Patimi – ispite

ˇ        Îti poruncesc sa nu ma tulburi cu cererea unei convorbiri caci nu fac deosebire între oameni atât timp cât traiesc!

ˇ        A raspunde raului cu rau, a cauta satisfacerea placerii, da impresia ca întareste fiinta noastra. Pe aceasta se întemeiaza argumentarea paruta rationala a ispitei. Trebuie sa demascam falsitatea acestei argumentari aratând ca “întarind” prea mult trupul, întarim pentru un timp ceea ce este pieritor slabanogind însa în acelasi timp puterea si libertatea noastra ca subiect. Peste tot cei doi batrâni vad mântuirea omului prin a ceea ce este netrecator în fiinta lui. Cel bun este tare si puternic: savârsirea binelui este o întarire reala a existentei; ontologicul deplin implica eticul – Hristos întareste pe om pe cruce comunicându-ne taria Lui de a suporta si noi greutatile si ispitele, ne face si fiinta noastra tare pentru ca o face buna.

ˇ        Ispita ca o samânta a raului este primita de om prin cedarea lui, prin faptul ca nu lupta ca sa nu se semene ea în el. Omul primeste ispita printr-un act de slabiciune, este o cedare în fata falsei argumentari.

ˇ        Îngerii rai – demonii, pot face rau oamenilor prin distrugerile de produse în natura deoarece exista posibilitatea de lucrare tainica a spiritului asupra naturii.

ˇ        Omul pacatos este ros de patimi ca de niste viermi, este sfâsiat de ele traindu-si starea de descompunere prin ele. Este închis de ele în temnita egoismului sau întunecat. Sub masca satisfactiilor de scurta durata ca niste spasme, oferite de lume, se ascunde o mare nefericire.

ˇ        Daca ne-am departat de rele si ne-am înstrainat de mestesugarul lor – diavolul, cu noi este Dumnezeu. Daca ni s-a facut amara dulceata lumii si ni s-a îndulcit dorinta de faptele cele bune având totdeauna vietuirea în ceruri (Filipeni 3,20), cu adevarat cu noi este Dumnezeu. De vedem pe toti oamenii ca pe unul si toate zilele deopotriva, cu adevarat cu noi este Dumnezeu. Daca-i iubim pe cei ce ne osândesc, ocarasc, dispretuiesc si ne pagubesc ca pe cei ce ne iubesc si ne lauda, cu adevarat cu noi este Dumnezeu. Semnul de a fi ajuns cineva la masura aceasta este ca îl are întotdeauna cu sine pe Dumnezeu caci de fapt Dumnezeu chiar este totdeauna cu el, iar cel ce nu este în felul acesta si nu-l are pe Dumnezeu cu sine, le va avea negresit pe cele ale celui potrivnic si urmarea o cunosc toti cei ce au minte.

ˇ        Este propriu celor desavârsiti sa lase gândul sa intre în inima lor ca apoi sa-l scoata, tu însa nu lasa focul în padure ca sa nu o arda. Nu lasa sa-ti ia hainele ca sa nu fii nevoit sa le iei înapoi cu mare lupta si sudoare. Deci nu te juca cu tulburarea caci sigur nu vei ramâne neclintit în aceasta lupta!

ˇ        În ceea ce priveste boala ta, daca trupul primeste hrana în fiecare zi si totusi slabeste, atunci este de la draci.

ˇ        Când ne închipuim persoane cu care ne certam avem de-a face cu ispita despartitoare a diavolului din pricina mândriei sau a ambitiilor noastre din pricina ca ne amintim de niscai jigniri ce ni s-au adus. Când ne închipuim persoane care stârnesc în noi pofta desfrâului care în betia ei uita de toate, avem de-a face cu miscari iscate în noi de îmbuibarea care-i stapânita si ea de egoismul lor. Ispitele din placere ne vin noaptea iar cele de mândrie – ziua.

