâncare din
trebuinta, nu o faci din lacomia pântecelui.
·
Noi punând piciorul pe prima treapta
a scarii sa nu voim sa urcam îndata la cea mai de sus.
Daca înfaptuim cele de la mijloc ajungem prin înfrânare si la
cele mai multe caci cei ajunsi la aceasta masura pot
sa fie precum zice Apostolul si satui si flamânzi
pentru ca s-au învatat în toate. (Ramân stapâni pe
ei însisi si când sunt satui si când sunt
flamânzi pentru ca s-au deprins sa se stapâneasca în
ambele cazuri.)
·
A fi molesit, a nu voi
sa sporesti cum ti-o cere însasi firea, înseamna
a te lasa stapânit si purtat ca un obiect. Dar fiind om nu
poti fi redus prin trândavie la starea totala de obiect, ci
devii robul patimilor. A fi molesit înseamna a te lasa închis în
închisoarea neputintei si monotoniei plictisitoare, înseamna a
cadea din plinatatea fiintei într-o existenta
paruta, într-un cosmar în care nu faci si nu mai poti
face nici un gest de eliberare, ci cu tine se fac, desi ti se pare
ca faci tu însuti lucruri care nu le faci de fapt tu. Aceasta este
moartea sufleteasca de pe pamânt care culmineaza în viata
de apoi.
·
Dormitul pe scaun te duce cu timpul
la smerenie, însa preda-te lui Dumnezeu în frica Lui.
·
Asculta frate! Ai ajuns
slabanog de vrei sa fii slujit de altul? Nu-ti dai seama
ca aceasta este spre osânda, mai ales pentru un tânar care mai
degraba ar trebui sa slujeasca altuia? Crede-ma ca eu
pâna ce n-am primit înstiintare de la Dumnezeu sa ma
linistesc în izolare, ma slujeam singur chiar în vreme de boala
pregatindu-mi putina mâncare si aprinzând focul. Nu face
ceea ce faci ca de nu vei muri în chip pacatos, ci de ai vreo nevoie,
nu vorbi mai mult de ea decât este trebuinta, caci cel ce nu
si-a zidit chilia sa cum o va zidi pe a altuia? Nu stii ca
Domnul a zis: “Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca sa
slujeasca”? nu te lasa abatut de la cestea ca de nu
“sângele tau va fi asupra ta” (III Împarati 2,38). Am
întrebat si am auzit ca un tânar nu foloseste alt
tânar chiar de l-ar adapa cu cunoasterea întregii Scripturi.
·
Vegheaza frate ca esti
muritor si vremelnic. Strânge calul tau în frâul
cunostintei ca nu cumva privind ici si colo sa
înnebuneasca dupa femei, mai bine zis dupa barbati
si sa te arunce pe tine calaretul lui. Roaga-te
lui Dumnezeu ca sa “întoarca ochii tai ca sa nu vada
stricaciunea”. De vei dobândi o inima de barbat vor fugi de la
tine toate razboaiele. Fa-te usturator ca spirtul pe rana
si nu lasa sa se adune împuticiunea si
necuratia. Dobândeste plânsul ca sa te înstrainezi pe
tine de îndrazneala ce destrama sufletele celor ce au câstigat-o
pe aceasta. (Calul e altceva decât calaretul; pofta trupului
si vrerea pacatului stârnita de aceasta pofta altceva
decât adevaratul stapân peste toate cele din care se constituie omul,
desi voia subiectului poate ceda si se poate pune într-o anumita
masura în slujba poftei si a pacatului. Subiectul este
târât oarecum fara voia lui sau cu pe jumatate de voie în cele
pe care pe de alta parte le simte contrare lui, putând fi dus prin
repetitie pâna la moartea sufleteasca încât omul sa
devina un fel de automat, sau obiect purtat de impulsuri regulate în colo
si-ncoace.)
