·
Cât despre poame, sa nu le ceri
din propria vointa, dar de ti le vor da, ia si
manânca suspinând pentru osânda ce ti-o va aduce placerea
aceasta.
·
Ce sa fac parinte când
patima nu se iveste înainte dar se strecoara în vremea mâncarii? Sa ma opresc de la mâncare? – Nu te opri ci lupta
împotriva gândului aducându-ti aminte ca mâncarea se va preface în ceva
urât mirositor si ca vom fi judecati ca unii ce ne-am saturat
în vreme ce altii flamânzesc sau se înfrâneaza cu
desavârsire. De înceteaza pofta, manânca dar
osândeste-te tu însuti, iar de staruie – cheama numele lui
Dumnezeu în ajutor si te va odihni de acest razboi. De pune însa
stapânire pe tine încât nu mai poti mânca cu buna
rânduiala, înceteaza sa mai manânci, iar de sunt unii care
sed cu tine la masa, ca sa nu bage ei de seama, ia câte
putin. Daca-ti este foame, împlineste-ti
trebuinta cu pâine sau alta mâncare de la care nu ai razboi.
·
Care este semnul lacomiei
pântecelui? – Când vezi cugetul îndulcindu-se la gândul
unei mâncari si urmaresti sa o ai neaparat sau
înaintea tuturor, sa stii ca te stapâneste
lacomia pântecelui. Ia aminte deci la tine însuti si la tot
ce-ti sta în putinta ca sa te silesti sa nu
iei cu graba din ea, ci cu buna rânduiala si împinge mai
vârtos acea mâncare înaintea altora. Dar dupa cum am spus, nu trebuie
sa încetezi îndata a mânca, ci pazeste-te sa nu te
repezi la mâncare fara de rânduiala. Vorbind de lacomia
pântecelui Parintii cer sa nu întinzi mâna la masa înaintea
altuia caci acesta este un lucru necuviincios si strain de buna
rânduiala. Un alt semn al lacomiei pântecelui este a voi sa
manânci înainte de ora rânduita, lucru care nu trebuie nicidecum
facut decât doar din vreo pricina binecuvântata. Dar în toate
trebuie cerut ajutorul lui Dumnezeu si El ne va ajuta.
·
Ce hrana sa-mi rânduiesc
zilnic? – A-ti stabili hrana pentru fiecare zi în
chilie înseamna a te lasa prins de grija si de o nevoie
fara rost. Lasa-te calauzit de îndrumarea lui
Dumnezeu, caci zice: “Cel ce umbla drept, umbla cu încredere.” (Proverbe
10,10)
·
Cât priveste mâncarurile,
sa nu ne îngrijim prea mult de trup caci se întâmpla ca aceasta
sa fie uneori un razboi din partea dracilor ca sa ne arunce în
griji si astfel, staruind noi în ele, sa parasim
bunatatile ce ne sunt puse înainte.
·
Si pentru ca ai spus
ca suferi de slabiciunea trupului si ca nu poti face
nimic, fa dupa puterea ta ca sa tai din pâine si din
bautura caci Dumnezeu a primit cei doi banuti ai
vaduvei si s-a bucurat mai mult decât toate darurile. Deprinde mai
întâi de toate neîndraznirea si te vei mântui.
·
Când nu manânci si nu bei
cu risipa nici din placere, acestea nu-ti aduc osânda nici
nu sunt spre sminteala. Despre ele a spus Domnul ca nu-l spurca
pe om.
·
Manânca taind cât
poti placerea de la fapta aceasta, sau asteptând osânda pentru
ea.
·
Cât despre mâncare, sa-ti
fie dieta cuviincioasa si cu frica lui Dumnezeu si fi-i încredintat
ca nu vei fi osândit. Aceasta consta în a nu lua nimic cu pofta,
ci orice ai afla, sa primesti cu stapânire de sine si
ramâi flamând si nu satul dupa ce ai mâncat.
·
Omul sa ia seama ca folosind la
nevoie vreo mâncare placuta sa nu se lase biruit de placere
si chiar de se va întâmpla si aceasta, dupa ce a trecut sa
se ocarasca pe sine.
·
Actul mâncarii nu trebuie
nicidecum sa ramâna o fapta pur trupeasca, ci trebuie
sa fie un prilej de multumire a lui Dumnezeu si de alte gânduri
sau convorbiri folositoare. Mâncarea este si un dar al lui Dumnezeu,
componentele ei fiind în fapt ratiuni plasticizate ca sa nu mai
vorbim de trup care e sustinut în viata lui de suflet si este la
rândul lui o ratiune plasticizata împletita cu multe
ratiuni plasticizate si unita cu ratiunea sufletului.
Trupul nu este despartit de suflet, mâncarurile nu sunt
pregatite fara ratiune omeneasca si nepotrivite
cu ratiunea plasticizata a trupului, de aceea ele au rostul sa
întretina trupul si prin el, omul întreg.
