Credinta

ˇ        Daca sunt multe valurile marii, nu este oare cineva care sa-L trezeasca pe Iisus ca sa certe vanturile si sa faca liniste pentru a-L cunoaste ca Dumnezeu si a I se inchina?

ˇ        Toti suntem slabi sau bolnavi in privinta credintei putand-o afirma cel mult prin cuvant. Numai cel ce s-a vindecat de o boala fara mijloace ajutatoare arata ca a crezut cu adevarat.

ˇ        De crezi cu adevarat ca Dumnezeu este cel ce te-a adus aici, incredinteaza-i Lui grija de tine, aruncand asupra Lui toata grija ta si El va randui precum voieste ale tale. Iar de te indoiesti pentru vreun lucru, sau pentru boala trupeasca ori pentru niscaiva patimi sufletesti, trebuie sa te ingrijesti singur precum stii caci indoiala ce apare in cel ce a lasat toata grija lui Dumnezeu, necazul unei mici suparari, il face sa spuna totdeauna: ''Daca m-as fi ingrijit de trup n-as fi astfel.'' Dar cel ce se preda pe sine lui Dumnezeu din toata inima, trebuie sa se predea Lui pana la moarte caci el stie mai bine decat noi ceea ce este de folos sufletului si trupului nostru si cu cat il lasa sa fie mai chinuit in trup, cu atat ii aduce mai multa usurare de pacatele savarsite. Caci nimic nu cere Dumnezeu de la noi decat multumire, rabdare si rugaciune pentru iertarea pacatelor. In masura in care crezi mai putin ca se ingrijeste Dumnezeu de ale tale, te ingrijesti tu insuti mai mult de tine. Aceasta pentru ca nu cumva venindu-ti totusi vreo suparare de pe urma asa zisei lasari in grija lui Dumnezeu, sa dai vina pe el. Cel ce se lasa din credinta tare in grija lui Dumnezeu sa o faca cu gandul de a suporta chiar moartea caci abia atunci se arata deplina lui credinta ca Dumnezeu il va scapa cand i se parea ca nu mai este scapare pentru el. Aceasta bineinteles daca va vrea Dumnezeu sa-l scape.

ˇ        Daca Dumnezeu ne da bunatatile vesnice cele negrait de mari si de pretioase, oare nu va putea El bunul cu mult mai mult sa ne dea acest mic dar al sanatatii?

ˇ        Zis-a Domnul catre Marta: ''De crezi, vei vedea slava lui Dumnezeu.'', crede deci si tu si vei vedea pe Lazar inviat din morti stand la masa cu Iisus si vei vedea si pe Maria sezand langa sfintele Lui picioare izbavita de grijile Martei.

ˇ        Iar despre ochii bolnavi, puternic este Cel ce i-a plasmuit sa-i lumineze impreuna cu ochii dinauntru cu care daca am vedea, dupa cuvantul Mantuitorului, n-am mai avea nevoie de cei dinafara care vad desertaciunea lumii.

ˇ        Sa cunoastem taria cea mai mare a puterii care vine sa se uneasca cu noi, a puterii Stapanului nostru Iisus Hristos care ne-a dat putere sa calcam in picioare ''serpi, scorpioni si toata puterea vrajmasului''.

ˇ        Dumnezeu ne cere noua numai cat putem, dar noi nu dam nici cat putem datorita moleselii noastre pricinuita de voia noastra. De fapt nu vrem sa dam cat putem, chiar daca as da cat pot, aceasta ar fi si ea cu mult sub ceea ce este necesar pentru curatirea mea de pacate, pentru mantuirea mea. Dar mila lui Dumnezeu implineste nu numai ce nu pot de fapt sa dau, ci si ceea ce lipseste din ceea ce pot sa dau. Se cere numai sa crezi in darnicia Lui. Aceasta este indrazneala credintei si Dumnezeu va da datorita credintei, nu numai pe masura credintei noastre, ci si cat este nevoie.