·
Nu toti care sunt în
manastire sunt monahi, ci cel ce face lucrul monahului pentru ca
s-a spus: “Nu tot cel ce-Mi zice Doamne, Doamne va intra în
Împaratia Cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu Care
este în ceruri.” Deci de ce-ti râzi de tine frate nenorocit caci de
întrebi si nu starui, ci întrebând iarasi le spui altora
cautând slava desarta si sa placi oamenilor. Pentru
aceasta culcându-te esti ispitit si vine asupra ta demonul care te înabusa
si pentru aceasta îngaduie Dumnezeu sa fii pedepsit prin îndepartare
ca sa te ocarasti pe tine însuti, dar tu nu
întelegi. Acesta este timpul care ni s-a dat sa ne cercetam
patimile noastre si de a ne tângui. Când sezi în chilia ta si
esti supus ispitelor ocaraste-te pe tine în toate si
arunca neputinta ta înaintea lui Dumnezeu si El te va ajuta
si-ti va da putere ca sa sporesti întru El.
·
Când ai vreo suferinta în
trup, te înfrânezi de la lucrurile care te vatama, atunci de ce dar
nu lupti sa te înfrânezi când sufera sufletul? Foloseste
puterea ta si Dumnezeu te va ajuta pentru rugaciunile sfintilor
caci înseteaza sa vada mântuirea noastra Cel ce s-a
jurat pe sine ca “nu voieste moartea pacatosului, ci
sa se-ntoarca si sa fie viu.” Adauga si tu cei
doi banuti ai tai si-L vei bucura pe El ca si
vaduva aceea. Leaga-ti barca de corabia Parintilor
tai si acestia te vor cârmui spre Iisus.
·
În privinta limbii, a pântecelui
si a îndraznelii fa si tu ce poti ca sa
te-nfrânezi caci fara osteneala, trezvia si plânsul din
inima, nu pot fi tinute. Adu-ti aminte ca “mult poate
rugaciunea lucratoare a dreptului”.
·
Nu cauta sa te
slujeasca cineva, ci slujeste-te singur!
·
Trebuie întru totul sa ne lipim
de Sfintii Parinti si din pilda vietii lor, din
vorbirea si suspinul acestora sa ne umplem de pocainta cea
dupa Dumnezeu. Aceasta se aseamana cu ceea ce faceau oile
lui Iacov, care privind la nuielile din apa, zamisleau si
nasteau dupa chipul lor pestrit. Astfel daca
întiparim si noi pildele lor ca sa ne folosim în acelasi
fel de lucruri, nu vom întârzia sa pasim pe aceeasi cale cu
ei.
·
A fi desavârsit
înseamna dupa Sfântul Apostol Pavel a tinde mereu în sus: “Cele
dinapoi uitându-le si spre cele dinainte întinzându-ma” (Filipeni
3,13). Aceasta este desavârsirea omului: tensiunea continua,
neoprirea, nealunecarea în jos, este desavârsirea în mers cu privirea
atintita la tinta finala.
·
De voiesti sa te
mântuiesti cu adevarat, asculta cu fapta: ridica de la
pamânt picioarele tale si înalta-ti mintea la cer
si acolo sa-ti fie cugetarea ziua si noaptea. Dispretuieste-te
cu toata puterea ta, noaptea si ziua, luptându-te sa te vezi
putin mai prejos de orice. Aceasta este calea cea adevarata
si afara de ea nu este alta pentru cel ce voieste sa se
mântuiasca în Hristos care-l întareste pe el. Cel ce
voieste sa alerge! Cel ce voieste sa alerge! Cel ce voieste
sa alerge! Sa alerge sa ia cununa. Îti dau marturie
despre aceasta înaintea lui Dumnezeu cel viu Care voieste sa
daruiasca viata vesnica tot celui ce voieste. De
voiesti, lucreaza frate!
·
Binele îl câstigi
miscându-te, numai cel ce ramâne lenes în cele rele, nu se
misca, nu alearga, iar miscarea este sustinuta de
vointa. Cel ce “se lasa în voia raului” nu se
misca propriu-zis, este inert pentru ca nu se foloseste de
vointa. Cel ce vrea sa faca binele, sa fie bun,
voieste sa fie mereu mai bun, sa faca tot mai mult bine. În
rau se aluneca tot mai jos, aproape lipsit de orice vointa;
binele are o tinta niciodata deplin ajunsa – e Dumnezeu.
Raul n-are nici o tinta sau îndeamna doar la repetarea unei
placeri de scurta durata. Fericirea vesnica
încununeaza o vointa ce se întareste continuu.
Trândavia nu realizeaza pe om si de aceea nu se încununeaza
cu fericirea plinatatii netrecatoare a vietii.
