Trândavia – osteneala

ˇ        Toti cei care intra în aceasta frumoasa lupta dura, cu multe piedici si totusi usoara, sa stie ca trebuie sa se arunce oarecum în focul ispitelor si al luptelor cu ei însisi daca voiesc sa primeasca într-însii focul nematerialnic. Sa se cerceteze fiecare pe sine si apoi sa manânce din aceasta pâine cu ierburi amare si sa bea din paharul acesta cu lacrimi ca sfârsitul acestei lupte sa nu-i fie propria condamnare.

ˇ        Vrednic de dispret si primejdios lucru cu adevarat este ca un calugar sa intre de la început molesit si descurajat în arena prevestind tuturor junghierea sa. Fara îndoiala deci ne va fi de folos a începe cu tarie, chiar daca pe urma slabim, caci sufletul care a fost odata puternic, dar acum a slabit este îmboldit ca si cu o lance de amintirea vigorii anterioare. Multi au fost aceia care s-au încurajat cu acest gând, deci când sufletul deznadajduieste pierzându-si fericitul si vrednicul de iubire zel, sa cerceteze cu atentie din ce pricina l-a pierdut si împotriva ei luptând sa-si recâstige degraba vechea sârguinta si râvna, caci nu va fi cu putinta sa se întoarca prin alta poarta decât prin cea care a iesit.

ˇ        Nimeni sa nu se socoteasca pe sine nevrednic votului monahicesc invocând ca motiv greutatea si multimea pacatelor sale, nici sa nu-si închipuie ca se smereste daca nevrînd sa se lipseasca de dulcea împatimire îsi da ca pricini pentru staruirea în pacate însasi pacatele sale; caci unde este multa putreziciune, acolo este trebuinta si de o mare interventie chirurgicala spre a fi îndepartata necuratenia. Iar cei sanatosi n-au nevoie sa vina la spital.

ˇ        Daruieste lui Hristos cu sârguinta nevointele tale si te vei bucura la batrânete de bogatia liberarii de patimi. Cele adunate în tinerete hranesc si-i mângâie la batrânete pe cei slabiti.

ˇ        Sa ne straduim, tinerilor cu zel sa alergam cu buna paza caci nu cunoastem timpul mortii. Avem dusmani din cei mai rai, este adevarat, din cei mai periculosi, înselatori si mârsavi, puternici sa neadormiti, materiali si nevazuti, care doresc sa aprinda templul lui Dumnezeu prin vapaia în care ei însisi se pârjolesc. Nici un tânar sa nu plece urechea la vrajmasii lui diavolii care-i spun: “Sa nu-ti chinui trupul daca vrei sa nu cazi în boala si slabiciune, caci cu greu se va mai afla cineva (mai ales în neamul acesta de acum) care sa-si supuna trupul mortii. Scopul urmarit de diavol este acela de a ne arunca în moleseala si trândavie chiar în momentul intrarii noastre în lupta, ca apoi si sfârsitul sa corespunda începutului.

ˇ        Ceea ce li se pare multora greutatea luptei, altora nu li se pare deloc asa, ceea ce înseamna ca numai în aparenta e greutate, dar de fapt este ceva usor. Totusi Dumnezeu a ascuns greutatea celor din lume pentru ca daca ar fi stiut ei, nu s-ar mai fi lepadat nimeni si ar fi primit viata monahala. Pentru ca dupa Apostol: “omul trupesc nu primeste cele ale Duhului caci nebunie sunt lui.” (I Cor. 2,15). Iar a voi cele ale lui Dumnezeu e propriu celui duhovnicesc. Cei ce petrec potrivit lumii ar putea sa lepede însusirile proprii rusinii daca nu i-ar chema Dumnezeu prin mestesugul Lui? Caci “trup si sânge nu pot mosteni împaratia lui Dumnezeu “ (I Cor. 15,50). Multi vazând greutatea stadionului zic: “Daca Hristos numeste jugul bun si usor, de ce sunt supusi unei sile cei ce-l iau?” Acestia însa nu stiu ca celor ce privesc si cauta spre nadejdea celor viitoare, fericite si vesnice, li s-a spus ca acestea sunt bune si usoare; dar celor ce se târasc pe jos si se agata cu putere de lucrurile desarte ale lumii acesteia, le sunt aspre si greu de strabatut. Cel ce se dezlipeste cu anevoie de cele de jos trebuie sa se sileasca pentru urcus. Asa si tânarul din Evanghelie declarând ca le-a facut pe toate, a gresit tocmai fata de lucrul cel mai desavârsit, dar cel ce s-a scuturat brusc de toate, zboara cu multa usurinta prin vazduhul acesta.

