Râsul

ˇ        Începutul pieirii monahului este râsul si lipsa fricii. Când te vezi stapânit de râs, cunoaste-te în adâncul relelor si în adâncul iadului. Râsul scoate afara fericirea lui Hristos, el nu zideste ci topeste toate virtutile. Râsul întristeaza Duhul, corupe trupul, vatama sufletul, întuneca întelegerea, scufunda în noroi constiinta, înaspreste si împietreste inima, face rugaciunea neprimita. (Râsul este semn de superficialitate, semnul lipsei de reflexie, de neobservare a insuficientelor proprii, a neîmplinirii datoriilor fata de Dumnezeu si de altii.) Monahul pricinuitor de râs (glumet) este urât în fata lui Dumnezeu, privit cu scârba de îngeri, gol de toata virtutea, îmbracat în rusine, unealta a diavolului si vatra a mortii. Râsul este dusmanul înfrânarii si prietenul demonilor, desfrânarii, rusine, osânda a celui câstigat de el. (Râsul nu vede realitatea profunda si grija de-a ramâne în unirea cu ea, de a înainta spre ea si în ea.) Râsul risipeste sufletul si aduce caderea grabnica a trupului, dispretuieste pacea si se bucura de lupte între oameni. Glumetul cauta moartea si doreste pierzarea; el îsi pregateste chinurile vesnice si grabnica pieire. (viata redusa la cele ale lumii si la cele placute ei, se simte bine în monotonia lumii, echivalenta cu moartea spirituala; el acopera aceasta monotonie, dar cât timp va putea-o face?) Râsul este tulburarea Bisericii, pricinuitor al rusinii, aduce defaimarea si dispretul, este creatorul minciunii si batjocorirea adevarului. (Râsul nu ia în serios nici o valoare; priveste cu îngaduinta toate relele, orice dezordine sau lupta între oameni – este deci o arma a diavolului.) Râsul nu recunoaste ceea ce s-a împlinit cu adevarat, ci nascoceste minciuna. Râsul goleste sufletul de orice continut, de orice gândire, de orice relatie serioasa cu altii. Râsul opreste simturile de a lua contact cu realitatea. Râsul este pacatul neîncetat si un cui în suflet, sabia diavolului si o secera pustiitoare. Râsul este necunoasterea Scripturilor, mânie neîntârziata, strâmbarea cuvintelor adevarate, alegerea a ceea ce este nedrept. Râsul este miscarea între cele rele schimbatoare si cugetarea vicleana; râsul este foc nestins si pedeapsa pierzatoare, cursa multipla si lipsa vietii. (Este lipsa unei vieti adevarate. El nu se adânceste în bogatia vietii, nu simte trebuinta sa o patrunda, sa o cunoasca.) râsul este vietuire amagitoare, navala desfrâului, hambar de înduri rele si magazie de întelesuri urâte. Râsul este lipsit de gândul mortii si de cugetarea la chinurile vesnice. (Daca mila noastra este trezita nu de cel ce râde, ci de cel trist, cu atât mai mult trezeste cel trist si temator mila lui Dumnezeu. Cel ce râde trezeste compatimirea lui Dumnezeu, dar nu mila care-l poate mântui, ci doar compatimirea unita cu constatarea ca cel ce râde se pierde.)