·
Cel ce voieste sa
biruiasca se si sileste pe sine fie la post, fie la priveghere,
fie la orice alt lucru. De pilda, daca e dator sa nu
manânce cum e obiceiul pâna la ora noua dar slabiciunea îi
cere sa manânce la ceasul al treilea (9), sa se sileasca
sa nu manânce pâna la ceasul al saselea (12). Cu
privegherea, la fel, caci astfel silinta se împotriveste
lucrarii dracilor. În ceea ce priveste pogoramântul, aceasta
este un ajutor dat trupului. (Nevointa aceasta perseverenta si
tenace este un mijloc de întarire a vointei sau a spiritului
împotriva pornirilor inferioare care-l robesc pe om. Pofta e printre primele,
mânia – dintre ultimele. Numai omul întarit prin nevointa, omul
linistit si generos se poate face lacas al Duhului
Dumnezeiesc. Numai el este liber pentru relatia de iubire
adevarata cu Dumnezeu si cu semenii. Numai acest om este tare
si nu e preocupat din slabiciune pentru sine. Demonii îl slabesc
pe om cu aparenta ca-l fac sa se preocupe de sine sau cu acest
scop.)
·
Fratilor, plâng si ma
tânguiesc pentru mânia ce ne ameninta caci toate le facem
împotriva a ceea ce trebuie. Fiindca s-a spus: “De nu va prisosi dreptatea
voastra mai mult decât a carturarilor si fariseilor nu veti
intra în Împaratia Cerurilor”, si faradelegile
noastre au întrecut cu mult pe cele ale celorlalte neamuri.
·
Împotriveste-te
rautatii si Domnul îi va aduce pe dusmanii tai
sub picioarele tale, cei potrivnici ajungându-ti în cele din urma
prieteni. Lupta-te pâna la moarte pentru adevar si Dumnezeu
va lupta pentru tine. Nu cere ajutor de la oameni, caci cel ce-si
pune nadejdea în ei cade repede, iar ajutorul lui Dumnezeu întrece cu mult
ajutorul a zeci de mii de oameni. Pentru aceasta a zis Proorocul: “Domnul este
ajutorul meu si nu ma voi teme, ce-mi va face mie omul.”
Sprijineste-ti deci inima ta în Domnul,
îmbarbateaza-te si fii tare, iar El va fi negresit
lânga tine. (Numai luptând cu toata puterea, e prezent si
Dumnezeu în tine, luptând cu puterea Lui împreunata cu puterea ta.
Daca lupt molesit, Dumnezeu nu lupta cu tarie în mine. În
taria luptei mele este prezenta taria luptei lui Dumnezeu.
Dumnezeu vrea sa fii tare, dar nu sunt tare de nu simt puterea mea
încordându-se. Însa în încordarea aceasta este lucrator Dumnezeu pe
masura ei.)
·
Daca la Dumnezeu toate sunt cu
putinta si asa credem, sa facem întru El tot ce putem
iar El îi va nimici pe cei ce ni se împotrivesc caci “El risipeste
sfaturile neamurilor si nimiceste uneltirile cârmuitorilor. Iar voia
Lui ramâne în veac.” (Psalmi 32,10) Sustine pe cât poti
adevarul si lupta-te pentru el. Sa stam întru
adevar si nu vor întârzia dusmanii sa vina la
picioarele noastre. Astfel se va slavi Dumnezeu prin robii Sai.
·
Sfântul Varsanufie cere ca omul
sa nu se robeasca unei legi pe care sa si-o dea odata
pentru totdeauna, ci sa lucreze de fiecare data asa cum
împrejurarea îi spune ca este de folos. Libertatea în bine, aceasta e
recomandarea. Sa nu se îngradeasca omul printr-o lege a repetitiei
formale.
·
Sa nu te molesesti cu
trupul caci te va doborî! (Moleseala trupului este moleseala
sufletului; trupul trândav si pretentios a scapat de sub puterea
si controlul sufletului sau sufletul nu mai are putere asupra lui. Este un
trup care cedeaza usor la orice ispita, care nu vrea si de
aceea nu mai este în stare sa se încordeze fara greutate.)
·
Frate, “silirea în toate” si
smerenia îl duc pe om de graba le sporim.
