Rugaciune

ˇ        Rugaciunea si rabdarea pot sustine împreuna cu urcusul continuu si o neîncetata tensiune, ca o caldura care daca se raceste, greu mai poate fi reaprinsa.

ˇ        Numele Domnului nostru Iisus Hristos este înfricosator dracilor si celor ce se lasa stapâniti de patimile inspirate de aceia. Dar este înfricosator prin blândetea si curatia umanitatii Sale, care înseamna totodata o libertate de tot ce este rau, o putere absoluta fata de rau. În El existenta umana nu este supusa nici unei robii sau limitari egoiste.

ˇ        Din rugaciunile sfintilor se revarsa în noi o putere care ne sustine asa cum în cuvântul de încurajare al prietenilor simtim prezenta inima lor care ne da putere în dureri si greutati. În puterea venita noua prin rugaciunile sfintilor si care ne sustine rabdarea se întâlneste puterea lor cu puterea noastra trezita de puterea lor si cu puterea lui Dumnezeu din care sfintii se întaresc în rugaciunea lor si care ne-o comunica. Este o comunicare între trei persoane: între mine, sfânt si Dumnezeu care este prezent între mine si sfânt unindu-ne. “Unde sunt doi sau trei adunati (sufleteste) în numele Meu, acolo sunt si Eu în mijlocul lor.”

ˇ        Cât despre citit, este de folos a citi “Vietile Parintilor” caci asa se lumineaza mintea în Domnul.

ˇ        Este de trebuinta moartea fata de oameni si fata de lucrurile trecatoare în sensul de moarte a vointei de a te folosi de ei si de ele în chip egoist si pentru a obtine placeri trupesti în sensul de a refuza sa fii oamenilor de ajutor si de a te folosi de lucruri pentru a ajuta prin ele pe oameni si mai ales de a cunoaste prin ele pe Dumnezeu. Adica gândurile la oameni si la lucruri trebuie adunate în gândul la Dumnezeu spre slujirea Lui si spre mântuirea oamenilor prin aducerea lor la El. În Dumnezeu trebuiesc adunate toate pentru ca toate sunt din el si toate se desavârsesc în el. Gândindu-te în legatura cu Dumnezeu, ele sunt curatite de orice atractie egoista si patimasa, sfintindu-se.

ˇ        Trebuie sa se pomeneasca la sfârsitul doxologiei de seara sau de noapte sfintele Biserici, împaratul, conducatorii, poporul, saracii, vaduvele si cele de asemenea? Si cel caruia i se cere de catre cineva sa se roage pentru el, trebuie sa o faca chiar de este stapânit de patimi? – Este bine sa cerem în rugaciune pacea sfintelor biserici si cele urmatoare, dar sa o facem ca niste nevrednici care nu avem putere spre aceasta. Aceasta este porunca apostolica si e bine sa ne rugam pentru cel ce ne-o cere caci este un cuvânt al Evangheliei si al Apostolului: “Celui ce cere, da-i” (Matei 5,42) si “Rugati-va unii pentru altii ca sa va vindecati.” (Iacov 5,16) Si iarasi: “Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti si voi lor asemenea.” Ba unii se rugau si pentru Apostoli (Fapte 12,5). Deci cel ce nesocoteste porunca, se osândeste pe sine însusi, iata pentru ce putând sau neputînd, eu ma silesc spre aceasta din pricina poruncii.

ˇ        Cererile marelui Batrân catre Dumnezeu puse în miscare de cererea celui ce-l roaga sa le faca, se adreseaza în acelasi timp sfintilor ca sa-si adauge rugaciunea lor la rugaciunea lui si a celui ce a determinat rugaciunea lui. Astfel toate se împletesc: cele de jos se întemeiaza pe cele mai de sus si acestea sunt puse în miscare de cele mai de jos. Este o întâlnire de întregire, o sobornicitate a completarii în rugaciunea tuturor într-un fel în jurul celui mai de jos, desi acesta si-a adresat cererea celui mai de sus. Este în ea o urcare de la cei mai de jos la cei mai de sus si o coborâre a acestora la cei mai de jos, dar toti urca prin aceasta rugaciune întregitoare spre Dumnezeu, sau Dumnezeu îi face sa se uneasca în aceasta sobornicitate a rugaciunii în El. Nimeni nu urca spre Dumnezeu si în Dumnezeu singur, ci toti împreuna – aceasta este Biserica.