ˇ        Frica de Dumnezeu da putere, ea nu slabanogeste; cu cat mai mare este frica de Dumnezeu in cineva, cu atat este mai prezent El in acela cu puterea Lui care se raspandeste din El. De aceea cel plin de frica de Dumnezeu este plin de puterea Lui caci in frica aceasta este trairea prezentei covarsitoare a lui Dumnezeu. Frica de Dumnezeu iti da putere sa n-ai frica de altceva, te ajuta impotriva patimilor iti mobilizeaza si intareste toate resursele de lupta. In frica Dumnezeu este trait ca Cel ce nu poate fi definit, este o frica ce-ti deschide orizontul de dincolo de lume care in acelasi timp te atrage, care te face sa te pocaiesti de pacate, si sa urmaresti binele simtindu-l pe Dumnezeu ca sustinator al binelui.

ˇ        Zi intotdeauna gandului tau: ''Eu si Dumnezeu suntem singuri pe lume si de nu voi face voia Lui, nu voi fi aflat ca al Lui, ci ca al celui strain.'' (Trebuie sa ma port ca si cum n-ar fi altul pe lume in afara de mine si de Dumnezeu, de aceea nu pot face decat sau voia mea sau a lui Dumnezeu. Dar daca o fac pe a mea nu voi fi socotit ca al lui Dumnezeu, ci ca o fiinta autonoma, strain de Dumnezeu sau ca a celuilalt a carui voie o fac caci facand voia mea, ma dovedesc robul orgoliulua meu sau a celui ce mi-a insuflat mandria.

ˇ        Sa privim la Azaria si Anania, care avand incredere in Dumnezeu ca poate sa-i scape din cuptor, ziceau imparatului: ''Avem in ceruri pe Dumnezeu care poate sa ne izbaveasca din mainile tale si din cuptorul de foc. Si chiar daca nu o va face, noi zeilor tai nu ne inchinam.'' (Daniil 3,16-17) Dumnezeu nu i-a slavit indata ce i-a lasat, pana ce-au fost aruncati in cuptor, iar cand s-a aratat tuturor desavarsita lor incredere in Dumnezeu i-a izbavit si i-a slavit pe ei lasand prin ei pilda celor zabavnici in a crede in Dumnezeu, care zice: ''Iar cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui.''

ˇ        Unii calugari auzind de apropierea unor talhari voiau sa plece din manastire. Dumnezeu care ne-a izbavit pana acum de toate necazurile, negresit ca ne va izbavi si ne va apara de orice rau. Sa aruncam, deci asupra Lui toata grija noastra (I Petru 5,7) si toata nadejdea. Oriunde v-ati afla sa nu va fie teama de nici un rau prin rugaciunea sfintilor. Stati tari in credinta in Hristos cantand cu Proorocul: ''Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme, ce-mi va face mie omul?'' Luati seama sa nu vada omenii ca avindu-L pe Dumnezeu, va temeti de oameni, caci este scris: ''chiar de-as umbla in mijlocul umbrei mortii nu ma voi teme de rele ca Tu cu mine esti.'' Spune sufletului care se indoieste sa aiba curaj: ''Domnul puterilor este cu noi, ajutorul nostru este Dumnezeul lui Iacov.'' Va imbratisam pe toti in Domnul care zice: ''Eu sunt, nu va temeti.''