ˇ        Binele barbatului este când ia jugul din tineretea lui.

ˇ        Calea lata si larga e cea a iubirii de sine si a cautarii placerii proprii, caci iubirea de sine nu e strâmtorata de luarea în considerare a altuia. Iar “necazurile si primejdiile omoara dulcea împatimire pe când odihna o hraneste si o creste. Ei se strâmtoreaza pe ei însisi pentru altii si în primul rând pentru Dumnezeu, din iubirea fata de El si de ei, dobândind în schimb iubirea lor.

ˇ        Lenesii cauta totdeauna ce este mai usor; de fapt trecerea de la poruncile ascultarii la rugaciune sau invers, când una din ele li se pare mai usoara, e numai un pretext pentru a scapa de una, dar a nu o face si pe cealalta. Cine are râvna adevarata le împlineste pe amândoua.

ˇ        Barbatul supus prin practicarea ascultarii nu va cunoaste trândavia caci prin cele ale simturilor înfaptuieste cele ale gândirii, adica prin cele sensibile îsi chiverniseste realitatile spirituale. Viata de obste este potrivnica lâncezelii, însa barbatului traitor în pustie îi este vesnica însotitoare neparasindu-l pâna în pragul mortii. Vazând chilia pustnicului îsi zâmbeste si apropiindu-se d el se fixeaza acolo.

ˇ        Doctorul îi cerceteaza pe bolnavi dimineata, iar trândavia, pe cei ce se nevoiesc la amiaza.

ˇ        Stând la rugaciune, din pricina trândaviei ne aducem aminte de lucruri necesare si urgente si astfel se foloseste de toata ingeniozitatea spre a ne trage de la rugaciune cu capastru unui pretext binecuvântat.

ˇ        Dracul trândaviei sufletesti aduce pe la amiaza o tremurare de trei ceasuri împreuna cu dureri de cap, fierbinteala ameteli si crampe la stomac. Pe la ceasul al noualea (15), acestea se domolesc. Punându-se masa, ne face sa sarim din asternut; sosind vremea rugaciunii, iarasi ne îngreuneaza trupul. Stând noi la rugaciune ne cufunda în somn si ne împiedica prin cascat sa pronuntam stihurile în întregime.

ˇ        Fiecare din celelalte patimi este nimicita de o virtute, dar trândavia sufleteasca este moartea tuturor virtutilor.

ˇ        Silitorii se vadesc pe sine în lupta cu trândavia caci nimic nu încununeaza mai cu prisosinta monahul ca biruinta trândaviei.

ˇ        Ia seama si o vei vedea razboindu-te când stai în picioare îndemnându-te sa te asezi pe scaun, sa rezemi peretele chiliei si sa te misti de pe un picior pe altul.

ˇ        Cel ce-si plânge din toata inima pacatele nu cunoaste trândavia.

ˇ        Staruie în locul în care te afli, împotrivindu-te moleselii care nu prin stramutare vei domoli patimile, ci prin luare aminte a mintii. Avem nevoie de rabdare ca facând voia lui Dumnezeu sa dobândim fagaduintele. Cel ce e purtat din loc în loc de trândavie s-a departat de adevaratul sau scop ca si bolnavul de sanatate. Deci nu în fuga se face cunoscuta virtutea, ci în rabdare, iar rabdarea noastra se întareste prin îndeletnicirea mintii cu contemplarea si cu cugetarea la cele ce ne asteapta. Prin acestea, îngrasându-se, mintea primeste putere precum trupul din mâncarile simtite.

ˇ        Când ti se îngreuiaza ochii, apuca-te de lucrul mâinilor, dar daca nu-ti vine somnul, nu parasi rugaciunea caci nu poti sa slujesti în acelasi timp si lui Dumnezeu si lucrului de mâna.

ˇ        Somnul este din fire, din pricina mâncarii sau poate dintr-o postire exagerata din care trupul slabind, cauta sa se întareasca prin somn. Precum multa bautura vine din obisnuinta, asa si somnul mult, de aceea sa luptam împotriva lui mai ales la începutul lepadarii, caci cu anevoie se tamaduieste o obisnuinta.

ˇ        Stând la rugaciune în biserica demonii ne cufunda în somn, altii ne lovesc în stomac pe neasteptate cu dureri greu de îndurat; altii ne îndeamna sa vorbim în timpul slujbei, ne atrag mintea spre gânduri spurcate, ne fac sa ne rezemam ca si cum am fi obositi. Uneori ne fac sa cascam des, unii sa râdem mult în vremea rugaciunii pentru a ne departa cât mai mult de Dumnezeu, altii din lenevie ne silesc sa ne grabim când rostim rugaciunile sau invers, din iubirea de placere ne îndeamna sa taraganam cântarea psalmilor, alteori ne fac sa deschidem cu greu gura pentru a rosti stihurile. Cel care însa, rugându-se, cugeta ca se afla înaintea lui Dumnezeu, va sta ca un stâlp fara a putea fi batjocorit câtusi de putin de vreunul din demoni mai înainte amintiti. Cuptorul probeaza aurul, iar starea la rugaciune – sârguinta si dragostea de Dumnezeu a calugarilor.