ˇ        Ispitele semanate de draci îndeamna la pacate care la început par dulci dar pe urma lasa o amaraciune care devine de nesuportat prin dezvoltarea lor în vicii. Omul are o dulceata în sine si o raspândeste si în afara; omul bun îi îndulceste pe toti pe masura bunatatii lui, de aceea toti sfintii comunica o dulceata sufleteasca. Omul rau îi amaraste si îi agita pe toti. Atât bunatatea cât si rautatea au o forta iradianta: de aici se vede ca atunci când cineva devine rau fara sa fi suferit vreo influenta vazuta pe masura rautatii lui, trebuie sa fi primit aceasta influenta de la fiintele nevazute.

ˇ        Ai pacatuit? Linisteste-te din tulburarea pacatului si nu lua în seama cele rele, ci cele bune caci cel bun ia în seama cele bune, iar cel rau – cele rele (Mt.12,35). Ridica-te iarasi sustinut de mâna lui Dumnezeu si sa nu crezi gândurilor tale caci dracii îti arata lucrurile precum voiesc ei. Asigura-te deci împotriva lor caci sunt cumplit de rai si plini de furie împotriva noastra – Domnul sa-i alunge pe ei degraba de la tine!

ˇ        Pizma diavolului orbeste inima ta ca sa cugeti cele rele în locul celor bune si cele amare în locul celor dulci si asa sa ai parte de osânda împreuna cu cel ce zice binelui rau si dulcelui amar si cu cel ce socoteste lumina întuneric si întunericul lumina (Isaia 5,20). (Aceasta este minciuna care nu împiedica numai cunoasterea realitatii, ci conduce viata celui ce o sustine sau si-o însuseste si celor amagiti de el pe drumul fals, pe drumul esecului lor, al strâmbarii fiintei umane, a slabirii ei si a unirii ei cu nefiinta. Luând întunericul drept lumina toata fiinta se scufunda în întuneric nemaivazând nici un sens al existentei, toata fiinta se cufunda în felul acesta în non-sens).

ˇ        Trebuie oare sa îmbrac vesmânt rânduit anume pentru slujba Liturghiei, sau sa sa-mi acopar cu o haina pâna la calcâie? Agoniseste-ti mai degraba hlamida duhovniceasca care îi face placere lui Dumnezeu. Haina pâna la calcâie înseamna omorârea madularelor. Spune-mi frate, daca omul poarta o porfira întreaga din matase si este desfrânat, îl curateste cumva vesmântul de curvie sau de alte patimi? Deci ce va fi cu cei vrednici de Sfintele Taine dar sunt lipsiti de vesminte? O singura haina ne-a poruncit Domnul sa purtam – pe cea a curatiei.

ˇ        Însasi retinerea de la pacate înseamna izbavirea de ele caci aceasta aduce taria manifestata de ea si o transformare în fiinta omului, dat fiind ca retinerea înseamna o frica continua de Dumnezeu, un fel de traire a puterii lui în om.

ˇ        Rabdarea bolilor si a necazurilor cu sentimentul ca sunt o certare a lui Dumnezeu spre îndreptare si însanatosire, produce si ea o mutatie treptata în fiinta omului împreunata cu scaparea de pacate prin retinerea de la ele. Pacatul si virtutea sunt stari totale ale fiintei umane care se modifica prin liberul arbitru al omului. Acolo unde se neaga pacatul si virtutea se neaga libertatea si putinta de schimbare în bine sau în rau a firii omenesti prin libertate omul fiind considerat ca o bucata a naturii în care se împlinesc legile firii fara voia lui.

ˇ        Sunt tulburat de patimile sufletului meu; spune-mi pentru Dumnezeu ce sa fac ca sa ma usurez de ele? Frate, cel ce voieste sa se mântuiasca si doreste cu dinadinsul sa fie copilul lui Dumnezeu sa agoniseasca: smerenie, supunere, ascultare si neîndrazneala. Ia seama ca ai spus: “Ce sa fac?” si iata ca ti-am zis! Si îti dau chezasie ca nu vei mai fi stapânit nici de vrajmasi, nici de patimi.

ˇ        Semnul învoirii sta în a place acel lucru omului si a se îndulci în inima lui cugetând la el cu placere. Iar când cineva se împotriveste gândului si lupta cu sârguinta sa nu-l primeasca arata ca nu primeste învoirea ci mai vârtos o respinge, iar aceasta lupta pricinuieste omului probare si sporire.