ˇ        Rugaciunea în izolare nu are efect deplin; daca ma rog singur pentru mine si nu vreau sa cer si rugaciunea altora pentru mine dau dovada de mândrie si “Dumnezeu celor mândri le sta împotriva”. Daca nu ma rog pentru altii dau iarasi dovada de egoism, iar daca rugaciunea pentru altul nu este însotita si de rugaciunea aceluia iarasi ramâne fara rezultat. Aceasta în cazul când acela mi-a cerut sa ma rog pentru el, dar el nu însoteste rugaciunea mea cu a lui. Când însa eu ma rog pentru altul care este înca în valurile necredintei, poate sa aiba efect asupra lui, dar cumva el trebuie sa afle ca ma rog pentru el si sa fie cât de cât transpus într-o sensibilitate de dragostea mea pentru el. Numai însotita de iubirea a doi sau a mai multor insi, rugaciunea are efect. Rugaciunea are si un rost de unificare a persoanelor, un rost de extensiune si de sustinere a Bisericii ca o comuniune de dragoste în Dumnezeu.

ˇ        Cine crede în Dumnezeu, Îl are pe Dumnezeu lânga el. Credinta si rugaciunea sunt semnul lucrarii lui Dumnezeu în om. Când te gândesti la cineva esti în comunicare cu el, cu atât mai mult esti în comunicare cu Dumnezeu când te gândesti la Dumnezeu cu încredere în El si când îi adresezi cererile tale de ajutor.

ˇ        Cine se roaga pentru altul câstiga el însusi caci savârseste un act de iubire si sporeste în ea ridicându-se la o stare superioara. Apoi se roaga si pentru sine caci prin însasi faptul ca se roaga, se pune în legatura cu Dumnezeu de la Care vine bunatate si putere. Deci rugându-te pentru altul continuu, te rogi si pentru tine continuu si câti pot sa faca aceasta? Apoi cine poate sa-i aiba mereu în minte pe toti în mod continuu? Dar cel desavârsit îi poate avea virtual pe toti în gând. În orice caz rugaciunea cuiva pentru altul îl uneste cu acela în cugetul lui. Astfel rugaciunea este un mijloc de unire între oameni pentru ca este un mijloc de unire între ei.

ˇ        A avea grija de Dumnezeu înseamna a te gândi la El si la împlinirea poruncilor Lui prin care înaintam în vietuirea în El si în grija de semeni si prin aceasta împlinim adevarata grija de noi.

ˇ        Nu te încovoia, frate, nici nu te preda deznadejdii, ci rugându-te neîncetat, zi: “Doamne, Iisuse Hristoase, mântuieste-ma de patimile de ocara” si vei afla mila lui Dumnezeu.

ˇ        Ati osteni inima ta înseamna a te ruga pururea lui Dumnezeu sa nu te lase sa ratacesti sau sa umbli dupa voile tale. Prin aceasta vii la deosebirea gândurilor (dreapta socoteala). Seamana deci cu nadejde ca sa seceri fara sa slabesti.

ˇ        Din mreaja demonilor, de robia nevazuta a lor si de sub robia vazuta a patimilor omul nu poate scapa decât intrând în relatia de dialog direct cu Dumnezeu prin chemarea numelui Lui. Numele lui Dumnezeu chemat te pune sub ocrotirea lui Dumnezeu, te opreste de la rele, te scoate din egoism în care omul nu este propriu zis singur, ci sub robia celui rau.

ˇ        Ia aminte cu toata grija la psalmodie, la rugaciune si la citit ca sa poti lua de la cele spuse, caci daca primim sa ne ocupam de gândurile vrajmasului, niciodata nu vom putea face nimic. (Numai constiinta prezentei lui Dumnezeu trezita de chemarea numelui Lui poate atrage sufletul de la un gând necuvenit. Numai ea ma scoate din limita puterilor mele; alte gânduri invocate de mine împotriva acelui gând nu ma poate ajuta sa-l biruiesc pentru ca sunt sustinute numai de slaba mea putere. Numele nu este doar o copie a întregului, ci întregul lui real care fara a înceta sa fie si în afara, este si înauntrul celui ce-i rosteste numele.)