·
Sa nu judeci pe cineva, sa
nu dispretuiesti sau sa smintesti pe cineva. Nu gândi
despre cineva cele ce nu le-ai vazut la el caci aceasta-i spre
pieirea sufletului. Ia aminte la tine si asteapta moartea cea
grabnica. Spune-ti cuvântul fericitului Arsenie: “Arsenie pentru
ce-ai iesit din lume? Ce-ai venit sa cauti aici?” Alearga
spre Iisus ca sa-L apuci. De vrei sa te mântuiesti
iuteste-ti pasul ca sa te afli în aceasta buna
împreuna-vestire cu sfintii Batrâni. De vrei sa te
mântuiesti lucreaza!
·
Este o mare bucurie sa
ceara cineva un lucru cu frica lui Dumnezeu. Acesta va îndrazni
sa creada ca cererea lui se va împlini. Dar daca ceri
samânta pentru ogorul tau, cultiva-l ca sa-l
pregatesti pentru plivirea ei, caci despre pamântul cel bun
si cultivat se spune ca a dat câte o suta de roade pentru una.
·
Nu poate fi omul tare decât în
Dumnezeu. Când este singur este slab. În omul credincios nu se poate deosebi ce
este al lui de ce este al lui Dumnezeu. Lui i se pare ca tot ce face,
Dumnezeu face dar pune atâta râvna ca si cum totul ar depinde de el
caci fara râvna si efortul lui n-ar lucra Dumnezeu,
însa chiar râvna lui îsi are provenienta de la Dumnezeu. Va fi
tras la raspundere daca n-a lucrat asa cum voieste
Dumnezeu, sau va fi rasplatit daca lucreaza asa. Dar
n-ar fi putut lucra cum vrea Dumnezeu daca n-ar fi avut întarirea lui
Dumnezeu si e osândit când n-a lucrat asa pentru ca n-a primit
ajutorul lui Dumnezeu.
·
Numai prin multe lupte repetate se
întareste omul în asa fel ca ispita sa nu mai aiba
putere asupra lui.
·
Ni se cere sa facem ceea ce
sta în puterea noastra si nimic mai mult caci
acoperamântul si mila lui Dumnezeu va întari neputinta
noastra.
·
De unde vine trândavia
si ce trebuie facut când se iveste ea?
Este o trândavie a firii din oboseala si una de la draci. De
voiesti sa le deosebesti cerceteaza astfel: cea de la draci
se iveste în cineva înainte de timpul când are nevoie de odihna,
caci începând sa lucreze înca înainte de a ispravi o treime
sau o patrime din lucrare, trândavia îl îndeamna sa lase lucrul
si sa se scoale. Deci nu trebuie sa primeasca îndemnul ei,
ci sa faca rugaciune si sa sada la lucrul
lui cu rabdare. Astfel, vazând vrajmasul ca omul face
rugaciune tocmai din pricina trândaviei, pentru a nu-i mai prilejui
asemenea fapta fuge. Cea a firii se iveste când omul se
osteneste peste putere si se sileste a lucra mai mult decât
poate. Astfel trândavia firii se naste din neputinta trupului.
În acest caz trebuie sa-si încerce omul puterea si
sa-si odihneasca trupul în frica de Dumnezeu.
(Trândavia care este produsa de o prea mare oboseala a trupului
are în ea ceva spiritual si care arata în ea o influenta a
celui rau. Simt o trândavie pentru ceva si atunci când fac ceea
ce nu-mi produce o placere trupeasca, este un fel de autosugestie,
descurajare care tot prin autosugestie se poate învinge. Ea se învinge cu
vointa dovedind astfel ca ea provine si dintr-o vointa
slaba.)
·
Daca din trândavie se
naste o atipire care ma împiedica de la lucrul pe care-l
fac, oare trebuie sa ma ridic sau sa ramân sezând?
Sa te ridici si sa nu încetezi a te ruga lui Dumnezeu si va
alunga Domnul atipirea de la tine.
·
Foloseste toata puterea ta
caci multi au fost cu Iisus si multi s-au înstrainat
de El.
·
Cel ce cauta cu adevarat
viata vesnica se straduieste sa
pazeasca cuvântul lui Dumnezeu pâna la varsarea sângelui în
taierea voii sale.