ˇ        Ochiul veghetor curata mintea, iar somnul mult împietreste sufletul. Monahul care privegheaza este dusmanul curviei, iar somnorosul – sotul acesteia. (Ni s-a poruncit sa priveghem în rugaciuni si citit caci monahul care privegheaza îsi subtiaza întelegerea spre contemplarea celor înalte, însa somnul întuneca mintea si o face greoaie. Dar ia seama sa nu te predai în timpul privegherilor vorbei desarte sau gândurilor murdare, caci mai bine îti este sa dormi decât sa priveghezi ocupându-te cu lucruri desarte.)

ˇ        Privegherea este potolirea aprinderii trupesti, izbavire de visuri întinate, ochi umezit, inima înmuiata, straja în fata gândurilor rele, cuptor de mistuire a mâncarilor, îmblânzirea patimilor, pedepsirea limbii, alungarea nalucirilor.

ˇ        Prin priveghere se slabesc pornirile poftelor pricinuite de surplusul de vigoare a trupului si de neatentia mintii. Mintea câstiga timp mai mult pentru cercetarea de sine, pentru adâncirea în întelesurile existentei care apar în timpul privegherii neîmpiedicate de cele de afara. Aceasta ajuta la alegerea faptei bune în clipele urmatoare. Privegherea adânceste nu numai semnificatiile gândurilor prezente, ci si a faptelor trecute si vede prezentul în lumina întregului trecut si a viitorului.

ˇ        Monahul priveghetor este un pescar al gândurilor care în linistea noptii poate sa le observe cu usurinta si sa le stapâneasca.

ˇ        Somnul mult este pricinuitorul uitarii, iar privegherea curateste mintea. Somnul mult este pentru cel lenes un tovaras viclean caci îi rapeste jumatate din viata, daca nu si mai mult.

ˇ        Calugarul nepriceput privegheaza în convorbiri, dar când se pune la rugaciune i se împaienjenesc ochii. Calugarul lenes e destoinic în vorbarie dar voind sa se apuce de citit nu mai poate vedea de somn.

ˇ        Este cu neputinta sa se cugete în somn în continuare cuvintele psalmilor, dar se întâmpla des sa ni le puna pe acestea în minte dracii ca sa ne înalte spre mândrie.

ˇ        Nimeni sa nu aduca drept scuza neputinta sa pentru neîmplinirea poruncilor evanghelice, caci sunt suflete care au facut si ceea ce este mai presus de porunca. Sa te încredinteze de aceasta cel ce l-a iubit pe aproapele mai mult decât pe sine si si-a pus sufletul pentru el, macar ca nu luase porunca de la Dumnezeu pentru aceasta.

ˇ        Sufletul trândav îi ridica împotriva lui pe draci, dar înmultindu-se razboaiele se înmultesc si cununile. Cel scapat neranit nu se încununeaza numaidecât, dar cel care nu se oboseste de pe urma caderilor ce i se întâmpla va fi slavit de îngeri ca un luptator.

ˇ        Facând Cineva trei nopti în pamânt, a înviat pentru totdeauna, iar cel ce a biruit trei ceasuri, nu mai moare. (Hristos, Dumnezeul nostru, petrecând în pamânt trei zile si trei nopti, a înviat, iar cei ce-i urmeaza, de vor birui pacatul timp de trei ceasuri nu vor muri. În general cel ce sta trei ceasuri nebiruit de o ispita s-a întarit în asa fel ca nu mai poate fi rapus de alte ispite.)

ˇ        Este greu sa ne scuturam de somnul amiezii mai ales în ceasurile de vara; poate atunci si numai atunci nu e de lepadat lucrul mâinilor.

ˇ        Am cunoscut pe dracul trândaviei pregatind calea si mergând înaintea celui a curviei, ca molesind cu tarie trupul si scufundându-l în somn, sa pricinuiasca în cei ce se linistesc întinaciuni prin visele spurcate. De i te vei împotrivi cu tarie, se va razboi negresit cu putere ca sa te faca sa încetezi nevointele, ca nefolosindu-ti la nimic. Dar nimic nu dovedeste mai mult înfrângerea dracilor ca razboiul înversunat al lor împotriva noastra.