ˇ        Prelungirea bolii sau sfarsitul ei tin de prestiinta lui Dumnezeu, cei ce se lasa deci cu desavarsire in seama lui Dumnezeu sunt scapati de grija si El face cum voieste si cum este de folos. Deci fiecare se va folosi de mancare dupa credinta pe care o are. Dar ce inseamna dupa credinta pe care o are? Daca Dumnezeu a sfintit toate si le-a curatit spre a se impartasi cei ce cred, de ele, omul trebuie sa ia cu multumire din cele ce se gasesc nefacind nici o deosebire. Fiindca nu cele sfinte si curate vatama ci numai constiinta si banuiala fricoasa si lipsa de credinta, prin socotinta ca-l vatama. Acela fiind sovaielnic in credinta lui face deosebire intre acestea si de aceea sporeste in el boala. Daca crede insa in Cel ce a venit si a ''vindecat toata boala si neputinta in popor'', crede ca puternic este El sa vindece nu numai bolile trupesti ci si pe ale omului dinauntru. Insa de face deosebire, se fereste de cele ''vatamatoare'' neavind incredere ca le poate suporta si asa a fost biruit in cugetul lui dovedindu-se in felul acesta ca neavind o credinta ferma. De aceea feriti-va sa luati ceva cu patima, caci aceasta vatama sufletul si trupul. (Cel ce face deosebire intre mancaruri ca unele ce-ar putea sa-l vatame trupeste si sufleteste, dovedeste ca n-are credinta ca Dumnezeu il poate feri de ambele feluri de vatamari, sau ca-l poate vindeca de toata boala trupeasca, fapt care-l fereste si de patima sufleteasca. Unul crezand ca toate sunt bune si sfintite ca creaturi ale lui Dumnezeu si ca Dumnezeu poate vindeca orice boala si-l poate feri de orice vatamare, prin credinta lui ferma are siguranta ca Dumnezeu il va vindeca de orice boala si de aceea se foloseste de orice mancare fara nici o retinere. Toate lucrurile, intrucat s-au creat ca daruri ale lui Dumnezeu pentru noi sunt prin aceasta sfinte si deci nevatamatoare, dar cei ce le deosebesc, unesc cu ele o patima si prin aceasta le fac vatamatoare. Sfantul Maxim Marturisitorul a spus ca lucrurile au un sens pur care este de la Dumnezeu dar noi legam de unele sensuri o patima, daca putem desprinde patima de ele, acestea nu mai sunt vatamatoare. Deci in libertatea omului sta putinta folosirii curate sau a intinarii lucrurilor. Trebuie sa ne curatim noi insine de patima ca sa putem vedea sau folosi lucrurile cum sunt de fapt ele, adica curate. Omul le murdareste pe toate pentru ca le vede despartite de Dumnezeu, daca insa refacem legatura noastra cu Dumnezeu vazandu-le si pe ele ca venind de la Dumnezeu le readucem la sfintenia lor).

ˇ        De crede cineva ca nu se vatama insa simte durerea bolii, ce trebuie sa cugete ca sa nu cada in necredinta? De mananca cu credinta dar staruie durerea, nicidecum sa nu intre in indoiala, caci Dumnezeu l-a lasat in patimirea aceasta stiind ca durerea aceasta il va izbavi de multe patimi. El trebuie sa-si aduca aminte de cuvintele Apostolului: ''Cand sunt slab, atunci sunt tare''. Sa nu creada cumva ca aceasta se datoreaza mancarurilor ce i se par ca-l vatama, ci din ingaduinta lui Dumnezeu caci chiar de s-ar impartasi de cele socotite bune si folositoare, cu nimic nu-l pot folosi acestea fara voia si lucrarea lui Dumnezeu.

ˇ        Puterile de la Dumnezeu se dau omului care este deschis lor prin credinta. Asemenea revarsari de putere se fac prin si deci si din spiritul nostru.

ˇ        Eu, preaiubite frate, in lancezeala mea de odinioara nu m-am aratat vreunui doctor, nici nu mi-am pus vreun leac pe rana, nu din virtute ci din lene, ferindu-ma sa umblu prin sate si orase si sa ingreunez pe cineva facandu-l sa se ingrijeasca de mine nevrednicul, temandu-ma de raspunsul ce voi avea sa-l dau in ceasul pe care-l si asteptam, vrajmasilor mei. Fericit este cel ce poate sa rabde, caci se face partas rabdarii lui Iov. Ma gandesc ca sunt si multe femei care au staruit rabdand in durerile lor trupesti, lasand totul in seama lui Dumnezeu, incat sa ma rusinez sa-mi spun barbat cu numele. Cea care sufera de curgerea sangelui parasindu-si gandirea de mai inainte, dupa ce vazuse ca doctorii trupesti nu i-au putut folosi la nimic macar ca cheltuise tot ce avea, si-a insusit o alta gandire si a alergat la Marele si Duhovnicescul Doctor ceresc, care tamaduieste si sufletele trupurilor. Astfel, boala a fugit speriata de porunca. Apoi cananeanca a lasat pe oamenii lumii, pe vrajitori, ghicitori vazand desertaciunea mestesugului lor si a venit la Stapanul strigand: ''Miluieste-ma, Fiul lui David'' si de la o margine a pamantului la alta s-a vestit tuturor ceea ce i-a facut ei Doctorul de oameni iubitor. Le las pe celelalte oprindu-ma doar la acestea doua, gandindu-ma ca doar voi putea ajunge si eu candva la credinta lor ca sa ma invrednicesc la fericire, caci imi ajung aceste doua femei ca sa ma dea de rusine nemaifiind nevoie sa mai aduc vorba de credinta si de smerenia sutasului care nu numai ca a lasat doctorii si vracii timpului si a cazut la Stapanul, ci s-a si socotit pe sine nevrednic sa-L duca in casa sa, ci I-a spus cu credinta puternica: ''Spune numai cu cuvantul si se va tamadui sluga mea''. Astfel marea lui credinta a fost laudata de chiar Mantuitorul celor de fata.

