·
Sa n-ai prietenie prea mare cu
careva de aceeasi vârsta caci aceasta stare de suflet nu te
lasa sa ajungi la plâns. Înfrâneaza-ti ochii sa nu ia
aminte la cineva si nu vei umple inima ta de cumplita
îndrazneala care duce la pierzanie sigura.
·
Tineretea trebuie sa se
pazeasca în toate cu mare grija caci diavolul îi
doboara repede pe tineri. Mai întâi încep sa vorbeasca când se
întâlnesc ca pentru folosul sufletului, ba de multe ori chiar si
fara acest motiv. Dupa aceea trec la altele cum ar fi pofta,
îndrazneala, clevetirea si alte multe rele. Asa se
împlineste cu ei spusa: “Începând de la duh, acum sfârsiti în
trup? Toate acestea le-ati patimit în zadar.” Asa ajung tinerii
la cadere: de la a începe sa vorbeasca unii cu altii fara
judecata si de a sedea împreuna. Masura iubirii lor întreolalta
aceasta sa fie: sa nu se cleveteasca unii pe altii, sa
nu se urasca, sa nu se iubeasca pentru frumusetea trupului,
nici pentru vreo lucrare trupeasca oarecare; sa nu sada unii
cu altii fara de mare trebuinta ca sa nu
cada în îndrazneala care nimiceste roadele monahului si-l
lasa ca pe un pom uscat caci spune Apostolul ca vorbirile rele
strica obiceiurile bune. (I Cor. 15,33)
·
Ce sa fac parinte
caci sunt tulburat de gândul desfrânarii? –
Chinuieste-te cât poti ca aceasta îti sta în putere,
dar nu te încrede în aceasta, ci în iubirea si acoperamântul lui
Dumnezeu. Si nu lâncezi caci lâncezeala este începutul tuturor
relelor si pe lânga aceasta pazeste-ti ochii cu
desavârsire.
·
De e nevoie sa vorbesti cu
unii, cheama numele Domnului în ajutor zicând: “Doamne Iisuse,
acopera-ma si ajuta slabiciunii mele!” si
îndrazneste caci va sfarâma sageata
vrajmasilor caci numele Lui pricinuieste nelucrarea
raului.
·
Ce înseamna cuvântul: “Ia
seama sa nu te rapeasca gândul curviei”? – Acest cuvânt se potriveste nu numai curviei, ci si altor
pacate; aceasta o patimeste mintea din pricina împrastierii,
deci omul trebuie sa se adune în sine zicând: “Doamne, iarta-ma
pentru numele Tau cel sfânt ca din negrija mea mi s-a întâmplat
acestea si izbaveste-ma de împrastiere si de
toata cursa vrajmasului ca a Ta este slava în veci. Amin.
·
Când vrajmasul a uscat
izvorul lacrimilor din inima ta, l-a umplut pe cel de sub pântecele tai.
·
De unde vine pornirea trupului? – pornirea trupului vine din negrija caci negrija mâna
fara sa-ti dai seama sa judeci si sa
osândesti pe aproapele si asa te tradeaza. Când Israil
slujea cu adevarat lui Dumnezeu, Acesta îl pazea de dusmani, dar
când nu se mai îngrijea sa-I slujeasca cu adevarat, Dumnezeu îi
lasa pe dusmanii lui sa-l asupreasca.
·
Supararea ta din pricina curviei
vine de la gândurile tale împotriva aproapelui si de la judecarea lui, dar
si de la familiaritatea îndrazneata cu cei cu care
ti-am spus sa nu mai ai aceasta îndrazneala.
·
De multe ori am fost ispitit si
eu în tineretea mea de catre dracul curviei dar m-am ostenit luptând
cu gândurile, împotrivindu-ma si neînvoindu-ma cu ele caci
puneam înaintea ochilor chinurile cele vesnice si facând astfel
în fiecare zi vreme de sapte ani, m-a usurat Dumnezeu de ele. Acestei
ispite îi pune capat rugaciunea neîncetata însotita de
plâns. Deci nu te lasa slabit de demoni ca sa privesti la
acea fata de care esti ispitit ori sa intri în vorba
cu acela si chiar de-ai ajunge fara voia ta sa te
întâlnesti cu el, trage-ti privirea de la el cu iscusinta,
cu frica si cu hotarâre si sa nu-ti predai auzul
glasului sau. Iar daca acel frate ar intra în vorba cu tine de
la sine sau s-ar aseza lânga tine fara sa stie
ca te ispiteste departeaza-te de el cu iscusinta
în chip cuviincios si fara graba. Spune gândului tau:
“Adu-ti aminte de judecata cea înfricosatoare a lui Dumnezeu
si de rusinea ce o vor suferi cei ce fac cele spurcate.” Lupta
deci cu putere împotriva gândurilor tale si vei afla prin rugaciunea
sfintilor ajutorul lui Dumnezeu.
·
Din negrija, uitare si
nepasare mintea se orbeste treptat si ajunge sa ia aminte
la cel pe care-l poftesti, apoi graieste omul cu el
nascocind motive ca sa-i graiasca si sa
sada împreuna cu el venind astfel pe toate caile la
împlinirea poftei sale. A lasa gândul sa zaboveasca în
acestea înseamna a mari razboiul care duce în cele din urma
la cadere sigura, daca nu cu trupul, macar cu duhul prin
îndulciri. Si asa ajunge omul sa-si aprinda singur foc
în sine. Însa inima celui ce voieste cu adevarat sa se
mântuiasca se teme sa primeasca samânta.
·
Cel trimis la Judecata de apoi în
iad e descoperit cu toate faptele lui de rusine în fata tuturor,
fapte pe care nici cel mai sofisticat rationament nu le mai poate acoperi
pentru vreunii mai naivi. Iadul va locul celor cinici care-si recunosc
fara rusine caracterul urât al faptelor lor – este o resemnare
într-o stare de scârba pe care si-o recunosc toti în mod
reciproc.