ˇ        Când cineva este ispitit de pofta sa, este semn ca n-a avut grija ci si-a lasat inima sa se pogoare la cele savârsite de el mai înainte si astfel îsi aduce singur asuprasi mânia din pofta proprie.

ˇ        Diavolul cauta sa puna stapânire pe om prin toate pacatele si patimile. Omul este chemat sa lupte pentru a scapa de orice forma de stapânire a lui pentru ca înlaturând orice acoperis al celor relative care îl pot stapâni sa se afle în comuniune nemijlocita cu Dumnezeu Cel absolut nesupus planului celor relative, libertatea iubirii depline, Dumnezeu fiind iubire, nu-l face pe om rob, nu-l stapâneste propriu zis. Când omul ajunge sub vreo stapânire, s-a despartit de Dumnezeu , s-a supus domniei fortelor inferioare care întrerup legatura cu Dumnezeu.

ˇ        Demonii îti aduc gânduri ispititoare pentru ca nu le cunosti rafinatele uneltiri, sau Dumnezeu îi lasa sa faca aceasta pentru a spori si tu în cunoasterea subtilitatilor binelui ce se opune subtilitatilor mincinoase ale raului.

ˇ        Pazeste-ti limba de la grairea desarta, pântecele de placere, iar pe aproapele pazeste-l de mânia ta. Agoniseste neîndraznirea, nepretuirea de sine, dragostea fata de toti si tinerea lui Dumnezeu în minte gândindu-te ca curând te vei arata în fata Lui. Sa le ai pe toate acestea în tine si pamântul tau va aduce câte o suta roada lui Dumnezeu.

ˇ        Alungarea patimilor – patimile sunt necazuri si Domnul nu ne-a ferit de ele ci a zis: “În ziua necazului cheama-Ma pe Mine si te voi izbavi si Ma vei slavi.” deci în orice patima nimic nu e mai de folos decât a chema numele lui Dumnezeu. Cât despre împotrivirea în cuvânt, ea nu este cu putinta oricarui om, ci numai celor puternici carora dracii li se supun, caci daca vreunii din cei neputincigsi încearca una ca aceasta, dracii îsi râd de el ca de unul ce vrea sa se împotriveasca aflându-se deja sub puterea lor. La fel certarea lor este cu putinta numai celor mari care au putere, noua celor slabi nu ne este dat decât sa alergam la numele lui Iisus caci patimile sunt draci dupa Sfânta Scriptura si acestia ies în numele lui Iisus. Deci ce voiesti mai mult de atât? Dumnezeu sa te întareasca si sa-ti dea putere în frica Lui.

ˇ        Daca manânca cineva vreo mâncare si se vatama la stomac, la splina sau la ficat si prin îngrijirea si priceperea doctorului se vindeca, numai e cu negrija de sine ca sa nu-l ajunga ceva si mai rau, ci îsi aduce aminte mereu de primejdia dinainte cum a spus si domnul celui vindecat de El: “Vezi, te-ai facut sanatos, de acum sa nu mai pacatuiesti ca sa nu patesti ceva mai rau.”

ˇ        Raul nu se poate desfiinta cu rau niciodata!

ˇ        Exista o pace din partea patimilor de scurta durata – este multumirea fiarei care s-a saturat, e pacea trupului obosit de spasmul placerii, dar patima se va trezi din nou.

ˇ        Când te lupta vreun gând rau cheama fara tulburare numele lui Dumnezeu si va fi alungat acel gând.

ˇ        Ce sa fac, caci sunt tulburat de razboiul lacomiei pântecelui, al iubirii de argint si al altor patimi? Când te razboieste patima lacomiei lupta cu toata puterea pe care o ai dupa Dumnezeu ca sa nu dai trupului ce pofteste, iar fata de iubirea de argint, la fel. Pâna ce te necajeste razboiul sa n-ai nimic de prisos peste haina. Lupta-te tot asa în ceea ce priveste vasele si în cele mai mici lucruri.

ˇ        Cel ce începe sa înainteze în bine este împresurat de pizma si mânia diavolului, dar si a multor oameni prin care el lucreaza.