ˇ        Cine are credinta in Hristos ca o teorie si nu trage din ea nici o concluzie pentru viata lui, avand de fapt o credinta lipsita de viata, de miezul ei cel viu si roditor, este tot un eretic pentru ca mai mult compromite credinta decat o slujeste.

ˇ        Semnul ca cineva are nadejde in Dumnezeu este sa se scuture de tot gandul si grija trupului nemaiinchipuindu-si cumva ca are ceva al veacului acestuia caci altfel si-ar avea nadejdea in aceasta si nu in Dumnezeu.

ˇ        In numele Domnului, de ai trebuinta de ceva, spune-mi ca sa-ti dau! Frate, Dumnezeu sa-ti daruiasca rasplata pentru buna intentie, dar niciodata trebuindu-mi vreun lucru, n-am spus cuiva ''da-mi'', ci vede Dumnezeu de am trebuinta de ceva si inseamna cuiva acest gand, iar acela imi aduce iar eu primesc. Aceasta o spun pentru ca daca cer eu, nu este trebuinta ci pofta. (Dumnezeu are grija de implinirea trebuintelor oamenilor, nu a poftelor. Trebuintele sunt cele ce tin de firea data de Dumnezeu; poftele si le starnesc oamenii cautand cele peste trebuinta firii, sau sunt starnite de demoni.)

ˇ        ''Fiule, n-am voit sa-l necajesc pe acel frate, de aceea am aruncat toata grija asupra lui Dumnezeu (I Petru 5,7), cautand sa cunosc prin el voia lui Dumnezeu. Am crezut ca daca vrea Dumnezeu ca noi sa luam acel loc, il va convinge pe acel frate sa nu se supere, iar de se va supara, se va arata ca Dumnezeu inca nu voieste ca noi sa luam acel loc. Iata insa ca Dumnezeu la convins pe acesta si el a primit cu bucurie indeplinindu-se astfel lucru cu pace.'' S-a minunat atunci fratele de credinta avvei, de nadejdea neclintita in Dumnezeu, de iubirea lui fata de aproapele si de nelipirea fata de lucrurile lumii - caci nu l-a biruit nevoia si apasarea unei trebuinte.

ˇ        Frate, credinta in Dumnezeu cere ca daca cineva se preda pe sine lui Dumnezeu sa nu se mai aiba pe sine in stapanirea sa, ci sa se supuna Lui pana la ultima suflare. Deci orice vine peste el, sa primeasca cu multumire de la Dumnezeu si aceasta inseamna ''a multumi in toate'' ( I Tesaloniceni 5,18) Daca omul nu primeste cele ce-i vin asupra, nu asculta de Dumnezeu cautand de fapt sa-si impuna voia sa. Deci credinta este una cu smerenia. Roaga-te pentru mine si nu te descuraja pentru ca altfel manii pe Dumnezeu, sustinandu-ti voia ta.

ˇ        Tristetea care vine din neincrederea in Dumnezeu da proportii mari greutatilor venite sau asteptate pricinuind prin aceasta nu numai o inhibitie, o paralizie a puterilor sufletesti, ci chiar o neputinta de a mai suporta viata - aceasta inseamna moarte. Cine crede in Dumnezeu relativizeaza toate greutatile vietii, stie ca ele sunt trecatoare, ca Dumnezeu va interveni la cererea lui si le va inlatura.