ˇ        Daca vrei sa te rogi pentru multe lucruri odata ce Dumnezeu stie de care lucruri avem trebuinta, roaga-te zicând: “Stapâne, Doamne Iisuse Hristoase, calauzeste-ma dupa voia Ta!” iar de vrei sa te rogi împotriva patimilor, zi: “Tamaduieste-ma dupa voia Ta”. Daca te rogi împotriva ispitelor, zi: “Tu sti ce-mi este de folos, ajuta slabiciunii mele si fa sfârsit ispitelor dupa voia Ta!”

ˇ        La rugaciune staruie în întelegerea cuvintelor.

ˇ        A chema numele Domnului înseamna a-l chema pe Dumnezeu Însusi si Dumnezeu vine când este chemat caci atunci i se deschide inima. Deci unde este chemat Dumnezeu, este de fata Dumnezeu Însusi.

ˇ        Noi ne vom ruga iar tu foloseste puterea ta pentru a câstiga smerenie, supunere si netinere la voia ta în ceva, caci din aceasta se naste mânia. Sa nu judeci nici sa dispretuiesti pe cineva caci din aceasta vine tocirea inimii si orbirea mintii, nascându-se astfel nepasarea si învârtosarea inimii. Vegheaza neîncetat gândind la legea dumnezeiasca din care se încalzeste inima de focul ceresc. Sa nu te molesesti nici sa te împutinezi caci nu-ti cere Dumnezeu ceea ce este peste puterea ta. Pazeste-ti gura de la cuvântul fara rost si nu primi în mintea ta sa cugeti câtusi de putin la cele rele.

ˇ        Cât despre mâncare, bautura, somn, tuturor sa le premearga multumirea. Cugeta la cuvântul Apostolului: “Fie de mâncati, fie de beti, fie ca faceti orice altceva”. Pazeste-o pe aceasta în toate si te va pazi Dumnezeu, caruia îi multumesti.

ˇ        Observam cât de mult face sfântul Varsanufie dependenta aflarea adevarului în lucruri nesigure de rugaciunea catre Dumnezeu. Numai în responsabilitatea traita fata de Dumnezeu sau în fata lui Dumnezeu prin rugaciune, înteles ca Persoana infinita omul este ferit sa afirme sau sa preia afirmatii gresite. Rugaciunea ca mijloc de aflare a adevarului nu exclude osteneala cercetarii, iar osteneala la aceasta aduce si o sporire a întelegerii duhovnicesti a omului care îl îndeamna si ea pe om la rugaciune si-l deschide luminii iubitoare ce-i vine de la Dumnezeu prin ea. Deci descoperirea întelesurilor adevarate si mai adânci ale Scripturilor depinde si de cresterea omului prin osteneala sa în timp, dar si de însiruirea de generatii de cercetatori care au descoperit urmasilor întrebari noi si putinta de a gasi sensuri noi si mai adânci ale Scripturii, prin raspunsurile la ele. De aceea unele greseli pe care le gasim la învatatorii vechi s-au datorat si faptului ca s-au grabit sa dea raspunsuri într-un timp necopt. Cautarea este si ea s-ar putea spune o rugaciune când este facuta din raspunderea în fata lui Dumnezeu, si rugaciunea o cautare, caci prin amândoua omul se adânceste în taina izvorului tuturor care este Dumnezeu. Dar este trebuinta ca omul sa-si înteleaga cautarea prin rugaciune si rugaciunea ca efort de apropiere prin întelegere de izvorul dumnezeiesc si tainic al tuturor.

ˇ        Pomenirea numelui lui Dumnezeu opreste toate relele si întareste neputinta noastra. (deci poti vorbi cu altii si sa te gândesti permanent la Dumnezeu; iar gândul la El te tine treaz si în cele ce le vorbesti cu cineva. Aceasta se întâmpla când vorbesti de lucruri serioase, pline de raspunderea în fata lui Dumnezeu.)

ˇ        Când îl rog pe Stapânul Însusi, cum trebuie sa zic? – “Miluieste-ma Stapâne pentru Sfintii Tai mucenici si pentru Sfintii Parinti si-mi iarta pacatele pentru mijlocirile lor.” Caci si Proorocul zicea: “Pentru Avraam, robul Tau”, ba Însusi Domnul a zis: “Voi apara cetatea aceasta pentru Mie si pentru David, robul Meu.”