ˇ        Voile despartite de voia lui Dumnezeu nu sunt voi deplin libere, ele nu sunt voia cea adevarata caci aceasta este robita de mândrie ori de alte patimi. Ea este multipla caci tu însuti esti sfâsiat supunându-te când unui stapân, când altuia, neputînd avea nici o consecventa. Voia cea adevarata se afirma când afirma voia lui Dumnezeu. Atunci este omul cu adevarat liber si unitar, sau el însusi, caci face permanent ceea ce corespunde subiectului sau ca fundament vesnic al existentei sale fericite în fundamentul ultim al lui.

ˇ        Cele contrare firii sunt patimile; fara ele poate omul trai caci nu fac parte din fire, deci parasindu-le pe acestea pentru Dumnezeu, nu da ceva din ceea ce îi este necesar, dar cel ce da din ale firii sale, aduce o jertfa lui Dumnezeu. Însa prin aceasta se ridica pe un nou plan de existenta mai presus de fire. Jertfa este sfintita de Dumnezeu când este primita.

ˇ        Lucrând Dumnezeu în noi ca Persoana libera si iubitoare, nu înabusa voia noastra, ci se aseaza pe linia ei, deci o ajuta si pe ea sa se împlineasca. Numai fortele impersonale sau numai cel ce vrea sa te domine îti stinghereste vointa, cel ce te iubeste însa îti promoveaza libertatea, te încurajeaza, te ajuta sa lucrezi tu însuti caci se bucura sa-i raspunzi cu iubirea ta libera lucrând de bunavoie cele bune care corespund si voii lui. Binele este iubirea întreolalta sau este produsul ei.

ˇ        Daca vrajmasul staruie sa ne razboiasca în acestea socotind sa ne prinda în cursa nerusinarii lui si sa ne surpe, sa nu ne lasam rapiti, ci dupa întâiul atac sa luam aminte la al doilea si tot asa în continuare caci s-a scris: “De sapte ori într-o zi cade dreptul si se ridica.” (Psalmi 24,16). Dar a se ridica înseamna a lupta, iar cel ce lupta cade si se ridica pâna ce la sfârsit arata cine este. Dar în toate sa avem grija sa chemam numele cel sfânt al lui Dumnezeu caci unde este Dumnezeu, acolo sunt toate cele bune. Dar tot asa de adevarat este ca unde e diavolul sunt toate cele rele si e vadit ca de vorbim pentru a placea oamenilor sau cu tulburare în chip rau, acestea sunt de la diavol.

ˇ        Somnul are si el dulceata lui caci este si un somn al firii integrale a omului în care se odihneste si sufletul nu numai trupul.

ˇ        Daca cineva este bolnav si are nevoie de baie, nu este pacat sa faca, dar daca este sanatos baia îi aduce refacere, odihna însa si moleseala trupului.

ˇ        Nimic altceva nu-i de folos omului decât sa nu ia si sa nu faca un lucru cu patima.

ˇ        Animalele, lucrurile, energiile naturii sunt unelte indirecte ale sufletului, si de acestea toate ne folosim prin intermediul trupului. Trupul este o unealta directa prin care ne facem toate celelalte unelte indirecte. Tot cosmosul este un fel de trup largit al omului; toate ale lumii sunt simtite de suflet prin trup devenind prin trup nu numai obiecte ale sufletului, ci si un câmp simtit si mijloace de lucrare asupra lumii. Toate se aduna în cunoasterea si simtirea sufletului prin trup. Curatind simtirile trupului, curatim simtirea tuturor împreuna cu sufletul. Când nu folosim trupul pentru lucrarea binelui prin el, ci numai pentru satisfacerea poftelor lui din folosirea lucrurilor, îl facem slujitor egoist al raului. Trupul ca unealta a sufletului câstiga în lucrarile cu care se obisnuieste o dexteritate uimitoare care nu se poate explica fara lucrarea mintii prin el. Toti muschii palmei capata o flexibilitate conforma cu lucrul ce-l împlineste. Ochiul prinde nuante din formele vazute si din sentimentele spirituale ale persoanelor fata de ele. Trupul este ecranul traitor al tuturor imaginilor unite cu revelatiile spirituale ale sufletului.

ˇ        “Binele facut îti trezeste multumire ori de câte ori te gândesti la el, deci în veci.” a spus Sfântul Grigorie de Nissa.