ˇ        Daca credem ca Dumnezeu nu minte si ca ''celui ce crede, toate ii sunt cu putinta'', cum de n-ai dobandit ceea ce-ai dorit?

ˇ        Ce sa fac daca sunt ostenit de calatorie, iar unii nu ma gazduiesc si nu-mi dau de mancare, mie fiindu-mi foame? Gandeste-te, cine este Cel care are grija de toti si ii hraneste pe toti. Daca deci Acesta ar fi voit sa te hraneasca, i-ar fi indemnat pe ei sa te primeasca, dar daca nu te-au primit, este vadit ca Dumnezeu nu a voit, deci nu sunt nicidecum ei de vina, caci toate ce se fac spre cercarea si mantuirea omului ca sa rabde si sa se osandeasca pe sine insusi ca nevrednic.

ˇ        De cumparati ocrotirea omului, nu va va ocroti Dumnezeu! Nu cauta sa placi oamenilor caci unul ca acesta se instraineaza de Hristos. Aceasta o arata Apostolul zicand: ''De as mai placea oamenilor, n-as mai fi robul lui Hristos.'' Fa-le toate dupa voia lui Dumnezeu si-L vei avea pe El in ajutor.

ˇ        Dumnezeu vrea sa-L avem pe El, sau gandul la El in tot ce facem si noi ne gandim numai la noi ca fiinte autonome, ignorand total omniprezenta si maretia lui Dumnezeu ca si cum am putea fi noi sau vreun lucru despartit de fundamentul ultim al lui.

ˇ        Pazeste totdeauna pe Dumnezeu in duhul tau rugandu-te pentru orice lucru si pazeste cu hotarare caile tale. Nu cauta sa placi oamenilor si vei primi harul lui Dumnezeu, caci cei ce cauta sa placa oamenilor sunt straini de Dumnezeu si Duhul lui Dumnezeu nu este cu ei. Sa ai duhul lui Dumnezeu si El te va invata toate precum e drept, caci fara el nu poti izbuti cum se cuvine. Nu te teme de nimeni, ci adu-ti aminte de cuvantul: ''Domnul este ajutorul meu, nu ma voi teme, ce-mi va face mie omul?''

ˇ        Ce este indoiala inimii si ce inseamna a fi indoielnic? Indoiala inimii sta in a te intreba sau a avea mereu in suflet intrebarea: ''Oare Dumnezeu are mila de mine sau nu?'' Daca cugeti ca nu, aceasta este necredinta, iar de nu crezi ca Dumnezeu are mai multa mila de tine decat poti intelege, pentru ce te mai rogi? Apoi a fi indoielnic inseamna a nu te preda cu desavarsirii mortii pentru Imparatia Cerurilor, ci a te ingriji mai mult de trup.

ˇ        Cine alearga la rugaciunile Maicii Domnului si a sfintilor ca la niste munti, alearga de fapt la credinta in Hristos. Cine nu crede ca Hristos s-a nascut din Fecioara nu crede ca el este Dumnezeu intrupat. Cine crede in rugaciunile sfintilor catre Hristos, crede in credinta lor in Acela ca Dumnezeu care deci ne poate mantui.

ˇ        Indoiala produce si ea o boala; cand zici ''nu cred ca sunt sanatos'' simti cu adevarat un inceput de imbolnavire.

ˇ        Daca ''celui ce crede toate-i sunt cu putinta'' unde este atunci credinta ta? Sau daca ti-ai ales starea unui mort, intreaba-l pe mort daca o mai doreste pe sotia sa sau daca nu va fi osandit pentru ca venind ea, a curvit. Daca i-ai lasat pe morti sa-si ingroape mortii lor, pentru ce nu binevestesti Imparatia lui Dumnezeu? Unde s-a ascuns de la tine cuvantul Scripturii: ''Credincios este Dumnezeu care nu ne va lasa pe noi sa fim ispititi'' iar daca le patimim pe acestea din necredinta noastra, sa nu invinuim soarele ca nu lumineaza. De este puternic Cel ce-i zdrobeste pe toti vrajmasii impreuna cu noi si pentru noi, pentru ce-l barfim ca sta departe de noi daca aceasta ni se trage din pricina necredintei si lenevirii noastre? Daca nimeni nu-i mai tare ca El si te falesti zicand: ''Tu cu mine esti'' atunci de ce te mai temi si tremuri ca un copil avand asemenea aparator? (De ce te vaiti ca nu poti birui aceasta intristare cand stii ca celui ce crede toate-i sunt cu putinta? Unde este credinta ta daca socotesti ca nu poti birui intristarea pricinuita de despartirea de sotie.)

