Curaj-frica

ˇ        Ce sa fac parinte ca mi-e frica? – Locuitorii cetatii se tem de barbari pâna ce nu au ajutorul împaratului, dar când afla ca a sosit în cetate generalul, nu se mai tem stiind ca acum are cine sa-i apere. Chiar de vor auzi ca se apropie barbarii, nu se îngrijoreaza având pe cel ce se lupta pentru ei. Deci si noi, daca credem în Dumnezeu, nu ne vom mai teme de draci caci ne va trimite ajutorul Lui. (Sfintii Varsanufie si Ioan)

ˇ        Un frate se înfricosa tare de tâlhari si a destainuit Batrânului frica sa. – Dumnezeu nu paraseste pe nimeni caci a zis: “Nu te voi lasa, nici nu te voi parasi” (Evrei 13,15), dar ne preda necredintei noastre. Sunt oare mai multi tâlhari care navalesc decât carele si puterile lui Faraon? Si stim cu totii ca printr-un cuvânt si la un semn al Domnului au fost deodata înecate toate. Nu-ti aduci aminte cum i-a orbit pe cei ce veneau asupra lui Elisei? (IV Împarati 6,18) Cel ce stie sa izbaveasca de ispite pe credinciosi, Acela le-a facut si le face si acum pe toate. Cum vom uita oare Scriptura care zice: “Domnul te va pazi pe tine de tot raul, pazi-va Domnul sufletul tau”. Si cum vom da uitarii cuvântul: “Voua si perii capului va sunt numarati”, ori: “Nici o vrabie nu va cadea în plasa fara stirea Tatalui vostru, nu e cu mult mai de pret omul decât o vrabie?” O, frica – fiica a necredintei, pâna unde m-ai coborât! Aceasta-i înspaimântatoare: orbeste mintea, moleseste inima, împutineaza sufletul si-i desparte pe oameni de Dumnezeu. Este sora lipsei de nadejde si-i mâna pe oameni de la frica de Dumnezeu în tara pierzaniei. Frate, sa fugim de ea si sa-l desteptam pe Hristos din somn zicând: “Stapâne, mântuieste-ne ca pierim!” si El sculându-se, va certa navala vântului si o va potoli, iar noua ne va spune: “Eu sunt, nu va temeti!” Sa parasim deci toiagul de trestie si sa luam toiagul crucii în care se sprijinesc cei ce schiopateaza, prin care se scoala mortii, întru care se lauda Apostolul, cu care am fost izbaviti de pradarea diavolului, noi însine asezându-ne lânga Cel ce S-a rastignit pentru noi, caci El ne pastoreste pe noi oile Sale si prin El sunt alungati lupii poftitori de sânge. (Crucea este puterea noastra de a ne depasi, este puterea pregatita noua de Hristos. El a rabdat-o pentru a întari firea omeneasca din El împotriva crutarii egoiste si pentru a ne comunica aceasta putere si noua. Pomenirea ei legata de semnul ei îl aduce pe Hristos Însusi în noi, pe Hristos care a întarit firea Sa omeneasca rabdând crucea si care, în urma acestei întariri a biruit moartea. Nu putea învia Dumnezeu o fire omeneasca molesita îmbracând-o în viata larga netrecatoare care reprezinta o suprema tarie ca pe un obiect. Ea însasi trebuie sa vina în întâmpinarea învierii sale, ca actul acestei tarii spirituale prin rabdarea durerilor opuse egoismului. Crucea este dovada milei lui Hristos pentru noi, dar si mijlocul pe care ni l-a daruit pentru a ne întari si a creste spre taria vietii generoase nesupusa mortii, îngustarii egoiste. În cruce îl avem pe Hristos cu puterea Lui atotiubitoare dar ca sa ne însusim si noi aceasta putere. Prin ea alungam diavolii care ne supun când suntem fricosi din egoism, prin ea suntem paziti în pasunea întinsa a hranei nemuritoare adusa noua de Hristos. Diavolul vrea sa ne faca fricosi ca sa ne predam si sa devenim astfel robii lui. Hristos ne vrea puternici, liberi, frati ai Lui si ai tuturor, partasi la puterea generozitatii si la slava Lui. Dracii ne robesc pentru ca de fapt nici ei nu sunt liberi fiind robi slabi ai patimii mândriei lor, lucrând sub stapânirea ei. (Sfintii Varsanufie si Ioan)