ˇ        De ma aflu între oameni si acestia încep sa graiasca fara rost, sa ramân sau sa plec? – Daca nu esti nevoit de vreo treaba sa ramâi, pleaca, iar de este nevoie, muta-ti mintea la rugaciune neosîndindu-i, ci recunoscându-ti slabiciunea ta.

ˇ        Oare este bine ca vremea convorbirii sa se cheme numele lui Dumnezeu? – Trebuie sa se cheme numele lui Dumnezeu în vremea convorbirii cât si înainte si dupa ea, în tot timpul si în tot locul caci s-a scris: “Neîncetat sa va rugati”. Asa se alunga ispita.

ˇ        Cum poate sa se roage cineva neîncetat? – Când cineva e sigur trebuie sa psalmodieze cu gura si sa se roage si în inima. Dar de e cineva în piata sau cu altii, nu e nevoie sa psalmodieze cu gura, ci numai cu cugetul, dar trebuie sa-si pazeasca ochii ca sa nu hoinareasca si sa cada astfel în cursele vrajmasului.

ˇ        Psalmodierea nu înseamna numaidecât cântare; orice dupa un anumit timp de practica capata un anumit ritm, o armonie interioara care este un fel de cântare. Numai rugaciunea grabita nu are aceasta ordine ci este lipsita de ritm si armonie. Aceasta ridica cuvintele rugaciunii peste întelesul ei marginit, produce sentimentul ca Dumnezeu este un mister care le uneste pe toate într-o rânduiala. Produce simtirea prezentei si ajutorul Lui. Numai adunata în Dumnezeu creatia scapa de dezordine.

ˇ        “Puterea” cuvintelor înseamna si întelesul lor. Ele au în ele o putere; cuvintele au puterea asupra celui ce le rosteste sau le aude când acela este constient de sensul lor, sau patrunde la el.

ˇ        Omul se poate linisti oriunde si în orice slujba daca îl cheama pe Dumnezeu în tot ce face.

ˇ        Oare este bine sa starui în rugaciunea : “Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma” sau e mai bine a citi din Sfânta Scriptura si a rosti psalmi? – Trebuie facute amândoua; putin din una si putin din cealalta, caci s-a scris: “Aceasta sa o faceti si aceea sa n-o lasati.”

ˇ        Cât priveste psalmii, nu lasa învatatura lor caci aceasta îti da putere si lupta-te ca sa-i rostesti pentru ca mult folosesc. Ceea ce-ti întrece puterea nu cauta sa auzi caci deocamdata ai învataturi care te folosesc pe masura ta.

ˇ        De ti se întâmpla sa trebuiasca sa faci un lucru dupa ce ai chemat pe Dumnezeu si ai cerut rugaciunea Sfintilor si ai ramas în îndoiala, totusi fa-l caci aceasta este voia lui Dumnezeu si eu Îl voi ruga pe El pentru acel lucru. Iar, daca întrebat fiind, ti se cere sa raspunzi îndata dat fiind ca nu se misca mai repede mintea, trimite-o la Dumnezeu si El îti va da ce sa raspunzi fara grija. (Dumnezeu cu care mintea se pune îndata în legatura, te va face sa raspunzi în mod cumpanit si plin de raspundere întrebarii ce ti se pune.)

ˇ        Ma vad ca toata ziua sunt împrastiat si nu reusesc sa pomenesc numele lui Dumnezeu! – Multi aud mereu despre o cetate si apoi li se întâmpla sa intre în ea fara sa stie ca aceasta-i cetatea de care a auzit. Frate, toata ziua te gândesti la Dumnezeu si nu stii? A sti de o porunca a lui Dumnezeu si a se ocupa de împlinirea ei înseamna a sluji lui Dumnezeu si a te gândi la El. (Chiar daca nu pomenesti numele lui Dumnezeu în mod expres, împlinind o porunca data de El, tot pomenire a Lui savârsesti, caci cine lucreaza în curtea unui stapân chiar de nu se gândeste direct la el în mod permanent, îl are pe el în slujirea sa.)

ˇ        În privinta pomenirii neîncetate a lui Dumnezeu, fiecare o poate pe masura sa, dar smereste-te numai!