ˇ        Daca suntem sensibili la cuvantul lui Hristos in care lucreaza Hristos Insusi, simtim in constiinta chemarea sau revendicarea Lui si trebuinta de a-I raspunde afirmativ. Simtim in aceasta chemare atractiva lucrarea Duhului lui Hristos cel viu si nu o porunca cunoscuta din litera Scripturii, privita ca exterioara lui Dumnezeu. Simtim pe Hristos Insusi prin Duhul Sau in aceasta revendicare dulce si neconditionata, simtim o viata noua patrunsa in noi, aceasta viata ne face sfinti caci in ea ne simtim uniti cu Hristos, izvorul sfinteniei noastre.

ˇ        Sa folosim leacurile ca unii ce n-au ajuns inca la desavarsire dar nu trebuie sa ne punem nadejdea in ele ci in Dumnezeu care da ''moartea si viata'' dupa spusa: ''Eu bat si Eu vindec'' (Deuteronom 32,39). Nu uita deci ca nu se vindeca cineva fara Dumnezeu.

ˇ        Roaga-te frate sa iesim cu pace din putinele noastre zile caci nimic nu vine la intamplare si ''Cel ce se lipeste de Domnul este un duh cu El.'' ( I Corinteni 6,7)

ˇ        Tot ce face omul din frica de Dumnezeu foloseste sufletului sau.

ˇ        Predand fiinta ta ca pe o unealta activa voii celui ce-ti cere sa faci ceva, care este randuit spre aceasta de Dumnezeu , traiesti predarea ta absoluta, care-ti cere ceea ce-i spre binele tau prin alta voie concreta. Prin aceasta iti arati increderea absoluta in Dumnezeu. Voia ta nu se mai interpune intre tine si El; cand voia ta nu mai inchide intrarea spre interiorul fiintei tale, atunci il simti pe Dumnezeu in suveranitatea Lui de care atarni in mod absolut recunoscand aceasta atarnare. A primi din ascultare pentru Dumnezeu chiar si moartea - aceasta inseamna predarea totala lui Dumnezeu sau aducerea ca jertfa lui Dumnezeu. Cel ce traieste in aceasta dispozitie este tot timpul o ''jertfa vie'' lui Dumnezeu capabil de a devei o jertfa prin moarte. Dar cel ce se preda lui Dumnezeu total primindu-l in sine se sfinteste caci nu face nimic contrar lui Dumnezeu sau separat de el, ci numai ceea ce place lui Dumnezeu si din puterea lui Dumnezeu.

ˇ        Simtirea prezentei lui Dumnezeu cel Atotputernic da omului putere sa-si stapaneasca agitatia si frica manifestata in violenta si aroganta celui ce nu-si cunoaste modestele sale masuri.

ˇ        Cel ce vine la Dumnezeu nu trebuie sa se descurajeze si sa se teama, altfel nu va pune niciodata inceput caii lui.

ˇ        Daca Dumnezeu te-a adus aici, El te va si calauzi, iar daca ai venit prin voia ta, scris este: ''Le-a trimis dupa mestesugirile inimilor lor''. (Psalmi 80,10)

ˇ        Deznadejdea paralizeaza orice initiativa si orice efort spiritual; nu mai crezi in tine, nici in ajutorul lui Dumnezeu.

ˇ         Nu poate muri cineva fara hotararea lui Dumnezeu, chiar de-ar fi muscat de zeci de mii de serpi veninosi. (Chiar muscatura insasi se produce prin voia lui Dumnezeu.)