ˇ        Când nu poti întreba un batrân trebuie sa te rogi de trei ori pentru orice lucru si dupa aceasta, ia seama spre ce înclina inima ta macar si cât un fir de par si fa aceasta. Caci e vadita înstiintarea si ea se arata neîndoielnic inimii.

ˇ        Când ma îndoiesc de un lucru daca sa-l fac sau nu, spune-mi ce sa fac? – Când se iveste trebuinta sa faci un lucru roaga pe Dumnezeu de trei ori cerându-i sa nu ratacesti si daca ramâi în acelasi gând, fa ce-ti spune el caci în acest caz îti vine de la Dumnezeu si nu de la tine. Când nu dobândesti siguranta, întreaba-i pe Parinti.

ˇ        Ceasurile si cântarile sunt predanii bisericesti pentru conglasuirea întregului popor, la fel, la fel în manastiri ele sunt pentru conglasuirea obstii de calugari. Skitiotii însa, nu au nici ceasurile si nu cânta nici imnuri, ci savârsesc lucrul de mâna si mediteaza, fac câte putina rugaciune de unul singur iar la vecernii skitiotii spun cei doisprezece psalmi spunând la sfârsitul fiecaruia în locul doxologiei: “Aleluia” si fac apoi o rugaciune. La fel si noaptea spun doisprezece psalmi iar dupa aceasta se aseaza la lucrul de mâna. (Avva Varsanufie) Monahii din Sketis cunosteau numai doua oficii divine: vecernia, dupa apusul soarelui si privegherea. O veghe de noapte de patru ore pâna la rasaritul soarelui care în parte consta si din lucrul de mâna caruia îi dedicau de altfel întreaga zi. Monahii pahomieni nu lasau din mâna acest lucru nici macar la rugaciunea comuna întrucât considerau ca acesta nu împrastie mintea, ci dimpotriva o ajuta sa se concentreze. Skitiotii tineau urmatoarea rânduiala: “Când te asezi la lucru de mâna trebuie sa spui din inima psalmi, iar la sfârsitul fiecarui psalm sa te asezi zicând: “Doamne, miluieste-ma pe mine ticalosul!” De esti hartuit de gânduri, adauga: “Dumnezeule, vezi necazul meu si ajuta-ma.” Deci, când ai facut trei rânduri de plasa, scoala-te la rugaciune si plecând genunchiul apoi sculându-te, spune la fel rugaciunea amintita.” (Sfântul Vasanufie) Metoda este simpla: ea consta din aceea de a întrerupe munca (împletitul plaselor) la mici intervale pentru a ne scula la rugaciune si la închinarile legate de ea. Astfel Macarie Alexandrinul si ucenicul sau Evagrie facea zilnic o suta de rugaciuni respectiv o suta de îngenuncheri. Aceasta pare sa fi fost regula obisnuita (se gasesc si alte cifre întrucât fiecare îsi avea masura sa personala). În timpul lucrului mintea nu lâncezea ci era ocupata cu meditatia, adica cu repetarea versetelor scripturistice, chiar psalmi întregi care în acest scop erau memorati pe de rost. Unei astfel de meditati îi urma de fiecare data o scurta rugaciune de împunsatura care era facuta sezând. Aceasta nu era fixa în ce priveste continutul si putea fi schimbata dupa preferinta atunci când era preluata o anume “formula”. Nici mai sus numitele “rugaciuni” nici aceasta scurta rugaciune de împunsatura nu erau deosebit de lungi si nici nu trebuiau sa fie astfel. “Cât priveste prelungirea rugaciunii, daca stai în picioare sau daca te rogi neîncetat potrivit Apostolului, nu trebuie sa o reiei ori de câte ori te ridici caci mintea ta este le rugaciune toata ziua. (Sfântul Varsanufie)

ˇ        La rugaciunile mai lungi exista întotdeauna pericolul împrastierii fiindca scade rapid concentrarea sau si mai rau, demonii seamana în ea neghina lor. “Stând la rugaciune trebuie sa te rogi sa fii eliberat de “omul cel vechi” sau sa zic “Tatal nostru”, ori sa le faci pe amândoua si apoi sa sezi la lucru de mâna. (Sfântul Varsanufie)